Administratie

Contabilitate

Contracte

Criminalistica

Drept

Legislatie

Contabilitate

Index » legal » Contabilitate
» Bilantul contabil in viziunea normalizatorilor romani

Bilantul contabil in viziunea normalizatorilor romani

 

Arhitectura activului si pasivului da expresie mai multor criterii cum sunt:

- natura economica a activului si natura juridica a pasivului;

- lichiditatea activelor si exigibilitatea pasivelor;

- activul, destinatia sau utilizarea resurselor;

pasivul, originea sau provenienta resurselor.

De asemenea, intr-o optica de gestiune activul cuprinde gruparea elementelor in active de investitii si active de exploatare, dupa cum pasivul cuprinde gruparea elementelor in capitaluri proprii si datorii (din care datorii de exploatare).

Deoarece bilantul cuprinde situatia patrimoniului unitatii la un moment dat, el exprima in acelasi timp rezultatul utilizarii si valorificarii acestui patrimoniu, precum si relatiile economice ale unitatii cu celelalte unitatii.

Furnizand numai informatiile generale, sintetice, rezultate din centralizarea datelor contabile curente, bilantul este completat de o serie de anexe prin care se determina anumite loturi ale activitatii economice si financiare ale unitatii.

La intocmirea bilantului contabil se au in vedere urmatoarele reguli:

posturile inscrise in bilant sa corespunda cu datele inregistrate in contabilitate puse de acord cu situatia reala a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului;

- compensarile intre conturile ce se inscriu in bilant si respectiv, intre veniturile si cheltuielile din contul de profit si pierdere, nu sunt admise.

2. Structura bilantului contabil generata de noul sistem contabil romanesc

Procedand la o reforma inspirata de experienta franceza, in acord cu dispozitiile Directivei a IV-a europene, normalizatorii romani au optat pentru o schema de bilant sub forma de tablou cu doua parti

- partea stanga, numita activ;

- partea dreapta, numita pasiv.

Viziunea generala asupra bilantului este una functionala. Elementele patrimoniului intreprinderii sunt clasificate conform destinatiei economice, respectiv dupa natura juridica.

Activele sunt clasificate in ordine crescatoare a lichiditatii lor, iar pasivele in ordinea crescatoare a exigibilitatii lor.

Apelul la criteriile cu destinatie economica - natura juridica a avut ca scop initial sa orienteze informatia bilantiera spre cerintele contabilitatii nationale si ale analizei financiare externe.

In acest mod, s-ar fi permis sa se urmareasca, de la un an la altul, fluxurile de resurse si de utilizari, deci sa se determine si sa se valorifice informatiile aferente unui tablou de finantare de tipul tabloului de utilizari si resurse.

Prin aceasta conceptie, bilantul este o baza de date pe care fiecare poate sa o prelucreze conform opticii si necesitatilor sale (juridice, de gestiune, financiare).

Normele contabile din tara noastra lasau agentilor economici posibilitatea de a intocmi bilantul contabil cu un grad diferentiat de detaliere, in functie de marimea intreprinderii.

Unitatile patrimoniale mici si mijlocii intocmeau conturile anuale intr-un sistem simplificat, iar cele mari intr-un sistem de baza.

Dupa cum s-a putut constata in tabel, informatiile bilantiere se refera la doua exercitii consecutive: sfarsitul exercitiului precedent si sfarsitul exercitiul recent incheiat.

In privinta activului, elementele sunt prezentate la valoarea neta, rezultata din valoarea bruta corectata cu deprecierile constatate pe parcursul exercitiului.

Activele imobilizate sunt acele bunuri si valori care, avand in vedere destinatia lor, au vocatia sa ramana o perioada indelungata (de regula mai mare de un an) in intreprindere. Ele nu se consuma la prima utilizare. Criteriului de utilizare i se adauga cel de proprietate juridica.

In cazul imobilizarilor nu sunt cuprinse decat bunurile asupra carora intreprinderea isi exercita dreptul de proprietate juridica.

Valoarea activelor imobilizate se recupereaza in general prin sistemul amortizarilor. Cazurile in care deprecierile sunt inregistrate prin sistemul provizioanelor sunt destul de rare, ele putand fi precizate ulterior.

Ca urmare a deprecierii, activele imobilizate (ca si activele circulante) sunt inscrise in bilant la valoarea lor neta contabila.

