RASPUNDEREA FUNCTIONARILOR COMUNITARI

1. Cateva aspecte privind deontologia functionarilor comunitari

Deontologia, prin obiectul sau specific si metodele proprii, se afla la intersectia dintre drept si morala. Intr-o acceptiune lato sensu, ea poate fi definita ca ansamblul normelor care contureaza un anumit comportament profesional si privat.

Ea include astfel norme de comportament, care privesc atat relatiile de serviciu de toate tipurile, ceea ce poate fi evocat prin sintagma de 'comportament profesional' cat si cele care privesc viata privata a acestuia.

Deontologia trebuie astfel sa se regaseasca in toate formele de exprimare ale existentei individului.

In ceea ce priveste situatia functionarilor comunitari ca si cei internationali, in general, abordarea acestei probleme trebuie sa porneasca de la ideea ca ei actioneaza in afara unor state determi­nate, in organisme suprastatale, pe de o parte, iar pe de alta parte ca fiecare provine dintr-un anumit stat. 

De aici necesitatea ca functionarul sa aiba aptitudinea de a sluji in mod autentic interesele organismului caruia apartine, fara imixtiuni sau influente din partea vreunei puteri nationale sau supranationale.

In concluzie, putem afirma, fara echivoc, ca se poate vorbi despre o deontologie a functionarilor comunitari, care se funda­menteaza pe principiul ca acesta are ca unic scop al activitatii sale servirea intereselor institutiei comunitare careia ii apartine, ceea ce presupune, in egala masura, aptitudini, cunostinte, sanatate si moralitate.

Izvoarele deontologiei functionarilor comunitari

Primul izvor din care isi trag seva normele de maxima generalitate aplicabile institutiilor comunitare, in ansamblul lor, implicit functionarilor care isi desfasoara activitatea in cadrul lor, il reprezinta izvoarele dreptului comunitar insusi.

Este vorba despre legislatia primara, legislatia secundara, principiile generale ale dreptului, cutuma, jurisprudenta Curtii Europene de Justitie, dreptul international si dreptul national.

Principalul izvor direct il reprezinta Statutul functionarilor comunitari, in care regasim consacrate dimensiunile regimului juridic aplicabil functionarilor comunitari, drepturile si obligatiile care le revin, principiile care le guverneaza activitatea, precum si consecintele care intervin in cazul incalcarii prevederilor Statutului.

In aceeasi categorie includem si anexele la Statut, care, in conformitate cu principiul general si universal de drept, fac parte integranta din actul juridic pe care il vizeaza.

Un alt izvor il reprezinta reglementarile interne, proprii fiecarei institutii, sau stabilite, de comun acord, de mai multe institutii comunitare.

Principiile deontologiei functionarilor comunitari

a)       Un prim principiu il reprezinta faptul ca functionarii comu­nitari se afla in permanenta la dispozitia institutiilor din care fac parte.

Ei trebuie sa-si organizeze astfel viata si activitatea incat sa faca fata, in orice moment, eventualelor solicitari care vin din partea institutiei.

b)      Un al doilea principiu este spiritul international si european de care trebuie sa dea dovada in activitatea lor, care ii obliga la un comportament prin care sa se realizeze echilibrul necesar intre spiritul si vocatia lor europeana si atasamentul fata de tara ai carei cetateni sunt,

c) Un al treilea principiu, aflat in stransa dependenta cu acesta, il reprezinta neutralitatea desavarsita a functionarului comunitar, care exclude orice influenta, din partea oricarui stat, organism national sau international, oricarui altui subiect de drept intern sau international.

d) Un al patrulea principiu este devotamentul absolut in slujirea intereselor institutiei comunitare si a politicii comunitare, in ansamblul

2. Forme de raspundere aplicabile functionarilor comunitari

Regimul juridic al functionarilor comunitari include si problema raspunderii acestora, a carei menire trebuie sa constea in reprimarea greselilor comise de agentii publici.

Prin intermediul raspunderii, se realizeaza atat scopul preventiv cat si cel sanctionator, analizate in mod constant de doctrina juridica.

Acestor doua scopuri li se mai adauga un al treilea, si anume caracterul educativ, care include prevenirea dar nu se confunda cu aceasta.

Functionarul public, indiferent ca este national sau international, trebuie sa-si duca la bun sfarsit atributiile, nu pentru ca asa i se impune, ci fiindca e convins ca ele reprezinta rostul sau profe­sional.

Pentru el nu exista valoare mai importanta decat indeplinirea, cu o convingere reiesita din intelegerea rationala a fenomenelor, a sarcinilor sale.

Raspunderea juridica intervine, cum se exprima constant doctrina, pe terenul raului infaptuit, si, adaugam noi, al celui pe cale sa se infaptuiasca avand in vedere incriminarea tentativei la ramura dreptului penal.

In ceea ce priveste raspunderea functionarului comunitar, o regasim reglementata in titlul VI denumit 'regimul disciplinar, fiind vorba despre consacrarea regimului juridic al raspunderii disciplinare a functionarilor comunitar, dezvoltat in anexa IX la Statut intitulata 'procedura disciplinara '.

Nu trebuie interpretat in sensul ca singura forma de raspundere specifica functionarilor comunitari ar fi raspunderea lor disciplinara. Ca si functionarii nationali, in afara acestei forme de raspundere mai regasim raspunderea lor patrimoniala, raspunderea penala.

