DELINCVENTA JUVENILA - ASPECTE CONTEMPORANE

Motto: ,,Copilul este tatal adultului."

Alfred Adler

DELINCVENTA JUVENILA - ASPECTE CONTEMPORANE

Delincventa este o forma de ,,devianta" comportamentala cu implicatii profunde in viata individului si a colectivitatii si apare ca un ,,epilog'' pregatit pentru perturbarea raporturilor normale dintre individ si colectivitate. Fenomen ce insoteste ca o umbra viata sociala si comportamentul indivizilor, delincventa aduce prin efectele sale, grave prejudicii integritatii sistemelor de valori, climatului psihosocial general, bunei convietuiri reflectind atit subrezenia mecanismelor supraordonate de influentare, cit si a controlului sistemului social si al structurilor interne ale personalitatii individuale. De aceea, delincventa juvenila devine obiect principal de preocupare permanenta si responsabila la ambele niveluri - social si individual.

Dupa revolutie, societatea romineasca a fost supusa unor profunde transformari structurale care au schimbat din temelii viata politica, economica si sociala din Rominia. Dincolo de efectul lor benefic pentru restructurarea sistemului, aceste transformari au determinat generalizarea unor profunde stari de anomie, constind in numeroase dereglari in plan economic, instabilitate politica, incoerenta legislativa, incapacitate de stabilire a unei ierarhii a prioritatilor politice, sociale etc.

Tranzitia de la o societate totalitara caracterizata de presiuni normative excesive la o societate libera, bazata pe noi norme si valori, a determinat instalarea unei stari de dezorientare normativa, a unei veritabile crize in cadrul careia aproape nimic nu mai poate fi prevazut, in care este posibil orice si unde conduitele indivizilor se extind fara masura in directii nepredictibile.

Definirea conceptului de delincventa juvenila

Conceptul de delincventa juvenila inglobeaza o multitudine de conduite, conditii si situatii de viata, fiind constituita dintr-o totalitate de manifestari si delicte, mergind de la performante scolare scazute, indisciplina, absenteism si abandon scolar, pina la fuga de acasa, vagabondaj, cersetorie, prostitutie, furt, tilharie, agresiuni fizice, consum de droguri, s.a. Ea nu reprezinta un fenomen omogen, ci cuprinde etiologii, motivatii si conduite extrem de diverse si eterogene, acte ocazionale sau intimplatoare, tendinte nonconformiste dictate de normele subculturii adolescentine.

O prima radacina terminologica o regasim in cuvintul francez ,,delinquance juvenile", care isi plaseaza originea in latinescul ,,delinquere juvenis'', care desemneaza ansamblul abaterilor si incalcarilor de norme sociale, sanctionate juridic, savarsite de minorii pana la 18 ani.

Din punct de vedere juridic, delincventa este asimilata cu infractiunea - ,,fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si incriminata de legea penala"

Din punct de vedere psiho-social insa, fenomenul delincventei este mult mai complex si trebuie privit intr-o viziune sistemica, dinamica si evolutiva. Aceasta permite pe de o parte o mai adecvata ,,tratare'' a delincventilor pentru a facilita reinsertia lor sociala, iar pe de alta parte o actiune mai sistematica interdisciplinara in directia prevenirii recidivelor si profilaxiei deviantelor sociale.

Omul concret exista si actioneaza in mediul ambiant, asa cum el gindeste, se evalueaza pe sine in raport cu altii si cu mediul sau. Orice actiune externa determina un act psihic, dar numai mijlocit sub influenta insusirilor, starilor si activitatilor psihice proprii unei persoane. De aceea, din doi indivizi aflati in conditii de mediu fizic si social relativ identice (in cadrul aceleiasi familii sau scoli), doar unul devine delincvent.

In ansamblu, delincventa juvenila nu este altceva decit consecinta absentei sprijinului moral oferit de adult, a lipsei de protectie si ingrijire primite in familie, a esecului activitatii de educatie morala primita in scoala etc.

