Respectarea de catre functionarii publici a principiilor constitutionale

RESPECTAREA DE CATRE FUNCTIONARII PUBLICI A PRINCIPIILOR CONSTITUTIONALE

1.PRINCIPIUL SUPREMATIEI CONSTITUTIEI

Cuvantul "constitutie" isi are originea in latinescul constitutio, care inseamna "asezare cu temei", "starea unui lucru".

In perioada imperiului roman cuvantul "constitutio" a fost utilizat pentru a desemna legile care emanau de la imparat, chiar daca ele nu se refereau la organizarea si functionarea statului.

In perioada evului mediu, termenul constitutio desemna anumite reguli monahale.

Abia in secolul al XVIII-lea, termenul "constitutie" incepe sa fie utilizat intr-un sens apropiat celui care ii este atribuit azi, respectiv acele legi care, reglementand organizarea si functionarea statului, limitau puterea monarhului si garantau anumite drepturi si libertati fundamentale individului. Este vorba de o conceptie asupra notiunii de constitutie, care tine seama exclusiv de continutul normelor ei.

Treptat, s-a format convingerea ca numai o constitutie scrisa, prin precizia si claritatea ei, putea fi o arma de lupta eficace impotriva abuzurilor puterii absolutiste, afirmandu-se tot mai pregnant, necesitatea unei constitutii rigide si asigurarea suprematiei ei fata de orice alta norma juridica.

Constitutia poate fi definita ca fiind legea fundamentala a unui stat, adica legea cu forta juridica superioara tuturor celorlalte legi care reglementeaza in mod sistematic atat principalele structuri social-economice, cat si cele ale organizarii si functionarii statului, garanteaza drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor si stabileste indatoririle corespunzatoare acestor drepturi.

Prima constitutie, in sensul modern al acestui cuvant, a aparut in Anglia si consta intr-un ansamblu de obiceiuri juridice si dintr-un numar de acte scrise, care pot fi insa modificate prin legi ordinare.

Printre actele scrise care se considera ca stau si astazi la baza constitutiei engleze se numara:

Magna Charta Libertatum , Petitia drepturilor

In literatura de specialitate indreptatit s-a afirmat ca, pentru a determina corect categoria de constitutie, trebuie sa o abordam atat din punct de vedere politic, cat si din punct de vedere juridic. Din punct de vedere politic, constitutia: realizeaza sinteza evolutiei societatii, exprimand in acelasi timp si aspiratiile colectivitatii constituite in stat; consacra o anumita forma de organizare a societatii; determina si garanteaza drepturile si libertatile individuale, limitand actiunea puterii statale in raport cu cetatenii. Din punct de vedere juridic, in definirea constitutiei trebuie sa avem in vedere atat criteriul material, de continut, cat si pe cel formal, care determina conditii speciale de adoptare, modificare si abrogare, si stabileste ierarhia actelor normative in sistemul dreptului.

Caracterul de lege fundamentala al constitutiei deriva din continutul si calitatea normelor juridice pe care le cuprinde. Aceste norme juridice se refera la principiile esentiale pentru toate domeniile vietii statale. De aceea legea fundamentala constituie baza juridica a intregii legislatii si temelia intregii organizari statale.[1] Constitutia, in majoritatea statelor cunoaste forme deosebite de adoptare, modificare si abrogare. Constitutia se impune celorlalte legi, fiind in varful ierarhiei sistemului de drept. Intregul edificiu juridic se construieste pornind de la prevederile constitutionale care se impun atat autoritatilor publice, cat si tuturor actelor normative.

Constitutia are o valoare juridica superioara fata de orice alta norma de drept,prin esenta sa cat si prin functia sa sociala.Drept urmare toatele actele normative adoptate de Parlament si Guvern, cat si actele emise de celelalte autoritati publice trebuie sa se conformeze normelor si principiilor constitutionale.In cazul in care un act normativ ,o lege adoptata de Parlament sau regulamentul de organizare si functionare al acestuia contravine Constitutiei,el nu poate produce efecte.

