EXAMINAREA COMPARATIVA A CARACTERISTICILOR SCRISULUI

EXAMINAREA COMPARATIVA A CARACTERISTICILOR SCRISULUI

SECTIUNEA 1

METODA CERCETARII CRIMINALISTICE A SCRISULUI

Examinarea criminalistica a scrisului are ca principal scop identificarea scriptorilor. Problemele care se pun cu aceasta ocazie sunt:

daca doua sau mai multe texte de pe acte diferite sau mai multe mentiuni din cuprinsul aceluiasi act sunt scrise de o singura persoana;

daca un text a fost scris de persoana pretinsa sau banuita a fi autorul;

daca semnatura atribuita unei persoane a fost executata de aceasta;

daca o semnatura falsificata a fost realizata de persoana presupusa a fi autor.

In toate domeniile criminalisticii, cercetarea se desfasoara dupa criterii stiintifice, obiectul este descompus in parti componente si studiat. La fel se intampla si in cazul cercetarii scrisului: acesta este descompus in caracteristicile sale mai valoroase si analizat. Pe scurt, metoda examinarii comparative consta in studierea scrisului litigios si a celui ce emana de la persoana banuita, putandu-se astfel stabili identitatea autorului pe cale indirecta.

SECTIUNEA 2

MATERIALELE DE COMPARATIE

Efectuarea examinarii in conditii optime presupune folosirea unui material de comparatie adecvat. Strangerea pieselor de comparatie - numite si probe de scris de provenienta certa sau corp de scrisuri de referinta - intra in sarcina organului care solicita expertiza. Aceasta rezulta cu siguranta din formularea articolului 179 Cod Procesual Civil (" (.) instanta va dispune ca verificarea sa se faca prin expert, obligand partile sa depuna de indata inscrisuri pentru verificare"), in schimb articolul 127, Cod Procesual Penal, lasa loc la interpretari (" (.) organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate ordona sa fie prezentate scripte de comparative"). Aceasta face ca la laborator sa ajunga, uneori, numai actul in litigiu cu indicatia ca partile sa fie chemate pentru a da probe grafice. Ceea ce nu este tocmai correct, pentru ca este necesar sa existe garantia de autenticitate a pieselor de provenienta certa , cu atat mai mult cu cat legea procesual civila mentioneaza ca nu pot fi trimise spre expertizare decat inscrisurile netagaduite de parti.

Materialul de comparative poate consta in: piese preconstituite (scrise liber) si piese scrise la cerere.

PIESELE PRECONSTITUITE

Piesele preconstituite sunt cele executate anterior dispunerii expertizei, ceea ce le confera o deosebita valoare pentru ca, in general, sunt realizate sincer. Tot in aceasta categorie intra actele scrise in cursul procesului cum ar fi: declaratiile, notele explicative, procesele-verbale, etc., numite de unii specialisti "piese intermediare". Piesele acestea trebuie sa fie intr-o cantitate suficient de mare si de calitate cel putin medie.

Exista si unele acte ce nu pot fi trimise in original (de exemplu cele secrete), in acest caz se pot accepta fotocopii certificate de organul dispunator sau se recurge uneori la trimiterea unui expert delegat care sa examineze actul la locul unde se afla depozitat. De ce nu este de preferat ca piesele sa se prezinte sub forma xerox sau foto? Pentru ca aceste tehnici de multiplicare pot acoperi, uneori, un fals, de aceea este mai avantajos sa se trimita la examinare actele originale. De asemenea scrisurile de comparatie trebuie sa fie realizate, pe cat posibil, cu acelasi instrument si intr-o perioada apropiata redactarii actului litigious (pentru a se evita eventualele erori de interpretare cauzate de modificarile pe care le poate suferi scrisul in cursul evolutiei sale).

PIESELE SCRISE LA CERERE

Sunt probe grafice date in fata organului de urmarire penala sau a instantei.

