RASPUNDEREA FUNCTIONARILOR COMUNITARI

1. Cateva aspecte privind deontologia functionarilor comunitari

Deontologia, prin obiectul sau specific si metodele proprii, se afla la intersectia dintre drept si morala. Intr-o acceptiune lato sensu, ea poate fi definita ca ansamblul normelor care contureaza un anumit comportament profesional si privat.

Ea include astfel norme de comportament, care privesc atat relatiile de serviciu de toate tipurile, ceea ce poate fi evocat prin sintagma de 'comportament profesional' cat si cele care privesc viata privata a acestuia.

Deontologia trebuie astfel sa se regaseasca in toate formele de exprimare ale existentei individului.

In ceea ce priveste situatia functionarilor comunitari ca si cei internationali, in general, abordarea acestei probleme trebuie sa porneasca de la ideea ca ei actioneaza in afara unor state determi­nate, in organisme suprastatale, pe de o parte, iar pe de alta parte ca fiecare provine dintr-un anumit stat. 

De aici necesitatea ca functionarul sa aiba aptitudinea de a sluji in mod autentic interesele organismului caruia apartine, fara imixtiuni sau influente din partea vreunei puteri nationale sau supranationale.

In concluzie, putem afirma, fara echivoc, ca se poate vorbi despre o deontologie a functionarilor comunitari, care se funda­menteaza pe principiul ca acesta are ca unic scop al activitatii sale servirea intereselor institutiei comunitare careia ii apartine, ceea ce presupune, in egala masura, aptitudini, cunostinte, sanatate si moralitate.

Izvoarele deontologiei functionarilor comunitari

Primul izvor din care isi trag seva normele de maxima generalitate aplicabile institutiilor comunitare, in ansamblul lor, implicit functionarilor care isi desfasoara activitatea in cadrul lor, il reprezinta izvoarele dreptului comunitar insusi.

Este vorba despre legislatia primara, legislatia secundara, principiile generale ale dreptului, cutuma, jurisprudenta Curtii Europene de Justitie, dreptul international si dreptul national.

Principalul izvor direct il reprezinta Statutul functionarilor comunitari, in care regasim consacrate dimensiunile regimului juridic aplicabil functionarilor comunitari, drepturile si obligatiile care le revin, principiile care le guverneaza activitatea, precum si consecintele care intervin in cazul incalcarii prevederilor Statutului.

In aceeasi categorie includem si anexele la Statut, care, in conformitate cu principiul general si universal de drept, fac parte integranta din actul juridic pe care il vizeaza.

Un alt izvor il reprezinta reglementarile interne, proprii fiecarei institutii, sau stabilite, de comun acord, de mai multe institutii comunitare.

Principiile deontologiei functionarilor comunitari

a)  Un prim principiu il reprezinta faptul ca functionarii comu­nitari se afla in permanenta la dispozitia institutiilor din care fac parte.

Ei trebuie sa-si organizeze astfel viata si activitatea incat sa faca fata, in orice moment, eventualelor solicitari care vin din partea institutiei.

b)  Un al doilea principiu este spiritul international si european de care trebuie sa dea dovada in activitatea lor, care ii obliga la un comportament prin care sa se realizeze echilibrul necesar intre spiritul si vocatia lor europeana si atasamentul fata de tara ai carei cetateni sunt,

c) Un al treilea principiu, aflat in stransa dependenta cu acesta, il reprezinta neutralitatea desavarsita a functionarului comunitar, care exclude orice influenta, din partea oricarui stat, organism national sau international, oricarui altui subiect de drept intern sau international.

d) Un al patrulea principiu este devotamentul absolut in slujirea intereselor institutiei comunitare si a politicii comunitare, in ansamblul

2. Forme de raspundere aplicabile functionarilor comunitari

Regimul juridic al functionarilor comunitari include si problema raspunderii acestora, a carei menire trebuie sa constea in reprimarea greselilor comise de agentii publici.

