INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICE

INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICE

Finalitatea oricarei norme juridice consta in reglementarea si ordonarea relatiilor sociale si ea se realizeaza numai in masura in care cei a caror conduita este vizata respecta dispozitiile legii. Uneori, normele juridice trebuie aplicate de catre organe de stat: legislative, executive, judecatoresti, structuri sau organizatii obstesti care au sarcini in acest domeniu.

Respectarea si executarea normelor juridice ca si aplicarea acestora sunt principalele cai prin care normele juridice prind viata in cursul activitatilor practice a oamenilor. De aceea, pentru o riguroasa respectare si o corecta aplicare este necesara cunoasterea normelor juridice, intelegerea continutului exact si complet al acestora, fapt ce se dezvaluie in procesul de interpretare.

Putem defini, deci, interpretarea normelor juridice ca fiind acea operatie logico-juridica de determinare in cel mai inalt grad posibil a continutului complet si corect al vointei legiuitorului.

Necesitatea interpretarii

In literatura de specialitate, necesitatea interpretarii este o problema oarecum controversata. Dupa unele pareri cand norma juridica este clara nu este necesara interpretarea. Dar, pana sa se ajunga la concluzia ca o norma este sau nu clara, aceasta trebuie investigata, analizata sub aspectul continutului. Trebuie intotdeauna corelata cu vointa legiuitorului cu forma de exprimare a acestuia, operatie care este de neconceput fara interpretare.

Pe durata existentei legii pot sa apara imprejurari noi pe care legiuitorul nu le-a putut avea in vedere in momentul elaborarii sale sau pot sa apara reglementari noi care ating sfera de reglementare a celor vechi. In asemenea situatii, aplicarea corecta a dreptului necesita interpretarea lui, compararea si studierea impreuna cu alte dispozitii legale. Uneori, se ridica chiar probleme de redactare gramaticala sau de utilizare a anumitor termeni, al caror sens difera de cel intalnit in limbajul cotidian. Pentru a intelege cat mai exact continutul normei, pentru a asigura claritatea si accesibilitatea ei in aceste situatii, interpretarea este inevitabila. De aceea, si cea mai clara si completa regula de drept trebuie interpretata. Este ilustrativ, in acest sens, exemplul normei cuprinse in art. 30 din Codul familiei referitoare la regimul juridic al bunurilor dobandite de soti in timpul casatoriei, care, desi completa si clar formulata, a declansat numeroase controverse in practica judiciara.

Ca operatie logico-rationala, interpretarea normelor juridice poate fi analizata din unghiuri diferite: din punct de vedere al organului care face interpretarea (al formelor de interpretare), din punct de vedere al metodelor utilizate, din punct de vedere al rezultatului interpretarii.

Formele interpretarii

In activitatea de interpretare a dreptului sunt implicate diferite subiecte, fiecare avand un rol bine definit, dar solutiile la care ajung nu au aceeasi importanta si forta juridica. De aceea, cea mai veche clasificare cu radacini care coboara pana in dreptul roman, grupeaza formele interpretarii in functie de subiectul care face interpretarea si de forta obligatorie a acesteia. Daca subiectul care face interpretarea este un organ de stat , interpretarea este oficiala.

Daca, dimpotriva, interpretarea este facuta de diferiti specialisti in drept care nu actioneaza in calitate de organ de stat, ci indeplinesc sarcini de interpretare in virtutea unor necesitati de cunoastere, urmarind clarificarea continutului normelor in alte scopuri decat cele privind aplicarea imediata, concreta a legii, interpretarea este neoficiala.

a.     Interpretarea oficiala

Interpretare generala

Interpretarea oficiala, provenind de la un organ de stat creator de drept, are putere general - obligatorie. Ea se face prin acte normative emanand de la acelasi organ sau de la un organ superior. Potrivit unui principiu formulat inca in dreptul roman "cine edicteaza legea o si interpreteaza". Deci, nu exista nici o indoiala in privinta dreptului fiecarui organ imputernicit sa elaboreze norme juridice de a-si interpreta propriile norme. Actul normativ interpretativ are, in acest caz, forta juridica egala cu cea a actului interpretat.

Interpretarea cazuala

In literatura de specialitate, pentru desemnarea acestei forme de interpretare se utilizeaza atat expresia - "interpretare cazuala" (cauzala), cat si expresia "interpretare judiciara", desi cele doua notiuni nu au sfere identice. Interpretarea cazuala are sfera de cuprindere mai larga pentru ca ea este facuta de catre un organ de aplicare a dreptului intr-un anumit caz concret. Acest organ poate fi o instanta judecatoreasca sau arbitrala sau un organ al parchetului si atunci intr-un sens larg putem vorbi de interpretarea judiciara. Dar interpretarea cazuala poate fi facuta si de un organ administrativ imputernicit prin lege in acest sens. Asa sunt actele cu caracter individual pe care le elaboreaza organele administratiei de stat cu ocazia aplicarii normelor juridice, la situatii individuale (cum ar fi eliberarea unei autorizatii de constructie, in baza reglementarilor in vigoare).