Pe baza experientei acumulate de specialisti au fost stabilite unele reguli dupa care se iau probele:

in cazul unui text se va recurge la un continut ( o autobiografie, o declaratie, etc.) care sa atraga atentia persoanei,astfel incat sa se concentreze si asupra a ceea ce scrie - aceasta atunci cand exista suspiciunea ca autorul va incerca sa-si deghizeze scrisul;

in continuare se va proceda la luarea unor probe prin dictare. Textul dictat trebuie sa contina fragmente si cuvinte din actul incriminat, apoi dictandu-se si textul in cauza. Se interzice in mod absolut infatisarea actului incriminat pentru a fi copiat;

daca textul de expertizat cuprinde cifre se va cere scriptorului sa faca anumite operatii matematice, in asa fel incat rezolvarea problemei sa-i rapeasca din concentrare;

pentru scrisorile anonime insotite de plicurile respective se vor lua probe si pe plicuri;

cantitativ sunt suficiente, pentru texte, 2-3 probe, iar pentru semnaturi, 5-6 probe care sa contina aproximativ 5-10 semnaturi fiecare.

Piesele preconstituite vor fi completate de fiecare data si cu probe "scrise liber".

SECTIUNEA 3

FAZELE CERCETARII CRIMINALISTICE A SCRISULUI

Criminalistica este o stiinta recenta, in curs de formare, bazele au fost stabilite dar metodica nu este unica, neexistand inca criterii rigide. In ceea ce priveste fazele cercetarii criminalistice a scrisului au fost propuse mai multe sisteme, cel mai raspandit fiind alcatuit din patru etape: cercetarile prealabile, analiza separata, examinarea comparativa si finalizarea cercetarilor prin punerea concluziei.

CERCETARILE PREALABILE

Au mai mult un caracter auxiliar , dar practica demonstreaza ca tratarea superficiala a problemelor preliminare creeaza ulterior impedimente, mergand pana la aparitia unor regretabile erori. Cu aceasta ocazie au loc urmatoarele operatii: determinarea obiectului expertizei, verificarea materialului de comparatie si cercetarea imprejurarilor pricinei daca prezinta interes pentru efectuarea examinarilor.

1. Stabilirea obiectului expertizei nu ridica probleme deosebite, cu exceptia a doua situatii: cand cerintele sunt defectuos formulate sau in cazul in care intrebarile depasesc sfera de competenta a investigatiilor scrisului. Daca formularea este defectuoasa, expertul se va adresa organului solicitant cerand lamuriri. In cea de-a doua situatie se recomanda totusi specialistului o atitudine activa daca obiectul este tangential cu domeniul examinarii scrisului.
2. Verificarea materialului de comparative are loc pentru a se vedea daca acesta este adecvat calitativ si cantitativ. Piesele trimise la laborator trebuie sa poarte viza organului solicitant. Este de dorit ca viza de neschimbare sa fie plasata astfel incat sa nu afecteze caracteristicile actului de expertizat (au existat si situatii cand aceste mentiuni au fost amplasate peste semnatura sau o portiune din textul de expertizat, facand documentul impropriu unei bune examinari). ( fig.14 , ANEXA 2)

3.2. ANALIZA SEPARATA

Dupa ce s-au facut verificarile necesare de la etapa precedenta se va trece la realizarea tablourilor grafice: unul pentru scrisul incriminat si un al doilea pentru scrisul de provenienta certa. Aceste tablouri contin caracteristicile identificatoare ale celor doua scrisuri. Pentru scrisul din litigiu se va face si o examinare tehnica in scopul relevarii eventualelor interventii de ordin mecanic sau chimic. Tot pentru scrisul din litigiu se va evidentia daca prezinta indiciile unei executii naturale, sincere sau dimpotriva daca prezinta indiciile specifice contrafacerii, in cea de-a doua situatie scrisul incriminat va fi analizat in continuare dar catalogat drept suspect. Oricat de evidente ar fi urmele de fals, o concluzie certa se poate da doar in urma examinarilor comparative.

3.3. EXAMENUL COMPARATIV

Consta in confruntarea caracteristicilor obtinute in cursul analizei separate pentru cele doua tipuri de scrisuri. Ca rezultat se obtin asemanari si deosebiri care vor fi interpretate in cadrul unei ultime etape: finalizarea cercetarilor.

