Aplicarea legii civile in timp, in spatiu si asupra persoanelor

Aplicarea legii civile in timp, in spatiu si asupra persoanelor

Bibliografie selectiva M. Eliescu, Aplicarea legii civile in timp si in spatiu. Conflictele de legi, in Tratat de drept civil, vol. I, Partea generala, Bucuresti, 1967, p. 77-135; O. Capatana, Aplicarea legii in timp si spatiu, in Tratat de drept civil, vol. I, Partea generala, Ed. Academiei, Bucuresti, 1989, p. 111-122; V. Patulea, Principiul neretroactivitatii legii civile in conditiile conflictului intre legi succesive de inspiratie politica opusa, Dreptul nr. 7-8/1991, p. 83 si urm. I. Lula, D. Mantea, Consideratii asupra nulitatii ca facta pendentia, Dreptul nr. 8/2004, p. 74-90.

Consideratii generale. Cand vorbim de aplicarea legii civile in timp si spatiu ne referim la sensul larg al notiunii de "lege", deci avem in vedere nu numai legile propriu-zise, dar si decretele, hotararile guvernului, precum si orice alte acte normative cuprinzand norme de drept civil.

Atat legile, cat si situatiile juridice carora ele le dau nastere sau pe care le guverneaza sunt determinate si incadrate, pe de o parte, in timp, iar pe de alta parte, in spatiu.

In timp legile au o viata a lor delimitata intre momentul intrarii lor in vigoare si momentul iesirii lor din vigoare, iar situatiile juridice se inscriu in timp prin data constituirii si data stingerii lor.

Intrarea in vigoare a legii civile are loc fie la 3 zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial, fie la data mentionata in cuprinsul ei, daca legea stabileste expres o anumita data (art. 78 din Constitutie). Prin intrarea ei in vigoare ea devine obligatorie si intra in functiune celebra maxima nemo censetur legem ignorare care exprima principiul ca "nimeni nu este considerat a nu cunoaste legea"; este o prezumtie de cunoastere a legii care se aplica asupra tuturor persoanelor, indiferent de cetatenie. Finalitatea sa este de a asigura aplicarea efectiva a legii: nimeni nu se poate sustrage aplicarii legii sub motivul necunoasterii ei.

Aceasta prezumtie este operanta, indiferent de aspectul formal al legii (lege, decret, hotarare, ordonanta etc.). Este o prezumtie absoluta si impotriva ei nu se poate face proba contrara; asadar, nu ajuta cu nimic aceluia care ar vrea sa faca dovada ca efectiv nu avea nicio cunostinta despre o anumita regula de drept.

Maxima nemo censetur legem ignorare, in realitate, in mare parte, este o fictiune, deoarece nu este de conceput ca cetateanul de rand sa poata cunoaste miile de legi care sunt in vigoare. In adevar, asistam astazi la o adevarata maree legislativa (ca sa n-o numim logoree legislativa) deosebit de complexa si sinuoasa. Acest fenomen nu a trecut neobservat, subliniindu-se: "In imposibilitatea de a imbratisa dreptul modern in totalitatea sa, profesionistii reactioneaza multumindu-se de a cerceta dreptul cu ocazia vreunei spete. Odata rezolvata speta, dreptul recade in noapte; cunoasterii culturale i se substituie cunoasterea-flasch (J. Carbonnier, op. cit., p. 213). Cu un alt prilej acelasi autor, nitel cam caustic, remarca ca acest principiu este "un factor de anxietate juridica daunatoare igienei mentale a contemporanilor nostri" (Idem, Flexible droit, ed. I, 1969, p. 115-116). Si apoi nu spunea Balzac, referindu-se la Franta timpului sau, ca un popor care are 40.000 de legi nu are lege?