Activul imobilizat cuprinde imobilizarile necorporale, imobilizarile corporale si imobilizarile financiare. In structura imobilizarilor necorporale sunt incluse:

Cheltuielile de constituire, care, in primul rand nu reprezinta decat o componenta a cheltuielilor de stabiliment (sau de organizare), cuprizand: taxe si alte cheltuieli de inscriere si de inmatriculare la infiintarea societatii, cheltuieli de prospectare a pietii si de publicitate. Celelalte cheltuieli legate de cresterea de capital si de operatii diverse precum, fuziunile, divizarile, transformarile nu fac parte din cheltuielile de constituire, ci din categoria mai larga a cheltuielilor de stabiliment, avand mai degraba natura de cheltuieli de dezvoltare.

In al doilea rand, nu se face precizarea in legatura cu conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca astfel de cheltuieli pentru a fi inscrise in activul bilantului, adica:depasirea unui anumit prag valoric si neafectarea lor unei productii viitoare de bunuri si servicii.

In treilea rand, precizandu-se ca aceste imobilizari necorporale sunt destinate dezvoltarii societatilor comerciale fara precizari suplimentare, se creaza terenul unor confuzii, cu elemente reprezentand cheltuielile de cercetare - dezvoltare.

Atat cheltuielile de dezvoltare, cat si cele de cercetare sunt capitalizabile (activabile) numai in conditiile in care este vorba de proiecte individualizabile in mod clar, pentru care se poate calcula un cost distinct recuperabil (prin amortitzare) in timp si care sa aiba sanse mari de reusita tehnica si de rentabilitate comerciala.

Ca si cheltuielile de constituire, cheltuielile de cercetare - dezvoltare sunt amortizabile pe o perioada de cel mult cinci ani.

Alte imobilizari necorporale se refera la concesiuni, brevete, licente, marci, alte drepturi si valori similare, fondul comercial, programele informatice; aceste elemente se constituie ca urmare a aportului in natura, realizat de asociati, achizitionari de la terti sau sunt create de unitatea patrimoniala.

Imobilizarile necorporale in curs sunt active imobilizate care nu au fost terminate la inchiderea exercitiului. Din punct de vedere al originii, ele se clasifica in doua grupe :

- cele care sunt create prin mijloace proprii ale intreprinderii

- cele care rezulta din lucrari, de durata mai lunga sau mai scurta , incredintate tertilor.

Imoblizarile corporale includ terenurile si mijloacele fixe .Elementul ''terenuri'' se refera la terenurile propriu-zise, dar si la amenajarile si la racordarea lor la sisteme de racordare cu energie, imprejmuirile, lucrarile de acces. Terenurile nu se pot deprecia ireversibil si ca atare nu pot fi amortizate.

O eventuala depreciere temporara este inregistrata prin sistemul provizioanelor. In schimb, investigatiile legate de amenajarea terenurilor sunt supuse amortizarii .

Se considera mijloc fix un obiect singular sau un complex de obiecte ce se utilizeaza ca atare si care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii :

- are o valoare mai mare decat limita stabilita prin lege (in prezent 1.000.000 lei);

are o durata normala de utilizare mai mare de un an .

In bilantul contabil are loc o regrupare a mijloacelor fixe in urmatoarele posturi: cladiri si constructii speciale; masini; utilaje si mijloace de transport; alte imobilizari corporale.

Imobilizarile financiare reprezinta titluri si creante financiare, in special sub forma de imprumuturi acordate. In structura lor, sunt cuprinse titlurile de participare, titlurile imobilizate in activitatea de portofoliu, alte titluri imobilizate si creantele imobilizate.

Activele circulante reprezinta ansamblul elementelor patrimoniale care, luate individual, datorita destinatiei si naturii lor, nu au vocatia sa ramana durabil in intreprindere, cu exceptia acelora legate de particularitatile ei.

Activele circulante cuprind: stocurile si productia in curs de executie; avansurile acordate furnizorilor; creantele; titlurile de plasament; disponibilitatile.

Alte creante: acest se refera la creantele salariale, sociale si fiscale determinate ca sold a opratiilor de decontare cu personalul, organismele sociale si bugetul statului.