Un minor delincvent este o victima si nu un vinovat constient de responsabilitatile ce i se imputa, intrucit el nu are constiinta adaptarii la cerintele normative, traind o experienta diferita de cea a adultului. Datorita acestui fapt, delincventa juvenila apare ca un efect al lipsei de responsabilitate a familiei, parintilor, educatorilor, a factorilor raspunzatori de formarea conduitei morale a tinarului. De altfel, notiuni cum ar fi copil -,,dificil'', copil - ,,problema,'' nu reprezinta decit etichetari de natura morala, care incearca sa escamonteze continutul real al procesului educativ.

,, Delincventul'' este un individ care aparent are un surplus de experiente neplacute si care simte ca traieste intr-o lume disconfortanta, amenintatoare. Neavind un statut social de aparat, teama de a-l pierde nu il motiveaza sa faca eforturi pentru a se conforma normelor societatii.

Concluzionind afirmatiile privind conceptul de delincventa juvenila putem spune ca delincventul este un individ cu insuficienta maturitate sociala, cu dificultati de integrare sociala, intrand astfel in conflict cu cerintele normative incluse in codul juridic. Delincventul, datorita unui deficit de socializare datorat perturbarii ,, proceselor de asimilare si acomodare'' intra in conflict cu normele mediului socio-cultural.

Legislatia nationala

Din punct de vedere juridic, potrivit art. 99 Cod Penal/ 2004 minorul care nu a implinit varsta de 14 ani, nu raspunde penal; minorul care are varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal, numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant; iar minorul care a implinit varsta de 16 ani raspunde penal.

Din punct de vedere al protectiei sociale, Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului ( prin art.55, lit a) si c), art.67, art.80, art.81, art. 82, art.83 si art.84) stipuleaza masurile speciale de protectie a copilului care a savarsit fapte penale si nu raspunde penal.

De asemenea, Legea 18/1990 pentru ratificarea Conventiei O.N.U.cu privire la drepturile copilului, in speta art.40 prevede in cazul copilului care a savarsit fapte penale si nu raspunde penal, prioritatea reintegrarii lui in societate.

Factori implicati in determinarea comportamentului delincvent al minorilor

Fenomenul de delincventa juvenila va fi intotdeauna conditionat de o multitudine de cauze, unele principale, altele secundare, unele directe endogene, psihoindividuale, iar altele indirecte, de natura psihosociala si societala.

Astfel, factorii implicati in determinarea comportamentului deviant al minorilor si tinerilor, pot fi impartiti in doua mari grupe:

Factori interni, individuali

Factori externi, sociali

In prima categorie se include: structura neuropsihica, particularitati ale personalitatii in formare sub influenta unor factori in cadrul grupurilor si macrogrupurilor si in principal a celor familiale.

In cea de a doua categorie mai importanti sunt: factorii socio-culturali, economici, socio-afectivi si educationali.

Adevarata cauza a conduitei delincvente insa, este legata de efectele specifice ale intalnirii celor doua categorii de factori. Vom analiza pe scurt principalii factori implicati in etiologia delincventei juvenile:

v    Factori interni, individuali

o      factori neuropsihici:

disfunctii cerebrale,relevante prin EEG

deficiente intelectuale

tulburari ale afectivitatii:, instabilitatea emotiva (labilitatea afectiva),

starile si sentimentele de frustratie

agresivitatea

tulburarile caracteriale

v    Factori externi, sociali:

o      factori de natura familiala generatori ai delincventei juvenile

a. Divergenta metodelor educative si lipsa de autoritate a parintilor

b. Atitudinea familiala "rece - indiferenta" a parintilor

c. Atitudinea autocrata, "tiranica" a parintilor.

d. Atmosfera conflictuala si perturbarile climatului moral al familiei.

e. Dezorganizarea familiei

Tipuri de familii dezorganizate :

familia incomplet unita sau nelegitima;

familia dezmembrata prin indepartarea unuia dintre soti ca urmare a divortului, a separarii sau parasirii;

familia tip "camin gol", in cazul careia partenerii traiesc impreuna, cu intercomunicari minimale, fara sa constituie unul pentru celalalt un suport emotional;

familia in "criza" datorita unor cauze ce determina absenta temporara sau permanenta a unuia dintre soti (deces, inchisoare, deprimare, boala);

existenta in cadrul familiei a unor situatii care au drept consecinta esecul marital: retardarea mentala severa a copilului, psihoza copilului sau a sotului, conditii fizice cronice sau incurabile.

o      Factori de natura educationala (scolara)