Nu mai este o noutate a spune ca prolixitatea legislativa contemporana afecteaza profund credibilitatea si eficacitatea dreptului; unii autori spun chiar ca dreptul nu ne mai apare intotdeauna ca o protectie, ci, adesea, ca o primejdie. G. Cornu, vorbind despre accesibilitatea dreptului, spunea ca aceasta este problema fundamentala, cruciala, de nerezolvat fara o rasturnare radicala. "Ceea ce ii separa pe cetateni de dreptul lor, mai mult decat limbajul acestuia, este monstruozitatea intrinseca a dreptului, gigantismul masei de norme, complexitatea sistemului juridic, proliferarea legilor, regulamentelor, directivelor, in doua cuvinte, poluarea normativa. Nu se poate defini accesibilitatea dreptului decat ca visul irealizabil al simplificarii dreptului. Dar nu se vede decat: inaccesibilitatea dreptului. Jura novit curia? (G. Cornu, op. cit., p. 57). De aceea credem ca politica legislativa trebuie sa puna un accent deosebit pe simplificarea si cunoasterea legilor. Fiecare cetatean are o obligatie de informare cu privire la cunoasterea legilor in vigoare. Dar accesibilitatea dreptului nu inseamna - cum s-a spus - nici vulgarizarea si nici eradicarea vocabularului juridic in care se gasesc conceptele fundamentale ale dreptului.

Dar la aceasta maxima nu se poate renunta, deoarece eficacitatea legii impune a nu se primi scuza ignorantei; in plus, principiul egalitatii tuturor in fata legii nu admite neaplicarea ei pentru consideratii de ordin subiectiv.

Aceasta fictiune are totusi o exceptie cunoscuta sub numele de "eroare de drept". Ea are menirea de a face ineficace un act juridic in temeiul unei erori de drept considerata ca viciu de consimtamant. Mai mult decat atat, atunci cand eroarea este comuna si invincibila, pentru a valida o situatie care este in contradictie cu legea necunoscuta, ea este creatoare de drept (error communis facit ius). Dar o eroare generala si invincibila poate sa conduca la compromiterea sau esecul unei legi. De aceea ea nu va fi primita decat cu totul exceptional.

In orice caz, se pare ca, in general, acest adagiu in dreptul civil nu are aceeasi putere pe care o are in dreptul penal si fiscal. Codul nostru penal statueaza expres in art. 51 alin. (4) ca necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii nu inlatura caracterul penal al faptei.

Intr-o maniera categorica putem concluziona ca principiul analizat trebuie mentinut - desi este imperfect -, dar mladiat, cu exceptia erorii de drept ca viciu de consimtamant. In dreptul civil rigiditatea nu este buna si in ultima analiza trebuie salvata ideea de justitie.

Legea are vocatia de a-si pastra forta sa obligatorie (a se vedea si M. Constantinescu, I. Vida, Promulgarea legii, Dreptul nr. 6/2000, p. 9-25). Cu toate acestea o lege posterioara poate sa-i retraga aceasta obligativitate: aceasta este abrogarea. Principiul este ca intre doua vointe emise succesiv cea din urma trebuie sa invinga (lex posterior, lex melior). La fel se intampla si in materie de testamente, cel din urma va fi intotdeauna cel valabil.

Abrogarea poate fi de doua feluri: abrogare expresa si abrogare tacita. Abrogarea expresa are loc atunci cand legea noua declara in mod expres ca se abroga dispozitiile legii anterioare (de regula, se specifica acest lucru in partea finala a legii). Abrogarea tacita este incidenta cand legea noua este incompatibila cu dispozitiunile legii vechi. O astfel de abrogare opereaza numai in masura strictului necesar. Vom preciza insa ca abrogarea tacita a unei norme generale va avea loc numai prin aparitia unei norme generale, lasand neatinse normele speciale, derogatorii de la norma generala. Tot astfel, abrogarea tacita a unei norme speciale are loc numai printr-o norma speciala noua care reglementeaza acelasi domeniu, lasand insa neatinsa norma generala. De alta parte, in general, doctrina nu admite ca o lege sa fie abrogata prin desuetudine, adica printr-o neaplicare indelungata a legii; de asemenea, nici prin schimbarea imprejurarilor care au motivat-o. Deoarece a disparut ratio legis, aceasta ar fi abrogarea rationala, dupa cum o numesc unii autori (J. Carbonnier, op. cit., p. 212).