Disponibilitatile sunt reprezentate in bilantul intreprinderilor romanesti printr-o serie de posturi: conturi la banci in lei; conturi la banci in devize, in tara; conturi la banci in devize, in strainatate; casa in lei; casa in devize; acreditive in lei; acreditive in devize; valori de incasat; alte valori.

Conturile de regularizare si asimilate - La modul general, conturile de regularizare sunt o consecinta a repartizarii cheltuielilor si veniturilor in timp, astfel incat sa se ataseze unui exercitiu toate cheltuielile si toate veniturile care il vizeaza efectiv.

In cadrul grupului de posturi privind ''conturile de regularizare si asimilate" , de activ, fac parte: cheltuielile constatate in avans, decontarile din operatiunile in curs de clarificare (soldurile debitoare ) si diferentele de conversie-activ.

Primele privind rambursarea obligatiunilor reprezinta cheltuieli financiare capitalizate. Ele se stabilesc ca diferenta intre pretul de rambursare al obligatiunilor si pretul lor de emisiune. Prezenta lor in activ este datorata necesitatii de echilibrare activului cu pasivul, deoarece, in urma emisiunii de obligatiuni de catre o intreprindere, activul creste prin majorarea masei disponibilitatilor (la nivelul pretului de emisiune), in timp ce pasivul creste, pin majorarea masei capitalurilor imprumutate (datoriilor pe termen lung), la nivelul pretului de rambursare.

Primele privind rambursarea obligatiunilor sunt supuse amortizarii (directe), pe toata durata imprumutului din emisiunea de obligatiuni.

In concluzie, in conformitate cu normele sistemului contabil romanesc, activul bilantier pune in evidenta urmatoarea structura:

Pasivul. In conformitate cu normele contabile romanesti, pasivul bilantier se structureaza in 4 mari categorii: capitaluri proprii, provizioane pentru riscuri si cheltuieli, datorii, conturi de regularizare si asimilate.

Capitalurile proprii sunt incluse intr-o categorie mai ampla si anume capitalurile permanente.

Structural, capitalurile permanente cuprind:

- capitalurile propii

- o parte din provizioanele pentu riscuri si cheltuieli previzibile la sfarsitul unui exercitiu care sunt asimilate capitalurilor propii;

- capitalurile imprumutate, adica imprumuturile pe o perioada mai mare de un an (datorii pe termen mediu si lung);

partea din veniturile constatate in avans, pentru o perioada mai mare de un an.

Structura capitalurilor proprii relevata de bilantul intreprinderilor romanesti cuprinde urmatoarele elementele:

1. Capitalul social este sursa generata initial de aporturile in natura si in bani ale asociatilor. Pe parcursul vietii intreprinderii, capitalul social poate fi modificat ca urmare a operatiunilor de crestere si de reducere de capital.

Operatiunile privind aporturile si retragerile efectuate de persoanele fizice autorizate sa desfasoare activitati independente si care conduc contabilitatea in partida dubla se inregistreaza intr-un cont distinct. Pentru astfel de cazuri pasivul bilantier va contine postul 'contul intreprinzatorului individual'.

2. Primele legate de capital se refera la prime de emisiune, de aport si de fuziune. Aceste surse sunt generate de operatii de crestere a capitalului realizat prin emisiunea de noi actiuni sau parti sociale, cumparate in numerar sau care vin sa remunereze aporturile in natura, precum si de operatiile de fuziune care presupun la randul lor emisiunea de noi actiuni.

Diferentele de reevaluare prezinta contrapartida plusului de valoare degajat asupra imobilizarilor in cazul operatiilor de reevaluare. Acesta operatie se efectueaza asupra ansamblului imobilizarilor corporale si financiare.

4. Rezervele sunt in principiu beneficii ale anilor precedenti capitalizate de intreprindere, in mod durabil pana la decizia contrara a organelor competente.

Rezervele apar sub forma de rezerve legale, statutare si alte rezerve.

Rezerva legala se constituie din beneficiile exercitiului, dupa ce acestea compenseaza eventualele pierderi anterioare (rezultatul reportat - debitor).

Rezervele statutare se constituie din profitul net prin Hotararile Adunarii Generale a Actionarilor si potrivit statutului societatii respective.

Alte rezerve se constituie din profitul net si din alte surse (prime de capital). Ele se pot utiliza pentru dezvoltari viitoare a unitatii economice, pentru repartizarea de dividende suplimentare si alte destinatii.