Justificarea teoretica a suprematiei Constitutiei rezida chiar in caracterul politic si juridic al acesteia.Astfel in Constitutie se gaseste expresia vointa suprema a poporului in ceea c priveste obiectivele si instrumentele de exercitare a puterii politice.Normele constitutionale fixeaza principalele instrumente de guvernare,stabileste autoritatile care vor infaptui guvernarea si raporturile dintre acestea .Totodata Constitutia este sediul drepturilor si libertatilor cetatenesti .In plus Constitutia este factorul structurant al ordinii juridice careia ii furnizeaza principiile directoare:egalitatea tuturor cetatenilor,legalitatea,neretroactivitatealegilor etc.

Chiar si numai aceste argumente sunt ideajuns pentru a demonstra suprematia Constitutiei si pozitia sa dominanta in raport cu celelalte acte normative.Pentru a intelege insa si mai clar suprematia Constitutiei,vom spune ca aceasta nu are relevanta numai fata de celelalte acte normative.Astfel activitatea politica,in general a unor forte sociale cum ar fii partidele politice,in special trebuie s afie conforma cu dispozitiile constitutionale.

Sisteme constitutionale oderne prevad in acest sens sanctiuni pentru incalcarea prevedrilor Legii Fundamentale fie de autoritatile statale care desfasoara o activitate politica propriu zisa,cum este de exemplu seful statului,fie de catre partidele politice.Astfel Curtea Constitutionala a Romaniei ,Tribunalul Constitutional federal din RFG sunt competente sa se pronunte asupra constitutionalitatii partidelor politice.

De asemenea este o indatorire generala a sefului statului de a veghea la respectarea de catre toate celelalte autoritati publice,organisme nonguvernamentale,cetateni,partide politice,sindicate.

Asigurarea suprematiei Constitutiei inseamna ,astfel,asigurarea stabiltatii sociale si a ordinii juridice in stat.Datorita suprematiei Constitutiei,Legiuitorul Constituant a stabilit o anume ierarhie a actelor normative ,in fruntea tuturor acestora fiid chiar Legea Fundamentala.Ei ii urmeaza legile constitutionale,legile organice,legile ordinare,ordonantele ,hotararile guvernului etc.

In sistemul constitutional roman,legile constitutionale nu sunt tinute strict sa respecte textele Constitutiei,intrucat orin intermediul lor se revizuieste Legea Fundamentala .Cu alte cuvinte Legea constitutionala este o exceptie de la suprematia Constitutiei,pentru ca o va modifica.Aceasta nu inseamna nicidecum ca o lege constitutionala este o exceptie de la principiul suprematiei.

Baza stiintifica a suprematiei constitutiei se impune a fi cautata in dialectica fenomenului statal-juridic, in complexitatea si logica fenomenenlor economice, politice, sociale si juridice, in interrelatiile dintre ele, identificand corect si distingand cauzele si conditiile de efecte si consecinte, pe de o parte, si de garantii, pe de alta parte. Identificarea lantului de cauze si efecte se poate face observand corelatiile dintre drept, economic, putere si politica. Statul si dreptul sunt mijloace de realizare a politicii, iar politica este determinata sau conditionata de starea sociala. Rezulta ca legea fundamentala este determinata in ultima instanta de conditiile materiale si culturale din societatea data.

Suprematia constitutiei se exprima prin functiile sale. Exprimarea vointei guvernantilor este chiar functia puterii de stat. Legatura dintre constitutie si putere este puterea organizata a guvernantilor de a exprima si realiza vointa lor ca vointa general obligatorie pentru intreaga societate. Functiile constitutiei sunt determinate de functiile puterii al carei continut este dat de factorii economici, politici, sociali si culturali. Deci, fundamentarea stiintifica a suprematiei constitutiei se regaseste in totalitatea acestor factori care se afla intr-o stransa legatura si interactiune si care trebuie priviti, in raport cu legea fundamentala, in indivizibilitatea lor.

