Exercitarea ocrotirii parintesti

Exercitarea ocrotirii parintesti

Drepturile si indatoririle privitoare la persoana si la bunurile copilului sunt recunoscute ambilor parinti, firesti sau adoptivi, fara deosebire daca acestia sunt sau nu casatoriti intre ei.

Insa, exercitarea drepturilor si indeplinirea indatoririlor de catre cei doi parinti impreuna, concomitent si in mod egal nu este intotdeauna posibila, uneori datorita unor cauze obiective, alteori din considerente care isi au originea in dizarmonia relatiilor dintre soti ori a relatiilor dintre parinti sau unul dintre parinti si minorul aflat sub ocrotire. In astfel de cazuri are loc, in functie de natura cauzelor, fie preluarea integrala de catre unul dintre parinti a exercitiului ocrotirii parintesti, fie scindarea ocrotirii parintesti.

SECTIUNEA 1 Exercitarea drepturilor si indatoririlor parintesti de catre ambii parinti, concomitent si in mod egal

Prin definitie, drepturile si indatoririle parintesti au caracter personal si continuu, de la nasterea copilului si pana la implinirea varstei majoratului sau pana la dobandirea capacitatii depline de exercitiu inainte de varsta de 18 ani, in cazul minorei, prin casatorie. Nu prezinta importanta daca minorul este din casatorie, din afara casatoriei sau este adoptat.

Pe fondul deplinei egalitati in drepturi intre parinti, masurile de ocrotire a copilului se iau de comun acord. In conditii ideale, armonia din relatiile dintre soti se transfera asupra raporturilor dintre parinti si copii si orice decizie urmareste asigurarea si promovarea intereselor copilului.2

Orice neintelegere ivita intre parinti in legatura cu modul de exercitare a ocrotirii parintesti se rezolva pe cale amiabila sau, in caz contrar, de catre instanta judecatoreasca. Aceasta va decide tinand seama de interesele copilului (art.99, Cod fam. si art.31, alin. 3 din legea nr.272/2004), cu ascultarea parintilor si a minorului care a implinit 10 ani. Articolul 24, din Legea nr. 272/2004, la alineatele 2 si 4, mentioneaza ca ascultarea copilului care a implinit varsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, copilul care nu a implinit varsta de 10 ani poate fi, de asemenea, ascultat, daca autoritatea competenta considera ca acest lucru e necesar pentru solutionarea cauzei. Opiniile copilului ascultat vor fi luate in considerare, acordandu-li-se importanta cuvenita, in raport cu varsta si cu gradul de maturitate ale copilului. In caz de neintelegere intre parinti, va interveni autoritatea tutelara, care va face o ancheta pentru determinarea intereselor copilului.

Din modul de exercitare a ocrotirii parintesti pot rezulta urmatoarele situatii litigioase: parintii (casatoriti sau necasatoriti intre ei) nu se inteleg in legatura cu domiciliul copilului minor. Instanta judecatoreasca decide, in baza art.100, alin.2 si 3 din Codul Familiei, daca domiciliul minorului va fi la mama sau la tata. Ulterior, daca se modifica imprejurarile care au stat la baza pronuntarii acestei hotarari judecatoresti, celalalt parinte sau minorul, daca a implinit varsta de 14 ani, poate formula o actiune de schimbare a domiciliului minorului.

Judecatorul poate decide in privinta: incredintarii copilului minor (divort, copil din afara casatoriei); stabilirii contributiei fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copilului minor. Alocarii unui drept de vizita a minorului in favoarea parintelui caruia acesta nu a fost incredintat. De asemenea, si in privinta neintelegerilor avand ca obiect intinderea obligatiei de intretinere datorate copilului minor, la felurile si modalitatile executarii acesteia precum si la contributia fiecaruia dintre parinti la intretinerea minorului, pentru situatia in care parintii nu sunt divortati (art.107, alin.3, Codul Familiei)

In timpul casatoriei, neintelegerile dintre parinti cu privire la exercitiul drepturilor parintesti sunt solutionate de catre autoritatea tutelara, organe executive si de dispozitie ale consiliilor comunale, orasenesti, municipale sau de sector ale municipiului Bucuresti. O alta cale alternativade rezolvare a conflictului fara prezentarea in instanta este medierea . Medierea familiala este o modalitate de a rezolva disputele, inclusiv pe cele care apar inainte, in timpul sau dupa separare ori divort. Este un proces voluntar si confidential care ajuta partile sa isi explice reciproc problemele si nevoile in prezenta unui mediator familial calificat. Medierea familiala ofera un mediu sigur care ajuta la reducerea ostilitatii si creeaza sansele unei cooperari pe termen lung. Intr-un proces de mediere, parintii si copiii se asculta reciproc mai bine, acorda mai multa atentie nevoilor si dorintelor fiecaruia si iau mai bine in considerare drepturile si interesul superior al copilului.