Rezultatul reportat reprezinta rezultatul sau partea din rezultat a carui afectare financiara a fost amanata de Adunarea Generala a Actionarilor sau Asociatilor.

El poate fi rezultat pozitiv (creditor) sau negativ (debitor). In primul caz, este vorba de un beneficiu nerepartizat, iar in cel de-al doilea caz - de o pierdere constatata la inchiderea exercitiilor anterioare, neacoperita din punct de vedere financiar.

Rezultatul exercitiului se determina sa fie prin calculul variatiei situatiei nete, intre sfarsitul si inceputul exercitiului, fie ca diferenta intre venituri si cheltuieli.

El poate sa fie favorabil, in cazul in care prezinta un profit, sau nefavorabil in cazul in care reprezinta o pierdere.

Alte fonduri reprezinta fonduri constituite pentru dezvoltari viitoare ale unitatilor, pentru actiuni social culturale.

Subventiile pentru investitii sunt surse de finantare alocate de la bugetul statului sau pe alte cai, de care beneficieaza o intreprindere, pentru procurarea sau producerea de echipamente sau a altor bunuri de natura imobilizarilor, pentru realizarea unor activitati pe termen lung sau pentru acoperirea unor cheltuieli de natura investitiilor.

Provizioanele reglementate se constituie pe seama cheltuielilor si sunt destinate finantarii fluctuatiilor de curs valutar, fluctuatiilor privind rata dobanzii, cresterilor de preturi si amortizarilor derogatorii.

Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli

In spiritul principiului prudentei, se constituie provizioane pentru riscuri si cheltuieli care cumuleaza pana in momentul utilizarii lor volumul sumelor incluse in cheltuielile anuale.

Ele sunt destinate finantarii riscurilor si cheltuielilor pe care evenimente trecute sau actuale le fac probabile (litigii, penalitati, impozite, cheltuieli provocate de reparatii ce se repartizeaza pe mai multe exercitii). In mod indirect, ele se reprezinta echivalentul unor datorii probabile generatoare de pierderi sau de cheltuieli.

Datoriile sunt surse de finantare externe puse la dispozitia unei intreprinderi, fie de obligatori si institutii de credit (datorii financiare), fie de furnizori (datorii din exploatare), fie din alti terti (datorii fiscale sau sociale).

Pasivul bilantier regrupeaza datoriile in patru posturi: imprumuturi si datorii asimilate (datorii financiare); furnizori si conturi asimilate (datorii din exploatare); avansurile primite de la clienti (clienti creditori) si alte datorii (datorii salariale, sociale, fiscale, datorii fata de asociati si actionari, datorii fata de creditori) .

Conturi de regularizare si asimilate . Problematica acestor valori se analizeaza similar si simetric cu cea a conturilor de regularizare si asimilate, cuprinse in structura activului. Aceasta masa a pasivului cuprinde: veniturile constatate in avans, decontarile din operatii in curs de clasificare si diferente de conversie-pasiv.

In concluzie, in conformitate cu normele sistemului contabil romanesc, pasivul bilantier pune in evidenta urmatoarea structura:

In ceea ce priveste structura noului bilant contabil, incepand cu anul 2000 potrivit reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a C.E.E. si cu standardele de contabilitate internationale, aplicarea lui priveste trei categorii de unitati grupate astfel :

Categoria I - Intreprinderi Cotate la Bursa de Valori

Categoria a II-a - Regii autonome, companii, societati nationale si alte intreprinderi de interes national.

Categoria a III-a - Categorii specfice de intreprinderi ce opereaza pe piata de capital.

Incepand cu exercitiul financiar al anului 2000, prezentele reglementari vor fi aplicate de persoanele juridice din categoria a IV-a care satisfac doua din criteriile mentionate mai jos :

In primul an de aplicare, intreprinderile vor prezenta situatia financiara atat in conformitate cu prezentele reglementari cat si pe baza Regulamentului pentru aplicarea Legii contabilitatii nr.82 / 1991, aprobat prin H.G. nr.704 / 1993, cu modificarile si completarile ulterioare.