In literatura de specialitate se analizeaza patru forme ale raspunderii juridice a functionarilor comunitari: o raspundere disciplinara, fundamentata pe incalcarea normelor de disciplina specifice raportului de functie publica; o raspundere contraventionala, pentru savarsirea, de catre functionarul public, a unor fapte antisociale calificate prin lege ca si contraventii; o raspundere civila, care rezulta din fapte personale ale functionarului comunitar, pe care acesta le comite datorita slabiciunilor inerente fiintei umane; o raspundere penala, care intervine atunci cand functionarul public a comis fapte prevazute de Codul penal sau alte legi speciale.

Profesorul Ilie lovanas recunoaste cinci forme de raspundere
specifice functionarului comunitar, si anume disciplinara, administrativa (de fapt contraventionala), penala, materiala si civila.

In opinia profesorului Antonie Iorgovan, raspunderea adminstrativa imbraca doua forme: raspunderea administrativ-disciplinara si raspunderea administrativ-contraventionala.[1]

Alti autori identifica doua mari forme de raspundere aplicabile functionarilor comunitari si anume: raspunderea sanctionatorie, care are un caracter represiv, intimidant, supunand pe autorul ei unei constrangeri exclusiv personale pentru fapta savarsita si raspunderea reparatorie, care are rolul de a recupera un prejudiciu produs[2].

Un autor elvetian apreciaza ca atunci cand functionarul public violeaza datoriile ce-i revin si implicit legea, el va raspunde penal, disciplinar si pecuniar (patrimonial).

Doctrina franceza, de asemenea este consecventa in a sustine ca functionarilor le sunt aplicabile mai multe forme de raspundere, si anume materiala, penala si disciplinara.

Mutatis-mutandis, rationamentul este valabil si in ceea ce priveste regimul functionarilor comunitari, in sensul ca urmeaza sa identificam urmatoarele forme de raspundere aplicabile lor: 

a) o raspundere administrativ patrimoniala a functionarului comunitar fata de Comunitate, consacrata de articolul 22 din Statut potrivit caruia functionarul comunitar poate fi tinut sa repare, in tot sau in parte, prejudiciile cauzate Comunitatii prin greseli personale grave pe care acesta le-ar fi comis in timpul serviciului sau in legatura cu serviciul;

b) o raspundere penala, care este doar mentionata de statut,  fara a i se dezvolta regimul juridic;

c) o raspundere administrativ disciplinara, care face obiect de reglementare al titlului VI din Statut si al anexei IX.

2. Principii generale care guverneaza raspunderea disciplinara a functionarilor comunitari

Aceste principii care guverneaza raspunderea functionarilor comunitari, trebuie analizate in contextul raspunderii Comunitatilor in ansamblul lor. Astfel raspunderea acestora este dominata de principiul ca ele nu raspund doar pentru pagubele provocate de institutii, pentru greselile de serviciu asa zis 'anonime' ci si pentru pagubele cauzate prin greselile personale ale unui agent respectiv pentru greseala acestuia cu conditia ca ea sa intervina in exercitiul serviciului.

In ceea ce priveste principiile raspunderii disciplinare a functiona­rilor comunitari identificam:

1. Un prim principiu il reprezinta acela ca raspunderea discipli­nara intervine ca urmare a comiterii unei abateri disciplinare, notiune care include orice incalcare a obligatiilor impuse de prezentul statut.

Foarte important este faptul ca incalcarea obligatiilor de servi­ciu poate fi realizata atat de „functionar' cat si de 'fostul functionar', dupa cum prevede expres articolul 86 alin (1) din Statut. Rezulta concluzia ca in dreptul comunitar al functiei publice, raspunderea este o institutie care nu presupune cu necesitate existenta unui raport de functie publica, functionarii publici asa-zisi ' activi'. Ca ea poate viza nu doar functionarii in exercitiu, ci si 'fostii functionari', al caror raport de functie publica a incetat din diferite motive, ceea ce nu inseamna ca a incetat si raspunderea in cazul in care persoana respectiva a comis unele abateri.

2. Regasim principiul universal de drept non bis in idem, potrivit caruia 'aceeasi fapta nu poate da loc decat la o singura sanctiune disciplinara'.

Constatam ca prin acest principiu se interzice aplicarea a doua sanctiuni disciplinare functionarului comunitar pentru o singura abatere.

3.       Principiul neretroactivitatii sanctiunii disciplinare, derivat prin principiul general de drept al neretroactivitatii legii, inscris si in articolul 15(2) din Constitutia Romaniei precum si din caracterul, in esenta neretroactiv, al actului administrativ.

Rezulta ca o sanctiune administrativ disciplinara nu poate produce efecte decat din momentul in care a fost adusa la cunostinta functionarului.

4. Principiul cercetarii prealabile

Sanctiunea disciplinara se poate aplica doar dupa ce s-a realizat o cercetare prealabila a faptei de savarsirea careia este acuzat functionarul.

Fac exceptie sanctiunile avertismentului si ale blamului, care pot fi aplicate direct de autoritatea competenta.

5. Principiul individualizarii sanctiunii, care impune sa se tina seama de imprejurarile in care fapta a fost savarsita, de latura obiectiva si subiectiva a acesteia, de consecintele faptei si de comportamentul general al functionarului comunitar, inclusiv existenta unor antecedente disciplinare in trecutul sau profesional.