Prin intermediul raspunderii, se realizeaza atat scopul preventiv cat si cel sanctionator, analizate in mod constant de doctrina juridica.

Acestor doua scopuri li se mai adauga un al treilea, si anume caracterul educativ, care include prevenirea dar nu se confunda cu aceasta.

Functionarul public, indiferent ca este national sau international, trebuie sa-si duca la bun sfarsit atributiile, nu pentru ca asa i se impune, ci fiindca e convins ca ele reprezinta rostul sau profe­sional.

Pentru el nu exista valoare mai importanta decat indeplinirea, cu o convingere reiesita din intelegerea rationala a fenomenelor, a sarcinilor sale.

Raspunderea juridica intervine, cum se exprima constant doctrina, pe terenul raului infaptuit, si, adaugam noi, al celui pe cale sa se infaptuiasca avand in vedere incriminarea tentativei la ramura dreptului penal.

In ceea ce priveste raspunderea functionarului comunitar, o regasim reglementata in titlul VI denumit 'regimul disciplinar, fiind vorba despre consacrarea regimului juridic al raspunderii disciplinare a functionarilor comunitar, dezvoltat in anexa IX la Statut intitulata 'procedura disciplinara '.

Nu trebuie interpretat in sensul ca singura forma de raspundere specifica functionarilor comunitari ar fi raspunderea lor disciplinara. Ca si functionarii nationali, in afara acestei forme de raspundere mai regasim raspunderea lor patrimoniala, raspunderea penala.

In literatura de specialitate se analizeaza patru forme ale raspunderii juridice a functionarilor comunitari: o raspundere disciplinara, fundamentata pe incalcarea normelor de disciplina specifice raportului de functie publica; o raspundere contraventionala, pentru savarsirea, de catre functionarul public, a unor fapte antisociale calificate prin lege ca si contraventii; o raspundere civila, care rezulta din fapte personale ale functionarului comunitar, pe care acesta le comite datorita slabiciunilor inerente fiintei umane; o raspundere penala, care intervine atunci cand functionarul public a comis fapte prevazute de Codul penal sau alte legi speciale.

Profesorul Ilie lovanas recunoaste cinci forme de raspundere
specifice functionarului comunitar, si anume disciplinara, administrativa (de fapt contraventionala), penala, materiala si civila.

In opinia profesorului Antonie Iorgovan, raspunderea adminstrativa imbraca doua forme: raspunderea administrativ-disciplinara si raspunderea administrativ-contraventionala.[1]

Alti autori identifica doua mari forme de raspundere aplicabile functionarilor comunitari si anume: raspunderea sanctionatorie, care are un caracter represiv, intimidant, supunand pe autorul ei unei constrangeri exclusiv personale pentru fapta savarsita si raspunderea reparatorie, care are rolul de a recupera un prejudiciu produs[2].

Un autor elvetian apreciaza ca atunci cand functionarul public violeaza datoriile ce-i revin si implicit legea, el va raspunde penal, disciplinar si pecuniar (patrimonial).

Doctrina franceza, de asemenea este consecventa in a sustine ca functionarilor le sunt aplicabile mai multe forme de raspundere, si anume materiala, penala si disciplinara.

Mutatis-mutandis, rationamentul este valabil si in ceea ce priveste regimul functionarilor comunitari, in sensul ca urmeaza sa identificam urmatoarele forme de raspundere aplicabile lor: 

a) o raspundere administrativ patrimoniala a functionarului comunitar fata de Comunitate, consacrata de articolul 22 din Statut potrivit caruia functionarul comunitar poate fi tinut sa repare, in tot sau in parte, prejudiciile cauzate Comunitatii prin greseli personale grave pe care acesta le-ar fi comis in timpul serviciului sau in legatura cu serviciul;

b) o raspundere penala, care este doar mentionata de statut, fara a i se dezvolta regimul juridic;

c) o raspundere administrativ disciplinara, care face obiect de reglementare al titlului VI din Statut si al anexei IX.