PREVENIREA CORUPTIEI INTERNE

INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMANE

DIRECTIA MANAGEMENT RESURSE UMANE

TEMA DE PREGATIRE GENERALA NR. 3

PREVENIREA CORUPTIEI INTERNE

Planul temei:

INFRACTIUNILE DE CORUPTIE IN LEGISLATIA ROMANEASCA

Legea nr. 78 din 8 mai 2000

2 ETIOLOGIA CORUPTIEI. ASPECTE SPECIFICE IN ORGANIZATIA DE POLITIE

A). Cadrul general psihosociologic si juridic.

Aspecte psihosociologice:

- urmari ale coruptiei;

- definitia coruptiei.

Aspecte privind cunoasterea fenomenului coruptiei:

- dimensiunea statistica si normativa;

- dimensiunea economica;

- dimensiunea psihologica;

- dimensiunea sociologica;

- dimensiunea culturala.

Aspecte juridice privind notiunea de coruptie.

B). Coruptia in cadrul organizational:

- modele teoretice ale coruptiei din cadrul agentiilor de control social:

a)      Modelul participativ sau al cooptarii subiectilor;

b)      Modelul "capturarii" agentiilor de control social;

c)      Modelul dominatiei exercitate de exploatatori interni ai resurselor.

- ipoteze cu scop predictiv care indica posibilitatea aparitiei coruptiei ca devianta organizationala.

C). Coruptia in cadrul politiei.

Modalitati de manifestare a coruptiei in politie.

- categorii de fapte de coruptie comise de politisti.

Cauze si conditii de manifestare a coruptiei in politie.

2.1. Factorii economici;

2.2. Factorii organizationali;

2.3. Factori individuali si de perceptie.

D). Concluzii.

3. MODALITATI DE PREVENIRE A CORUPTIEI INTERNE.

1. Structura specializata din cadrul M.I.R.A.

2. Prevenirea coruptiei interne - responsabilitate principala a tuturor structurilor M.I.R.A.:

- prevenirea coruptiei interne - prioritate a conducerii Politiei Romane;

- principalele activitati, in domeniul prevenirii coruptiei interne, desfasurate la nivelul structurilor Politiei Romane, in anul 2007;

- principalele etape ale managementului activitatilor de prevenire a coruptiei interne in cadrul Politiei Romane, pentru anul 2008.

Obiectivele temei:

● Identificare actelor de coruptie incriminate in Codul Penal si Legea nr. 78 din 8 mai 2000, pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, cu modificarile si completarile ulterioare

● Cunoasterea factorilor ce determina sau inlesnesc coruptia in unitatile de politie.

● Cunoasterea modalitatilor de manifestare a coruptiei in politie

● Evidentierea modalitatilor de prevenire a coruptiei interne

1.INFRACTIUNILE DE CORUPTIE IN LEGISLATIA ROMANEASCA

In Romania, principalele acte de coruptie sunt incriminate in Codul Penal (art. ) si Legea nr. 78 din 8 mai 2000, pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, cu modificarile si completarile ulterioare.

Legea nr 78/2000 stabileste urmatoarele:

Ø      categoriile de persoane carora li se aplica masurile de prevenire, descoperire si sanctionare a faptelor de coruptie instituie prin respectiva lege, acestea fiind persoane care

a) exercita o functie publica, indiferent de modul in care au fost investite, in cadrul autoritatilor publice sau institutiilor publice;

b) indeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o functie sau o insarcinare, in masura in care participa la luarea deciziilor sau le pot influenta, in cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societatilor comerciale, companiilor nationale, societatilor nationale, unitatilor cooperatiste sau al altor agenti economici;

c) exercita atributii de control, potrivit legii;

d) acorda asistenta specializata unitatilor prevazute la lit. a) si b), in masura in care participa la luarea deciziilor sau le pot influenta;

e) indiferent de calitatea lor, realizeaza, controleaza sau acorda asistenta specializata, in masura in care participa la luarea deciziilor sau le pot influenta, cu privire la: operatiuni care antreneaza circulatia de capital, operatiuni de banca, de schimb valutar sau de credit, operatiuni de plasament, in burse, in asigurari, in plasament mutual ori privitor la conturile bancare si cele asimilate acestora, tranzactii comerciale interne si internationale;

f) detin o functie de conducere intr-un partid sau intr-o formatiune politica, intr-un sindicat, intr-o organizatie patronala ori intr-o asociatie fara scop lucrativ sau fundatie;

g) alte persoane fizice decat cele prevazute la lit. a) - f), in conditiile prevazute de lege.

Politistii se incadreaza in categoria prevazuta la lit. "a", dar se pot regasi si in categoriile prevazute la lit. "b" si "c".

Ø      reguli speciale de comportament privind anumite categorii de persoane, in scopul prevenirii faptelor de coruptie

Astfel, persoanele care fac parte din categoriile enuntate sunt obligate sa indeplineasca indatoririle ce le revin din exercitarea functiilor, atributiilor sau insarcinarilor incredintate, cu respectarea stricta a legilor si a normelor de conduita profesionala, si sa asigure ocrotirea si realizarea drepturilor si intereselor legitime ale cetatenilor, fara sa se foloseasca de functiile, atributiile ori insarcinarile primite, pentru dobandirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Persoanele prevazute la art. 1 lit. "a" din lege, precum si persoanele care detin o functie de conducere, de la directori inclusiv, in sus, in cadrul regiilor autonome, companiilor nationale, societatilor nationale, societatilor comerciale la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar, institutiilor publice implicate in realizarea procesului de privatizare, Bancii Nationale a Romaniei, bancilor la care statul este actionar majoritar, au obligatia sa isi declare averea in conditiile prevazute de Legea nr. 115/1996 privind declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, functionarilor publici si a unor persoane cu functii de conducere.

Nedepunerea declaratiei de avere de catre persoanele mentionate mai sus atrage declansarea din oficiu a procedurii de control al averii in conditiile Legii nr. 115/1996.

De asemenea, persoanele prevazute la art. 1 lit. "a" si "c" din Legea nr 78/2000 au obligatia sa declare, in termen de 30 de zile de la primire, orice donatie directa ori indirecta sau daruri manuale primite in legatura cu exercitarea functiilor sau atributiilor lor, cu exceptia celor care au o valoare simbolica.

Dispozitiile Legii nr. 115/1996 referitoare la modalitatea depunerii declaratiei de avere se aplica in mod corespunzator si in aceste cazuri.

Ø      infractiunile de coruptie;

Ø      infractiunile asimilate infractiunilor de coruptie;

Ø      infractiunile in legatura directa cu infractiunile de coruptie;

Ø      infractiunile impotriva intereselor financiare ale Comunitatilor Europene;

Ø      dispozitiile procedurale.

Conform statisticilor in domeniu, cele mai frecvente acte de coruptie comise de politisti sunt:

luarea de mita (art. 254 CP);

primirea de foloase necuvenite (art. 256 CP);

traficul de influenta (art. 257 CP).

Material suplimentar - Legea nr. 78/2000 si articolele 254 - 257 din Codul Penal

2 ETIOLOGIA CORUPTIEI. ASPECTE SPECIFICE IN ORGANIZATIA DE POLITIE

Pentru a putea analiza intr-o maniera corespunzatoare problematica factorilor ce determina sau inlesnesc coruptia in unitatile de politie, este necesara o privire de ansamblu asupra contextului psihosocial si normativ la nivelul intregii societatii, intrucat manifestarile fenomenului coruptiei in organizatiile politienesti au un anumit specific, dar ele reprezinta, totodata, si oglindirea starii de lucruri de la nivel macrosocial.

A). Cadrul general psihosociologic si juridic.

1). Aspecte psihosociologice.

Coruptia reprezinta una dintre problemele majore ale societatii noastre actuale, si este un efect direct al gradului de dezorganizare, la nivel axiologic, care caracterizeaza ceea ce se numeste tranzitia.

Procesul de tranzitie de la un tip de societate la altul este inerent conflictual si contradictoriu. In esenta, el reprezinta o renuntare graduala, marcata de multiple forme de rezistenta, la unele valori si nevoi considerate fundamentale pentru indivizii ce compuneau un tip de societate, pentru a fi inlocuite cu alte valori si nevoi fundamentale, care sa determine o noua societate ce exprima si insumeaza aceste repere definitorii.

Aceasta trecere este mult ingreunata de lipsa enuntarii clare si explicite si de asumarea generalizata a noului model care sa reprezinte finalitatea procesului de tranzitie, ceea ce inseamna ca subzista in continuare norme si institutii care sustin o societate bazata pe vechile valori, la concurenta cu alte norme si institutii ce incearca sa defineasca noul model. Aceasta inseamna, de exemplu, ca structura sociala si economica a sistemului socialist, avand ca un criteriu de baza o anumita forma de solidaritate sociala, era definita de norme de moralitate si corectitudine subordonate ca sens principiului acelei solidaritati sociale.

Sistemul economiei de piata, perceput la extrem si distorsionat ca fiind strict concurential, a generat in consecinta o perceptie deformata asupra necesitatii respectarii vechilor norme de moralitate/corectitudine. Acestea au inceput a fi considerate caduce, in conditiile in care ideea de solidaritate sociala parea ca trebuie sa dispara, pentru a face loc atitudinii de concurenta (nu intotdeauna inteleasa sau sustinuta de legislatia momentului ca loiala), de "fiecare pentru sine", ca si de recunoastere a importantei si valorii personale prin posedarea de catre individ de anumite valori (bunuri, bani, prestigiu derivat din etalarea unor semne ale succesului material, imagine reflectata in presa sau, cel putin, intr-un grup cat mai mare de oameni), dar si prin pozitionarea acestuia intr-un contrast obligatoriu si vizibil cu cei care nu poseda acele valori. Totodata, din diverse motive, mai ales acelea care tin de elaborarea si aplicarea legilor, majoritatea indivizilor au perceput ideea de solidaritate sociala ca o notiune fara substanta, incapabila de a se rasfrange asupra propriului interes pentru a-l sustine.

Practic, nu se poate vorbi de o societate democratica si necoruptibila decat in masura in care indivizii care o compun, si cu precadere aceia care se regasesc la diverite nivele de decizie care pot afecta interesele particulare sau generale legale si legitime, practica un comportment democratic si necoruptibil, conform unui model prezentat ca obiectiv de atins.

In aceste conditii, observam ca nu exista o cristalizare si o formulare limpede si explicita a setului de valori fundamentale care sa ne caracterizeze ca societate, indivizi ai acestei societati, relatiile dintre indivizi si scopurile si interesele generale si particulare legitimizate prin respectarea acestor valori ce ar urma sa guverneze noua societate. Ele ar fi trebuit cuprinse intr-un act constitutional, ca o declaratie de principii unanim acceptate si care sa fie internalizate pentru ca le este recunoscuta importanta si valoarea.

De aceea, lipseste forta de coeziune, liantul principial care sa sustina sensul de miscare a societatii, apt sa confere semnificatie actelor individuale din toate domeniile vietii sociale. Lipseste aspectul educational si formator in spiritul noului model de valori, care ar fi trebuit continute in toate interactiunile vietii sociale normate, de la predarea in scoli a intelesului si scopului acestor valori, la exprimarea lor in actele de justitie penala, civila si administrativa, la reglementarile relatiilor economice, a normelor interne de reglementare a activitatii institutiilor, a politicilor financiar-fiscale si a relatiilor economice internationale.

In mod eronat, dupa cum o dovedeste realitatea, s-a crezut ca acesta coeziune sociala ar putea fi mentinuta doar prin conformarea generala la normele juridice si prin intarirea institutiilor ce controleaza respectarea acestor norme - dar chiar aceste institutii, in politica lor de actiune, se confrunta cu confuzia generata de inexistenta setului de valori la care sa se poata raporta consecvent actiunea membrilor lor. Numai existenta normelor juridice si a institutiilor nu poate conferi coeziune unei societati, deoarece atitudinea si comportamentul uman sunt guvernate in primul rand, la nivel mental, de seturile personale de valori internalizate si ierarhizate dupa o importanta apreciata subiectiv, si doar in plan secundar sunt influentate de actiunea altor oameni sau institutii.

Legile si institutiile trebuie ele insele subordonate ca sens modelului de valori explicit spre care sa tinda societatea. Practic, se dovedeste ca statul de drept nu poate fi atins si mentinut decat daca normele juridice subsumate acestuia intrunesc simultan cele trei criterii de validitate: legalitatea, eficacitatea, legitimitatea.

Legalitatea se refera la coerenta interna a discursului juridic, astfel incat, pentru a avea generalitate si permanenta, o norma juridica trebuie sa se incadreze intr-un ansamblu unitar de reguli, definit prin logica interna. Eficacitatea se refera la capacitatea de performanta practica a normei juridice in raport cu scopurile urmarite. Legitimitatea se refera la exigenta asigurarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si posibilitatea unei protectii sociale a indivizilor, precum si includerea tuturor cetatenilor, fara nici o exceptie, in sistemul de drepturi, libertati, obligatii si contributii.

Altfel spus, starea de legalitate, inteleasa deseori in mod reductionist ca o conformare generala la cadrul juridic existent la un moment dat, nu poate fi atinsa numai prin forta obligativitatii respectarii legii, exprimata prin sanctiunea enuntata in cuprinsul normei si aplicata de institutiile de control si coercitie.

