CONTRACTELE REALE

contractele reale

Definitie

Contractele reale sunt contracte neformale care necesita pentru a lua fiinta nu numai un acord de vointa, dar si remiterea lucrului care face obiectul contractului

Ele se formeaza deci re - prin remiterea lucrului - de unde si numele de contracte reale.

Enumerare

A doua categorie de contracte, contractele reale apar pe la sfarsitul republicii, deci pe la sfarsitul epocii vechi.

Contractele reale sunt:

mutuum

fiducia

comodatul

depozitul

gajul

Depozitul cunoaste trei forme exceptionale:

-depozitul necesar

-depozitul sechestru

-depozitul neregulat

Origine

In urma cuceririlor romanilor relatiile economice iau mare dezvoltare. Datorita noilor conditii economice pe ruinele patriciatului se ridica o noua patura superioara: cavalerii, in general marii negustori. Pe de o parte dezvoltarea comertului necesita acte juridice mai numeroase, pe de alta parte interesele cavalerilor cereau formarea unor instrumente juridice de care se puteau mai usor folosi decat de actele formale. Iata motivele de ordin general care au determinat aparitia unei noi categorii de contracte.

Mutuum

Mutuum este contractul prin care o persoana se obliga sa restituie la data fixata lucruri de aceiasi natura si de aceiasi calitate si cantitate cu acelea pe care le primeste cu imprumut spre a le consuma. Pe scurt mutuum este un imprumut de consumatie, un imprumut in vederea consumatiei.

Denumire

Expresia de mutuum prin care uneori este desemnat acest contract in texte nu este cea mai exacta, ci se datoreaza unei etimologii fanteziste: ex meo tuum fit=de la mine devine al tau. In realitate cea mai corecta denumire este aceea de mutui datio (darea cu imprumut

Obiect

Mutuum are de obiect lucrurile care potrivit uzurilor comerciale sunt considerate ca putand fi cantarite, numarate sau masurate de ex. vin, grau, etc. numai lucrurile aratate pot face obiectul unui mutuum, caci numai ele puteau fi inlocuite cu altele. In adevar debitorul devenind proprietarul lucrurilor imprumutate si dispunand de ele, la termen trebuia sa restituie lucruri asemanatoare. Obiectul contractului trebuie sa fie determinat in calitate si cantitate. Se va preciza deci de ce vorba si in ce cantitate. Aceste lucruri sunt res nec mancipi

Cu privire la obiectul acestui contract Paul spune: "Imprumutul de consumatie se aplica la acele lucruri care se pot cantari, numara sau masura pentru ca prin transferul proprietatii acestora putem sa devenim creditori cu posibilitatea [debitorului] de a restitui un lucru la fel, pentru ca [aceste lucruri] primesc executarea prin plata asupra genului nu asupra aceluiasi lucru. Caci, cu privire la celelalte lucruri, nu putem sa devenim creditori [cu posibilitatea debitorului de a ne restitui un lucru de acelasi fel] caci fara consimtamantul creditorului nu se poate plati un lucru in loc de altul

Conditii de formare

Mutuum necesita indeplinirea a doua conditii:

1.transmiterea proprietatii lucrului:

Prin urmare nu va avea loc mutuum atunci cand proprietatea obiectului remis nu apartine lui tradens (cel care transmite lucrul) sau, desi ii apartinea, tradens nu era capabil de a-l instraina, de ex. era impuber → transmiterea proprietatii lucrului se realiza prin traditiune, fiind vorba de res nec mancipi. Traditiunea necesita remiterea lucrului.

In dreptul vechi remiterea lucrului era materiala si directa, cu alte cuvinte se cerea remiterea lucrului de la mana la mana, de la creditor la debitor.

In dreptul clasic transformarile pe care le-a suferit traditiunea au avut influenta si asupra acestui imprumut de consumatie → n-a mai fost nevoie de remiterea materiala si directa a lucrului de la cel care imprumuta la cel care se imprumuta, ci era suficient un act oarecare, act care sa arate intelegerea partilor.

Exemplu: Primus desi vrea sa-l imprumute pe Secundus cu o suma de bani, nu are bani disponibili insa are un debitor, pe Tertius, a carui datorie este ajunsa la scadenta astfel ca poate fi reclamata. Primus in loc ca sa ceara banii de la Tertius si sa-i predea lui Secundus ii spune lui Tertius sa plateasca aceasta suma de bani direct lui Secundus. Secundus, primind banii de la Tertius, devine debitorul lui Primus in baza acestui contract real desi n-a avut loc o remitere directa a banilor de la Primus la Secundus.