In functie de unele elemente (caracterul faptei, circumstantele in care a fost indeplinita, persoana faptuitorului etc.) sanctiunea poate varia de la cea mai simpla, avertismentul, pana la cea mai drastica, revocarea din functie, si poate fi insotita sau nu de o sanctiune complementara (reducerea sau suprimarea dreptului la pensie pentru vechime, de exemplu).

Articolul l din Anexa 9 prevede ca raportul prin care este sesizat consiliul de disciplina de catre autoritatea investita cu puterea de numire va cuprinde, pe langa faptele comise de functionar, si circumstantele in care s-au savarsit acestea, daca este necesar, tocmai pentru a fi luate in consideratie la individualizarea sanctiunii.

6. Principiul comunicarii

Comun raspunderii disciplinare a functionarilor nationali si internationali este si regula comunicarii. Regula comunicarii dosarului este una din legile 'de fier' si in cazul raspunderii disciplinare a functionarului comunitar european.  Articolul 25 alin (2) dispune in mod categoric ca 'orice decizie individuala luata in aplicarea prezentului statut trebuie sa fie comunicata in scris, de indata functionarului interesat. Orice decizie vizand o plangere trebuie sa fie motivata'.

Constatam ca textul instituie o norma de principiu care vizeaza orice decizie in legatura cu functionarii comunitari, inclusiv cele care au ca obiect interventia unor forme de raspundere. Am putea spune, cu atat mai mult aceste decizii care se supun si obligatiei motivarii, in fapt si in drept.

Comunicarea nu vizeaza doar decizia in sine, ci intreg dosarul care a stat la baza emiterii lui. Articolul 2 din Anexa IX prevede ca functionarul are dreptul de a obtine comunicarea integrala a dosarului sau individual si sa poata face copie dupa orice piesa care are legatura cu procedura disciplinara.

Precizam ca prin 'dosar' trebuie sa intelegem documentele care fundamenteaza si concretizeaza sanctiunea disciplinara respectiva, dar si dosarul individual al functionarului, a carui studiere ar avea relevanta si I-ar putea ajuta in apararea sa.

7. Implicarea organului de disciplina

Prin articolul 9 (69) din Statut, se prevede constituirea in fiecare institutie a unui consiliu de disciplina sau a mai multor astfel de consilii, daca numarul functionarilor impune acest lucru.

Consiliul de disciplina este investit cu atributii in ceea ce priveste derularea procedurii raspunderii disciplinare, si rolul sau este de a proteja functionarul impotriva unor decizii arbitrare, abuzive, care ar putea fi luate impotriva sa, dar de a proteja si institutia comunitara, prin sanctionarea celor care se fac vinovati de comiterea unor incalcari ale obligatiilor care le revin functionarilor comunitari in calitatea pe care o au.

8. Principiul potrivit careia autoritatea care este investita cu puterea de numire este cea indrituita sa si sanctioneze pe functio­narul comunitar.

Astfel, aceasta autoritate va putea sa aplice unele sanctiuni in mod direct, fara nici o formalitate, iar altele le va putea aplica abia dupa ce a fost indeplinita procedura disciplinara reglementata in Anexa IX din Statut.

9. Recunoasterea dreptului la aparare al functionarului comu­nitar.

Astfel, articolul 4 din Anexa IX, recunoaste, de principiu, dreptul la aparare al functionarului comunitar, care presupune urmatoarele elemente:

- comunicarea intregului dosar incriminator catre functionarul incriminat;

- acordarea unui termen de cincisprezece zile in interiorul caruia functionarul sa-si poata pregati apararea;

- dreptul functionarului ca in fata organului de disciplina sa-si poata sustine observatiile si apararea in mod scris sau oral;

- dreptul functionarului de a fi asistat in fata organului de disciplina ;

- dreptul de a apela la martori, care apartine, in egala masura, tat functionarului cat si autoritatii.

10. Functionarii beneficiaza de dreptul de a introduce actiuni la organele comunitare de jurisdictie.

Acest drept este recunoscut functionarilor oficiali, sintagma care desemneaza persoanele numite in functii stabilite in cadrul personalului unei autoritati comunitare prin decizia scrisa a autoritatii competente sa numeasca, potrivit regulamentului de personal in vigoare.

In afara acestora, regasim celalalt personal, pe care 1-am analizat in primul capitol al prezentei lucrari (temporarii, personalul auxiliar, consilierii speciali etc.).

Din punct de vedere al ponderii lor, constatam ca 'recursurile agentilor comunitari reprezinta aproximativ un sfert din totalul cauzelor supuse Curtii de Justitie'.

Continuandu-si rationamentul, autorul citat arata ca 'nici un alt sector de drept comunitar nu este atat de discretionar ca dreptul functiei publice'.

Tuturor le este recunoscuta capacitatea de a se adresa organelor jurisdictionale comunitare, in urmatoarele conditii:

- se impune avizul autoritatii investite cu puterea de numire;

- adresarea se face pe cale ierarhica, prin intermediul superiorilor directi, scopul procedurii fiind acela de a asigura conditiile rezolvarii amiabile a litigiilor;

- foarte important este faptul ca functionarii comunitari au dreptul sa actioneze impotriva oricarui act care ii afecteaza, chiar daca actul atacat nu le-a fost lor adresat ci altor persoane;

- conditia care se impune este ca actul, prin continutul lui, sa afecteze dreptul functionarului reclamant, sau un interes al aces­tuia, iar functionarul sa actioneze in valorificarea propriului interes.