Pentru a se mentine eficienta si fara mari costuri si tensiuni, starea de legalitate (ne referim in special la starea de legalitate in domeniul financiar-economic, al relatiilor si conduitelor profesionale, adica acolo unde este susceptibila aparitia coruptiei) trebuie sa devina ceva de dorit, atractiva, pentru ca este inteleasa si demonstrata totodata ca benefica, iar nu acceptata doar ca urmare a unui sistem de presiune si control.

Astfel, daca individul nu percepe norma legala ca fiind si eficace si legitima in acelasi timp, si o percepe ca fiind neetica si inechitabila, se va considera indreptatit sa profite de orice oportunitate de eludare a legii, fie considerand legea ca incapabila sa sustina si propriul sau interes pe care il considera legitim in conditiile generale percepute, fie considerand ca toti ceilalti sunt dispusi sa incalce norma si atunci nu vede de ce ar lupta impotriva curentului, ba chiar se simte intr-o anume siguranta alaturandu-se unui consens general tacit.

Cele mai intense si semnificative urmari ale coruptiei devin vizibile astfel:

coruptia exercita o influenta nefasta asupra aparatului administrativ, erodand determinarea aderarii la standarde inalte de probitate morala (sentimentul moral intra in declin, fiecare intrebandu-se de ce trebuie sa fie el unicul reprezentant al moralitatii);

observarea coruptiei de catre populatie la nivel guvernamental sau a altor sfere ale deciziei publice induce diminuarea respectului pentru autoritatea constituita, prin urmare la diminuarea legitimitatii autoritatii;

daca varfurile clasei politice sau ale functionarilor publici sunt percepute ca fiind corupte, publicul nu va vedea nici un motiv de a nu uza de aceleasi metode;

coruptia duce la o pierdere imensa de efort productiv, intrucat timpul, energia si resursele sunt consumate in vederea crearii de legaturi pentru a reusi inselarea sistemului, si nu pentru sustinerea convingatoare a propriului caz, chiar si atunci cand este considerat legitim;

mita platita pentru cresterea vitezei si flexibilizarii sistemului de decizie administrativa, conceput si pastrat greoi din inertie sau calcul, face ca mobilul deciziilor sa fie banii, iar nu nevoile comunitatii.

Aceasta este coruptia, in sensul ei cel mai larg, cand devine stare de coruptibilitate, mentalitate generala si fenomen: suma a actelor deviante individuale dintr-o societate, care au ca substrat motivational disponibilitatea de a eluda legislatia momentului referitoare la adoptarea unor anumite conduite in relatiile profesionale din toate domeniile vietii economico-sociale, implicand disimularea intentiilor, conduita neonesta si manipularea increderii acordate, pentru obtinerea unor beneficii personale si in dauna interesului general sau al unei persoane al carei interes legitim depindea de decizia celui ce i se acordase increderea si cumulul de drepturi, prerogative si atributii legiferate.

Intr-un sens mai restrans, coruptia este definita ca folosire a puterii publice in scopul obtinerii unor beneficii private.

Aceste fapte se desfasoara intr-un cadru general in care persoanele investite cu incredere recunosc formal notiunea de interes general, se declara formal dispuse sa sprijine prin activitatea lor interesul general si sa adopte, in consecinta, acea conduita subordonata ca sens scopului declarat de sprijinire a interesului general.

Insa, asa cum am aratat, interesul general nefiind o notiune exprimata clar, explicit si acceptata de toti membrii societatii, lasand loc echivocului, ambiguitatii si interpretarii partizane si neoneste, individul investit cu putere de decizie nu va reusi sa se raporteze la conceptul de interes general ca la ceva limpede in care se oglindeste si propriul sau interes particular considerat legitim.

In consecinta, va incepe sa se indoiasca de necesitatea respectarii normelor de conduita impuse de lege si nu va mai vedea aceasta conduita ca o cale de sustinere a interesului general in care poate regasi propriul sau interes subsumat.

De aceea, isi va raporta conduita doar la faptul ca exista, in organizatia in care profeseaza, un cod de comportament cu caracter obligatoriu, ceea ce inseamna ca nu se va mai preocupa sa sustina o valoare in care crede si careia i s-ar subordona cu maxima eficienta, considerand orice incalcare, in mod implicit, ca fiind ilegitima si injusta, ci se va subordona sentimentului de teama indus de sanctiunea adiacenta codului pe care este obligat sa-l respecte si dorintei de a pastra anumite privilegii materiale si de imagine.

Natura umana insa se subordoneaza intotdeauna eficient valorii pe care o recunoaste si incearca sa eludeze pe orice cale constrangerea si arbitrariul. Astfel, daca deja este aflat in situatia de a-i lipsi o educatie de baza care sa valorizeze respectul de sine, structurat pe un cod internalizat de onoare si demnitate, individul va fi vulnerabil in fata oportunitatilor de castig prin coruptie sau abuz.

Altfel spus, o conduita necoruptibila este eficienta si consecventa atunci cand este generata de ideea de a apara o valoare (de exemplu, onorabilitatea unei profesii, care este perceputa ca rasfrangandu-se asupra onorabilitatii individului care o practica), si nu atunci cand este generata de teama unei sanctiuni.

O atitudine bazata pe convingere si motivare personala este mult mai eficienta si mai persistenta decat una bazata pe teama sau constrangere.

Coruptia si starea de coruptibilitate sunt doua lucruri diferite. De obicei, atentia si actiunile sunt focalizate pe coruptie, adica pe acele infractiuni care au fost enuntate la un moment dat in legile penale dar care, in contextul socio-economic al momentului, reprezinta doar "varful aisbergului". O abordare eficienta insa trebuie sa focalizeze atentia si eforturile asupra starii de coruptibilitate, care devine vizibila prin prisma tipurilor de prejudicii aduse intereselor particulare si generale, legitime si legale, aparute doar ca urmare a unor atitudini duplicitare, neoneste ale celor care detin parghiile deciziei in orice domeniu de activitate, dar si prin prisma normativelor susceptibile de vicii de elaborare care permit implicarea in acte de coruptie nesanctionabile sau usor de camuflat sub aparenta de legalitate.

Coruptia nu poate fi niciodata susceptibila de savarsirea din culpa si fara premeditare, asa incat este tratata ca un refuz de conformare la legea care enunta obligatia de a nu face ceva, ca o decizie strict personala de a se sustrage imperativului normativ, ceea ce determina autoritatile sa promoveze in special eficientizarea controlului si, mai ales, a mecanismelor sanctionatoare care sa determine o mai puternica tendinta de conformare datorata temerii.

Starea de coruptibilitate insa nu este generata de refuzul oamenilor de a se conforma legii, ci de confuzia valorilor la care sa-si raporteze consecvent conduita, ceea ce poate influenta major decizia personala privind conformarea si poate depasi ca intensitate teama de sistemul coercitiv.

De aici rezulta o solutie pentru scaderea nivelului coruptibilitatii si, implicit, a faptelor de coruptie: preocuparea pentru intarirea sistemelor de control si sanctionare sa fie lasata pe un plan secundar, iar atentia sa fie canalizata spre elaborarea unui model de societate sau de organizatie necoruptibila, exprimat in termeni clari si precisi, al caror inteles sa fie acelasi pentru toti, cu accentul pus pe beneficiile rezultate si demonstrate din participarea tuturor la sustinerea acelui model.

Din acel moment, confuzia ar dispare, criteriile de corectitudine ar fi limpezi si usor de evidentiat intrucat intelesul lor va fi raportat si subordonat modelului avut in obiectiv, iar oamenii ar avea o valoare pe baza careia sa poata internaliza codul de conduita necesar pentru a se putea integra in modelul dorit.

Totodata, chiar sistemul de control si sanctiune va capata coerenta, sens, eficienta si legitimitate, intrucat si el va fi subordonat ca finalitate urmarita aceluiasi model de societate sau organizatie necoruptibila hotarat de toti participantii.

2). Aspecte privind cunoasterea fenomenului coruptiei.

Pentru a vorbi de etiologia coruptiei, trebuie sa aratam ca intelesul notiunii de coruptie implica luarea in considerare in mod conjugat a intelesurilor mai multor dimensiuni sub care se prezinta coruptia:

Dimensiunea statistica si normativa. Acesta dimensiune este data de totalitatea faptelor de coruptie descrise prin normele de incriminare si cuprinse in statisticile oficiale pe o perioada determinata. Este o dimensiune simultan statistica si normativa, intrucat statisticile sunt elaborate doar pe baza cazurilor descrise prin normele de incriminare de la un moment dat. Cifrele variaza in functie de institutiile carora le apartin statisticile si dupa cum este vorba de fapte constatate, trimise in instanta sau pentru care au fost pronuntate hotarari definitive.

Dincolo de aplicatiile din domeniul statistic, dimensiunea normativa implica totalitatea normelor de reglementare a diferitelor aspecte economico-sociale si de conduita obligatorie a persoanelor cu putere de decizie la diferite nivele, care contin vicii de elaborare susceptibile sa fie folosite fraudulos de cei dispusi sa fie neonesti, astfel incat legea elaborata defectuos poate deveni principala conditie de manifestare a fenomenului coruptiei.

Perspectiva asupra fenomenului data de aceasta dimensiune este limitata de numarul de fapte similare nedepistate, ca si de concentrarea selectiva a eforturilor de depistare in diferite domenii de activitate, in functie de diverse cerinte, presiuni, interese ale momentului.

Totodata, limitarea perspectivei este data si de cuprinderea in statistici a unor fapte de coruptie care nu reprezinta abuzuri grave de incredere sau nu aduc prejudicii intereselor unor persoane sau institutii (de exemplu, primiri de foloase necuvenite, avand valori simbolice), sau a unor categorii de faptuitori care, prin pozitia lor, nu puteau produce decizii de natura a afecta grav interesele particulare sau generale legitime.

Toate acestea sunt aspecte ce distorsioneaza incercarile de cunoastere a realitatii manifestarii fenomenului de coruptie, nu ofera un indiciu pertinent asupra perceptiei generale privind amploarea si persistenta faptelor de coruptie si prejudiciile economice si sociale pe care le antreneaza.

Un alt aspect care trebuie retinut in legatura cu inconsistenta informatiei oferita de dimensiunea statistica este urmatorul: statisticile privind fenomenul coruptiei se alcatuiesc pe baza faptuitorilor descoperiti, iar ceea ce numim fapte de coruptie constatate sunt inregistrate intotdeauna doar ca urmare a prinderii unor faptuitori, astfel incat ceea ce numim uzual fenomenul coruptiei se refera doar la totalitatea persoanelor corupte descoperite, fara a lua in calcul existenta faptelor abuzive, aducatoare de prejudicii intereselor legitime ale unor persoane sau institutii.

Din cauza inconsistentei criteriilor legale de definire a coruptiei, statisticile nu iau in considerare aceste fapte distinct de faptuitorii lor, care pot ramane o perioada nedescoperiti, desi ele pot fi lesne evidentiate, sau nu exista si astfel de statistici, ceea ce inseamna ca o abordare bazata doar pe evidentele statistice actuale ignora cea de a doua componenta care ar intregi imaginea fenomenului coruptiei: cea a faptelor si abuzurilor aducatoare de prejudicii intereselor legitime, semnalate in diferite moduri, usor de constatat si care nu puteau fi savarsite decat de catre persoane care aveau o anumite prerogative legale de a dispune, de care au abuzat pentru a obtine unele beneficii private.

Astfel, incercarea de a stabili dimensiunile coruptiei pe o perioada determinata, prin luarea in considerare doar a cazurilor descoperite, adica, asa cum am spus, a faptuitorilor descoperiti, reprezinta o pista falsa si o escamotare a realitatii, atata vreme cat nu se ia in calcul multitudinea de prejudicii semnalate in dauna unor persoane sau institutii sau interesului general, ca urmare a unor abuzuri in exercitarea functiei publice.

De exemplu, nu este absolut necesar ca un functionar sa fie denuntat sau prins pentru o infractiune oarecare de coruptie, pentru a stabili ca ne aflam in fata unei situatii in care este prezenta coruptia. Faptul ca exista semnalari ale unor prejudicii aduse intereselor generale prin decizii susceptibile de rea-intentie, plangeri intemeiate ale unor persoane privind prejudicieri sau blocaje arbitrare, dezinformari sau situatii incorecte de orice natura, care le ingreuneaza sau anuleaza posibilitatea indeplinirii drepturilor sau intereselor legale si legitime, este suficient pentru a indica existenta unui functionar cu atributii in acel domeniu care abuzeaza de prerogativele functiei, iar acest lucru nu se intampla fara intentia functionarului de a obtine un beneficiu din partea altcuiva sau impreuna cu altcineva favorizat prin conduita sa abuziva.

Dimensiunea economica. Aceasta are in vedere evaluarea si estimarea costurilor economice si sociale ale diferitelor acte de coruptie, ca si aprecieri cantitative si calitative ale prejudiciilor materiale si morale generate de fenomenul coruptiei.

Este o dimensune importanta, pentru ca in functie de estimarea acelor costuri economico-sociale implicate distinct de diferitele acte de coruptie, se poate face o ierarhizare eficienta a importantei si urgentei unor actiuni anticoruptie, pentru o organizare coerenta si o alocare judicioasa de resurse juridice, umane si materiale in acest scop.