Alt exemplu: Primus, in loc ca sa dea o suma de bani lui Secundus, ii da cheile de la casa sa de bani pentru a lua banii pe care-i imprumuta. Este un mutuum, desi n-a avut loc o remitere de la mana la mana a sumei de bani imprumutata.

2.o conventie intre creditor si debitor:

Prin aceasta conventie partea care a primit proprietatea lucrului se obliga sa restituie un alt lucru in aceiasi calitate si cantitate, dupa un anumit termen. Prin urmare acest contract nu permite a se restitui mai mult decat s-a primit. Intr-adevar, obligatia formandu-se re, adica prin remiterea lucrului, obiectul obligatiei nu poate fi decat acest lucru.

Daca de ex. e vorba de o suma de bani si Primus a imprumutat cu 100 de asi pe Secundus, acesta din urma nu va putea restitui 105. Deci mutuum nu admite dobanzi

Caractere

.Mutuum este un contract neformal, totusi el nu se formeaza prin simplu acord de vointa, ci necesita transmiterea proprietatii lucrului imprumutat, de aceea se spune ca se formeaza re, adica prin transmiterea lucrului.

.Mutuum este un contract real deoarece se formeaza re

.Mutuum este un contract unilateral intrucat se naste o singura obligatie in sarcina imprumutatului (transmiterea lucrului de catre creditor nu se face in vederea executarii unei obligatii, ci este o conditie de forma necesara pentru nasterea contractului).

.Mutuum este un contract de drept strict si deci de riguroasa interpretare.

.Mutuum este un contract de ius gentium si ca atare accesibil peregrinilor.

Interesele care au determinat aparitia mutuum-ului

S-a afirmat ca mutuum este un imprumut gratuit, deoarece imprumutatul nu trebuie sa restituie decat ceea ce a primit → se prezinta mutuum-ul ca fiind un serviciu de prieten, ca fiind lipsit de orice idee de specula. In realitate mutuum numai formal este un act gratuit

Intr-adevar prin legea Genucia din anul 412 (sec. V) R.F., imprumutul cu dobanzi a fost interzis. Camatarii au stiut totusi sa ocoleasca aceasta prohibitie (interdictie) prin mai multe mijloace. Mutuum este tocmai instrumentul cel mai de seama folosit de camatari pentru a ocoli legea Genucia.

Intr-adevar desi era un imprumut gratuit, mutuum permitea creditorului ca la scadenta in momentul cand intenta actiunea in caz de neplata sa sileasca pe debitor sa-i promita printr-o stipulatie ca-i va plati nu numai suma imprumutata dar si in plus o treime din aceasta suma daca se va dovedi ca actiunea creditorului era intemeiata (actiunea care sanctiona mutuum permitand plata unei treimi se numea condictio certae pecuniae, actiunea relativa la o suma de bani anumita).

Prin urmare creditorul imprumuta pe debitor cu o suma de bani restituibila la un termen scurt iar la termen debitorul nu putea plati → creditorul il da in judecata si-l sileste printr-o stipulatie pretoriana (o stipulatie impusa de pretor) sa plateasca peste suma datorata inca a treia parte → aceasta treime este o dobanda deghizata. Creditorul in felul acesta ocolea legea Genucia.

Formal mutuum era un act gratuit. Ba chiar creditorul se obliga se plateasca si el a treia parte din suma datorata daca reclamase pe nedrept. Totul insa era numai aparent. In realitate debitorul era tinut sa plateasca nu numai suma datorata dar in plus o treime.

Efecte

Cel care se imprumuta are dreptul sa consume lucrurile imprumutate, adica sa dispuna de ele (sa le instraineze, sa le transforme). De aceea in dreptul modern acest contract este denumit imprumut de consumatie. Debitorul insa era tinut sa restituie lucruri de acelasi fel in aceiasi cantitate si calitate.

Prin urmare debitorul nu e liberat prin pierderea fortuita a lucrurilor imprumutate, caci el datoreaza un lucru de gen nu un corp cert, astfel ca poate sa-si procure lucruri de acelasi fel in aceiasi cantitate si calitate.

Imprumutul cu dobanda (foenus):

Epoca veche:

Aparitia monedei a avut ca urmare nasterea imprumutului cu dobanda.

La Roma imprumutul inca din cele mai vechi timpuri a luat forma unei sponsio. Mai tarziu cand a aparut mutuum, acest contract nu permitea dobanda → de aceea s-a alaturat lui mutuum o stipulatio care sa aiba de obiect dobanda (stipulatio usurarum - stipulatia dobanzii).