Capitolul al VI-lea , sectiunea 1, din Legea nr.192/2006, contine dispozitii speciale privind medierea conflictelor de familie. Astfel, pot fi rezolvate prin mediere neintelegerile dintre soti privind continuarea casatoriei, exercitiul drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor, contributia parintilor la intretinerea copiilor, precum si orice alte neintelegeri care apar in raporturile dintre soti cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii. In acest context, articolele 64 - 66 din lege, care au in vedere conflictele de familie, particularizeaza acest tip de mediere, statuand ca: "mediatorul va veghea ca rezultatul medierii sa nu contravina interesului superior al copilului".

Totodata, conform art. 66, alin. 2, daca "in cursul medierii, mediatorul ia cunostinta de existenta unor fapte ce pun in pericol cresterea sau dezvoltarea normala a copilului ori prejudiciaza grav interesul superior al acestuia, este obligat sa sesizeze autoritatea competenta".

Mediatorii sunt, de obicei, asistenti sociali, avocati, psihologi sau alti profesionisti. Atunci cand acestia lucreaza ca mediatori familiali, obligatia lor este de a ajuta partile sa ajunga la un acord asupra pensiei alimentare, impartirii bunurilor, incredintarii, relatiei cu copiii sau asupra oricaror alte chestiuni de familie. Toate aceste decizii au un impact deosebit asupra copiilor. Medierea ii ajuta pe parintii care traiesc separat, sa ramana aproape de copiii lor.

Daca parintii minorului divorteaza. Din oficiu, instanta judecatoreasca este obligata sa dispuna, prin hotarare de divort, unde va fi domiciliul minorului. La fel, nici aceasta hotarare judecatoreasca nu se bucura de autoritatea de lucru judecat in ceea ce priveste domiciliul copilului, deoarece, oricand, in timpul minoritatii copilului, instanta judecatoreasca, la cererea unuia dintre parinti sau a copilului, daca a implinit varsta de 14 ani, poate schimba domiciliul copilului.

De fapt, responsabilitatile parentale comune se aplica tuturor parintilor, indiferent daca sunt casatoriti sau divortati. Modalitatea in care parintii pot imparti in mod eficient aceste responsabilitati determina in mod semnificativ felul in care copilul se va adapta tranzitiei corespunzatoare divortului parintilor.

Parintele care primeste incredintarea copilului (domiciliul copilului se afla la domiciliul lui) se ocupa, de obicei, de problemele zilnice ale copilului privind bunastarea acestuia. Alte decizii, precum religia, disciplina, cheltuielile necesare pentru copil, vacantele, sanatatea, educatia si cazurile de urgenta trebuie discutate si luate de comun acord de ambii parinti. In unele cazuri, legislatia romaneasca permite in mod explicit copiilor sa aiba un cuvant de spus dupa o anumita varsta. De exemplu, religia copilului care a implinit 14 ani nu poate fi schimbata fara consimtamantul acestuia. Mai mult, copilul care a implinit 16 ani poate sa isi aleaga singur religia.

Daca se iveste o contrarietate sau o concurenta de interese intre minor si parinti, ocrotirea minorului se va face prin curatela (art. 152-157 Cod.fam.), care este un mijloc subsidiar si temporar de protectie.

Cel mai adesea contrarietatea sau concurenta de interese apare in materie succesorala.

SECTIUNEA 2: Exercitarea ocrotirii parintesti de catre un

singur parinte

Art.98, alin.2, Cod.fam. enumera urmatoarele cazuri in care exercitiul drepturilor si indatoririlor parintesti revine unui singur parinte: moartea unuia dintre parinti, decaderea din drepturile parintesti a unuia dintre ei, punerea sub interdictie a unuia dintre parinti, neputinta din orice imprejurare a unuia dintre parinti de a-si manifesta vointa.

Scindarea ocrotirii parintesti. Prin sintagma "scindare a ocrotirii parintesti" sunt desemnate acele imprejurari in care, fie parintii exercita ocrotirea parinteasca in mod neegal intre ei, fie ocrotirea este infaptuita pe de o parte de catre parinti, si de persoana, familia sau institutia careia i-a fost incredintat minorul spre crestere si educare, pe de alta parte.

