FACTORII DE INFLUENTA

Presiunea bursei - un factor esential

Cazul Microsoft este cel mai potrivit pentru a arata cat de importanta este pentru o firma relatia dintre profit si pretul actiunilor. In ianuarie 1997 a fost pentru a 41-a data cand Microsoft raporteaza castiguri ce egaleaza sau depasesc estimarile de pe Wall Street din cele 42 de trimestre de cand a devenit o companie publica. Cei 36 de analisti care au facut estimarea au fost destul de fericiti - cei 57 de centi pe actiune anuntati de gigantul software-ului au fost peste consensul lor de 51 de centi, dar nu cu atat de mult incat sa-i puna intr-o lumina proasta. Investitorii au fost si ei de asemenea fericiti, pretul actiunilor deja foarte scumpe crescand cu 4% in prima zi dupa anunt. Pe scurt, pentru inca un trimestru Microsoft si-a pastrat locul sau confortabil in cea mai intima sfera a paradisului corporatiilor. Asta este ceea ce doresc directorii financiari: trimestru dupa trimestru dupa trimestru in care sa nu dezamageasca Wall Street-ul. Sigur, ei viseaza si la alte lucruri: superfuziuni, noi produse geniale sau dominatia globala. Dar cea mai simpla si mai vizibila masura a succesului unei corporatii a devenit aceasta: ai reusit sa atingi nivelul de castig previzionat in ultimul trimestru? Atingerea estimarilor este usurata de faptul ca ele nu apar din vid; analistii se bazeaza serios pe indrumarile companiilor pentru a-si forma previziunile si, in ultimii ani, companiile au descoperit ca este mai rentabil sa ghideze analistii catre o cifra mai mica decat una mai mare. Cel putin partial datorita acestui joc al asteptarilor pretul ratarii unui trimestru a crescut puternic, in special printre cele mai scumpe actiuni. In lumea investitorilor, "ratarea cu un penny" a ajuns sa aiba o uriasa greutate: daca nu ai gasit acel extra penny ca sa faci Wall Street-ul fericit, atunci compania ta probabil are mari probleme si din moment ce oricum lipsa unui penny iti va trimite pretul actiunilor in cadere libera atunci mai bine sa iti lipseasca douazeci-treizeci de penny pe care sa-i folosesti in trimestrul urmator. Daca Microsoft este arhetipul unei companii cu succes urias ce incearca sa-si micsoreze castigurile astfel incat oamenii sa nu aiba asteptari prea mari, Boston Chicken este un exemplu al unui diferit si mai comun fenomen. Este o afacere care nu are inca succes, dar foloseste contabilitatea pentru a convinge investitorii ca are deja sau ca il va avea in curand. Asta a ajutat-o sa obtina peste 800 de milioane de dolari, bani care au fost esentiali nu numai cresterii rapide de la 175 de restaurante cate avea cand a devenit publica la 1100 de restaurante si 325 de magazine, ci chiar supravietuirii ei[1]. Asta deoarece, din punct de vedere economic, Boston Cicken este inca o afacere pierzatoare, asa cum probabil este de asteptat la inceputul unui lant de magazine. Sigur, ziarele de afaceri au scris articole critice despre firma, profesorii de contabilitate si-au atentionat studentii in privinta ei, dar pretul actiunilor pentru Boston Chicken s-a mentinut cu usurinta. Asta are legatura cu faptul ca Boston Chicken a reusit trimestru de trimestru sa egaleze sau sa depaseasca asteptarile analistilor, chiar daca acesti analisti stiu toti ca profiturile nu reprezinta o cale semnificativa de a afla starea companiei. " este o strategie foarte desteapta," spune Michael Moe, analist la Montgomery Securities. "A facut disponibile cantitati enorme de capital la un pret atractiv la care alte companii pot doar visa." Presedintele Boston Chicken, Mark Stephens, spune ca firma a fost structurata nu pentru a multumi Wall Street-ul, ci pentru a dovedi flexibilitate. Dar recunoaste ca:" un produs secundar al structurii noastre este acela ca avem o entitate publica cu un complex de castiguri care este atractiv. Este ca la carnati. Imi place produsul, dar nu-mi arata cum il faci." General Electric, o alta companie al carei nume apare invariabil atunci cand intrebi pe cei de pe Wall Street despre managementul castigurilor, spune ca face ceea ce face deoarece piata financiara i-o cere. " Noi credem ca mentinerea castigurilor si lipsa surprizelor sunt de mare importanta pentru noi", spune Dennis Dammerman, directorul financiar al companiei. "Noi suntem o companie diversa, complexa si nu ne putem astepta ca nimeni dintre cei ce o privesc din afara sa o poata intelege in detaliu; deci noi spunem lumii investitorilor: avem multe afaceri diverse si cand le pui pe toate la un loc acestea produc un profit real si consistent." Aceste tactici au ajutat General Electric sa egaleze sau sa depaseasca asteptarile in fiecare trimestru din ultimii cinci ani, iar aceasta, in mod sigur, nu i-a dezavantajat pe investitori, nici macar pe cei mai sceptici. "Ei folosesc tot felul de tehnici pentru a aranja veniturile," spune Howard Schilit al carui Centru pentru Cercetari Financiare si Analiza anunta investitorii asupra acelor firme ale caror politici contabile ascund afaceri cu probleme. "Daca as scrie asta clientilor mei, as produce un mare cascat."