Dimensiunea psihologica. Aceasta se refera la structura si personalitatea indivizilor, a grupurilor de corupatori si corupti, motivatiile, mobilurile si finalitatile urmarite, reactia publica fata de coruptie

Dimensiunea sociologica furnizeaza informatii despre cauzele si conditiile care genereaza acte si manifestari coruptive, ca si despre factorii de risc existenti in anumite sectoare si domenii de activitate.

Aceasta dimensiune poate fi completata si nuantata de o dimensiune culturala, care are in vedere anumite comportamente sau atitudini devenite traditionale si care, desi ca fapte pot fi asimilate in prezent unora de coruptie, intelesul si semnificatia lor pentru majoritatea cetatenilor le scoate din categoria coruptiei, ceea ce ingreuneaza deseori stabilirea unei demarcatii clare intre acestea si faptele de coruptie considerate ca afectand interesul general.

De exemplu, oferirea pentru diferite servicii a unui pret superior tarifului oficial, semnifica de fapt multumirea beneficiarului serviciului fata de prestatia amabila sau de o maniera deosebita in orice alt sens cu care prestatorul si-a indeplinit serviciul si, totodata, satisfactia personala a celui ce plateste mai mult de a-si etala generozitatea.

Desi ar putea fi descrisa ca o primire de foloase necuvenite, aceasta situatie nu este considerata ca atare de majoritatea cetatenilor, intrucat pretul oferit peste tariful oficial are o valoare simbolica, deci nu este considerata aducatoare de prejudicii. Acestea ar fi de fapt criteriile dupa care putem sa separam aceste situatii de veritabilele primiri de foloase necuvenite ca acte de coruptie, deoarece sunt pretinderi de mita mascate, sau conditionari ale efectuarii unui act in deplinatatea aspectelor legale, rasplatite cu sume mari sau valori si foloase mari in raport cu serviciul sau actul indeplinit.

De aceea, apare inoportuna atat ideea de sanctionare prin lege a acestor tipuri nepericuloase si neprejudiciabile de situatii, cat si ideea de a anunta ca se permite, tot printr-o lege, existenta unor astfel de situatii: cea mai potrivita abordare este aceea de a lasa liber, la latidudinea fiecaruia, posibilitatea de a-si exprima in forma dorita multumirea pentru un serviciu adus, atata vreme cat acel serviciu nu a adus nimanui vreun prejudiciu in interesele sale legitime.

Un alt exemplu care tine de dimensiunea socio-culturala este cel al perceptiei coruptiei fata de categorii distincte de persoane. Astfel, majoritatea cetatenilor a acceptat intrarea in traditie a rasplatirii personalului medical, deoarece medicul (sau asistentul medical, dupa caz), este perceput ca fiind o persoana care face realmente un serviciu dorit de cetatean (alina o durere, vindeca o boala, salveaza o viata, aplica un tratament), iar faptul ca este o persoana cu indatoriri si salarizata pentru ceea ce face devine secundar in perceptia generala.

Pe de alta parte insa, politistul, atata vreme cat este perceput mai putin ca un protector al comunitatii si al oricarui cetatean, ci mai degraba ca un supraveghetor si un sanctionator (iar studiile privind opinia publica fata de politisti indica aceasta perceptie), reactia cetatenilor fata de comiterea unui act de coruptie de catre acesta este cu mult mai vehementa. Sa nu uitam faptul ca pozitia de autoritate si putere de decizie este intotdeauna susceptibila de a oferi premisele coruptibilitatii.

Practic, medicul este rasplatit pentru ca face sau pentru a face in cel mai bun mod un serviciu dorit de cetatean, iar acest lucru este privit ca destul de acceptabil. Politistul este rasplatit sau mituit pentru a nu face ceva (a nu incheia un act sau a nu aplica o sanctiune), fie pentru ca cetateanul nu vrea sa-si asume consecintele unei fapte, fie deoarece considera norma pe care a incalcat-o prin fapta sa ca fiind injusta, asa incat prefera sa plateasca o suma mai mica sub forma de mita in locul uneia mai mari ca sanctiune.

Uneori, cetateanul poate sa recunoasca justetea sanctiunii pentru ca recunoaste abaterea comisa si vinovatia proprie, dar nu admite cuantumul sanctiunii, considerandu-l exagerat raportat la veniturile sale, la situatia de fapt generala, la modul in care a fost aplicata sanctiunea etc.

De aceea, politistul este perceput de cele mai multe ori ca un fel de inamic cu care se poate ajunge la armistitii platite, insa plata acestora este considerata impovaratoare si nu este acceptata de cetatean.

Altfel spus, in general oamenilor nu prea le pare rau si nu se simt totdeauna obligati pentru banii dati personalului medical (sau profesorilor meditatori, ca un alt exemplu), dar le pare rau si se considera obligati pentru banii dati politistilor, exact pentru motivul ca politistul rareori apare in perceptia cetateanului ca facand ceva pentru sau in interesul acestuia.

Totodata, trebuie remarcat faptul ca foloasele oferite personalului medical nu aduc prejudicii unor terte persoane in majoritatea cazurilor (cu exceptia unor situatii specifice care tin de medicina legala sau medicina muncii sau a situatiilor in care actul medical corect aplicat devine conditionat de asteptarea unei rasplatiri ulterioare si este refuzat acelor persoane care nu-si permit sa faca acest lucru), pe cand coruptia acceptata de politisti prejudiciaza, de cele mai multe ori, interesele legitime generale sau ale unor persoane determinate.

3). Aspecte juridice privind notiunea de coruptie.

Asa cum arata Samuel P. Huntington, "multiplicarea legilor multiplica probabilitatea de coruptie", si considera ca posibilitatea ca acest lucru sa se intample depindea de "gradul in care legile se bucura de sprijinul general al populatiei, de usurinta cu care ele pot fi incalcate de cineva fara ca acesta sa poata fi identificat, ca si de prejudiciile rezultate din incalcarea lor".

Tot Huntington conchidea ca, "intr-o societate in care coruptia este larg raspandita, adoptarea si aplicarea unor legi speciale impotriva indivizilor corupti serveste doar la multiplicarea oportunitatilor pentru coruptie". Totodata, efectul pervers al reglementarii foarte amanuntite a comertului, impozitelor, taxelor etc. este acela ca, paradoxal, serveste la organizarea actiunilor de contrabanda, trafic ilicit de orice fel, jocuri de noroc prohibite etc., tocmai pentru ca structureaza actiunile crimei organizate, care isi orienteaza strategia bazandu-se exact pe ceea ce legea ii arata strict si exclusiv sa evite.

Enuntata insa la nivel de principii directoare, care sanctioneaza finalitati concrete, prejudicii concrete, legea sanctionatoare s-ar aplica tuturor actelor ce nu se conformeaza prin sens si finalitate acelor principii, indiferent de forma in care ar fi savarsite, pentru ca, in esenta, ar fi sanctionata atitudinea duplicitara, neonesta.

Diferitele studii de perceptie efectuate in ultimii ani in randul opiniei publice privind cauzele coruptiei arata ca, spre deosebire de presa, care are o puternica tendinta de politizare a fenomenului coruptiei, indeosebi prin imixtiuni directe in influentarea unor decizii care le aduc beneficii substantiale, populatia este inclinata mai degraba sa considere coruptia ca o consecinta a dereglarilor normative, decat ca un efect al implicarii factorilor politici in sfera coruptiei.

Intre aceste doua posibilitati, mai exista insa una care practic, le reuneste si le sintetizeaza, dar mai rar evidentiata: implicarea factorilor politici intr-o maniera indirecta care promoveaza starea de coruptibilitate prin dereglarea normativa.

Astfel, interventia incorecta se face nu printr-un trafic de influenta direct sau o luare de mita pentru servicii concrete si singulare, ci prin influentarea sau participarea la producerea unor acte normative care, prin efectul aplicarii lor, au acelasi caracter de denaturare si eludare a interesului general ca si actele clasice de coruptie.

Acestea sunt insa mult mai periculoase, datorita aparentei lor de legalitate data de trecerea prin procedurile legale de elaborare, cu toate ca sensul lor deviaza de la notiunea de interes general sau chiar pot fi contrare unora dintre principiile legiferate si legitimizate prin Constitutie.

Normativul nostru penal nu ofera o definitie a coruptiei, ci doar enunta anumite modalitati de actiune ilicite care sunt considerate fapte de coruptie, in Codul penal si in Legea 78/18 mai 2000.

Desigur, se poate concepe o definitie derivata din descrierea faptelor incriminate si din clasificarea tipurilor de subiecti activi ai infractiunilor numite de coruptie. Nefiind insa enuntate principiile/criteriile generale care definesc notiunea de coruptie, enumerarea modalitatilor din lege este limitativa, astfel incat coruptia poate gasi posibilitati de manifestare prin alte metode decat cele strict descrise prin norma de incriminare.

De exemplu, Legea 78/18.05.2000 descrie ca infractiune asimilata coruptiei fapta de "folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt date publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii".

Daca legiuitorul considera ca diseminarea unor informatii in public este de natura sa produca prejudicii intereselor legitime particulare sau publice, prejudicii comparabile si asimilabile celor produse de alte tipuri de fapte de coruptie, si prevede expres sanctionarea acestor fapte ca fiind de coruptie, legea nu reglementeaza insa si acele situatii in care se practica blocarea arbitrara a fluxului informational, ascunderea intentionata de informatii care ar fi fost de natura sa aduca orice lamurire necesara cetateanului sau institutiei care urmarea indeplinirea unui intereres legal si legitim.

Asemenea situatii tin tot de coruptie, sunt foarte raspandite si cu efecte grave, iar actuala lege ofera posibilitatea celor care iau decizii sau participa si influenteaza la luarea deciziilor sa-si ascunda scopurile neoneste chiar in spatele motivarii cu caracterul de "nedestinate publicitatii" pentru unele informatii. Astfel, excesul de secretizare creste permisivitatea coruptiei.

De aceea, este necesar ca atribuirea caracterului secret al oricarei informatii sa fie intotdeauna motivata de necesitatea demonstrata de a proteja interesele publice sau particulare legale si legitime pe care institutia care lucreaza cu acele informatii este abilitata sa le sustina, in paralel cu eliminarea posibilitatii de atribuire arbitrara a acestui caracter.

Cheia limitarii, dezorganizarii si eliminarii coruptiei consta in principiul transparentei procesului decizional, care trebuie sa devina regula de baza a societatii sau a unei organizatii, iar secretizarea exceptia bine argumentata si limitata pe cat posibil in timp sau ca numar al situatiilor carora li se aplica o asemenea exceptie

Astfel, cetatenii platitori de taxe si impozite, destinate unui buget care sa finanteze diverse actiuni ce se regasesc in interesul general (de exemplu, asigurarea climatului de siguranta publica, o atributie de baza cu care este investita o organizatie de politie, care reprezinta interesul fiecarui cetetean in parte si al tuturor de a se simti in siguranta), sunt indreptatiti sa cunoasca modul in care sunt utilizate resursele financiare si, de asemenea, daca acest mod este conform scopului pentru care au fost ele repartizate organizatiei care dispune asupra folosirii lor. In acest caz, persoana autorizata este orice cetatean care este intersat de realizarea dreptului si interesului sau legitim privind siguranta sa, ca parte a notiunii de interes general privind siguranta publica.

In conditiile aratate, in care lipseste setul de valori si principii fundamentale enuntate si recunoscute ca valabile de catre toti membrii societatii, consideram ca pentru a vorbi de coruptie, de eliminarea riscurilor si punctelor vulnerabile din activitatea unei organizatii care fac posibile faptele de coruptie, este necesar sa enuntam o definitie functionala si operationala a coruptiei.

Coruptia reprezinta, in esenta, o atitudine de abuz de incredere si utilizare frauduloasa a puterii investite, determinand comportamente care deviaza sau transgreseaza obligatiile normale ale exercitarii unui rol public (de exemplu, functionar), sau care incalca normele legale ce interzic exercitarea anumitor tipuri si forme de influenta (mita, trafic si abuz de autoritate, santaj, constangere etc.), in scopul obtinerii unor avantaje personale sau de grup, directe sau indirecte, aducand totodata prejudicii intereselor legitime ale unor persoane sau institutii.

Astfel, atitudinea de coruptie se refera nu numai la incalcarea legii care defineste faptele de coruptie, ci si la incalcarea codurilor de etica si deontologie profesionala care ordoneaza comportamentul acelor categorii de angajati la care se refera legea, dar si la acceptarea prejudiciilor aduse intereselor legitime ale unui individ sau tuturor.

Nu se asteapta din partea oricarui cetatean sa nu incalce normele juridice, cetateanul nu este investit cu o incredere apriorica - tocmai de aceea au fost create institutii de control care sa previna sau sa combata incalcarea cadrului legal, dar se asteapta acest lucru si de aceea sunt investiti cu prerogative si incredere acei membri ai institutiilor care au atributii de organizare, control, preventie si combatere a abuzurilor din toata gama de activitati desfasurate in toate domeniile vietii sociale. Acestora le este opozabil conceptul de coruptie.

In acest sens, se poate afirma ca darea de mita nu este un act de coruptie (decat in masura in care este savarsita de un functionar public supus codului deontologic al functiei sale), ci doar o incercare de corupere provenita de la un cetatean de la care era oricum prevazut si acceptat riscul de a face o asemenea tentativa.

