CONTRABANDA IN LEGISLATIA STATULUI ITALIAN

CONTRABANDA IN LEGISLATIA STATULUI ITALIAN

In dreptul penal italian contrabanda este incriminata de Textul Unic al Legilor Vamale (TULD) aprobat prin Decretul Presedintelui Republicii (D.P.R.) nr. 43. din 23 ianuarie 1973. Acest T.U.LD. este o reluare a Legii vamale din 1940 adaptata noilor conditii economice.

Potrivit art. 282 din T.U.L.D. contrabanda este un delict care constata in sustragerea marfurilor introduse sau scoase din tara, de la plata taxelor vamele si de la efectuarea controlului vamal. Tentativa se pedepseste ca si in dreptul francez, cu aceeasi sanctiune prevazuta pentru infractiunea consumata. Pe langa pedeapsa, legea prevede obligarea faptuitorilor la plata taxelor vamale si masura confiscarii in totalitate a marfii. Tot de inspiratie franceza este si prevederea referitoare la prezumtia de vinovatie asupra marfurilor aflate in zona de vigilenta vamala. Potrivit acesteia faptuitorii sunt obligati sa faca dovada provenientei licite a marfurilor cu inscrisuri precum si a operatiilor efectuate cu acestea. Desi Constitutia Italiei consacra prezumtia de nevinovatie, practica judiciara italiana in materie a considerat prezumtia de vinovatie asupra marfurilor din zona de vigilenta vamala ca fiind constitutionala.

De altfel, jurisprudenta italiana s-a pronuntat constant asupra unor aspecte legate de contrabanda[1]. Astfel, cu privire la momentul consumarii contrabandei s-a apreciat ca aceasta, fiind o infractiune instantanee, se consuma in momentul trecerii frontierei care constituie si linia vamala'. Tot in acel moment se naste si dreptul administratiei financiare de a incasa taxa ori taxele de rigoare, asadar acest criteriu al liniei de frontiera si al liniei vamale se aplica in egala masura si atunci cand prin contrabanda se urmareste eludarea masurilor fiscale. Pentru existenta contrabandei este indiferent daca prin fapta de introducere sau de scoatere frauduloasa a marfurilor din tara s-a eludat o taxa vamala sau numai controlul vamal.

Cu privire la participatie, jurisprudenta a considerat ca raspunderea celor implicati intr-un fel sau altul trebuie sa fie identica, adica sa se aplice autorilor, complicilor si instigatorilor acelasi tratament sanctionator.

In asemenea context s-a decis ca raspund pentru infractiunea de contrabanda fara nici o distinctie, achizitorii de origine cat si cei succesivi.

Daca fapta este conceputa si pregatita de mai multi participanti, acestia vor fi supusi raspunderii penale chiar daca actiunea a fost dusa la capat in concret numai prin contributia unui singur coparticipant.

In art. 295 din T.U.L.D. sunt prevazute urmatoarele forme agravate al contrabandei:

folosirea unor mijloace de transport apartinand altor persoane decat faptuitorii; se are in vedere descurajarea infractorilor de a folosi mijloace de transport ale altor persoane pentru a evita confiscarea lor; nu are importanta daca faptuitorul cunostea proprietarul mijlocului de transport si nici daca acesta si-a dat consimtamantul pentru a i se utiliza vehiculul.

savarsirea infractiunii de catre o persoana inarmata; doctrina a considerat ca expresia "persoana inarmata' se refera la faptul ca infractorii poarta armele in mod vizibil pentru a intimida;

savarsirea infractiunii de trei sau mai multe persoane intre care a existat o intelegere fie tacita sau expresa;

savarsirea contrabandei in concurs cu un alt delict cum ar fi acela de fals ori de coruptie.

Mai trebuie precizat faptul ca in legislatia italiana pe langa contrabanda vamala care reprezinta notiunea generala, mai exista si alte delicte de contrabanda considerate specii ale celei dintai. Astfel exista contrabanda de monopol, referitoare la incalcarea monopolului asupra tutunului, asupra zaharului, brichetelor automate, sare, chinina, chibrituri etc, un asemenea delict este considerat de natura fiscala, in timp ce primul are o natura vamala.