Normalizarea contabilitatii si sursele dreptului contabil

Normalizarea contabilitatii si sursele dreptului contabil

Procesul de normalizare presupune trei scopuri fundamentale: obtinerea de catre puterea publica a unei informari omogene, valorificarea informatiei contabile de catre utilizatorii externi, contributia la o alocare mai buna a resurselor financiare.

Deci, normalizarea reprezinta actiunea de stabilire a regulilor ce stau la baza organizarii instrumentelor si tehnicilor contabile in mod unitar si simplificat.

Scopul sau il reprezinta realizarea unui obiectiv fundamental al contabilitatii si anume: o imagine fidela a patrimoniului si rezultatului intreprinderii, elaborarea unor principii fundamentale, a unor reguli si metode de baza, a unor proceduri specifice.

In plan international, se cunosc patru tipuri de normalizare:

normalizarea de tip public, in care predomina interventia statului prin intermediul institutiilor publice;

normalizarea de tip pragmatic, in care cadrul conceptual se elaboreaza de catre asociatiile profesionale liberalizate;

normalizare de tip mixt, in care se imbina precedentele;

normalizarea de tip largit, in care sindicatele, organizatiile profesionale si asociatiile patronale participa la elaborarea normelor.

In plan international exista o serie de organisme ce elaboreaza diverse recomandari, fara caracter obligatoriu: Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (OCDE), Uniunea Europeana a Expertilor Contabili (UEC), grupul de studii al expertilor contabili al CEE, IASC (Comisia de norme contabile internationale) etc..

IASC cuprinde in prezent peste 60 de tari si are ca obiect elaborarea si publicarea normelor contabile internationale, cu privire la prezentarea conturilor anuale si situatiilor financiare, pentru a asigura o aplicare uniforma la scara mondiala.

Comisia Comunitatii Europene a elaborat reglementari ti directive pentru a armoniza documentele financiare elaborate si controlul lor extern. Exista opt directive: directiva a IV-a se refera la bilant si contul de rezultate, directiva a VII-a se refera la conturile consolidate, directiva a VIII-a se refera la profesia contabila.

Directiva, mijloc juridic, prevazut prin Tratatul de la Roma, nu are caracter obligatoriu de lege, legand instantele nationale in ceea ce priveste rezultatul de atins si le lasa libere cand este vorba de forma si mijloacele utilizate pentru realizarea lui.

In forma adoptata in iulie1978, Directiva a IV-a prevede:

structura si continutul conturilor anuale si a raportului de gestiune;

metodele de evaluare;

publicitatea la care sunt supuseinformatiile contabile si situeaza pe primul loc determinarea campului de aplicare a masurilor de coordonare.

Cea mai mare parte a sa se refera la structura conturillor anuale: " Societatile trebuie sa stabileasca in fiecare an bilant, cont de profit si pierdere si o anexa care formeaza un tot, anexa continand informatii complementare care vizeaza analiza bonitatii agentilor economici - lichiditate, solvabilitate si rentabilitate."

Rubricile bilantului si ale contului de profit si pierdere sunt divizate in trei categorii: titluri principale precedate de litere, subtitluri precedate de cifre romane si subdiviziuni precedate de cifre arabe.

Schema de bilant si contul de profit si pierdere sunt obligatorii, in ceea ce priveste posturile pe care trebuie sa le contina si ordinea lor de prezentare. Pot fi create anumite posturi daca continutul lor nu corespunde celor indicate in schemele standard sau ca fiecare din posturile standard pot fi subdivizate respectandu-se structurile de principiu si aceasta structura nu poate fi modificata de la un exercitiu la altul, decat intr-o situatie particulara.

Consecinta admiterii Directivei a IV-a pentru tara noastra a fost uniformizarea sistemului contabil pentru toate ramurile economiei nationale, aparand astfel contabilitatea financiara sau generala.

Referitor la conturile de regularizare, denumite la noi plati efectuate in avans si venituri inregistrate in avans, acestea pot fi prezentate in bilant ca atare sau pot fi translatate in creante sau datorii.

Pentru contul de profit si pierdere se precizeaza necesitatea clasificarii veniturilor si cheltuielilordupa natura lor, fara a se indica un model obligatoriu, existand in acest sens doua modele:

modelul latin (sub forma de cont);

modelul anglo-saxon (sub forma de lista), folosit si de noi, interesandu-ne de fapt rezultatul final.

Cu privire la anexa, forma nu este reglementata, dar continutul este bine precizat (minimum treisprezece informatii: modul de evaluare a diferitelor posturi din bilant, numarul si valoarea nominala a actiunilor subscrise in timpul exercitiului, informatii asupra oblligatiilor fiscale etc.).

Dar, elaborarea conturilor anuale trebuie sa se bazete pe marile principii contabile: principiul continuitatii exrcitiului si permanentei metodelor de evaluare, principiul prudentei, principiul independentei exercitiilor, principiul non-compensarii posturilor de activ cu cele de pasiv sau a celor de cheltuieli cu cele de venituri.