Pentru ratiuni de utilitate practica atunci cand era vorba de un imprumut cu dobanda se recurgea la o singura stipulatio atat pentru capital cat si pentru dobanzi stipulatio sortis et usurarum - stipulatia capitalului si a dobanzii).

Prin urmare imprumutul cu dobanda nu este un act juridic special. El ia forma sau a unei stipulatii a capitalului si a dobanzilor sau a unui mutuum insotit de o stipulatie de dobanzi sau, in cazuri exceptionale, insotit de un simplu pact de dobanzi

In practica, dupa ce incetase a se aplica legea Ganucia, se recurgea mai curand la un singur act, la stipulatie, decat la doua acte juridice diferite, la mutuum si la stipulatio, ceea ce era uzul inainte de aparitia lui mutuum.

Preferinta stipulatiei se explica nu numai ca era mai putin complicata dar si pentru alt motiv mai important. Creditorul care cere indarat ceea ce i-a dat debitorului trebuie sa dovedeasca la mutuum nu numai predarea lucrului ci si transmiterea proprietatii. Or pentru a scapa de dificultatile probei, romanii aveau obiceiul de a stipula sumele imprumutate deoarece debitorul era obligat prin insasi pronuntarea cuvantului solemn, indiferent daca primise sau nu proprietatea lucrului.

Camata

Numeroase texte ne dovedesc ca patricienii luau dobanzi camataresti plebei. Dobanda, dupa cum arata istoricul latin Tacitus, fusese totdeauna un adevarat flagel la Roma. Textele ne prezinta in decursul secolelor trei serii de masuri in favoarea debitorilor:

Masuri in favoarea debitorilor

1.Limitarea dobanzii:

Tacit ne spune ca prima masura luata in favoarea debitorilor este limitarea dobanzii de catre XII T (449 i.e.n.). Tacit intrebuinteaza, pentru a indica limita dobanzii, expresia unciarium foenus, adica dobanda unei uncii sau mai exact dobanda unciara. Uncia este a 12-a parte a unui capital → s-a admis ca aceasta dobanda nu era anuala, ci lunara ceea ce duce la dublarea capitalului intr-un an de zile. Desi dobanda era destul de mare, totusi prezenta o ameliorare fata de situatia anterioara XII T. cand patricienii puteau impune orice dobanda plebei.

2.Plata dobanzilor in rate:

Prin legea propusa de tribunii plebei C. Licinius si L. Sextius in sec. IV R.F. s-a prevazut sa se deduca (sa se scada) din capital dobanzile deja primite si restul sa fie platit in rate timp de 3 ani

3.Desfiintarea dobanzii:

Printr-o lege Genucia din anul 412 R.F. imprumutul cu dobanda a fost interzis

Patricienii au stiut sa ocoleasca legea Genucia recurgand la diferite expediente, printre care si mutuum.

Procedee de ocolire a legii Genucia

1.Mutuum:

Am aratat interesele care au determinat nasterea imprumutului de consumatie, acest contract fiind unul din mijloacele prin care s-a ocolit legea Genucia.

2.Versura:

Versura consta in urmatoarea operatiune: patricianul dadea cu imprumut o suma de bani fara dobanda pentru un termen atat de apropiat incat debitorul era in imposibilitatea de a plati la scadenta → amenintat cu executia asupra persoanei, debitorul se gasea obligat, pentru a plati pe primul creditor, de a lua un imprumut de la un alt creditor procurat de primul, prin mijlocul unui comision pe care-l platea acestuia din urma comision care nu era in fond decat dobanda deghizata si enorma. Al doilea creditor nu era decat omul de paie al primului.

3.Substituirea unui latin sau aliat:

Creditorul, cetatean roman, trecea drept creditor un latin sau un aliat deoarece dispozitiile relative la dobanzi nu se aplicau decat la raporturile dintre cetatenii romani. Aliatul sau latinul era omul de paie al creditorului.

Iata deci procedeele prin care patricienii camatari izbutesc sa ocoleasca interdictia prevazuta de legea Genucia. De altfel legea Genucia inca din epoca veche inceta sa se aplice.