Coruptia este realizata insa daca functionarul caruia i se ofera mita o accepta, prima fiind o infractiune obisnuita, a doua fiind o infractiune de coruptie reala, care presupune o abordare speciala, deoarece a fost savarsita de un cetatean subordonat unui juramant sau unui scop clar delimitat la angajarea intr-o astfel de institutie care i-a oferit incredere si prerogative speciale.

Daca eforturile de sanctionare si prevenire a luarii de mita ar fi consecvente si principiale, efectul ar fi implicit al descurajarii incercarilor de dare de mita.

Totodata, pentru a utiliza eficient notiunea de coruptie si a nu transforma combaterea faptelor de coruptie intr-un fel de "vanatoare de vrajitoare", cu efect al disiparii eforturilor si scaderii eficacitatii, ba chiar al caderii in desuetudine a actiunilor anticoruptie, consideram necesara o alta precizare: actele de coruptie presupun nu numai utilizarea frauduloasa a puterii investite in scopul obtinerii unor beneficii personale. Aducand beneficii celor in favoarea carora subiectul corupt a acceptat sa utilizeze fraudulos prerogativele functiei, aduce totodata prejudicii altor persoane, fata de care era obligat prin natura pozitiei sa le asigure exercitarea in bune conditii a drepturilor si intereselor legitime.

Practic, de cele mai multe ori, incercarea de definire a conceptului de coruptie ca devianta si incalcare a unei valori oscileaza intre clasificarea ei ca infractiune de pericol (cand este pusa in discutie in primul rand ideea de moralitate, de incalcare a unor conduite considerate in general ca tinand de morala) sau infractiune de rezultat (cand este evidentiata, in principal, aparitia unor prejudicii certe prin rabatul de la conduita asteptata).

Fiecare dintre aceste clasificari orienteaza diferit abordarea strategiilor si seturilor de masuri fata de fenomenul coruptiei, astfel incat o lege, pentru a fi realmente eficienta, va trebui sa ia in considerare conjugat si, in acelasi timp, nuantat conform circumstantelor, cele doua tipuri de clasificari ale coruptiei.

De exemplu, s-ar putea lua in considerare excluderea din categoria faptelor de coruptie a primirii de foloase necuvenite (pentru o etapa temporara de concentrare a eforturilor asupra faptelor de luare de mita si trafic de influenta, tinand cont de actualul context psihosocial explicat mai sus, cand am aratat dimensiunea socioculturala a fenomenului coruptiei), atata vreme cat aceasta fapta nu constituie o pretindere de mita mascata sau nu este demonstrata ca o obisnuinta prin care functionarul lasa sa se inteleaga, desi nu cere explicit, ca ar putea sa nu-si indeplineasca atributiile corect si integral daca nu ar fi rasplatit ulterior, situatie evidentiata mai ales prin cuantumul foloaselor primite.

Pentru a aborda eficient coruptia ca infractiune de pericol, este necesara mai intai enuntarea limpede a valorii, interesului, dreptului pus in pericol de o conduita considerata de coruptie, ca si a mecanismelor prin care acea conduita devine periculoasa si a tipurilor de prejudicii care pot fi aduse astfel. Practic, este vorba de enuntarea modelului despre care am vorbit mai sus, de societate sau organizatie care isi desfasoara interactiunile si procesele de schimb pe principiile transparentei si onestitatii, deci un model de necoruptibilitate, astfel incat devine fapta cu pericol potential orice conduita care s-ar opune ca sens principiilor modelului enuntat.

Pentru a fi abordata ca infractiune de rezultat, trebuie mai intai precizate, limitativ insa, tipurile de prejudicii aduse intereselor particulare si generale legale si legitime prin diferite conduite si actiuni determinate.

Abordarea nu poate fi eficienta insa decat prin conjugarea ambelor variante.

Toate cele expuse iau in considerare necesitatea dezvoltarii unui concept operational, coerent si unitar privind coruptia, cuprinzand in aceeasi reglementare notiuni despre subiectii calificati, tipul de atitudine caracteristica pentru coruptie, mobiluri, scopuri si modalitati care pun in evidenta aceste scopuri si genul de prejudicii aduse intereselor particulare si publice legitime, dar enuntate explicit, atat interesele cat si formele in care pot fi prejudiciate prin coruptie. Un astfel de set compact si cuprinzator de notiuni este de natura sa fundamenteze strategiile de prevenire si combatere si sa focalizeze eficient resursele si actiunile pentru stoparea fenomenului.

Criteriile de definire a coruptiei fiind clar enuntate, permit distingerea actelor care intra sub incidenta legii si eforturilor de stopare de alte acte cu aparenta de coruptie, care ar disipa aceste eforturi, ar distorsiona perceptia realitatii si nu ar permite realizarea unui feed-back util pentru perfectionarea strategiilor si instrumentelor.

O expunere normativa asupra coruptiei necesita un anumit punct de vedere, clar exprimat, un standard de integritate si un model privind felul in care actioneaza coruptia in situatii particulare. Aceasta modalitate de abordare este valabila atat pentru enuntarea unei legi cu aplicabilitate generala privind coruptia, cat si pentru elaborarea unei strategii de prevenire si controlare a coruptiei la nivelul unei organizatii.

B). Coruptia in cadrul organizational.

Coruptia ca forma de "devianta" individuala se regaseste la cetateanul care, dispus sa incalce normele juridice ale momentului, incearca sa obtina (forteze, cumpere, influenteze) asentimentul acelor categorii de functionari care aveau rolul de a-l impiedica sa comita incalcarea normei vizate. Se regaseste, de asemenea, la functionarul care este dispus sa incalce normele de conduita profesionala sau sa utilizeze arbitrar prerogativele functiei, in scopul obtinerii unor beneficii nelegitime.

Exista insa, acceptata de sociologi si criminologi, notiunea de coruptie ca forma de "devianta" organizationala, evidentiata cu precadere in cadrul institutiilor de control social: politie, justitie, parchet, garda financiara etc. Potrivit unor autori, comportamentul deviant al unor astfel de institutii este mai putin determinat de motivatii individuale, cat de o serie de factori cu caracter organizational.

De altfel, ca un exemplu, intr-un studiu privind perceptia coruptiei in randul cadrelor Ministerului Internelor si Reformei Administrative, realizat de catre Institutul pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii, s-a atras atentia asupra unor indicii privind trecerea, in interiorul politiei, de la coruptia ca fapt individual la coruptia ca element comun al unei culturi criminogene determinate de socializarea negativa in interiorul institutiei. Practic, s-a aratat o tendinta de trecere de la practicile de coruptie singulare sau de grup ale unui/unor politisti, la actiuni sistematice, care fac parte deja din stilul organizational, mai exact din aspectele de devianta organizationala apartinand acestui stil.

Insa, mai mult decat procesul de coruptibilizare care antreneaza mai multi sau mai putini dintre membrii unei organizatii prin socializarea negativa din interiorul acesteia, uneori se regaseste coruptibilizarea organizatiei ca mod general de actiune si scopuri urmarite si realizate.

Caracteristica cea mai frecventa a deviantei in acest domeniu o reprezinta nu numai angajarea in fenomene de frauda si coruptie, dar si in diferite decizii capabile sa afecteze, intr-o masura majora, scopurile si interesele sociale dezirabile, valorizate pozitiv de majoritatea membrilor societatii. Notiunea de abuz al puterii publice se refera la cazuri si situatii de incalcare a intereselor colective, prin obtinerea, prin intermediul unor decizii oficiale, a unor beneficii cu caracter privat. In aparenta, decizia este bine fundamentata, iar conduita oficialului pare perfect legala, dar orientarea sa si beneficiul obtinut din aceasta orientare in interes particular, dovedesc caracterul ilicit al conduitei si deciziilor sale, legale poate, ca forma, dar nelegitime in fond.

Despre un individ, se poate spune ca este corupt sau nu in raport cu asteptarile altor persoane, institutii sau intregii societati de a urma acea conduita dintr-o anumita functie pentru care este platit si investit cu incredere si prerogative speciale, de natura sa nu puna in pericol satisfacerea intereselor generale sau particulare legale si legitime si, totodata, de a sustine satisfacerea acestor interese potrivit sferei sale de competente.

Despre o organizatie, se poate spune ca este corupta sau nu in raport cu acele asteptari ale societatii care a considerat-o necesara si a investit in ea resurse, de a se subordona si a actiona conform unui set legal de scopuri, prerogative, regulamente, conduite generale ale membrilor ei, subordonate ca sens sustinerii intereselor legale si legitime ale membrilor societatii si, totodata, de a nu pune in pericol satisfacerea acestora.

Uneori, indivizii pot comite infractiuni de coruptie indreptate impotriva organizatiei din care fac parte, eludand codurile emise de aceasta si aducand prejudicii intereselor acesteia. Alteori, infractiunile de coruptie sunt savarsite de indivizi in numele organizatiei din care fac parte, prejudiciind persoane din afara organizatiei si avand sprijinul explicit (situatie mai rara) sau tacit sau beneficiind de indiferenta structurilor de decizie ale organizatiei respective.

Distinctia intre coruptie ca fapt individual de coruptia ca fapt organizational se poate face mai ales atunci cand se iau in considerare scopurile reale ale organizatiei, si nu cele formale, declarate oficial, daca scopul real al organizatiei consta in maximizarea beneficiilor ei. Un individ poate comite un act de coruptie indreptat impotriva scopurilor formale ale organizatiei din care face parte, dar se poate afla si in situatia ca fapta sa sa se repercuteze asupra intereselor reale ale organizatiei respective. In primul caz, poate fi sanctionat sau nu, in functie de foloasele aduse scopurilor formale dar si reale ale organizatiei prin sanctionarea sa. In al doilea caz, individul va fi sanctionat intotdeauna.

Devianta organizationala apare atunci cand, de exemplu, un act de coruptie, efectuat de un membru al organizatiei printr-o forma de constrangere sau cointeresare a unei persoane din afara organizatiei, este compatibil cu scopul real al organizatiei de mentinere a unui anumit nivel al beneficiilor sau a unui anumit statut privilegiat cu ajutorul unor "venituri informale" sau prin exploatarea resurselor organizatiei in beneficiul personal al angajatilor organizatiei si, implicit, in detrimentul celor pentru care a fost creata organizatia (scopul formal). Scopul real nu este nevoie sa fie exprimat explicit fata de angajatii organizatiei, ci lasat sa se inteleaga din atitudinea persistenta, tacita de neinterventie la constatarea unor asemenea situatii, sau de interventie selectiva si formala.

Studiile criminologice efectuate in domeniul deviantei organizationale postuleaza trei mari modele teoretice ale coruptiei din cadrul agentiilor de control social:

a) Modelul participativ sau al cooptarii subiectilor la elaborarea politicii de decizie a agentiei de control social respective. Odata "cooptati" in agentia de control social, subiectii in cauza pot deturna scopurile formale ale organizatiei, facand-o sa adopte scopuri deviante.

De exemplu, "colaborarea" politistilor cu unii infractori marunti, informatori ai politiei, in vederea depistarii si arestarii unor infractori mai periculosi, este o practica in concordanta cu scopurile formale legitime ale unei organizatii de politie, dar devine periculoasa atunci cand actiunile politiei depind de informarile acestora, de selectivitatea colaboratorilor in oferirea de informatii asupra unora sa altora dintre capii lumii interlope.

Exista situatii in care se poate vorbi de coruptia politistilor, cand acestia permit spargatorilor sa opereze nestingherit in anumite locuri, in realitate in schimbul unor sume de bani si nu a unor informatii cu valoare operativa deosebita, sau chiar ajutandu-i sa-si planifice spargerile pentru a imparti ulterior recompensa din restituirea bunurilor furate. Anumite retele ale crimei organizate pot utiliza sistematic serviciile politiei pentru a le garanta monopolul asupra unor activitati precum traficul de droguri sau de fiinte umane, jocuri de noroc ilegale, contrabanda etc.

b). Modelul "capturarii" agentiilor de control social in beneficiul unor utilizatori externi. De exemplu, utilizarea principalelor resurse ale agentiilor de control social (cum ar fi informatiile si capacitatea acestora de a le obtine si de a dispune masuri in consecinta), in beneficiul unor politicieni care le folosesc ca o marfa de schimb pentru a obtine, de la organizatiile ilicite asupra carora isi poate exercita controlul respectiva agentie, fondurile pentru sustinerea camapniei electorale.

Un astfel de model apare cu precadere atunci cand beneficiarul extern poate dispune, datorita unei legislatii ambigui, permisive, defectuoase sau altor factori, asupra structurii personalului din agentia de control social vizata. Acolo unde exista o mai mare autonomie in selectia si promovarea personalului, presiunile exercitate de exploatatorii externi sunt mai slabe.

c). Modelul dominatiei exercitate de exploatatori interni ai resurselor agentiilor de control social. Acest model are in vedere grupul administrativ dominant al agentiei, care dirijeaza in interes propriu activittea agentiei si care profita de incalcarea scopurilor legale ale acesteia pentru a obtine beneficii personale.

