INTRODUCERE IN BAZELE CONTABILITATII

Sistemul informational economic

Toate domeniile de activitate ale oamenilor sunt generatoare de informatii. Asa exista informatii istorice, sociale, politice, culturale etc. In sensul cel mai larg, intreaga literatura din orice domeniu, constituie un imens depozit de informatii ce au reprezentat noutati la vremea lor.

Din multimea informatiilor, toate necesare oamenilor, cea mai importanta, apreciem ca este informatia economica, deoarece activitatea economica este si cea mai importanta dintre activitatile oamenilor. Inainte de a face cultura, politica etc, oamenii trebuie sa produca bunuri materiale necesare existentei lor.

Informatia economica este o stire, sau un ansamblu de stiri, privind o activitate sau un fenomen economic, care s-a desfasurat sau se va desfasura, cuprinzand elemente noi necunoscute pana atunci.

Desigur ca elementul de noutate specific informatiei economice este necesar, dar nu suficient. Pe langa acesta, informatia economica mai trebuie sa fie exacta, reala, oportuna etc, deoarece numai astfel se poate folosi pentru fundamentarea deciziilor de conducere economica. Utilitatea sau inutilitatea informatiei economice, se judeca in raport de posibilitatea sau imposibilitatea folosirii ei in fundamentarea deciziilor de conducere economica.

Necesitatea obtinerii informatiilor economice si a utilizarii lor in sistemul decizional, a dus la constituirea de sisteme informationale economice.

Prin sistem informational economic se intelege un ansamblu organizat si corelat de procedee si mijloace prin care se asigura culegerea, inregistrarea, prelucrarea, transmiterea si valorificarea informatiilor economice, exprimate in etalon valoric sau natural la nivelul agentilor economici, ministerelor si chiar al economiei nationale.

Pentru a-si indeplini rolul, informatiile economice trebuie sa circule in cadrul sistemului informational economic, ajungand la timp, la cei interesati pentru a le valorifica. Drumul parcurs de informatiile economice, din momentul emiterii lor pana la arhivare, poarta numele de flux informational economic. Sub acest aspect, sistemul informational se desfasoara sub forma unor fluxuri informationale continue si bine orientate.

Definirea contabilitatii

In privinta contabilitatii, multa vreme, pe plan teoretic, au fost pareri impartite. Dupa unii, aceasta este o stiinta cu obiect bine stabilit, iar dupa altii, contabilitatea ar fi o tehnica de culegere, stocare, prelucrare, transmitere si valorificare a celei mai mari parti din informatiile economice. Cu timpul, aceste probleme au fost solutionate din punct de vedere stiintific. In cazul contabilitatii, ca si in cazul celor mai multe dintre stiinte, exista o fundamentare stiintifica a obiectului sau, deci contabilitatea este o stiinta, cu principii riguros elaborate, stabilite, cu un loc bine precizat in lumea stiintelor. Ca orice alta stiinta, contabilitatea are si o metoda proprie de cercetare, care consta intr-un ansamblu de procedee si instrumente menite sa urmareasca obiectul sau.

Aparitia stiintei contabilitatii este datata in anul 1494, atunci cand s-a publicat prima lucrare cu continut contabil ce apartine calugarului franciscan si matematician Luca Paciolo, cu titlul 'Suma de aritmetica, geometria proportioni et proportionalita', lucrare ce rezerva un capitol special privind 'Dubla inregistrare'. Sunt insa dovezi materiale potrivit carora, existau reflectari contabile cu mult timp inaintea lui Luca Paciolo, dovezi ce dateaza din anul 1100 si chiar mai devreme, pe teritoriul unor orase ale actualei Italii ca Roma, Venetia, Genova, Pisa etc. si de asemenea la 'Hansele germane'.

Contabilitatea este o stiinta sociala, care studiaza acele laturi ale reproductiei sociale care se pot exprima in etalon banesc. Ea urmareste existenta si dinamica patrimoniului agentilor economici, procesele economice, pe care acestia le organizeaza, stabilind si inregistrand rezultatele financiare finale.

Statutul contabilitatii

Contabilitatea din totdeauna a fost considerata o stiinta sociala, deoarece ea studiaza unele din activitatile pe care le desfasoara oamenii si care influenteaza in mare masura existenta lor. Din totdeauna continutul obiectului contabilitatii a fost abordat, studiat in contextul procesului reproductiei sociale, unde contabilitatea urmareste acele laturi ce vizeaza activitatile economice desfasurate in sfera productiei si circulatiei si care se exprima in etalon banesc.

Inca de la aparitia sa, prin obiectul sau, contabilitatea isi propune sa urmareasca patrimoniul unitatilor. Diviziunea sociala a muncii si autonomia gestionara a dus la separarea patrimoniala. In general, patrimoniul are o structura economica si juridica de apropiere a valorilor materiale si banesti. Pentru a exista un patrimoniu este necesar sa existe un subiect de drept, care este o persoana juridica sau fizica si mai trebuie sa existe o avutie, adica o suma de valori materiale care genereaza respectivele drepturi, dar si obligatii. Aceasta inseamna ca din punct de vedere economic patrimoniul reprezinta o totalitate de mijloace economice, materiale si banesti, precum si a rezultatelor financiare obtinute. Din punct de vedere juridic, patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care le are o persoana juridica sau fizica, in legatura cu mijloacele economice de care dispune.