Reglementarile referitoare la bilant. Bilantul cuprinde toate elementele de activ si de pasiv, grupate dupa destinatia si provenienta lor. In cazul in care un element de activ sau o obligatie este in relatie cu mai mult de un alt element bilantier, relatia sa cu celelalte elemente trebuie prezentata fie sub elementul la care apare fie in note la conturile anuale, daca prezentarea este esentiala pentru intelegerea conturilor anuale. Pentru fiecare element care se prezinta in cadrul postului active imobilizate sau in notele la conturile anuale trebuie furnizate urmatoarele informatii :

a)     valorile corespunzatoare ce privesc acest element la inceputul si la incheierea exercitiului financiar;

b)     miscarile privind acest element ocazionate de:

modificarea valorii in cursul exercitiului;

intrari de active in timpul exercitiului financiar;

iesiri de active in timpul exercitiilor respective;

transferurile de active catre si din acel post bilantier efectuate in timpul exercitiului.

Pentru fiecare element de activ imobilizat:

1. valoarea amortizarii cumulate si a provizioanelor pentru depreciere la inceputul si sfarsitul exercitiului;

2. valoarea amortizarii si a provizioanelor ce privesc exercitiul financiar respectiv;

valoarea ajustarilor efectuate cu privire la amortizarile si provizioanele in cursul exercitiului ca urmare a iesirii de active imobilizate din patrimoniu;

4. valoarea ajustarilor efectuate asupra amortizarii si a provizioanelor care privesc exercitiile anterioare.

Cheltuielile efectuate in cursul exercitiului financiar, dar care se refera la un exercitiu ulterior impreuna cu orice venituri care, desi se refera la exercitiul financiar respectiv, nu sunt incasate pana la incheierea acestuia, se vor prezenta la - Cheltuieli in avans si venituri angajate - . Acest element se va prezenta in bilant la punctul c).

Veniturile incasate inainte de data inchiderii exercitiului, dar care se refera la un exercitiu financiar ulterior, impreuna cu orice cheltuiala care desi se refera la exercitiul financiar respectiv, vor fi platite in cursul unui exercitiu ulterior, se vor prezenta la - Venituri in avans si cheltuieli angajate -, acestea din urma fiind inregistrate in contul de datorii corespunzatoare. Acest element se va prezenta in bilant la punctul I .

Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli se constituie in scopul acoperirii pierderilor sau datoriilor, dar precizate in ceea ce priveste natura lor, dar care, la data inchiderii bilantului sunt probabile sau certe, dar nedeterminate ca valoare sau ca data de producere.

Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli nu pot avea drept scop corectarea valorilor elementelor de activ.

3 Principii contabile general admise care reglementeaza structura documentelor de sinteza

In observarea mediului economic, politic, juridic si social, se procedeaza la o selectie pentru a retine numai ipotezele fundamentale dezvoltarii logice a principiilor si a normelor contabile.

Principiile contabile sunt reguli sau directive care ajuta producatorii de informatii contabile, la masurarea, clasificarea si prezentarea informatiilor financiare.Totodata, ele constituie reguli foarte generale, care pot fi puse in aplicare in mai multe moduri, ce dau nastere mai multor norme contabile.

Desi literatura de specialitate straina abunda in clasificari ale principiilor, se vor trata in continuare doar cele sase principii contabile fundamentale care sunt definite de cadrul fundamental romanesc, adica: principiul prudentei, principiul permanentei metodelor, principiul continuitatii activitatii (exploatarii), principiul independentei, autonomiei sau specializarii exercitiilor, principiul intangibilitatii bilantului la deschidere, principiul necompensarii.

Principiul prudentei

In tara noastra, ca de altfel in majoritatea tarilor Europei Continentale, prudenta pare a fi principiul cel mai cunoscut si cel mai faimos. El intriga adesea persoanele neavertizate, deoarece acestea nu inteleg de ce specialistii contabili nu indica "valoarea reala" a elementelor patrimoniului intreprinderii, trecand neobservat faptul ca notiunea de valoare este pur abstracta.

Valoarea unui bun nu are sens decat la un moment dat. Ea nu poate sa fie sigura decat atunci cand aceasta schimba posesorul. Intr-un atare caz, valoarea se confunda cu pretul de vanzare. In toate celelalte cazuri, nu se poate vorbi decat despre evaluare, ori evaluarea unui bun este, prin definitie, in mare masura, subiectiva.

Prudenta este in mod cert principiul in starea cea mai conflictuala cu obiectivul imaginii fidele deoarece el adopta, in mod sistematic, un punct de vedere pesimist. Adica, solicita contabilizarea minusurilor de valoare si interzice luarea in cont a plusurilor de valoare. Exceptiile sunt destul de rare.