Desi nu exista probe certe ca managementul castigurilor este in crestere, totusi este evident ca jocul a devenit mai agresiv ca niciodata. Aceasta nu este neaparat rau. "Partea buna a ceea ce o multime de oameni numesc jocul castigurilor este ca firmele realizeaza ca trebuie sa ofere mai multe indicii pietii despre perspectivele lor", spune Ed Keon. Partea proasta in ghidarea pietei, in afara de orele de management de varf risipite, este ca investitorii cei mai interesati de estimari nu sunt exact cei mai buni prieteni ai unei companii bine conduse. Ei sunt tipii momentului, managerii fondurilor mutuale si investitorii individuali, care urca in tren atunci cand cresterea profiturilor se accelereaza si depaseste estimarile analistilor si sar in secunda in care compania rateaza un trimestru. "Cand se termina, ei vand. Nu poti sa spargi acest algoritm," spune Eric Benhamou, directorul demisionar al 3Com Corp., care a pierdut 7 miliarde de dolari in valoare de piata in cateva saptamani atunci cand a devenit cunoscut faptul ca profiturile nu se vor ridica la nivelul estimarilor facute de analisti.

Cum se ajunge la contabilitate creativa

Psihologia umana implicata in managementul castigurilor este urmarita de Jack L. Treynor, editorialist la "Financial Analist Journal". Se porneste cu estimarea facuta de analistul tipic. El face o estimare a valorii firmei si, ca urmare, clientii cumpara sau vand si pretul este afectat. Contabilul face judecata sa proprie despre cam care ar fi valoarea firmei si compara aceasta estimare cu pretul. Bazandu-se pe aceasta comparatie, spune: "pretul este prea mare sau prea mic". Apoi el determina o cifra a profitului care spera ca il va ghida pe analist in directia corecta. Aceasta cifra a profitului este apoi furnizata rationamentului analistului. In acelasi timp, din procesul de tinere a evidentei contabile rezulta schimbari de valoare ce nu au nimic de a face cu ceea ce contabilul incearca sa furnizeze analistului. Inevitabil, atunci cand se compara cifrele ce rezulta din tinerea evidentei contabile cu cifrele pe care contabilul le ofera analistului apar diferente, uneori foarte mari. Aceste diferente necesita contabilitate creativa. Contabilul creeaza rezerve pentru pierderi viitoare, schimba de la achizitie la punere in comun, schimba de la LIFO la FIFO, schimba de la amortizare pe 30 de ani la amortizare pe 15 ani, orice este necesar pentru ca numarul ce este furnizat analistului sa fie cel care trebuie. Tot ceea ce face numarul ce rezulta din evidenta contabila este sa ajute la determinarea contributiei reziduale ce trebuie facuta pentru a se ajunge la cifra dorita. Alt motiv pentru care acest proces se poate desfasura este pentru a cumpara credibilitate pentru contabil. Contabilul se uita la pretul curent pe piata al actiunilor si furnizeaza cifre care concorda cu acest pret. Dupa ce face asta, investitorii spun: " Hei, aceasta companie trebuie ca raporteaza castigurile cu multa acuratete." Deoarece valoarea pentru firma a contabilului depinde de credibilitatea sa in fata utilizatorului extern, nu este de mirare ca acesta procedeaza asa in mare parte a timpului. Dar ar fi surprinzator daca el s-ar purta asa tot timpul deoarece astfel nu ar avea ocazia sa castige de pe urma credibilitatii. Al treilea motiv pentru care acest proces se desfasoara apare atunci cand firma ii spune contabilului la ce valoare trebuie incurajati sa ajunga utilizatorii externi.

