Transmisiunea succesorala este o transmisiune indivizibila

Transmisiunea succesorala este o transmisiune indivizibila

Afirmatia majoritatii autorilor in sensul ca acest caracter al transmisiunii succesorale deriva din caracterul indivizibil al patrimoniului luata fara nuantari este inexacta fata de faptul ca in Codul civil este reglementata sistarea starii de indiviziune, actiune prin care se realizeaza tocmai divizarea patrimoniului mostenit potrivit cotelor de proprietate ce revin fiecarui mostenitor. Caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale inseamna de fapt ca acceptarea sau renuntarea la mostenire nu poate privi numai o parte a acesteia ci are caracter indivizibil, fiecare mostenitor trebuind sa accepte mostenirea potrivit vocatiei sale succesorale. Numai in acest fel se poate explica faptul ca in caz de renuntare la mostenire de catre unul sau mai multi mostenitori ori in cazul ineficacitatii legatelor, partea cuvenita acestora va profita de drept succesorilor acceptanti.

Nu mai putin insa trebuie precizat ca acest caracter indivizibil al patrimoniului se pastreaza pana la efectuarea impartelii initiata de unul sau mai multi mostenitori, cu exceptia situatiei cand insasi defunctul a realizat prin testament o imparteala de ascendent. Exista si posibilitatea acceptarii mostenirii sub beneficiu de inventar cand mostenitorii vor raspunde de datoriile succesiunii numai in limitele activului acesteia (intra vires hereditatis).

O exceptie de la caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale se considera a fi prevederile Legii nr. 18/1991 (republicata cu modificarile ulterioare) potrivit carora (art. 13) se recunoaste calitatea de mostenitor nu numai acelora care au acceptat in termenul prescris de 6 luni mostenirea lasata de fostul proprietar ci si acelora care nu au acceptat mostenirea dar au facut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit acestei legi, fiind asadar repusi in termen. Celor care insa au acceptat mostenirea la timpul potrivit dar nu au depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991 nu li se recunoaste vreun drept asupra terenurilor apartinatoare antecesorului lor si ai caror mostenitori in mod firesc ar fi fost. Nici fostului proprietar in viata nu i se recunoaste vreun drept daca nu a depus cererea prevazuta de lege. Cei care au renuntat la mostenire insa fiind considerati, drept urmare a renuntarii, straini de aceasta nu pot pretinde vreun drept asupra terenului ce a apartinut antecesorului lor . S-a conchis astfel ca numai in privinta renuntarii la mostenire se aplica caracterul indivizibil al optiunii succesorale in acest caz

A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 53; Fr. Deak, op. cit., p. 29; C. Statescu, op. cit., p. 100; E. Safta-Romano, op. cit., p. 34; L. Stanciulescu, op. cit., p. 27; D. Chirica, Drept civil, Succesiuni, Ed. Lumina-Lex, Bucuresti, 1996, p. 8-9; D. Macovei, Drept civil, Succesiuni, Ed. Ankarom, Iasi, 1998, p. 12.

Problema este discutabila. A se vedea, pentru amanunte: P. Perju, Discutii in legatura cu unele solutii privind drepturile reale, pronuntate de instantele judecatoresti din judetul Suceava, in lumina Legii nr. 18/1991, in Dreptul nr. 5/1992, p. 26-28; M. Georgescu, Al. Oproiu, Restabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor in conditiile diferite ale acceptarii sau renuntarii la succesiune ori neexercitarii drepturilor succesorale, in Dreptul nr. 4/1994, p. 67-68; A. Sitaru, C. Turianu, Nota la sentinta civila din 27 decembrie 1993 a Jud. Strehaia, dosar nr. 1740/1993, in Dreptul nr. 12/1994, p. 53-54.

A se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 30.