Managementul public

MANAGEMENTUL PUBLIC

"Managerii si managementul fac ca institutiile sa fie performante" (Drucker, 1974)

Functiile managementului general: Planificare, Organizare, Conducere, Coordonare, Control, Mobilizare.

Functii ale managementului public:

1. stabilirea prioritatilor si obiectivelor;

2. elaborarea planurilor operationale pentru realizarea acestor obiective.

Managementul reprezinta efortul de atingere a obiectivelor organizatiei pe baza economiei resurselor, eficacitatii si eficientei.

Managementul componentelor interne

1.Organizare: stabilirea structurilor (unitati si pozitii cu autoritati si responsabilitati desemnate) si procedurilor (pentru coordonarea activitatii si initierea actiunilor);

2. Sistemul de management al personalului: capacitatea organizatiei este direct afectata de calitatile si cunostintele membrilor sai;

3. Controlul performantelor. Diferite sisteme manageriale de informatie (incluzand bugete, rapoarte, sisteme statistice, evaluare de performante) asista managementul in luarea deciziilor si masurarea progreselor in efortul de realizare a obiectivelor.

Managementul componentelor externe

a) cooperarea cu unitatile "externe" ale organizatiei, care sunt subiect al aceleiasi autoritati comune,

b) cooperarea cu organizatii independente,

c) cooperarea cu presa si publicul,

d) conditiile traditionale de exercitare a functiilor administratiei publice:

* o puternica supunere fata de drept,

* o puternica centralizare a puterilor si responsabilitatilor,

* un personal recrutat si coordonat pe baza unui sistem de tip cariera,

* respectarea reglementarilor primeaza in fata eficientei,

* o absenta aproape totala a conceptului de rentabilitate,

* o distinctie clara intre cei ce concep/decid si cei ce executa o decizie,

* o lipsa de initiativa din partea executantului si un respect strict al procedurilor,

* separare extrem de puternica atat pe verticala (intre nivele ierarhice) cat si pe orizontala (intre

birouri si servicii).

Presiuni pentru introducerea managementului public: dezvoltarea interventiilor publice, criticile aduse metodelor traditionale de gestionare a sectorului public, evolutii sociologice, presiuni economice si bugetare, presiuni tehnologice, presiuni internationale, presiuni venite din partea utilizatorilor.

Exigentele managementului public modern: cautarea eficacitatii, recunoasterea responsabilitatilor individuale in exercitarea misiunilor publice; descentralizarea responsabilitatilor; introducerea si dezvoltarea managementului strategic; contractarea unor servicii catre sectorul privat; introducerea tehnicilor moderne de management.

Abordarea sistemica in analiza organizatiilor publice:

a) input-urile reprezinta tot ceea ce organizatia foloseste pentru a-si atinge scopurile, incluzand oameni, bani si echipament,

b) procesele - reprezinta activitatile specifice organizatiei,

c) output-urile organizationale reprezinta tot ceea ce este produs de catre o organizatie

Concepte importante in managementul public:

a) economia resurselor - achizitionarea inputurilor la un nivel de calitate specificata si la cel mai scazut cost posibil;

b) eficacitatea implica producerea rezultatelor dorite;

c) eficienta arata cat de bine au fost folosite resursele in efortul de obtinere a rezultatelor dorite;

d) valoare pentru bani (value for money) - obligatia institutiilor publice de a demonstra atingerea obiectivelor pe baza economiei resurselor, eficientei si eficacitatii..

Obiectivele managerilor publici:

* eficienta: rezultatul maxim posibil cu resurse limitate/minime;

* eficacitatea: cea mai buna modalitate de a realiza rezultatul scontat;

* responsabilitatea: activitatea desfasurata astfel incat publicul/cetatenii si autoritatea reprezentativa sunt multumite si convinse de eficienta, eficacitatea si onestitatea angajatilor sai.

Gestiunea publica prezinta un ansamblu de particularisme care interzic o supunere neconditionata la management:

1. Managementul presupune o ratiune strategica, vizand atingerea anumitor obiective. Or, daca intreprinderea privata are un scop clar (cautarea si maximizarea profitului) in functie de care ea isi poate organiza actiunile si modela organizarea, situatia nu este identica in cazul administratiei publice; misiunea ei de a urmari realizarea "interesului general" este echivoca. "Interesul general" este susceptibil a cunoaste interpretari diferite si de multe ori contradictorii. Desigur, dubla egalitate (firma privata = cautarea profitului, organizatia publica = interes general) reprezinta o abordare simplista ce trebuie nuantata: finalitatile firmei private sunt diverse (maximizarea profitului dar si cautarea unor informatii satisfacatoare, nevoia de realizare a conducatorilor, obtinerea adeziunii membrilor etc.). Pe de alta parte, "interesul general" este un termen la fel de incert. Deci finalitatea intreprinderii private este introvertita (ea gaseste in ea insasi rationalitatea proprie de a functiona), in timp ce organizatia publica este constituita pentru satisfacerea unor interese care o depasesc: finalitatea ei este extrovertita.