Aceste trei modele permit, totodata, conturarea a trei ipoteze cu scop predictiv care indica posibilitatea aparitiei coruptiei ca devianta organizationala:

cu cat agentiile de control social depind in mai mare masura de de subiectii pe care-i controleaza in realizarea scopurilor legale si legitime , cu atat este mai mare probabilitatea aparitia fenomenului de coruptie, prin cooptarea acestor subiecti;

cu cat sunt mai controlate din afara deciziile agentiei, cu atat este mai probabila aparitia coruptiei prin capturarea resurselor agentiei de beneficiari externi, in interes propriu;

cu cat sunt mai protejate aceste agentii de influentele externe, cu atat creste riscul aparitiei coruptiei prin intermediul dominarii interne exercitate de factorii de conducere, care vand in interes propriu resursele de control si activitatea agentiilor respective.

Specialistii subliniaza insa ca nici una dintre aceste ipoteze, utilizata singular, nu poate prezice daca o agentie de control social va deveni corupta din punct de vedere organizational.

Pentru aceasta sunt necesare o serie de conditii suplimentare, care sa poata evidentia posibilitatea ca, in conditiile existente ale fiecarui model descris, fenomenul coruptiei sa apara sau sa nu apara la o astfel de organizatie, cum ar fi: diferentele existente in inhibarea tendintelor de savarsire a actelor de coruptie, deosebirile intre oportunitatile de a comite aceste acte, relatiile organizatiei cu normele sociale conventionale, politica de administrare a resurselor economice a organizatiei, conflictul organizational.

Fiecare organizatie dispune de norme care-i stabilesc scopurile legale de infiintare si mijloacele de actiune, de coduri de conduita obligatorii si de seturi de norme interne de reglementare a diferitelor activitati ale organizatiei, de regulamente de ordine interioara, de norme interne de reactie fata de abaterile comise de membri sai, atat de la scopurile formale ale organizatiei, cat si de la normele interne ale acesteia.

Toate acestea pot pune in evidenta conditiile enumerate si riscurile ca organizatia sa tinda sa se inscrie intr-unul dintre cele trei modele de devianta organizationala, de aceea trebuie luate in considerare atunci cand organizatia isi propune sa elaboreze o strategie viabila de stopare, limitare si prevenire a fenomenului coruptiei in cadrul ei.

C). Coruptia in cadrul politiei.

1). Modalitati de manifestare a coruptiei in politie.

Atunci cand este prezenta, devianta organizationala a politiei poate cuprinde, printre altele, abuzurile comise de politie atat in beneficiul unor membri, cat si pentru conservarea unor privilegii pentru intreaga breasla politieneasca.

In multe cazuri, practicile ilegale se refera la primirea unor sume de bani, bunuri, cadouri, obtinerea unor facilitati sau gratuitati de la diversi beneficiari, in schimbul prestarii unor servicii legale ce revin in mod obisnuit politiei ca agentie de control social. Nu este vorba numai de practici singulare, ci de practici care definesc anumite caracteristici ale "stilului" organizational de a obtine "privilegii" pentru activitatea prestata in interesul public.

Poate fi vorba de sume de bani obtinute pentru facilitarea accesului unor intreprinzatori la diverse acte, autorizatii si permise necesare, de mese gratuite oferite de restaurante, hoteluri, baruri, in schimbul unui plus de protectie si verificare a securitatii acestora, de daruri sau marfuri gratuite din diferite puncte comerciale in schimbul unor servicii de acelasi gen sau pentru tolerarea unor practici evazioniste sau din alte categorii ilicite ale patronilor acestora sau chiar pentru evitarea de catre acestia a unor sicane (amenzi exagerate si persistente pentru parcari neregulamentare, pentru incalcarea regulilor de securitate si functionare a localurilor sau magazinelor etc.).

De multe ori, publicul nu priveste aceste situatii ca fiind unele de coruptie, deoarece multi patroni sunt dispusi sa aduca gratificatii celor care le pazesc bunurile sau le aduc o protectie sporita (cand apare, de aceasta data, perceperea politistului ca protector si prestator de servicii in folosul comunitatii sau al unor indivizi din comunitate).

Intr-un alt registru al ilegalitatilor insa, cel mai frecvent, sumele de bani sau alte foloase materiale sau de alta natura (de exemplu, servicii sexuale gratuite prestate de prostituate) reprezinta acte de coruptie , cand sunt consecinta incalcarii de catre organele de politie a atributiilor de serviciu in beneficiul unor persoane private si in deserviciul intereselor juste ale comunitatii.

Cazurile cele mai reprezentative sunt constituite din tolerarea sau chiar protejarea actiunilor crimei organizate a jocurilor de noroc prohibite, a traficului de droguri, prostitutiei si proxenetismului, pornografiei infantile, extorcarii de fonduri (prin asa zisii recuperatori sau pretinderea violenta a "taxelor de protectie"), metodelor sistematice de evaziune fiscala prin comercializarea documentelor contabile false etc.

Cei care patroneaza aceste activitati ilicite extrem de profitabile considera ca sumele de bani platite politistilor (sau, dupa caz, magistratilor, altor functionari din diferite agentii de control social) reprezinta o investitie buna, daca astfel pot obtine noninterventia sau chiar diferite forme de sprjin din partea celor corupti si daca reusesc sa-si consolideze influenta in societate si mecanismul ilicit de imbogatire.

Trebuie sa precizam ca, deseori, ceea ce este denumit generic abuz se impleteste cu coruptia. O atitudine abuziva, care accepta si justifica comportamente abuzive indiferent de motive (prejudecati fata de anumite categorii profesionale, sociale sau etnice, starea perpetua de proasta dispozitie datorata presiunilor saraciei, sau colegilor, sau sefilor etc.) este susceptibila de a fi si atitudine coruptibila, pentru ca nimic nu impiedica persoana abuziva de a se opri de la un alt abuz de prerogative (constrangerea la mita, primirea folosului necuvenit ulterioara sugestiei ca altfel nu-si va indeplini sarcina corespunzator, traficul de influenta in defavoarea cuiva) efectuat prin faptele clasice de coruptie si indreptat impotriva celor fata de care se considera indreptatit sa abuzeze.

De cele mai multe ori, abuzurile nu sunt comise gratuit, doar ca urmare a unei proaste dispozitii personale si de moment sau al educatiei, ci ascund fie un folos obtinut din favorizarea unei alte persoane, fie o incercare de a sugera persoanei fata de care se comite abuzul sa "recompenseze" cumva serviciul legal la care era indreptatita.

In functie de motivele pentru care sunt comise (scopurile urmarite si circumstantele utilizate pentru atingerea acestora), de caracterul lor sporadic sau persistent si de prejudiciile pe care le antreneaza in dauna unor persoane sau a comunitatii, de categoriile de personal implicate, putem face distinctia intre mai multe categorii de fapte de coruptie comise de politisti:

diverse primiri de foloase necuvenite, gratificatii diverse, ca o practica devenita constanta, pentru activitatea prestata in interesul comunitatii sau al unor categorii de intreprinzatori din comunitate, pentru facilitarea accesului unor persoane la diferite acte si autorizari ori pentru eliberarea acestora in conditiile cele mai bune sau pentru ca unii intreprinzatori sa evite sicane din partea politistilor (controale abuzive, exagerat de dese, sanctiuni neintemeiate si cunoscute ca greu reversibile, blocari neintemeiate ale activitatii, noninterventii in situatii evidente de infractiuni etc.), toate acestea avand deseori ca substrat motivational probleme de imagine personala, dorinta de a evidentia in comunitate anumite pozitii privilegiate si de prestigiu ale breslei politistilor;

presiuni sistematice sau sporadice asupra unor persoane sau intreprinzatori de a contribui la fondurile politistilor, acestia considerandu-se presati de lipsuri logistice suprapuse cerintelor de indeplinire a atributiilor sau de conformare la un anumit nivel al aparitiei in public (aspectul imbracamintii, masinii, obiectelor diverse ale exercitarii profesiei);

pretinderi sau acceptari de mita devenite sistematice pentru a nu aplica diverse sanctiuni in cazul constatarii incalcarilor legislatiei privind desfasurarea unor activitati (activitati comerciale de orice fel, circulatia pe drumurile publice, activitati lucrative care presupun obtinerea anumitor permise sau autorizatii etc.);

primiri de bani sau alte foloase in schimbul practicii sistematice de noninterventie legala fata de desfasurarea unor activitati criminale repetate (trafic de droguri, de persoane, contrabanda, jocuri de noroc neautorizate, furturi de masini, spargeri de masini sau locuinte si sedii de firme si valorificari ale obiectelor sustrase, practici de colecare de taxe de protectie sau de datorii prin recuperatori, practici de inselaciune in domeniul tranzactiilor imobiliare etc.);

primiri sistematice de bani sau alte foloase pentru a sprijini informativ sau a proteja interesele unora dintre cei care patroneaza activitatile ilegale organizate descrise mai sus, fie de interventia autoritatilor, fie de concurenta altor capi interlopi;

practici ca unele dintre cele descrise mai sus (nu vorbim de sprijinul dat gruparilor de infractori, care este atat de compromitator incat antreneaza obligatoriu o atitudine coruptibila consecventa), dar nesistematice, ca evenimente unice sau foarte rare survenite pe parcursul carierei unui politist, dar care nu devin fapte de obicei, ca urmare a unor circumstante pe care le considera fie deosebit de favorabile (un prilej de a obtine niste venituri fiind foarte sigur ca nu va fi prins, o cedare la presiuni tacite sau exprimate din partea colegilor corupti, o autoconvingere ca ceea ce face este un act just in conditiile anume percepute si interpretate de el), sau deosebit de presante (un santaj, o nevoie urgenta de bani pentru o problema personala etc.);

pretinderi sau primiri de mita sau trafic de influenta pentru influentarea in sensul dorit de un infractor a cursului unui dosar penal, care poate fi practica sistematica sau sporadica;

primiri de bani sau alte foloase pentru practici de deturnare a resurselor unitatii de politie (materiale, umane, timp alocat si activitati) catre un beneficiar extern, factor politic local sau afacerist local, in vederea sprijinirii unor actiuni profitabile ale acestuia sau pentru evitarea controalelor si actiunilor legale pe care politistii le-ar putea efectua asupra activitatilor celor mentionati;

practici interne de pretinderi sau primiri de foloase pentru diverse servicii (promovari sau ajutor dat in vederea promovarii nemeritate, ascunderea, ignorarea sau distorsionarea rezultatelor unor anchete si controale interne etc.).

2). Cauze si conditii de manifestare a coruptiei in politie.

Este vorba, in egala masura, de cauze si conditii privind coruptia ca fapt individual si despre coruptie ca mediu favorabil in care se produc fapte individuale, intrucat aceste notiuni nu pot fi delimitate, ele coexistand si potentandu-se reciproc.

Factorii ce concura la producerea unei situatii de coruptie sunt predispozanti, daca tin de structura de personalitate a faptuitorului si favorizanti, daca tin de necesitati materiale mai mult sau mai putin stringente, de presiuni din partea anturajului profesional sau de socializarea negativa in cadrul subculturii politiei, de observarea unor reactii ambigue si neeficace ale factorilor de interventie si stopare a coruptiei, de vicii de elaborare a reglementarilor interne, susceptibile de a fi folosite pentru escamotarea actelor de coruptie si pentru neatribuirea vreunei responsabilitati in cazul producerii unor abuzuri si prejudicii, de circumstante specifice in care fapta de coruptie pare posibila fara consecinte sau fara aflarea altcuiva despre producerea ei.

Nici unul dintre acesti factori insa nu este determinant, ci contribuie in diverse masuri la canalizarea spre conduita coruptibila, iar confluenta lor in circumstante specifice fiecarui caz determina decizia de angajare in actul de coruptie.

In continuare, vom prezenta aceste categori de factori, aratand pentru fiecare felul in care contribuie sau influenteaza in mecanismul producerii mentalitatii coruptibile, deciziei de savarsire a faptului de coruptie sau situatiei susceptibile de coruptie, precizand si faptul ca, fiecare dintre acestia, separat, nu poate explica de o maniera satisfacatoare acest proces.

Totodata, trebuie sa retinem ca nu acesti factori determina in mod direct un act de coruptie, ci maniera personala in care sunt receptati si interpretati este ceea ce decide daca un subiect va rezista presiunii acestor factori sau va ceda. De aceea, nici unul dintre acesti factori nu poate fi considerat mai mult sau mai putin important in influentarea deciziei de a comite un act de coruptie (cu o exceptie aratata in cadrul prezentarii factorilor organizationali), ci fiecare influenteaza potrivit tuturor circumstantelor particulare fiecarui caz, astfel incat orice ierarhizare este neconcludenta.

Abordarea cauzalitatii coruptiei prin analiza acestor categorii de factori se poate face dintr-o dubla perspectiva

Una este aceea de considerare a deciziei personale ca prevalenta in angajarea in acte de coruptie, acceptand existenta factorilor demotivationali economici, stresurile inerente profesiei de politist si relatiile tensionate cu sefii ca omniprezente intr-o organizatie de politie, care filtreza caracterele integre de cele ambivalente.

In acest caz, focalizarea se va face asupra unora dintre factorii organizationali (procesele si mecanismele organizationale de descoperire, cercetare si sanctionare a actelor de coruptie, de pastrare a consecventei acestor masuri, de asumare a responsabilitatii fata de opinia publica si de transparentizare a institutiei fata de aceasta, de valorizare explicita a conduitelor intgre si morale ca modele reprezentative pentru politisti).