FINALIZAREA CERCETARILOR COMPARATIVE

Este ultima dar si cea mai importanta etapa, cu aceasta ocazie elementele inregistrate vor fi apreciate si se va formula o concluzie.

Spre deosebire de alte domenii ale criminalisticii, in care dupa relevarea caracteristicilor de gen si particulare ale obiectelor cercetate se ajunge aproape automat la stabilirea identitatii sau neidentitatii,in materie de scrisuri situatia este cu totul alta. Scrisul are o natura variabila ceea ce face ca un scriptor san nu poata realiza doua texte identice, ca aspect exterior, de aceea asemanarile si deosebirile nu se manifesta in cazul scrisului ca elemente perfect etalonate. Asemanarile si deosebirile se apreciaza conform valorii lor identificatoare in cursul unei evaluari care precede formularea concluziei.

1. Valoarea identificatoare a caracteristicilor grafice.La stabilirea autorilor se foloseste criteriul valorii identificatoare. Caracteristicile grafice ale unui scris prezinta, mai intai de toate, o valoare individuala, data de elementele care fac ca scrisul unei persoane sa se distinga de orice alt scris care il individualizeaza. Dintre caracteristicile cu valoare individuala sunt retinute in scopul stabilirii autorului doar o parte, acestea sunt cele care au valoare identificatoare.

Valoarea identificatoare este data de insumarea a trei factori: valoarea prestabilita, frecventa aparitiei in grafismul persoanei, raritatea aparitiei in raport cu scrisul altor persoane.

Valoarea prestabilita este determinata la nivel teoretic pentru cele doua caracteristici: generale si speciale. Carcteristicile speciale au o importanta decisiva la identificare, dar intre cele doua categorii nu se poate trasa o linie de demarcatie ca importanta de apreciere. Caracteristicile generale sunt considerate a avea o pondere individualizatoare mai mica decat cele speciale- aceasta reprezentand valoarea predeterminata- in practica se intampla insa frecvent ca o caracteristica generala sa se dovedeasca mai valoroasa decat multe elemente speciale.

Cu cat frecventa aparitiei unei caracteristici in scrisul unei persoane este mai mare,in masura respectiva creste si valoarea identificatoare.

Sub aspectul raritatii, s-a observat cu prilejul studierii unui numar enorm de scrisuri ca unele caracteristici grafice sunt foarte commune, in timp ce altele se regasesc la un numar mic de scrisuri. Caracteristicile grafice de maxima valoare individualizatoare sunt " idiotismele grafice". Acestea reprezinta constructii cu un grad ridicat de originalitate, iesit din comun. Iata in continuare un caz in care,pe baza sesizarii unor idiotisme grafice,a fost posibila identificarea autorului: in ziua judecarii unui proces s-a constatat ca dosarul instantei fusese inlocuit cu un alt dosar ce continea hartii lipsite de valoare, dispunandu-se efectuarea unei expertize grafice asupra unor mentiuni de pe coperta, pentru a se verifica daca nu cumva autorul este chiar inculpatul, singura persoana interesata de disparitia dosarului. Banuiala s-a dovedit adevarata, doua executii grafice insolite care figurau pe coperta dosarului se regaseau in scrisul inculpatului. Este vorba despre executia minusculei "r" sub forma unui "x" si prezenta unui mic semn grafic in forma de triunghi la baza constructiei cifrei 4 ( fig. 15, ANEXA 2). Acestea reprezinta doua "idiotisme grafice" .

Caracteristicile generale pot lua de asemenea aspectul unei constructii idiomatice ( fig.16,17, ANEXA 2).

Valoarea acestor trasaturi originale nu trebuie absolutizata, cele mai pretioase, intr-o examinare, sunt idiotismele "mai putin aparente", care nu sunt usor sesizabile de orice privitor. Cand sunt aparente exista riscul reproducerii lor in scop fraudulos, de aceea aprecierea se face cu retinere si in concordanta cu toate datele obtinute.