Pe plan intern, la nivel national, contabilitatea este normalizataprin intermediul unor institutii de stst si a unor organisme profesionale: Ministerul Finantelor, in cadrul caruia a fost creat si functioneaza Colegiul Consultativ al Contabilitatii, Corpul Expertilor Contabili si al Contabililor Autorizati din Romania (CECCAR) - care se ocupa de verificarea si certificarea bilantului contabil.

S-a elaborat Legea Contabilitatii 82/1991, cu sapte capitole:

I - "Dispozitii generale" - in care se contureaza:obiectul fundamnetal al contabilitatii, principiile generale admise, metodele si tehnicile de baza;

II - "Organizarea contabilitatii patrimoniului" - se refera la modul de organizare si conducere al contabilitatii pe categorii de elemente patrimoniale, fixeaza calitatea profesiei de contabil autorizat sau expert contabil, raspunderile ce revin administratorilor cu privire la organizarea contabilitatii;

III - "Registrele de contabilitate" - vizeaza felul registrelor care trebuie tinute de agentii economici, modul lor de elaborare;

IV - "Bilantul contabil" - se refera la modul de elaborare, verificare si centralizare al bilantului si componentelor acestuia;

V - "Contabilitate trezoreriei finantelor publice, a institutiilor publice si bilantul pe ansamblul economieinationale" - fixeaza cadrul organizatoric al contabilitatii in cadrul Ministerului Finantelor si a unitatilor sale subordonate, precum si obligatia acestuia de a elabora bilantul economiei nationale;

VI - "Contraventii si infractiuni" - asigura cadrul juridic de aplicare si respectare a legii contabilitatii;

VII - "Dispozitii tranzitorii si finale" - fixeaza organismele abilitate in aplicareaLegii Contabilitatii, data aplicarii si abrogarea unor acte normative.

Deci, obiectivul fundamental al contabilitatii il reprezinta, conform regulamentului de aplicare al acestei legi si Planului Genaeral de Conturi, crearea unei imagini fidele a patrimoniului, situatiei financiare si a rezulatatelor intreprinderii.

Imaginea fidela a patrimoniului se bazeaza pe:

oportunitatea informatiei contabile;

regularitate (respectare regulilor, principiilor, procedurilor in vigoare);

sinceritate (aplicarea cu buna credinta a acestora);

consonanta intre baza juridica si cea economica;

veridicitatea informatiei contabile.

Pentru dezvoltare Sistemului Contabil Romanesc, Know-How Found din Marea Britanie sponsorizeaza un proiect prin care se asigura:

evaluarea masurii in care Sistemul Contabil din Romania furnizeaza deja informatii financiare relevante si credibile;

elaborarea unui paln pe termen lung pentru dezvoltarea viitoarea Sistemului Contabil din Romania;

implementarea planului pe termen lung.

Acest plan isi propune imbunatatirea raporturilor financiare ale societatilor comerciale din Romania, astfel incat conturile anuale ale acestora sa fie in deplina conformitate cu Directiva a IV-a si cu Standardele Internationale de Contabilitate.

Principalele obiective sunt:

realizarea in viitor a unei distinctii clare intre situatiile financiare elaborate in scopuri fiscale si statistice, si cesle cu scop general;

restructurarea reglementarilor contabile romanesti, astfel:

- legea actuala a contabilitatii;

- standarde contabile nationale si inteernationale;

- recomandari si ghiduri practice privind reglementarile si standardele contabile;

- o versiune actualizata a reglementarilor, care reflecta in totalitate cerintele Directivei a IV-a, reglementari ce se vor aplica unui esantion de unitati pentru exercitiul financiar incheiat la 31 decembrie 1999.

Obiectul si metoda contabilitatii financiare (generale)

Conceptia de organizare a contabilitatii, in tara noastra, isi gaseste forma de reprezentare "duala", ce presupune existenta a doua mari componente in sistemul informational-contabil:

una care reda indeosebi imaginea firmei in exterior - contabilitate financiara sau generala, "fata externa" a interprinderii;

alta care descrie procesele interne ale intreprinderii - contabilitate de gestiune, "fata interna" a intreprinderii.

Noi sustinem opinia ca aceste doua componente se interconditioneaza reciproc, pentru a raspunde nevoilor informationale ale diversilor utilizatori.

Potrivit Legii Contabilitatii, contabilitatea financiara se organizeaza si se conduce de unitatile patrimoniale identificate ca regii autonome, societati comerciale, alte persoane juridice, precum si persoanele fizice cu activitate comerciala care sunt inregistrate la Oficiul Registrului Comertului.

Aceasta are rolul de a dirija si ordona relatiile economice interne si externe ale intreprinderii. In plan intern informeaza despre gestiunea financiara a patrimoniului, iar in plan extern informeaza tertii, statul despre rezultatele financiare ale intreprinderii, facilitand alegerea variantelor posibile de edzvolatare a unitatii sau de crestere a profitului.