Etica problemei

Una dintre cele mai interesante si viu disputate dezbateri privitoare la contabilitatea creativa a fost cauzata, in Marea Britanie, de aparitia unei carti. "Accounting for Growth", de Terry Smith, un analist de varf de la UBS Philips& Drew, o firma de brokeri din Londra, este povestea infricosatoare a contabilitatii creative din consiliile de administratie ale celor mai mari 200 de firme britanice. Cartea a ajuns pe prima pagina a ziarelor si i-a atras domnului Smith o suspendare pe termen nelimitat de la locul sau de munca. Cele 12 tehnici identificate de Smith sunt toate perfect legale, dar, sustine el, pot fi folosite pentru a induce in eroare investitorii. Sunt incluse folosirea diferita a elementelor exceptionale si extraordinare, cateva trucuri ale contabilitatii de achizitie si vanzare, finantari in afara bilantului, deghizarea datoriilor in capitaluri proprii, schimbarea metodelor de amortizare si de capitalizare a cheltuielilor. Aceste practici tind toate sa faca unul sau doua lucruri: sa creasca profiturile raportate sau sa imbunatateasca bilantul companiei. Smith afirma ca investitorii ar trebui sa se indeparteze imediat de firmele care folosesc tehnicile criticate. El are intr-o oarecare masura dreptate. Maxwell Comunications si Polly Peck au produs seturi de conturi care aratau foarte bine cu cateva luni inainte de a se prabusi, si amandoua au folosit intreaga panoplie de trucuri pe care le-a subliniat Smith. Multi economisti au insa obiectii fundamentale. Intr-o piata eficienta, sustin ei, trucurile contabile ar trebui sa nu aiba efect asupra pretului actiunilor. Daca exista o mana de analisti destepti care sa gaseasca o cale prin jungla contabilitatii catre situatia reala a firmei si investitori puternici dispusi sa se bazeze pe aceasta informatie, pretul actiunilor va reflecta adevarata valoare a firmei deoarece investitorii vor continua sa cumpere sau sa vanda pana cand pretul corect va fi atins. Cu alte cuvinte, putini oameni informati pot stabili pretul corect pentru toti, inclusiv investitorii care nu fac diferenta intre contul de profit si pierdere si bilant.

Unele studii academice sugereaza ca actionarii vad intr-adevar prin trucurile contabile. De exemplu, este foarte raspandita parerea conform careia analistii companiilor sunt obsedati de cifrele profitului si, deci, daca o firma poate folosi contabilitatea creativa pentru a-si umfla castigurile, pretul actiunilor ei va creste. Dar oare chiar creste pretul actiunilor cand castigurile sunt mai mari decat previziunile analistilor si cade cand profiturile sunt mai mici decat se astepta? Rareori. Potrivit cercetarilor facute de Zakov Amihu de la New York University, profiturile si pierderile neasteptate explica nu mai mult de 7% din miscarea pretului companiei in cele doua zile de dupa anuntul castigurilor. Amihud spune ca foarte probabil aceasta se datoreaza faptului ca analistilor si actionarilor nu le plac castigurile surpriza si se uita la ele cu o grija deosebita. Pretul actiunilor a fost mai puternic influentat de mici surprize, decat de cele mari care sunt de cele mai multe ori bazate pe contabilitate.

Asta inseamna ca piata vede prin contabilitatea creativa? Majoritatea studiilor se efectueaza asupra firmelor mari ce publica pe larg schimbarile contabile. Pietei insa ii trebuie mai mult timp ca sa detecteze schimbarile subtile ale profiturilor, in special la firmele medii si mijlocii. Mesajul este clar. Conteaza mai putin faptul ca informatii importante sunt ascunse in note de subsol unde numai expertii le pot gasi; mai important este ca aceste informatii, oriunde ar fi ele expuse, sa furnizeze expertilor o imagine corecta a pozitiei financiare a firmei. Cele mai mari eforturi trebuie directionate spre stabilirea mecanismelor de stopare a fraudelor, pe care nici un fel de conturi, oricum prezentate, nu le poate indica.