Exista o abrogare a legii prin desuetudine? In termenii dictionarului desuetudinea reprezinta:

1. Fenomenul care conduce la stingerea unei cutume prin neaplicarea de durata a acesteia; 2. Acelasi fenomen dar aplicat legii, adica neaplicarea prelungita a legii (atunci vom vorbi despre un text desuet, un text formal in vigoare, dar care devine practic inaplicabil); 3. Intr-un alt sens, se invoca desuetudinea in cazul abandonarii de mai multa vreme a unei jurisprudente; 4. Prin desuetudine se desemneaza rezultatul evolutiei, starea de neaplicare a unei reguli (G. Cornu, Vocabulaire juridique, p. 298).

Nu vom putea retine abrogarea prin desuetudine a legii decat atunci cand am fi in prezenta unei solutii adoptate in acelasi timp de cutuma si de jurisprudenta; in alte cuvinte, cand are loc refuzul aplicarii legii de catre grupul social si deopotriva de puterea judecatoreasca. Jurisprudenta este insa ostila in general abrogarii legii prin desuetudine. Incidenta desuetudinii legii este rara si ea s-a pus indeosebi in dreptul penal. Cu toate acestea exista unele texte care nu au fost aplicate niciodata. Jurisprudenta nu a intentionat niciodata sa le aplice, desi putea sa o faca. Or, aceasta nu dovedeste ca ne-am afla in prezenta unei abrogari prin desuetudine? Este insa vadit ca daca temeiul normei inceteaza, inceteaza si actiunea sa. Bunaoara, dupa evenimentele din '89 desi formal existau legi care reglementau vechile relatii, ele au incetat sa se mai aplice, fiind cazute in desuetudine, desi nu aceasta este desuetudinea propriu-zisa.

In spatiu legile civile au aplicabilitate pe un anumit teritoriu, apartinand unui stat (sau numai pe o parte a acelui teritoriu, daca e vorba de legile locale) si nu au nicio eficienta pe teritoriul altui stat care are propriile sale legi; situatiile juridice se incadreaza, de regula, in limitele teritoriului unui stat, dar uneori ele pot cuprinde si elemente de extraneitate, desfasurandu-se, succesiv sau simultan, pe teritoriul a doua sau mai multe state.

Practic se pune adesea problema de a determina care dintre mai multe legi succesive (sau dintre mai multe legi actionand concomitent, dar in teritorii diferite) urmeaza a se aplica in fiecare caz in parte.

Vocatia unor legi (succesive in timp sau coexistente in spatiu) de a se putea aplica deopotriva unei situatii juridice poarta numele de conflict de legi (in timp sau in spatiu). Conflictele se rezolva dupa niste norme speciale - norme conflictuale - care, atunci cand privesc legile succesive ale aceluiasi stat, alcatuiesc dreptul intertemporal sau dreptul tranzitor, iar cand privesc legile concomitent aplicabile diferitelor teritorii alcatuiesc dreptul international privat (autonomizat ca ramura distincta a dreptului).

Aplicarea legii civile in timp. Din punct de vedere al aplicarii in timp, legea noua poate produce efecte imediate (operand ca atare in prezent), efecte retroactive (aplicandu-se si asupra trecutului) sau efecte ultraactive (aplicandu-se si asupra viitorului, unor fapte sau situatii juridice ivite dupa abrogarea legii).

In general, legile sunt de aplicare generala si permanenta; unele legi prezinta insa particularitatea ca sunt:

- legi abrogative care nu fac decat sa abroge, sa scoata din vigoare, o lege anterioara, fara a contine vreo alta reglementare a raporturilor juridice reglementate de legea anterioara; aceste legi actioneaza practic in mod instantaneu, neavand o aplicare permanenta sau durabila;

- legi interpretative care nu aduc o reglementare noua, dar deslusesc intelesul neclar sau discutabil al unei legi existente, aflata si lasata pe mai departe in vigoare. Legile interpretative se aplica retroactiv, la toate situatiile juridice carora li se aplica legea interpretata; ele se considera ca fac corp comun cu legea interpretata;

- legi tranzitorii (sau dispozitii tranzitorii in cuprinsul unei legi) care reglementeaza aplicabilitatea legilor noi in corelatie cu cele vechi abrogate; ele au aplicabilitate atata timp cat dureaza situatiile tranzitorii. De cele mai multe ori ele amana efectul imediat al legii noi, fie combinand cele doua legi succesive, fie prevazand un termen pentru adaptarea (armonizarea) situatiei vechi la noua legislatie.