In conceptia dreptului romanesc interpretarea cazuala nu are un caracter general obligatoriu. Ea este obligatorie numai pentru persoanele implicate in speta. Ele folosesc interpretarea doar ca pe un mijloc in solutionarea unor cauze concrete realizand un act de aplicare a dreptului.

b. Interpretarea neoficiala

Interpretarea neoficiala apartine teoriei dreptului si este realizata de specialisti (oameni de stiinta, cercetatori in domeniul dreptului, cadre didactice etc.) in diferite ocazii in care se fac aprecieri de ordin stiintific cu privire la continutul normelor juridice. Aceasta forma de interpretare are numai o autoritate stiintifica depinzand de valoarea operei, de consistenta argumentelor invocate. Ea nu este obligatorie, dar prin clarificarea anumitor probleme de drept, prin sesizarea lacunelor legislative si corectivele propuse, constituie un indreptar in elaborarea si aplicarea legilor.

Metode de interpretare

Stabilirea intelesului complet si exact al unei norme juridice este un proces de gandire care presupune folosirea unor mijloace specifice si anume: constructii logice, metode de lucru, principii generale.

Este adevarat ca, de la o ramura de drept la alta, metodologia interpretarii prezinta aspecte specifice, variate. Cu toate acestea, pentru intregul sistem de drept se poate sustine caracterul unitar al procedeelor folosite in procesul interpretarii normelor juridice. Punem in discutie, de aceea, patru metode de interpretare si anume: gramaticala, sistematica, istorica si logica.

a) Metoda gramaticala consta in clarificarea continutului normei ce urmeaza a fi interpretata prin aplicarea regulilor obisnuite ale gramaticii. Se porneste de la analiza exacta a terminologiei folosite, se supune textul apoi unei analize morfologice si sintactice tinand seama atat de pozitia si acordul cuvintelor, cat si de diferite parti ale propozitiei, de legaturile ce exista intre cuvinte. Aceasta metoda se impune a fi folosita mai ales cand textul normei este discutabil sub aspect gramatical. .

Dar, interpretarea unei norme mai poate intampina dificultati cand sensul unor termeni nu poate fi descifrat cu usurinta, cand este susceptibil de mai multe interpretari sau cand aceluiasi termen trebuie sa i se acorde sensuri diferite, utilizat fiind in situatii juridice diferite

b) Metoda sistematica consta in raportarea normei juridice interpretate la contextul actului normativ in care este cuprinsa si apoi la institutia, ramura de drept si chiar la sistemul de drept din care face parte. Ea trebuie analizata prin prisma institutiei, ramurii de drept si chiar a sistemului de drept careia apartine. In acest sens, se impune cercetarea legaturii dintre diferite norme pe baza ierarhiei actelor normative in care sunt prevazute, luand in considerare forta lor juridica. Daca este cazul, interpretarea sistematica se face prin stabilirea chiar a unor legaturi dintre texte normative apartinand unor ramuri de drept diferite. Este cazul normelor incomplete (de trimitere, de referire, in alb).

Interpretarea sistematica a normei juridice presupune, insa, raportarea acesteia nu numai la ramura de drept din care face parte (uneori cum am aratat si la alte ramuri de drept), ci si la principiile generale ce guverneaza acea ramura sau chiar la intregul sistem de drept.

c) Metoda istorica consta in analiza imprejurarilor, a contextului relatiilor sociale (economice, politice, morale, etc.) in care norma a fost edictata sau sanctionata. De exemplu, aplicarea reglementarilor Codului comercial privind persoanele juridice (societati comerciale) trebuie facuta numai in conditiile intelegerii continutului si finalitatilor acestor norme si a raportarii lor la realitatea prezenta romaneasca. Prin prisma metodei analizate, organul de aplicare va trebui sa examineze materialele pregatitoare ale adoptarii actului normativ, discutiile purtate pe marginea legii si, nu in ultimul rand, scopul urmarit atunci de legiuitor.

d) Metoda logica consta in stabilirea continutului normei juridice prin folosirea legilor si metodelor logicii formale. Pornind de la constatarea ca orice metoda de interpretare se bazeaza pe o gandire logica, unii autori contesta existenta unei metode logice de interpretare autonoma.