- interesanta si relevanta este si dispozitia care indrituieste functionarul comunitar sa atace orice decizie care il afecteaza, indiferent daca este vorba despre o decizie care a fost deja luata sau care trebuia sa fie luata insa institutia nu a facut acest lucru.

Regasim aici distinctia dintre forma tipica si forma asimilata a unui act juridic, specifica dreptului administrativ, care legiti­meaza o actiune in contencios administrativ.

Forma tipica este atunci cand actul a fost deja emis insa el are caracter ilegal, iar cea asimilata este atunci cand autoritatea competenta nu a emis actul desi trebuia, era obligata sa o faca.

In dreptul comunitar, constatam ca prin articolul 90 (8) aliniatul (2) se instituie regula ca orice persoana vizata de prezentul Statut se poate plange impotriva unei decizii care considera ca il afecteaza fie ca decizia a fost deja luata fie ca nu a fost luata, desi autoritatea era obligata sa o ia.

Concluzii cu privire la dreptul functionarilor comunitari de a introduce actiuni in fata organelor comunitare de jurisdictie:

a) Art. 179 din Tratatul CE dispune referitor la competenta Curtii de Justitie de a 'statua cu privire la orice litigiu dintre comunitate si agentii sai in limitele si conditiile determinate de Statut sau rezultand din regimul aplicabil acestora din urma';

b) Termenul de agent trebuie privit in sens larg, astfel incat drep­tul sa priveasca in egala masura atat functionarii comunitari, 'oficialii comunitatilor' cat si alte categorii de personal, in care se include personalul temporar, auxiliar si local, consilierii etc;

c) Procedura sesizarii de catre functionarul comunitar a organelor de jurisdictie este dominata de principiul ca sesizarea se face prin intermediul sefilor ierarhici si cu avizul A.I.P.N.

d) Functionarii sunt indrituiti sa actioneze impotriva oricarui act care ii afecteaza, indiferent

ca acest act le este lor adresat sau vizeaza alte persoane. Singura conditie este ca functionarul sa promoveze actiunea in ocrotirea unui interes propriu si concret;

e) Fundamentul competentei Curtii de Justitie in spetele care ii privesc pe functionarii publici se regaseste in art. 91, par. l din Statutul functionarilor care da in competenta Curtii litigiile cu caracter patrimonial si in cauzele prevazute de Statut, atributul de a controla integral exercitiul puterii discretionare si de a modifica sau raporta masura contestata.

11. Principiul radierii sanctiunilor disciplinare

Articolul 89 din Statut da dreptul functionarului sanctionat disciplinar sa ceara stergerea din dosarul sau personal a sanctiunilor care i-au fost aplicate.

Acest drept se naste la intervale diferite de timp, in functie de sanctiunea disciplinara a carei radiere se cere. Astfel, in cazul in care functionarul solicita radierea sanctiunilor de avertisment si mustrare (blam) termenul cerut este de trei ani de data cand i-a fost aplicata sanctiunea respectiva.

In cazul in care se cere radierea oricarei alte sanctiuni, cu exceptia celei a revocarii, termenul este de sase ani.

Constatam ca nu este vorba de o radiere de drept, regasita in sistemele nationale ale functiei publice, ci o radiere la cerere, care este lasata la latitudinea autoritatii investita cu puterea de numire, si care implica si decizia consiliului de disciplina.

O alta observatie care se impune a fi facuta vizeaza termenele mari care trebuie sa curga pentru a se putea solicita radierea sanctiunii, chiar in cazul unor sanctiuni care nu prezinta gravitate deosebita, cum sunt avertismentul si blamul.

3. Sanctiunile disciplinare aplicabile functionarilor comunitari

Sanctiunile disciplinare sunt prevazute in articolul 86 (24) rapor­tat la articolul 51 din Statut, din a caror analiza constatam ca legiuitorul comunitar a operat o ierarhizare a acestora, de la cele mai usoare pana la cele mai grave.

Constatam totodata caracterul legal al acestor sanctiuni, regasirea, in sfera disciplinarului, a principiului legalitatii din penal, nullum crimen sine legem, nulla poena sine lege.

Din continutul titlului VI care reglementeaza 'regimul discipli­nar', raportat la cel al Anexei IX care il dezvolta, desprindem conclu­zia ca autoritatea care aplica sanctiunea este tinuta, in realizarea competentei sale, de aplicarea acelor sanctiuni prevazute de Sta­tut si dupa procedura instituita de acesta si de anexele sale.

Aceste sanctiuni pot fi grupate in mai multe categorii:

1. Din punct de vedere al naturii lor, identificam:

a) sanctiuni cu caracter moral (avertismentul, blamul);

b) sanctiuni care afecteaza cariera functionarului;

c) sanctiuni cu caracter pecuniar (suspendarea dreptului la pensie al functionarului, ca sanctiune complementara alaturi de revocare);

d) sanctiuni cu caracter complex, care afecteaza, in egala masura, cariera functionarului dar au si caracter pecuniar (exemplu reducerea cu una sau mai multe trepte, retrogradarea).