Cazurile de scindare a ocrotirii parintesti sunt: a) desfacerea casatoriei parintilor minorului; b) desfiintarea casatoriei parintilor sai; c) incredintarea minorului consecutiv stabilirii filiatiei din afara casatoriei, precum si d) plasamentul copilului.

a)Desfacerea casatoriei parintilor. Daca este incredintat unuia dintre parinti, parintele caruia nu i s-a incredintat copilul nu are exercitiul pazei si supravegherii asupra acestuia, pastrand doar dreptul de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea profesionala a copilului. (art 43, alin 3 ,Cod fam). El are dreptul de a avea legaturi personale cu copilul, insa nu are dreptul de a stabili locuinta copilului si nici de a cere inapoierea copilului, in conditiile art. 103, Codul Familiei, de la cel care-l detine fara drept. De asemenea, se mentine obligatia de intretinere fata de copil (art. 42 , alin. 2; art. 86, art. 107, Cod.fam.). Consilierii pot ajuta parintii divortati sa elaboreze planuri concrete pentru custodie si aranjamente in ceea ce priveste efectuarea vizitelor, inca din timpul divortului, asigurand tatilor o participare activa ca parinte. Profesorii pot sa abordeze tatii divortati invitandu-i personal sa participe la sedinte cu parintii si la alte activitati scolare si pot trimite prin posta fisa cu rezultatele scolare si instiintarile ambilor parinti. Avocatii de familie trebuie se descurajeze parintii aflati in litigiu sa isi dispute copiii in sala de judecata; in schimb ei ar trebui sa sublinieze faptul ca de fiecare data cand un parinte castiga custodia si impune restrictii de acces celuilalt parinte, copiii sufera cel mai mult, nu fostul sot. Judecatorii trebuie sa demitizeze primatul mamelor la custodie si sa recunoasca faptul ca intotdeauna copiii apartin in mod egal atat mamelor cat si tatilor.

Desi aceste planuri trebuiesc adaptate circumstantelor fiecarei familii, ele trebuie sa garanteze ambilor parinti un rol activ de parinte. Daca tatal prefera ca mama sa primeasca custodia, el ar trebui sa primeasca dreptul la un acces generos, care ar include petrecerea unor nopti impreuna in timpul saptamanii, decat vizitele alternative de week-end care submineaza relatia dintre tata si copil. Tatal este capabil in egala masura ca si mama sa acorde copilului ingrijiri de calitate. Insa, conform legilor naturii, in primele luni de viata, copilul are nevoie de mama. De multe ori barbatilor le este greu sa-si educe copiii si sa le ofere suport emotional, si multi barbati si femei sunt de parere ca, prin nastere acesti copii apartin mai mult mamelor decat tatilor. Totusi, legatura care se formeaza intre mama si bebelus chiar de cand acesta nu s a nascut inca, se ceeaza de asemenea si intre tata si copil. In noua din zece cazuri de divort, mamele primesc custodia fizica a copiilor si tatii au dreptul de vizita, din doua in doua saptamani, in week-end. Unii tati promit implicare in viata copiilor lor si de cele mai multe ori esueaza sa-si indeplineasca aceste promisiuni. Chiar daca copiii se adapteaza mai usor la un contact neregulat decat la o totala respingere, vizitele fluctuante si inconsistente sunt daunatoare.

Aproape fiecare tata care nu detine custodia copiilor si care incearca sa ramana un parinte responsabil raporteaza frustrari repetate si amaraciune datorate vizitelor. Totusi, acesti tati pot gasi alte optiuni de a face fata situatiei decat retragerea si abandonul. Acesti tati ingrijorati dar imobilizati trebuie sa apeleze la un consilier sau la un grup de suport care inteleg obstacolele cu care se confrunta. Cu acest ajutor, pot sa-si controleze tristetea si neputinta in mod eficient si sa continue sa ofere calitate rolului de parinte, asa cum era cazul inainte de divort.

Daca tatal pleaca definitiv, apelarea la ajutorul unui psiholog specializat in problemele copiilor sau la un terapeut de familie poate grabi adaptarea copilului la aceasta situatie, care este o pierdere foarte grea. Pentru majoritatea tatilor care nu detin custodia, divortul nu pune capat numai casniciei, ci si participarii lor ca parinte. Un studiu national a descoperit faptul ca 49% dintre copii nu si-au vazut tatal nici macar o data in ultimul an, si mai putin de un copil din sase si-a vazut tatal o data pe saptamana. Mai mult decat atat, divortul aduce un declin semnificativ in standardul de viata al majoritatii parintilor, in mod special in caminele in care mamele raman capul familiei si unde tatal nu isi asuma un rol activ de parinte. Unele estimari sugereaza ca 25% dintre tati nu reusesc sa-si plateasca pensiile alimentare si alt sfert ofera pensii alimentare inconsistente si insuficiente. Ca rezultat, aceste familii conduse de mame sunt impinse peste limitele saraciei si aceasta povara economica creste riscul aparitiei de probleme privind copiii. Alimentatia si sanatatea copiilor sufera cand acestia cresc in saracie, si meditatiile, jucariile educative, cartile, computerele personale, si alti factori de succes academic devin pur si simplu inaccesibile.

