UNIUNEA EUROPEANA

UNIUNEA EUROPEANA

REZUMAT

Acest capitol prezinta contributia Uniunii Europene la evolutia mecanismelor internationale de protectie a drepturilor omului. Sunt analizate documente cum sunt Carta Comunitatii privind drepturile sociale fundamentale ale lucratorilor sau Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.

O atentie deosebita este acordata uneia dintre libertatile fundamentale ale dreptului comunitar, si anume libera circulatie a persoanelor si a fortei de munca. Se expliciteaza domeniul de aplicare ala cestei libertati, precum si continutul sau material concretizat in reglementari referitoare la: Dreptul de intrare si de sedere, Liberul acces la angajare si egalitatea de tratament, Dreptul de a ramane pe teritoriul unui stat membru dupa desfasurarea unei activitati salariate in acel stat, ori privind restrictii ale dreptului de intrare si dreptului de sedere pe motive de ordine publica, securitate publica si sanatate publica.

1. Uniunea Europeana - repere istorice

Inceputul celei mai importante constructii economice, sociale si juridice ale Europei si anume Uniunea Europeana, a constat in declaratia din 9 mai l950 a lui Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, in care prezenta planul pe care il elaborase in vederea unificarii industriei europene a carbunelui si otelului. Era, cu adevarat, o initiativa istorica in favoarea unei 'Europe organizate si vii', care este 'indispensabila civilizatiei' si fara de care 'pacea in lume nu ar putea fi salvata'. Acest plan a devenit o realitate o data cu incheierea tratatului ce a instituit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECA), semnat la l8 aprilie l95l la Paris.

Cativa ani mai tarziu, tratatele de la Roma din 25 martie l957 au consfintit constituirea Comunitatii Economice Europeane (CEE) si Comunitatii Europeane a Energiei Atomice (CEEA sau EURATOM).

Cele 6 state membre fondatoare erau Franta, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda si Republica Federala Germania. La l ianuarie 1973 Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Danemarca si Irlanda au aderat la Comunitate.

Ulterior, Comunitatea europeana s-a extins spre sud prin acceptarea ca membri a Portugaliei si Spaniei (1 I 1986), precum si a Greciei (1 I 1981).

Incepand cu 1 ianuarie 1995, organizatia s-a largit prin aderarea a trei noi state: Austria, Suedia, Finlanda.

O data cu intrarea in vigoare a tratatelor de la Roma, au fiintat 3 comunitati diferite, bazandu-se fiecare dintre ele pe cate un tratat. Se poate considera ca aceste 3 comunitati, care privesc domenii diferite, formeaza o unitate prin organizarea lor politica si juridica. Ele au fost instituite de catre aceleasi state membre si urmaresc aceleasi obiective de baza, care sunt reluate in preambulele celor 3 tratate: realizarea unei 'Europe organizate', stabilirea fundamentelor unei uniuni tot mai stranse intre popoarele europene' si un efort comun pentru a contribui la 'bunastarea popoarelor lor'. Tocmai in acest spirit Parlamentul European a adoptat Rezolutia din 16 februarie 1978 prin a care propus desemnarea celor trei comunitati prin expresia Comunitatea Europeana.

Un moment important il constituie semnarea de catre cele 12 state membre la vremea respectiva, in anul 1986, a Actului Unic European. Principal scop al acestui document a fost eliminarea ultimelor bariere in calea crearii pietei unice pana la 31 decembrie 1992. In plus, Actul Unic European a extins sfera competentelor Comunitatii si a introdus o serie de schimbari procedurale menite sa accelereze procesul decizional la nivel comunitar.

La 7 februarie 1992 a fost semnat, la Maastricht, Tratatul privind Uniunea Europeana (T.U.E.). Prin ratificarea sa, la sfarsitul anului 1993, de catre toate statele membre ale Comunitatii Europene (numita de-acum oficial Uniunea Europeana), s-a deschis drumul realizarii, in etape, atat a unei uniuni politice, cat si a unei uniuni economice si monetare, constituind, fara indoiala, un reper fundamental in istoria civilizatiei europene.

La 1 mai 1999 a intrat in vigoare Tratatul de Amsterdam al carui obiectiv l-a constituit revizuirea Tratatului de la Maastricht prin luarea unor decizii privind, in principal, urmatoarele:

1. Perfectionarea activitatii institutiilor europene si adaptarea lor in perspectiva extinderii Uniunii;

2. Progresele necesare in materie de politica externa si de securitate comuna pentru a dota Europa cu o identitate si cu o influenta externa puternice;

3.Apropierea Uniunii de membrii sai, ceea ce presupune sa fie remediate deficientele Tratatului de la Maastricht in domeniul social, al justitiei si al afacerilor interne, in controlul democratic al functionarii sale.

Tratatul de la Amsterdam, a contribuit la consolidarea drepturilor fundamentale ale ceta enilor europeni. Acesta a introdus o procedura de sanc ionare a statelor membre care violeaza drepturile fundamentale ale ceta eanului. De asemenea, aria de aplicare a principiului nediscriminarii, limitata pana atunci la na ionalitate, a fost extinsa la sex, rasa, religie, varsta i orientare sexuala.

Totodata, Tratatul de la Amsterdam a imbunata it politica de transparen a a Uniunii i le-a permis ceta enilor un acces mai larg la documentele oficiale ale institu iilor europene.

O Conferinta interguvernamentala convocata pentru a dezbate problemele institutionale legate de viitoarea extindere a Uniunii s-a terminat la 11 decembrie 2000 prin adoptarea Tratatului de la Nisa, a carui ratificare de catre statele membre s-a incheiat la sfarsitul anului 2002.

In anul 2004, a avut loc cea mai consisenta largire a Uniunii, 10 noi state capatand statutul mult ravint de stat membru.

Incepand cu 1 ianuarie 2007, Romania si Bulgaria au aderat la Uniunea Europeana, ridicand la 27 numarul statelor membre.