Epoca clasica:

Mutuum nu admitea ca creditorul sa incaseze dobanzi pentru suma imprumutata. De aceea, dupa cum am vazut, partile obisnuiau sa faca in acest scop o conventie care insa pentru a produce efecte trebuia turnata in forma stipulatiei

In epoca clasica s-au admis trei cazuri exceptionale ca aceasta conventie alaturata unui mutuum sa produca efecte fara a mai imbraca haina stipulatiei:

Aceste cazuri exceptionale sunt:

imprumutul acordat de o cetate, caz in care banii produceau dobanda prin simplu pact;

imprumutul de marfuri cand mutuum avea de obiect marfuri ca cereale, vin, se decise ca un simplu pact facut in momentul contractului putea sa oblige pe debitor sa restituie cu titlu de dobanda o cantitate superioara celei pe care o primise → aceasta solutie se explica prin faptul ca pretul marfurilor variaza rapid si creditorul se asigura de dinainte contra prejudiciului, care i-ar fi cauzat prin scaderea valorii lucrului imprumutat, obligand pe debitor sa restituie mai mult decat a primit;

imprumutul maritim

Imprumutul unei sume de bani continua insa, in afara de exceptiile semnalate, cazul cetatii si imprumutul maritim, sa fie supus regulilor formalismului → cel care imprumuta o suma de bani nu platea dobanzi decat daca avusese loc o stipulatie. O mentiune speciala trebuie sa facem pentru imprumuturile maritime.

Imprumutul maritim (nauticum foenus):

Imprumutul maritim este imprumutul cu dobanda pentru un comert care se face pe mare. Ipoteza este urmatoarea:

Primus imprumuta unui armator (proprietarul unei corabii care face comert pe mare) o suma de bani in vederea acestui scop. Cu aceasta suma de bani armatorul va cumpara marfuri chiar la plecare sau numai cand va ajunge la destinatie.

Prin conventia intervenita intre creditor si armator se prevede ca in cazul cand corabia se va scufunda, in anumit termen, inainte de a ajunge la destinatie, proprietarul vasului va fi liberat de orice obligatie (se are in vedere forta majora).

Insa in cazul cand corabia ajunge la destinatie proprietarul vasului va fi obligat sa restituie suma imprumutata cu o dobanda destul de mare. Evident restituirea nu are loc imediat ce vasul ajunge la destinatie deoarece i se lasa proprietarului timp sau de a vinde marfa sau ca sa intrebuinteze suma de bani imprumutata astfel ca sa poata realiza un castig. Suma de bani era platita unui sclav al creditorului care era imbarcat pe vas.

Imprumutul maritim prezenta avantaje si pentru armator care putea face comert fara bani si fara riscuri, si pentru creditor care putea cere dobanzi fara limita si prin simpla conventie.

Daca creditorul ar fi avut plati de facut la locul de destinatie al corabiei, nauticum foenus ii servea si ca instrument de transport al banilor. In acest caz banii imprumutati fiind desemnati prin expresia pecunia traiectoria (suma de bani care trebuie sa treaca peste mare). Evident nu e vorba chiar de transportul sumei de bani. Armatorul cumpara marfuri cu aceasta suma de bani, le vindea la locul de destinatie si apoi remitea suma imprumutata celui indicat de creditor.

Prin urmare nauticum foenus se caracteriza prin:

riscurile le avea creditorul caci daca vasul se scufunda el pierdea banii imprumutati;

-in schimb creditorul putea cere o dobanda mare caci in acest caz nu exista maximul legal;

-pe cand dupa normele dreptului comun conventia de dobanda lua forma unei stipulatii alaturata unui mutuum sau atat imprumutul cat si conventia de dobanda se realizau printr-o stipulatie unica a capitalului si dobanzii, in acest caz special era de ajuns o conventie, un simplu acord de vointa

In dreptul clasic se iau masuri de asemenea pentru limitarea dobanzilor. Tocmai frecventa acestor fel de masuri arata pe de o parte ca la Roma camata era in floare, pe de alta parte ca aceste masuri nu era respectate.

Cata vreme camata a ramas un instrument de exploatare a saracimii, clasa dominanta s-a marginit a lua unele masuri pentru a avea aerul ca vine in sprijinul poporului. Cand insa camata ameninta cu ruina familiile din clasa dominanta, interesele clasei dominante au necesitat un mijloc mai eficace contra cametei si acest mijloc a fost constituit prin senatusconsultul macedonian.

Senatusconsultul macedonian

Capacitatea fiului de familie de a se imprumuta a fost restransa printr-un senatusconsult foarte important dat in vremea lui Claudius, senatusconsultul macedonian

Fiul de familie putea in dreptul clasic, pe la inceputul imperiului, sa se oblige, deci sa se imprumute → la scadenta, daca nu platea, putea sa fie executat, insa, exceptand cazul celui care avea un peculium castrense, fiul de familie nu avea bunuri caci tot ce dobandea el apartinea lui pater familias.

De aceea, in practica creditorul astepta sa moara pater familias pentru ca fiul ajuns la randul lui pater familias si deci titular al patrimoniului sa poata fi executat. Evident ca in aceste conditii fiul de familie gasea mai greu un creditor care sa-i imprumute bani caci creditorul risca fie ca sa astepte mult in cazul cand pater traia mult timp, fie ca pater sa-si piarda averea, fie ca fiul sa moara inaintea tatalui.