Tatii divortati au o continua responsabilitate personala si financiara fata de copiii lor, dar de cele mai multe ori acestia esueaza in indeplinirea acestor obligatii. De cele mai multe ori tatii sunt invinovatiti exclusiv pentru faptul ca sunt prea egoisti si nepasatori in indeplinirea obligatiilor fata de copiii lor. In unele cazuri, aceste acuzatii sunt fondate si este dureros cand tatii se indeparteaza de obligatiile lor ca parinti. Insa, multi barbati se intreaba daca au ceva important de oferit copiilor lor si daca sunt cu adevarat competenti ca parinti. Aceasta lipsa de identificare cu rolul de parinte ii impiedica pe barbati sa participe total in educarea copiilor dupa divort. Participarea lor trebuie sa fie sustinuta, tatii trebuie ajutati sa realizeze ca inca mai aveau un rol important de jucat in viata copiilor lor si mai aveau cu mult de contribuit la dezvoltarea lor. Ajutati sa puna la punct planuri concrete pentru desfasurarea vizitelor si pentru aranjamente de locuit impreuna care vor asigura un contact regulat intre tata si copil. Beneficiile acestei implicari sunt in mod clar reflectate in abilitatea crescanda a copiilor lor de a se adapta la divort. Mesajul este ca tatii trebuiesc incurajati sa fie implicati activ in viata copiilor lor si dupa divort . Acesta este un aspect important, dar sunt mai multe aspecte de luat in considerare pentru a putea intelege si aplica cat mai bine aceasta complexa problema sociala.

SPETA. ,,Ocrotirea copilului. Dreptul parintelui de a mentine legaturi cu copilul. Dreptul copilului de a mentine legaturi cu parintii sai. Aprecierea instantei

Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila, de familie si minori,decizia nr. 1033/F din 2 mai 2006

Potrivit art. 14 din Legea nr. 272/2004, nu numai parintele este indreptatit la a avea legaturi personale cu copilul sau, ci si copilului ii este recunoscut dreptul de a mentine legaturi cu ambii parinti, cu rudele si cu persoanele fata de care a dezvoltat relatii apropiate, atat timp cat asemenea legaturi nu sunt contrare interesului sau.

Prin decizia civila nr. 1033 F din 2 mai 2006, Curtea a admis recursul declarat de paratul P. M. A. impotriva deciziei civile nr. 22 din 30 ianuarie 2006 pronuntata de Tribunalul Caras-Severin, pe care a modificat-o in tot in sensul ca a respins apelul declarat de reclamanta P.I.R. impotriva sentintei civile nr. 1519 din 7 octombrie 2005 pronuntata de Judecatoria Oravita.

A retinut ca prin decizia recurata Tribunalul Caras-Severin a admis apelul declarat de reclamanta P.I.R. impotriva sentintei civile nr. 1519 din 7 octombrie 2005 pronuntata de Judecatoria Oravita, pe care a schimbat-o in sensul ca a admis in parte actiunea reconventionala formulata de paratul P.M.A. contra reclamantei si a incuviintat ca paratul sa aiba legaturi personale cu copilul P.P.A., nascut la 6 iunie 2001, dupa urmatorul program: in prima si a treia duminica a fiecarei luni intre orele 10 - 14 la domiciliul reclamantei.

A pastrat in rest dispozitiile sentintei primei instante.

Instanta de fond a admis integral actiunea reconventionala, iar ca urmare a incuviintat ca paratul sa mentina legaturi personale cu copilul in sensul de a-l lua la domiciliul sau de doua ori pe luna, in prima si a treia saptamana, de sambata de la orele 1000 pana duminica la orele 18:00, o luna in vacanta de vara si o saptamana in vacanta de iarna.

Tribunalul a apreciat ca in raport de varsta copilului si de conditiile de trai ale paratului, care locuieste in alta localitate, se justifica limitarea dreptului acestuia de a vizita copilul timp de cateva ore in anumite zile la domiciliul reclamantei. In acest sens, a avut in vedere varsta de numai cinci ani a copilului, faptul ca acesta nu cunoaste familia concubinei tatalui parat, care locuieste in alta localitate situata la 50 de km distanta, in raport de care a apreciat ca este in interesul copilului sa fie vizitat de parat la domiciliul reclamantei.

Paratul a criticat aceasta solutie, solicitand in baza art. 304 pct. 9 C. pr. civ. modificarea ei in sensul respingerii apelului si pastrarii solutiei pronuntata de instanta de fond.

Analizand recursul, Curtea a apreciat ca este intemeiat.

Conform celor consemnate in incheierea din 16 septembrie 2005, reclamanta prin reprezentant nu s-a opus la admiterea actiunii reconventionale.

In raport de pozitia reclamantei, instanta de fond a admis actiunea reconventionala asa cum a fost formulata, invocand in drept dispozitiile art. 43 si 97 din Codul familiei.