Sistemul institutional al Uniunii Europene care i-au asigurat eficacitatea in structurarea politicilor, inclusiv pe plan legislativ este compus din: Parlamentul European, Consiliul, Comisia si Curtea de Justitie. Un rol important il au, totodata, Curtea de Conturi, precum si Comitetul Economic si Social.

Trebuie remarcata, totodata, si adanca implicare a institutiilor sale in domenii care, in mod traditional, tineau de controlul exclusiv al fiecarui stat individual, ca si in capacitatea sa de a adopta acte normative ce leaga direct si automat nu numai statele membre, si, in egala masura, persoanele fizice si juridice din aceste state.

Prin urmare, specific Uniunii este gradul ridicat de implicare a ei in raporturile juridice interne ale statelor membre, zona unde organizatiile internationale clasice tind doar sa fie implicate prin intermediul relatiilor juridice externe ale membrilor lor.

Pentru a apropia Uniunea de ceta enii sai, prin Tratatul de la Maastricht s-a creat o noua institu ie, si anume Mediatorul European. Acesta, denumit i Ombudsman, este desemnat de Parlamentul European, iar durata mandatului sau este egala cu cea a Parlamentului. Rolul Mediatorului este acela de a investiga plangerile privind administrarea incorecta in institu iile i organismele Uniunii Europene. Orice ceta ean al Uniunii sau orice persoana fizica sau juridica cu domiciliul sau sediul intr-un stat membru al UE poate inainta o plangere catre Mediator. Acesta incearca incheierea unui acord amiabil intre reclamant i institu ia sau organismul european vizat.

Dreptul la peti ie catre Parlamentul European de care beneficiaza orice persoana care domiciliaza pe teritoriul Uniunii reprezinta un alt factor important de apropiere a ceta enilor de institu iile europene.

2.Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene (2000)

La 7 decembrie 2000 la Nisa a fost adoptata Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene cu scopul de a se intari protectia drepturilor fundamentale in lumina evolutiei societatii, a progresului social si a dezvoltarilor stiintifice si tehnologice.

Asa cum se arata in preambulul sau, "Uniunea se intemeiaza pe valorile indivizibile si universale ale demnitatii umane, libertatii, egalitatii si solidaritatii; Uniunea se sprijina pe principiul democratiei si pe principiul statului de drept.Uniunea situeaza persoana in centrul actiunii sale instituind cetatenia Uniunii si creand un spatiu de libertate, de securitate si de justitie. Uniunea contribuie la pastrarea si dezvoltarea acestor valori comune respectand diversitatea culturilor si traditiilor popoarelor Europei, precum si a identitatii nationale a statelor membre si a organizarii puterilor publice la nivel national, regional si local; Uniunea cauta sa promoveze o dezvoltare echilibrata si durabila si asigura libera circulatie a persoanelor, marfurilor, serviciilor si a capitalurilor, precum si libertatea de stabilire."

Aceasta Carta a fost elaborata de catre o Conven ie alcatuita din membri ai parlamentelor na ionale i ai Parlamentului European, reprezentan i ai guvernelor statelor membre i un membru al Comisiei Europene. Alcatuita din sase titluri - Demnitatea, Liberta ile, Egalitatea, Solidaritatea, Drepturile ceta enilor, Justi ia - Carta con ine 54 de articole care definesc valorile fundamentale ale Uniunii, precum i drepturile civile, politice, economice i sociale ale ceta enilor europeni.

Carta mai accentueaza un adevar, si anume acela conform caruia faptul de a beneficia de aceste drepturi implica responsabilitati si indatoriri atat fata de terti, precum si fata de comunitatea umana in general si fata de generatiile viitoare.

Trebuie precizar ca in Tratatul de la Lisabona a fost inclusa si acest important document comunitar. Ca urmare, Curtea de justitie va putea controla respectarea Cartei drepturilor fundamentale ale omului, si punerea in opera a reglementarilor europene de catre statele membre.

Primul titlu al Cartei, denumit "Demnitatea",cuprinde articole care se refera la

• demnitatea umana
• dreptul la via a
• dreptul la integritate al persoanei
• Interzicerea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante
• Interzicerea sclaviei si a muncii fortate

Titlul II , "Libertatile" cuprinde urmatoarele drepturi si libertati:

• Dreptul la libertate si la securitate
• Respectarea vietii particulare si de familie
• Protectia datelor cu caracter personal
• Dreptul de casatorie si dreptul de intemeiere a unei familii
• Libertatea de gandire, de constiinta si religioasa
• Libertatea de exprimare si de informare
• Libertatea de intrunire si de asociere
• Libertatea artelor si stiintelor
• Dreptul la educatie
• Libertatea profesionala si dreptul la munca
• Libertatea de a desfasura o activitate comerciala
• Dreptul de proprietate
• Dreptul la azil
• Protectia in caz de evacuare, expulzare sau extradare

Titlul III, denumit "Egalitatea", se refera la

• Egalitatea in drepturi
• Nediscriminarea
• Diversitatea culturala, religioasa si lingvistica
• Egalitatea intre barbati si femei
• Drepturile copilului
• Drepturile persoanelor in varsta
• Integrarea persoanelor cu handicap

Titlul IV, "Solidaritatea" este inovator prin faptul ca asociaza drepturile sociale i economice dupa cum urmeaza:

• Dreptul lucratorilor la informare i consultare in cadrul intreprinderii
• Dreptul la negociere si la actiuni colective
• Dreptul de acces la serviciile de plasament
• Protectia in cazul concedierii nejustificate
• Conditii de munca echitabile si corecte
• Interzicerea muncii copiilor si protectia tinerilor la locul de munca
• Viata de familie si viata profesionala
• Securitatea sociala si asistenta sociala
• Asistenta medicala
• Accesul la serviciile de interes economic general
• Protectia mediului
• Protectia consumatorilor

Sa observam includerea in Carta a prevederilor explicite referitoare la mediu si protectia consumatorilor pe care nu le regasim in documentele celorlalte organizatii internationale.

