APLICAREA DIRECTA A DREPTULUI COMUNITAR DE CATRE JUDECATORUL NATIONAL

APLICAREA DIRECTA A DREPTULUI COMUNITAR DE CATRE JUDECATORUL NATIONAL

Jurisprudenta C.J.C.E. impune judecatorului national sa aplice dreptul intern de asemenea masura incat sa asigure efectivitatea normei comunitare, precum si intreaga protectie judiciara conferita de aceasta cetateanului.

Efectele dreptului comunitar enumerate pana acum - aplicabilitatea directa, preeminenta, raspunderea statelor pentru incalcarea dreptului comunitar - il pun pe cel ce aplica legea in plan national in fata unor sarcini absolut noi.

Acesta detine, astfel, raspunderea nu numai pentru ordinea nationala de drept ci si pentru cea comunitara.

Cum trebuie judecatorul sa ia aceste lucruri in considerare? Dat fiind faptul ca ordinea comunitara de drept este o ordine noua, judecatorul trebuie sa stie sa interpreteze si aceasta ordine de drept. Altfel spus, el trebuie sa decida ca orice judecator din orice alt stat membru.

1. Procedura hotararii preliminare ("chestiunea prejudiciala")

Pentru a facilita sarcina judecatorului national, Tratatul C.E. prevede asa-numita procedura a hotararii preliminare.

Tratatul C.E.E.

Art. 177 - Curtea de Justitie este competenta sa hotarasca, cu titlu prejudiciar:

a. asupra interpretarii prezentului tratat;

b. asupra validitatii si interpretarii actelor adoptate de institutiile Comunitatii si de BCE ;

c. asupra interpretarii statutelor organismelor create printr-un act al Consiliului, daca statutele prevad aceasta.

Cand o asemenea chestiune este ridicata in fata unei instante dintr-un stat membru, aceasta instanta, in cazul in care considera ca pentru a statua este necesara o decizie asupra acestei chestiuni, poate cere Curtii de Justitie sa dea o hotarare in acest sens.

Cand o asemenea chestiune este ridicata intr-o cauza pendinte in fata unei instante nationale ale carei hotarari nu pot face obiectul unei cai de atac in dreptul intern, aceasta instanta este obligata sa sesizeze Curtea de Justitie.

In caz de dubiu asupra dispozitiei de drept comunitar, ce trebuie aplicata si a modalitatii de aplicare a acesteia, judecatorul national poate si, in cazul in care judeca in ultima instanta, trebuie sa adreseze una sau mai multe intrebari preliminare Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene. Exista o procedura aparte pentru punerea unor astfel de intrebari, precum si conditii de redactare a acestora, stabilite de C.J.C.E.

A. Hotararea Curtii din 6 octombrie 1982 - Srl CILFIT si Lanificio di Gavardo SpA vs Ministerul Sanatatii

1. Pentru a raspunde la aceasta intrebare este necesar sa se ia in considerare sistemul stabilit in baza art. 177, care confera Curtii de Justitie competenta de a emite hotarari preliminare in ce priveste, inter alia, interpretarea tratatului si a masurilor adoptate de institutiile comunitare.

2. Cel de-al doilea paragraf al acestui articol prevede ca orice instanta de judecata dintr-un stat membru poate solicita Curtii de Justitie sa emita o directiva referitoare la o chestiune de interpretare, daca considera ca aceasta directiva este necesara pentru a-i permite sa pronunte o hotarare. Cel de-al treilea paragraf al articolului prevede ca, atunci cand apare o chestiune de interpretare intr-o cauza pendinte in fata unei instante nationale dintr-un stat membru ale carei hotarari nu pot face obiectul unei cai de atac in dreptul intern, acea instanta va aduce chestiunea in fata Curtii de Justitie.

Obligatia de a sesiza curtea de Justitie se bazeaza pe cooperarea, stabilita in vederea asigurarii unei aplicari corespunzatoare si a unei interpretari uniforme a legislatiei comunitare in toate statele membre, dintre instantele nationale in calitatea lor de instante raspunzatoare de aplicarea legislatiei comunitare si curtea de Justitie. Mai precis, cel de-al treilea paragraf al art. 177 cauta sa impiedice aparitia in cadrul Comunitatii de divergente legate de hotararile judiciare pronuntate cu privire la aspecte ale legislatiei comunitare. Dimensiunea acestei obligatii trebuie sa fie, prin urmare, evaluata, avand in vedere aceste obiective, in raport cu prerogativele instantelor nationale, pe de o parte, si cele ale Curtii de Justitie, pe de alta parte, cand se ridica o astfel de chestiune de interpretare in sensul art. 177.

4. In acest sens, este necesar sa se defineasca, in sensul legislatiei comunitare, intelesul expresiei "cand se ridica o astfel de chestiune", pentru a stabili circumstantele in care o instanta nationala ale carei hotarari nu pot face obiectul unei cai de atac conform legislatiei nationale este obligata sa inainteze in cazul Curtii de Justitie.

5. In aceasta privinta, trebuie sa se sublinieze in primul rand faptul ca art. 177 nu constituie un mijloc de recurs aflat la dispozitia partilor implicate intr-un caz in curs de judecare de catre o instanta nationala. Prin urmare, simplul fapt ca una dintre parti sustine ca disputa genereaza o chestiune de interpretare a legislatiei comunitare nu inseamna ca respectiva instanta este obligata sa admita ca a aparut o chestiune de interpretare in sensul art. 177. pe de alta parte, o instanta nationala poate, intr-un caz justificat, sa inainteze o chestiune curtii de Justitie din propria sa initiativa.

6. In al doilea rand, din relatia dintre al doilea si al treilea paragraf al art. 177 rezulta ca instantele mentionate in cel de-al treilea paragraf au autoritatea, ca orice alta instanta nationala, de a stabili daca este necesara o hotarare referitoare la o chestiune de legislatie comunitara pentru a le permite pronuntarea unei sentinte. Prin urmare, aceste instante nu sunt obligate sa inainteze Curtii de Justitie o chestiune referitoare la interpretarea legislatiei comunitare cu care sunt confruntate daca aceasta chestiune nu este relevanta, mai precis, daca raspunsul la aceasta chestiune, indiferent care este acesta, nu este de natura sa afecteze in vreun fel rezultatul cazului.

7. Daca insa aceste instante considera ca este necesar sa se recurga la legislatia comunitara pentru a putea sa pronunte o hotarare intr-un anume caz, art. 177 le impune obligatia de a inainta Curtii de Justitie orice chestiune de interpretare care poate aparea.

Intrebarea pusa de catre Corte di Cassazione cauta sa stabileasca daca, in anumite conditii, obligatia stipulata in cel de-al treilea paragraf al art. 177 ar putea fi totusi supusa anumitor restrictii.

8. Trebuie retinut in acest sens ca, in hotararea sa din 27 martie 1963 in cazurile asociate 28 pana la 30/62 (Da Costa v Nederlandse Belasting Administratie [1963] ECR 31), Curtea a hotarat ca: "Desi cel de-al treilea paragraf din art. 177 cere fara retinere instantelor unui stat membru ale carei hotarari nu pot face obiectul unei cai de atac in dreptul intern . sa inainteze Curtii orice chestiune de interpretare ridicata in fata lor, autoritatea unei interpretari in baza art. 177 care a fost deja pronuntata de catre Curte poate face ca aceasta obligatia sa-si piarda scopul si in consecinta sa o goleasca de continut. Acest lucru se intampla in special cand chestiunea ridicata este identica in esenta cu o alta chestiune care deja a constituit obiectul unei hotarari preliminare intr-un caz similar".

