APARITIA URMELOR DE MAINI, CU NOTIUNEA SI CLASIFICAREA LOR

APARITIA URMELOR DE MAINI, CU NOTIUNEA SI CLASIFICAREA LOR

I. 1.1. Aparitia urmelor digito - palmare²

Ø Scurt istoric

Urmele au existat odata cu aparitia omului pe pamant si s-ar putea spune pe drept cuvant ca inca de la creatie; pentru ca, odata creat omul nu pot sa nu se gaseasca urme de orice fel ar fi ele, din moment ce el exista. Plecand de la urmele create de animalele primitive (ex. Urmele mainilor mamiferelor primitive-maimutele); de la speciile de plante rare care abia se mai gasesc in zilele noastre, de la semnele vestigiilor³ adica ale izvoarelor arheologice, de la care provin urmele materiale care fac parte si ele la randul lor din categoria izvoarelor paleontologice - pana la urmele omului din zilele noastre, totul vorbeste de cel care le-a creat desavarsite si care acum au ajuns aproape pe cale de disparitie.

Orice organism biologic care coabiteaza, intr-un anumit mediu lasa urme, iar orice fapta ilicita produce transformari obiective care din interactiunea produsa dintre faptuitor mijloacele folosite de acesta si elementele mediului inconjurator unde isi desfasoara activitatea infractionala. Aceste modificari care examinate individual sau in totalitate, pot conduce la stabilirea faptei, identificarea autorului, a mijloacelor care au fost folosite de acestea si la lamurirea imprejurarilor cauzei, acestea poarta numele de urme ale infractiunii.

Dactiloscopia este rodul stradaniei a numerosi cercetatori aflati in diferite colturi ale lumii, care s-au trudit fara ca vreunul sa stie de realizarile si progresele celorlalti. La baza tuturor marilor descoperiri se situeaza nevoia de punere la punct a unor metode eficiente de identificare, aceasta fiind cea care dicteaza progresul stiintei.

Originea dactiloscopiei nu se regaseste in Occident ci in Orient, ca multe alte tezaure ale spiritului omenesc aflate in patrimoniul stiintific universal.

In materie de dactiloscopie cel mai vechi monument pastrat este o petroglifa din epoca preistorica, gasita in sudul Labradorului, regiunile locuite de indienii Micmac.

Petroglifa reprezinta desenul amanuntit al unei maini cu linii papilare, cu spiralele, cu eclipsele si cu inelele, care sunt si astazi fundamentale in clasificarea tipologica la inregistrare.

Etimologic, dactiloscopia inseamna, ''privirea degetelor'' in sensul de cercetare al lor. Primul cercetator care a intrebuintat acest cuvant este sud-americanul (naturalizat) Juan Vucetich din La Plata.

Urma este un semn concret lasat de cineva sau ceva pe locul pe unde a stat sau pe unde a trecut. Dictionarul explicativ al limbii romane (DEX), Editura Univers Enciclopedic Ed. a II-a, Bucuresti 1996

Digito - palmar, cuv. Fr. "digital" = care se refera la degete, sau apartine degetelor palmare < cuv. Fr. "palmare" = palma care este sinonim cu mana (DEX), Editura Univers Enciclopedic Ed. a II-a, Bucuresti 1996

Vestigii = sunt urme ale vietii materiale, M.Manea, A. Pascu, B. Teodorescu, Istoria Romanilor, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1993

Etimologic, dactiloscopia inseamna, ''privirea degetelor'' in sensul de cercetare al lor. Primul cercetator care a intrebuintat acest cuvant este sud-americanul (naturalizat) Juan Vucetich din La Plata.

Ø Dactiloscopia isi bazeaza concluziile pe doua premise:

1) Fiecare individ prezinta un desen unic al liniilor papilare;

2) Liniile sunt definitive, aceleasi de la nastere pana la moarte, neschimbatoare ca o pecete divina.