Sustinerile paratului in recurs sunt intemeiate, deoarece, de principiu, parintelui caruia nu i s-a incredintat copilul trebuie sa i se recunoasca dreptul de a avea legaturi personale cu acesta cat mai mult timp posibil, avand in vedere ca numai astfel poate veghea la cresterea si educarea copilului.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 272/2004, nu numai parintele este indreptatit la a avea legaturi personale cu copilul sau, ci si copilului ii este recunoscut dreptul de a mentine legaturi cu ambii parinti, cu rudele si cu persoanele fata de care a dezvoltat relatii apropiate, atat timp cat asemenea legaturi nu sunt contrare interesului sau.

In speta nu s-a dovedit de catre reclamanta ca mentinerea legaturilor personale dintre parat si copil ar dauna interesului copilului, ci, dimpotriva, rezulta ca reclamanta a interzis paratului sa ia legatura cu copilul.

Sustinerile reclamantei in apel, reluate in intampinarea formulata in recurs, nu sunt intemeiate, atata vreme cat in cauza nu s-a dovedit ca situatia personala a paratului, respectiv faptul ca traieste in concubinaj cu alta femeie, care la randul ei are un copil, afecteaza in vreun fel interesele copilului in cauza.

Pe langa aceste considerente de fapt si de drept particulare spetei, Curtea are in vedere si dispozitiile art. 8 din Conventia privind apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale ce reglementeaza dreptul persoanei la viata de familie, precum si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului creata in aplicarea acestor dispozitii. Din aceasta perspectiva, Curtea apreciaza ca este in interesul copilului in cauza, dar si al paratului, de a avea o viata de familie, deziderat ce se poate realiza numai prin mentinerea legaturilor personale in mod efectiv si fara nici o ingerinta din partea reclamantei.

Ca urmare, Curtea a apreciat ca tribunalul a aplicat gresit dispozitiile art. 43 din Codul familiei, cat si pe cele ale art. 8 din Conventie, impunandu-se in temeiul art. 304 pct. 9 si art. alin. 3 C. pr. civ. admiterea recursului si modificarea deciziei recurate in sensul respingerii apelului declarat de reclamanta si pastrarii sentintei instantei de fond.

In temeiul dreptului de a veghea la cresterea si educarea copilului, parintele este indrituit sa ceara reincredintarea acestuia fie lui, fie altor persoane sau unei institutii de ocrotire, daca celalalt parinte nu este in masura sa asigure conditiile optime dezvoltarii fizice, intelectuale sau morale minorului.

Desfacerea casatoriei se face prin hotarare judecatoreasca, la cererea unuia sau ambilor soti, atunci cand, datorita unor motive temeinice, raporturile dintre ei sunt atat de grav si iremediabil vatamate, incat continuarea casatoriei este vadit imposibila1 pentru cel care cere desfacerea ei.

Potrivit dispozitiilor art. 42, Codul familiei, o data cu pronuntarea divortului, instanta de judecata hotaraste si carui parinte va fi incredintat copilul minor.

SPETA. ,,Divort. Incredintare minor. Interesul superior al minorului. Determinare. Criterii. Varsta frageda a minorului. Relevanta.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila, Sectia civila - completul specializat pentru cauze de familie si minori, decizia nr. 154 F din 13 februarie 2007

Interesul superior al copilului se determina prin luarea in considerare a criteriilor vizand posibilitatile materiale ale parintilor, varsta copilului, gradul de atasament si interesul pe care parintii il manifesta fata de copil, legaturile afective ce s-au stabilit intre acestia si copil, conform art. 42 din Codul familiei si art. 2 si urm. din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului.

Dintre aceste criterii generale, in speta, Curtea a apreciat ca varsta copilului (de 4 ani) este relevanta si trebuie avuta in vedere, deoarece la aceasta varsta sentimentele de afectiune ale copilului sunt mai puternice fata de mama decat fata de tata, iar la varsta frageda copilul are mai multa nevoie de ingrijirea, afectiunea si prezenta mamei.

Prin decizia civila nr. 154 F din 13 februarie 2007 Curtea a respins recursul declarat de paratul C. L.M, impotriva deciziei civile nr. 299/A din 14 septembrie 2006 pronuntata de Tribunalul Arad in contradictoriu cu reclamanta C. M.

A retinut ca prin sentinta civila nr. 307 din 20 ianuarie 2005 Judecatoria Arad a admis in parte actiunea formulata de reclamanta C.M. impotriva paratului C.L.M. si a admis actiunea reconventionala formulata de parat contra reclamantei; a dispus desfacerea casatoriei din vima ambilor soti; a incuviintat ca reclamanta sa-si reia numele avut anterior casatoriei; a incredintat paratului - reclamant reconventional - spre crestere si educare minorul C. S.M., nascut la 8 octombrie 2002 si a obligat reclamanta sa plateasca paratului o pensie de intretinere pe seama minorului in cuantum de 25 % din veniturile sale.