La randul lor, situatiile juridice pot fi unidependente, cand se nasc si inceteaza sub imperiul unei singure legi sau pluridependente, cand isi prelungesc existenta sau efectele sub autoritatea mai multor legi succesive. In cazul situatiilor juridice legale, legea noua are camp de aplicare mai larg decat in cazul celor contractuale sau voluntare, care pot ramane sub carmuirea legii sub care au fost constituite.

Din punct de vedere al corelarii temporale dintre lege si situatiile juridice distingem: a) facta praeterita - faptele din trecut, atunci cand, fie constituirea, fie producerea efectelor si chiar stingerea situatiei juridice, s-au produs anterior legii noi; b) facta pendentia - cele din prezent, in curs de a-si produce efectele; c) facta futura - cele din viitor, adica survenite dupa abrogarea legii. Situatiile complexe si pluridependente pot fi supuse fragmentar unor legi succesive: constituirea lor este supusa legii vechi, efectele - legii prezente, stingerea - unei legi subsecvente etc.

Principiile fundamentale in materie. Acestea sunt doua si anume: principiul neretroactivitatii si principiul aplicarii imediate a legii noi. Ratiunea acestor principii consta in asigurarea securitatii circuitului civil; in lipsa lor ar exista o permanenta si grava tulburare a acestui circuit.

A. Principiul neretroactivitatii este formulat in chiar primul articol al Codului civil potrivit caruia "Legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactiva". Cu alte cuvinte, o lege noua se poate aplica numai situatiilor juridice ivite dupa intrarea ei in vigoare, neputandu-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior (facta praeterita); dupa cum s-a spus, trecutul scapa legii civile noi.

Anterior anului 1989 s-a sustinut ca dispozitia art. 1 C.civ. este imperativa, impunandu-se judecatorilor, dar ca ea nu constituie o regula constitutionala si, deci, legiuitorul poate dispune aplicarea retroactiva a unei legi noi pe care o edicteaza. Astfel, s-a prevazut expres in textele unor legi ca ele urmeaza a se aplica si unor fapte trecute: de exemplu, art. 13 din Legea fondului funciar nr. 59/1974 (azi abrogata) prevedea ca terenurile persoanelor care nu au domiciliul in tara trec in proprietatea statului, chiar daca proprietarii au savarsit fapta astfel sanctionata (au parasit Romania) inainte de adoptarea legii.

In prezent, principiul neretroactivitatii legii civile a fost considerabil intarit prin consacrarea sa expresa in noua Constitutie a Romaniei din noiembrie 1991: potrivit art. 15 alin. (2) al acesteia "Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile". Revizuirea Constitutiei (2003) a extins retroactivitatea si la legea contraventionala mai favorabila.

Exemplu: Curtea Constitutionala a retinut ca dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 112/1995 nu a mai fost interzisa vanzarea imobilelor din categoria prevazuta la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 (imobilele preluate de stat prin confiscarea averii ca urmare a unei hotarari judecatoresti de condamnare pentru infractiuni de natura politica [ ] si nicio alta dispozitiune legala nu prevedea nulitatea unor asemenea contracte de vanzare-cumparare). Asa fiind, dispozitiunile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 [care fac trimitere la art. 2 alin. (1) lit. b)], prin care se sanctioneaza cu nulitatea absoluta actele juridice incheiate anterior intrarii in vigoare a acestei legi, au efecte retroactive si sunt contrare principiului neretroactivitatii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie; ele sunt neconstitutionale (Curtea Constitutionala, decizia nr. 98 din 21 martie 2002, P.R., Partea I, p. 15, 190).

