Continutul raportului juridic civil

Continutul raportului juridic civil

Al doilea element al raportului juridic este "continutul". Continutul unui raport juridic este alcatuit din:

a)   drepturile subiectului activ;

b)   obligatiile corelative ale subiectului pasiv.

Prin continutul raportului juridic se intelege totalitatea drepturilor subiective si a obligatiilor pe care le au partile sale.

Drepturile subiective formeaza latura activa a raportului juridic, iar obligatiile alcatuiesc latura pasiva. Oricarui drept subiectiv ii corespunde o anumita obligatie.

Dreptul subiectiv civil si obligatia civila constituie asadar, elementele continutului raportului juridic civil.

Notiunea de obligatie

In dreptul civil, termenul "obligatie" poate avea trei intelesuri:

a)     in sens larg, prin "obligatie" civila este desemnat raportul juridic dintre creditor si debitor, in care dreptul creditorului se numeste "drept de creanta";

b)   in sens restrans, prin "obligatie" este desemnata "indatorirea ce revine subiectului pasiv" dintr‑un raport juridic civil (datoria debitorului);

c)   in al treilea rand, prin "obligatie" se intelege "inscrisul" in care este incorporata si prin care se constata existenta unei obligatii, cum ar fi titlurile de credit, obligatiile CEC, obligatiile emise de o banca sau de o societate comerciala etc.

Notiunea de obligatie, privita ca un corelativ al dreptului subiectului activ, reprezinta "indatorirea subiectului pasiv de a avea o anumita conduita" in raport cu conduita subiectului activ si care, la nevoie, poate fi impusa prin forta de constrangere a statului[1].

Indatorirea subiectului pasiv se realizeaza printr‑o "prestatie pozitiva" ce consta in "a da ceva" sau "a face ceva" sau printr‑o "abtinere de a face ceva".

"A da ceva", in dreptul civil, insemneaza a transfera sau a constitui un drept real, de exemplu, transferarea dreptului de proprietate.

"A face ceva" inseamna a savarsi o actiune in favoarea subiectului activ.

"A nu face ceva", reprezinta obligatia subiectului pasiv de a se abtine de a face ceva care sa afecteze intr‑un fel oarecare exercitarea dreptului subiectului activ. 

Notiunea de drept subiectiv civil

Dreptul subiectiv civil reprezinta posibilitatea recunoscuta de legea civila subiectului activ de a avea o anumita conduita, sau de a pretinde o conduita corespunzatoare subiectului pasiv (sa dea, sa faca ori sa nu faca ceva) si sa poata sa ceara concursul fortei coercitive a statului, in caz de nevoie[2].