Primul studiu stiintific al amprentelor a fost facut in Europa de anatomistul Marcello Malpighi in secolul al XVII-lea, care s-a folosit de microscop. Intr-o scrisoare adresata lui Jacobum Ruffus, in 1686, Malpighi a facut o descoperire a desenelor papilare si a orificiilor glandelor sudoripare. El si alti anatomisti s-au ocupat cu studiu crestelor papilare. In 1747 Christian Jcob Hintize si-a sustinut teza de doctorat cu titlul: Examen anatomicum papilarum cutis tactui inserientium, pe care a publicat-o la Gottingen, in anul 1751

B.S. Albinus (1764), Prosaca (1812) si Johan Friederich Schröter din Leipzig se ocupa cu descrierea structurii liniilor papilare, efectuand in acelas timp planse ale crestelor papilare, cu descrierea bifurcatilor liniilor si a porilor.

Cercetatorii actuali ai dactiloscopiei sunt in unanimitate de acord in a-l considera pe Malpighi ca initiatorul primelor studii stiintifice asupra dactiloscopiei, iar pe Purckyne ca parintele acestei stiinte.

Nascut in 1787 la Leitmeritz in Boemia, Jan Evanghelista Purkyne a studiat filosofia si apoi medicina, pe care a terminat-o in 1819. La 22 decembrie 1823, isi sustine doctoratul cu o lucrare privitoare la liniile mainilor si ale picioarelor, aceasta fiind prima lucrare in care se face o analiza minutioasa a liniilor mainii si picioarelor si o clasificare a desenelor digitale.

Purkyne, in ciuda faptului ca a studiat liniile degetelor si a clasificat desenele observate in noua categorii, nu s-a preocupat de valorificarea observatiilor sale din punct de vedere al identificarii. Descoperirile sale au trecut cu totul neobservate de catre contemporani, fiind puse in valoare abia mai tarziu, odata cu evolutia dactiloscopiei.

Un destin similar il vor avea Huschke (1845) Kolliker (1852), si Herman Welcher (1856), care efctueaza si publica studii asupra desenelor papilare, rezumandu-se la a pune in evidenta latura pur anatomica.

Primul care a pus piatra de temelie a dactiloscopiei nu a fost un medic si nici un om de stiinta. Este vorba de William James Herschell, fost administrator-sef al districtului Hooghly din Bengal.

Determinat de natura serviciului sau si, dupa unii autori, inspirat de obiceiurile localnicilor, cerut, prin 1858, unui indian cu numele de Rajydar Konai, de la care urma sa cumpere niste materiale de constructie necesare executarii unei sosele, ca in josul contractului sa-si apese mana dreapta, dupa ce mai inainte o inmuiase in cerneala. Herscheler observase ca negustorii chinezi care invadasera Bengalul, isi apasau degetul gros pe un contract, atunci cand doreau sa-i confere valabilitate.

Herschell, in timpul liber a privit mai indeaproape amprentele si a vazut ca liniile pe care degetele de la maini le lasau pe obiectele cu care veneau in contact formau un desen: bucle, spirale, arcuri care se bifurcau.

A cautat in dosarul sau cu acte pentru a verifica daca doua amprente ar fi la fel! Dar nu a fost posibil. De atunci vreme de 19 ani, a colectionat amprente, adunand in dosarele sale mii de impresiuni digitale.

Herschell mai observase ca la om, desi odata cu inaintarea in varsta, trasaturile si corpul sufereau transformari importante cauzate de batranete si mai ales de boli, liniile degetelor ramaneau neschimbate.

Constient de descoperirea sa, Herscell s-a gandit ca domeniul cel mai important in care pot fi folosite amprentele digitale il constituie identificarea in domeniul crimnalisticii.

Ca urmare, lua o hotarare si, la 5 august 1877, adresa o scrisoare inspectorului general al inchisorilor din Bengal, in care expunea rezultatul observatiilor sale.

Zece zile mai tarziu, sosi si raspunsul mult asteptat: o scrisoare in, care, printre randuri, inspectorul general se intreba daca nu cumva cele scrise nu erau rezultatul unei minti cuprinsa de febra.

Si intr-adevar, Herschell se imbolnavii grav si renunta pentru totdeauna sa mai vorbeasca despre amprentele digitale. La sfarsitul anului 1879, se reintoarce in Anglia si dupa cativa ani a murit, fara ca disparitia sa fie remarcata.

In acelas an in care Herschell ii trimetea scrisoarea inspectorului general al inchisorilor din Bengal, un medic scotian, dr. Henry Faulds, isi tinea cursurile la spitalul Tsuckiji din Tokio. El le preda studentilor de la facultatea de Medicina fiziologica.

La 28 octombrie 1880, revista Nature publica srisoarea trimisa din Japonia de catre dr. Henry Faulds, privind utilizarea amprentelor la identificarea rau facatorilor sau a mortilor necunoscuti (in 1979 a reusit sa identifice doi hoti cu ajutorul amprentelor).

In 1892, un englez, Sir Francis Galton, isi publica lucrarea Fingerprints, in care sugera sa se ridice amprentele digitale ale delicventilor, in scopul identificarii.

Meritul lui Sir Galton a fost acela de a fi dus primul la bun sfarsit un studiu complet din punct de vedere biologic asupra amprentelor digitale si de a fi intrezarit posibilitatea utilizari dactiloscopiei in criminalistica. Rezultatele cercetarilor sale, fructul unei activitati de o viata, au fost adunate in cartile: The Finger-Print (Amprentele digitale), in 1892 Blurred Fingerprints si Fingerprint Directories.

Sir Galton, la drept vorbind, nu a realizat cu adevarat un clasament utilizabil, dar a fost constient de un lucru: daca amprentele digitale nu vor fi clasificate dupa un anumit sistem, daca nu va gasi un mijloc de inregistrare si de evidenta care sa fie in masura sa conduca la formarea unui sistem de cartoteci lesne de consultat, amprentele nu vor putea servi ca metoda de identificare. Galton a demonstrat apeland, la calculul statistic, ca probabilitatea ca amprentele celor zece degete ale unui om sa fie identice cu ale altui om este de 1 la 64 de miliarde, deci, practic imposibil. Prin lucrarile sale, Sir Galton a pregatit terenul ca sa se ajunga la posibilitatea efectuarii unei clasificari.

In 1891 Vucetich, in Argentina, imagineaza metode de clasificare a amprentelor capabila a fi utilizata la identificarea indivizilor (inconfalangometria). La I septembrie avea clasate primele 23 de fise, iar la 7 decembrie avea 645 de fise in inchisoarea din La Plata. Politia din Buenos Aires adopta oficial sistemul lui Vucetich. Fisele sale se mai pastreaza si in prezent.

La I ianuarie 1893 apare prima carte a lui Vucetich - Instrucciones generales para el sistema antropometrico - in care trateaza si elemente de dactiloscopie, iar in 1904 apare lucrarea Dactiloscopia comparada.

In 1894 Argentina devine prima tara din lume care introduce dactiloscopia ca mijloc de identificare.

In perioada iulue 1896 - februarie 1897, cu ajutorul a doi dintre cei mai buni colaboratori din politia bengaleza, Azizul Hauque si Hemchandra Bose, Edward Richard Henri a pus la punct un sistem in intregime nou de clasificare a amprentelor digitale.

Metoda sa de clasificare dactiloscopica permite clasarea cu usurinta a amprentelor digitale, cautarea si gasirea lor printre alte multe alte mii. Sistemul era simplu si totusi atat de cuprinzator, incat, in doar cativa ani, avea sa fie adoptat in lumea intreaga.

Succesul lui Henri a fost intarit de publicarea in anul 1900 a cartii Classficasion and Uses of Fingerprints, carte pe care guvernatorul Indiilor care ii solicitase tiparirea, a comandat-o in 15.000 de exemplare.

Incepand cu I iulie 1901, va infiinta primul serviciu de dactiloscopie din Regatul Unit. Sub privirile atente ale lui Ewuard Henry, acest serviciu a luat amploare si a devenit repede centrul mondial de referinta in materie. Curand, servicii similare au aparut nu doar in intreg imperiul Britanic, ci si in restul lumii civilizate. Toate se bazau pe sistemul de clasificare original, pus la punct de Edward Henry.

Anul 1905 a marcat o cotitura in istoria judiciara britanica: este anul in care, pentru demascarea vinovatilor intr-un caz de crima.

In 1902, Ungaria a abandonat metoda antropometrica a lui Bertilon, adoptand dactiloscopia. La 18 aprilie 1902, Danemarca a adoptat metoda lui Henry. Spania, nemultumita de unele erori cauzate de antropometrie, a trecut si ea la dactiloscopie.

In Germania, dactiloscopia a fost introdusa mai intai la Dresda in 1895, de catre Koetting, seful politiei judiciare, .La 24 octombrie 1903, Saxa s-a decis sa aplice metoda amprentelor, urmata fiind, pana la sfarsitul anului, Berlin si Hamburg.

Rusia a introdus dactiloscopia in 1906 iar in 1908 - Norvegia si Suedia. Italia s-a alaturat si ea tarilor mentionate. Printre ultimele tari, exceptand Franta, Luxenburg si Monaco - fidele antropometriei - a fost Romania.

I. 1.2. Inceputul aplicarii dactiloscopiei in Romania

Progresele realizate in stiinta si tehnica au patruns si in cea de a doua jumatate a secolului XIX. Serviciul de identificare judiciara, oficial infiintat s-a organizat in 1895 sub conducerea lui Andrei Ionescu, care nu era politist, ci medic legist.

In serviciul acesta folosea fise de antropometrie care aveau fotografii fata si profil, precum si amprente a patru degete de la mana dreapta.

Dr. Mina Minovici a fost cel care l-a ales si instruit pe dr. Andrei Ionescu ca sef al serviciului de identificare criminalistica.

Profesor dr. Nicolae Minovici medic - legist a fost primul dintre adeptii convinsi ai dactiloscopiei. Acesta a studiat la Paris si s-a initiat de la inceput in tehnica lui A. Bertillon.

In anul 1896 la noi in tara pentru prima data a fost identificat autorul unui furt cu ajutorul urmelor¹ lasate de maini, identificat de catre dr Mina Minovici din cadrul institutului Medico - Legal ,,Mina Minovici" din Bucuresti.

Ion Constantin Turai spunea despre dactiloscopie ca este ,,stiinta privind studiul desenelor papilare"².Serviciul de identificare al Tribunalului Ilfov a fost organizat in anul 1919 pe baza dactiloscopiei, devenind in 1928 o centrala dactiloscopica a delicventilor din intreaga tara³.

Incepand din anul 1929 se poate vorbi despre existenta unui cazier dactiloscopic central care a dat posibilitatea tuturor organelor judiciare din tara sa poata cere si primi antecedentele penale ale infractorilor pe care-i judeca. Paralel exista o evidenta dactiloscopica si la organele de politie unde erau inregistrati si cei cercetati in stare de libertate.

Inca din 1930, dr. Valentin Sava semnala imperfectiunea sistemului care nu tinea in evidenta centrala decat infractorii aflati in penitenciare, scapand astfel de cazierul central toti infractorii care erau cercetati in stare de libertate, care erau inregistrati numai la organele de politie locale, facand propunerea ca fisele dactiloscopice sa fie intocmite de catre parchetele judetene pentru toti inculpatii inca de la faza trimiterii lor in judecata, in felul acesta stabilirea antecedentelor cuprindea pe toti infractorii. Acest deziderat s-a realizat in1936 cand s-a realizat cazierul judiciar.

Dupa aceasta data la organele de politie si, paralel, pe langa fiecare tribunal judetean, la parchetul respectiv, cartotecile functionau sub denumirea generica de ,,Birou de cazier si identificare judiciara", iar pe langa Palatul de Justitie din Bucuresti era organizat un serviciu central si identificare judiciara.

Practica a dovedit, ca existenta celor doua caziere, independente unul fata de altul, nu permitea o cunoastere totala a antecedentelor penale ale unui infractor, astfel ca in anul 1952 s-a creat o evidenta unica ce cuprindea date incepand de la punerea sub invinuire. Totodata, s-a stabilit ca acest cazier unic sa fie organizat pe langa organele de politie.

In scopul perfectionarii, organizarii si desfasurarii activitatii sale, in anul 1972, cazierul judiciar unic a fost supus unei noi reglementari in care se arata cum se fac notarile provizorii si procedura de urmat pentru scoaterea din evidenta a fiselor, (in caz de achitare, reabilitare judiciara, amnistie si deces). Se reglementeaza si modul in care orice persoana poate solicita si obtine un certificat de cazier judiciar¹.

Sistemul AFIS 2000 PRINTRAK apare in anul 2000, numit ,,Sistemul de procesare a amprentelor si urmelor digitale".

In anul 2001, 19 decembrie la Casa de Cultura a Ministerului de Interne a fost prezentat publicului volumul ,,Criminalistica" - Almanahul care trateaza complex toate problemele criminalisticii, adica chiar si pe cele legate de urmele digito-palmare.