Consecintele juridice privind adoptarea constitutiei se refera la formele speciale de adoptare care sa scoata in evidenta suprematia acesteia si deosebirile fata de restul dreptului dar in special fata de legile ordinare.

Modificarea constitutiei trebuie sa se realizeze prin proceduri si forme care sa puna in valoare locul constitutiei in sistemul de drept. Prevederile constitutionale trebuie sa se caracterizeze printr-o stabilitate sporita. Trebuie evitata insa transformarea stabilitatii intr-o piedica in dezvoltarea societatii.

Constitutia are o pozitie supraordonata fata de celelalte legi, pozitie determinata de continut, de forma de adoptare si de puterea juridica. Ea este parte integranta a dreptului si izvorul principal al acestuia, stabilind principiile fundamentale pentru intregul drept. Toate celelalte ramuri de drept isi gasesc punctul de plecare la nivelul celor mai inalte principii si numai in prevederile constitutiei. Normele acestor ramuri de drept trebuie sa fie conforme cu litera si spiritul constitutiei. Incalcarea dispozitiilor constitutionale de catre reglementarile din celelalte ramuri ale dreptului atrage nulitatea acestora din urma, nulitate care se constata prin controlul de constitutionalitate.

Suprematia constitutiei beneficiaza atat de garantiile specifice intregului drept, care fac ca sistemul normativ sa se aplice si sa fie respectat, cat si de unele garantii juridice specifice. Aceste garantii sunt: controlul general al aplicarii constitutiei, controlul constitutionalitatii legilor, indatorirea fundamentala de a respecta constitutia

Controlul general al aplicarii constitutiei este rezultatul faptului ca intreaga activitatea statala este organizata prin constitutie. Constitutia stabileste formele fundamentale de realizare a puterii de stat, categoriile de organe ale statului si competenta acestora. Exercitarea puterii de catre popor implica o diviziune a competentelor si o autonomie a organelor de stat. Toate organele statului trebuie sa-si desfasoare activitatea in conformitate si in limitele stabilite prin constitutie. Pentru ca acest lucru sa fie realizabil constitutia organizeaza un sistem complex si eficient de control al aplicarii ei.

Controlul constitutionalitatii legilor este activitatea organizata de verificare a conformitatii legii cu constitutia si cuprinde regulile privitoare la organele competente sa faca aceasta verificare, procedura de urmat si masurile ce pot fi luate dupa realizarea acestei proceduri.

Indatorirea fundamentala de a respecta constitutia asigura ca prevederile constitutionale sa fie aplicate si respectate de catre cetateni. Izvorul acestei obligatii fundamentale se gaseste in chiar continutul si pozitia constitutiei, in faptul ca aducerea la indeplinire a prevederilor constitutionale inseamna de fapt tocmai realizarea masurilor pe care statul le ia in vederea dezvoltarii materiale si culturale a societatii.

Conceptiile asupra constitutiei au variat de la o epoca istorica la alta. Este motivul pentru care, in conturarea notiunii pot fi intalnite unele dificultati, doctrina imbratisand mai multe definitii, unele descriptive, altele analitice.

Garantiile juridice ale suprematiei constitutiei

Suprematia constitutiei beneficiaza atat de garantiile specifice intregului drept, care fac ca sistemul normativ sa se aplice si sa fie respectat, cat si de unele garantii juridice specifice. Aceste garantii sunt: controlul general al aplicarii constitutiei, controlul constitutionalitatii legilor, indatorirea fundamentala de a respecta constitutia

Controlul general al aplicarii constitutiei este rezultatul faptului ca intreaga activitatea statala este organizata prin constitutie. Constitutia stabileste formele fundamentale de realizare a puterii de stat, categoriile de organe ale statului si competenta acestora. Exercitarea puterii de catre popor implica o diviziune a competentelor si o autonomie a organelor de stat. Toate organele statului trebuie sa-si desfasoare activitatea in conformitate si in limitele stabilite prin constitutie. Pentru ca acest lucru sa fie realizabil constitutia organizeaza un sistem complex si eficient de control al aplicarii ei.