2. Din punct de vedere al caracterului lor, putem determina:

a) sanctiuni cu caracter principal (avertismentul, mustrarea, suspendarea temporara la avansare pe scara ierarhica, revocarea si concedierea pentru motive de necorespundere profesionala);

b) sanctiuni cu caracter complementar (suspendarea dreptului la pensie).

3. Din punct de vedere al efectelor lor, sanctiunile disciplinare pot fi:

a) sanctiuni care atrag incetarea raportului de functie comuni­tara (revocarea, concedierea pentru insuficienta profesionala);

b) sanctiuni care nu atrag incetarea acestui raport ( restul sanctiunilor, cu caracter material sau moral);

c) sanctiuni care determina intreruperea raportului de functie comunitara (suspendarea functionarului).

3.1. Avertismentul

Este prima sanctiune enuntata de articolul 86, ceea ce determina concluzia ca, de vreme ce acest text opereaza o ierarhie din punct de vedere al gravitatii lor, este cea mai usoara sanctiune disciplinara.

O asemenea calificare, la randul ei, este atrasa de gravitatea faptei, astfel incat vom intelege ca se aplica in cazul celor mai putin periculoase abateri disciplinare.

In dreptul public romanesc avertismentul, ca sanctiune care intervine in cazul raspunderii contraventionale este definit ca atragerea atentiei persoanei asupra faptei savarsite, pericolului acesteia, cu recomandarea ca pe viitor sa nu mai repete fapta respectiva si sa se conformeze dispozitiilor legale.

Avertismentul reprezinta o sanctiune principala cu caracter moral, iar rolul sau este, pe de o parte, de a pune pe faptuitor in postura de a-si constientiza fapta, dar totodata de a-l determina sa nu o mai repete in viitor.

De aceea consideram ca in cazul avertismentului primeaza rolul preventiv fata de cel sanctionator.

In dreptul muncii avertismentul este definit ca fiind 'comunica­rea scrisa facuta salariatului prin care i se atrage atentia asupra faptei savarsite si i se pune in vedere ca ,daca nu se va indrepta si va savarsi noi abateri, i se vor aplica sanctiuni mai grave, pana la desfacerea contractului de munca'.

El reprezinta o sanctiune mai grava decat mustrarea, care este prima sanctiune disciplinara.

Procedura aplicarii avertismentului este comuna cu procedura mustrarii, si ea consta in urmatoarele aspecte:

a) competenta sa aplice cele doua sanctiuni este autoritatea investita cu puterea de numire;

b) aceasta va proceda la aplicarea uneia din cele doua sanctiuni fie din proprie initiativa fie la propunerea superiorului ierarhic al functionarului care a comis fapta;

c) autoritatea competenta sa aplice sanctiunea nu este obligata sa solicite avizul consiliului de disciplina;

Avertismentul si blamul sunt de fapt singurele sanctiuni discipli­nare pentru care nu se impune avizul organului de disciplina. Preci­zam ca dispozitia art. 87 este permisiva, in sensul ca el prevede ca A.I.P.N poate pronunta sanctiunea avertismentului si a blamului fara pronuntarea organului de disciplina, rezultand ca textul nu obliga, dar nici nu interzice, iar daca autoritatea vrea sa consulte organul nu i se interzice sa o faca;

d) subzista dreptul functionarului comunitar de a fi ascultat inainte de a i se aplica una din cele doua sanctiuni;

e) se aplica scris.

3.2. Blamul

Reprezinta cea de-a doua sanctiune disciplinara prevazuta de articolul 86. Spre deosebire de sanctiunea avertismentului, unde regasim expres formulata forma scrisa a acestuia, la mustrare textul nu mai prevede forma scrisa, rezultand, per a contrario, ca poate imbraca atat forma orala cat si cea scrisa.

Ea se aplica tot pentru abateri care nu au o gravitate deosebita, dar care, daca se repeta, pot atrage consecinte negative atat pentru institutie cat si pentru functionar.

Are tot caracter moral si urmeaza aceeasi procedura de aplicare ca si avertismentul.

3.3. Suspendarea temporara a dreptului de avansare pe scara  ierarhica

Analizand problemele legate de cariera functionarului comunitar si, in cadrul acesteia, sistemul de notare si avansare am constatat ca prin articolul 44 se instituie norma de principiu potrivit careia orice functionar care a implinit doi ani vechime pe o anumita treapta a gradului sau accede in mod automat la treapta superioa­ra pe acest grad.

Constatam ca prin acest text se instituie principiul ca avansarea este determinata de o anumita vechime. Avansarea intervine automat la toti functionarii, cu exceptia acelora care au comis abateri disciplinare.

In aceasta situatie are loc o intrerupere a acestei avansari automate, comandata de ratiuni care tin de comportamentul necorespunzator al functionarului comunitar.

Aceasta sanctiune are caracter complex, deoarece ea afecteaza si cariera functionarului dar si drepturile sale banesti, dat fiind faptul ca o avansare in ierarhie implica un spor de retributie.

3.4. Reducerea treptei de salarizare

Spre deosebire de sanctiunea anterioara, care vizeaza o intrerupere in avansarea, prezenta sanctiune vizeaza o coborare pe treapta de salarizare corespunzatoare gradului sau.

