Dreptul de nu fi supus sclaviei, servitutii si muncii fortate sau obligatorii

Dreptul de  nu fi supus sclaviei, servitutii si muncii fortate sau obligatorii

Sclavia poate fi definita ca starea sau conditia unui individ asupra caruia se exercita atributele dreptului de proprietate sau unele dintre acestea (Conventia din 1926 impotriva Sclaviei). A reduce o persoana la starea de sclav implica nerecunoasterea personalitatii sale juridice.

Servitutea este o stare de dependenta completa a unei persoane fata de alta. Comisia a precizat ca aceasta notiune implica obligatia de a trai si de a munci pe proprietatea altuia, furnizandu-i unele servicii, remunerate sau nu, fara posibilitatea de a schimba aceasta stare (definitie data de Comisie, in cauza Van Droogenbroeck c/ Belgiei, 1982). Servitutea apare ca o forma a sclaviei, fiind doar o diferenta de grad si nu de natura.

Munca fortata sau obligatorie a fost definita ca fiind o munca "impusa unei persoane impotriva vointei sale, munca ce prezinta un caracter injust sau opresiv si care nu poate fi evitata."

Conceptul de munca fortata sau obligatorie nu acopera un numar de cazuri, enumerate limitativ:

a) munca in timpul detentiei. Aceasta include si munca minorilor sau vagabonzilor supusi detentiei legale.

b) serviciul militar sau serviciul unui obiector de constiinta;

c) serviciul cerut in caz de crize sau calamitati naturale, in interesul comunitatii. d) munca rezultata din obligatiile civice normale. De exemplu: obligatiile impuse de stat proprietarului de a intretine o cladire; obligatia impusa angajatorilor de a deduce taxele din veniturile angajatilor s.a.

Jurisprudenta la articolul 4

Van der Mussele c/ Belgiei

Karlheinz Schmidt c/ Germaniei