Un oarecare Macedo nemaiavand unde sa se imprumute si lacom de petreceri si-a omorat tatal pentru a pune mana pe averea sa. Sefii de familie se simteau in nesiguranta chiar in mijlocul propriilor lor familii. De aceea pentru a preintampina astfel de cazuri, astfel de asasinate a parintilor de catre fii lor a fost votat senatusconsultul macedonian, numit astfel dupa Macedo ucigasul tatalui sau.

Prin senatusconsultul macedonian s-a decis ca fii de familie care nu puteau fi executati in timpul vietii lui pater familias, din lipsa de patrimoniu, sa nu poata fi urmariti nici chiar cand deveneau titularii patrimoniului prin moartea tatalui lor

Insa intrucat la data cand a fost votat senatusconsultul senatul nu dobandise inca puterea de a face drept civil, fiul a continuat sa se oblige ca si mai inainte. Totusi in practica senatusconsultul era aplicat de pretor in urma dispozitiilor primite de la senat.

Atunci cand creditorul cerea o formula in baza dreptului civil pretorul, aplicand senatusconsultul macedonian, sau refuza sa-i acorde formula sau, daca nu avea timp sa examineze afacerea, acorda formula insa in acelasi timp insera in ea o exceptie prin care paratul paraliza actiunea reclamantului

Senatusconsultul nu se referea decat la imprumuturi, nu si la alte acte juridice, ex. vanzarea.

Ulpian spune: "Insa numai acela atinge senatusconsultul care a dat cu imprumut bani unui fiu de familie, nu acela care a contractat in alt mod, de ex. a vandut, a dat cu chirie sau a contractat in alt mod, caci darea banilor a fost considerata periculoasa pentru parintii acestora si de aceea, desi am devenit creditorul unui fiu de familie fie dintr-un contract de vanzare fie in baza altui contract in care nu am predat o suma de bani, desi am stipulat, desi au devenit bani dati cu imprumut, totusi pentru ca nu a avut loc o remitere a sumei de bani, nu se aplica senatusconsultul

Ulterior aplicarea senatusconsultului a dat nastere la dificultati mai mari deoarece anumiti fii de familie nu erau supusi senatusconsultului:

-cand fiul de familie avea peculium castrense, caci atunci el avand bunuri proprii creditorii aveau cum sa-si realizeze creantele astfel ca nu mai putea fi pericolul ca un fiu de familie sa doreasca moartea tatalui sau;

-cand fiul inselase pe creditor dandu-se drept pater familias

-cand fiul trecea in ochii tuturor drept pater familias

-cand pater autorizase sau ratificase imprumutul

-cand pater profitase de pe urma imprumutului

Toate aceste exceptii sunt aplicarea aceleiasi idei: salvgardarea intereselor creditorilor. Prin urmare senatusconsultul macedonian apare ca un instrument de conciliere ale intereselor sefilor de familie, care-si vedeau viata in nesiguranta in mijlocul propriei lor familii, si a intereselor creditorilor.

Fiducia

Fiducia este contractul real care se forma printr-o mancipatio sau in iure cessio insotita de o conventie prin care dobanditorul se obliga se retransmita proprietatea celui de la care o primise. Prin urmare fiducia ca orice contract real necesita un acord de vointa si remiterea lucrului. Ca si cazul lui mutuum era necesar sa se transmita proprietatea lucrului, dar transmiterea proprietatii nu putea avea loc in alt mod decat prin mancipatio sau prin in iure cessio. Partile se intelegeau ca accipiens (cel care primea lucrul) sa-l restituie, sa transfere din nou proprietatea aceluia de la care o primise.

Fiducia servea la mai multe scopuri

pentru a garanta o datorie, debitorul transfera creditorului proprietatea unui lucru cu obligatia sa-l restituie atunci cand va fi platita datoria, scop care mai tarziu este realizat prin contractul de gaj;

-putea servi si in scopul de a imprumuta lui accipiens un lucru ca sa se foloseasca de el pana la un termen cand il va restitui, ceea ce mai tarziu formeaza obiectul contractului de comodat;

-fiducia mai putea servi ca accipiens sa pastreze lucrul pana ce cel care i l-a dat il va cere, ceea ce constituie mai tarziu functia contractului de depozit;

Gaius numeste primul caz fiducia cum creditore, celelalte doua formand fiducia cum amico.