2. Evaluarea rezultatelor . Consta in interpretarea asemanarilor si deosebirilor. In teorie acestea sunt clasificate dupa cum urmeaza:

- asemanari intamplatoare, se intalnesc izolat, nu au valoare identificatoare ridicata pentru ca fac parte din categoria notelor commune, sunt insotite de deosebiri de esenta;

- asemanari datorate contrafacerii, vor fi prezentate intr-un capitol viitor;

- asemanari de esenta, explica provenienta comuna de la un scriptor unic;

- deosebirile de esenta datorate falsului sau unui autorat diferit;

- deosebirile tolerabile (naturale), ca efect al variabilitatii naturale a scrisului.

Practica si teoria au stabilit cateva principii de care expertul trebuie sa tina cont la evaluarea datelor:

a.       Identificarea se face pe baza asemanarilor;

b.      Deosebirile trebuiesc explicate;

c.       Daca o deosebire nu poate fi explicata, scrisurile au fost executate de doua persoane diferite;

d.      Pentru stabilirea autorului nu este necesar ca toate caracteristicile scrisului de provenienta certa sa se regaseasca la scrisul din litigiu, pentru ca scrisul este supus influentei multor factori;

e.       Valoarea identificatoare a unui grup de caracteristici este mai mare decat insumarea valorii partilor componente si sporeste in progresie geometrica la adaugarea unei noi caracteristici. Orice caracteristica are o valoare individualizatoare minima. O astfel de trasatura nu va fi luata in considerare in cursul evaluarilor , insa un grup de caracteristici cu valoare minima are un potential sporit, adaugarea unei noi caracteristici la grupul existent mareste valoarea ansamblului ca si cum valoarea acesteia s-ar inmulti cu valoarea grupului grafic respectiv.

Deosebirile se aprecieaza dupa cum urmeaza: atunci cand cantitativ depasesc asemanarile, pledeaza pentru autorat diferit; cand numarul deosebirilor este mai mic, se apreciaza functie de felul executiei scrisului din litigiu (daca acesta reflecta o executie naturala, deosebirile vor fi puse pe seama variabilitatii, daca scrisul pune in evidenta o executie artificiala- se va opera cu ipoteza falsului).

Experienta si factorul subiectiv, care este de nedorit, influenteaza in luarea deciziei. Tehnica moderna permite folosirea calculatorului la determinarea asemanarilor si deosebirilor dar concluzia finala va fi trasa tot de catre expert.

3. Concluziile examinarii comparative a scrisurilor. Functie de gradul de certitudine, concluziile pot fi: categorice sau probabile, exista insa si cazuri in care problema se lasa nerezolvata - exprimata prin formula: nu se poate stabili.

- concluziile categorice sunt pozitive sau negative, dupa cum se conchide ca o anumita persoana este sau nu autorul scrisului din litigiu;

- concluziile de probabilitate constau intr-o parere dirijata intr-un sens negativ sau pozitiv, dar la modul incert. Factorii care determina o astfel de concluzie sunt: insuficienta cantitativa si(sau) insuficienta calitativa a scrisului din litigiu ( care poate consta uneori intr-un grup mic de cuvinte sau intr-un text ilizibil). Concluziile probabile se considera ca au un grad de certitudine ce reprezinta 90 % dintr-o concluzie categorica. Problema care se pune in legatura cu acestea este acceptarea lor ca mijloc de proba. Unii autori sunt de parere ca o dovada incerta nu poate fi acceptata,in timp ce alti specialisti sugereaza totusi ca organul solicitant sa tina cont de un asemenea rezultat, nu in sensul de acceptare ca mijloc de proba ci de directionare a cercetarilor intr-un anumit sens. Argumentul celor din urma este acela ca o concluzie probabila aduce totusi ceva nou in plan informational, fiind fondata pe o serie de dovezi stiintifice,care insa sunt insuficiente pentru a trage o concluzie categorica.

- imposibilitatea rezolvarii problemei se exprima prin formula " Nu se poate stabili", cauzele sunt aceleasi care determina o concluzie probabila cu mentiunea ca materialul grafic este in acest caz mult mai sarac in elemente grafice, nepermitand luarea unei concluzii.