- Abandon scolar - rezultate scolare slabe,chiul de la ore, inadaptare scolara

- Tratamentul discriminatoriu

- Greselile educatorilor- de atitudine si relationare, de competenta profesionala si autoritate morala

o      Factori de grup ai delincventei juvenile

,,Banda" apare ca o forma de organizare negativa a tinerilor datorita esecului actiunii unor institutii sociale, somajului, saraciei. La nivelul bandei exista o forma de organizare intima, cu coduri, drepturi si obligatii mutuale, cu valori si norme proprii, opuse celor din societate. Reunind tineri care se confrunta cu aceleasi probleme (mizerie, saracie, somaj) bandele organizeaza actiuni ilicite, transformandu-se in adevarate "subculturi criminale". In cadrul bandelor, delincventii cauta o recunoastere a persoanei lor de catre ceilalti, o suplimentare a puterii din dorinta de a-si satisface egoismul, intensificandu-si egocentrismul.

o      Factori de natura sociala si economica

In categoria factorilor de natura socio-economica intra:

crizele politice, economice, sociale si morale marcate de competitivitatea slaba a economiei;

prabusirea sistemului de protectie sociala dupa 1990;

scaderea nivelului de trai;

cresterea ratei somajului;

cresterea inflatiei;

confuzia sau absenta unor norme si valori;

slabirea controlului social;

scaderea prestigiului si autoritatii instantelor de control social;

saracia infantila (fenomenul "copiii strazii");

coruptia si crima organizata;

violenta, agresarea si exploatarea copiilor;

discrepanta dintre scopurile si mijloacele legate de satisfacerea nevoilor personale, determinate de diferentele de statut;

relaxarea la nivelul politicii penale si vidul legislative.

In consecinta, fenomenul de delincventa juvenila are determinare multicauzala atat de factura interna (de natura biologica si psihologica), cat si de factura externa. Adeseori, obstacolele cu caracter afectiv si situatiile familiale deficitare isi pun amprenta, in cel mai inalt grad, asupra sentimentelor de securitate si incredere ale copilului, de unde si marcata sa instabilitate afectiva si comportamentala cu impact asupra delincventei juvenile.

Tehnici si instrumente specifice in asistenta sociala a copilului delincvent

Instrumente de lucru

Interviul-convorbire - aplicat copiilor care au savarsit o fapta prevazuta de legea penala, dar nu raspund penal, pentru a obtine informatii in legatura cu cauzele care i-au determinat sa recurga la acte antisociale.

Observatia directa - utilizata in mod complementar cu ghidul de interviu si care, intr-o prima faza a cercetarii, poate ajuta la elaborarea ipotezelor de lucru.

Ancheta sociala - este o modalitate stiintifica de investigare a universului subiectiv al vietii sociale(opinii, atitudini, satisfactii, convingeri, interese, cunostinte);se obtin informatii detaliate cu privire la contextul familial si scolar, care pot fi apoi comparate cu informatiile obtinute de la copil in urma aplicarii interviului.

Teste psihologice - studierea si evaluarea constatarilor testelor aplicate de psihologul centrului, pentru a putea obtine date referitoare la principalele trasaturi psihice ale copiilorinvestigati (gradul de inteligenta, relatia frustrare-agresivitate, ostilitate, anxietate, mecanisme de aparare,tulburarile afectivitatii,trasaturi si accentuari de personalitate etc.).

Tehnici de lucru

Principalele tehnici utilizate de asistentul social si psiholog in lucrul cu delincventii sunt :

1. Evaluarea si auto-evaluarea

2. Interviul

3. Consilierea - directiva, nedirectiva si de grup.

1. Evaluarea si auto-evaluarea

Evaluarea este un proces de apreciere formala a clientului si de analiza esentiala a problemelor, trebuintelor specifice cat si a riscurilor pe care le prezinta in comunitate. Pe baza ei este realizata : diagnosticarea diferentiata, apoi sunt proiectate strategiile de actiune, formele concrete si finalitatile interventiei asistentului social.

Auto-evaluarea este recomandata in lucrul cu delincventii, pentru ca, in final, se ajunge la o punere in concordanta a aspiratiilor si sperantelor de auto-realizare cu mijloace efective de realizare a acestora.