Pesimismul sistematic al prudentei este impus contabilitatii, in virtutea functiei sale juridice si conceptiei sale patrimoniale.

Aplicarea cu strictete a prudentei in tari ca Germania, Franta, Italia, Spania si Belgia este datorata legaturilor stranse intre contabilitate si fiscalitate.

Pentru a se putea aplica principiul prudentei, este necesar ca in prealabil:

- Sa se fi procedat la intocmirea unei balante de verificare cu trei serii de egalitati: solduri initiale (la 1 ianuarie), rulaje anuale, solduri finale (netinandu-se cont de lucrarile de inventariere si de consecintele contabile ale acestora).

Balanta cu trei serii de egalitati corespunde necesitatilor unei contabilitati orientate spre intocmirea documentelor de sinteza.

Sa se fi intocmit un inventar annual al elementelor de activ si de pasiv.

Inventarul trebuie inteles atat ca o lucrare de ordin fizic, pentru a se constata integritatea soldurilor faptice (plusurile sau minusurile la inventar), cat si una de ordin calitativ, prin care toate elementele patrimoniului sunt evaluate la valorile actuale (de utilitate, de inventar), stabilindu-se ulterior, in virtutea aplicarii prudentei, plusurile sau minusurile de valoare.

Registrul inventar regrupeaza datele de inventar structurate dupa natura elementelor inventariate si modul de evaluare al acestora. El trebuie sa fie suficient de detaliat pentru a justifica continutul fiecarui post bilantier.

Este cunoscut ca efectul contabil imediat al aplicarii principiului prudentei este inregistrarea amortizarilor si provizioanelor.

Deprecierea sau riscul inregistrate prin amortizari si provizioane fac obiectul imputarii asupra cheltuielilor, chiar si in eventualitatea absentei profitului.

Amortizarea isi indeplineste, astfel, triplul ei rol juridic (de depreciere a unor active), economic (de etalare in timp a consumului valorilor amortizabile) si financiar (de vanzare a imobilizarilor amortizabile).

Provizioanele, la randul lor, indeplinesc un dublu rol: economic si financiar.

Rolul economic se regaseste in regularizarea bilantiera si in transferul cheltuielilor de la un exercitiu la altul.

Regularizand bilantul, provizioanele permit de fapt prezentarea activului, la valoarea minimala a bunurilor posedate, si a pasivului, la valoarea maximala a datoriilor.

Transferul de cheltuieli de la un exercitiu la altul este realizat prin insasi mecanismul provizioanelor: la constituirea lor se diminueaza rezultatul exercitiului care se incheie, evitandu-se in acelasi timp ca rezultatul exercitiului urmator sa fie in mod sensibil generat de aceste cheltuieli.

Rolul financiar al provizioanelor este dat de posibilitatea mentinerii in intreprindere a capitalurilor care, in conditiile neincluderii in cheltuieli a provizioanelor, ar fi putut sa fie distribuite. Aceste capitaluri astfel conservate permit compensarea deprecierilor de activ constatate, crearea resurselor necesare pentru a face fata, intr-un exercitiu ulterior, unei cheltuieli sau pierderi prevazute.

Cu alte cuvinte, provizioanele, ca si amortizarile, sunt resurse interne ale intreprinderii a caror "utilizare "initiala se regaseste in diferitele posturi de active, utilizarea finala fiind data, eventual, de veniturile generate prin diminuarea acestora.

Principiul permanentei metodelor

Principiul permanentei metodelor contabile si a evaluarii in contabilitate consta in asigurarea continuitatii de la un exercitiu la altul, a aplicarii metodelor contabilizarii si a evaluarii adoptate in contabilitate privind masurarea si analiza activelor, datoriilor si rezultatelor.

Permanenta metodelor este corolarul tututor celorlalte principii.

Importanta lui este cu atat mai mare cu cat el este in relatie cu ceea ce s-ar putea numii "strategia contabila a intreprinderii ".

In esenta, permanenta metodelor de evaluare si prezentare a documentelor de sinteza asigura integritatea situatiei patrimoniului si comparabilitatea in timp a informatiilor.