In ceea ce priveste teoria lui Smith cea mai incisiva, aceea ca folosirea entuziasta a contabilitatii de camuflaj semnaleaza performante bursiere slabe in viitor, dovezile pe termen scurt sunt neconcludente. Cateva din firmele evidentiate de Smith in prima versiune a lucrarii sale publicata in ianuarie 1991 au evoluat foarte bine de atunci, in timp ce altele au plonjat asa cum s-a prezis. Dar, pe termen lung, actiunile firmelor de acest fel par, intr-adevar, sa nu se descurce prea bine. Un nou studiu, realizat de Baruch Lev si Ramu Thiagarajan de la Universitatea Berkeley din California examineaza firmele americane care au inceput sa foloseasca contabilitatea creativa pentru a-si umfla castigurile. In primul an, pretul actiunilor nu a fost afectat. Dar in urmatorii cinci ani, pretul actiunilor firmei a evoluat sub piata cu o medie de 20-25%. Atunci cand o firma foloseste trucuri contabile pentru a-si umfla veniturile, inseamna ca mai sunt multe stiri rele ce urmeaza sa vina, spune Baruch Lev. Astfel, sfatul lui Smith de a evita firmele ce practica contabilitatea creativa nu este chiar atat de neavenit.

Este larg raspandita ideea ca traditia flexibilitatii anglo-saxone in alegerea politicilor contabile da nastere mai multor oportunitati pentru contabilitatea creativa decat traditia Europei continentale. Amat si Blake au realizat in 1996 un sondaj asupra parerilor auditorilor spanioli asupra contabilitatii creative si l-au comparat cu un sondaj similar realizat de Naser in Marea Britanie in 1993. Raspunsurile sunt sintetizate in tabel. Este surprinzator faptul ca in ambele tari, atat importanta cat si legitimitatea contabilitatii creative sunt vazute asemanator.

De asemenea, in Australia, Leung si Cooper arata ca intr-un sondaj asupra a 1500 de contabili, primele trei cele mai citate probleme etice sunt asa cum se arata in tabel:

In mod surprinzator, contabilitatea creativa este o problema mai importanta decat evaziunea fiscala.

Doua sondaje asupra atitudinilor privind contabilitatea creativa in USA subliniaza diferente in perceptia asupra manipularilor contabile si manipularilor de tranzactii. Fischer si Rosenzeig au aratat ca studentii la contabilitate si MBA au fost mai critici decat practicantii contabili in ceea ce priveste manipularea tranzactiilor, in timp ce practicantii contabili au fost mai critici decat studentii asupra abuzurilor de regulile contabile. Similar, Merchant si Rockness au aratat ca, atunci cand li se prezinta scenarii de contabilitate creativa, contabilii sunt mai critici asupra manipularilor contabile decat asupra manipularilor tranzactiilor. De asemenea ei au descoperit o diferenta in atitudinea contabililor privind contabilitatea creativa in functie de motivatia ei. Contabilitatea creativa bazata pe motive evidente de interes personal au atras mai multa dezaprobare decat atunci cand motivatia a fost promovarea companiei.

Un punct de vedere contrastant este prezentat de Revsine in 1991. El propune o dezbatere privind " ipotezele nereprezentarii financiare selective" care pot oferi o aparare practicii contabilitatii creative, cel putin in sectorul privat, bazandu-se masiv pe teoria agentiei si teoria contabilitatii pozitive. El considera problema in relatie atat cu managerii cat si cu actionarii si sustine ca fiecare poate trage foloase de pe urma standardelor contabile lejere care sa furnizeze managerilor posibilitatea de a programa raportarea veniturilor. Revsine discuta beneficiile pentru manageri ce rezulta din posibilitatea de a manipula veniturile intre ani astfel incat sa-si maximizeze bonusurile. El sustine ca : "este rezonabil sa presupunem ca cei ce negociaza contractele de angajare a managerilor anticipeaza un astfel de comportament oportunistic si reduc pachetul de remuneratii corespunzator . din moment ce ei (managerii) au fost deja taxati pentru actiunile oportuniste ei trebuie acum sa le realizeze pentru a obtine ce au platit."