2. Managementul presupune detinerea de catre organizatie a unei capacitati de actiune strategica, care ii permite sa atinga obiectivele pe care si le-a fixat. Or, aceasta capacitate de actiune este redusa la organizatiile publice care se caracterizeaza prin interdependenta actiunilor lor, dependenta de puterea politica (de care depinde fixarea marilor obiective, a pachetelor de activitati, nivelul tehnologic, resursele, relatiile sociale) si supunerea fata de drept. Aceste elemente le priveaza de flexibilitatea necesara, interzicand posibilitatile de reorganizare si de reorientare in functie de dificultatile intalnite. Pentru administratia publica, primul criteriu de organizare nu este cel de eficacitate economica ci cel de conformitate politica: alegeri ce par "irationale" in termeni de management se pot dovedi necesare, datorita dorintei si actiunii exprimate de catre alesii politici.

3. Managementul este construit in functie de o lege: cea a pietei. Or, pe cand intreprinderea privata este inserata intr-un sistem concurential, care o obligaa la un efort permanent de rationalizare si modernizare, administratia publica se afla in parte sustrasa disciplinei pietei. Ea este dotata cu privilegii care ii permit sa elimine eventuala presiune a concurentei (alocarea specifica a resurselor elimina practic toate relatiile directe intre pret si serviciile puse la dispozitie). Cand nu beneficiaza de un monopol de drept ea dispune de o pozitie care ii asigura o "piata captiva" si ii garanteaza perenitatea. De fapt, firma privata este, in ultima instanta, reglata "in aval", de catre clientii sai, care ii determina rezultatele. Organizatia publica este reglata "in amonte", in functie de constrangerile etatice. Bineinteles, aceste particularisme sunt mai mult sau mai putin accentuate in functie de diferitele administratii si servicii publice.

Constientizarea acestor particularisme va conduce, deci la elaborarea unui management adaptat acestui tip de gestiune, un management public. Gradul de specificitate al managementului public este contestat: pentru unii lucrurile sunt fundamental identice, doar alegerile strategice difera in functie de finalitati; pentru altii managementul public trebuie sa dezvolte propriile modele si propriile mijloace de gestiune, sa se fereasca a imita intreprinderea privata.

Problema principala, de ordin axiologic se refera la conceptul de "eficacitate", care, pentru administratie, este ireductibil la simpla "eficienta". Desigur, precum intreprinderile private, administratia trebuie sa foloseasca cat mai bine mijloacele ce ii sunt afectate; dar eficacitatea sa se apreciaza, in primul rand, prin raportarea la gradul de realizare al obiectivelor fixate de catre alesi si nu in functie de simpla "rentabilitate" financiara. In practica, managementul public vizeaza sa amelioreze calitatea actiunilor, prin exploatarea a noi mijloace de gestiune, sa atenueze anumite rigiditati de organizare si sa imbunatateasca sistemul de comunicatie cu exteriorul.

Definirea managementului public nu poate fi privita ca un efort facil, datorita diferitelor modalitati de percepere a acestui domeniu precum si diferentelor amintite intre sectorul public si cel privat. Ca o premisa de ordin general putem percepe managementul public ca un demers de gestionare si organizare necesar organizatiilor in cadrul carora modelul traditional de construire a legitimitatii a devenit inoperant.

Putem considera ca exista cateva principii aplicabile ansamblului serviciilor publice, servicii ce detin in ultima instanta posibilitatea de a alege tipul de management considerat a fi cel mai performant:

a) punerea in aplicare a unui management responsabilizant;

b) concentrarea asupra culturii specifice administratiei publice;

c) oferirea fiecarui manager a maximului de autonomie posibil, respectand insa "regula celor 4C" (coerenta, curaj, claritate, considerare).

Sectoare esentiale ale managementului public:

1. managementul strategic al structurilor, personalului si resurselor tehnice

2. managementul operational al structurilor, personalului si resurselor tehnice