-fiducia mai putea avea si alt scop decat retransferarea proprietatii unui lucru, de ex. accipiens putea sa promita sa dezrobeasca pe un alieni iuris mancipat de pater familias respectiv pentru realizarea formelor adoptiunii, emanciparii, etc.

Desigur ca inca din epoca veche partile puteau sa faca o conventie (pactum fiduciae) si sa transmita proprietatea lucrului pentru a realiza vreunul din scopurile aratate. Si in epoca veche puteau sa aiba loc in practica destul de des pacte de fiducie alaturate unei mancipatio sau unei in iure cessio. Insa in toate aceste cazuri pactul de fiducie nu era sanctionat, caci simplul acord de vointa nu putea sa produca efecte juridice; ramanea deci la buna credinta a celui ce primea lucrul sa execute sau nu acest pact.

In epoca clasica pactul de fiducie devine un contract real si este sanctionat ca atare. Insa contractul real de fiducie era sanctionat numai cu o actiune personala, nu cu o actiune reala. Prin urmare tradens (cel care a transmis lucrul) nu avea nici drept de preferinta, nici drept de urmarire.

Daca accipiens a instrainat lucrul, tradens nu se putea adresa celui care a cumparat lucrul, caci neavand un drept real nu avea drept de urmarire. El va trebui sa se adreseze lui accipiens si sa-i ceara valoarea lucrului.

Dar daca accipiens e insolvabil (nu are cu ce plati)? In cazul ca accipiens este insolvabil si creditorii cer restituirea banilor lor, acesti creditori pot sa-si realizeze creantele si asupra obiectului care a fost transmis in conditiile contractului de fiducie, deoarece proprietatea lucrului apartine lui accipiens iar tradens (cel care a transmis proprietatea lucrului) neavand drept real, ci numai o actiune personala inseamna ca nu are drept de preferinta in concurs cu ceilalti creditori personali, fiind silit sa primeasca in caz de insolvabilitate a lui accipiens numai o parte din valoarea bunului

Pe de alta parte fiducia necesitand transferul proprietatii printr-un act de drept civil, mancipatio sau in iure cessio nu era accesibila peregrinilor ceea ce facea inutilizabil acest contract in operatiunile dintre peregrini si cetateni.

Odata cu dezvoltarea comertului, tranzactiile devenind mai numeroase si necesitand un ritm mai iute, fiducia cu actele solemne pe care le implica nu mai era potrivita noilor conditii economice. Iata de ce a fost nevoie sa se creeze trei contracte speciale corespunzatoare celor trei scopuri principale ale fiduciei: comodatul depozitul si gajul

Totusi fiducia s-a mentinut, in unele din aplicatiile sale, in dreptul clasic, astfel pentru realizarea formelor adoptiunii, emanciparii. Ea nu a disparut decat in dreptul postclasic fiind grefata pe mancipatio si in iure cessio, acte care au disparut in aceasta epoca.

Comodatul

Comodatul este imprumutul de folosinta, adica in vederea folosintei lucrului imprumutat. Este deci contractul real care se formeaza prin transmiterea detentiunii lucrului prin traditiune de catre o persoana numita comodant unei alte persoane numita comodatar, traditiune insotita de o conventie prin care comodatarul se obliga sa restituie lucrul la termenul fixat dupa ce se va fi folosit de el potrivit conventiei partilor

De data aceasta nu mai este transmisa nici proprietatea lucrului, nici posesiunea lui, ci numai detentiunea lui. Comodatarul, adica cel care a primit lucrul, este un simplu detentor, el are dreptul sa se foloseasca de obiectul imprumutat potrivit cu intelegerea partilor, de unde si numele de imprumut de folosinta. El este obligat sa-l restituie la termenul fixat de parti prin contract.

Acest contract este gratuit, cu alte cuvinte comodatarul nu trebuie sa plateasca nimic pentru folosinta lucrului.

Orice lucru corporal, mobil sau imobil, putea face obiectul contractului Lucrul care se consuma la prima intrebuintare nu putea in principiu sa faca obiectul contractului, deoarece debitorul trebuie sa restituie acelasi lucru. In mod exceptional daca partile isi aratau in mod expres vointa si astfel de lucruri puteau face obiectul contractului. Textele dau ca exemplu banii imprumutati unui bancher pentru ca sa-i expuna in galantar. E vorba aici de un bancher care face operatiuni de schimb de monezi.