Actionarii beneficiaza de asemenea de faptul ca managerii pot manipula castigurile raportate pentru a netezi veniturile, deoarece astfel scade aparenta volatilitate a castigurilor si creste valoarea actiunilor lor. Alte actiuni ale managerului, cum ar fi evitare limitelor la acordurile de imprumuturi, sunt de asemenea de folos actionarilor.

La baza analizei lui Revsine sunt conceptele implicite: primul rol al contabilitatii este acela de mecanism pentru monitorizarea contractelor dintre manageri si alte grupuri ce furnizeaza fonduri, iar mecanismele pietei opereaza eficient, identificand posibilitatea manipularilor contabile si reflectand aceasta corespunzator in stabilirea preturilor si in deciziile contractuale.

In timp ce al doilea concept este sustinut in relatia cu actionarii de literatura despre eficienta pietei, exista putine cercetari daca alte grupuri de utilizatori pot fi duse in eroare de manipularile contabile. S-a realizat o cercetare a raspunsului functionarilor de la bancile de credit la documente in care au fost prezentate politici contabile diferite referitoare la aceeasi problema. Au fost abordate doua probleme:

Alegerea intre tratarea unui contract de leasing pe termen lung in concordanta cu substanta sa comerciala, astfel incat mijlocul luat in leasing apare ca activ, iar obligatia corespunzatoare de plata apare ca o datorie, sau prezentarea tranzactiei in concordanta cu forma sa legala, astfel incat doar plata ratelor apare drept cheltuiala. Studiile din Statele Unite (Abdel-Khalik 1981), Singapore (Wilkins si Zimmer 1983) si Spania (Blake 1995) arata toate ca alegerea primei metode, ce prezinta o companie ca avand imprumuturi mai mari, face ca respectiva companie sa fie vazuta mai putin favorabil de functionarii bancii.

Alegerea intre tratarea costurilor de dezvoltare ca fiind un activ si amortizarea lor pe seama veniturilor viitoare generate de proiectul respectiv si tratarea lor ca o cheltuiala in anul in care a aparut. In Statele Unite, McGee (1984) arata ca functionarii bancari au preferat net varianta in care compania folosea prima metoda.

Iata deci dovezi din patru studii realizate in trei tari ca un grup cheie de utilizatori este influentat in evaluarea documentelor financiare de alegerea politicilor contabile intr-o anumita arie si sunt vulnerabili la afectarea deciziilor lor de catre contabilitatea creativa.

Oriol si Amat au cautat sa dezvolte problema, incercand sa afle daca un complex de politici contabile care, impreuna, pot transforma performantele raportate ale unei entitati in favorabile sau nefavorabile are acelasi impact asupra luarii deciziilor de catre functionarii bancilor. Pentru a se construi un caz realist s-a pornit de la dezbaterea publica din Spania privind un grup de alegeri de politici contabile in cazul clubului de fotbal Barcelona.

Cazul FC Barcelona

In iulie 1998, conturile anuale ale clubului au fost publicate, insotite de un raport favorabil al auditorilor reuniti KPMG si Price WaterhouseCoopers. In decembrie 1998, un club de suporteri, Elefant Blau (EB), a comandat un raport financiar alternativ de la doua firme locale de audit si de la o firma de consultanta. Varianta clubului arata un profit net de 492 milioane de pesetas, in timp ce varianta EB arata o pierdere neta de 3720 milioane de pesetas. Diferenta era pusa pe seama a trei alegeri de politici contabile

Tratamentul contabil al costului extinderii sau reinoirii contractelor jucatorilor. Contabilii clubului, pentru prima data, au tratat aceste costuri ca fiind active capitalizate si amortizate pe mai multi ani. Versiunea EB a trecut aceste costuri imediat la cheltuieli, asa cum fusese facut si de club in anii anteriori.

Clubul a primit o amenda fiscala de 3512 milioane de pesetas. Fiind sfatuiti ca este probabil sa scape de amenda la apel, clubul nu a facut provizion pentru aceasta cheltuiala. In versiunea suporterilor s-a facut acest provizion.

Clubul a tratat 3229 milioane de pesetas din prime de transfer ca venit ordinar.Varianta EB a tratat aceasta suma tot ca venit, dar extraordinar.