Ea are aceleasi trasaturi ca si cea anterioara, in sensul ca reprezinta tot sanctiuni care afecteaza cariera dar si veniturile functio­narului, ambele intervenind atunci cand se comit abateri care prin gradul lor de periculozitate priveaza functionarul de exercitiul dreptului la aparare si de o anumita pozitie in ierarhia gradului sau.

3.5. Retrogradarea

Spre deosebire de ultimele doua sanctiuni, care nu afecteaza gradul ci doar treapta pe care se afla plasat functionarul, in cadrul gradului sau, retrogradarea este o sanctiune care vizeaza pierderea gradului insusi.

In dreptul muncii, aceasta sanctiune se situeaza, de regula, pe locul penultim, in functie de gravitatea faptei si a sanctiunilor, fiind ultima care poate fi aplicata astfel incat sa se pastreze raportul juridic de munca.

Destinatia ei este sa se aplice acelor persoane care, 'nefiind la prima abatere disciplinara, aducand prejudicii materiale si morale insemnate unitatii, in imprejurari si cu antecedente disciplinare care confera faptei un grad ridicat de periculozitate''.

Retrogradarea reprezinta o sanctiune cu efecte asupra carierei, asupra veniturilor, dar si cu un important impact moral deoarece functionarul isi pierde, pentru o anumita perioada pozitia ierarhica, existand inclusiv posibilitatea de a ajunge ca ,pe perioada cat dureaza sanctiunea, sa ajunga sa lucreze in subordinea unor persoane care sunt inferioare gradului sau.

3.6. Suspendarea din functie

Sanctiunea suspendarii este traditionala pentru functiile si demnitatile publice nationale, regasita si la functionarii internationali. Ea il impiedica pe functionarul sanctionat sa-si exercite preroga­tivele de functie publica pentru o anumita perioada de timp.

Ea intervine in caz de abatere grava, cand functionarul se face vinovat fie de o neindeplinire a obligatiilor sale profesionale fie de o infractiune de drept comun, autoritatea investita cu puterea de numire poate sa dispuna imediat suspendarea din functie a autorului unei asemenea greseli.

Decizia de suspendare trebuie sa contina, in mod obligatoriu, urmatoarele clauze:

precizarea daca functionarul isi pastreaza, pe perioada suspendarii, neafectata remuneratia;

in cazul in care va avea loc o retinere din retributia functionarului, decizia trebuie sa prevada ce procent din aceasta este supus retinerii.

Statutul prevede ca nu poate sa fie retinut mai mult de 50% din retributia de baza a functionarului.

Decizia de suspendare este un act cu caracter provizoriu, care trebuie definitivat intr-un interval de patru luni de la data cand a fost luata.

In acest interval, se pot intalni urmatoarele situatii:

- nu intervine nici o decizie pana la sfarsitul celor patru luni, ceea ce atrage dreptul functionarului comunitar de a-si primi inapoi integral retributia;

- intervine o decizie, situatie in care statutul functionarului va fi reglementat conform deciziei respective;

- functionarul poate sa faca obiectul unei urmariri penale, in care caz statutul functionarului se va definitiva abia dupa ce organul de jurisdictie penala se va pronunta in mod definitiv si irevocabil.

3.7. Revocarea din functie

Revocarea reprezinta sanctiunea cea mai grava, alaturi de cea de concediere pentru motive de necorespundere profesionala. Ambele sanctiuni an ca specific faptul ca pun capat definitiv unei anumite functii.

Revocarea poate fi insotita si de suprimarea dreptului la pensie de vechime, fara ca efectele acestei sanctiuni sa se poata intinde si asupra altor drepturi ale functionarilor.

Atunci cand functionarul si-a incetat in mod definitiv functia, decaderea totala sau partiala din dreptul de pensie poate sa intervina, fara a putea afecta si alte drepturi ale functionarului comunitar.

Revocarea este singura sanctiune disciplinara care nu poate fi radiata din dosarul personal al functionarului, data fiind gravitatea ei, a faptelor care au determinat-o si faptul ca ea determina incetarea definitiva a functiei.

3.8. Concedierea pentru insuficienta profesio­nala

Adevarata capacitate a unei persoane de a face fata postului pentru care a candidat si pe care 1-a obtinut, prin promovarea unui concurs sau examen, se verifica in mod efectiv in exercitarea prerogativelor de functie publica.

Este astfel posibil sa se constate ca, desi o persoana care a candidat pentru ocuparea unei functii comunitare sau a fost selectata ca fiind corespunzatoare, sa se dovedeasca faptul ca ea nu intruneste conditiile necesare pentru mentinerea in postul respectiv.

In aceste situatii, cum mentinerea pe postul respectiv nu mai poate fi realizata deoarece pune in pericol activitatea institutiei, va putea interveni concedierea functionarului pentru motive de insufi­cienta profesionala.

Regimul acestei institutii, asemanator celei cu acelasi titlu intalnita in regimul juridic al salariatului, presupune urmatoarele elemente:

a) sanctiunea poate interveni atunci cand functionarul 'face dovada unei insuficiente profesionale in exercitiul functiilor sale';

b) autoritatea investita cu puterea de numire, in momentul in care constata ca functionarul nu este capabil sa indeplineasca, in bune conditii, atributiile care ii revin, are doua posibilitati:

- fie sa-l concedieze pe functionar;

- fie sa propuna trecerea acestuia intr-un post inferior.