Cealalta perspectiva presupune focalizarea asupra factorilor cu impact in erodarea motivatiilor politistului: economici, de relationare, lipsa de stimulare psihologica prin cooptare la luarea decizilor si prin recunoasterea prestigiului personal. Ambele perspective sunt insa complementare.

Riscul unei abordari unilaterale este dat fie de mentinerea conditiilor de stres care pot conduce la abandonul institutional exact al categoriilor de politisti care dovedeau deja vocatie si probitate morala, fie de caderea in desuetudine a modelului de politist caracterizat de integritate si prestigiu meritat in comunitate si scaderea nivelului motivatiilor la angajare, reduse la obtinerea unor prerogative, beneficii de imagine sau materiale, care nu confera rezistenta la tensiune si induc cedarea spre coruptibilitate.

2.1. Factorii economici.

a). Saracia. Atunci cand vorbim de saracie, ne referim atat la nivelul de trai al membrilor comunitatii in care politistii isi desfasoara activitatea, cat si la propriul nivel de trai al politistilor. In primul caz, saracia va determina o multitudine de fapte cu caracter infractional sau contraventional care sa eludeze legislatia momentului referitoare la diverse activitati comerciale sau lucrative sau la procurarea unor bunuri, iar faptuitorii vor opera constant si persistent presiuni asupra politistilor pentru ca acestia sa tolereze asemenea fapte, in schimbul mitei sau a diverse gratificatii.

Daca politistii respectivi percep o anumita injustitie sociala a situatiei materiale dificile a celor descrisi, in raport cu legislatia momentului si cu starea generala de lucruri din societate la acel moment, este posibila acceptarea acestor gratificatii sau mituiri, desi constientizeaza ca se aduce un prejudiciu avutului public sau ca isi incalca atributiile si normele de deontologie profesionala, dintr-o atitudine de empatizare cu situatia si cu motivatiile celor tolerati.

Suprapuse acestor stari de fapt, pot exista situatii in care politistii accepta sistematic asemenea targuri cu unii dintre contravenienti sau infractori, controland sau sanctionand frecvent pe altii.

O alta situatie se refera la faptul ca, de obicei, saracia se suprapune si lipsei de instruire, ceea ce poate oferi politistilor ocazia de a pretinde diferite foloase pentru indeplinirea unor atributii sau pentru servicii si proceduri fictive, bazandu-se pe gradul scazut de cunoastere sau pe necunoasterea atributiilor lor de catre acea parte din populatie.

In al doilea caz, nivelul scazut de trai al unor politisti, determinat de insuficienta salariului in raport cu nevoile lor de subzistenta (lipsa unei locuinte si plata unei chirii impovaratoare, sotie fara un loc de munca, existenta copiilor, diverse cheltuieli persistente pentru plata unor tratamente medicale costisitoare sau alte situatii) sau de indeplinire a atributiilor la un anumit nivel de imagine in comunitate (de exemplu, vestimentatie decenta si chiar de o anumita calitate, de natura sa impuna respect) poate determina implicarea politistilor in acte de coruptie care sa le compenseze neajunsurile stringente.

b). Salarizarea politistilor. Aceasta problema are in vedere mai multe aspecte decat cel de discrepanta intre cuantumul salariului si nivelul cheltuielilor uzuale ale unui politist si ale familiei sale, desi aceasta este o problema presanta pentru multi politisti.

Munca de politie presupune un stres cu mult superior altor profesii, un timp alocat peste programul obisnuit si nenormat, imprevizibilitatea programului de lucru, riscuri, boli profesionale, confruntari cu situatii de acuze publice aduse politistilor pentru diverse situatii neimputabile acestora.

Pentru toate acestea, salarizarea actuala se dovedeste incapabila de a le compensa si de a oferi tuturor categoriilor de politisti o posibilitate de recuperare adecvata a capacitatii de munca din situatiile descrie. In aceste conditii, unii dintre politisti se pot considera indreptatiti sa-si compenseze lipsurile si stresurile prin beneficii provenite din diverse acte de coruptie.

c). Modalitatea de salarizare. In afara celor expuse, salarizarea implica si un alt aspect care o face sa devina "insuficienta": pe plan extern, raportarea la sistemul de salarizare si beneficii al altor categorii de functionari din cadrul celorlalte de agentii de control social (Parchet, Justitie, Garda Financiara .etc.), in conditiile in care politistii percep ca lor le revine cea mai mare parte a muncii, riscurilor si responsabilitatilor sociale in privinta controlarii fenomenului infractional general, la care se adauga si alte atributii.

Aceasta discrepanta, alaturata uneori perceptiei coruptiei in randul acestor categorii de functionari, antreneaza pentru unii politisti decizia angrenarii in acte de coruptie pentru accederea la un nivel de trai considerat meritat si pentru compensarea sentimentului de injustitie perceput prin prisma acestei situatii.

Pe plan intern, exista perceptia discrepantei intre modalitatea de salarizare/recompensare a unor categorii de politisti in raport cu altele, cand salariul nu mai este utilizat cu functia de acoperire a nevoilor, ci de subliniere a rangului si importantei unei pozitii. Si aceasta situatie concura la producerea unui sentiment persistent de injustitie care poate precipita decizia savarsirii unui act de coruptie.

Problema importantei subminarii prestigiului personal va fi mai amplu redata in cadrul prezentarii factorilor organizationali.

d). Insuficienta cantitativa si calitativa a dotarilor materiale. Aceasta situatie de fapt, pusa in evidenta cu ocazia multor studii privind problemele politistilor, se constituie intr-o veritabila presiune atunci cand impiedica realizarea activitatilor la anumiti parametri de eficienta sau cantitativi, stiind ca aceste nereusite ar atrage sanctiuni.

Totodata, lipsurile logistice antreneaza un mare consum nervos al politistilor care isi disputa controlul asupra resurselor precare dintr-o unitate de politie (masini, combustibil, fonduri pentru plata informatorilor sau a expertizelor), determina contributii personale care devin impovaratoare mai ales prin persistenta lor, induc diminuarea imaginii de autoritate publica prin etalarea lipsurilor din dotare sau din echipament, cu efect al scaderii nivelului comportamentului celor cu care se relationeaza si pentru care trebuie sa depuna un efort suplimentar de a-l controla.

In consecinta, unii dintre politisti se considera nevoiti sa apeleze pentru suplimentarea resurselor la diverse persoane din comunitatea locala, in schimbul unor servicii care tin de neindeplinirea obligatiilor de serviciu, de traficul de influenta etc.

2.2. Factorii organizationali.

a). Erorile de management. Acestea se refera la managementul sefilor unitatilor de politie, al diferitelor directii, servicii, compartimente sau birouri sau al esaloanelor din aparatul central.

Asa cum au relevat si studiile privind perceptia managementului unor inspectorate judetene de politie sau sectiilor si sectoarelor de politie din cadrul D.G.P.M.B., majoritatea managerilor dovedesc lipsuri reale in relationarea eficienta cu subordonatii, dovedesc dezinteres pentru problemele acestora, lipsa de respect, de comunicare, de acceptare a diferentelor de opinii sau de sugestii din partea subalternilor.

Neimplicarea in cunoasterea si sustinerea politistilor care se confrunta cu probleme materiale si familiale deosebite, se poate solda uneori cu aparitia unor acte de coruptie care ar fi putut fi prevenite astfel.

Intoleranta si lipsa de comunicare si de ascultare a opiniilor subordonatilor poate conduce la situatii in care acestia se simt descurajati sa le raporteze sefilor diferite situatii abuzive, de santaj, situatii exceptionale in care misiunile sunt ingreunate de lipsuri logistice sau de personal sau de dispozitii contradictorii, incercand sa rezolve situatiile prin metode personale care antreneaza compromisuri si implicari in acte de coruptie.

Totodata, ignorarea discrepantelor intre situatiile de fapt date de insuficienta resurselor materiale si umane, blocajele de ordin normativ, cresterea gradului de agresivitate si infractionalitate in randul populatiei si cerintele de indeplinire a unor indicatori cantitativi, sub amenintarea sanctiunilor administrative, creaza o presiune foarte mare asupra politistilor, care se vad uneori obligati sa recurga la diferite artificii sau compromisuri pentru escamotarea realitatii, ceea ce atrage posibilitatea aparitiei coruptiei.

Devine evident faptul ca este necesara o scoala a managementului, simpla redenumire a comandantilor instruiti dupa metode militare in manageri nefiind suficienta pentru insusirea de catre acestia a principiilor managementului eficient, care presupune vocatie si instruire corespunzatoare.

b). Lipsa unei experiente adecvate in domeniul asistentei psihologice. Este o lipsa majora care afecteaza Politia Romana ca institutie moderna, asistenta psihologica fiind la debutul sau in sprijinul personalului politiei.

Profesia de politist presupune o multitudine de situatii tensionante, de stresuri care erodeaza capacitatea de munca si de refacere si demotiveaza sustinerea unei atitudini si comportamente corecte si consecvente, iar in absenta altor posibilitati de reechilibrare, numai o asistenta psihologica de calitate poate compensa aceste elemente de stres.

Consilierea psihologica a celor selectati in institutia politiei este necesara pentru compatibilizarea motivatiilor acestora cu realitatile profesiei sau pe parcursul carierei acestora pentru formarea unei deprinderi sanatoase de a recepta realitatea situatiilor cu care se confrunta si de a-si ajusta atitudinea interioara si comportamentul in consecinta. Este, de asemenea, necesara realizarea unor studii temeinice ale comportamentului uman in diferite situatii.

c). Erori de reglementare si practicare a relationarii. Reglementarile relatiilor dintre categoriile de personal din politie sunt inca tributare regulamentelor si conceptiilor de tip militar, care nu luau in considerare importanta factorului uman decat ca resursa cantitativa, dar nu si sub aspectul conservarii si stimularii potentialului acestuia.

Este posibil ca acesta sa fie unul dintre cei mai importanti factori generatori ai conditiilor cu impact major in determinarea adoptarii de catre unii dintre politisti a comportamentelor abuzive si coruptibile

Explicatia consta in una dintre nevoile de baza ale psihicului uman, care apare indata ce sunt satisfacute nevoile de subzistenta si siguranta: nevoia de recunoastere.

Sunt situatii in care politistii nu se confrunta cu greutati materiale sau familiale deosebite care ar impune mari cheltuieli, au un salariu acoperitor pentru nevoile de baza comune majoritatii politistilor, si totusi se implica in comiterea unor fapte de coruptie.

Se admite uneori presiunea din partea anturajului de prieteni, cunostinte sau familiei sau chiar a perceptiei starii de lucruri generale, de a realiza venituri la un anumit nivel care este considerat compatibil cu pozitia de lucrator de politie, indiferent de natura acestor venituri.

Aceasta inseamna ca politistul resimte o scadere a importantei personale si a prestigiului sau in fata celor care exercita aceste presiuni. Aceasta ar putea fi compensata de calitatea relatiilor la locul de munca, cu colegii si sefii, dar de multe ori sentimentul de lipsa de recunoastere este erodat decisiv in special de atitudinea sefilor sai.

Lipsa de recunoastere a capacitatii sale de a avea opinii personale si pertinente fata de situatiile profesionale aparute, lipsa de respect evidentiata prin cuvinte sau tonuri neprotocolare, prin dispozitii arbitrare sau care exced natura relatiilor profesionale, atitudinea elitista si exagerat distanta, tratamentul preferential practicat de unii sefi fata de unii subordonati, tratamentul discriminatoriu practicat fata de unele categorii de personal in ceea ce priveste acordarea unor beneficii sau distinctii, toate acestea contribuie la scaderea propriei stime de sine a politistilor, ducand la deteriorarea celei mai importante bariere in fata coruptibilitatii: autoinhibitia prin valorizarea respectului de sine.

De multe ori, caracterul dificil si lipsa de instruire a sefilor in notiuni de relationare si comunicare determina incercari ale acestora de impunere a autoritatii, importantei si prestigiului personal prin sublinierea lipsei de importanta si prestigiu a subalternilor, printr-o incercare de evidentiere a contrastului exprimata prin variate modalitati, de la autoritarisme la persiflari, la ignorarea punctelor de vedere sau a dificultatilor subordonatilor, la sanctiuni injuste, la dispozitii nesustinute de argumente pertinente.

Daca politistul percepe o discrepanta notabila intre ceea ce credea inainte de incadrarea sa ca politist referitor la onorabilitatea profesiei si la respectul si prestigiul personal derivate din aceasta si felul in care este tratat la locul de munca, dezamagirea este suficient de puternica pentru a nu mai dori sa sustina o onorabilitate care nu-i este recunoscuta si valorizata in nici un fel sau care nu este recunoscuta ca atare in relatiile profesionale.

Va percepe trimiterile oficiale la traditia, demnitatea si onoarea profesiei de politist ca fiind caduce sau fara substanta, si va cauta recunoasterea prestigiului personal prin acele metode si in acel grup care se va dovedi dispus sa i-o ofere. Moralitatea nu este o atitudine care are nevoie de control si coercitie pentru a fi adoptata. In esenta, fiinta umana este intrinsec morala si conformista la codul de comportament moral al grupului in care traieste, deoarece valorizeaza pozitiv acele comportamente si atitudini care-i confera siguranta zilnica si relaxare.

Motivatia sustinerii moralitatii incepe insa sa dispara atunci cand aceasta nu mai este recunoscuta ca atribut de baza al persoanei sau cand persoana este tratata ca si cum nu ar conta faptul ca are un comportament ireprosabil din punct de vedere moral, mai ales intr-o institutie care lupta cu comportamente infractionale derivate din lipsa de moralitate a unora dintre membri societatii.

Faptul ca politistul isi desfasoara activitatea zilnica intr-un mediu frustrant din punct de vedere al necesitatilor materiale, al muncii specifice, al conflictelor inerente din mediul infractional in care actioneaza, nu este inca de natura sa erodeze rezistenta la tentatiile coruptiei, daca nu ar interveni lipsa satisfactiei din relatiile profesionale in care simte ca i se refuza recunoasterea demnitatii si prestigiului.

Codurile de etica si deontologie profesionala trebuie sa se refere in egala masura la scopurile si procedurile insitutiei, ca si la comportamentul subordonat acestora al membrilor ei, in relatiile interne sau cu persoane din afara institutiei. Politistul nu poate insa sa sustina consecvent imaginea unei organizatii caraterizata de atitudini si comportamente de elita, daca nu este tratat la randul sau ca un component al acestei elitei cel putin in randul celor care ar trebui sa cunoasca atributiile si greutatile care recomanda institutia politiei ca organizatie de elita si onorabila intr-o societate.

Recunoasterea activa a integritatii caracterului politistului poate fi cheia determinarii unei conduite ireprosabile consecvente a celui caruia ii este recunoscuta si valorizata aceasta calitate, si a formarii unui model spre care sa tinda alti politisti

Erodarea prestigiului personal apare si ca urmare a cazurilor in care politistul nu se simte sustinut in diferite situatii dificile de colegii sau sefii sai, care refuza sa-si asume solidaritatea si responsabilitatea in situatiile date, ceea ce poate avea ca urmare o pactizare a unor politisti cu infractorii, desi nedorita, datorita neincrederii sau temerii de a nu fi sustinut in cazul in care incerca sa-si faca datoria cu promptitudine.

De asemenea, astfel de deviante pot apare si ca urmare a unor situatii experimentate de politisti, de tratamente neprotocolare sau incorecte profesional din partea altor functionari publici (procurori, judecatori), fata de care, de asemenea, percepe ca este lasat fara sprijin din partea colegilor, sefilor, institutiei in general.

d). Erori de selectie si promovare a personalului. Este vorba de lipsa unor proceduri proactive in recrutarea si selectionarea unui personal care dovedeste vocatie de politist, care realizeaza riscurile si greutatile profesiei, si le asuma si, totodata, dovedeste o structura de personalitate stabila, centrata pe un respect de sine bine fundamentat.

Competenta in materie juridica, aspectul si capacitatile fizice si capacitatea de disciplina sunt aspecte la fel de importante ca inteligenta, cultura si flexibilitatea, deoarece aceste din urma calitati permit pastrarea moralitatii in conditii de frustrare si de presiune a problemelor de rezolvat si tentatiilor.

Totodata, procesul de selectie nu are suficient in vedere decelarea aspectelor motivationale ale alegerii profesiei de politist, putand astfel sa intre in aceasta institutie persoane teribiliste, motivate de perceperea profesiei prin prisma unor carti sau filme cu eroi justitiari sau descurcareti prin orice metoda, persoane fara stima de sine, care vad in politie doar posibilitatea etalarii unei atitudini de superioritate in fata familiei sau anturajului, persoane timorate, care nu au incredere ca s-ar putea descurca profesional in alte institutii, sau care chiar vad in politie posibilitatea obtinerii unor beneficii mari prin abuzul de prerogativele functiei.

De asemenea, erori de promovare se regasesc in procesul de numire a managerilor fara o prealabila instruire adecvata in acest sens sau o apreciere a capacitatii manageriale conforma problemelor de rezolvat dupa criteriile managementului modern. Incompetenta manageriala poate conduce la decizii gresite care antreneaza compromisuri speculate si transformate in cazuri de coruptie.

e). Lipsa de transparenta a procesului decizional. Reglementarea procesului decizional nu permite inca realizarea a doua aspecte esentiale pentru scaderea vulnerabilitatilor in fata coruptiei ale unei organizatii: transparenta acestui proces si participarea angajatilor la luarea deciziilor.

Transparenta presupune motivarea deciziilor, decelarea scopurilor reale care au fundamentat decizia sau dispozitia si posibilitatea compararii acestora cu scopurile legale si legitime ale organizatiei, care da ca rezultanta caracteristica etica sau nonetica a deciziilor si dispozitiilor (in institutiile britanice se studiaza deja posibilitatea introducerii unui cod etic al functionarului care sa permita acestuia refuzul unei dispozitii atunci cand aceasta este neetica sau nelegitima potrivit criteriilor continute de codul respectiv).

Psihosociologia organizatiilor retine participarea membrilor ei la procesul decizional ca un criteriu de baza al eficientei acesteia, prin motivarea si investirea cu responsabilitate si respect a angajatilor, aceasta reducand totodata posibilitatea aparitiei comportamentelor si actiunilor duplicitare.

Dealtfel, studiile privind perceptia managementului in unitatile de politie au evidentiat solicitarea majoritatii politistilor pentru un sistem de conducere consultativa.

f). Lipsa unui relationari utile cu populatia. Relationarea utila in sensul diminuarii starii de coruptibiltate in randul politistilor ar presupune posibilitatea acordata cetatenilor si presei de a semnala existenta unor situatii abuzive sau coruptibile, nu numai a unor persoane determinate, de a solicita si obtine raspunsul rezultatelor verificarilor. Presupune transparentizarea proceselor decizionale care implica asigurarea ordinii publice si sigurantei civice, a utilizarii fondurilor acordate pentru indeplinirea atributiilor legale in acest sens.

De asemenea, presupune restrangerea caracterului secret al datelor politiei la situatiile strict motivate de protejare a informatiilor in cauzele aflate in lucru sau a demnitatii unor persoane pana la finalizarea aspectelor echivoce legate de acele persoane.

Lipseste posibilitatea verificarii de catre comunitate a modului in care unii politisti valorifica sau ignora informatiile, plangerile cetatenilor. Exista, eventual posibilitatea existentei unui registru aflat in custodia institutiei avocatului poporului care sa inregistreze sesizarile complete facute de cetateni la unitatile de politie si sa permita compararea acestor inregistrari cu cele din registrele politiei si cu rezultatele obtinute si declarate de politisti.

Capacitatea redusa de control a onestitatii politistilor de catre opinia publica este una dintre cele mai prielnice conditii de aparitie a coruptiei.

g). Lipsuri in activitatea formatiunilor de protectie a cadrelor. Acestea se refera la atitudinea pasiva a acestora, ca protectie reala fata de situatiile dificile prin care poate trece un politist (amenintari, santaje, evenimente costisitoare neprevazute, angrenarea acestuia in anturaje dubioase).

Se reproseaza acestor formatiuni lipsa de preocupare pentru informarea sefilor politistilor care trec prin asemenea situatii sau pentru incercarea de prevenire a trecerii la acte de coruptie prin discutii, atentionari sau incercari de sprijinire a politistilor in cauza.

Lipseste, de asemenea, o activitate sustinuta de depistare si remediere a vulnerabilitatilor organizationale si normative fata de aparitia situatiilor de coruptie.

h). Socializarea negativa in cadrul institutiei. Aceasta situatie se regaseste in cazul in care exista presiuni asupra unor politisti din partea majoritatii colegilor cu care lucreaza frecvent, in relatiile profesionale si extraprofesionale, de a adopta atitudinea caracteristica grupului, cand aceasta este orientata catre abuzuri si fapte de coruptie si cand acestia percep si o atitudine de tolerare sau noninterventie din partea factorilor de conducere.

Despre socializare negativa mai putem vorbi si atunci cand politistii angajati percep, isi insusesc si traduc in comportamente abuzive si coruptie o anumita caracteristica de mentalitate a breslei politistilor: aceea de superioritate si aroganta fata de cetateni, deoarece inteleg distorsionat atributia de control social ca prerogative de supraveghetori si sanctionatori, de multe ori arbitrari.

Aceste atitudini au fost semnalate frecvent in studiile de perceptie ale opiniei publice fata de politisti. Tranzitia actuala spre adoptarea notiunilor de politie si politisti comunitari, cu rol prevalent de protectie si sprijin a comunitatii si cetatenilor, este major franata de aceste mentalitati.

Ele isi au radacini in traditia din trecut a militiei, care era perceputa si ca instrument de dominare apartinand aparatului de stat, cand acesta nu mai era perceput ca legitim raportat la interesele generale.

Desi politia este cea mai in masura sa recunoasca influentele negative ale unor acte normative sau decizii oficiale asupra comportamentului colectiv si individual, ii lipseste posibilitatea autentica de a semnala acest lucru pentru o remediere rapida a siuatiilor.

De asemenea, politistul nu este abilitat legal sa aprecieze oportunitatea formelor legale de interventie in situatii particulare si sa faca uz de propria decizie (fie pentru un plus de fermitate, fie pentru o interventie diminuata sau nuantata, respectand principiile fundamentale de drept), atunci cand considera si denonstreaza ca respectarea stricta a procedurilor ar fi antrenat prejudicii mai mari asupra tuturor participantilor din circumstantele respective sau asupra intreselor generale legitime.

Aceasta poate conduce la adoptarea de catre politist a unor atitudini distante si indiferente fata de cetateni, de multe ori cu scop autoprotectiv, considerandu-se presat sa aplice prevederi legale uneori inoportune si sa-si atraga, in consecinta, reprosuri ale cetatenilor pe care in sinea sa le considera intemeiate, ceea ce induce perceptia unui zid conceptual care delimiteaza politistii de cetateni, ca tabere opuse, in care este posibila aparitia acceptarii coruptiei.

2.3. Factori individuali si de perceptie.

Acestia sunt tratati impreuna, intrucat perceptia personala a realitatii determina adoptarea unei atitudini sau alta sau a diferite comportamente, in raport cu valorile internalizate de individ si cu posibilitatea data de circumstantele percepute de a le evidentia.

a). Perceptia generalizarii coruptiei. Este vorba atat de perceptia situatiei la nivelul intregii societati, cat si in interiorul institutiei. Daca fata de prima politistul isi poate construi un sistem de aparare, dorind sa se evidentieze cu o atitudine contrara celei pe care o percepe ca generalizata, suprapunerea perceptiei coruptiei generalizate in propria organizatie pe care o considera reprezentativa il poate descuraja si demotiva pentru sustinerea comportamentului incoruptibil.

b). Perceptia lipsei de reactie a elementelor de control si coercitie. Perceptia reactiei factorilor de decizie, ca ineficienta, selectiva sau formala, acoperirea unor situatii sau persoane suspectate de coruptie datorita unor informatii notorii sau etalarii unor beneficii materiale cu mult peste posibilitatile legale ale unui politist, pot influenta major deciziile unor politisti de a se angrena in acte de coruptie.

In functie de gradul de cunoastere a unor asemenea situatii si de capacitatea de analiza a informatiilor, politistii pot opera extrapolari la nivelul intregii institutii si a factorilor de conducere, ceea ce poate antrena debusoalarea unora sau incurajarea celor care aveau deja predispozitia spre coruptibilitate.

c). Tarele caracteriale ale persoanei. In ultima instanta, elementul central al aparitiei situatiei de coruptie il constituie decizia personala de a se implica in comiterea faptei.

Toti factorii prezentati si altii sunt prezenti si afecteaza, intr-o masura sau alta, pe toti politistii. Reactia individuala fata de presiunea exercitata de acestia depinde insa decisiv de structura caracteriala a persoanei, de aspectele volitionale si motivationale ale gandirii ei, de prezenta intr-o masura sau alta a complexelor psihologice si a mecanismelor interioare de supracompensare, iar acestea sunt deja formate inainte de procesul angajarii in institutie.

Aceasta arata greutatea de predictie a comportamentului uman in diferite situatii, astfel incat cunoasterea factorilor cu incidenta majora in producerea cazurilor de coruptie si masurile adoptate in consecinta nu pot anula posibilitatea producerii unor asemenea situatii.

Uneori, in acte de coruptie sunt antrenati politisti tineri, fara probleme materiale deosebite, care-si compromit definitiv cariera in institutia politiei sau intr-o alta organizatie de prestigiu.

De multe ori, poate fi vorba inclusiv de inhibitii si frustrari de natura sexuala, subiectii dorind sa impresioneze prin etalarea bunurilor materiale si conduitelor arogante tinerele din anturajul lor de cunoscuti sau se implica in practici de favorizare a prostituatelor si proxenetilor, in schimbul obtinerii unor favoruri sexuale.

Alteori, o educatie aroganta determina politistii sa inteleaga gresit semnificatia prerogativelor functiei lor si sa adopte rapid atitudini abuzive si coruptibile fata de cetateni.