Deci, in fiecare caz in care o alegere de metoda era posibila, clubul a facut-o pe cea mai favorabila, iar suporterii pe cea mai putin favorabila. Autorii nu incearca sa evalueze care varianta este mai corecta. De altfel, ei apreciaza ca fiecare dintre parti, inclinand consecvent intr-o anumita directie, pot fi banuite de contabilitate creativa.

Doua versiuni ale conturilor clubului au fost preparate, una pornind de la varianta FCB iar cealalta de la varianta EB. Au fost oferite informatii complete privitoare la cele trei cazuri in care se puteau face alegeri de politici contabile. Un chestionar atasat cuprindea urmatoarele intrebari

Ai da un imprumut pe termen scurt de 200 de milioane de pesetas acestei firme

Daca da, cu ce rata a dobanzii

Ai da un imprumut pe cinci ani de 400 de milioane de pesetas acestei firme

Daca da, cu ce rata a dobanzii

Chestionarul a fost dat functionarilor bancari ce urmau un curs de dezvoltare a afacerilor la trei scoli de afaceri din Barcelona, Zaragoza si Madrid. In fiecare caz o versiune a fost data la jumatate din clasa, iar cealalta versiune restului clasei. Participantii au fost asfel pozitionati incat sa nu vada si cealalta varianta si sa fie astfel influentati in alegerile lor. S-a tinut cont de varsta, sex si experienta, astfel incat grupele sa fie comparabile.

Ipoteza a fost ca daca contabilitate creativa influenteaza rationamentul functionarilor bancari, atunci, in fiecare caz, versiunea clubului va fi evaluata mult mai favorabil decat cea a suporterilor.

Rezultatul, sintetizat in tabelul urmator, sustine ipoteza

Internetul si etica

Orice inventar al tehnicilor de contabilitate creativa ar trebui sa contina un capitol special rezervat Internetului si lumii ce graviteaza in jurul acestuia. Tot mai multi analisti si ziaristi privesc cu ingrijorare catre aceasta industrie ce pare din ce in ce mai mult ca se scufunda in lacomie. Bursele in expansiune au creat o dinamica inversa: antreprenorii privesc piata de capital nu ca pe o forta disciplinatoare, ci ca pe un client. Companiile sunt create, umflate si vandute cu prea putina grija de a atrage clienti reali, numai in scopul imbogatirii unuia pe banii investitorilor. Rezultatul este ca participantii par sa poarte un set de ochelari de cal, comportandu-se in feluri care par acceptabile in acest context punctual, dar care privite cu obiectivitate de la o anumita distanta sunt in cel mai bun caz la limita. "Ne indreptam catre un punct in care fraudele vor incepe sa apara", avertizeaza Bill Joy, co-fondator al Sun Microsystems. Eternul refren : "nu facem asta pentru bani" nu mai are prea multa forta de convingere. " inainte obisnuiam sa o spunem cu o fata foarte serioasa", spune Randy Komisar, fostul sef al LucasArtEntertainment care a ajutat la conducerea companiilor WebTV si TiVo. "Astazi suna stupid!" Justin Kitch, fondatorul in varsta de 27 de ani al companiei de constructie de site-uri Homestead.com afirma: "inainte oamenii fondau companii deoarece voiau sa schimbe lumea. Azi o fac doar ca sa-si umple buzunarele". Aceasta situatie nu constituie in sine o transgresiune a eticii, dar creeaza un context in care comportamentul dubios din punct de vedere etic poate parea normal. "Deoarece momentul este totul, incepi sa faci tot ceea ce este necesar pentru a nu-l pierde. Oamenii isi spun: creez o valoare incredibila pentru actionarii mei; fac multi bani pentru angajatii mei. Asta incepe sa devina foarte periculos." spune Connie Bagley, un profesor la Stanford Business School care studiaza legile internetului.