Controlul constitutionalitatii legilor este activitatea organizata de verificare a conformitatii legii cu constitutia si cuprinde regulile privitoare la organele competente sa faca aceasta verificare, procedura de urmat si masurile ce pot fi luate dupa realizarea acestei proceduri.

Indatorirea fundamentala de a respecta constitutia asigura ca prevederile constitutionale sa fie aplicate si respectate de catre cetateni. Izvorul acestei obligatii fundamentale se gaseste in chiar continutul si pozitia constitutiei, in faptul ca aducerea la indeplinire a prevederilor constitutionale inseamna de fapt tocmai realizarea masurilor pe care statul le ia in vederea dezvoltarii materiale si culturale a societatii.

Consecintele juridice ale suprematiei constitutiei

Consecintele juridice privind adoptarea constitutiei se refera la formele speciale de adoptare care sa scoata in evidenta suprematia acesteia si deosebirile fata de restul dreptului dar in special fata de legile ordinare.

Modificarea constitutiei trebuie sa se realizeze prin proceduri si forme care sa puna in valoare locul constitutiei in sistemul de drept. Prevederile constitutionale trebuie sa se caracterizeze printr-o stabilitate sporita. Trebuie evitata insa transformarea stabilitatii intr-o piedica in dezvoltarea societatii.

Constitutia are o pozitie supraordonata fata de celelalte legi, pozitie determinata de continut, de forma de adoptare si de puterea juridica. Ea este parte integranta a dreptului si izvorul principal al acestuia, stabilind principiile fundamentale pentru intregul drept. Toate celelalte ramuri de drept isi gasesc punctul de plecare la nivelul celor mai inalte principii si numai in prevederile constitutiei. Normele acestor ramuri de drept trebuie sa fie conforme cu litera si spiritul constitutiei. Incalcarea dispozitiilor constitutionale de catre reglementarile din celelalte ramuri ale dreptului atrage nulitatea acestora din urma, nulitate care se constata prin controlul de constitutionalitate.

Sunt cunoscute 2 modalitati principale pentru asigurarea suprematiei constitutiei:

A. Controlul constitutionalitatii legilor

Acesta se face prin:

Institutii politice de control al constitutionalitatii legilor - considerandu-se ca parlamentul nu-si poate controla singur activitatea, o prima concepiie despre controlul constitutionalitatii pretinde ca numai un organ politic poate exercita un asemenea control. Francezul Sieyes a cerut crearea unui "juriu constitutional" care sa poata anula din oficiu sau la cererea celor interesati, orice act sau orice lege contrara constitutiei.

Ideea a fost impartasita de Napoleon Bonaparte care a creat Senatul conservator (1799). Acesta nu se sesiza din oficiu ci numai la cererea Tribunalului sau a Guvernului, care nu au facut-o insa niciodata.

Ulterior, in timpul lui Napoleon al III-lea a fost infiintat Corpul ponderator care putea fi sesizat pentru examinarea constitutionalitatii legilor atat de Guvern cat si de cetateni. Cu acordul Guvernului, Corpul putea modifica si constitutia.

Constitutia frabceza din 1958, modificata in 1962, incredinteaza acest control unui Consiliu Constitutional. Acesta este format din 9 membrii si fostii presedinti ai republicii. Are atributii referitoare la alegerea presedintelui Republicii, solutionarea contestatiilor cu privire la alegerea deputatilor si senatorilor, desfasurarea referendumului si controlul constituttionalitatii legilor. Cetatenii nu pot sesiza Consiliul. Autoritate similara in Romania: Curtea Constitutionala.

Controlul constitutionalitatii legilor prin justitie - justitiei trebuie sa-i revina sarcina de a rezolva si conflictul dintre o lege constitutionala si una ordinara si sa declare daca aceasta este conforma cu prima. EX: SUA - Curtea Suprema de justitie.