Titlul V enumera "Drepturile cetatenilor", si anume:

• Dreptul de a alege si de a fi ales in Parlamentul European
• Dreptul de a alege si de a fi ales in cadrul alegerilor locale
• Dreptul la buna administrare
• Dreptul de acces la documente
• Mediatorul European
• Dreptul de petitie
• Libertatea de circulatie si de sedere
• Protectia diplomatica si consulara

Titlul VI este dedicate justitiei, si cuprinde o serie de garantii importante privind:

• Dreptul de a apela efectiv si de acces la o instanta impartiala
• Prezumtia de nevinovatie si dreptul la aparare
• Principiile legalitatii si proportionalitatii infractiunilor si pedepselor
• Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit penal de doua ori pentru aceeasi

infractiune

Observam ca in cuprinsul diverselor titluri regasim atat drepturi civile si politice, cat si drepturi economice, sociale si culturale, Carta optand astfel pentru alte criterii de sistematizare decat cele existente la nivelul celorlalte organizatii internationale cu comptente in materie.

Dizpozitiile Cartei se adreseaza institutiilor si organelor  Uniunii, ca si statelor membre atunci cand fac aplicarea dreptului comunitar.

Carta are un caracter mai degraba declarativ, ea reafirmand, avand in vedere sarcinile specifice ale Uniunii, ca si principiul subsidiaritatii, drepturile care rezulta in mod special din traditiile constitutionale si obligatiile internationale comune statelor membre, din tratatele comunitare, din Conventia europeana a drepturilor omului, din cele doua Carte sociale adoptate de Comunitate si Consiliul Europei, precum si din jurisprudenta Curtii de justitie a Comunitatilor europene si a Curtii europene a drepturilor omului. Ea stabileste standardele comunitare in domeniul drepturilor omului la un nivel cel putin egal cu cel al Consiliul Europei. Ca atare, ea nu instituie un mecanism de control si nici sanctiuni pentru nerespectarea prevederilor sale.

Trimiterea la documentele si mecanismele de protectie a drepturilor omului dezvoltate in cadrul Consiliului Europei nu este intamplatoare, daca luam in consideratie eficienta acestora, cat si faptul ca toate statele membre ale Uniunii Europene sunt si membre ale Consiliului Europei.

De altfel, asa cum se arata in art. 52 par.3., in masura in care Carta contine drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Conventia europeana de aparare a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, sensul si intinderea lor sunt aceleasi ca si cele cuprinse in Conventia mentionata. Aceasta dispozitie nu aduce atingere dreptului Uniunii in asigurarea unei protectii mai largi.

Orice limitare in exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute prin prezenta Carta trebuie sa fie prevazuta de lege si sa respecte continutul fundamental al acestor drepturi si libertati. Prin respectarea principiului proportionalitatii, aceste limitari nu pot fi aduse decat daca sunt necesare si daca raspund efectiv unor obiective de interes general, recunoscute de catre Uniune sau nevoii de protejare a drepturilor si libertatilor persoanei (art.52 par.1.).

Dispozitiile Cartei, care contin principii, pot fi puse in aplicare prin acte legislative si executive adoptate de catre institutiile si organismele Uniunii, precum si prin acte ale statelor membre in aplicarea dreptului Uniunii, in exercitarea competentelor pe care le au in acest sens. Invocarea lor in fata instantei insa nu este admisa decat in scopul interpretarii si controlului legalitatii unor astfel de acte.

De altfel, multe dintre drepturile prevazute de Carta fac deja obiectul unor regulamente si directive si care au instituit norme obligatorii in materie.

Carta Comunitatii privind drepturile sociale fundamentale ale lucratorilor (1989)

La 9 decembrie 1989, 11 tari ale Comunitatii Europene (exceptie facand Marea Britanie, care a semnat-o, totusi, in 1998) au adoptat o declaratie, intitulata Carta Comunitatii privind drepturile sociale fundamentale ale lucratorilor . Ea nu a extins competentele Comunitatii, ideea de baza fiind aceea a formularii unui minim intangibil de drepturi sociale.

Neprevazand un sistem de recursuri si sanctiuni, Carta este totusi un instrument menit sa faciliteze realizarea obiectivelor comunitare in cadrul Tratatului de la Roma.

In preambulul declaratiei, facandu-se trimitere la art. 117 al Tratatului CEE, se reaminteste necesitatea promovarii unor conditii superioare de munca si viata ale lucratorilor, astfel incat sa fie posibila armonizarea lor, cu mentinerea progreselor obtinute.

De asemenea, se arata ca realizarea pietei interne trebuie sa favorizeze apropierea conditiilor de viata si munca, ca si coeziunea economica si sociala in cadrul Comunitatii Europene. Se urmareste, in acelasi timp, sa se asigure, la niveluri adecvate, dezvoltarea drepturilor sociale ale lucratorilor din cadrul Uniunii.

Ea stabileste, prin prevederile sale, principiile fundamentale pe care se bazeaza in prezent modelul european de drept al muncii si, pe un plan mai general, locul muncii in societate.

Dupa adoptarea Cartei, Comisia Europeana a elaborat un program de actiune vizand dispozitiile din document ce urmeaza a fi implementate la nivel comunitar.

In context, insa, s-a reiterat importanta aplicarii principiului subsidiaritatii, actiunea Uniunii intervenind atunci cand obiectivele urmarite pot fi realizate mai eficient la nivel comunitar decat la nivelul fiecarui stat membru in parte. Pentru anumite probleme care sunt de competenta statelor membre, dar care se pun in termeni similari in toate tarile, Comisia urmeaza sa adopte masuri neobligatorii in vederea incurajarii unirii eforturilor, in conditiile respectarii practicilor nationale.

