Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii




Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Contabilitate


Index » legal » Contabilitate
» Planul de conturi al institutiilor publice


Planul de conturi al institutiilor publice


PLANUL DE CONTURI AL INSTITUTIILOR PUBLICE

Este rezultatul sintezei mecanismului de reprezentare si calcul a situatiei patrimoniale si a rezultatelor obtinute. Planul de conturi asigura evidenta existentei miscarii si transformarii elementelor patrimoniale pe parcursul derularii executiei bugetare.

Planul de conturi specific institutiilor publice se bazeaza pe principii de clasificare si simbolizare ale sistemului zecimal. Acesta cuprinde 10 clase simbolizate cu o cifra de la 0 la 9. Cele 10 clase de conturi sunt prezentate dupa cum urmeaza:



clasa 0 - mijloace fixe si terenuri

clasa 1 - mijloace banesti

clasa 2 - decontari

clasa 3 - fonduri

clasa 4 - cheltuieli

clasa 5 - venituri

clasa 6 - materiale

clasa 7 - finantari si credite bancare

clasa 8 - investitii

clasa 9 - conturi in afara bilantului

Clasa 0 ' Mijloace Fixe ' asigura evidenta mijloacelor fixe, precum si controlul asupra pastrarii integritatii lor. Totodata, conturile din aceasta clasa furnizeaza datele necesare pentru analiza dinamicii si structurii mijloacelor fixe, precum si pentru stabilirea eficientei folosirii lor in cadrul institutiei.

Clasa 1 ' Mijloace banesti ' cuprinde conturile cu ajutorul carora se tine evidenta mijloacelor banesti ale institutiilor publice, aflate in conturile de disponibil deschise la banci sau la trezorerie, precum si in casieria proprie sau a altor valori.

Clasa 2 ' Decontari ' cuprinde conturi specifice utilizate pentru tinerea evidentei raporturilor reciproce de decontare intre institutia superioara si institutiile subordonate finantate din bugetele locale privind finantarea bugetara, precum si evidenta decontarilor cu debitorii si creditorii institutiilor bugetare si activitatilor autofinantate.

Clasa 3 ' Fonduri ' . Cu ajutorul conturilor din aceasta clasa se tine evidenta surselor mijloacelor proprii ale institutiei, precum si a fondurilor cu destinatie speciala.

Clasa 4 ' Cheltuieli '. Cu ajutorul conturilor din aceasta clasa, institutiile publice tin evidenta cheltuielilor efectuate pentru executarea actiunilor cuprinse in bugetele de venituri si cheltuieli potrivit clasificatiei bugetare.

Clasa 5 ' Venituri ' cuprinde conturile cu ajutorul carora se tine evidenta veniturilor realizate de institutiilor publice pentru acoperirea cheltuielilor acestora, a veniturilor obtinute din mijloacele activitatilor autofinantate, precum si a veniturilor ce urmeaza a se incasa si pentru care se creeaza debite.

Clasa 6 ' Materiale ' cuprinde conturile in care se inregistreaza materialele necesare activitatii institutiei (materiale sanitare, de intretinere si gospodarie), obiecte de inventar de mica valoare sau scurta durata si materiale si obiecte de inventar aflate la terti.

Clasa 7 ' Finantari si credite bancare' cuprinde conturile cu ajutorul carora, institutiile publice finantate de la bugetul de stat tin evidenta platilor prevazute in bugetele de venituri si cheltuieli, iar ordonatorii principali de credite finantati din bugetul local tin evidenta sumelor primite drept alimentare cu fonduri pentru efectuarea cheltuielilor prevazute in bugetele de venituri si cheltuieli aprobate.

Clasa 8 ' Investitii '. Cu ajutorul conturilor din aceasta clasa se tine evidenta finantarii, executarii lucrarilor si obiectivelor prevazute in planul de investitii al institutiei publice respective.

Clasa 9 ' Conturi in afara bilantului ' cuprinde acele conturi de ordine si evidenta, care prin continutul lor nu pot fi integrate in activul sau pasivul bilantului, deoarece valorile la care se refera nu constituie elemente patrimoniale. Pentru conturile in afara bilantului se foloseste metoda de inregistrare in partida simpla, adica inregistrarile se fac in debitul sau in creditul unui singur cont, fara folosirea de conturi corespondente.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate