Infractiunea - etapele infractiunii intentionate

ETAPELE INFRACTIUNII INTENTIONATE

Infractiunea implica o activitate fizica exterioara care presupune o desfasurare in timp si in spatiu, o dezvoltare progresiva catre un rezultat final, constand in producerea urmarilor periculoase.

Ca orice fenomen, infractiunea intentionata se desfasoara in timp si in spatiu din momentul nasterii ideii infractionale si pana la producerea urmarii prevazute atat de lege cat si de infractor si, in acelasi timp, voita sau acceptata de catre acesta. Cu alte cuvinte, savarsirea infractiunii poate parcurge mai multe momente sau faze in drumul ei spre producerea rezultatului socialmente periculos.

Prin faze de desfasurare ale infractiunii intentionate se inteleg acele etape pe care le poate parcurge activitatea infractionala, din momentul conceperii sale si pana in momentul producerii rezultatului socialmente periculos. Intrega activitate infractionala mai poarta denumirea de "iter criminis" sau "calea infractionala".

In mod obisnuit, activiatea infractionala, in derularea ei, parcurge doua etape: o etapa interna sau psihica, de conceptie si o etapa externa, de executare a hotararii de a savarsi infractiunea. Aceste doua tipuri de actiune umana se intrepatrund, in sensul ca eficienta uneia conditioneaza eficienta celeilalte.

ETAPA INTERNA

Activiatea fizica omeneasca, ca fapta materiala, este precedata de o anumita atitudine psihica a omului, deoarece intai se formeaza gandul de a savarsi fapta si apoi se trece la realizarea acestuia.

Momentul nasterii ideii de a actiona (conceperea activitatii ce urmeaza a se desfasura), momentul deliberarii (cantarirea motivelor care vin in sprijinul sau impotriva acestei idei), ca si hotararea (rezolutia ce se ia ca rezultat al deliberarii), toate aceste trei momente sunt de ordin intern si alcatuiesc faza interna (psihica, spirituala, subiectiva), care precede procesul de desfasurare a unor activitati fizice umane.

Luarea hotararii precede intotdeauna celelalte forme ale infractiunii cu un timp mai indelungat (in caz de premeditare) sau mai scurt (in caz de intentie repentina si intentie formata in conditii obisnuite).

Potrivit dispozitiilor legale, fapta prevazuta de legea penala prezina pericol doar cand are loc actiunea ori inactiunea (art.18, C.pen), astfel ca simpla luare a hotararii infractionale nu atrage raspunderea penala.

Uneori, fazei subiective i se adauga o faza externa, adiacenta, faza in care o persoana destainuieste, comunica verbal altor persoane, hotararea sa de a comite o infractiune. Este asa zisa faza oratorie. Nici aceasta nu atrage raspunderea penala, dacat in cazul in care impartasirea constituie infractiune de sine statatoare.

Cand hotararea se manifesta printr-o latura externa periculoasa (actiune), deci nu ramane in forul interior al persoanei, ea poate fi incriminata ca infractiune. Pot fi date ca exemplu complotul (art.167, C.pen), amenintarea (art.193, C.pen) sau asocierea pentru savasirea de infractiuni (art. 323, C.pen).

ETAPA EXTERNA

Activiatea fizica infractionala se poate realiza, fie printr-o singura actiune, fie prin mai multe actiuni, fiecare actiune putand consta in unul sau mai multe acte. In ambele cazuri, activitatea va avea o desfasurare, un drum de parcurs. Drumul infractional are ca punct de plecare prima manifestare externa ce tinde la executarea rezolutiunii infractionale, iar ca punct terminis, momentul efectuarii in intregime a activitatii fizice voite.[1]

Pe acest parcurs pot fi identificate mai multe faze, cu semnificatii juridice proprii, care reprezinta stadii progresive, variabile in continut in raport de apropierea lor de momentul final.

In timpul perioadei externe, procesul de infaptuire a hotararii infractionale poate parcurge urmatoarele faze:

a) faza actelor preparatorii sau de pregatire, care cuprinde toate acele acte care pregatesc savarsirea actiunii tipice;

b) faza executarii propriu-zise (tentativei), in care se efectueaza actiunea tipica, in materialitatea ei;

c) faza urmarilor,care incepe din momentul in care actiunea tipica a fost efectuata integral si dureaza pana cand s-a produs rezultatul.

Dintre fazele prezentate mai sus, doar ultimele doua sunt obligatorii pentru realizarea infractiunii concepute, faza actelor preparatorii putand sa lipseasca, deoarece este posibil ca faptuitorul sa treaca direct la savarsirea infractiunii, fara a-si mai crea conditii favorabile desfasurarii executarii materiale. Pe de alta parte, este posibil ca executarea pripriu-zisa sa nu fie dusa intotdeauna pana la capat, executarea putand fi intrerupta cu sau fara voia infractorului. Exista si situatii in care, desi comiterea actiunii tipice a fost dusa pana la sfarsit, din diverse motive, rezultatul nu se produce. In ceea ce priveste faza urmarilor, aceasta se poate prelungi si dupa producerea rezultatului fie din cauza ca rezultatul se amplifica de la sine, fie pentru ca activitatea fizica se prelungeste si dincolo de momentul consumarii.

ACTELE PREPARATORII ( PREGATITOARE)

Orice infractiune, pentru a fi comisa in conditii optime,presupune o pregatire prealabila care poate consta in diferite activitati, in functie de natura si conditiile in care se savarseste actiunea.

Cu actele preparatorii, faptuitorul intra intr-o faza noua, externa, de desfasurare a activitatii infractionale si anume, in prima faza a acesteia. Hotararea de a savarsi infractiunea iese din planul constiintei si trece in planul faptelor, luand forma unor acte materiale in vederea executarii infractiunii.

In literatura penala, actele preparatorii au fost definite ca fiind acele acte care pregatesc conditiile de trecere la executarea actiunii sau inactiunii. Actele preparatorii se grupeaza in actiuni, activitati de informare, de cunoastere, de de procurare a unor date, elemente, procedee de pregatire a mijloacelor, instrumentelor, uneltelor care vor fi utilizate la savarsirea infractiunii precum si de adaptare a acestora la conditiile concrete pentru obtinerea rezultatului socialmente periculos urmarit.[3]

Actul pregatitor are loc, de regula, inainte de inceperea executarii actiunii, la un interval de timp mai lung sau mai scurt dupa luarea hotararii infractionale sau in timpul executarii actiunii constituind, sub aspectul raportului de cauzalitate, o conditie care favorizeaza manifestarea cauzei. In raport cu continutul legal al infractiunii, actele preparatorii nu fac parte din latura obiectiva si nici din cea subiectiva.

CARECTERISTICILE ACTELOR PREPARATORII

Din punct de vedere al structurii, actele preparatorii sunt simple sau complexe. Cele simple sunt formate din actiuni sau inactiuni al caror element material apare in varianata simpla sau unica; cele complexe prezinta elementul material in mai multe variante alternative sau elementul material poate consta in mai multe actiuni reunite.

Cu toata varietatea lor, actele de pregatire prezinta unele trasaturi caracteristice comune, care ar putea fi sintetizate astfel:

- actele preparatorii se afla in relatie de subordonare cu infractiune de baza, nefiind apte sa determine prin ele insele producerea rezultatului urmarit. Pericolul social concret generat de savarsirea actelor preparatorii este mai redus decat pericolul generat de o infractiune, situatie care impune ca nu orice prezenta a actelor preparatorii in fapta efectiv comisa sa fie sanctionata separat;

- producand un rezultat socialmente periculos, actele preparatorii au existenta si incriminarea independente fata de infractiunea de baza, dar dependente obiectiv de acesta;

- precedand faza actelor de executate, actele preparatorii aduc informatii cu privire la locul, punctul de plecare, directia, continutul specific si limitele in spatiu si timp ale infractiunii de baza. Intervalul de timp dintre actele pregatitoare si cele de executare poate fi scurt, dar si de o durata mai lunga (de exemplu, o persoana care si-a procurat o substanta explozibila spre a distruge un autoturism, poate trece imediat la actiune, dar este posibil si ca inceperea actului de executare sa se faca peste cateva luni sau ani). In ceea ce priveste locul realizarii actului de pregatire, este constatat faptul ca, in multe situatii, actele de pregatire nu sunt savarsite la locul executarii infractiunii, ci in alta parte;

- actele preparatorii sunt alcatuite din una sau mai multe actiuni care formeaza o unitate sub aspectul structurii si intelesului si care se comporta ca un ansamblu unitar fata de infractiunea de baza, care face parte din aceeasi clasa cu actele preparatorii.[4] De obicei, actele preparatorii sunt realizate de una si aceeasi persoana care a luat hotararea infractionala si care va trece la executarea infractiunii planuite. In situatia in care este comis de o alta persoana, actul pregatitor devine un act de participatie care se pedepseste, cu conditia ca autorul sa fi comis fapta tipica sau macar tentativa pedepsibila, iar daca actele pregatitoare constituie, prin ele insele, o infractiune, atunci, aceasta va raspunde in calitate de autor al unei infractiuni autonome si distincte de cea proiectata.

MODALITATILE ACTELOR PREPARATORII

Desi nu sunt definite de lege, actele preparatorii se regasesc in modalitati normative sau faptice in partea speciala a Codului penal precum si in legi speciale.

Actele pregatitoare se pot infatisa sub urmatoarele modalitati:

producerea sau procurarea mijloacelor sau instrumentelor, precum si luarea de masuri in vederea comiterii infractiunii (de exemplu, cumpararea unui cutit in vederea savarsirii unui omor; sustragerea unei stampile in vederea realizarii unui fals; sustragerea unei arme pentru comitera infractiunii de atentat care pune in pericol siguranta statului);

culegerea de informatii, stiri, procurarea de documente sau date privind locul si timpul savarsirii infractiunii ori despre victima (de exemplu, se intereseaza de programul zilnic al persoanei pe care si-a propus sa o rapeasca; culege informatii despre pozitia in care se afla obiectul material pe care intentioneza sa il incedieze);

- confectionarea, modificarea sau adaptarea instrumentelor, a mecanismelor sau dispozitivelor ce vor fi folosite la comiterea faptei (de exemplu, modificarea unei chei pentru a patrunde intr-un imobil in vederea sustragerii unui bun; aduce imbunatatiri unui instrument de fortare a incuietorilor de la dulap in care se gasesc documente secrete ce urmeaza a fi sustrase);

luarea de masuri pentru ingreunarea descoperirii faptei ce se va comite sau in vederea asigurarii folosului rezultat din infractiune (de exemplu, executarea unor diversiuni; inlaturarea unor obstacole in vederea savarsirii infractiunii; asigurarea unor ajutoare umane).

FELURILE ACTELOR PREPARATORII

In functie de natura si continutul lor, doctrina a clasificat actele pregatitoate in acte de pregatire materiala si acte de pregatire morala sau intelectuala. Se precizeaza faptul ca, in timp ce actele pregatitoare de natura materiala nu sunt compatibile cu orice infractiune, cele de natura morala sau intelectuala pot fi concepute la toate categoriile de infractiuni.[5]

a) actele de pregatire materiala constau in crearea de conditii materiale favorabile savarsirii infractiunii, procurarea si confectionarea de instrumente, mijloace, bunuri, obiecte si adaptarea acestora la mediul si conditiile specifice producerii unui anumit tip de infractiuni;

b) actele de pregatire morala sau intelectuala constau in culegerea de informatii necesare executarii infractiunii, atragerea unor persoane care sa ajute la savarsirea faptei, elaborare unor planuri de executare, acestea ajutand la crearea unor conditii psihice favorabile comiterii infractiunii.

CONDITIILE DE EXISTENTA A ACTELOR PREPARATORII

Actele preparatorii prezinta trasaturi particulare care nu se intalnesc in continutul tuturor infractiunilor. Aceste trasaturi definesc structura individuala a actelor preparatorii, adica modul de realizare in conformitate cu particularitatile lor de existenta. Pentru ca o activitate sa fie considerata act de pregatire la savarsirea unei infractiuni trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a) sa aiba o existenta obiectiva, sa se materializeze intr-o manifestare externa capabila sa creeze conditii favorabile executarii actiunii ilicite (de exemplu, luarea mulajului unei chei de la casa de bani cu scopul de a savarsi o fapta de furt; procurarea de echipament de mascare sau deghizare pentru a savarsi infractiunea de talharie);

b) activitatea de pregatire sa se efectueze cu intentie directa, actul pregatitor fiind incompatibil cu modalitatea intentiei indirecte sau cu forma culpei.[6] Astfel, faptuitorul trebuie sa urmareasca producerea rezultatului in vedederea realizarii caruia face pregatirea necesara, pentru ca activitatea ulterioara, astfel pregatita, sa fie mai sigura, mai ferita de esec.

Intr-un caz concret, pe langa existenta obiectiva a actului respectiv, este necesar sa rezulte ca actul s-a efectuat pentru a servi la savarsirea infractiunii proiectate.

c) actele preparatorii sa fie executate de persoana care va savarsi infractiunea, deoarece infractorul isi pregateste materialele si instrumentele in vederea savarsirii ulterioare a actiunii si a producerii rezultatului infractional urmarit prin rezolutiunea delictuoasa.

In situatia in care actele preparatorii sunt executate de o alta persoana in vederea savarsirii de catre autor a unei infractiuni, actele produse intrunesc elementele constitutive ale complicitatii la fapta infractorului.[7]

d) activitatea efectuata sa nu faca parte din elementul material al infractiunii proiectate sau sa nu constituie un inceput de executare a acestuia, aceasta conditie fiind cea care face sa se delimiteze actele preparatorii de actele de executare.

In practica judiciara exista uneori dificultati in constatarea acestei conditii. Pentru a nu gresi, este necesar sa se insuseasca in mod corect continutul normativ al fiecarei infractiuni. De exemplu, activitatea unei persoane de a procura o cheie si a o potrivi pentru a o folosi la deschiderea unui depozit, cu scopul de a sustrage anumite bunuri, constituie act de pregatire. Daca, in schimb, aceeasi persoana a patruns prin folosirea de chei potrivite in depozit, chiar daca nu a in ceput actiunea de sustragere a bunurilor, inseamna ca a trecut la executarea infractiunii, avand in vederea ca patrunderea in depozit folosind chei potrivite poate constitui un act de executare a infractiunii de furt calificat.[8]

INCRIMINAREA ACTELOR PREGATITOARE

Problema daca actele de pregatire trebuie sau nu sa fie socotite de legea penala ca o forma a infractiunii a format obiectul unor largi discutii in doctrina dreptului penal, conturandu-se doua idei principale:

a) In teza incriminarii actelor preparatorii, se considera ca aceste acte creeaza conditii favorabile pentru savarsirea unei infractiuni si deci se integreaza in procesul cauzal al activitatii infractionale. Actele preparatorii fac posibila inceperea executarii, creeaza un pericol, o amenintare pentru societate si fac necesara incriminarea lor. Prin interventia legii penale chiar in faza de preparare, se preintampina amplificarea cauzalitatii potentiale incepute.

In cadrul acestei teze s-au formulat doua pareri:

- o prima parere in care se sustine incriminarea nelimitata a actelor de pregatire, care scoate in evidenta starea de pericol creata de acestea pentru valorile ocrotite de legea penala, necesitatea sanctionarii lor fiind argumentata si prin preintampinarea si combaterea posibilitatilor faptuitorului de a trece la savarsirea faptei penale proiectate;

- a doua parere recomanda doar o incriminare limitata, sustinand necesitatea incriminarii numai in cazul in care acestea privesc infractiuni mai grave, deoarece numai in aceasta situtie ele prezinta gradul de pericol social potential care ar justifica includerea lor in ilicitul penal, incriminarea limitata impunandu-se cu atat mai mult cu cat unele legislatii penale incrimineaza in mod limitat chiar tentativa.

b) In teza neincriminarii actelor de pregatire se porneste de la conceptia obiectiva, potrivit careia legea penala trebuie sa sanctioneze numai realizarea materiala a actiunii tipice, adica savarsirea infractiunii anume incriminata prin vreun text de lege penala, sau macar a unor acte care constituie un inceput de executare a acestei infractiuni, acte care in mod obiectiv, prin ele insele, produc pericol social. Doar manifestarea unui act extern care sa constituie cel putin un inceput de executare a unei actiuni tipice poate cadea sub incidenta legii penale. Actele preparatorii creeaza doar conditii pentru savarsirea infractiunii si fac parte doar din eficienta cauzala potentiala, virtuala, a activitatii infractionale si de aceea nu trebuie sanctionate decat acele acte care se angreneaza in cauzalitatea fizica efectiva, cum ar fi, de exemplu, inceputul de executare sau executarea integrala.

De asemenea, neincriminarea lor constituie o incurajare pentru cel care le-a efectuat de a nu trece la executare, atunci cand el si-a pregatit actiunea.

Legislatiile penale sunt impartite, unele coduri consacrand sistemul neincriminarii actelor de pregatire, altele pe acela al incriminarii, fie totale, fie limitate.

Sistemul neincriminarii actelor de pregatire este admis in majoritatea legislatiilor penale moderne.

In ceea ce priveste sistemul roman de drept, atat Codul penal roman din 1937, cat si actualul Cod penal au adoptat teza neincriminarii actelor pregatitoare, neprevazand printr-o dispozitie generala incriminarea acestor acte ca o forma a infractiunii.

Exista totusi, in Partea speciala a Codului si in legi speciale, prevederi cu caracter derogatoriu prin care sunt incriminate actele preparatorii considerate a prezenta un pericol social ridicat.

Pentru a incrimina actele preparatorii, legiuitorul roman a folosit doua procedee:

1) asimilarea actelor preparatorii cu tentativa

Astfel, potrivit dispozitiilor art.178 alin. 2 C.pen., unele acte de pregatire la infractiunile contra statului sunt asimilate cu actele de executare[10]. La fel in cazul infractiunii de lipsire de libertate in mod ilegal (art 189 alin. ultim . pen.) precum si in cazul infractiunii de impiedicare a exploatarii navei (art. 123 alin. 4 din Decretul nr. 443/1972 privind circulatia civila).

Incriminarea actelor pregatitoare prin asimilarea lor cu tentativa nu echivaleaza insa cu transformarea acestora in acte de executare, scopul fiind acela de a aplica tratamentul juridic prevazut pentru tentativa. Dat fiind pericolul social mai redus al actelor preparatorii in raport cu tentativa, la individualizarea juridica a pedepsei se va tine cont de acest aspect.

In situatia in care persoana care efectueaza actele preparatorii asimilate cu tentativa ajinge si la consumarea infractiunii, acestea, desi au semnificatie penala, nu pot fi retinute in cncurs cu infractiunea consumata, intreaga activitate desfasurata va fi considerata ca o unitate infractionala.

In cazul in care faptuitorul care a efectuat actul de pregatire asimilat tentativei renunta de bunavoie la continuarea executarii sau impiedica producerea rezultatului, va beneficia de o cauza legala de nepedepsire, in conditiile art. 22 C. pen.

2) incriminarea actelor preparatorii ca infractiuni de sine statatoare

Incriminarea ca infractiune de sine statatoare a actelor preparatorii prin care se savarseste executarea hotararii de a savarsi infractiunea de baza este determinata de gravitatea pericolului social produs de simpla existenta a acestora. Incriminarea separata a actelor preparatorii presupune o actiune de confectionare, de intocmire, de alcatuire, de realizare, de inventare a unor instrumente, materiale, procedee sau actiunea de detinere a acestora in vederea executarii ulterioare a infractiunii specifice. Actiunile prin care se realizeaza actele preparatorii nu inseamna executarea efectiva a infractiunii ci doar pregatirea sau pastrarea instrumentelor apte pentru savarsirea infractiunii.

Un exemplu este oferit de art. 285 C. penal care incrimineaza ca infractiune de sine statoare 'fabricarea ori detinerea de instrumente sau materiale' cu scopul de a servi la falsificarea unor titluri sau valori, fiind vorba de spre acte univoce de pregatire a sarsirii unor infractiuni.

In cazul infractiunii de luare de mita (art 254 C. penal), doua dintre cele patru modalitati de savarsire, respectiv 'acceptarea' si 'nerespingerea promisiunii' sunt in esenta acte pregatitoare ale primirii ilicite de bani sau alte foloase, care insa au fost incriminate autonom, fiind plasate pe acelasi plan cu luarea de mita propriu-zisa.

De asemenea, din examinarea celor trei actiuni ce realizeaza elementul material al infractiunii de dare de mita (art. 255 C. penal) - 'promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase' , se poate constata ca una din aceste actiuni - 'promisiunea de bani ori alte foloase' - reprezinta un act de pregatire al darii de mita, incriminata insa autonom ca infractiune consumata.

TENTATIVA

NOTIUNI

Dupa adoptarea rezolutiunii delictuoase in cadrul fazei interne (psihica, subiectiva, spirituala) urmeaza faza exteriorizarii (activitatea tipica prestata) a hotararii care se realizeaza prin acte de pregatire a savarsirii faptei (treapta actelor preparatorii) sau prin efectuarea directa, efectiva a actiunii tip ce formeaza latura obiectiva a infractiunii urmarite prin rezolutiunea delictuoasa. Faza executarii materiale a rezolutiunii infractionale se realizeaza prin una sau mai multe actiuni ( compuse din unul sau mai multe acte), care nu intotdeauna sunt realizate integral. Astfel, in unele situatii, este posibil ca dupa inceperea si efectuarea unor acte infractionale executarea acestora sa se intrerupa sau cand actele, desi au fost executate integral, nu s-a produs rezultatul socialmente periculos din cauza modului defectuos de concepere si executare a faptei (tentativa).

Tentativa apare astfel ca o forma atipica a infractiunii (imperfecta), deoarece executarea actiunii nu se realizeaza integral sau, desi este realizata integral, nu produce integral rezultatul infractional.

Infractiunea tip incriminata de lege este infractiunea consumata care, in continutul sau constitutiv, cuprinde actele preparatorii si tentativa. In ordinea desfasurii activittii de executare infractionala tentativa, ca forma atipica a infractiunii, se afla intre forma actelor preparatorii si forma infractiunii consumate, fiind incriminata doar in cazul indeplinirii anumitor conditii.

Tentativa (delito tentato) este reprezentata de punerea in executare a hotararii de a savarsi o infractiune, insa aceasta s-a intrerupt, sau desi a fost executata integral nu s-a produs efectul cu toate ca a existat posibilitatea sau necesisatea de a se realiza. Deasemenea, exista posibilitatea existentei unei tentative si in situatia cand consumarea infractiunii nu a fost posibila din cauza insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite sau imprejurarii ca obiectul lipsea de la locul cunoscut de infractor.

Tentativa este, potrivit alin. 1 al art. 20 C. pen.[12], punerea in executare a hotararii de a savarsi o infractiune, executare care a fost insa intrerupta sau, desi a fost executata in intregime, nu s-a produs efectul. Exista deasemenea tentativa, potrivit dispozitiei din alin. 2 al art. 20 C. pen. cand consumarea nu e posibila datorita unor cauze preexistente, referitoare la mijloacele folosite sau la obiectul infractiunii, ori la executarea propriuzisa. Prin comparatie cu infractiunea consumata, tentativa reprezinta o forma imperfecta deoarece rezultatul infractional nu este desavarsit din cauza nerealizarii momentului consumarii.Urmarea tentativei prezinta pericol social sub forma unei stari de pericol sau de rezultat, insa de o valoare redusa fata de urmarea care s-ar fi putut produce prin executarea integrala a infractiunii. Normele de incriminare a infractinii consumate privind trasaturile esentiale, pericolul social al faptei si vinovatia se aplica in mod nemijloicit si tentativei. Prezentand doar o paret din executarea activitatii infractionale, tentativa impune un periocol social de aceeasi natura cu infractiunea tip, fapt care instituie caracterul acesteia de infractiune cu un grad mai redus de pricol social fta de infractiunea tip, deoarece tentativa consta in punerea in executare a hotararii de savarsire a faptei insa executarea a fost intrerupta sau nu si-a produs efectul.

Problema deosebirii actelor de executare de actele de pregatire a dus la numeroase discutii in doctrina si la serioase dificultati in aplicatiune practica. Gasirea unor criterii sigure, care sa asigure practic la deosebirea actelor de pregatire de tentativa, a ramas singura solutie pentru a rezolva problema deosebirii dintre actele preparatorii de cele de executare, aceasta mai ales datorita faptului ca actele preparatorii nu fac obiectul unei reglementari in dispozitiile partii generale a Codului penal in vigoare. Imprejurarea ca tentativa este precis definita in art. 20 nu exclude posibilitatea ca, in practica sa se iveasca cazuri in care deosebirea actelor de executare si preparatorii, sa fie greu de stabilit si deci se impune necesitatea unor criterii de diferentiere.

S-au formulat mai multe teorii bazate pe aceste criterii, cele mai cunoscute fiind urmatoarele:

- Teoriile subiective. O anumita activitate constituie act de executare, deci de tentativa, numai daca prin ea insasi sau unita cu alte imprejurari pune in evidenta intentia ftuitorului de a savasi infractiunea. Astfel, conform celei mai cunoscute teorii subiective - teoria echivocitatii - va fi vorba despre tentativa in momentul in care actul ilicit capata un caracter univoc, indicand rezolutia infractionala in realizarea careia a fost desavarsite. Actele de pregatire sunt de regula echivoce, ele nerelevand in substanta lor si in circumstantele concrete scopul in vedederea caruia au fost efectuate.

Teoria echivocitatii a urmarit sa modifice fundamental criteriul de delimitare a celor doua categorii de acte, considerandu-se ca ceea ce confera unui acte caracterul de act de executare este intentia relevata chiar din materialitetea lui, fiind lipsit de relevanta continutul obiectiv al actului, adica daca actul reprezinta sau nu o realizare efectiva a actiunii descrise in norma de incriminare.

Acestor teorii li s-a reprosat faptul ca extind in mod nejustificat sfera actelor de executare. In argumentarea caestei obiectii s-a dat drept exemplu faptul de a lua pe ascuns amprenta cheii de la o casa de bani ce a fost considerata act de executare pt ca a dat in vileag intentia de furt, desi, in realitare, ea este doar un simplu act preparatoriu.[13]

- Teoriile obiective. O anumita activiatate este calificata drept act de executare sau de pregatire in functie de pozitia ei in procesul dinamic de infaptuire a infractiunii. Astfel, potrivit - teoriei cauzalitatii inerte -, daca un act este indreptat catre valorile ce constituie obiectul material al infractiunii si daca poate singur , fara a mai fi necesar un act distenct, sa duca la realizarea scopului propus, capatand astfel o directie certa ( cauzalitate activa ) atunci acel act este de executare. Daca, dimpotriva, acel act nu a primit orientare precisa in cadrul activitatii infractionale, iar pentru desaarsirea infractiunii este nevoie de efectuarea ulterioara a unui nou act, cauzalitarea lui fiind inerta, atunci acel act este considereat de pregatire. Potrivit aceste teorii, se considera a fi acte preparatorii: procurarea unei arnme, a unei cdantitati de otrava, luarea amprentei unei chei, deoarece nu au fost indreptate impotriva obiectului infractiunii. In schimb, indreptarea armei de foc spre victima, punerea otravii in mancarea ce urmeaza sa fie mancata de victima, deschiderea unei incaperi cu o cheie mincinoasa, reprezinta acte de executare.

Desi conform unei legalitati maxime, conceptiei obiective i s-a reprosat ca nu tine seama de mutatiile care s-au produs in prezent, de intensificarea actelor ilicite, de mijloacele ultraperfectionate prin care se atenteaza la valorile sociale, de amplificare a caracterului organizat si a rapiditatii cu care se savarsesc infractiunile si de alte elemente care fac ca in momentul cand actul de executare releva trasaturile mentionate, rezultatul sa fie produs, executarea nemaiputand fi interupta si, implicit, prevenita producerea rezultatului.

- Teoriile formale. O anumita activitate este considerata act de executare sau de pregatire dupa cum se integraeza sau nu in desfasurarea atiunii incriminate prin 'verbum regens'. Actul de xecutare este urmat de desavarsire a insasi actiunii interzise de lege. Daca actul este exterior actiunii ilicite, ajutand numai fizic sau moral o astfel de actiune, atunci el reprezinta un simplu act de pregatire. De exemplu, a cumpara sau a confectiona un speraclu este un act pregatitor al infractiunii de fur, pentru ca nu se integreaza in actiunea constitutiva a infractiunii prevazute de art. 208 C. pen.; executarea furtului va incepe doar in momentul in care acste acte corespund actiunii tipice de 'luare', indeplinirea lor putand duce la luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia.

In practica juridica, s-a decis ca incercarea inculpatului de a lua de la scoala n copil minor pentru a-l duce acasa la acesta de unde urma sa fure un casetofon, incercarea zadarnicita de invatatoarea copilului, constituie act de pregatire, iar nu latura obiectiva a infractiunii de furt.

Acestor teorii li s-a adus ca principala obiectie faptul ca restrang sfera actelor de executare, lasand in afara acesteia acte care, desi exced formulei legale de desemnare a actiunii infractionale, sunt in realitate acte de executare. Un exemplu il poate constitui fapta inculpatului care, dorind sa fure roata unui autovehicul, a montat un cric si a ridicat masina fiind surprins in acel moment constituie un act de executare a furtului, desi ea nu corespunde din punct de vedere formal actiunii tipice. Tot asa, fapta proprietarului unui imibil de a sparge usa camerei in care locuieste chiriasul, intentionand sa-si insuseasca un bun al acestuia, desi desprinsa din context, nu reprezinta caracter penal (distrugerea bunului propriu nu constituie infractiune), ea reprezinta totusi un act de executare a infractiunii de furt.

Dupa cum se remarca, niciuna din teoriile prezentate nu este la adapost de critica, motiv pentru care in doctrina penala s-a propus ca lacunele acestor conceptii sa fie inlaturate prin combinarea criteriilor formulate. Pentru o precisa delimitare a actelor preparatorii de cele de executare, se considera necesara completarea criteriilor oferite de teoriile formale cu cele din teoriile obiective. Prin urmare, vor fi considerate acte de executare nu numai acele acte care se inscriu in activitatea tipica, asa cum este definita prin textul incriminator, ci si acele acte care sunt vadit orientate catrea obiectul material al infractiunii si care, pentru realizarea acesteia, nu reclama o alta activitate ulterioara distincta.[14]

TRASATURILE TENTATIVEI

Tentativa este o infractiune de sine statatoare a carei laturaobiectiva este imperfecta fata de latura obiectiva a infractiunii consumate ( de baza, tip, care produce rezultatul de-a dreptul in concordanta cu fapta fara a mai face altceva) astfel ca, in conformitate cu dispozitia art. 144 C. pen., desavarsirea unei infractiuni inseamna executarea unei fapte consumate ( agravate sau atenuate ) sau a unei tentative pedepsibile. Continutul juridic al tentativei se gaseste in obiectula activitatii infractionale tentate care nu este altceva decat denumirea obiectului activitatii infractionale consumate, existenta acestora putandu-se constata in mod separat. De aceea , tentativa trebuie sa indeplineasca trasaturile esentiale ale infractiunii referitoare la pericolul social, la vinovatie, si la prevederadea in legea penala (art. 17-19 C. pen ) . In acest sens, tentativa incriminata si infractiunea consumata pun in pericol, in mod nemijlocit un anumit obiect juridic deoarece, executarea faptei produce o urmare periculoasa pentru valorile ocrotite prin art. 1 C. pen. (Romania, suveraniatatea, independenta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea, percum si in treaga ordine de derpt). Vatamarea acestor valori sociale determina aplicarea unei pedepse , actele fizice, itelectuale sau morale exercitate producand urmari periculoase pentru valorile ocrotite. Cand fapta savarsita nu produce gradul de pericol social al unei infractiuni, ( indiferent de forma tentata sau consumata ) deoarece produce o atingere minima valorii sociale, iar pri continutul concret este in mod vadit lipst importanta, se exclude caracterul de infractiune al faptei, conform art.18' C. pen.

O alta trasatura esentiala pentru calificarea tentativei ca infractiune este vinovatia. Tentativa nu este considereta infractiune daca nu a fost savarsita cu vinovatie in sensul exprimarii atitudinii phihice faa de fapta, relativ la cunoasterea imprejurarii ca aceasta este prevazuta de legea penala, ca produce urmarile socialmente periculoase indicate de lege pe care infractorul le accepta si le urmareste sau, dimpotriva, manifesta o atitudine de usurinta fata de fapta, ori nu prevede urmarile desi putea si trebuia sa le prevada. In absenta vinovatiei fapta savarsita nu va fi considerata infractiune, iar faptuitorul nu va fi raspunzator penal.

Pentru existenta tentativei este necesar ca fapta sa fie prevazuta de legea penala. Legea penala prevede fapta periculoasa in partea generala, in partea speciala si in legi speciale prin definirea fiecarei infractiuni, indicarea categoriei de fapte din care face parte, a limitelor de pedeapsa aplicabila precum si a modului specific de sanctionare a tentativei. In acest fel, dispozitiile din partea genereala se completeaza cu normele din partea speciala. indicandu-se infractiunile la care este posibila tentativa cat ssi posibilitatea sanctionarii acesteia.

Lipsa oricareia dintre aceste trasaturi determina ca tentativa sa nu fie considerata infractiune , desi este posibila la fapta concreta.[15]

CONTINUTUL CONSTITUTIV AL TENTATIVEI

Tentativa incriminata ca infractiune ara continutul de baza prevazut in partea generala a Codului penal, in partea speciala prevazandu-se actinunea tipica a carei executare a fost intrerupta, nu si-a produs efectul sau a carei consumare nu este posibila. continutul constitutional al tentativei este format din latura obiectia si latura subiecva.

A. Latura obiectiva a tentativei

Ca si in cazul infratiunilor consumate, latura obiectivei a tentativei cuprinde un element material, un rezultat si un raport de cauzalitate.

a. Elementul material al tentativei este format din unul sau mai multe acte de executare efectuate de faptuitor in realizarea actiunuii tipece. Realizarea elementului material al tentativei nu este conditionata de efectuarea unui numar de acte de executare,fiind indiferent daca s-a comis unul sau mai multe acte, daca actiunea tipica s-a realizat integral sau partial.

Tentativa presupune in mod necesar punerea in executare a elementuli material al infractiunii executate prevazute de lege, executare care fie a fost intrerupta, fie a fost executata in intregime, dar nu si-a produs efectul.

Astfel, elementul material al tentativei se poate prezenta sub doua modalitatiL actiune intrerupta, impriedicata sa se desfasoare in intregime sau o actiune terminata, dar care nu produce rezultatul urmarit sau acceptat de faptuitor. Sub aspectul elementului material, aceasta din urma modalitate nu se deosebeste cu nimic de infractiunea fapt consumat.

In toate cazurile cand se procedeaza la analiza laturii obiective a tentativei la un anumit tip de infractiune trebuie sa se ia in considerare atat contiunutul acesteia prevazut in art. 20 C .pen. cat si norma incriminatoare care consacra in realizarea careia s-a inceput executarea. In cazul infractiunilor calificate, va trebui ca, pana in momentul intreruperii actiunii sau al neproducerii rezultatului sa se constate preexistentei unei agravante care sa atraga calificarea respectivei in infractiuni, si implicit, a tentativei (de exemplu, pentru a fi calificata drept tentativa la infractiunea de furt calificat, este necesar ca executarea sa fi inceput in una din imprejurarile prevazute de art. 209. C.pen.).

Anumite particularitati poate prezenta tentativa in cazul infractiunilor complexe, in continutul carora intra ca element sau ca circumstanta agravanta o actiune care constitue prin ea insusi o fapta prevazuta de lege penala. Chiar daca una dintre faptele incluse in continutul infractiunii complexe se realizeaza integral, iar cealalta numai partial, intreaga complexitate faptica va trebui apreciata ca tentativa la acea infractiune, iar nu ca fapta consumata.

In practica juridica s-a retinut ca tentativa la infractiunea de talharire fapta inculpatilor care au exercitat violente asupra victimei pentru a-i fura un obiect despre care stiau ca se gaseste in sacosa acesteia, furtul nefiind consumat deoarece, in momentul in care au deschis sacosa, ei au constatat ca nu contine obiectul pe care vroiau sa-l fure.

Cauzele in intrerupere a executarii actiunii sau de neproducere a rezultatului sunt variate ca natura ori ca mod de manifestare, putand fi grupate astfe:

-sub aspectul momentului in care intervin, cauzele se impart in : cauze survenite, care intervin dupa inceperea actiunii (de exemplu, surprinderea faptuitorului in momentul realizarii actiunii ilicite) si in cauzele preexistente, adica acele cauze exista inainte de a fi inceput executarea (de exemplu, imposibilitatea de a descuia o usa: utilizarea unei doze insuficiente de otrava)

-sub aspectul naturii lor, cauzele pot fi neinsufletite (de exemplu, declansarea unor fenomele meteorologice care impiedica materializarea rezolutiei infractionala : ploaia care stinge incediul, vantul care modifica traiectoria glontului , etc., prezenta unor lucruri care se opun consumarii infractiunii inculpatului etc.) sau insufletite, care la randul lor pot fi umane (de exemplu, interventia victimei,a unei terte personale) sau neumane (de exemplu, aparitia neasteptata a unui caine de paza face ca faptuitorul, dupa ce patrunde in curte, sa renunte la sustragerea bunului respectiv)

-sub aspectul pozitiei psihice a faptuitorului, cauzele pot fi independente de vointa faptuitorului (de exemplu, intervinerea unor obstacole ulterioare inceperii actiunii, surprinderea faptuitorului in timpul savarsirii faptei) sau dependente de vointa acestuia, atunci cand faptuitorul intrerup0e producerea rezultatului din propria vointa. In aceste doua situatii, devin aplicaile dispozitiei art. 22. C.pen., legiuitorul atribuindu-se caracterul unor cauze generale de nepedepsire.

b. Rezultatul (urmarea periculoasa)

Fiind o forma infractionala, tentativa va produce intotdeauna un rezultat socialmente periculos, rezultat care consta intr-o stare de pericol pentru una dintre valorile sociale aparate de legea penala. Pericolul exista in orice moment s-ar intrerupe executarea, insa intensitatea acestuia creste direct proportional cu apropierea de momentul producerii rezultatului socialmente periculos.

In cazul, infractiunilor formale sau de atitudini, urmarea imediata se produce, desi in gradele diferite, atat in cazul tentativei, cat si al infractiunii fapt consumat. Elementul distinctiv, sub acest aspect, consta in gradul mai redus de periclitare a valorii sociale ocrotite de legea penala in cazul tentativei decat al infractiunii fapt consumat.

In cazul infractiunilor materiale sau de rezultat, desi sub aspectul elementului material, tentativa terminata nu se deosebeste de infractiunea fapt consumat, distinctia dintre aceste doua forme infractionale se face dupa cum rezultatul cerut de lege pentru infractiunea tip se produce sau nu. Ceea ce este caracteristic tentativei este absenta rezultatutui vatamator prevazut de lege ca element constitutiv al faptei penale consumate. Acest fapt nu exclude insa posibilitatea producerii unui altui rezultat ilicit mai putin grav.

Astfel, in practica juridiciara, fapta inculpatului care a aplicat victimei cu un par mai multe lovituri in cap, provocandu-i un traumatism cranian cu fractura de bolta a creierului cu fractura de bolta si baza a creierului, cu stare de coma, punand viata victimei in pericol, a fost calificata drept tentativa de omor. Desi din cauza modului in care a actionat faptuitorul, s-a produs vatamare corporala grava, nu se poate considera ca aceasta este urmarea tentativei intrucat aceasta constitue urmarea unei alte infractiuni incriminare distinct in art.182.C.pen. Aceasta urmare se va absorbi insa in tentativa de omor prin care se creeaza o stare de pericol pentru dreptul de viata al persoanei agresate.

Deosebirea dintre urmarea tentativei si a faptei consumate atrage implicit si diferentierea gradului de pericol social al celor doua forme infractionale, aspect ce isi gaseste reflectarea in pedeapsa.

c. Raportul de cauzalitate, ca element al laturei obiective a tentativei desemneaza legatura existenta intre actele de executare a faptei care constitue cauza actiunii-inactiunii tentate, deoarece tentativa nu produce un rezultat material ci o stare de pericol pentru valoarea sociala ocrotita. Constatarea raportului cauzal se realizeaza doar la infractiunile materiale (care prin consumare, produc un rezultat), astfel ca la infractiunile formale, neexistand rezultal material, raportul se stabileste intre fapta tentata si obiectul juridic al acesteia. [16]

B. Latura subiectiva a tentativei

Sub aspect subiectiv, tentativa, constand in 'punerea in executarea a hotararii infractionale' , nu se poate savarsi decat sub foma de vinovatie a intentiei.

Atunci cand pentru intregirea laturei subiective a infractiunii a carei executarea s-a inceput, legea cere prezenta unui anumit mobil sau scop, atunci asemenea cerinte subiective trebuie sa se constate si in privinta laturii subiective a tentativei.

O problema controversata in literatura juridica este aceea referitoare la posibilitatea comiterii tentativei si cu o intentie indirecta.

Intr-o opinie s-a sustinut ca tentativa, presupunand o atitudine de trecere activa la indeplinirea unei actiuni indreptate spre atingerea unui rezultat si reflectand relatii subiective complexe, ca acele vizand mobilul si scopul, nu se poate realiza decat in conditiile intentiei directe, unica foma de vinovatie penala compatibila cu urmarirea activa a unui rezultat.[17] Factorul intelectiv al tentativei este totdeauna intentia, tentativa presupunand prin natura ei existenta unei intentii. Insasi ideea de a incerca, presupune luarea unei hotararii de a realiza un anumit rezultat prevazut, deci existenta unei intentii indreptate spre realizarea acestui rezultat. De aceea tentativa nu este posibila la infractiunile de culpa si preaterintentionale si nici la infractiunile savarsite cu intentie indirecta (dol eventual). Prin urmare, la tentativa, forma de vinovatie este intotdeauna intentia directa . Intr-o opinie contrara, promovata constant in practica judiciara se considera ca tentativa se poate manifesta si sub foma intentiei indirecte, invocandu-se ca prim argument faptul ca latura subiectiva a infractiunii se formeaza inaintea procesului de executare, ramanand identica pe toata durata desfasurarii activitatii infractionale. Prin urmare, in cazul in care forma sub care s-a conturat initial vinovatia a fost intentia indirecta, iar executarea a fost intrerupta sau nu si-a produs efectul, tentativa savarsita in aceste conditii nu se poate caracteriza din punct de vedere a elementului subiectiv decat tot prin intentie indirecta. Altfel spus, din moment ce fapta proiectata poate parcurge intregul 'drum al crimei', cu orice forma de intentie, intreruperea executarii sau neproducerea rezultatului trebuie sa se poata realiza in aceleasi conditii subiective. In sprijunul acestei teze, s-a mai invocat reglementarea cuprinsa in articolul 20 alin.1 Cod penal care prevede ca aceasta consta in 'punerea in executare a htararii de a savarsii infractiunea', nefacand nici o distinctie cu privire la modalitatea intentiei.

CODITIILE DE EXISTENTA ALE TENTATIVEI

Tentativa incriminata lezeaza valoriile sociale ocrotite de norma penala. Pentru realizarea continutului acesteia legea impune faptei savarsite sa indeplieasca unele conditii de natira obiectiva sau subiectiva, care o deosebesc de actele preparatorii si de infractiunea consumata.

Conditii preexistente

Tentaiva , ca forma atipica a infractiunii pe care faptuiotorul se decde sa o comita, se caracterizeaza prin cele doua conditii preexistente cerute de lege pentru ca o fapta sa constituie o infractiune in forma tipica.

a. Obiectul tentativei

Tentativa fiind o etepa in activitatea de realizare a unei infractiuni, obiectul sau juridic va fi indentic cu acela al infractiunii consumate ( de exemplu in cazul infractiunii de furt, obiectul juridic al faptei in forma consumata, cat si al tentativei il formeaza relatiile sociale referitoare la drepturile si interesela patrimoniale ale presoaneleor fizice sau juridice).

Deosebirea esentiala dintre infractiunea consumata si tentativa consta in faptul ca, prin consumarea infractiunii se vatama efectiv obiectul juridic al infractiunii, in timp ce prin savarsirea infractiunii se creaza un pericol direct pentru acesta. Aceasta deosebire privitoare la consecintele infractiunii consumate si ale tentativei, atrage si deosebirea in planul pericolului social, in sensul ca pericolul social al tentativei este mai redus decat cel al infractiunii.

Daca importanta valorii sociale prezinta interes in ceea ce priveste incriminarea tentativei, gradul de amenintare a acesteia, prin forma prin care se manifesta tentativa, prezinta relevanta in individualizarea judecatoreasca a pedepsei.

Tentativa poate avea si un obiect material asupra caruia se indreapta actibvitetea ftuiotrului, in cazul in care infractiunea incercata prezinta in continutui ei un obiect material.

b. Subiectul tentativei

Subiectul activ al tentativei este persoana care a luat hotararea de a comite infractiunea si care a inceput executarea acesteia. Aceasta trebuie sa in deplineasca conditiile genelare de exsitenta a subiectului activ al ori carei infractiuni: limita de varsta, responsabilitate si libetate de vointa si de actiune.

Tentativa poate fi savarsita in participatie penala, situatii in care faptuitorii vor avea calitatea de autori, instigatori sau complici la tentativa, in functie de contributia acstora la realizarea activitatii infractionale.

In ipoteza in care legea cere o calitate speciala pentru savarsirea infractinuii consumate, aceeasi calitate va trebui indeplinita si de subiectul activ al tentativei, in caz contrar activitatea desfasurata va fi calificata drept tentativa a unei alte infractiuni sau va ramane in afara legii. Astfel, in cazul infractiunii de tradare prin transmiterea de secrete (art.157 Cod penal), subiect activ poate fi numai un catatean roman sau o persoana fara cetatenie domiciliata pe teritoriul tarii nostre. In situatia in care activitatea ilicita a fost efectuala de un cetatean stain sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza pe teritoriul statului roman, fapta va fi calificata drept spionaj (art. 159. Cod penal).

FELURILE TENTATIVEI

Criteriile de clasficare a tentativei sunt impuse de modalitatea executarii hotararii de a savarsii infractiunea precum si de cauzele care determina neproducerea rezultatului din pricina interventiei unor motive preexistente privind insuficienta sau defectiunea (instrumentelor folosite), a lipsei obiectiului de al locul apreciat sau a executari faptei porpru-zise. Dupa criteriul punerii in executarii a hotararii de a savarsi infractiunea exista : tentativa intrerupta (imperfect, neterminata) si tentativa terminata (prefecta, completa, fapta neizbutita). Dupa criteriul modului de concepere a executarii exista: tentativa improprie si tentativa absolut improprie. [r1] 

a. Tentativa intrerupta (neterminata) consta in punerea in executare a intentiei de a savarsi infractiunea, executare care a fost intrerupta (art.20 alin.1 Cod penal). Prin urmare aceasta modalitate a tentativei se caracterizeaza prin ince[erea executarii activitatii ilicite si intreruprea acesteia din cauze indeentdente de vointa faptuiotorului, Iintrerupreea poate sa intermina intr-u moment mai apropieat sau mai indepartat de inceputul executarii.

Cauzele de intrerupere sunt intotdeauna supravenite in raport cu ceea ce s-a realizat pana in momentul intervenirii lor si variate ca natura ori mod de manifestare. Acestea pot fi provocate de obiecte (de exemplu, ruperea cheii in broasca inpriedica pe faptuito sa continue executarea) ; sau de un animal (in momentul actelor de executare apare un mcaone care se repede la fa[tuiotr, determinandu-l sa intrerupa executarea); ori de un om (faptuitorul intrerupe executarea observand un politist care se aproprie de locul faptei sau un vencin da alarma, ori victima striga dupa ajutor, sau inculpatul intrerupe executarea furtului observand ca, pe neasteptate, locotarul se intoarce acasa) : sau de forte ale naturii (o ploaie torentiala, oun traznet, cutremur, etc., intrerupe executarea faptei de catre autorul acesteia; ori chiar de catre faptuitor (cand acesta, din cauza unei crize puternice de lesin, epilepsie, etc., nu mai este apt de a duce la capat executarea ori cand, in timpul desfasurii activitatii infractionale se raneste si nu mai pote continua savarsirea faptei).

Nu intereseaza daca aceste cauze erau in mod obiectiv de ntura sa intrerupa ori a avut acest efect numai in imaginatia faptuitorului ( de pilda , autorul crede ca aude sirena politiei, desi in realitare era un zgomot similiar avand o alta [rovenienta sau crede ca de locul savarsi faptei se apropie o persoana, desi in realitate a fost un animal inofensv.

Tentativa intrerupta este [posibilxa atat la infractiunile formale (de pericol) cat si la infractiunile materiale (de rezultat), deoarece in ambele ipoteze actiunea poate fi intrerupta. Aceasta modalitte a tentativei se intalneste cel mai des in practica judiciara.

b. Tentativa perfecta sau fara efect consta in executarea in intregime a activitati infractionale si neproducerea rezultatului (art. 20, alin.1 teza II Cod penal).

In aceasta modalitate a tentativei, in desfasurare activitatii, nu au intervenit obstacole, piedce care sa intrerupa executarea inceputa, intregul intercrimins a fost parcurs, faptuitorul, din punctul de vedere a interventiei sale, realizand complet executarea, asa cum a conceput-o, dincolo de care ar fi urmat consumarea. Executarea este completa cand se infaptuiesc toate actele privitoare la elementul material al faptei.

In caracterizarea tentativei fara efect rezulta ca aceastaa modalitate este posibila numai la infractiunile de rezultat, pentru ca numai la aceste infractiuni executarea poate fi dusa pana la cap fara sa survina rezultatul cerut de norma de incriminare. Pentreu acest motiv, in practica judiciara tentativa perfecta are o frecventa mult mai redusa in raport cu cea intrerupta.

In cazul tentativei perfecte, cauzele datorita carora urmarea nu se produce pt fi de natura diferita ca si in cazul tentativei intrerupte.

In practica judiciara s-a considerart ca exista tentativa perfecta la infractiunea de omor in cazul in care faptuitorul a tras cu arma, dar nu a lovit victimaori numai a ranit-o; ori a aruncat victima de la mare inaltime cauzandu-i numai leziuni grave.

Conditii generale de existenta a tentativei

Determinarea esentiala a conditiilor de existenta a tentativei se intemeiaza pe urmatoarele reguli:

a. Prima conditie este de ordin subiectiv si presupune ca faptuitorul sa aiba hotararea, adica intentia de a savarsi o actiune determinata. Codul penal in vigoare prin aceasta expresie a vrut pe de-o parte sa caracterizeza latura subiectiva a tentativei prin cuvantul 'hotarare' care implica forma intentie, iar pe de-o alta parte sa precizeze ca rezolutiunea infractionala terbuie sa fie indreptata catre o infractiune determinata.

Numai in cazul in care se stabileste existenta intentiei de a savarsii o anume infractine, se poate vorbi de o tentativa in intelerul art. 20 aliniatul 1. Este necesar, asadar, ca autorul sa fi luat rezolutiunea de a savarsii infractiunea pe care a inceput sa o execute. Actele de executare, fiind efectuate in vederea producerii unui anumit rezultat, in mod necesar trebuie sa fie precedate de intentia de a comite actiunea susceptibila sa produca rezultatul. In cazul orcarei forme de fapte incriminate, deci si a tentativei, existeta intentiei de a comite o fapta ilicita precede in timp efectuarea actelor materiale, prin care subiectul tinde sa realizeze ceea ce si-a propus in cadrul perioadei interne. In cazul i n care este cert ca autorul luase hotararea de a comite o infractiune dar nu se poat estabili exact care din infractiunile, a caror savarsire ar fi fost posibla prin actele de executare incepute, avea sa fie savarsita, autorul va raspunde, in indoiala, pentru fapta mai putin grava. Cand infrcatinea pe care autorul hotarase s-o savarseasca are si forma agravata, se va considera in principui ca tentativa priveste forma simpla; dar daca, pana in momentul in care a intervienit intreruperea 0065ecutarii, s-a pordus sar era preexistenta vreuna dintre imprejurarile de agravare legala, atunci tentativa va fi raportata la forma agravata (exemplu. tentativa de omor la care a fost de la inceput torturi, sau tenattiva unui omor contra unui ascendent, vor fi tentative de omor deosebit de grav sau calificat).

Intentia de a savarsi o infractiune determinata poate fi directa sau indirecta. In practica judiciara s-a retinut tentativa la infractiunea de omor savarsita cu intentie directa, in cazul in care inculpatul, aflandu-se in relatii de dusmanie cu victima, i-a aplicat acesteia, cu cutitul, o lovitura atat de puternica incat i-a sectionat aproape in intregime artera femurala. Este evident ca, actionand cu cutitul in acest mod si vizand o zona vitala, aceea a abdomenului, inculpatul a prezazut rezultatul faptei sale -moartea victimei- si a urmarit producerea lui.

De asemenea, in practica judiciara s-a decis ca lovirea victimei cu cutitul in abdomen nu constituie infractiunea de lovire prevazuta in art. 180, alin.2 Cod penal, ci tentativa la infractiunea de omor cu intentie indirecta, deoarece inculpatul chiar daca nu a urmarit moartea victimei, a acceptat si aceasta eventualitate. Comite tentativa de omor cu intentie indirecta, inculpatul care a aplicat victimei mai multe lovituri cu obiecte grele, dintre care unele asupra capului si cu intensitate, prevazand posibilitatea mortii victimei, rezultat pe care, desi nu l-a dorit, l-a acceptat; ori daca i-a aplicat victimei, cu bricegul o lovitura in cap si in torace, sau daca i-a aplicat victimei o lovitura care i-a provocat caderea in prapastie, dupa care a abandonat-o. [20]

b. A doua conditie, care este de ordin obiectiv, consta in punerea in executare a hotararii (intentiei) de a savarsii infractiunea. Prin 'punerea in executare' se intelege efectuarea unuia sau unor acte [rin care se poate infaptui actiunea care constituie elementul material al laturii obiective a faptei descrise in norma de incriminare. Acesta conditie pune in discutie problema deosebirii actelor de executare a actelor de pregatire.

In literatura juridica aceasta problema formeaza obiectul unei indelungate controverse, sugerandu-se mai multe criterii de deosebire a actelor de pregatire de cele de executare, si anume criterii subiective, obiective si cele formale care au fost analizate anterior. Folosirea acestor criterii poate conduce la o mai precisa careacterizare a diferitelor acte, incat, in anumite situatii, se v avede ca trebuie considerate acte de executare nu numai actele care reprezinta infaptuirea actiunii insasi, asa cum este definita prin lege (exemplu, acte care fac parte din actiunea de ucidere la infractiunea de omor sau din actiunea de luare a unui lucru la infractiunea de furt), ci si anumite acte premergatoare dar incipiente, care sunt mai multe acte de pregatire, fiindca duc direct si imediat la executare, ele primind o directie precisa cre valorile pe care urmaresc sa le vateme sau sa le primejduiasca, implicand prin acesta aproape inceperea executarii (exemplu, punerea otravei in mancarea cuiva sau introducerea mainii in buzunarea ltuia pentru a fura). In practica judiciara s-a admis ca reprezinta un act de executare la furt fapta aceluia care este surprins escaladand fereastra spre a intra in locuita, ori acela care, avand asupra sa instrumente de spargere, a sunat la soneria locuintei pentru a verifica daca se afla cineva acasa.

Cand hotarea de a comite infractiunea a fost luata de mai multe perosne in comun, exista tentativa din momentul in care una din acele persoane a savarsit vreun act de executare.

c. A treia conditie, pentru ramanerea faptei in stare de tentativa, consta in intreruperea executarii infractiunii, adica executarea inceputa nu mai poate fi dusa pana la capat. Aceasta conditie este exprmata in textul alin. 1 al articolului 20 prin cuvintele 'executare care a fost insa intrerupta'. Se fixeaza prin aceasta, limita superioara a tentativei si se completeaza latura obiectiva a tentativei. Ceea ce trebuie intrerupta este executarea. Intreruperea unui act sau a unor acte de executare, daca nu duce la intreruperea executarii nu este suficienta fiindca activitatea infractionala se continua (exemplu, s-a intrerupt un fact de efractiune, fiindca s-a rupt instrumentul de spargere dar se continua actiunea de furt asupra altor lucruri; sau unul dintrea autori alarmat de un zgomot a fugit dar ceilalti continua executarea) .

Cauzele care pot determina curmarea executarii infractiunii neffiind aratate de lege, ele pot fi generic caracterizate cu ajutorul dispozitiei cuprinse in art. 22 alin. 1. Acest articol stabileste regula nepedepsirii tentativei, in cazul in care intreruperea savarsirii infractiunii a fost determinata de vointa autorului (desistarea). Se subintelege, deci, caintreruperea savarsirii din cauza indepentente de vointa autorului (impiedicarea) constituie specificul tentativei neterminate.

In acest sens trebuie inteleasa cea de-a treia conditie ceruta de alin 1 al art. 20, conditie care deosebeste situatia reglementata de acest text (intrerupere), de situatia reglementata in art. 22 (desistarea).

In momentul inceperii executarii (exemplu, interventia unui trecator dupa ce incepuse executarea furtului), moment de intervenire nu insa in ceea ce priveste sursa lui, nu este considerata cauza supravenita si deci nu constituie cauza care intrerupe savrsirea infractiunii in sensul art. 20 alin. 1, obstacolul al carui existenta a fost cunoscuta sau prevazuta de autor ca certa.

Intreruperea executarii exprima oprirea activitatii infractionale incepute in sensul ca aceasta sa nu mai fie continuata sau dusa pana la forma finala. Continuitatea actului, actiunii sau activitatii infractionale trebuie sa inceteze in mod definitiv iar sa nu fie suspendata temporal sau sa-si modifice sensul sau destinatia. Intreruperea executarii se refera la procese obiective (cauze) care depasesc puterea si voita autorului pentru ca in sitiatia intreruperii executarii impusa de vointa ifractorului intervine desistarea. Pentru realizarea tentativei, intreruperea executari trebuie sa fie detreminata, provocata e interventia unor cauze obuective care constrang pe infractor sa inceteze executarea pentru a nu mai produce rezultatul infracctional, desi acesta intentioa sa continue executarea. Daca executarea este intrerupta sau neproducerea rezultatului este impusa de vointa ifractorului, tenttiva nu va fi seanctionata, intervenind desistarea acestuia. Cauzele de intrerupere intervin dupa inceperea executarii (fiind supravenite), excluzandu-se acele cauze care opereaza anterior inceperii executarii sau acela [iiedici, obstacole care inchid, opresc sau impiedica executarea. Natura cauzelor de intrerupere poate fi inanimata (neinsufletita-determinata de defectarea instrumentului-) umana (interventia victimei), personala (accidentarea infractorului) reala, imginara. Cauzele de intrerupere vizeaza modalitatea executarii lucrurile care servesc la savarsirea faptei cat si obiectul supus executarii.