Elemente specifice managementului resurselor umane in institutiile publice

Elemente specifice managementului resurselor umane in institutiile publice

Managementul resurselor umane in institutia publica se impune printr-o pronuntata dimensiune sociala, datorita caracterului acestui tip de organizatie ce vizeaza infaptuirea unor obiective sociale care se pot realiza numai prin desfasurarea unor activitati eficiente. De aceea.

el presupune o abordare globala interdisciplinara, intrucat activitatile ce il definesc sunt foarte variate, fiind prin continut de natura:

o      operationala

o      administrativa

o      strategica

impune si asigura un echilibru intre obiectivele organizatiei si interesele angajatilor

vizeaza ca principale obiective[1]:

o      atingerea scopurilor organizatiei care sa permita infaptuirea misiunii

o      utilizarea cu maxima eficienta a capacitatilor, abilitatilor si deprinderilor angajatilor

o      asigurarea institutiei cu angajati calificati conform cerintelor fiecarui post de munca

o      motivarea angajatilor astfel incat sa sporeasca nivelul satisfactiei acestora si prin crearea unui climat de munca cat mai placut

o      mentinerea eticii profesionale si promovarea schimbarilor cu caracter benefic in favoarea angajatilor, grupurilor, institutiei si cetatenilor

Atingerea acestor obiective generale si a altora specifice unor institutii publice cu caracter administrativ presupune:

asigurarea cu personalul necesar conform organigramei: formarea, recrutarea, selectarea si integrare acestuia;

gestionarea resurselor umane disponibile institutiei prin: perfectionarea continua, motivare, evaluare corecta si promovarea in munca.

Desi exista numeroase similitudini intre managementul resurselor umane in sectorul public si cel privat, in special in ceea ce priveste activitati ca "remunerarea si conditiile de munca, recrutare si selectie, motivatie"[2], precum si instrumentele manageriale utilizate frecvent, totusi apar o serie de particularitati pe care ne propunem sa le evidentiem mai jos:

Exista un cadru specific de analiza a managementului resurselor umane in sectorul public capabil sa exprime influenta dimensiunii politice asupra lui. Astfel, D.H. Rosembloom evidentiaza faptul ca "politica privind personalul public este complicata prin fragmentarea autoritatii si concurentei intre valori" datorita influentei a patru factori: Constitutia, piata, suveranitatea si interesul public;

Guvernul ocupa doua pozitii in relatiile de munca ce apar in societate: este autoritate politica si angajator al personalului din sectorul public

o      cele doua roluri simultane ale guvernului constituie sursa de - putere,

- influenta

o      interactiunea dintre cele trei parti: angajati, angajatori si guvern are un caracter special ce se concretizeaza in parteneriat, care devine benefic cand:

are un nivel de coordonare motivat de un anume sens de justitie

asigura uniformitate in anumite domenii pentru a evita concurenta dintre angajatori

o      dar dublul rol al guvernului poate conduce la situatii conflictuale, ambiguitate, tensiuni mai ales in sistemul decizional si de coordonare pentru nivelul central si local al administratiei publice

o      de aceea este vazut acest dublu rol fie ca:

institutionalizarea valorilor conflictuale

receptivitate politica

eficienta administrativa

o      solutia benefica (pragmatica) consta in asigurarea unui echilibru intre

conducerea intregului sector public (coerenta si pozitie juridica egala)

discretia politicii la nivelul organizatiilor individuale[3].

De obicei guvernul are ca punct de referinta in stabilirea conditiilor de munca in sectorul public, pe cele din sectorul privat, - dar din motive politice uneori se abate

- alteori nu are elemente de comparatie

Pe piata, cele doua sectoare se intalnesc si se influenteaza reciproc.

Guvernul se poate afla in concurenta deschisa cu sectorul privat.

Gradul de influenta a pietii asupra salarizarii este o variabila importanta.

Dreptul la greva pentru unele categorii de angajati din anumite institutii publice este restrictionat prin diverse reglementari (ex., transportul feroviar, spitale etc.).

Dar puterea unor sindicate este deosebit de mare determinata de:

puternica sindicalizare

situatii de monopol

colective strans unite

capacitatea anumitor categorii de angajati.

Aceasta poate duce la conflicte pe perioade indelungate cu efecte directe si colaterale foarte serioase.

De aceea, relatiile sociale trebuie gestionate cu multa atentie de catre guvern, mai pragmatic si depolitizate.

Specificul activitatilor desfasurate in institutiile publice face ca in cadrul acestora si in mod special in cele cu caracter administrativ sa existe trei categorii de angajati:

1. functionarii publici - numiti intr-o functie publica de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice cu respectarea dispozitiilor legale conform Statutului functionarilor publici
• Corpul functionarilor publici include ansamblul functionarilor publici care detin functii de conducere sau de executie
• Intrarea in aceasta institutie se face numai prin concurs.
2. persoanele numite sau alese in functii de demnitate publica
• conform unor reglementari speciale desfasoara activitatea respectiva
• nu se supun Statutului functionarilor publici.
3. personalul din aparatul de lucru al autoritatilor si institutiilor publice
• efectueaza activitati de - secretariat

- administrative

- protocol

- gospodarire

- intretinere-reparatii si de deservire

• sunt angajati cu contract individual de munca
• nu au calitatea de functionar public
• se supun legislatiei muncii ca orice angajat roman
• se include aici si personalul civil incadrat in structurile unor ministere cu atributii privind   - apararea

- ordinea publica

- siguranta nationala

• este personal contractual din sectorul bugetar