Controlul in Romania - s-a solutionat de catre Curtea de casatie, prin decizia pronuntata in provcesul dintre Societatea de tramvaie si Primaria municipiului Bucuresti, invocand urmatoarele argumente in favoarea controlului judiciar al constitutionalitatii legilor:

Principiul separtiilor puterilor impune ca puterile sa se controleze reciproc

Puterea judecatoreasca este obligata sa judece si sa aplice deopotriva si legile constitutionale

Nu exista text care sa impiedice un judecator sa examineze constitutionalitatea legilor

Constitutia romana (de la 1866) fiind de tip rigid este suprioara legilor ordinare.

Prin Constitutia din 1923, acest principiu este aplicat, cu urmatoarele caracteristici:

Controlul constitutionalitatii legilor este incredintat Curtii de Casatie, in sectiuni unite

Constitutionalitatea legilor nu poate fi verificata decat cu ocazia unui litigiu intre parti

Constitutionalitatea legii era verificata numai dupa ce procesul a parcurs toate gradele de jurisdictie.

Hotararea de neconstitutionalitatea nu avea efect decat in speta respectiva, intre acele parti, nu era general valabila.

Constitutiile din 1948 si 1952 nu pervedeau nici o dispozitie referitoare la control, considerandu-se ca acesta se face de catre legiuitor in momentul adoptariilegilor sau modificarii acestora. Constitutia din 1965 a prevazut expers exercitarea acestui drept de catre Marea Adunare Nationala, organul suprem al puterii de stat, dar n-a existat nici o sesizare.

Prin Constitutia Romaniei din 1991, atributiile controlului sunt incredintate Curtii constitutionale, organizate dupa modelul Consiliului constitutional francez. Spre deosebire de acesta, cetatenii romani pot sesiza indirect Curtea pe calea exceptiei de neconstitutionalitate a legii sau ordonantei invocate in cadrul unui proces in curs de solutionare.

B. Revizuirea Constitutiei

Se poate face printr-o procedura complexa, care presupune mai multe etape sau printr-o procedura simpla, respectiv adoptarea modificarilor propuse cu majoritate calificata a parlamentarilor.

In cazul Constitutiei Romaniei, initiativa revizuirii revine Presedintelui la propunerea Guvernului, ori a unei patrimi din numarul deputatilor sau al senatorilor cat si a unui numar de 500 de mii de cetateni cu drept de vot. Proiectul sau propunerea se adopta de fiecare camera cu 2/3, dupa care poate avea loc o mediere si o sedinta a camerelor reunite, pentru eliminarea diferentelor de text. Dupa adoptarea legii de revizuire se organizeaza referendumul pt. aprobare.

2.PRINCIPIUL EGALITATII DE TRATAMENT INTRE TOTI BENEFICIARII SERVICIULUI PUBLIC

Unul din scopurile statului, indiferent de perioada sa de existenta si cu atat mai mult in perioada moderna, sau de forma de guvernamant, este acela de a satisface interesele generale ale societatii fie direct, prin serviciile publice ale statului, judetului sau comunei, fie prin asigurarea cadrului legal ca si particularii sa contribuie la satisfacerea intereselor generale ale societatii. Dar, spre deosebire de particulari, care satisfac unele interese ale societatii cu scopul, de regula de a realiza un profit, statul le satisface, de multe ori, fara sa realizeze vreun profit, ci chiar pierderi.

Functionarii publici trebuie sa adopte o atitudine impartiala si justificata pentru rezolvarea clara si eficienta a problemelor cetatenilor. Functionarii publici au obligatia sa respecte principiul egalitatii cetatenilor. Functionarii publici au obligatia sa respecte principiul egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, prin:

- promovarea unor solutii similare sau identice raportate la aceeasi categorie de situatii de fapt;

- eliminarea oricarei forme de discriminare bazate pe aspecte privind nationalitatea, convingerile religioase si politice, starea materiala, sanatatea , varsta, sexul sau alte aspecte.

