Administratie | Contabilitate | Contracte | Criminalistica | Drept | Legislatie |
Prin contractul de cont curent, partile se inteleg ca in loc sa achite separat si imediat creantele lor reciproce izvorate din prestatiile facute de una catre cealalta, lichidarea sa se faca la un anumit termen, prin achitarea soldului de catre partea care va fi debitoare.[1]
In raporturile ce decurg din contractul de cont curent, nici una dintre partile contractante nu se desemneaza de la inceput ca si creditor sau ca debitor exclusiv si nici nu se comporta ca atare in decursul executarii contractului. Aceasta situatiune inceteaza numai la incheierea contului, operatiunea finala care diferentiaza pe creditor de debitor, facand ca cele doua mase omogene de credit si debit sa se compenseze si sa dea loc la soldul creditor, pentru care se poate intenta actiune in justitie.
Partile intre care se incheie contractul de cont curent poarta denumirea de corentist.
Prestatiile pe care si le fac se numesc remise sau rimese. Ele constau in operatiuni prin care o parte pune la dispozitia celeilalte parti o valoare patrimoniala de orice fel, urmand ca suma cuvenita sa fie depusa in cont curent.
In consecinta, rimesa poate consta: intr-o suma de bani efectiv platita; orice titlu de credit emis (cambie, bilet la ordin, CEC, ordin de plata etc.) si orice credit concedat (de exemplu, pretul datorat ca urmare a unei vanzari de marfuri).
Contractul de cont curent se poate incheia intre: un comerciant angrosist si unul detailist pentru toata seria continua de vanzari comerciale intervenite intre ei; intre un comerciant si un comisionar; intre un comerciant si reprezentantul sau etc.
Forma cea mai uzuala a contractului de cont curent este aceea bancara, adica a contractului incheiat intre o banca (institutia de credit) si un client al sau in scopul de a facilita circulatia si fructificarea banilor. Banca poate interveni si ca simplu intermediat intre doi comercianti care convin sa-si lichideze operatiunile prin inregistrari in conturile ce le au deschise la aceeasi banca sau la banci diferite. Desi contractul de cont curent se considera incheiat din momentul realizarii acordului de vointa totusi, executarea acestui contract este evidentiata prin inregistrarea contabila a remiterii in cont si stabilirea soldului.
Inchiderea contului curent va avea loc la scadenta termenelor stabilite prin contractul de cont curent si, in absenta stipularii unui asemenea termen, la data de 31 decembrie a fiecarui an, iar dobanda va curge de la data inchiderii.
Efectele principale privesc
transferul dreptului de proprietate, novatia, indivizibilitatea si compensatia
(art.
Efectele secundare se refera la curgerea dobanzilor, dreptul la comision si alte cheltuieli.
Ca efect principal va opera transmiterea dreptului de proprietate avand valoarea
respectiva intre transmitator si primitor. Prin efectuarea operatiunilor in cont de creditare a transmitatorului si respectiv de debitor a primitorului, cu valoarea remisa, primitorul devine titularul dreptului de proprietate asupra valorii in cauza.
Orice valoare remisa de la
o parte contractuala la cealalta, face sa opereze prin faptul inscrierii
sale in contul curent, transferul dreptului de proprietate in favoarea
cocorentistului care a primit-o adica al acelui care a facut
inscrierea privind debitul sau (art.
Alt efect al contractului de cont este novatía adica, transformarea cauzei initiale a rimesei intr-o cauza noua, contractuala derivata din contractul de cont din contul curent. Obligatia initiala se stinge si in locul ei se nasc obligatiile care izvorasc din contul curent
(art. 1128 Cod civil). Potrivit contractului initial
cel care primit marfa datora pretul. Acest pret a fost trecut in cont
ca o creanta a celui care a transmis marfa asa incat
obligatia initiala de plata a pretului a fost
inlocuita cu o noua obligatie care apare in cont, sub forma
de credit si debit (art. 370 pct.
Daca obligatiile initiale s-au infatisat sub forme diferite: vanzarea-cumpararea, mandat, asigurare, transport etc., acestea dobandesc o unica forma, de simple credite si debite in contul curent.
In momentul in care o rimesa a fost trecuta in cont curent ea se confunda cu toate celelalte efectuate anterior si cu cele viitoare formand un tot unitar de natura indivizibila pentru a fi soldat la incheierea contului curent,
O operatiune izolata care se efectueaza nu are caracterul unei plati din momentul inscrierii ei in contul curent.
Un alt efect specific contractului de cont curent este compensarea reciproca a debitelor si creditelor pana la concurenta creditorului debitului final rezultat la incheierea contului curent. Numai la data incheierii contului curent are loc efectul compensatoriu al celor doua mase de credit si debit.
Contractul de cont curent
produce efecte in privinta dobanzilor (art. 370 pct.
Potrivit art. 371 Cod comercial „existenta contului curent nu exclude drepturile de commission si plata cheltuielilor pentru afacerile insemnate in contul bancar”.
Dreptul de comision se poate referi la comisionul bancii sau, dupa caz, la comisionul celuilalt comerciant. In ce priveste dreptul bancii la comision, el se justifica prin prestatia de servicii pe care o efectueaza clientul, si genereaza dobanzi.
Partea care a facut anumite cheltuieli pentru operatiune trecuta in cont, de exemplu, cheltuieli cu posta, vama etc. are dreptul sa i se crediteze incat aceste prestatii vor genera si ele dobanzi din ziua inscrierii in cont.
Contractul de cont curent este un contract „intuitu personae” asa incat se desfiinteaza prin moartea, incapacitatea sau falimentul uneia dintre parti. Contractul se poate desfiinta si pe cale conventionala, cand partile au stabilit un termen prin conventia lor sau chiar pana la implinirea termenului, daca convin astfel. Daca nu s-a prevazut un termen, contractul se desfiinteaza de drept in caz de faliment, datorita existentei efectelor patrimoniale ale falimentului: ajungerea la scadenta a tuturor creantelor; desesizarea falimentara, nulitatea de drept a actelor posterioare sentintei declarative de faliment etc.
[1] Lect.univ.dr.Silvia Cristea; Lect.univ.dr.Camelia Florentina Stoica - Drept comercial – www.ase.ro
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate