Aspecte psihosociale ale reeducarii detinutilor

ASPECTE PSIHOSOCIALE ALE REEDUCARII DETINUTILOR

Potrivit cadrului legal actual de executare a pedepselor, reeducarea detinutilor se bazeaza pe obligatia acestora de a desfasura o activitate utila, pe posibilitatea lor de a se califica sau recalifica intr-o meserie si de a participa la activitati cultural-sportive si educative.

Pedeapsa privativa de libertate se aplica in raport de fapta si nu de faptuitor, neexistand suficienta preocupare pentru cunoasterea complexa a personalitatii individului (conditiile in care s-a format, a trait, imprejurarile in care a comis fapta etc.).

Detentia trebuie sa reduca, pe cat posibil, traumatizarea psihica a persoanei condamnate, prevenind aparitia unor perturbari emotionale manifestate prin idei obsesive, infantilism, idei suicidare, comportamente violente, si sa incurajeze acele atitudini si aptitudini care sa permita o reinsertie normala a acestora in societate. In consecinta, un principiu fundamental al actiunii de resocializare si tratament al delincventilor il reprezinta normalizarea, prin apropierea pe cat posibil, a conditiilor vietii din penitenciar de cele ale lumii exterioare acestuia (Banciu, 1992).

Ca mediu de reeducare, penitenciarul are ca obiectiv central recuperarea celor care au comis acte antisociale si pregatirea lor pentru reintegrarea in viata sociala. Deosebit de important pentru procesul de reeducare este instituirea si aplicarea in mod corespunzator a unui sistem de stimulare-recompensare si sanctionare dupa caz. Un factor care influenteaza eficienta activitatii de reeducare il constituie si aplicarea justa a eliberarii conditionate.

Strategia recuperativa trebuie sa porneasca de la cunoasterea particularitatilor psihoindividuale si psihosociale ale detinutilor precum si a conditiilor care au determinat savarsirea actului infractional in vederea diagnosticarii gradului de periculozitate pe care il prezinta si a elaborarii terapiei optime pentru fiecare caz in parte.

Cunoasterea detinutilor trebuie sa fie un proces continuu care sa se realizeze pe tot parcursul detentiei, urmand ca datele obtinute sa fie permanent controlate si imbogatite, astfel ca, strategia de reeducare elaborata, sa poata fi reorientata in functie de noile aspecte care intervin.

Procesul de cunoastere a detinutului trebuie sa aiba un caracter interdisciplinar, folosindu-se in acest sens metode psihologice, psihosociologice, medicale, juridice etc. Datele obtinute trebuie sa acopere o sfera cat mai larga a evolutiei delincventiale a detinutului, a comportamentului in detentie si a elementelor care contureaza evolutia sa ulterioara.

Activitatea de cunoastere a detinutului se finalizeaza printr-un psihodiagnostic (profilul psihocomportamental), in care sunt evidentiate atat aspectele pozitive ale personalitatii sale, cat si aspectele negative cu masurile (metodele) ce se impun pentru a fi schimbate, precum si posibilitatile de participare efectiva a detinutului la propria sa reeducare.

Examenul psihologic si psihosociologic al detinutului va aborda urmatoarele dimensiuni:

- cognitiva - urmareste stabilirea nivelului de inteligenta;

- afectiva - evidentiaza echilibrul psihoafectiv, maturitatea afectiva si capacitatea de adaptare emotionala la actiunile cu caracter reeducativ;

- motivationala - sondeaza suportul motivational si trasaturile caracteriale, atat pozitive cat si negative, urmarindu-se posibilitatile de utilizare a celor pozitive in cadrul activitatilor de reeducare;

- relationala - releva indeosebi indicele de sociabilitate, influentele pe care le exercita si le primeste de la grup sau de la anumiti membrii ai grupului.  

Sub aspect psihosociologic se va urmari evidentierea caracteristicilor perioadei anterioare activitatii infractionale; fortele conflictuale existente in momentul trecerii la savarsirea faptei; cum au functionat structurile familiale, scolare, profesionale si de petrecere a timpului liber; care este capacitatea detinutului de a comunica cu ceilalti intr-un mediu inchis.

Un interes deosebit pentru elaborarea metodelor terapeutice optime il reprezinta modalitatea in care detinutul isi percepe vinovatia pentru fapta comisa si pedeapsa primita.

Infractorul are un punct de vedere si o experienta care trebuie luate in considerare daca scopul urmarit prin sanctiunea penala este reabilitarea si nu descurajarea individului vinovat (Garfinkel, 1967). Atunci cand societatea sanctioneaza cu inchisoarea pe un anumit individ, ea "inchide" de fapt intreaga personalitate a acestuia, desi actiunea sa antisociala este legata numai de un singur aspect al personalitatii lui si de un singur moment nefericit din viata lui. De aceea, sanctiunea inchisorii reprezinta, de fapt, reducerea tuturor rolurilor individului (de parinte, sot, cetatean etc.) la acela de delincvent sau detinut, ceea ce duce la izolarea, demoralizarea si stigmatizarea acestuia. Garfinkel insista asupra importantei "audierii" punctului de vedere al infractorului si a intelegerii sensului a ceea ce acesta a savarsit, a modului in care insusi infractorul isi percepe si isi defineste propria fapta.

Investigarea psihologica si psihosociologica a detinutului vizeaza reliefarea nucleului central al personalitatii infractoare: egocentrismul, indiferenta afectiva, labilitatea si agresivitatea. Evidentierea acestor trasaturi si a relatiei dintre ele sunt elemente esentiale pentru individualizarea actiunilor de reeducare.

Cele mai uzitate instrumente de investigare a personalitatii detinutului sunt: testele de inteligenta si de personalitate, diferite tipuri de interviuri si de chestionar, tehnici sociometrice, analiza de continut a datelor din dosar si a corespondentei, anamneza etc.

Resocializarea reprezinta un proces de reconvertire, reorientare si remodelare a personalitatii individului delincvent, de reeducare si retransformare a acestuia in raport cu normele de conduita acceptate de societate.

Reeducarea detinutului reprezinta un complex de masuri orientate catre reconstructia morala a acestuia. Un element definitoriu pentru procesul de reeducare il constituie stabilirea precisa a obiectivelor socializarii. Se considera obiectiv central al resocializarii actiunea de neutralizare a sistemului de nonvalori ale detinutului concomitent cu crearea unui sistem de norme, atitudini si valori pozitive, acceptate in plan social. In paralel se are in vedere si eliminarea factorilor responsabili de geneza comportamentelor deviante.

Pe plan mondial in reeducarea infractorilor aflati in stare de detentie se folosesc diferite metode. Astfel, pentru ameliorarea manifestarilor violente si agresive se utilizeaza metode chirurgicale si psihochirurgicale (interventie asupra unor centri nervosi si organe); pentru perfectionarea aptitudinala se utilizeaza metode pedagogico-medicale (cazuri de debilitati motrice si intelectuale); pentru reconstructia motivationala se utilizeaza psihoterapia rationala si psihanaliza, pentru modificarea atitudinilor se utilizeaza psihoterapia de grup si psihodrama.

In tarile dezvoltate si cu democratie avansata exista preocupari deosebite pe linia bunei functionari a locurilor de detentie. Pe langa preocuparea pentru imbunatatirea conditiilor materiale, se remarca preocuparea de a incadra in penitenciare specialisti din diverse domenii, care, pe baza unor studii nemijlocite, elaboreaza programe de reeducare, asigura servicii de consiliere etc. Locurile de detentie sunt inspectate periodic de administratiile centrale si regionale, precum si de imputerniciti guvernamentali. Problematica pe care o ridica penitenciarele formeaza din ce in ce mai mult obiect de preocupare pentru mass-media sau diferite grupuri alcatuite pentru a servi anumite deziderate sociale (Semire, 1991).

Una din cerintele prioritare in realizarea cu succes a procesului de reeducare este individualizarea lui. Aceasta inseamna adaptarea masurilor si activitatilor reeducative la particularitatile fiecarui detinut in parte. Actiunile de individualizare inseamna si diversificarea modalitatilor reeducative in functie de gradul de recuperabilitate al detinutilor (unii sunt mai receptivi, altii mai putin receptivi la influentele reeducative sau chiar le resping).

Un moment important in reeducarea detinutilor il reprezinta pregatirea acestora in vederea eliberarii, considerat si finalul procesului de reeducare. Aceasta activitate presupune informarea lor cu privire la posibilitatile legale pe care le au pe linia reintegrarii socio-profesionale, dezbaterea cu detinutii a modalitatilor de depasire a unor greutati inerente dupa eliberarea din penitenciar, prevenind astfel fenomenul de recidiva. Desigur problematica pe care o presupune pregatirea in vederea eliberarii din penitenciar este mult mai cuprinzatoare si trebuie adaptata fiecarui caz in parte.

In final, trebuie mentionat ca succesul in activitatea dificila de reeducare a detinutilor depinde si de conditiile materiale existente in penitenciar, de gradul de calificare, de calitatea personalului si nu in ultimul rand, de respectarea dispozitiilor legale.

Atitudinea sociala in raport cu fostul condamnat eliberat din penitenciar este deosebit de importanta. Reactiile pozitive sau negative ale colectivitatii institutionalizate sau nu, contribuie uneori in mod hotarator la reusita sau esecul integrarii normative si functionale postpenale a fostului infractor.

De modul cum se desfasoara procesul reluarii relatiilor cu colectivitatea in care acesta revine dupa executarea pedepsei depinde, in mare masura, aparitia deviantei secundare si a recidivei. Respingerea sistematica si continua nu face decat sa stabilizeze "stigmatul" judiciar si sa-l transforme intr-un element structural al unei atitudini negative fata de valorile dominante ale societatii si fata de normele morale si penale prin care sunt ocrotite (Basiliade, 1990). Se produce astfel o identificare a fostului infractor cu imaginea pe care colectivitatea o are despre el, cu statusul marginal pe care aceasta il confera, determinandu-l, in cele mai multe cazuri, sa-si asume in continuare rolul de infractor. Este motivul pentru care structurile sociale de primire (familia, locul si colectivitatea de munca, grupul de prieteni, mediul de vecinatate) trebuie sensibilizate in sensul de a facilita reintegrarea.

Ansamblul structurilor sociale mentionate, corelat cu sistemul de asistenta postpenala, cum ar fi incadrarea intr-o activitate utila, supravegherea politieneasca si alte forme de control social, alcatuiesc impreuna sistemul de indicatori obiectivi ai reactiei sociale dupa executarea pedepsei. Pe langa acesti indicatori obiectivi, apar si unii de ordin subiectiv ce reprezinta expresia, mai mult sau mai putin evidenta, de acceptare, indiferenta sau respingere din partea colectivitatii a fostilor infractori. Corelarea indicatorilor obiectivi si subiectivi ne ofera o imagine globala a climatului real existent pentru procesul de reintegrare. Estimarea exacta a acestui climat este un element deosebit de important in predictia recidivismului.

BIBLIOGRAFIE

Aionitoaie, C. & Sandu, E.I. (coord.) (1992). Tratat de tactica criminalistica. Ed.Carpati, Bucuresti.

Aionitoaie, C. & Butoi, T. 1992). "Ascultarea invinuitului sau inculpatului" in Aionitoaie, C. & Sandu, E.I. (coord.) (1992). Tratat de tactica criminalistica. Ed.Carpati, Bucuresti.

Arbuthnot, J., Gordon, D.A. & Jurkovic, G.J. (1987). Personality. In H.C.Quay (Ed.), Handbook of juvenile delinquency. Ed.John Wiley, New York.

Banciu, D. (1992). Control social si sanctiuni sociale. Ed.Hyperion XXI, Bucuresti.

Banciu, D. (1995). Sociologie juridica. Ed.Hyperion XXI, Bucuresti.

Banciu, P.D., Radulescu, M.S. & Voicu, M. (1985). Introducere in sociologia deviantei. Ed.Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti.

Barland, H.G. (1988). The Polygraph Test-Lies, Truth and Science. Sage Publication.

Basiliade, G. (1990). "Probleme criminologice ale recidivei " in Revista de stiinta penitenciara 3-4.

Bogdan, T., Santea, I. & Dragan-Cornianu, R. (1983). Comportamentul uman in procesul judiciar. Ed.Ministerului de Interne, Bucuresti.

Bogdan, T.(1973). Probleme de psihologie judiciara. Ed.Stiintifica, Bucuresti.

Bogdan, T. & Santea, I. (1988). Analiza psihosociala a victimei. Rolul ei in procesul judiciar. Ed.Ministerului de Interne, Bucuresti.

Bus, I. (1997). Psihologie judiciara. Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca.

Bus, I. (2000). Psihodetectia comportamentului simulat. Ed. Ingram, Cluj-Napoca.

Cioclei, V. (1996). Criminologie etiologica. Ed.Actami, Bucuresti.

Ciofu, I. (1974). Comportamentul simulat. Ed.Academiei, Bucuresti.

Codul Penal al Romaniei (1996). Grupul de Edituri "Tribuna", Brasov.

Codul de Procedura Penala (1996). Grupul de Edituri "Tribuna", Brasov.

Cressey, D. (1958). "Prison Organizations" in March, J.G. & Simon, H.A. Organizations. Ed.John Wiley, New York.

Di Tullio, B. (1951). Manuel d'anthropologie criminelle. Ed.Payot, Paris.

Dragomirescu, V. (1980). Problematica si metodologie medico-legala. Ed.Medicala, Bucuresti.

Dumitrescu, F. (1991). Curs de psihologie judiciara. Ed. Atheneum, Bucuresti.