In concluzie, evaluarea si auto-evaluarea presupun o larga varietate de actiuni si insusiri din partea lucratorului social, el insusi fiind nevoit sa participe la o diversitate de experiente pe care sa le interpreteze eficient in instrumentarul metodologic.

2. Interviul

Interviul este un proces centrat pe comunicare prin intermediul caruia sunt obtinute informatii cu scopul de al evalua pe intervievat. Este un instrument de diagnosticare si de intelegere a clientului cu problemele sale. Interviul este o ,,confruntare'' intre doua persoane inteligente, structurata pe intrebari scurte, clare, subordonate unei singure idei, cu scopul conoasterii in detaliu.

Prin intervievare sunt urmarite obiective cum ar fi : motivatii de actiune, delimitarea tensiunilor personale ale clientului, intelegerea motivatiei de actiune, evaluarea impactului si a riscului social al faptei comise. Totodata, interviul reprezinta demararea serviciului de tratament si poate constitui inceputul procesului de reabilitare si /sau resocializare (in deosebi in cazul delincventilor ocazionali).

3. Consilierea

Una dintre cele mai importante recomandari in tratamentul delincventei juvenile este modelul mixt, penal si terapeutic, numit si modelul de negociere si reglementare a conflictelor. Orientarea principala si scopul dominant in acest model le reprezinta reinsertia si reabilitarea in contextul familial si comunitar in care s-au dezvoltat factorii sociali.

Consilierea pune in miscare multiple componente psihodinamice si ridica o serie de probleme, deseori ignorate sau necunoscute. Consta intr-o serie de raspunsuri avizate oferite clientilor care au probleme ce le afecteaza viata, utilizeaza aceleasi modalitati si abilitati de comunicare. Unul din obiectivele principale ale unui consilier este nivelul de rezistenta al clientului, incercand sa-si ajute clientii prin abordari cotidiene si dezvoltand personalitatea deja existenta.

Consilierea se realizeaza ca un proces gradat de parcurgere a unei serii de etape si pasi in vederea evaluarii potentialului de abordare a clientului.

Din perspectiva clientului, consilierea este un proces mult mai complex presupunand o serie de intentii : trebuie sa admita existenta unei probleme care a aparut in viata lui, sa vrea sa-si imbunatateasca situatia si sa aiba suficienta motivare interioara.

Odata identificat domeniul problemei nu se trece direct la identificarea strategiilor de rezolvare a acesteia, ci se vor schita planuri posibile pentru operationalizarea schimbarii. Cand clientul isi indeplineste sarcinile stabilite trebuie recompensat simbolic pentru a-i creste stima de sine si motivatia de a depune in continuare eforturi de a se schimba.

In asistenta sociala contemporana, consilierea se face din perspectiva mai multor abordari teoretico-metodologice printre care : psihanaliza, terapia adleriana, terapia centrata pe client, terapia rationala, analiza tranzactionala, interventia centrata pe sarcina, terapiile nondirective, socioterapiile, terapiile de grup, programarea neurolingvistica.

Copii delincventi provin atat din familii aparent "organizate", cat si din familii policarentate educativ si moral, astfel incat trebuintele lor biologice, afective, intelectuale, educative si sociale nu au fost satisfacute in mod corespunzator. . De aceea procesul de reeducare trebuie sa se desfasoare intr-un camp motivational afectiv optim, in care persoanele carora li s-au incredintat tinerii delincventi spre reeducare sa realizeze un echilibru intre autoritate si responsabilitate, intre afectiune si exigentele impuse, intre sprijinul acordat si controlul asigurat, in acest fel acestia simtind ca nu sunt respinsi si ca li se acorda incredere.

Procesul de resocializare/reintegrare trebuie sa se bazeze mai intai pe satisfacerea trebuintelor de nivel biologic, a trebuintei de afectivitate, a sentimentului de siguranta, dar in acelasi timp trebuie sa se formeze si sa se dezvolte trebuintele de nivel social, specific uman necesitatea de a avea relatii sociale, trebuinta de identificare cu grupul, necesitatea de a castiga stima si respectul celorlalti si trebuinta de realizare ca persoana.

In aceste conditii are loc o reconstruire migaloasa a personalitatii celor care au comis delicte, a revalorizare a laturii afectiv-motivationale si axiologice a personalitatii lor.