Clasificarea tipurilor de drept trebuie sa
plece de la considerarea atat a laturilor continutului dreptului, cat si de la
trasaturile specifice ale modului de exprimare a acestui continut. In tipologia
dreptului mai pot fi luate in calcul si multe alte criterii, cum ar fi:
dependenta de tipologia sistemelor de organizare sociala , apartenenta (conectarea) la un bazin de
civilizatie juridica etc.
In raport de criteriul propus de Poirier -
dependenta de tipologia sistemelor de organizare sociala - se poate constitui,
pe baza metodei tipologico-clasificatoare, un tablou al sistemelor de drept in
plan suprapus istoric: dreptul sclavagist, dreptul feudal, dreptul burghez,
dreptul socialist. Fiecare din aceste sisteme de drept - denumite uneori si
tipuri istorice de drept - prezinta trasaturi specifice in continutul
institutiilor fundamentale, in figura juridica specifica a constructiilor
juridice, in ponderea izvoarelor etc. O atare tipologie nu anuleaza diferentele
specifice ale diverselor sisteme particulare coexistente in acelasi spatiu
istoric. Totodata, trebuie avut in vedere rolul puternic pe care il joaca
traditia in configurarea institutiilor de baza ale dreptului, chiar in cadrul
aceluiasi tip istoric de drept. Asa, spre pilda, dreptul roman - drept de tip
sclavagist - s-a inscris definitiv in istoria dreptului, prin trasaturi impuse
de sistemul organizarii economico-sociale specifice statului roman,
institutiile sale de baza - familia, proprietatea, contractul - au cunoscut
oscilatii in functie de etapele parcurse de statul roman - republica, imperiul,
dominatul. Asa, spre exemplu, intre modurile de dobandire a proprietatii apare
tarziu prescriptia longissimi temporis in
dreptul bizantin (pe timpul lui Constantin si a lui Teodosiu) cu scopul de a se
aplica chiar bunurilor tezaurului, imparatului si ale bisericilor. Alteori s-a
invocat motivul de utilitate sociala sau de moralitate, pentru a se justifica
transformarile unei institutii. Spre pilda, in epoca primitiva, din
consideratii utilitare, s-a admis dobandirea proprietatii de catre posesor si,
deci, deposedarea proprietarului, prin efectul simplu al trecerii timpului. Mai
tarziu, pe baza unei justitii ideale, s-a reactionat impotriva acestei
situatii, cerandu-se posesorului anumite conditii de moralitate (buna credinta)
sau s-a procedat la lungirea timpului necesar pentru a prescrie. Aceasta era la
inceput de un an sau de doi, la sfarsit (in dreptul lui Justinian) este de
trei, zece, douazeci si chiar treizeci de ani. Acesta este un ilustrativ
exemplu de selectie a institutiilor juridice in diverse perioade de dezvoltare
a unei societati.
Evolutia
istorica a tipurilor de drept a marcat serioase progrese in planul abordarii
calificate a diverselor domenii ale relatiilor sociale. Revolutiile burgheze au
impus o seama de trasaturi reglementarii
juridice, cum ar fi : libertatea proprietatii, autonomia de vointa,
legalitatea etc. Sporirea actuala a complexitatii vietii sociale a determinat o
largire a ariei de cuprindere a reglementarii ; a aparut, astfel,
necesitatea abordarii unor domenii necunoscute pana acum, spre exemplu :
dreptul nuclear, dreptul mediului, cooperarea internationala in domeniul
protectiei drepturilor omului etc.