Depozitul (depozitul obisnuit):

Depozitul este contractul real care se formeaza prin transmiterea detentiunii unui lucru prin traditiune de catre o persoana numita deponent altei persoane numita depozitar, traditiune insotita de o conventie prin care depozitarul se obliga sa-l pastreze si sa-l restituie la cererea deponentului

In dreptul vechi conventia de depozit nu era sanctionata. XII T. a considerat insa ca depozitarul care nu restituie lucrul comite un delict ca si hotul si a dat o actiune contra lui prin care se obtine indoitul valorii lucrului

Orice lucru corporal si care poate fi deplasat poate face obiectul unui depozit. Deci numai un lucru mobil poate face obiectul acestui contract.

Comparatie intre comodat si depozit

Asemanari

-ambele sunt contracte reale

-ca si comodatul, depozitul este gratuit

Deosebiri

-in deosebire de comodatar, depozitarul nu poate sa se foloseasca de lucrul dat in pastrare;

-in deosebire de comodatar, depozitarul trebuie sa restituie lucrul la cererea lui tradens (cel care transmite lucrul), deci oricand nu la un anumit termen;

-in deosebire de comodat al carui obiect poate fi un lucru mobil sau imobil, depozitul nu poate sa aiba drept obiect decat un lucru mobil.

In afara de forma aceasta de depozit, depozitul obisnuit, care este forma de drept comun, adica potrivit principiilor generale, mai avem inca trei forme de depozit cu caracter exceptional.

a.depozitul necesar sau mizerabil

In cazul unui incendiu, a unei inundatii, cineva depune la o alta persoana un lucru. In acest caz obligatia de restituire a lucrului este mult mai sever sanctionata deoarece deponentul nu a putut sa aleaga persoana careia sa-i incredinteze lucrul, ci a fost obligat de imprejurari de unde si numele de depozit necesar, adica indispensabil.

In acest caz depozitarul trebuie sa plateasca dublul valorii lucrului pe care refuza sa-l restituie, pe cand in depozitul obisnuit era condamnat numai la valoarea lucrului. Vedem ca pedeapsa la dublu existenta in trecut pentru delictul de depozit s-a mentinut ca sanctiune a unei forme de depozit.

b.Depozitul sechestru

Cand cineva este in proces, partile se inteleg cu o a treia persoana sa depuna lucrul in pastrarea acestui tert cu obligatia ca acesta sa restituie lucrul celui care va fi castigat procesul

Comparatie intre depozitul sechestru si depozitul obisnuit

In cazul depozitului sechestru sunt reguli derogatorii fata de dreptul comun, adica acelea pe care le prezinta depozitul obisnuit:

-in primul caz se transmite posesiunea lucrului, nu detentiunea lui ca in depozitul obisnuit → aceasta derogare (abatere) este foarte explicabila caci daca depozitarul sechestru (cel care a primit lucrul in pastrare) va fi tulburat in pastrarea acestui lucru, cui se va adresa pentru a cere sa fie aparat, deoarece nu se stie cine are drept la lucru, de aceea el va primi posesiunea lucrului si nu detentiunea ca depozitarul obisnuit;

-se poate transmite chiar posesiunea unui imobil nu numai a unui lucru mobil, in depozitul obisnuit se poate transmite numai detentiunea unui lucru mobil;

-restituirea lucrului nu are loc la prima cerere, ci cand se termina procesul;

-lucrul nu e restituit totdeauna celui care l-a remis (tradens), ci numai cand e castigator in proces;

-se da contra depozitarului sechestru care nu restituie lucrul o actiune speciala si nu actiunea care sanctioneaza depozitul obisnuit.

In epoca postclasica intalnim o a treia forma exceptionala de depozit, depozitul neregulat.

c.depozitul neregulat (commendatio):

Depozitul neregulat este o forma de depozit care permite restituirea unui obiect de aceiasi natura si nu chiar obiectul dat in depozit

Aceasta forma de depozit nu era admisa in mod general in epoca clasica. Jurisconsultul Papinian era insa pentru admisibilitatea ei. Iustinian a consacrat opinia lui Papinian.

Cazul originar de aplicare al acestui depozit este cazul cand cineva depune la un bancher o suma de bani. Bancherul devine proprietarul acestei sume de bani cu obligatia de a restitui la cerere particularului o suma egala si in plus o suma de bani drept dobanda. Existenta acestei dobanzi ne explica chiar aparitia acestei forme de depozit.

In mod normal operatiunea ar fi putut sa aiba loc printr-un mutuum, dar in cazul unui mutuum pactul de dobanzi care i se alatura trebuie sa imbrace forma stipulatiei

Pentru a se sustrage formelor s-a creat o forma noua de depozit, caci depozitul fiind contract de buna credinta, conventia de dobanzi care i se alatura nu avea nevoie sa imbrace vreo forma solemna, forma care ingreuna operatiunile bancare.