Are caracteristici asemanatoare pentru toate intreprinderile, indiferent de importanta si obiectul lor de activitate. In functie de specificul intreprinderilor ea se poate adapta caracteristicilor proprii ale activitatii cu respectarea regulilor de armonizare stabilite pe plan national.

Obiectul sau il reprezinta urmarirea, controlul si prezentarea fidela a patrimoniului, in totalitatea si structuralitatea sa, a situatiei financiare si rezultatului exercitiului, prin intermediul documentelor de sinteza.

In conceptul american ea se bazeaza pe logica investitorului, informatia contabila nefiind destinata sa fie utilizata direct in evaluarea intreprinderilor, ciin sensul de a-i ajuta pe cei ce au de efectuat astfel de operatii, iar obiectivul sau principal este informarea asupra situatiei financiare, performantelor si evolutiei acesteia.

Patrimoniul intreprinderii este reflectat de contabilitate sub aspectul componentei lui, cu ajutorul posturilor de activ si sub aspectul provenientei, cu ajutorul posturilor de pasiv. In functie de structura activelorsi pasivelor, patrimoniul intreprinderii, reflectat in bilantul contabil, se poate prezenta in urmatoarea grupare:

A.    Posturi de activ formate din: active imobilizate, stocuri, valori realizabile, valori disponibile.

activele imobilizate sunt reprezentate de imobilizarile corporale, necorporale, financiare si in curs;

stocurile cuprind materii prime, materiale consumabile, produse, marfuri, ambalaje si alte active circulante materiale;

valorile realizabile sunt constituite din creante in favoarea intreprinderii, respectiv din active in curs de decontare sau incasare;

valorile disponibile sunt cunoscute ca active banesti, respectiv mijloace de trezorerie.

B.     Posturi de pasiv formate din: capitaluri proprii, datorii pe termen lung si datorii pe termen scurt.

capitalurile proprii sunt formate din contributiile asociatiilor sau actionarilor la formarea capitalului social, rezervele si primele de capital, rezultatele exercitiilor, fondurile cu scop de terminat, subventii pentru investitii etc.;

datoriile pe termen lung sunt reprezentate de creditele bancare si de la alte persoane juridice sau fizice a caror rambursare depaseste de regula un an;

datoriile pe termen scurt sunt cunoscute ca pasive stabile provenite din activitatea curenta.

Pe langa patrimoniul bilantier, contabilitatea financiara are in obiectul sau cheltuielile si veniturile intreprinderii care se urmaresc intr-o structura adecvata, iar la sfarsitul exercitiului, soldul obtinut din compensarea lor influenteaza rezultatul exercitiului.

Deci, obiectul contabilitatii financiare este sa determine periodic marimea patrimoniului intreprinderii, de a-i masura variatiile, de a calcula si explica rezultatele financiare.

Contabilitatea financiara are urmatoarele caracteristici:

este organizata pe baza de norme unitare si obligatorii, avand la baza planul general de conturi;

evidentiaza patrimoniul unitatilor, respectiv averea, privita din punct de vedere al destinatiei si al sursellor de dobandire, relatiile juridice cu tertii, rezultatele financiare;

prezinta patrimoniul global, nefurnizand informatii de detaliu.

Functiile sale sunt:

functia de inregistrare a tranzactiilor intreprinderii;

functia de comunicare financiara externa;

functia de instrument de verificare si de proba;

functia de instrument de gestiune interna a unitatii patrimoniale;

functia de furnizare a informatiilor necesare realizarii sintezelor macroeconomice;

functia de satisfacere a cerintelor informationale ale analizei financiare.

Contabiliatatea de gestiune are ca scop si obiect gestiunea analitica a stocurilor, calcularea costurilor produselor, serviciului, activitatilor si functiilor, determinarea rezultatelor analitice prin compararea costului produselor cu pretul lor de vanzare si previziunea cheltuielilor si veniturilor prin intocmirea retelei de bugete interne.

Ea nu se supune in mod obligatoriu dispozitiilor formulate prin Planul Contabil General si nici dispozitiilor fiscale.

Intre contabilitatea financiara si cea de gestiune exista o legatura stransa: mai intai pentru ca cea de a doua reia numeroase informatii colectate de prima si apoi pentru ca elaborarea bilantului si contului de rezultate necesita calculul costurilor, diferenta intre ele trebuind sa fie vazuta prin modul de a diferentia informatiilepe care intreprinderea accepta sau este obligata sa le difuzeze tertilor, de cele care are rezerve sau nu accepta in a le face cunoscute.

Metoda contabilitatii financiare este totalitatea principiilor si procedeelor folosite pentru reflectarea si controlul tuturor elementelor ce se include in obiectul ei, utilizand ca procedee: contul, bilantul, balanta de verificare, inventarierea, evaluarea, calculatia si documentele, principiile sunt aceleasi, dar aplicarea lor este in functie de normele contabile legiferate in cadrul fiecarei tari.