9. Acelasi efect, in ce priveste limitele obligatiei stipulate in cel de-al treilea paragraf al art. 177, poate fi generat atunci cand hotarari prealabile ale Curtii au abordat deja aspectul legal in cauza, indiferent de natura procedurilor care au condus la aceste hotarari, chiar daca chestiunile de drept nu sunt strict identice.

10. In orice caz, nu trebuie sa se uite faptul ca in toate situatiile de acest gen instantele nationale, inclusiv cele mentionate in cel de-al treilea paragraf al art. 177, au deplina libertate de a inainta chestiunea in fata Curtii de Justitie daca considera acest lucru necesar.

11. In sfarsit, aplicarea corecta a legislatiei comunitare poate fi atat de evidenta incat sa nu lase loc nici celei mai mici indoieli rezonabile cu privire la maniera in care urmeaza sa fie rezolvata chestiunea ridicata. Inainte de a ajunge la concluzia ca aceasta este situatia, instanta nationala trebuie sa aiba convingerea ca problema este la fel de evidenta atat pentru instantele celorlalte state membre cat si pentru Curtea de Justitie. Numai daca aceste conditii sunt indeplinite, instanta nationala poate sa hotarasca sa nu inainteze chestiunea Curtii de Justitie si sa-si asume responsabilitatea pentru rezolvarea ei.

12. In orice caz, existenta unei astfel de posibilitati trebuie evaluata tinand seama de trasaturile caracteristice ale legislatiei comunitare si de dificultati specifice pe care le genereaza interpretarea sa.

1 Pentru inceput, trebuie sa se retina faptul ca legislatia comunitara este elaborata in mai multe limbi si ca versiunile elaborate in aceste limbi diferite sunt autentice in egala masura. Astfel, interpretarea unei prevederi din legislatia comunitara implica o comparatie a versiunilor din diversele limbi.

14. Trebuie, de asemenea, sa se retina, chiar si in situatia in care versiunile in limbi diferite concorda in intregime intre ele, ca legislatia comunitara foloseste o terminologie specifica. In plus, trebuie subliniat ca notiunile de drept nu au in mod necesar acelasi inteles si in legislatia comunitara si in legislatia diverselor state membre.

15. In sfarsit, fiecare prevedere din legislatia comunitara trebuie amplasata in contextul sau si interpretata in lumina prevederilor legislatiei comunitare in ansamblu, tinandu-se seama de obiectivele acesteia si de stadiul sau de evolutie la data la care prevederea in cauza urmeaza sa fie aplicata.

In practica, acest lucru necesita atat concentrarea acestor cazuri in instante specializate, create in acest scop si crearea unei retele de comunicare intre acestea, cat si o buna cunoastere, din partea judecatorului national, a dreptului comunitar. In virtutea acestui deziderat trebuie create baze adecvate de informare si trebuie ca judecatorul national sa constientizeze importanta cunoasterii dreptului comunitar si sa fie la curent cu evolutia acestuia.

2. Solutionarea conflictului dintre dreptul comunitar si dreptul intern, de catre judecatorul national

Pentru magistratul roman vor aparea probleme speciale atunci cand se vor ivi cazuri de conflict intre dreptul comunitar si dreptul national. Ce norma trebuie aplicata? Modalitatea concreta de consacrare a preeminentei dreptului comunitar a fost stabilita prin revizuirea Constitutiei in vederea aderarii Romaniei la Uniunea europeana, fiind consacrat principiul preeminentei dreptului comunitar asupra dreptului national (conform art. 248 alin. 2 din Constitutie).