Este cunoscut faptul ca intreprinderea ocupa o pozitie centrala in societatile contemporane. Instrumentul prin intermediul caruia intreprinderea da socoteala mediului sau despre ceea ce face, despre pozitia sa financiara, despre performantele sale, nu este altul decat contabilitatea financiara.

Considerata adesea ca un simplu mecanism de tratare a informatiei, bazat pe aplicarea cu rutina a principiului partidei duble si a conventiilor de tip debit si credit, contabilitatea este, inainte de toate, o tehnica de reflectare, de modelare a intreprinderii, destinata sa informeze partenerii asupra functionarii sale, prin intermediul situatiilor financiare (documentelor de sinteza). Privita din acest punct de vedere, contabilitatea poate fi considerata o disciplina informationala.

Analiza statutului contabilitatii se inscrie in perimetrul unei controverse: se va vedea ca exista argumente sa consideram contabilitatea fie arta, fie tehnica, fie stiinta, fie limbaj de comunicare.

Ultimele cinci decenii au fost marcate de cresterea preocuparilor multor autori de a elabora si valida o teorie a contabilitatii, ceea ce a facut ca, in timp, sa se contureze existenta mai multor paradigme in contabilitate. Astfel, profesorii Bernard Esnault si Christian Haurau, in anul 1994, au identificat cinci paradigme (abordari) fundamentale in contabilitate:

Ø abordarea inductiva: elaborarea teoriei contabile se face prin generalizarea observatiilor furnizate de practicile contabile;

Ø abordarea deductiva: presupune definirea prealabila a obiectivelor din care sunt deduse postulatele, conventiile si regulile contabile;

Ø abordarea predictiva: consta in testarea metodelor si regulilor contabile, in functie de capacitatea lor de predictie a evenimentelor;

Ø abordarea comportamentala sau psihologica: studiaza reactiile utilizatorului individual in momentul publicarii informatiei contabile si pune accentul pe pertinenta informatiei contabile in luarea deciziei;

Ø abordarea economica: apreciaza informatia contabila ca un bun economic, supusa regulilor economiei de piata, respectiv, principiului cererii si ofertei; natura si cantitatea informatiilor publicate depind de oferta producatorilor de informatii contabile si de cererea utilizatorilor. Deoarece se considera ca o piata total libera a informatiei contabile este ineficienta, s-a impus reglementarea pietei, adica existenta normalizarii contabile, existenta de postulate, principii si norme contabile.

Astazi, contabilitatii ii revin sarcini din ce in ce mai grele. Ea cauta sa-si depaseasca limitele, fiind pusa in situatia de a descrie organizatii din ce in ce mai complexe ce opereaza intr-un mediu economic si social in continua miscare si transformare. Tocmai de aceea, profesorul Niculae Feleaga considera ca contabilitatea trebuie studiata sub trei aspecte principale:

Ø ca instrument de descriere, de modelare a intreprinderilor;

Ø ca instrument de prelucrare a informatiilor;

Ø ca practica, sau "joc social", inscrisa intr-o retea de restrictii reglementare mai mult sau mai putin stricte.

Contabilitatea financiara si contabilitatea de gestiune - campuri informationale distincte, dar interdependente

Indiferent cum am privi-o - ca o arta, ca o tehnica sau ca o stiinta - contabilitatea este "un joc social" ce are drept finalitate reprezentarea unei realitati care este intreprinderea. Multitudinea nevoilor informationale ale diversilor utilizatori de informatie contabila determina construirea a doua reprezentari ale aceleiasi realitati: o reprezentare "interna" si o reprezentare "externa".

Aceasta reprezentare duala isi gaseste exprimarea in existenta a doua componente informationale:

Ø componenta informationala, ce ofera imaginea firmei in exterior. Putem vorbi, in acest caz, de contabilitatea generala sau financiara;

Ø componenta care descrie procesele interne ale intreprinderii. Vorbim, in acest caz, de contabilitatea de gestiune.

Contabilitatea generala sau financiara (comptabilité générale, comptabilité financière, financial accounting) are rolul de a inregistra tranzactiile intreprinderii cu mediul extern, pentru determinarea periodica a situatiei patrimoniale si financiare si a rezultatului obtinut. Informatiile contabilitatii financiare au caracter retrospectiv si se fac publice prin intermediul conturilor anuale, denumite si situatii financiare sau documente contabile de sinteza.

