Conceptul de izvor al
dreptului. Practica
judecatoreasca ca izvor al dreptului.
Jurisprudenta este felul in care tribunalele interpreteaza
legea. Exista state unde modul de interpretare judecatoreasca a legii
constituie un izvor de
drept. Astfel doctrina franceza admite ca "dintre toate cele
trei izvoare nescrise ale dreptului, jurisprudenta,
in dreptul administrativ, ramane singura direct creatoare".
Jurisprudenta ca izvor de drept are o situatie
diferita in functie de sistemul de drept. Prin jurisprudenta se intelege un ansamblu, o totalitate de hotarari judecatoresti. In
sistemul de drept francez, ca si in alte state, hotararile instantelor
judecatoresti nu sunt considerate a fi izvor de
drept, intrucat se porneste de la ideea ca rolul instantelor judecatoresti este
de a aplica legea la cazurile concrete, prin solutionarea de litigii juridice,
si nicidecum de a crea legea ca izvor de drept prin
hotararile prin care se pronunta. In alte sisteme de drept (de exemplu in
dreptul anglo-saxon ), precedentul judiciar, adica
hotararile judecatoresti pronuntate anterior, este socotit drept izvor de drept, facandu-se apel la asemenea hotarari pentru
solutionarea unor litigii asemanatoare.
Jurisprudenta are o importanta
deosebita deoarece ea este de cele mai multe ori un rezultat al controlului
jurisdictional, deosebindu-se de sentintele/deciziile de justitie propriu-zise
care sunt pronuntate de judecator in fiecare speta de contencios si care
privesc direct partile aflate in litigiu fiind strict legate de aceste parti.
Pentru a ajunge la confruntarea dintre o norma si un
fapt, trebuie in primul rand analizate in detaliu datele faptei si trebuie
apreciat continutul normei si tendinta generala a dreptului.
Jurisprudenta se naste in primul rand in partea de
incertitudine inerenta acestor operatii. Judecatorul are un rol creator,
el fiind un interpret care este chemat sa hotarasca semnificatia care trebuie
data normei juridice iar daca intalneste o dificultate
cum ar fi o lacuna a ordinii juridice el nu poate sa-si decline competenta, nu
poate spune ca nu se poate pronunta neavand un text de lege expres pentru
situatia dedusa judecatii, deoarece ar comite delictul de "denegrare de
dreptate". Intr-o asemenea situatie, judecatorul isi
autoformuleaza o regula.
In cazul jurispudentei ca
potential izvor de drept administrativ, un loc important il ocupa principiile gnerale ale dreptului desi pozitionarea acestora in ierarhia izvoarelor
dreptului administrativ in absenta unui cod de
procedura administrativa, este relativ dificila. Aceste principii sunt
caracterizate mai intai de finalitatea (scopul) lor si de tipul sau nivelul de
autoritate pe care intelege sa-l confere acestor principii judecatorul de
contencios administrativ.
Regimul juridic al actelor
administrative se sprijina in buna parte pe principii de drept formulate de
doctrina juridica si aplicate in practica instantelor
de contencios administrativ care controleaza legalitatea administratiei
publice. Spre exemplu, principiul revocarii actelor administrative nu este prevazut expres in nici un text de lege, desi exista
propuneri in acest sens, dar el se deduce din actele normative care
reglementeaza organizarea si functionarea administratiei publice. Privit ca
operatiunea de incetare definitiva a producerii de efecte juridice de un act
administrativ, acest principiu ar trebui prevazut expres in viitorul Cod de
procedura administrativa .
Hotararile judecatoresti nu
constituie, de regula, un izvor de drept; ele sunt acte care nu contin reguli
juridice, ci solutii concrete, individuale, date pe baza unor acte normative si
in vederea aplicarii lor. Insa atunci cand unele hotarari judecatoresti ofera
solutii care devin obligatorii pentru alte instante judecatoresti sau alte organe
de stat, confruntate cu solutionarea unor cauze asemanatoare, ele devin un
izvor de drept, purtand denumirea de precedent juridic sau de practica
juridica, daca se are in vedere procesul de formare a precedentului in
activitatea instantelor judecatoresti.Nerecunoasterea caracterului actului
normativ al practicii judiciare se bazeaza pe considerente atat de ordin
juridic, cat si de ordin politic. Astfel se constata ca solutiile date de
instantele judecatoresti- judecatorii, tribunale, Curti de Apel si Inalta Curte
de Casatie si Justitie - cu ocazia rezolvarii unor cause concrete (civile sau
penale), supuse judecatii lor, au prin excelenta natura unor acte individuale,
de aplicare a legilor si a altor acte normative ale
statului. Hotararile instantelor judecatoresti nu contin acele elemente ce caracterizeaza orice izvor de drept, si anume caracter de
generalitate si repetabilitate, de obligativitate generala. Ele isi ating
scopul prin rezolvarea unui caz concret, solutia pe care o dau
este obligatorie numai pentru
acel caz si nu angajeaza alte instante.