Asadar, actualmente principiul neretroactivitatii legilor se impune nu numai judecatorului, ci si legiuitorului (exceptie, legea penala si legea contraventionala mai favorabile). Inseamna ca legiuitorul nostru, in prezent, nu va mai putea promulga in mod expres legi retroactive; dar acest lucru nu-l va putea face nici indirect, de pilda prin intermediul legilor interpretative sau prin dispozitiile tranzitorii. De altfel, o lege interpretativa nu va putea fi data decat in situatia in care exista cu adevarat o controversa juridica de rezolvat; ea nu va putea, bineinteles, modifica legea anterioara pe care o interpreteaza. Daca insa legiuitorul, in mod abuziv, intituleaza ca fiind interpretativa o lege noua, care insa in realitate reprezinta o modificare a legii anterioare, urmarindu-se ca ea sa fie aplicata retroactiv, instanta va putea sa nu o admita decat pentru viitor. De alta parte, se observa ca legiuitorul poate totusi, in mod exceptional, - prin dispozitii tranzitorii - sa amane efectul imediat al noii legi, prin acordarea unui termen pentru adaptarea situatiei vechi la noua lege. Un exemplu mai deosebit in acest sens il reprezinta dispozitiile Legii nr. 7/1996 privind cadastrul si publicitatea imobiliara. Desi aceasta lege este in vigoare lasa sa fie aplicate vechile dispozitii in materie de publicitate imobiliara (C.civ. C.proc.civ. si Decretul-lege nr. 115/1938) pana la definitivarea lucrarilor cadastrale si a registrelor de publicitate imobiliara, operatiuni care se vor realiza in timp indelungat.

In aplicarea principiului neretroactivitatii legii civile se considera, in mod firesc, ca o lege nu se poate aplica asupra faptelor prin care se constituie sau se sting situatii juridice, nici asupra efectelor acestor situatii, care s-au consumat inaintea intrarii in vigoare a legii noi. Prin urmare, validitatea unui act juridic se apreciaza in raport cu legea in vigoare in momentul incheierii lui; modificarea ulterioara a legii nu poate antrena nulitatea actului. Aceasta regula se exprima prin adagiul latin tempus regit actum (actul este reglementat de legea valabila in momentul incheierii acestuia).

Exemplu: desi sub imperiul Legilor nr. 58 si nr. 59 din 1974 (abrogate) dobandirea terenurilor se putea face numai prin mostenire legala, fiind interzisa dobandirea lor prin acte juridice si prin uzucapiune, s-a admis totusi in mod unanim ca atunci cand termenul prescriptiei achizitive s-a implinit inainte de intrarea in vigoare a acestor legi, dobandirea ramanea valabila (chiar daca actiunea in constatarea uzucapiunii se introdusese abia ulterior).

Tot in aplicarea principiului neretroactivitatii legii civile se admite ca toate efectele situatiilor juridice care s-au produs ori s-au epuizat inainte de intrarea in vigoare a legii noi raman valabile, neputand fi afectate de legea noua, dar efectele care se produc abia dupa modificarea legii sunt supuse legii noi. In alte cuvinte, daca o situatie juridica s-a realizat in intregime sub imperiul legii vechi, legea noua nu-i va fi aplicabila.

Exemplu: sub imperiul Codului civil, copilul nelegitim putea mosteni numai pe tatal sau natural, iar nu si pe rudele acestuia; Codul familiei din 1954 a recunoscut insa copilului din afara casatoriei, cu paternitatea legal stabilita, dreptul de mostenire atat fata de tatal sau, cat si fata de rudele acestuia. Asa fiind, s-a admis ca, in cazul succesiunilor deschise inainte de intrarea in vigoare a Codului familiei, copilul din afara casatoriei nu avea dreptul de mostenire fata de bunicul sau fata de unchiul sau din partea tatalui (aplicandu-se, deci, Codul civil); dar in cazul succesiunilor deschise dupa intrarea in vigoare a Codului familiei, copilul se bucura de acest drept (aplicandu-se legea noua, adica cea in vigoare la data deschiderii succesiunii).

De asemenea, in ceea ce priveste nulitatea unui act juridic, ea se apreciaza intotdeauna in functie de dispozitiile legii in vigoare in momentul incheierii actului, modificarea ulterioara a legii neputand afecta valabilitatea initiala a incheierii lui.

B. Principiul aplicarii imediate a legii noi este regula care cere ca legea noua sa se aplice de indata tuturor faptelor ivite dupa intrarea ei in vigoare, precum si celor viitoare; aceasta deoarece tot ce se petrece sub legea noua trebuie sa i se supuna. Asadar, prin acest principiu se exclude aplicarea legii vechi. Acest principiu nu are o consacrare legala, el rezultand din principiul neretroactivitatii legii. De fapt, el nu este un principiu propriu-zis, deoarece este de esenta legii noi ca ea sa fie aplicata imediat.