Multe companii au devenit experte in a gasi cai de a recicla bilanturile prin intermediul contului de profit si pierdere: prin inregistrarea afacerilor barter drept venituri, investind in companii care, la randul lor, cumpara spatiu publicitar si tot asa. "Nu este expediere de caramizi in loc de harddisk-uri, dar este varianta on-line a acestuia", spune unul dintre cei implicati. Cert este ca, deoarece o parte asa de mare a economiei internetului este circulara si auto sustinuta (de exemplu un cotare buna a actiunilor tale determina mai multi clienti sa-ti cumpere produsele, iar mai multi clienti determina o cotare mai buna a actiunilor tale), astfel de trucuri au o logica perversa: pacalind oamenii ca esti mai plin de succes decat esti ajungi pana la urma sa ai succes.

Toata lumea implicata cat de putin in aceasta masina de bani incearca sa o stoarca un pic. Firme de consultanta ca Andersen si McKinsey cer in locul banilor pentru serviciile lor parti din capitalul social. La fel fac, in ciuda conflictelor de interese, si firmele de avocatura. Iata cazul unei firme de software care era pe punctul de a deveni publica. Cei mai mari doi clienti ai companiei au sunat si au cerut niste actiuni preferentiale, inainte de emisiunea propriu-zisa. Un membru al consiliului povesteste: " nu am vazut niciodata asa ceva. Era o extorcare evidenta. Stiau ca vom deveni publici, stiau ca au suficienti muschi ca sa o faca si si-au exploatat foarte destept pozitia. Ce era sa spunem noi? Hmm, nu?" Conform membrului din consiliu, una dintre corporatiile client a castigat 70 de milioane din aceasta afacere[3]. Intre timp, cei care se agata de notiunea constructiei pe termen lung se gasesc mergand pe marginea prapastiei. Presedintele Homestead.com Kitch, afirma: "oamenii spun : "cum, nu o faci? Faci aceasta afacere barter si nu o inregistrezi ca venit? Eu spun nu, ma gandesc la cum o sa arate aceasta afacere peste 20 de ani. Acest barter va face compania sa o duca mai bine? De fapt, o sa o faca sa o duca mai prost deoarece voi fi obligat sa o anulez si sa gasesc 100000 de dolari in venituri reale." Simte el presiuni in directia acestor tactici frecvent? "Sigur", spune Kitch, " de cinci ori pe zi".

Cei ce studiaza etica afacerilor sustin ca viteza mare de desfasurare a activitatii este partial de vina. "Una dintre probleme este aceea ca etica implica deliberare," spune Denis Moberg, director al Centrului Makula pentru etica aplicata de la Universitatea Santa Clara. "implica perioade de contemplare si deliberare si folosirea rationamentelor morale." Cine are timp de aceasta cand fiecare se misca la viteza Internetului? "Nu inseamna ca acestia sunt oameni rai, "spune Kirk Hanson, profesor de etica la Stanford. " Vezi aur prin vene si furatul unei idei pe care ai auzit-o la altcineva devine mult mai tentant. Este deci o slabire a standardelor." Totusi, este posibil ca economia Internetului sa dezvolte niste mijloace de aparare impotriva sarlatanilor pe care vechea economie nu le avea. Internetul poate fi o forta a transparentei; informatiile incriminatoare care erau odata limitate la cabinete si la cativa oameni au acum o modalitate de a apare on-line. "S-ar putea sa apara niste mecanisme corective," speculeaza Joseph Badaracco, profesor de etica la Harvard Business School. "Implica un grad inalt de transparenta, dar nu implica in mod necesar SEC si mecanismele sale. Este un alt tip de sistem de guvernare-unul care se autoreglementeaza." S-ar putea intampla ca in Vestul Salbatic unde s-a dezvoltat un set de etici de frontiera independent de guvern si mecanismele sale. Multe companii de pe Net prinse asupra faptului au oprit pur si simplu practica respectiva si au spus ca nu erau constienti ca fac ceva rau.

Intr-adevar, daca ceva caracterizeaza perioada de dezvoltare economica - boom-ul Internetului, boom-ul WallStreet-ului, boom-ul industrial - este sentimentul inefabil ca vechile reguli nu se mai aplica, ca regulile ce guverneaza Universul au fost suspendate. "Baronii cauciucului care aprindeau trabucele oaspetilor cu bancnote de 100 de dolari se aflau intr-o lume unde vechile reguli nu se mai aplicau," afirma Tom Donaldson, profesor de etica la Wharton. "Pana la urma valorile noastre mai adanci prind din urma lumile noi pe care le credem. Intre timp vor fi, insa, o multime de inselatorii."