D). Concluzii.

la nivelul intregii societati, lipseste modelul de integritate publica, exprimat prin normele constitutionale si procedurile legale, dar si beneficiile demonstrate si participarea echitabila la sustinerea acestui model, care sa subordoneze ca sens conduitele membrilor societatii.

in aceste conditii, institutia politiei este presata sa asigure conformarea conduitei cetatenilor la norme percepute diferentiat, in functie de beneficiile de moment, ca legitime sau ilegitime.

aceasta presiune se distribuie tuturor membrilor politiei, confruntati la angajare cu un model de gandire tributar unei mentalitati deja formate , careia i se opune obligativitatea respectarii unor rigori comportamentale specifice institutiei.

incidenta factorilor de stres, de natura economica, organizationala, a activitatilor profesiei in sine, combinata cu tentatia oferita de modele de comportament coruptibil, nesanctionate, influenteaza diferit perceptia politistilor.

receptivitatea politistilor fata de modelul de integritate sau de modelul coruptibil este orientata de structura caracteriala.

perceptia generalizarii coruptiei diminueaza rezistenta celor care nu si-au propus de la inceput sa fie corupti, dar simt nevoia de integrare in grupul cu care lucreaza frecvent, deja corupt, sau se simt prea dezamagiti pentru a lupta cu frustrarile.

stimulii psihologici care pun in valoare prestigiul politistului sunt esentiali pentru determinarea conduitei acestuia catre un model care ar atrage noi stimuli prin recunoasterea valorii personale, stabilirea increderii in sine si in institutie.

coerenta si consecventa unui sistem de cercetare si sanctionare a cazurilor de coruptie si de publicitate a acestora determina cresterea increderii in institutie a politistilor cu vocatie si probitate morala.

ignorarea presiunilor date de nivelul salarizarii si logisticii si de cerintele unor criterii de eficienta care nu tin cont de realitatea obiectiva determina adoptarea unor comportamente abuzive si coruptibile.

perceperea de catre politisti a prerogativelor functiei ca motiv de afisare a superioritatii fata de cetateni conduce la adoptarea atitudinilor abuzive si coruptibile.

corectarea factorilor organizationali se poate face la nivelul normativului intern.

interventia asupra factorilor individuali se poate face de asemenea prin corectii ale normelor interne de reglementare a relatiilor si activitatilor si in reconceptualizarea rolului politiei si politistilor, a proceselor de selectionare, formare si promovare a politistilor.

corectarea factorilor economici depinde de nivelul de intelegere a comunitatii si autoritatilor externe privind importanta acestor factori pentru promovarea unui politist util comunitatii.

3. MODALITATI DE PREVENIRE A CORUPTIEI INTERNE

1. Structura specializata din cadrul M.I.R.A.

Structura specializata in desfasurarea activitatilor de prevenire si combatere a coruptiei in randul personalului Ministerului Internelor si Reformei Administrative este Directia Generala Anticoruptie.

Aceasta constructia institutionala constituie materializarea structurala a unui program PHARE, derulat cu parteneri din Marea Britanie si Spania, precum si a vointei interne existente la nivel executiv, de prefigurare a unei entitati specializate care sa actioneze de o maniera euroconforma pentru ridicarea standardului de integritate a angajatilor M.I.R.A.

Actele normative care stau la baza infiintarii si functionarii Directiei Generale Anticoruptie sunt Legea nr. 161/2005, privind stabilirea unor masuri privind prevenirea si combaterea coruptiei in randul personalului M.A.I. si Ordonanta de Urgenta nr. 120/2005, privind operationalizarea D.G.A. Unitatea este integrata aparatului central al Ministerului Internelor si Reformei Administrative si este in directa subordonare a ministrului internelor si reformei administrative. Atributiile si activitatile unitatii sunt axate pe cele doua coordonate actionale majore, anume de prevenire si respectiv de combatere, aspect ce confera unitatii, statutul de integrator si coordonator unic al implementarii politicilor anticoruptie la nivelul M.I.R.A.

Din punctul de vedere al modelului institutional, aceasta constructie organizationala reuneste sub aceeasi unitate de actiune, dezvoltarea de informatii, activitatea de prevenire, testare a integritatii si respectiv instrumentarea propriu-zisa a cazurilor constatate, sub indrumarea, sprijinul si controlul unitatilor de Parchet competente.

Un alt element de noutate care sta la baza functionarii directiei generale este infiintarea si operationalizarea Comitetului Strategic pentru sprijinul si evaluarea D.G.A., care reuneste pe langa principalii membri ai conducerii ministerului, ai structurilor centrale si ai D.G.A., si reprezentanti desemnati ai unor organizatii neguvernamentale reprezentative la nivel national. Faptul ca acest for de dezbatere profesionala presupune si elemente de extraneitate institutionala constituie dovada evidenta a liniei de deschidere si transparenta adoptata de catre D.G.A.

Activitatea preventiva a D.G.A. este organizata si se desfasoara de o maniera duala, atat pe zona angajatilor M.I.R.A., cat si pe zona civic-cetateneasca si mass-media. Astfel, actiunile preventive punctuale desfasurate in unitati sunt intregite de ample campanii de mediatizare si constientizare la nivelul opiniei publice, in cadrul acestora fiind folosite pe langa cele mijloacele traditionale (pliante, afise, intalniri de lucru,etc.), metode stiintifice de cercetare in care sunt angrenati toti lucratorii D.G.A.

2. Prevenirea coruptiei interne - responsabilitate principala a tuturor structurilor M.I.R.A.

Chiar daca a fost infiintata D.G.A., prevenirea coruptiei interne este si va ramane o responsabilitate principala a tuturor structurilor M.I.R.A.

In acest context prevenirea coruptiei interne a constituit si constituie o prioritate si pentru conducerea Politiei Romane, eforturile pe aceasta linie orientandu-se,in principal, spre cresterea gradului de responsabilizare a managerilor de la toate nivelurile ierarhice, constientizarea de catre personalul ce ocupa functii de executie a importantei capitale pe care o are, atat pentru fiecare in parte, cat si pentru institutia Politiei Romane in ansamblu, adoptarea unui comportament integru, precum si catre identificarea factorilor de risc, a vulnerabilitatilor si a masurilor adecvate de contracarare.

Principalele activitati desfasurate la nivelul tuturor structurilor Politiei Romane, in anul 2007, in scopul indeplinirii acestor obiective, au fost urmatoarele:

Ø      prin dispozitii ale inspectorului general al Politiei Romane a fost desemnat responsabilul cu aplicarea Strategiei MIRA si s-a constituit colectivul de analiza a factorilor de risc si a vulnerabilitatilor in domeniul coruptiei interne, pentru Politia Romana;

Ø      la nivelul Inspectoratului General al Politiei Romane a fost elaborat Planul propriu de actiune pentru prevenirea implicarii personalului in acte si fapte de coruptie, document ce a fost transmis pentru implementare tuturor structurilor Politiei Romane (directii centrale din IGPR, DGPMB, inspectorate judetene de politie, brigazi de combatere a criminalitatii organizate, sectii regionale de politie transporturi si unitati de invatamant);

Ø      fiecare directie centrala (similare) din cadrul IGPR a facut propria analiza a factorilor de risc si a vulnerabilitatilor, in baza careia a identificat si principalele masuri de interventie;

Ø      la nivelul tuturor unitatilor teritoriale, prin dispozitii ale sefilor de unitati, au fost constituite colective de analiza a factorilor de risc si a vulnerabilitatilor in domeniul coruptiei interne, colective care, de asemenea, au efectuat analizele respective identificand principalii factori de risc si vulnerabilitatile din plan local, precum si principalele masuri de interventie;

Ø      prin activitatile enumerate s-a realizat o responsabilizare sporita a sefilor de unitati, acestia asigurand:

- monitorizarea permanenta a incalcarilor normelor de disciplina si conduita profesionala; precum si

- identificarea si aplicarea masurilor considerate a fi de natura sa contribuie la consolidarea integritatii personalului.

Ø      monitorizarea audio-video a punctelor de lucru cu publicul, in vederea reducerii riscului de expunere la coruptie a personalului, in cadrul a 14 locatii ale unitatilor de politie teritoriale, in primele 6 luni ale anului 2007;

Ø      informarea populatiei cu privire la existenta canalelor de comunicare puse la dispozitia cetateanului de Politia Romana, informatiile care se pot transmite prin acestea, precum si referitoare la procedurile de asiguarare a securitatii datelor transmise si a persoanelor, prin emisiuni radio-tv; articole in presa scrisa; reactualizarea paginilor web ale unitatilor teritoriale intr-o forma mai atractiva si interactiva, fiind prevazuta posibilitatea sesizarii de catre cetateni prin internet a aspectelor referitoare la acte de coruptie, fiind creata sectiunea "sugestii-sesizari"; promovarea aspectelor procedurale privind Legea 544/2001;

Ø      mediatizarea permanenta a cazurilor politistilor care au refuzat sa primeasca mita pentru a sublina faptul ca acest fenomen nu este tolerat de catre personalul Politiei Romane;

Ø      introducerea in planurile de pregatire continua a temelor de prezentare a Codului de etica si deontologie al politistului si a Ghidului de aplicare al acestuia, precum si a temelor specifice elaborate in domeniul prevenirii si combaterii coruptiei de catre DGA.

Eforturile proprii ale Politiei Romane in domeniul prevenirii coruptiei interne, derulate si cu sprijinul structurii de specialitate din cadrul D.G.A., continua si in 2008 acestea fiind materializate in planul de Planul de actiune pentru prevenirea coruptiei in randul personalului Politiei Romane in anul 2008, document pe care il prezentam in Anexa nr.3.

Principalele etape ale managementului activitatilor de prevenire a coruptiei interne in cadrul Politiei Romane pentru anul 2008 sunt:

Ø      Constituirea, prin dispozitie a inspectorului general, a Grupului de lucru pentru analiza factorilor de risc si a vulnerabilitatilor la coruptie din activitatea Politiei Romane, cu urmatoarea componenta:

Coordonator: directorul Directiei de Inspectie Interna;

Membrii: - un ofiter din cadrul Directiei Management Resurse Umane;

- un ofiter din cadrul Institutului pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii;

- un ofiter din cadrul Directiei de Inspectie Interna;

- un ofiter din cadrul Directiei de Investigatii Criminale;

- un ofiter din cadrul Directiei Politiei Rutiere;

- un ofiter din cadrul Directiei Politiei de Ordine Publica;

- un ofiter din cadrul Directiei de Investigare a Fraudelor.

si urmatoarele atributii:

analizarea factorilor de risc si vulnerabilitatilor specifice principalelor domenii de activitate ale Politiei Romane, prin valorificarea sintezei realizata de D.G.A. pe baza dosarelor penale instrumentate in anul 2007;

realizarea de intalniri punctuale cu ofiteri din cadrul D.G.A. - Serviciul Prevenire pentru stabilirea masurilor ce ar conduce la diminuarea vulnerabilitatilor la coruptie;

solicitarea de propuneri de activitati concrete pentru prevenirea faptelor de coruptie, fiecarei directii centrale din I.G.P.R. responsabila de unul din domeniile de activitate evidentiat in sinteza realizata de D.G.A. pe baza dosarelor penale instrumentate in anul 2007, (investigatii criminale; politie rutiera; ordine publica si investigarea fraudelor);

elaborarea proiectului Planului de actiune pentru prevenirea coruptiei in randul personalului Politiei Romane in anul 2008 si supunerea acestui document consultarii tuturor directiilor centrale din I.G.P.R.;

solicitarea de date si situatii, in domeniul prevenirii coruptiei interne, de la orice structura a Politiei Romane, conducatorii acestora avand responsabilitatea de a asigura furnizarea la timp a materialelor;

propunerea si executarea oricaror alte activitati de natura sa contribuie la prevenirea coruptiei interne.

Ø      Implementarea planului de actiune mentionat prin emitere unei dispozitii a inspectorului general cu urmatoarele prevederi:

aprobarea Planului de actiune pentru prevenirea coruptiei in randul personalului Politiei Romane in anul 2008;

directiile centrale/structurile similare din I.G.P.R. vor pune in aplicare sarcinile ce le revin din Planul de actiune, iar unitatile de invatamant subordonate I.G.P.R., Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti, Inspectoratele de Politie Judetene, Brigazile de Combatere a Criminalitatii Organizate si Sectiile Regionale de Politie Transporturi vor intocmi planuri proprii de actiune avand la baza obiectivele prevazute in Planul de actiune al I.G.P.R.;

constituirea, la nivelul I.G.P.R., a unui Colectiv de Analiza pentru evaluarea modului de implementare a obiectivelor prevazute in Planul de actiune pentru prevenirea coruptiei in randul personalului Politiei Romane in anul 2008, cu urmatoarea componenta:

Coordonator: directorul Directiei de Inspectie Interna;

Membrii: - un ofiter din cadrul Directiei Management Resurse Umane;

- un ofiter din cadrul Institutului pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii;

- un ofiter din cadrul Directiei de Inspectie Interna;

si urmatoarele atributii:

coordonarea, monitorizarea si evaluarea implementarii Planului de actiune la nivelul Politiei Romane;

elaborarea rapoartelor de analiza privind modul in care au fost realizate actiunile prevazute in plan si prezentarea acestora conducerii I.G.P.R.;

solicitarea de date si situatii, in domeniul prevenirii coruptiei interne, de la orice structura a Politiei Romane, conducatorii acestora avand responsabilitatea de a asigura furnizarea la timp a materialelor;

propunerea de masuri de revizuire a planului de actiune daca situatia impune;

realizarea de intalniri punctuale cu ofiterii din cadrul Directiei generale Anticoruptie pentru stabilirea masurilor ce ar conduce la diminuarea vulnerabilitatilor la coruptie;

propunerea si executarea oricaror alte activitati de natura sa contribuie la prevenirea coruptiei interne.