Daca nasterea unei situatii juridice presupune reunirea unor conditii sau elemente ce se realizeaza succesiv in timp (de exemplu: autorizatia prealabila si incheierea actului in forma autentica; sau consimtamantul partilor si publicitatea etc.), atunci actul care da nastere situatiei juridice respective va putea fi considerat valabil numai in conditiile legii in vigoare la ultimul moment al formarii sale succesive.

Exemplu: validitatea testamentului se apreciaza dupa legea in vigoare la data intocmirii lui, dar cotele de mostenire (rezerva, cotitatea disponibila etc.) se stabilesc dupa legea in vigoare la data deschiderii succesiunii.

Daca o situatie juridica sau un drept se constituie prin prelungirea neintrerupta a unei stari de fapt (de exemplu, dobandirea unui drept de proprietate imobiliara prin uzucapiune, adica prin posesia neviciata si neintrerupta timp de 10-20 sau 30 de ani), ea se constituie valabil numai daca durata ceruta de lege s-a implinit sub imperiul legii sub care a inceput; daca insa, pe parcurs, legea este modificata, uzucapiunea se va considera implinita numai daca s-a implinit durata ceruta de noua lege. Daca insa noua lege nu mai admite dobandirea proprietatii prin uzucapiune (asa cum a fost, de pilda, cazul Legilor nr. 58 si nr. 59 din 1974), atunci dreptul nu poate fi dobandit decat daca termenul cerut era deja implinit inainte de adoptarea noii legi.

O aplicare imediata a legii noi avem si atunci cand aceasta lege dispune stingerea pe viitor a unei situatii juridice preexistente.

Exemplu: prin art. 20 din Decretul nr. 32/1954 s-a dispus ca "ipoteca legala asupra bunurilor tutorilor se stinge de drept pe data intrarii in vigoare a Codului familiei. Pentru radierea inscriptiei acestei ipoteci va fi suficienta cererea tutorelui".

Ca o exceptie de la principiul aplicarii imediate a legii noi este admis ca efectele viitoare ale unei situatii juridice anterioare sa ramana supuse legii sub care situatia s-a constituit. Solutia (supravietuirea legii vechi sau ultraactivitatea ei) se aplica mai ales la situatiile juridice voluntare (constituite prin contract), in masura in care normele legii noi isi pastreaza caracterul dispozitiv. Explicatia rezida in aceea ca partile, la incheierea contractului, au avut in vedere efectele pe care legile in vigoare le stabileau pentru acel contract. Or, daca in cursul derularii contractului s-ar aplica legea noua care modifica acele efecte, ar insemna sa se atribuie partilor o alta vointa pe care nu au avut-o in vedere la incheierea contractului. Asadar, contractele in curs de executare vor fi guvernate de legea in vigoare la momentul incheierii lor; de exemplu, un contract cu executare succesiva. Daca insa legea noua este imperativa (de ordine publica) ea va fi de aplicare imediata si pentru aceste efecte pentru ca ordinea publica se impune vointei contractantilor.

Desfiintarea unor institutii de drept ca urmare a aplicarii legii noi. Aici deosebim doua situatii: prima se refera la imprejurarea in care legea noua, suprimand o institutie juridica - dar respectand efectele produse anterior - interzice producerea de noi efecte in viitor (de pilda, desfiintarea Consiliului Judiciar care ocrotea pe risipitori); a doua se refera la institutii de natura conventionala, cand, desi noua lege le desfiinteaza, efectele pot fi mentinute pana la epuizarea lor.

Exemplu: situatia embaticului (emfiteoza sau besman) care era un drept real imobiliar, perpetuu sau de lunga durata, conferind titularului sau un drept de folosinta foarte intins asupra unui imobil al altuia. Articolul 1415 C.civ. dispune: locatiunile ereditare astazi in fiinta cunoscute sub numele de emfiteoze sau embatic (besman) se pastreaza. Ele se vor regulariza dupa legile sub care s-au nascut. Pe viitor ele nu se mai pot infiinta". Tot astfel anticreza (gaj imobiliar) care fiind desfiintata prin Legea contra cametei din 1931 (odata cu vanzarea cu pact de rascumparare) a lasat sa-si produca efectele in viitor acele conventii care erau deja incheiate la aparitia legii. Totusi, actualmente, doctrina si jurisprudenta considera ca vanzarea cu pact de rascumparare este o conventie valabila (pentru detalii, D. Chirica, Contractele speciale civile si comerciale, vol. I, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2005, p. 309).