Comparatie intre mutuum si depozitul neregulat

Asemanari

-in ambele contracte cel care primeste lucrul devine proprietar al lui

-in ambele contracte debitorul nu e obligat sa restituie acelasi lucru pe care l-a primit, ci un lucru de aceeasi natura

Deosebiri

-mutuum este un contract de drept strict, pe cand depozitul neregulat este un contract de buna credinta

-in mutuum nu se poate cere restituirea lucrului decat la termen, pe cand in cazul depozitului neregulat restituirea poate fi ceruta oricand

-functia economica a mutuum-ului este contrara aceleia a depozitului neregulat → in mutuum un om de afaceri imprumuta pe un particular, pe cand in depozitul neregulat un particular depune o suma de bani la un om de afaceri

Comparatie intre depozitul neregulat si depozitul obisnuit

Asemanari

Depozitul neregulat fiind o forma de depozit, in principiu este supus regulilor generale care guverneaza aceasta materie.

Deosebiri

Depozitul neregulat fata de depozitul obisnuit prezinta urmatoarele derogari (abateri):

-nu se transmite detentiunea, ci proprietatea lucrului;

-nu trebuie sa fie restituit acelasi lucru, ci un lucru de acelasi fel

Gajul

Gajul este contractul real care se naste prin remiterea posesiunii lucrului de catre debitor creditorului sau, remitere insotita de o conventie prin care creditorul se obliga sa restituie lucrul daca datoria garantata va fi fost platita

Creditorul gajist (creditorul care imprumuta cu garantie) poate face cu debitorul o conventie numita antichreza, potrivit careia fructele produse de lucru vor fi pastrate de creditor drept dobanzi

Atat gajul, cat si antichreza s-au nascut in interesul creditorilor pentru a le procura garantia platii sumei imprumutate si a dobanzilor.

Comparatie intre contractul real de gaj si garantia reala gajul

Nu trebuie sa confundam contractul de gaj cu garantia reala cu acelasi nume. Gajul ca garantie se naste din contractul real de gaj → contractul de gaj are scopul de a se crea aceasta garantie reala. Dar daca garantia aceasta nu exista totusi contractul de gaj este valabil

De ex. daca debitorul a dat in gaj lucrul altuia, creditorul nu va dobandi garantia insa contractul de gaj e valabil si in baza lui creditorul va cere despagubiri.

Alt exemplu: daca debitorul da in gaj creditorului un lucru pentru a garanta o datorie care in realitate nu exista, in acest caz nu va exista garantia de gaj, caci garantia nu are obiect, datoria neexistand, totusi contractul de gaj exista si in virtutea lui pretinsul debitor poate cere restituirea lucrului.

Comparatie intre mutuum si celelalte contracte reale

Asemanari

-toate aceste contracte sunt contracte reale numite astfel pentru ca se nasc re, adica prin remiterea lucrului;

-toate aceste contracte cer indeplinirea a doua conditii: un acord de vointe si remiterea materiala a lucrului → desi era necesara remiterea lucrului in toate contractele reale, totusi situatia celui care primeste lucrul nu este aceiasi, deoarece in unele contracte reale (mutuum, fiducia, depozitul neregulat) cel care primeste lucrul devine proprietarul lucrului, in altele (gaj, depozitul sechestru) devine posesorul lucrului, iar in altele (depozit, comodat) devine numai detentorul lucrului

Cu alte cuvinte unele contracte reale necesita transmiterea proprietatii lucrului in timp ce altele necesita numai transmiterea posesiunii sau a detentiunii lucrului.

Deosebiri

-mutuum este un contract unilateral, in timp ce celelalte contracte sunt sinalagmatice imperfecte;

-mutuum este un contract de drept strict, in timp ce celelalte contracte sunt acte de buna credinta, deoarece sunt sanctionate prin actiuni de buna credinta (fiducia a fost sanctionata pe la mijlocul sec. VII R.F., astfel ca Cicero cunoaste contractul real de fiducie, pe cand depozitul si comodatul prin vremea lui August iar gajul a fost sanctionat tocmai in sec. II);

-in cazul lui mutuum riscurile le suporta accipiens (cel care primeste lucrul), pe cand in cazul celorlalte contracte reale, in afara de depozitul neregulat, riscurile le suporta tradens (cel care transmite lucrul) → deosebirea se explica prin faptul ca in mutuum obiectul obligatiei este un lucru de gen astfel ca lucrul nu poate pieri, pe cand in celelalte contracte reale obiectul obligatiei este un corp cert astfel ca accipiens este liberat prin pierderea lucrului datorita unui caz fortuit → depozitul neregulat are o situatie speciala caci, ca si mutuum, are ca obiect un lucru de gen