A. Speta Costa/Enel - solutia de principiu data de C.J.C.E.

Integrarea in legislatia fiecarui Stat membru a prevederilor care deriva din Comunitate si, intr-un sens mai larg, din termenii si spiritul Tratatului, pun Statele in imposibilitatea de a acorda intaietate unei masuri legislative interne unilaterale ulterioare fata de un sistem judiciar pe care Statele membre l-au acceptat pe baza de reciprocitate. O asemenea masura nu poate, asadar, sa fie in dezacord cu un astfel de sistem judiciar. Sistemul juridic nascut din Tratat, izvor independent de drept, nu poate fi, din pricina naturii sale speciale si originale, surclasat de catre normele juridice interne, oricare ar fi forta lor juridica, fara a fi lipsit de caracterul sau de drept comunitar si fara ca insasi fundamentul juridic al Comunitatii sa fie pus sub semnul intrebarii.

Transferul intreprins de catre Statele membre de la sistemul lor normativ intern catre sistemul legal al Comunitatii, in ceea ce priveste drepturile si obligatiile prevazute de Tratat, implica o permanenta limitare a drepturilor suverane ale acestora.

B. Hotararea Curtii din 22 octombrie 1987 - Foto-Frost vs Hauptzollamt Lubeck-Ost

1. In prima sa intrebare, Finanzgericht incearca sa afle daca ea insasi are competenta de a declara invalida o decizie a comisiei, cum este cazul Deciziei din 6 mai 198 Se pune la indoiala validitatea acestei decizii pe motiv ca toate cerintele expuse in art. 5^* (2) al reglementarii 1697/79 privind imposibilitatea actionarii in sensul recuperarii taxelor vamale, odata incheiat procesul de vamuire par a fi indeplinite in acest caz. Cu toate acestea, se considera ca avand in vedere impartirea jurisdictiei intre Curtea de Justitie si instantele nationale, concept expus in art. 177 al Tratatului C.E.E., numai Curtea de Justitie are competenta de a declara invaliditatea actelor normative emise de institutii ale Comunitatii.

2. Articolul 177 ofera Curtii competenta de a lua hotarari preliminare in ceea ce priveste interpretarea Tratatului si a actelor normative ale institutiilor Comunitatii precum si asupra validitatii acestor acte normative. Al doilea paragraf al articolului prevede ca instantele nationale pot inainta asemenea intrebari Curtii iar al treilea paragraf al aceluiasi articol prevede obligatia acestora de a actiona in acest fel atunci cand legislatia nationala nu prevede nici un remediu prin justitie impotriva deciziilor lor.

Prin permisiunea acordata instantelor nationale de a cere Curtii hotarari preliminarii privind probleme de interpretare sau validitate - in cazul acelor hotarari judecatoresti in cazul carora exista prevazuta prin legislatia nationala posibilitatea unor compensatii - art. 177 nu reglementeaza problema daca aceste instante pot, ele insele, declara invaliditatea unor acte normative ale institutiilor Comunitatii.

4. Aceste instante pot chibzui asupra validitatii unui act normativ al Comunitatii si, daca vor considera ca argumentatia, prezentata de catre partile implicate in sprijinul declararii invaliditatii, este nefondata, ele o pot respinge, concluzionand ca masura respectiva este complet valida. Actionand astfel, ele nu pun in discutie existenta respectivei masuri comunitare.

5. pe de alta parte, aceste instante nu au competenta de a declara invaliditatea unor acte normative ale institutiilor Comunitatii. Asa cum curtea a subliniat in Hotararea din 13 mai 1981 privind Cazul 66/80 International Chemical Corporation vs Amministrazione delle Finanze (1981) ECR 1191, principalul obiectiv al competentelor acordate Curtii prin art. 177 este de a asigura aplicarea uniforma, de catre toate instantele nationale, a dreptului comunitar. Cerinta privind uniformitatea este in mod special obligatorie atunci cand se pune problema validitatii unui act normativ al Comunitatii. Divergentele intre instantele Statelor membre cu privire la validitatea unor acte normative ale Comunitatii ar putea fi raspunzatoare de punerea in pericol a chiar unitatii ordinii juridice comunitare si devierea de la cerinta fundamentala privind siguranta juridica.