Judecatoria a retinut ca partile s-au casatorit la 16.02002, din casatoria lor rezultand minorul S. M., nascut la 4.10.2002, ca intre soti nu mai exista afectiune, iar acest lucru este imputabil ambilor.

In ceea ce priveste incredintarea minorului, a apreciat ca paratul a manifestat o mai mare preocupare fata de starea de sanatate a acestuia, in conditiile in care urmeaza un tratament medical pentru hipoacuzie si tulburari afective, avand in vedere ca din octombrie minorul locuieste cu tatal sau.

A retinut ca paratul, care nu este incadrat in munca, a fost cel care l-a insotit pe minor pentru efectuarea unor consultatii la diferiti medici, atat in Arad cat si in Timisoara, iar intentia de a se deplasa cu copilul la Szeged, in Ungaria pentru consultatii nu s-a materializat datorita faptului ca reclamanta a refuzat sa-si exprime acordul in acest sens.

Impotriva sentintei Judecatoriei Arad a declarat apel reclamanta, solicitand schimbarea ei in sensul incredintarii spre crestere si educare a minorului, cu motivarea ca acesta este socat afectiv datorita faptului ca a fost despartit de mama, ca paratul nu are serviciu nici nu poate asigura cresterea copilului in conditii optime.

Prin decizia civila nr. 117, din 21 aprilie 2005 Tribunalul Arad a respins apelul declarat de reclamanta.

Tribunalul a retinut ca la incredintarea copilului trebuie sa se aiba in vedere interesul superior al copilului - impus de dispozitiile art. 2 si urm. din Legea nr. 272/2004- privind protectia si promovarea drepturilor copilului, interes ce trebuie sa fie apreciat in raport de nevoile actuale ale copilului si de posibilitatile si disponibilitatile fiecarui parinte de a le satisface.

S-a retinut ca de minorul in varsta de 2 ani si 6 luni s-au preocupat in egala masura ambii parinti, intre acestia, si minor stabilindu-se relatii de afectiune, reclamanta fiind cea care si-a asumat riscul deteriorarii acestor relatii prima oara cand, fara acordul paratului, l-a privat pe acesta de dreptul de a avea relatii cu copilul pe o perioada de peste 4 luni, ceea ce a determinat si deteriorarea relatiilor dintre soti.

Reclamanta si-a asumat a doua oara acest risc, cand l-a lasat pe copil la tatal sau in Arad, lipsindu-l de prezenta sa si a mediului familial din Constanta, cu care se obisnuise in cele patru luni de la plecarea din Arad.

S-a apreciat de tribunal ca orice copil de varsta celui in cauza are nevoie de un mediu familial stabil, in care sa vina in contact cu persoane cunoscute, iar din punct de vedere juridic, are importanta prezenta efectiva a parintilor in preajma copilului.

A retinut ca fiind intemeiate argumentele primei instante in ceea ce priveste posibilitatea paratului de a se ingriji efectiv de copil, neprezentand relevanta faptul ca paratul nu este angajat, atata timp cat are alte surse licite de venituri.

Tribunalul a retinut ca fiind esentiale in mentinerea masurii de incredintare a copilului la parat, masura dispusa de judecatorie, imprejurarea ca paratul a oferit copilului un mediu familial stabil si faptul ca in urma asigurarii unui climat de afectivitate si a tratamentului de recuperare saptamanal, comportamentul copilului, care prezenta un retard psihomotor si logopedic, s-a imbunatatit semnificativ sub aspectul socializarii si limbajului, fiind necesar in continuare tratament psiho-logopedic.

Reclamanta a declarat recurs impotriva deciziei Tribunalul Arad, invocand dispozitiile art. 304 pct. 9, 129 pct.1, 167 pct. 2 si 3 si respectiv 292 pct.1, C. pr. civ.

A aratat ca paratul s-a prezentat in cauza dupa incheierea dezbaterilor si a depus acte pe care ea nu le-a putut vedea, nefiindu-i comunicate, incalcandu-se principiul contradictorialitatii.

A aratat ca minorul a fost dus din initiativa ambilor soti, la Constanta pentru a-si petrece vara la mare, aducerea lui la Arad facandu-se pana la inceperea serviciului de catre reclamanta in Bucuresti, unde urma sa mearga si paratul.

A retinut ca tribunalul a gresit dispunand incredintarea copilului la parat, intrucat acesta nu are loc de munca, iar despartirea sotilor s-a produs si ca urmare a hotararii paratului de a face copilului examene medicale fara ca reclamanta sa poata interveni, acesteia nefiindu-i permise legaturi cu copilul.

Prin decizia civila nr. 240 din 22 noiembrie 2005 Curtea de Apel Timisoara, a admis recursul declarat de reclamanta, dispunand casarea deciziei si trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeasi instanta, Tribunalul Arad.