Din punct de vedere organic serviciul public este "acel organism care infiintat prin lege sau pe baza legii, de catre stat, judet, oras sau comuna dotat cu mijloace materiale, banesti si cu personal de specialitate in vederea satisfacerii in mod continuu, a unor interese specifice, in acord cu interesele generale ale membrilor societatii.

In sens material, serviciul public este o activitate desfasurata de o autoritate a administratiei publice sau agent public, de stat sau particular, in vederea satisfacerii unor interese generale ale membrilor societatii".

Pentru a ne afla in prezenta unui serviciu public este necesar ca:

Activitatea de interes general sau public sa fie desfasurata de o autoritate a
administratiei publice sau de o persoana juridica publica (institutii de stat, regii
autonome sau societati comerciale romane cu capital integral de stat) organizata de
aceasta;

Persoana juridica privata (societatile comerciale romane cu capital integral sau partial
privat, roman sau strain) sa fie autorizata de administratia publica pentru a putea presta
unele activitati de interes general si nu anumite interese in avantajul unora;

Activitatea prestata sa se desfasoare in mod continuu. Unele servicii publice nu pot fi
intrerupte, in mod contrar, ar fi pusa in pericol viata publica (alimentarea cu apa,
furnizarea caldurii etc.) Aici intervine obligatia administratiei publice de a prevedea
mijloace de interventie pentru cazuri deosebite;

Serviciul public trebuie adaptat la schimbarile si cerintele interesului general;

Persoanele interesate beneficiaza in mod egal, fara diferentieri sau discriminari de
satisfacerea nevoilor realizate de serviciul public respectiv.

Clasificarea Serviciilor Publice.

Dupa forma de organizare:

serviciile publice care functioneaza sub forma de organe ale administratiei publice. Aceste servicii se caracterizeaza prin aceea ca:

- ele se infiinteaza prin lege sau pe baza legii de catre Parlament, Guvern, ministere, consiliile judetene si cele locale (ex: "Guvernul si ministerele, cu avizul Curtii de Conturi, pot infiinta organe de specialitate, in subordinea lor, numai daca legea le recunoaste acest drept");

- ele se infiinteaza pentru satisfacerea unor interese speciale ale membrilor societatii ( ex: Ministerul Invatamantului si inspectoratele scolare judetene satisfac interesul general al membrilor societatii de invatamant);

- mijloacele financiare necesare bunei lor functionari sunt asigurate de la bugetul administratiei centrale de stat sau de la bugetele locale, dupa cum aceste servicii publice sunt de interes national sau local. Astfel, mijloacele financiare care asigura functionarea ministerelor si a celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale sunt prevazute in bugetul administratiei centrale de stat, iar pentru serviciile publice judetene si comunale, mijloacele financiare sunt cuprinse in bugetul judetean sau local);

- isi desfasoara activitatea in mod continuu, deoarece tot astfel trebuie realizat interesul comun al populatiei pe care o reprezinta;

- activitatea lor se desfasoara la cerere sau din oficiu (ex: activitatea infaptuita de politia judeteana sau locala se poate desfasura atat din oficiu cat si la cererea cetatenilor);

- pentru realizarea activitatii pentru care au fost infiintate, adopta sau emit acte administrative (normative sau individuale);

servicii publice care sunt organizate sub forma institutiilor publice. Aceste servicii publice se caracterizeaza prin aceea ca:

- se infiinteaza, reorganizeaza si desfiinteaza prin lege sau potrivit legii de catre Parlament, Guvern, ministere si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si de catre consiliile judetene si locale;

- isi desfasoara activitatea, de regula cu plata;

- numai unele dintre acestea emit acte administrative (diplome, certificate medicale etc), activitatea principala avand caracter prestator;

- activitatea lor se desfasoara, de regula, la cererea celor interesati, nu din oficiu;

servicii publice care functioneaza sub forma de regii autonome de interes public. Aceste servicii publice se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

- sunt infiintate de particulari (persoane fizice sau juridice), sub forma asociatiilor sau fundatiilor;

- desfasoara o activitate de interes public;

- patrimoniul acestora se constituie prin contributia membrilor fondatori sau donatii.