Aplicarea legii civile in spatiu. Intr-o viziune simplista, am fi tentati sa negam existenta conflictelor de legi in spatiu. Aceasta deoarece in temeiul suveranitatii legea romana nu s-ar aplica decat in Romania, iar legea straina numai in strainatate. Nu este asa datorita raporturilor juridice dintre state si indivizi.

In adevar, exemplificand, vom fi in prezenta unui conflict intre legea romana si legea straina daca un cuplu francez divorteaza la Bucuresti; sau daca un cetatean german decedeaza in Italia si lasa o mostenire in Romania; ori daca un contract se incheie la Sibiu intre un industrias german si unul american etc.

In toate aceste situatii pentru a afla legea aplicabila trebuie sa se aiba in vedere un element de extraneitate care poate fi: cetatenia persoanelor, locul situarii bunului (lex rei sitae), locul incheierii actului (locus regit actum) etc.

Pentru solutionarea in concret a conflictelor de legi cu un element de extraneitate trebuie, in primul rand, sa se califice faptele, ceea ce inseamna ca ele trebuie plasate in una din categoriile sau institutiile juridice prevazute de lege: forma actelor, succesiuni, imobile, contracte etc. In baza acestei calificari legea (norma conflictuala) indica daca se aplica in speta legea nationala sau legea straina.

Solutionarea conflictului de legi in spatiu se face dupa normele conflictuale adoptate de fiecare stat. Adesea ele difera de la un stat la altul. Uneori statele incheie conventii internationale stabilind norme conflictuale uniforme in raporturile dintre ele.

In tara noastra normele conflictuale in materie civila (lato sensu) sunt cele cuprinse in Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.

Textele legii cuprind o serie de dispozitii detaliate continand precizari suplimentare sau exceptii de la regulile generale. Ele vor fi studiate detaliat in cadrul disciplinei de drept international privat (a se vedea: I.P. Filipescu, Drept international privat, Ed. Actami, Bucuresti, 1996; D.Al. Sitaru, Drept international privat. Tratat, Ed. Holding Reporter, Bucuresti, 1997; O. Ungureanu, C. Jugastru, Manual de drept international privat, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2002).

Aplicarea legii civile asupra persoanelor. Principiul generalitatii si egalitatii. Exceptii. In mod firesc, normele juridice, fiind norme de conduita, ele se adreseaza oamenilor ca subiecti ai raporturilor juridice fie priviti in individualitatea lor (ca persoane fizice), fie priviti ca subiecte colective de drepturi (ca persoane juridice).

Principiul fundamental care guverneaza aplicarea legii civile asupra persoanelor este acela al egalitatii subiectilor de drept civil in fata legii civile, dublat de acela al generalitatii aplicarii legii civile la toate raporturile de drept civil.

Cu toate acestea, in afara normelor juridice care se aplica deopotriva si in mod egal atat persoanelor fizice, cat si celor juridice (cum sunt majoritatea normelor cuprinse in Codul civil), exista si unele norme care se aplica numai persoanelor fizice (cum sunt cele referitoare la actele de stare civila cuprinse in Legea nr. 119/1996), dupa cum exista si o serie de norme de drept civil care se aplica numai persoanelor juridice (cum sunt prevederile referitoare la reorganizarea persoanelor juridice prin fuziune si divizare cuprinse in Decretul nr. 31/1954, cele referitoare la societatile comerciale din Legea nr. 31/1990 etc.).

Mai mult, exista o serie de norme juridice de drept civil care se aplica numai unei anumite categorii de persoane fizice sau juridice (cum sunt prevederile legale referitoare la minori si ocrotirea lor cuprinse in Codul familiei, in Decretul nr. 31/1954, etc.).

Toate aceste exceptii nu afecteaza insa si nu stirbesc principiul generalitatii aplicarii normelor de drept civil si pe acela al egalitatii tuturor in fata legii civile, ci sunt simple exceptii determinate de specificitatea raporturilor juridice sau a problemelor juridice pe care le reglementeaza, probleme specifice anumitor categorii de persoane.