Din modul in care este formulat articolul 51 aliniatul (1) paragraful 2, rezulta ca autoritatea investita cu puterea de numire, in baza puterii discretionare de care dispune, are aptitudinea sa-l concedieze pe functionar sau sa-i ofere acestuia un post pe care il apreciaza corespunzator pentru acesta, insa inferior postului pe care il ocupa in prezent.

c) propunerea care are ca obiect aplicarea acestui tip de sanctiune trebuie sa cuprinda cauzele care o motiveaza;

d) obligativitatea comunicarii deciziei functionarului in cauza;

e) posibilitatea ca functionarul care urmeaza sa fie sanctionat sa poata formula orice observatie cu privire la care este acuzat si pe care le considera utile in solutia ce urmeaza a fi adoptata;

f) competenta in a emite decizia de concediere apartine autoritatii investite cu puterea de numire, cu indeplinirea formalitatilor procedurale prevazute de Anexa IX la Statut.

CAILE DE ATAC IMPOTRIVA SANCTIUNILOR ADMINISTRATIV DISCIPLINARE

1. Dreptul de petitionare

Dreptul de petitionare este garantat oricarei persoane care se poate prevala de ocrotirea acestui drept in baza Statutului, cu atat mai mult functionarilor comunitari.

In baza lui, persoana indrituita ii poate solicita autoritatii investite cu puterea de numire sa ia o anumita decizie cu privire la ea. Atunci cand 'persoana vizata' este un functionar comunitar, va fi adresata prin intermediul sefului ierarhic.

Fac exceptie situatiile in care cererea il vizeaza chiar pe superiorul ierarhic al functionarului, ceea ce determina posibilitatea acestuia de a se adresa direct autoritatii investita cu puterea de numire.

El poate fi exercitat catre autoritatea investita cu puterea de numire, care are obligatia ca intr-un termen de patrii luni calculat de la data cand s-a formulat cererea sa se pronunte, printr-o decizie motivata, asupra problemei cu care a fost sesizata.

Autoritatea sesizata are, in interiorul acestui termen, doua solutii:

- sa se pronunte asupra petitiei care i-a fost inaintata;

- sa nu se pronunte asupra acestei petitii, caz in care refuzul autoritatii de a se pronunta in termenul stipulat valoreaza el insusi cu respingerea petitiei si naste dreptul de a exercita calea de atac prevazuta la articolul 90 aliniatul (2).

Constatam ca prin intermediul acestui drept persoana interesata nu exercita o cale de atac impotriva unui act care o nedreptateste, ci solicita institutiei careia ii apartine, prin autoritatea investita cu puterea de numire, de a lua o anumita decizie cu privire la ea.

In cazul in care autoritatea investita cu puterea de numire ia o decizie necorespunzatoare sau nu ia in termen decizia solicitata se naste dreptul celui in cauza de a se adresa jurisdictiei comuni­tare.

2. Liberul acces la jurisdictia comunitara

Acest al doilea drept este garantat, de asemenea, atat functiona­rilor comunitari, cat si oricarei alte persoane careia ii sunt opozabile prevederile Statutului.

Exercitarea accesului la jurisdictia comunitara este precedata de procedura prealabila, prin care persoana interesata este obligata sa se adreseze mai intai autoritatii investita cu puterea de numire si abia apoi, (iar daca este nemultumita de decizia acesteia, se va putea adresa Curtii Europene de Justitie.

Accesul la jurisdictia comunitara poate fi determinat de doua categorii de situatii:

a) cand, prevalandu-se de dreptul de petitionare, decizia expresa sau implicita a autoritatii investita cu puterea de numire l nemultumeste pe functionarul comunitar;

b) cand a fost emis un act prejudiciabil pentru functionarul public, in alte conditii decat cea prevazuta anterior.

Acest act care il vatama pe functionarul comunitar, poate de asemenea sa imbrace forma tipica si asimilata, in sensul ca articolul 90 aliniatul (2) prevede ca el poate consta in:

- o anumita autoritate din cadrul Comunitatii a emis un act prejudiciabil pentru o anumita persoana;

- autoritatea respectiva s-a abtinut sa ia o anumita masura fata de persoana interesata la care o obliga Statutul si pe care trebuia sa o ia in baza Statutului, fara ca functionarul sa fie obligat sa-i solicite acest lucru.

In oricare din situatiile care au determinat situatia respectiva, persoana interesata poate sa se adreseze autoritatii investita cu puterea de numire intr-un termen de trei luni, calculat in mod diferit, in functie de fiecare caz concret in parte:

- in cazul in care se ataca un act comunitar cu caracter normativ, termenul se calculeaza de Ia data publicarii actului;

- in cazul in care se ataca un act comunitar cu caracter individual, termenul se calculeaza de la data aducerii la cunostinta destinatarului, prin notificare sau prin alte mijloace de comunicare prevazute de lege;

in cazul in care se ataca un act comunitar implicit, termenul de recurs curge de Ia data la care autoritatea competenta era obligata sa raspunda si nu a facut-o, situatie care valoreaza cu respingerea cererii, in baza articolului 90 aliniatul (1).