- scopul acestora nu este de a realiza beneficii, ci de a satisface un interes general;

- personalul care desfasoara aceasta activitate nu are calitatea de functionar public, ca in cazul celorlalte forme prezentate anterior;

- pentru desfasurarea activitatii si realizarea scopului propus, statul le poate acorda unele facilitati (ex: spatii de folosinta gratuita).

Dupa obiectul de activitate:

servicii publice care au ca obiect pastrarea ordinii publice si apararea tarii realizate de
Ministerul de Interne si Ministerul Apararii Nationale;

servicii publice cu activitate financiara si fiscala realizate de Ministerul Finantelor cu
directiile generale judetene ale finantelor publice si controlului financiar de stat;

servicii publice care satisfac interesele de invatamant realizate de Ministerul
Invatamantului, inspectoratele scolare judetene etc;

servicii publice care au ca obiect satisfacerea intereselor de natura asistentei sociale si a
igienei realizate de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, Ministerul Sanatatii,
directiile generale judetene pentru munca si protectie sociala, directiile judetene
sanitare etc;

servicii publice care au ca obiect satisfacerea intereselor de arta si cultura infaptuite de
Ministerul Culturii, teatre, cinematografe, biblioteci etc;

servicii publice care au ca obiect satisfacerea unor interese economice de natura celor
care asigura comunicatiile si libera circulatie a cetatenilor realizate de regiile autonome
de interes public, cum sunt Societatea Nationala a Cailor Ferate Romane, Administratia
Nationala a Drumurilor etc.

In concluzie, mentionam ca "serviciile publice, fara deosebire de forma sub care sunt organizate, organe ale administratiei publice, institutii publice si regii autonome de interes public, li se atribuie, la infiintare, functiile publice necesare, in care se incadreaza functionarii publici.

In activitatea sa, functionarul trebuie sa adopte o atitudine impartiala si justificata pentru rezolvarea clara si eficienta a problemelor cetatenilor, cu respectarea principiului egalitatii acestora in fata legii si a autoritatii publice. In acest scop, functionarul public trebuie sa promoveze solutii similare sau identice in acceasi categorie de situatii de fapt, cu eliminarea oricarei forme de discriminare bazata pe aspecte privind nationalitatea, convingerile religioase si politice, starea materiala, sanatatea, varsta, sexul sau alte aspecte.

3.PRINCIPIUL EGALITATII DE SANSE

Legislatia Romaniei garanteaza drepturile  egale ale cetatenilor de a participa la viata economica si sociala, de a se pregati si forma intr-o anumita profesie, de a se angaja, promova si participa la distribuirea beneficiilor, de a se bucura de protectie sociala in anumite situatii. Cu toate acestea, segregarea profesionala a femeilor persista inca si este demonstrata prin existenta modelelor de ocupare diferentiate pe sexe, ceea ce determina disparitatile intre venituri, chiar daca principiul 'la munca egala salariu egal' este consacrat juridic.

Strategia nationala pentru egalitatea de sanse intre femei si barbati isi propune sa stabileasca o serie de masuri si de garantii, destinate sa elimine orice forma de discriminare directa sau indirecta si sa permita exercitarea libertatii omului si a drepturilor sale fundamentale care au la baza principiul egalitatii de sanse si de tratament intre femei si barbati.