Instanta de recurs a retinut ca desi problema sanatatii minorului a constituit un criteriu determinant pentru a dispune incredintarea acestuia, contrar dispozitiilor art. 129, alin. 4, C. pr. civ., cele doua instante nu au apreciat de cuviinta sa puna in discutie necesitarea efectuarii unei expertize medico-legale, proba juridica menita sa aprecieze asupra sanatatii copilului.

In acest sens, a apreciat ca se impune completarea probatoriului cu efectuarea expertizei medico-legale unde sa se stabileasca corect diagnosticul copilului si eventual audierea ca martori a specialistilor.

In rejudecare, instanta de apel, in raport de dispozitiile art. 315, C. pr.civ., a procedat la administrarea probei cu expertiza medico-legala ce s-a efectuat de Institutul de Medicina Legala Timisoara.

Prin decizia civila nr. 299 din 14 septembrie 2006 Tribunalul Arad a admis apelul declarat de reclamanta impotriva sentintei civile nr. 307 din 20 ianuarie 2005 pronuntata de Judecatoria Arad, pe care a modificat-o in sensul ca a incredintat reclamantei pentru crestere si educare pe minor si l-a obligat pe parat sa plateasca in favoarea acestuia o pensie lunara de intretinere reprezentand 25 % din veniturile sale nete, dar nu mai putin de 80 lei RON lunar, incepand cu data de 14 septembrie 2006 si pana la majoratul minorului si a respins cererea reconventionala formulata de parat avand ca obiect incredintarea minorului.

Tribunalul a retinut ca raportul medico-legal precizeaza ca indiferent de natura relatiilor dintre parinti, copilului trebuie sa i se asigure un mediu echilibrat din punct de vedere afectiv si emotional, fara tensiuni, fiind necesara prezenta in viata copilului a ambilor parinti.

Raportandu-se la constatarile raportului medico-legal, tribunalul a apreciat ca necesara prezenta mamei langa minorul din cauza, afectiunea mamei fiind o garantie pentru restabilirea starii de sanatate a copilului.

Impotriva deciziei pronuntata de Tribunalul Arad a declarat recurs paratul, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie si solicitand in principial casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad in vederea administrarii probei cu martori, iar in subsidiar modificarea in sensul incredintarii spre crestere si educare la tata a minorului.

In motivare a aratat ca instanta de apel a incalcat dispozitiile art. 315, C. pr. civ., avand in vedere ca desi paratul prin avocat a solicitat audierea ca martor a prof. dr. specialist I. N., instanta a omis sa se pronunte asupra cererii de probatiune.

A sustinut ca decizia recurata este nemotivata fiind argumentele referindu-se la doua motive, respectiv expertiza medico-legala, din care s-a extras o constatare ce nu au legatura cu aceasta proba si s-a folosit de principiul conform caruia la o varsta frageda un copil are nevoie mai mult de prezenta si afectiunea mamei.

A aratat ca acest principiu nu poate fi determinant in luarea hotararii, iar instanta a ignorat probele din care rezulta ca afectiunile de care sufera copilul au fost determinate de comportamentul reclamantei, care a luat copilul (de un an si sapte luni) din mediul sau familial cu brutalitate, provocandu-i un soc de pe urma caruia nu si-a revenit, iar dupa ce l-a readus la tata, l-a neglijat, nu s-a interesat de situatia lui medicala, nu l-a vizitat, manifestand dezinteres fata de copil.

A aratat ca hotararea atacata a fost data cu aplicarea gresita a legii, in sensul ca nu ocroteste interesul superior al copilului deoarece, din intregul material probator administrat in fata primei instante a rezultat ca mama si-a neglijat cu buna-stiinta toate obligatiile parintesti, pe care le avea fata de fiul sau minor, din declaratiile martorilor audiati in fata primei instante rezultand ca problemele medicale au aparut in perioada in care copilul s-a aflat in ingrijirea exclusiva a acesteia.

Referitor la conditiile oferite de mama, a aratat ca acesta locuieste cu chirie, singura, in Bucuresti, unde lucreaza la SRI, astfel ca nu dispune de conditii care sa ofere convingerea ca il va putea ingriji in mod corespunzator si intr-un mediu stabil, care sa ajute la recuperarea medicala a copilului.

In ceea ce priveste starea de sanatate a copilului, a sustinut ca s-au constatat progrese in sensul ameliorarii starii sale de cand se afla in ingrijirea tatalui, aspect consemnat in actul medical.

In drept a invocat dispozitiile art. 304 pct.7 si 9, C. pr. civ.

Examinand decizia recurata in raport de motivele invocate, Curtea a apreciat ca este neintemeiat.

Critica referitoare la neaudierea martorului este neintemeiata, intrucat instanta de apel a dispus ca se va pronunta asupra cererii de probatiune dupa efectuarea expertizei medicale, iar din practicaua deciziei rezulta ca paratul nu a mai insistat in ce priveste admiterea acestei probe, ulterior instanta apreciind ca este lamurita.