Constatam ca prin intermediul jurisdictiei comunitare, persoana interesata, functionar sau nefunctionar, poate ataca urmatoarele tipuri de acte emise de organismele comunitare:

- acte comunitare cu caracter normativ;

- acte cu caracter individual.

Acestea din urma, la randul lor, pot fi atacate atat de destinata­rul lor, cat si de orice alta persoana, alta decat destinatarul, care a fost prejudiciat prin actul individual respectiv.

In situatia in care cel care se considera vatamat printr-un act comunitar expres sau implicit, reclamatia catre autoritatea investita cu puterea de numire va fi adresata prin intermediul sefului ierarhic, in conformitate cu articolul 90 aliniatul (3).

Daca vatamarea a fost produsa printr-un act emis chiar de seful ierarhic al functionarului comunitar, atunci functionarul se poate adresa autoritatii investite cu puterea de numire in mod direct.

Dupa ce autoritatea investita cu puterea de numire s-a pronuntat printr-o decizie motivata sau nu a raspuns in termenul legal, ceea ce echivaleaza cu o decizie implicita de respingere a cererii persoanei interesate, se declanseaza cea de-a doua etapa a procedurii jurisdictionale, si anume sesizarea Curtii Europene de Justitie.

Prin articolul 91 se instituie o competenta materiala generala a Curtii Europene de Justitie in ceea ce priveste orice litigiu dintre Comunitati si o persoana care cade sub incidenta Statutului, privind legalitatea actelor cu caracter vatamator, prejudiciabil.

In aceasta competenta se include si solutionarea contestatiilor formulate impotriva deciziilor prin care s-au dispus sanctiuni disciplinare pentru functionarii comunitari.

Atunci cand Curtea este sesizata cu solutionarea unor litigii care au caracter pecuniar, ea are o competenta de plina jurisdictie.

Urmatoarele conditii sunt necesare pentru ca persoana interesata sa aiba deschisa calea unui recurs la Curtea Europeana de Justitie:

a) sa se fi parcurs procedura prealabila instituita prin articolul 90 aliniatul (2) in sensul de a fi fost sesizata autoritatea investita cu puterea de numire;

b) aceasta sesizare sa se fi realizat in termenul prevazut de textul respectiv, adica termenul de trei luni calculat in mod diferit, in functie de categoria de act care a determinat litigiul;

c) autoritatea investita cu puterea de numire sa se fi pronuntat printr-o decizie expresa sau implicita;

d) termenul in care poate fi formulat recursul este de trei luni, calculat in mod diferit, in functie de situatia daca se ataca un act comunitar tipic sau asimilat, si anume:

- daca se ataca o decizie emisa in urma formularii unei reclamatii, deci un act tipic, termenul se calculeaza din ziua notificarii acestei decizii emise ca raspuns- la reclamatia persoanei;

- daca se ataca, un act comunitar asimilat, termenul se calculea­za de la data in care autoritatea investita cu puterea de numire era obligata sa raspunda dar nu a facut-o, ceea ce echivaleaza, in termenii expresi ai articolului 90 alin (2), cu o decizie implicita de respingere.

In situatia in care autoritatea investita cu puterea de numire emite o decizie expresa de respingere a unei reclamatii ulterior celei implicite insa in interiorul termenului de recurs, decizia expresa naste un nou termen de recurs in fata Curtii Europene de Justitie, de trei luni de la data la care a fost emisa decizia expresa.

e)        prin derogare, persoana interesata se poate adresa Curtii si inaintea termenului de trei luni, in situatia in care reclamantul urmareste suspendarea executarii actului atacat sau a unor masuri provizorii pe care aceasta le implica.

In acest caz, recursul se poate formula imediat dupa ce a fost sesizata autoritatea investita cu puterea de numire.

Totodata, judecarea cererii principale de catre Curtea de Justitie este suspendata pana cand autoritatea investita cu puterea de numire se pronunta, printr-o decizie expresa sau implicita, asupra reclamatiei cu care a fost sesizata.

Inaintea cererii principale, Curtea de Justitie se va pronunta asupra cererii privind masurile provizorii de suspendare a executarii actului sau alte masuri cu caracter provizoriu.

f)        prin articolul 2 aliniatul (3) se instituie posibilitatea ca doua sau mai multe institutii comunitare sa poata sa incredinteze competentele autoritatii investite cu puterea de numiri altor orga­nisme sau unui organism interinstitutional.

In aceasta situatie, avea de-a face cu institutia delegarii de competenta, care poate privi insa doar trei domenii, si anume recrutarea, securitatea sociala si pensiile.

In mod implicit in astfel de cazuri dreptul de petitionare ca si procedura prealabila se va realiza fata de organismul delegat sa exercite competentele autoritatii investite cu puterea de numire. Pe cale de consecinta, si recursurile vor fi indreptate impotriva actelor exprese sau asimilate emise de organismul delegat sa exercite prerogativele autoritatii investita cu puterea de numire.

3. Efectele anularii sanctiunii disciplinare

Indiferent de modul in care se produce anularea, efectele ei sunt ex tune, deci retroactive, functionarul fiind repus in situatia anterioara, potrivit principiului quod nullum est, nullum producit effectum.

Ca in cazul oricarei operatii de anulare, pot fi sterse numai efectele juridice, nu si cele materiale (exemplu imposibilitatea, atrasa de suspendare, de timp de a-si exercita functia o anumita perioada de timp).