Dezvoltarea cooperarii intre partenerii economici si partenerii sociali  contribuie la atingerea egalitatii de gen in relatiile de munca si in special la asigurarea transparentei pe parcursul tuturor nivelurilor procesului de promovare.

in cadrul obligatiei de a respecta regula impartialitatii, legea cere functionarului public sa aiba o conduita care sa asigure egalitatea de sanse si tratament cu privire la dezvoltarea carierei in functia publica pentru functionarii din subordine. Astfel, functionarii publici de conducere au obligatia sa examineze si sa aplice cu obiectivitate criteriile de evaluare a competentei pentru personalul din subordine, atunci cand propun sau aproba avansari, promovari, transferuri, numiri sau eliberari din functie ori acordarea de stimulente materiale sau morale, excluzand orice forma de favoritism sau discriminare.

4.PRINCIPIUL RESPECTARII DEMNITATII BENEFICIARILOR SERVICIULUI PUBLIC

Legiuitorul constituant califica drept prima valoare suprema si garantata demnitatea omului.

In literatura de specialitate, aspectele vietii private care se impun a fi protejate sunt grupate in patru categorii:

- respectul comportamentelor;

- respectul anonimatului;

- respectul vietii relationale a persoanei;

- respectul identitatii persoanei.

In ceea ce priveste acceptiunea sintagmei de viata privata, se impun doua precizari. Mai intai, ca exista o deosebire intre viata privata si cea publica a unei persoane; prima reprezinta "viata ascunsa, discreta", a persoanei, iar cea de-a doua, viata care se desfasoara intr-un loc accesibil tuturor. Cea de-a doua precizare, vizeaza faptul ca notiunea de viata privata este diferita in continut, in functie de pozitia sociala a celui vizat. In Vintila Gheorghe si Furtuna Constantin se fac referiri cu privire la faptul ca, viata privata a unui politician, ca si a altor categorii profesionale (exemplu magistrati, functionari publici) este prin natura functiei, mai limitata decat viata privata a unei persoane oarecare. Este firesc sa fie asa daca avem in vedere corelatia ce exista intre functia publica, lege si statul de drept. Cu cat functia publica este mai mare, cu atat creste importanta respectarii Legii si puterea statului de drept (=Binele ca valoare), iar paralel se dizolva, se subtiaza importanta acelei persoane care ocupa functia in cauza ca individ, ca particular. In ceea ce ii priveste pe politicieni, in tarile anglo-saxone se restrange mult mai mult decat in celelalte state dreptul acestora la viata privata. Cariera politica presupune insa peste tot si in toate cazurile, divulgarea unor aspecte ale vietii private care sunt inadmisibil a fi dezvaluite in alte state. Exemplu, publicarea averilor este posibila in cazul demnitarilor si functionarilor publici, dar este inadmisibila in alte cazuri.

d. In intreaga sa activitate, functionarul public trebuie sa exprime credinta si fidelitatea fata de tara careia ii apartine (articolul 51 alin. (2) din Constitutie).

5.PRINCIPIUL FIDELITATII FATA DE TARA

Functionarul public este obligat sa fie fidel, loial serviciului public din care face parte. Obligatia de pastrare a confidentialitatii in legatura cu faptele, informatiile sau documentele de care functionarii publici iau cunostinta in exercitarea functiei publice.
Orice acte, documente sau informatii emise, gestionate, prezentate sau detinute de functionarii publici trebuie sa-si pastreze caracterul confidential, sa nu fie comentate, divulgate sau facute publice de catre acestia. in caz contrar se pot aduce prejudicii atat institutiei publice in cauza cat si cetatenilor care astfel isi pot pierde increderea in autoritatea publica reprezentata de catre functionarul public.
Mentionam faptul ca, dispozitiile art.44 din Statut instituie pentru functionarul public obligatia cumulativa de: pastrare a secretului de stat, a secretului de serviciu, precum si confidentialitatea in legatura cu faptele, informatiile sau documentele de care ia cunostinta in exercitarea functiei.

Fidelitatea fata de tara este sacra.Cetatenii carora le sunt incredintate functii publice, precum si militarii, raspund de indeplinirea cu credinta a obligatiilor ce le revin si, in acest scop, vor depune juramantul cerut de lege.