SECTIUNEA 4

SISTEME DE CERCETARE A SCRISULUI

METODA CALIGRAFIC -DESCRIPTIVA

Numita astfel pentru ca in trecut expertii erau numiti dintre randurile profesorilor de caligrafie si se baza pe studiul exclusiv al elementelor exterioare ( neglijandu-se aspecte precum : viteza, presiunea s.a).

Metoda caligrafic-descriptiva a fost imbunatatita in anul 1898 de catre Alphons Bertillion, intemeiatorul serviciului de identitate judiciara din Paris si un criminalist cunoscut al vremii sale. Acesta a pus la punct procedeul "disociatiei grafice". Documentele de comparat sunt fotografiate si marite, copiile in mai multe exemplare sunt decupate litera cu litera si pe cuvinte. Literele sunt asezate in ordine alfabetica iar cuvintele sunt aranjate pe tabele mobile de culori diferite pentru scrisul incriminat si cel de comparatie. Tabelele obtinute sunt supuse examinarii comparative.

Obiectia adusa acestei metode : neglijeaza elementele neaparente si caracteristicile generale ale scrisului.

METODA GRAFOMETRICA

O alta metoda "scoala", deschizatoare de drumuri, se bazeaza pe masuratori, calcule matematice, urmarindu-se o obiectizare a examinarii.

Primele incercari de acest gen apartin lui P. Frazer, P. Humbert, W. Langenbruch. P. Frazer (1899) propune stabilirea a doua raporturi: de inaltime si lungime a trasaturilor grafice, iar W. Langenbruch initiaza un sistem bazat pe incadrarea scrisului in figuri geometrice, realizate prin unirea extremitatilor, operant in special in cazul semnaturilor ( fig. 18, ANEXA 2).

Fundamentele grafometriei, in forma clasica, sunt stabilite de E. Lacard (1920). Studiile sale il duc la concluzia ca " ceea ce este constant intr-un grafism nu sunt marimile absolute, ci valorile proportionale". Punerea lor in evidenta se face prin intermediul graficelor ( fig. 19, ANEXA 2).

Obiectii aduse metodei : chiar E. Locard afirma dupa ani indelungati de practica "Operatiile de masurare sunt foarte greoaie iar mediile obtinute sunt in ultima instanta nesigure, scrisul nu este un proces mecanic ce poate fi transpus cu exactitate in curbe. Pe de alta parte , aprecierile cantitative iau in consideratie doar aspectele formale ale scrisului, ignorand miscarea, spontaneitatea sau artificialitatea gesturilor, gradul de evolutie, adica tocmai ceea ce face din scris o manifestare vie si individuala a omului".

ALTE METODE MATEMATICE.

Sunt procedee ce au la baza metoda probabilitatilor. De mentionat aici ar

fi incercarile lui S.Smith(1954)si T.Sjoegren.

Sistemul lui Smith denumit "metoda factorului plus-zero-minus" are ca scop declarat doar o identificare preliminara, in linii mari. Scrisurile sunt analizate simultan, asemanarile sunt notate cu "+", deosebirile cu "-", factorii fara importanta cu "0" . Totalizandu-se se obtine un bilant ce ofera o

extras din Dumitru Sandu, Falsul in acte, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1977, p. 119.

posibilitate probabilistica de identificare. Acest procedeu ignora distinctia de

valoare identificatoare, unele tipuri de deosebiri nu pot fi cotate la fel ca altele ce au o importanta redusa.

Sjoegren a preluat sistemul, nuantandu-l dupa cum urmeaza :

+ 1 = semn grafic usor personal ;

+ 2 = asemanare frapanta de trasaturi ingrijite ;

+ 4 = litera executata intr-o maniera originala ;

+10 = orce caracteristica rezultand din vointa neta a autorului de a se distinge.

Deosebirile se noteaza la fel, dar cu " - ".

In concluzie, pentru a nu genera erori ireparabile toate aceste metode pot fi acceptate, dar utilizarea lor poate contribui numai la o examinare complementara.