Durkheim, . (1974). Regulile metodei sociologice. Ed. Stiintifica, Bucuresti.

Ellenberger, H.F. (1971). "Reflexions sur l' tude scientifique de la prison" in Annales Intern de Criminologie, vol. 10, nr. 2.

Fattah, E. (1967). Toward a criminological classification of victims in International Criminal Police Review, 209, 162-169.

Freud, S. (1968). Ma vie et la psychanalyse. Gallimard, Paris.

Freud, S. (1980). Introducere in psihanaliza. Prelegeri de psihanaliza. Psihopatologia vietii cotidiene. Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Freud, S. (1994). Psihanaliza si sexualitate. Ed. Stiintifica, Bucuresti.

Garfinkel, H. (1967). Studies in Ethometodology. Prentice-Hall, Englewood Cliffs.

Gassin, R. (1990). "Criminologie". Deuxieme dition, Dalloz.

Gibbs, J.C. (1987). Social processes in delinquency: The need to facilitate empathy as well as sociomoral reasoning in W.M.Kurtines & J.L.Gewirtz (Eds.), Moral Development throught social interaction, Ed.John Wiley, New York.

Golstein, A.P. & Glick, B. (1987). Aggression replacement training: A comprehensive intervention for aggressive youth. Champaign, IL: Research Press.

Henggeller, S.W. (1989). Delinquency in Adolescence. Sage Publication.

Kaplan, H.B. (1980). Deviant behavior in defense of self. Academic Press, New York.

Knopp, F.H. (1985). The youthful sex offender.The rationale and goals of early intervention and treatament. Syracuse, Safer Society Press, New York.

Kohlberg, L. (1969). Stage and sequence: The cognitive-developmental approach to socialization in D.Goslin (Ed.), Handbook of socialization theory and research.               Ed.Rand McNally, Chicago.

Lamborn, L. (1968). Toward a victim orientation in criminal theory in Rudgers Law Review, 22, 733-768.

Lombroso, C. (1891). L'anthoropologie criminelle et ces r cents progres. Ed.Felix Alcan, Paris.

Lombroso, C. (1895). L'Homme criminel. Ed.Felix Alcan, Paris.

Mitrofan, N. & colab.(1992). Psihologie judiciara. Ed.Sansa, Bucuresti.

Paunescu, C. (1994). Agresivitatea si conditia umana. Ed.Tehnica, Bucuresti.

Pinatel, J. (1971). "La soci t criminogene". Ed.Calman-L vy, Paris.

Pirozyński, T., Scripcaru, G. & Berlescu, E.M. (1996). Psihopatologie relationala. Ed.Junimea,          Iasi.

Pitulescu, I. (1995). Delincventa juvenila. Ed.Ministerului de Interne, Bucuresti.

Popescu-Neveanu, P. (1978). Dictionar de psihologie. Ed.Albatros, Bucuresti.

Preda, V. (1981). Profilaxia delincventei si reintegrarea sociala. Ed.Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti.

Pruna, T. (1994). Psihologie judiciara. Ed.Fundatiei "Chemarea", Iasi.

Quay, H.C. (1987 c). Patterns of delinquent behavior in H.C.Quay (Ed.), Handbook of juvenile delinquency. Ed.John Wiley, New York.

Radulescu, M.S. (1994). Teorii sociologice in domeniul deviantei si al probelmelor sociale. Computer Publishing Center, Bucuresti.

Reid, E.J. & Inbau, E.F. (1977). Truth and Deception. The polygraph ("Lie Detector") Technique. Second Edition, The Williams & Wilkins Company, Baltimore.

Rutter, M. & Giller, H. (1984). Juvenile delinquency: Trends and perspectives. Ed.Guilford, New York.

Sasu, C. (1985). Psihologie sociala aplicata. Ed.Ministerului de Interne, Bucuresti.

Schafer, S. (1977). Victimology. The victim and His Criminal. Pretice-Hall Company, Reston, Virginia.

Semire, G. (1991). "La prison, univers totalitaire; une certain effritement". Revue internationale de criminologie et de police technique 1.

Thio, A. (1988). Deviant behavior. Harper Collins Publishers Inc.

Tucicov-Bogdan, A. (1973). Psihologie generala si psihologie sociala. Ed.Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Von Hentig, H. (1948). The Criminal and His Victim. Studies in the Sociobiology of Crime. Yale University Press, New Haven.

Vincent, R. (1972). Cunosterea copilului. Ed.Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Zdrenghea, V & Butoi, T. (1992). Biodetectia judiciara. Ed.Ministerului de Interne, Bucuresti.