Continut

Cat priveste continutul sau, Carta defineste drepturile sociale fundamentale ale cetatenilor Uniunii Europene, in special cele ale lucratorilor, atat salariati cat si independenti. In fapt, se confirma drepturi deja inscrise fie in Tratat (libera circulatie, dreptul la formare profesionala, egalitatea sexelor), fie in Carta sociala europeana sau in conventiile Organizatiei Internationale a Muncii.

1) Dreptul la libera circulatie (art. 1-3)

2) Dreptul la angajare si remunerare (art. 4-6)

3) Dreptul la ameliorarea conditiilor de viata si de munca

(art. 7-9)

4) Dreptul la protectie sociala (art. 10)

5) Dreptul la libertatea de asociere si negociere colectiva (art. 11-14)

6) Dreptul la pregatirea profesionala (art. 15)

7) Dreptul la egalitatea de tratament intre barbati si femei (art. 16)

8) Dreptul la informatie, consultare si participare (art. 17-18)

9) Dreptul la protectia sanatatii si securitatea la locul de munca  (art. 19)

10) Dreptul la protectia copiilor si adolescentilor (art. 20-23)

11) Dreptul persoanelor in varsta (art. 24-25)

12) Dreptul persoanelor handicapate (art. 26)

Punerea in aplicare a Cartei

Realizarea prevederilor Cartei Comunitatii privind drepturile sociale fundamentale ale lucratorilor depinde, in principal, de statele membre sau de institutiile lor care au atributii in domeniul social, ca si de partenerii sociali in masura in care incheie conventii colective atat la nivelul national, regional sau sectorial, cat si la nivelul unitatilor propriu-zise.

Pe de alta parte, principiul subsidiaritatii permite Uniunii sa actioneze atunci cand obiectivele pot fi mai usor realizate la nivelul sau decat la cel al statelor membre.

Totodata, Comisia redacteaza, anual, un raport privind aplicarea prevederilor Cartei de catre statele membre, ca si de catre Uniunea Europeana in ansamblul sau.

Asa dupa cum am subliniat mai inainte, Carta comunitara nu are valoarea juridica a unui regulament, ea doar enunta drepturile fundamentale. In comparatie cu Carta sociala Europeana a Consiliului European, Carta respectiva este considerata chiar 'un regres' pe planul reglementarilor europene. Desigur pot fi date mai multe explicatii. Ea este rezultatul negocierilor, al unor compromisuri facute pe parcursul elaborarii, dar, in egala masura, ea reflecta, din plin, aplicarea principiului subsidiaritatii caci politica sociala revine, in cea mai mare masura, fiecarui stat membru.

LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR SI A FORTEI DE MUNCA

Una dintre libertatile fundamentale ale dreptului comunitar o constituie libera circulatie a persoanelor si a fortei de munca

Libera circulatie a persoanelor urmareste, din punct de vedere economic, sa creeze, in primul rand, o piata unica a fortei de munca, iar din punct de vedere politic sa realizeze o mai mare coeziune a popoarelor ce compun Uniunea Europeana prin eliminarea barierelor privind migratia si promovarea unei cetatenii comunitare'.

De asemenea, libera circulatie a fortei de munca trebuie sa permita tarilor care se confrunta cu un anumit nivel al somajului sa exporte din surplusul sau catre tarile in care se inregistreaza o penurie a mainii de lucru.

Tratatele comunitare disting intre salariati (muncitori) si persoane precum liber-profesionistii, oamenii de afaceri, care includ atat persoanele fizice cat si cele juridice.

Libera circulatie a muncitorilor, asupra careia vom concentra analiza noastra, este prezentata in Tratatul de la Roma, ce a instituit Comunitatea Economica Europeana, in articolele 48-49 , dupa dispozitiile referitoare la libera circulatie a marfurilor si in corelatie cu libera circulatie a serviciilor si capitalurilor.

Libera circulatie a muncitorilor se defineste prin dreptul de a raspunde la oferte privind locuri de munca, de a se deplasa in acest scop pe teritoriul statelor membre, de a ramane pe teritoriul statelor membre pentru a desfasura o activitate, precum si de a ramane pe teritoriul unuia din acestea dupa ce o persoana a desfasurat o activitate (art.48 par.3).

Deci, libera circulatie presupune de la inceput ca muncitorul care se deplaseaza raspunde unei oferte efectiv facute cu privire la un loc de munca. Nu este vorba, asadar, de dreptul de a pleca in mod liber pe teritoriul tarilor membre pentru a cauta un loc de munca.

Ca un corolar al acestei libertati, statelor membre li se cere sa aboleasca orice discriminare intre muncitori bazata pe nationalitate, cu privire la angajare, remunerare si celelalte conditii de munca si angajare (art.48, par.2).

Totusi, o restrictie importanta este adusa de paragraful 3 al aceluiasi articol, prin care statele membre pot limita dreptul liberei circulatii pentru ratiuni de ordine publica, securitate publica, ca si pentru ratiuni de sanatate publica.

Libera circulatie a muncitorilor reprezinta in fapt o concretizare in domeniul fortei de munca a principiului general cuprins in articolului 6 al Tratatului CEE conform caruia "in domeniul aplicarii prezentului tratat, si fara a aduce prejudicii dispozitiilor particulare pe care acesta le prevede, este interzisa orice discriminare pe baza nationalitatii."

Curtea de Justitie a marcat, la randul sau, importanta acestui principiu subliniind ca articolul 48 este direct aplicabil in sistemele juridice din fiecare stat membru facand inaplicabila orice dispozitie juridica nationala contrara (Comisie c. Republica Franceza, cazul nr.167/73).

Curtea a precizat, de asemenea, ca articolul 48 se aplica chiar daca munca este depusa in afara Comunitatii, atat timp cat relatia juridica de angajare este perfectata in cadrul Comunitatii.

Cerintelor inscrise in Tratatul CEE le-a fost acordata mai multa consistenta prin intermediul unei bogate legislatii derivate. Este vorba de o serie de regulamente si directive , dintre care cele mai importante sunt:

a)     Directiva 68/36o privind drepturile de intrare si resedinta;

b)     Regulamentul nr.1612/68 privind accesul la conditiile de angajare;

c)     Regulamentul nr. 1251/70 privind dreptul de a ramane pe teritoriul unui stat membru dupa angajarea in acel stat;

d)     Directiva 64/221 privind dreptul statelor membre de a deroga de la prevederile liberei circulatii pe motiv de ordine publica, securitate publica sau sanatate publica.

e)     Directiva 2004/38 privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului CEE nr. 1612/68 si de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE,90/365/CEE si 93/96/CEE.

A. DOMENIU DE APLICARE

Drepturile acordate de articolul 48 al Tratatului C.E.E. si de legislatia derivata emisa in aplicarea sa privesc muncitorii si familiile lor.

In principiu, numai lucratorii din statele membre au libertatea de a circula in cadrul Comunitatii, dar fiecare stat membru stabileste, conform propriei legislatii, cine ii sunt cetatenii, ca si modalitatile de pierdere si dobandire a cetateniei.

Referitor la circulatia persoanelor din tarile terte, trebuie subliniat ca tarile Uniunii Europene nu au conturata inca o politica comuna. Ultimele restrictii existente in spatiul comunitar in domeniul deplasarii si conditiilor de angajare ale lucratorilor au fost ridicate prin Regulamentul Nr. 1612/68 si Directiva 68/36o. S-a raspuns prin aceasta reglementare obiectivelor fixate prin Tratatul de la Roma, concretizandu-se realizarea integrala a liberei circulatii si precizandu-se in acelasi timp mecanismele si procedurile de punere in contact si compensare rapida si eficace a ofertelor si cererilor de locuri de munca pe teritoriul statelor membre.

In acelasi timp, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene s-a pronuntat in mai multe randuri asupra prevederilor ce au instituit libertatea de miscare a fortei de munca.

Astfel, a reiesit ca legislatia comunitara vizeaza 'lucratorii' in sensul dreptului comunitar si nu al dreptului national. In cazul Lawrie-Blum (Nr.66/85), Curtea de Justitie a stabilit ca pentru un muncitor caracteristica esentiala' este ca, in timpul unei anumite perioade de timp, el presteaza servicii pentru si sub conducerea altuia in schimbul unei remuneratii.

Termenul 'lucrator' cuprinde persoanele angajate in tara gazda, cele care se afla in cautarea unui loc de munca, somerii apti de munca si care anterior au fost angajati (cazul Hoekstra, Nr.75/63), persoanele incapabile de munca datorita bolii sau accidentarii suferite in timpul angajarii in tara gazda (art.7(l), Directiva 68/36o), persoanele care au atins varsta normala de pensionare in timpul desfasurarii activitatii in tara gazda.

Asadar, se acorda o semnificatie mai larga notiunii de lucrator salariat. Lucrator, in intelesul dreptului comunitar, este si cel care presteaza doar o activitate ocazionala sau cu timp partial. E suficient ca activitatea sa fie efectiva, sa nu fie pur si simplu una benevola (cazul Levin Nr.53/81).

De asemenea, pentru acordarea statutului de lucrator, munca prestata trebuie sa indeplineasca sau sa derive dintr-un scop economic (cazul Bettray Nr. 344/87).

Mult mediatizata la timpul sau a fost cauza adusa cu succes in fata Curtii de fotbalistul belgian Jean-Marc Bosman. Acesta a sustinut ca asa zisa " clauza a nationalitatii", existenta in fotbalul profesionist contravine art. 48 al Tratatulul C.E.E., deoarece limita libertatea de miscare a lucratorilor in interiorul Uniunii .

Mai mult, Avocatul General al Curtii a apreciat ca obligatia clubului care preia un jucator de a plati o prima de transfer pentru acesta restrange si ea libertatea de miscare a jucatorilor. Ambele aspecte contravin, totodata, articolelor 85 si 86 ale Tratatului, care interzic abuzurile de pozitie dominanta si practicile concertate pentru limitarea concurentei.

Ceea ce Curtea a stabilit prin jurisprudenta sa este faptul ca libera circulatie a fortei de munca stabilita prin articolul 48 nu este menita numai sa realizeze o piata unica in beneficiul economiei statelor, dar ea are scopul de a acorda dreptul lucratorilor de a-si ridica standardul de viata prin orice mijloace, chiar daca acesta nu este suficient pentru atingerea nivelului minim de subzistenta intr-un stat anume. Faptul ca lucratorul are mijloace aditionale, cum sunt sprijinul familiei sau proprietatile private pentru a-si suplimenta veniturile nu afecteaza statutul sau de lucrator protejat in cadrul Comunitatii (Cazul Levin, nr.53/81).

Preluand generoasele interpretari jurisprudentiale anterioare, Directiva 2004/38 prevede, la art. 7 alin.(3) ca un cetatean care nu mai este lucrator sau persoana care exercita o activitate independenta isi mentine statutul de lucrator sau persoana care exercita o activitate independenta in urmatoarele conditii:

a)              se afla in incapacitate temporara de a munci, ca rezultat al unei boli sau al unui accident;

b)              este inregistrat(a) in mod corespunzator ca fiind in somaj involuntar, dupa ce a fost angajat(a) pe o perioada de peste un an, si s-a inregistrat ca persoana care cauta de lucru la oficiul de plasare a fortelor de munca competent;

c)              este inregistrat(a) in mod corespunzator ca fiind in somaj involuntar, dupa ce a indeplinit un contract de munca pe termen limitat, cu durata sub un an, sau dupa ce a devenit somer(a) in mod involuntar in timpul primelor douasprezece luni si s-a inregistrat ca persoana care cauta de lucru la oficiul de plasare a fortelor de munca relevant. In acest caz, statutul de lucrator se mentine pentru o perioada de cel putin sase luni;

d)              incepe un stagiu de formare profesionala. Cu exceptia cazului in care se afla in somaj involuntar, mentinerea statutului de lucrator presupune ca pregatirea sa aiba legatura cu activitatea profesionala anterioara.

Membrilor familiei lucratorului care se deplaseaza li se asigura, de asemenea, dreptul de intrare si sedere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.

Familia este definita in acest context, ca fiind compusa din sotia (ul) lucratorului(ei) si descendentii lor directi care au varsta sub 21 de ani sau care se afla in intretinerea lor, precum si rudele directe intretinute in linie ascendenta ale lucratorului si ale sotiei (lui).

Directiva 2004 a inclus in definitia "membrului de familie" si partenerul cu care cetateanul Uniunii a contractat un parteneriat inregistrat, pe baza legislatiei unui stat membru, daca legislatia statului membru gazda trateaza parteneriatele inregistrate drept echivalente ale casatoriei si inconformitate cu conditiile prevazute in legislatia relevanta a statului membru gazda.

B. CONTINUTUL MATERIAL

1. Dreptul de intrare si de sedere

Directiva 68/360, a suprimat restrictiile privind deplasarea si rezidenta cetatenilor din Uniunea Europeana si ale membrilor familiilor acestora (art.1).

Astfel, ea a asigurat lucratorului migrant dreptul :

a)     de a parasi statul de resedinta pentru a desfasura o activitate ca persoana angajata intr-un alt stat membru (art.2);

b)     de a intra pe teritoriul altui stat membru pe baza doar a unei carti de identitate sau pasaport (art.3(1)).

Vizele de intrare (sau echivalentul lor) nu au mai fost solicitate, cu exceptia membrilor de familie care nu sunt cetateni ai unui stat membru. Acestor state li s-a cerut sa acorde facilitati pentru obtinerea vizelor necesare (art.3(2)).

c)  de a obtine un permis de rezidenta, pe baza:

-documentului cu care a intrat in teritoriu

-confirmarii angajarii de la angajator sau a unui certificat de angajare (art.3(3) lit.a si b).

Prin Directiva 2004 s-a dorit sa se codifice si sa se revizuiasca instrumentele comunitare existente care trateaza in mod separat salariatii, persoanele care exercita o activitate independenta, precum si studentii si alte persoane inactive in scopul simplificarii si intaririi dreptului la libera circulatie si sedere[3] pentru toti cetatenii Uniunii. Ca atare, Directiva 68/360 a fost abrogata de la 30 aprilie 2006, urmand ca sediul materiei sa fie Directiva 2004/38.

Acest din urma act comunitar retine ca si cel pe care-l inlocuieste dreptul de intrare pe teritoriul unui stat membru pe baza unei carti de identitate valabile sau a unui pasaport valabil, precum si necesitatea de a nu se impune cetatenilor Uniunii nici o viza de intrare sau formalitate echivalenta (art.5(1)).

Spre deosebire de actul comunitar anterior, Directiva 2004/38 retine nu numai dreptul de intrare, ci si dreptul de iesire pe care-l toti cetatenii Uniunii de a parasi teritoriul unui stat membru pentru a calatori in alt stat membru (art.4(1)).

Membrilor de familie care nu sunt resortisanti ai unui stat membru li se cere numai sa posede o viza de intrare in conformitate cu Regulamentul CE nr. 539/2001, care enumera tarile ale caror resortisanti trebuie sa posede vize, atunci cand traverseaza frontierele externe ale statelor membre, precum si cele ale caror resortisanti sunt scutiti de aceasta cerinta, sau, daca este cazul, cu legislatia nationala. In scopul facilitarii liberei circulatii a membrilor de familie care nu sunt resortisanti ai unui stat membru, cei care au obtinut deja un permis de rezidenta ar trebui sa fie scutiti de necesitatea de a obtine o viza de intrare in sensul Regulamentului CE nr. 539/2001.

Cetatenii Uniunii beneficiaza de dreptul de sedere in statul membru gazda pentru o perioada de cel mult trei luni, fara a face obiectul nici unei conditii sau formalitati, alta decat cerinta de a detine o carte de identitate valabila sau un pasaport valabil, fara a se aduce atingere unui tratament mai favorabil aplicabil persoanelor care cauta de lucru, conform Curtii de Justitie (art.6)

In schimb, dreptul de sedere pentru o perioada mai mare de trei luni se acorda, conform art. 7alin. (1) al Directivei 2004/38, daca cetatenii Uniunii care-l valorifica :

a)       sunt salariati sau exercita o activitate independenta in statul membru gazda ;

b)       au suficiente resurse pentru ei si pentru membrii familiilor lor, astfel incat sa nu devina o povara pentru sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda in timpul perioadei de sedere si poseda o asigurare medicala cuprinzatoare, valabila in statul membru gazda ;

c)       - sunt inscrisi intr-o institutie privata sau publica, acreditata sau finantata de catre statul membru gazda pe baza legislatiei sau practicilor sale administrative, cu scopul principal de a urma studii, inclusiv de formare profesionala; si

poseda o asigurare cuprinzatoare in statul membru gazda si asigura autoritatea nationala competenta, printr-o declaratie sau o alta procedura echivalenta la propria alegere, ca poseda suficiente resurse pentru ei insisi si pentru membrii de familie, astfel incat sa nu devina o povara pentru sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda in timpul perioadei de sedere ; sau

d) sunt membri de familie care insotesc ori se alatura unui cetatean al Uniunii care indeplinsete conditiile mentionate la lit.(a), (b) sau (c).

Directiva 2004 nu mai retine necesitatea eliberarii permiselor de rezidenta. In schimb, art. 8 acorda acorda posibilitatea statelor membre gazda sa ceara cetatenilor Uniunii sa se inregistreze la autoritatile competente atunci cand perioadele de sedere depasesc trei luni.

Termenul pentru inregistrare este de cel putin trei luni de la data sosirii. Se elibereaza imediat un certificat de inregistrare, care contine numele si adresa persoanei inregistrate, precum si data inregistrarii. Nerespectarea cerintei de inregistrare de catre persoana respectiva o poate face pe aceasta pasibila de sanctiuni proportionale si discriminatorii.

Pentru eliberarea unui certificat de inregistrare, pot fi solicitate in mod limitativ o serie de documente mentionate la alin.(3) al art. 8. Documentele doveditoare cerute de autoritatile competente pentru eliberarea unui certificat de inregistrare sau a unui permis de sedere sunt specificate pentru a se evita ca practicile administrative sau interpretarile divergente sa constituie un obstacol disproportionat in calea exercitarii dreptului de sedere de catre cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora. In acest sens:

cetatenii Uniunii carora li se aplica art. 7 alin.(1) lit.(a) trebuie sa prezinte o carte de identitate valabila sau un pasaport valabil, o confirmare de angajare din partea angajatorului sau un certificat de angajare, ori o dovada ca sunt persoane care exercita o activitate independenta;

cetatenii Uniunii carora li se aplica art. 7 alin.(1) lit.(b) trebuie sa prezinte o carte de identitate valabila sau un pasaport valabil si sa furnizeze dovezi ca satisfac conditiile prevazute in directiva;

cetatenii Uniunii carora li se aplica art. 7 alin.(1) lit.(c) trebuie sa prezinte o carte de identitate valabila sau un pasaport valabil, sa furnizeze dovezi privind inscrierea lor intr-o institutie acreditata si faptul ca poseda o asigurare medicala cuprinzatoare, precum si declaratia sau procedura echivalenta mentionata la art. 7 alin.(1) lit.(c). Statele membre nu pot cere ca aceasta declaratie sa precizeze valoarea resurselor.

Dat fiind ca notiunea de "resurse suficiente" este natura sa genereze o serie de ambiguitati si neclaritati, se prevede ca statele membre nu pot stabili valoarea acestora, ci trebuie sa ia in considerare situatia personala a persoanei in cauza. In orice caz, aceasta valoare nu poate fi mai mare decat pragul sub care resortisantii din statul membru gazda pot beneficia de asistenta sociala, sau, daca acest criteriu nu este aplicabil, mai mare decat pensia minima de asigurari sociale platita de catre statul membru gazda.

De asemenea, alin.(5) al art. 8 enumera documentele care pot fi cerute membrilor de familie ai cetatenilor Uniunii, care sunt ei insisi cetateni ai Uniunii, in vederea eliberarii certificatului de inregistrare.

Dreptul de sedere al membrilor de familie ai unui cetatean al Uniunii care nu sunt resortisanti ai unui stat membru se confirma, in conditiile art. 10 al Directivei 2004/38, prin eliberarea unui document intitulat "Permis de sedere de membru de familie pentru un cetatean al Uniunii".

Acest permis de sedere, care are natura juridica a permiselor de rezidenta ce se acordau in temeiul Directivei 68/360, este valabil timp de cinci ani de la data eliberarii sau pe perioada prevazuta de sedere a cetateanului Uniunii, daca aceasta perioada este mai mica de cinci ani (art.11).

Valabilitatea permisului de sedere nu este afectata de absente temporare care nu depasesc sase luni pe an sau de absente de durata mai mare datorata serviciului militar obligatoriu, sau de o absenta de maximum douasprezece luni consecutive determinata de motive importante, precum sarcina si nasterea, boli grave, studiu sau formare profesionala, sau mutare in interes de serviciu in alt stat membru sau intr-o tara terta.

Decesul sau plecarea cetateanului Uniunii din statul membru gazda nu afecteaza dreptul de sedere al membrilor sai de familie care sunt resortisanti ai unui stat membru.

Cat privesc membrii de familie care nu sunt resortisanti ai unui stat membru, acestia nu-si pierd dreptul de sedere in cazul decesului capului familiei, cu conditia sa fi avut resedinta in statul membru gazda in calitate de membri de familie timp de cel putin un an inainte de decesul cetateanului Uniunii (art. 12).

Totusi, inainte de a dobandi dreptul de sedere permanenta, dreptul de sedere al persoanelor interesate ramane supus obligatiei ca acestia sa poata dovedi ca sunt salariati sau persoane care exercita o activitate independenta sau ca au suficiente resurse pentru ei insisi si pentru membrii familiilor lor, astfel incat sa nu devina o povara pentru sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda in timpul perioadei de sedere si ca poseda o asigurare medicala cuprinzatoare. Acesti membri de familie isi mentin dreptul de sedere exclusiv pe baza personala.

De asemenea, plecarea cetateanului Uniunii din statul membru gazda sau decesul sau nu atrage dupa sine dupa pierderea dreptul de sedere pentru copiii sai sau pentru parintele care are custodia acestor copii, indiferent de nationalitate, in cazul in care copiii isi au resedinta in statul membru gazda si sunt inscrisi intr-o institutie de invatamant pentru a studia acolo, pana la terminarea studiilor.

Divortul, anularea casatoriei cetateanului sau incetarea parteneriatului sau inregistrat nu afecteaza dreptul de sedere al membrilor familiei sale, care sunt resortisanti ai unui stat membru (art. 13).

Cat privesc membrii familiei unui cetatean al Uniunii care nu sunt resortisanti ai unui stat membru, acestia nu-si pierd dreptul de sedere in cazul divortului, anularii casatoriei cetateanului sau incetarii parteneriatului sau inregistrat in conditiile prevazute al alin. 2 al art. 13, printre care aceea ca durata casatoriei sau a parteneriatului inregistrat sa fi fost de cel putin trei ani, ori sotul sau partenerul care nu este resortisant al unui stat membru sa aiba custodia copiilor cetateanului Uniunii.