Schimbarea metodelor contabile se divulga informational printr-una din procedurile:

a)     Ajustarea pozitiilor sau posturilor care figureaza in bilantul de deschidere a exercitiului. Indicatorii comparativi cu referire la exercitiile anterioare care figureaza in situatiile financiare sunt modificati.

b)       Mentionarea ca o pozitie separata in contul de rezultate, ca o componenta a rezultatului net.

c)       Informatia suplimentara in anexa la bilant. Modificarea evaluarii adoptate in contabilitate trebuie contabilizata la nivelul activitatilor curente ale intreprinderii pe seama:

exercitiului in care modificarea a avut loc, daca aceasta nu afecteaza decat acest exercitiu;

exercitiile ulterioare, daca acestea sunt luate in considerare.

Principiul continuitatii exploatarii

In tara noastra regulamentul contabil precizeaza ca in conformitate cu acest "principiu" se presupune ca unitatea patrimoniala isi continua in mod normal activitatea intr-un viitor previzibil, fara a intra in stare de lichidare sau de reducere sensibila a activitatii.

Aparitia societatilor pe actiuni a condus la consolidarea conceptului de continuitate a exploatarii.

Acest principiu nu implica automat ca intreprinderea va avea o viata nedefinita in timp, sau permanenta.

El presupune ca intreprinderea va continua sa existe o perioada suficient de lunga, pentru ca planurile si activitatea prevazute sa poata fi realizate si ca angajamentele si contractele asumate sa fie respectate.

Continuitatea activitatii si aplicarea principiului in cauza ar ramane "Simpla fantezie teoretica daca ea nu ar fi sustinuta" de criterii de apreciere, de o analiza a consecintelor contabile si de o abordare a evaluarii in conditii lichidative.

Factorii care pot afecta capacitatea intreprinderii de a urmarii activitatea sa sunt foarte diversi. Cei mai frecventi sunt dificultatile de ordin financiar, dar nu trebuie neglijate nici cele de ordin comercial, tehnic, social, reglementar chiar politic.

Relevarea criteriilor nefavorabile relative la continuitatea activitatii poate sa rezulte :

din analiza conturilor anuale ale exercitiului sau exercitiilor precedente care pun in evidenta o situatie economica si financiara in curs de degradare;

din conturile previzionale ale intreprinderii sau din datele previzionale ale unui sector de activitate (elemente ale contabilitatii de gestiune);

din luarea la cunostinta a evenimentelor posterioare inchiderii conturilor.

Aplicarea acestui principiu legitimeaza numeroase practici contabile, cum sunt:

a)     decuparea vietii intreprinderii in exercitii financiare sau contabile in functie de care se stabilesc situatia patrimoniului, situatia financiara si rezultatele obtinute;

b)     utilizarea costului istoric si valorii actuale (de utilizare) in evaluarea activelor si pasivelor cheltuielilor si veniturilor;

c)     delimitarea in timp a cheltuielilor si veniturilor;

d)     separarea activelor in active imobilizate si active circulante, fiecare structura cu regim diferit de inlocuire;

e)     diferentierea pasivului in pasiv pe termen lung si pasiv pe termen scurt;

f)      sensibilizarea contabilitatii la factorul inflationist.

Principiul independentei exercitiului

Principiul independentei exercitiului presupune delimitarea in timp a veniturilor si cheltuielilor aferente activitatii unitatii patrimoniale, pe masura angajarii acestora si trecerii lor la rezultatul exercitiului la care se refera.

Respectarea principiului impune aplicarea de diverse tehnici cum sunt: conturile de regularizari; conturile privind cheltuielile de plata si veniturile de realizat; conturile de stocuri pentru variatia cumpararilor stocate si neconsumate si pentru stocurile fabricate si nevandute; amortismentele ca mecanisme de etalare pe o perioada de viata a valorii anumitor bunuri si de masurare a consumului acestor bunuri pe anumite exercitii contabile ca urmare a uzurii; contabilizarea unor evenimente posterioare inchiderii exercitiului, dar anterioare inchiderii conturilor in toate cazurile daca evenimentele au legatura directa cu situatia patrimoniului si/ sau rezultatele exercitiului incheiat; evidentierea unor evenimente posterioare inchiderii conturilor, evenimente care nu au legaturi de cauzalitate cu situatia patrimoniului si rezultatul exercitiului incheiat.