In cauza, nu este incident motivul de casare prevazut de dispozitiile art. 304 pct.7 ce vizeaza nemotivarea unei hotarari judecatoresti, deoarece hotararea recurata este motivata in fapt si in drept si cuprinde considerentele pe baza carora instanta si-a intemeiat solutia.

Curtea a apreciat ca nici motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9, C. pr. civ. nu poate fi retinut in speta.

Tribunalul a apreciat corect ca relevante in luarea masurii de incredintare a minorului sunt constatarile raportului medico-legal cu privire la starea de sanatate a acestuia, dar si legatura afectiva puternica a copilului cu mama sa, constatata si retinuta de cei trei medici specialisti, care au efectuat expertiza in cauza.

Nu a fost incalcat principiul interesului superior al copilului, ci, dimpotriva, instanta l-a avut in vedere si l-a determinat prin luarea in considerare a celorlalte criterii, vizand posibilitatile materiale ale parintilor (in speta ambii parinti au posibilitati materiale bune), varsta copilului, gradul de atasament si interesul pe care parintii il manifesta fata de copil, legaturile afective ce s-au stabilit intre acestia si copil, conform art. 42 din Codul familiei si art. 2 si urm. in Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului,

Dintre aceste criterii generale, in speta, Curtea a apreciat ca varsta copilului ( de 4 ani ) este relevanta si trebuie avuta in vedere, deoarece la aceasta varsta sentimentele de afectiune ale copilului sunt mai puternice fata de mama decat fata de tata, iar la varsta frageda copilul are mai multa nevoie de ingrijirea, afectiunea si prezenta mamei.

Sustinerile paratului in sensul ca afectiunile de care sufera minorul au fost determinate de comportamentul mamei care ar fi luat copilul la varsta de 1 an si 7 luni din mediul familial cu brutalitate si ca i-ar fi provocat astfel un soc de pe urma caruia nu si-ar revenit nu au fost dovedite in cauza.

Pe de alta parte, reclamanta ofera conditii materiale pentru cresterea si educarea minorului, intrucat detine in proprietate un apartament cu 4 camere in Bucuresti (fila 32 dosar recurs), are un program de lucru normal si este ajutata de mama sa.

Raportul medico-legal concluzioneaza ca minorului trebuie sa i se asigure un mediu echilibrat din punct de vedere afectiv si emotional, iar prezenta ambilor parinti in viata copilului este necesara pentru dezvoltarea lui psihica.

Cum prezenta ambilor parinti cu caracter de permanenta in viata copilului nu este posibila, intre acestia producandu-se divortul irevocabil, Curtea a apreciat ca reclamanta este in masura sa asigure copilului mediul echilibrat din punct de vedere afectiv si emotional recomandat de comisia de medici specialisti ce au intocmit raportul de expertiza in cauza.'

b)Desfiintarea casatoriei. Potrivit art. 24, alin.2, din Codul Familiei, dispozitiile legale din materia divortului referitoare la ocrotirea parinteasca se aplica prin asemanare si copiilor rezultati dintr-o casatorie desfiintata. Pe cale de consecinta, instanta, desfiintand casatoria, va statua cu privire la incredintarea spre crestere si educare a minorilor rezultati din casatoria nula sau anulata , fie unuia dintre parinti, fie unei rude sau unei alte persoane ori unei institutii de ocrotire. In functie de masura de ocrotire stabilita, drepturile si indatoririle parintesti urmeaza a fi exercitate in aceleasi conditii si in aceleasi limite ca si in cazul desfacerii casatoriei.

c)Copilul minor dinafara casatoriei. Incredintarea copilului dinafara casatoriei.

Daca filiatia copilului din afara casatoriei a fost stabilita fata de ambii parinti,1 potrivit art. 65, Cod.fam. si daca acestia se inteleg, de comun acord, in legatura cu modul in care se exercita ocrotirea parinteasca. In caz contrar, intervine instanta judecatoreasca, la cererea unuia dintre ei, pentru a dispune asupra domiciliului copilului si asupra pensiei de intretinere in favoarea acestuia. De asemenea, instanta judecatoreasca se pronunta si asupra cereri formulate de unul dintre parinti, de a se stabili un program de vizitare a copilului aflat la celalalt parinte.

In sens larg, notiunea de filiatie evoca legatura juridica existenta intre o persoana si ascendentii sai, ca urmare a descendentei biologice. In sens restrans, aceeasi notiune desemneaza raportul de descendenta a unei persoane fata de parintii sai, legatura directa si imediata dintre un copil si parintii sai.2

Privita in raport cu mama, filiatia poarta denumirea de maternitate, iar in raport cu tatal, aceea de paternitate.