Contabilitatea generala (financiara) indeplineste mai multe functii, si anume:

Ø functia de inregistrare a tranzactiilor intreprinderii, in scopul determinarii periodice a situatiei patrimoniale si financiare si a rezultatului intreprinderii;

Ø functia de comunicare financiara externa, avand drept scop informarea diverselor categorii de utilizatori ai informatiei contabile (actionarii, furnizorii, clientii, statul etc.);

Ø functia de instrument de verificare si proba, generata de ratiuni juridice si fiscale;

Ø functia de furnizare a informatiilor necesare sintezelor macro-economice, pentru calcularea conturilor nationale;

Ø functia de satisfacere a cerintelor informationale ale analizei financiare.

Contabilitatea de gestiune. Aparuta ca urmare a concurentei in mediul industrial, contabilitatea de gestiune a evoluat continuu. Ea are rolul de a servi ca instrument in luarea deciziilor de catre manageri.

De regula, contabilitatea de gestiune nu este reglementata la nivel national, adica nu are la baza norme unitare si obligatorii. Multe firme isi definesc proceduri stricte privind organizarea contabilitatii de gestiune, avand in vedere specificul activitatii si nevoile interne de informare. Aceste norme nu sunt publicate in exterior, fiind deci secrete.

Contabilitatea de gestiune indeplineste urmatoarele functii:

Ø functia de determinare a costurilor pe produs, activitati si unitati organizationale (divizii, ramuri, departamente etc.);

Ø functia de determinare a rezultatelor analitice pe produse sau activitati;

Ø functia de furnizare a informatiilor necesare bugetelor si conturilor previzionale;

Ø functia de producere a informatiilor destinate masurarii performantelor intreprinderii (rentabilitate, productivitate etc.) la nivelul produselor si al sectoarelor de activitate.

Directii de dezvoltare a contabilitatii

Sistemul contabil al unei tari este influentat de o serie de factori, cum ar fi: sistemul juridic, sistemul fiscal, sistemul economic, sistemul politic, nivelul inflatiei etc. Diversitatea acestor factori determina modificari structurale esentiale in cadrul sistemelor contabile din diferite tari.

Procesul de aderare la Uniunea Europeana a tarilor din Europa Centrala si de Est, presupune armonizarea cadrului legal national al acestora cu prevederile din acquis-ul comunitar.

Sintetizand produsele reformei contabilitatii romanesti, se constata doua atribute importante ale sale: europenizarea si internationalizarea.

Europenizarea contabilitatii romanesti

O dimensiune a normalizarii contabile internationale este procesul de armonizare contabila desfasurat in cadrul Uniunii Europene. Acest proces, inceput in anii '70, face parte din armonizarea dreptului societatilor comerciale pentru tarile membre ale Uniunii Europene si vizeaza armonizarea sistemelor contabile ale statelor membre, elaborand in acest sens directive ce vor trebui incorporate in legislatia fiecarui stat membru

Un rol deosebit din punctul de vedere al armonizarii contabile la nivel european l-a avut Directiva a IV-a. Emisa de Consiliul de Ministri la 25 iulie 1978, aceasta se bazeaza pe articolul 54(3)(g) al Tratatului de la Roma. Desi foarte detaliat, documentul ofera posibilitatea alegerii intre mai multe alternative de rezolvare a problemelor specifice si acorda statelor membre optiuni suplimentare in ceea ce priveste implementarea sa.

Internationalizarea contabilitatii romanesti

Este sustinuta de armonizarea sistemului contabil romanesc cu elementele referentialului contabil international al Consiliului Comisiei Internationale a Standardelor Contabile, IASB - International Accounting Standards Board: un cadru contabil conceptual, un pachet flexibil de standarde contabile internationale si un pachet flexibil de interpretari referitoare la unele dintre standardele internationale de contabilitate.

Infiintat in 1973, la Londra, IASC (denumit, in urma reformei din 2001, Consiliul International al Standardelor Contabile - IASB International Accounting Standards Board) are ca obiectiv elaborarea si publicarea, in interesul publicului, de standarde (norme) contabile internationale ce au trebuit si vor trebui sa fie respectate cu ocazia prezentarii situatiilor financiare, precum si sa asigure acceptarea si aplicarea acestor norme la nivel mondial

Realizarile IASB constau, in principal, in elaborarea unui Cadru general pentru intocmirea si prezentarea situatiilor financiare, denumit si Cadru conceptual, aprobat de catre IASB in aprilie 1999 si publicat in iulie 1999, si a unui numar de 41 de norme contabile internationale.

Ritmul de dezvoltare a raportarii financiare este accelerat, indeosebi in Romania care se aproprie cu pasi vertiginosi de aderarea la Uniunea Europeana. Astfel, anul 2006 reprezinta pragul aderarii si declansarea unui nou val de reforme contabile pre-aderare. Pentru intreprinderile romanesti, raportarea financiara reprezinta in momentul actual aplicarea unui referential contabil bazat pe standarde internationale de raportare financiara - IFRS International Financial Reporting Standards, standarde internationale de contabilitate - IAS International Accounting Standards si standarde nationale de contabilitate.