Principiul specializarii exercitiilor "personalizeaza" fiecare exercitiu in raport cu cel anterior si cu cel ce urmeaza. In cazul in care veniturile si cheltuielile generate intr-un exercitiu vizeaza exercitiul urmator, se considera ca acestea sunt datorii si creante ale exercitiului in curs, vizavi de exercitiul urmator.

Cheltuielile constatate in avans

Datoriile inregistrate in timpul exercitiului au in contrapartida o cheltuiala de exploatare.

La sfarsitul exercitiului se convine sa se deduca din aceste cheltuieli partea care nu a fost consumata in cursul exercitiului si care va fi "stocata in bilant". La inceputul exercitiului urmator, cheltuiala din stoc (bilant ) este virata la cheltuieli aferente noului exercitiu.

In fond ,constatarea cheltuielilor in avans raspunde la intrebarea: cat din volumul unei cheltuieli apartine exercitiului curent (urmand a afecta contul de profit si pierdere) si cat perioadele viitoare (urmand a fi stocata in activul bilantier) ?

Veniturile constatate in avans

In contrapartida creantelor sigure si a creantelor asimilate sunt inregistrate veniturile din exploatare. Daca pentru astfel de operatii venitul n-a fost realizat, fie pentru ca transferul de propietate nu a avut loc in cazul bunurilor, fie pentrru ca serviciul nu a fost prestat sau a fost partial prestat, se convine sa se deduca aceste venituri nerealizate din veniturile exercitiului. In acest scop, conturile 70 "Venituri din vanzari . "se debiteaza prin creditul contului de regularizare 472 "Venituri constatate in avans", stocandu-se in bilant aceste venituri.

Principiul intangibilitatii bilantului de deschidere

Aceasta formulare a principiului are mai de graba o conotatie fiscala.

Formula contabila este: bilantul de deschidere al unui exercitiu trebuie sa corespunda bilantuluide inchidere al exercitiului precedent.

Principiul presupune interzicerea imputarii efectelor schimbarilor de metode sau ale corectarilor de erori asupra capitalurilor proprii cu care o intreprindere isi incepe un nou exercitiu.

Altfel spus, actiunea lui presupune imposibilitatea imputarii directe asupra capitalurilor proprii:

- a veniturilor sau a cheltuielilor aferente exercitiilor precedente care, din eroare sau omisiune, nu au facut obiectul unei inregistrari contabile, aceste venituri si cheltuieli urmand fi inregistrate in numele exercitiului curent, afectand structurile contului de profit si pierdere, aferente acestui exercitiu;

- a incidentelor schimbarilor de metode contabile la deschiderea exercitiului: imputarea cheltuielilor direct in capitalurile proprii, ocolindu-se contul de profit si pierdere, este contrara prevederilor Directivei a IV-a conform careia cheltuielile sunt inscrise, mai intai, in debitul contului de profit si pierdere.

Intangibilitatea bilantului de deschidere este un principiu care vizeaza fondul contabilitatii, in ceea ce priveste functia sa patrimonial-juridica.

El are ca scop sa evite pierderea de informatii si sa concilieze continuitatea exploatarii cu independenta exercitiilor.

Principiul necompensarii

In virtutea aplicarii acestui principiu, nici o compensare nu poate fi operata intre posturile de activ si respectiv de pasiv ale bilantului sau intre posturile de cheltuieli si, respectiv, de venituri ale contului de profit si pierdere.

Aplicarea principiului necompensarii presupune:

necompensarea creantelor si datoriilor fata de aceiasi terti;

pentru prezentarea bilantului, totalul conturilor de clienti cu sold debitor, care trebuie sa figureze in activ, in timp ce totalul soldurilor creditoare ale acelorasi conturi trebuie sa figureze in pasiv.

De asemenea, nu este permisa compensarea intre soldurile debitoare si creditoare ale contului furnizori:

- necompensarea plusurilor de vloare cu minusurile de valoare, rezultate din aplicarea principiului prudentei;

- necompensarea intre elementele valorice neomogene: de exemplu, intre valoarea de intrare a unui bun si deprecierea acestuia, cu exceptia unor circumstante precise (de exemplu reevaluarile);

- prezentarea conturilor de trezorerie trebuie, de asemenea, sa respecte principiul necompensarii: conturile bancare al caror sold este debitor trebuie sa se prezinte in activ, in timp ce conturile bancare cu sold creditor sunt inscrise in pasiv.