Dreptul de sedere de care se bucura cetatenii Uniunii Europene si membrii familiilor lor subzista atat timp cat acestia nu devin o povara exagerata pentru sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda. Totusi, preluand idei din jursiprudenta anterioara a Curtii de Justitie, Directiva 2004/38 subliniaza, la art. 14 alin.4, ca o masura de expulzare nu trebuie sa fie consecinta automata a faptului ca cetateanul Uniunii sau membrii familiei sale au recurs la sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda.

In orice caz, o masura de expulzare nu poate fi in nici un caz adoptata impotriva unor cetateni ai Uniunii Europene sau membrilor de familie ai acestora (cu exceptia situatiilor in care restrictionarea dreptului de sedere se face pe temeiul ordinii publice, sigurantei publice sau sanatatii publice) daca (conform art. 14 alin.4):

a)            cetatenii Uniunii sunt salariati sau persoane care exercita activitati independente, sau

b)            cetatenii Uniunii au intrat pe teritoriul statului membru gazda pentru a cauta de lucru. In acest caz, cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora nu pot fi expulzati, atat timp cat cetatenii Uniunii pot furniza dovezi ca sunt in continuare in cautare de lucru si ca au o sansa reala de a fi angajati.

In plus, expirarea cartii de identitate sau a pasaportului pe baza caruia persoana in cauza a intrat in statul membru gazda si i s-a eliberat un certificat de inregistrare sau un permis de sedere nu constituie un motiv de expulzare din statul membru gazda (art. 16 alin.2

2. Liberul acces la angajare si egalitatea de tratament

Dreptul de a raspunde la oferte de munca efectiv facute este consacrat de Regulamentul Nr.16l2/68. Dupa adoptarea acestui act normativ, in toate tarile Comunitatii Europene regimul angajarii are doua caracteristici :

in primul rand, recrutarea prin grija serviciului public este de acum facultativa. Orice cetatean al unui stat membru si orice angajator ce exercita vreo activitate pe teritoriul unui stat membru pot sa-si schimbe cererile si ofertele lor de munca, sa incheie contracte de munca si sa le puna in executare conform legilor in vigoare si fara discriminare;

in al doilea rand, pentru a obtine eliberarea unui permis de rezidenta, salariatul va aduce dovada ca el este beneficiarul unui contract de munca printr-o declaratie de angajare sau un certificat de munca furnizat de angajator.

Acesta este regimul liberului acces la angajare. Astfel, s-a putut afirma ca Regulamentul Nr. 1612/68 a consacrat existenta unei veritabile piete europene a muncii, acordandu-se prioritate lucratorilor comunitari in detrimentul celor proveniti din terte tari.

Pentru a se mari eficacitatea sa, mecanismul instituit prin Regulamentul nr, 1612/68 a fost perfectionat prin Regulamentul Nr. 2434/92 din 27 iulie 1992. Astfel, articolul 15 al Regulamentului 1612/68, astfel cum a fost reformulat de Regulamentul 2434/92, obliga serviciile specializate din fiecare stat membru sa trimita in mod periodic serviciilor specializate din celelalte state membre, precum si Biroului european de coordonare informatii privind:

a)     ofertele de locuri de munca susceptibile sa fie ocupate de resortisantii altor state membre

b)     ofertele de locuri de munca adresate statelor membre

c)     cererile de locuri de munca depuse de persoanele ce au declarat in mod formal ca doresc sa lucreze in alt stat membru

d)     informatii, pe regiuni si ramuri de activitate, privind solicitantii de locuri de munca ce s-au declarat in mod efectiv dispusi sa ocupe un loc de munca in alta tara.

De asemenea, articolul 16 in redactarea Regulamentului nr. 2434/92 impune ca orice oferta de locuri de munca adresata serviciilor de ocupare ale unui stat membru sa fie comunicata si analizata de serviciile de ocupare competente ale statelor membre in cauza.

Discriminarile de orice fel trebuie sa fie inlaturate, indiferent de sursa acestora: reglementari legale sau clauze ale contractelor colective sau individuale. Curtea de justitie a accentuat asupra acestei idei atunci cand s-a pronuntat asupra Regulamentului Uniunii Cicliste Internationale, si anume asupra dispozitiilor referitoare la compunerea echipelor de sportivi. Ea a reiterat, cu acest prilej, ca interdictia discriminarilor bazate pe cetatenie 'se impune nu numai actiunii autoritatilor publice, ci si, in aceeasi masura, reglementarilor de alta natura ce vizeaza sa reglementeze, intr-o maniera colectiva, munca salariata'(cazul Walrave si Koch nr.36/74).

Datorita importantei deosebite pe care o are Regulamentul 16l2/68 pentru dreptul comunitar al muncii, vom trece in revista, in continuare, principalele sale prevederi.

Titlul I (art.1-6) instituie libertatea in procesul angajarii. Astfel, orice cetatean al unui stat membru are dreptul sa desfasoare o activitate, ca persoana angajata, pe teritoriul unui alt stat membru, in aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat (art.1).

Un stat membru nu poate discrimina, in mod deschis sau voalat, pe cetatenii altui stat membru prin limitarea cererilor si ofertelor de angajare (art.3(1)) sau prin stabilirea unor proceduri speciale de recrutare sau prin impiedicarea prin orice alte mijloace a recrutarii lucratorilor nerezidenti (art.3(2)).

De asemenea, nu trebuiesc impuse restrictii prin numar sau procentaj cetatenilor straini ce urmeaza a fi angajati, in nici o activitate si in nici un domeniu (art.4).

Statele membre trebuie, totodata, sa ofere solicitantilor straini aceeasi asistenta in cautarea locurilor de munca pe care o acorda cetatenilor proprii (art.5).

Unele state pot, totusi, sa permita impunerea unor conditii nerezidentilor legate de cunostintele lingvistice cerute de natura postului ce urmeaza a fi ocupat (art.3(l)).

Titlul II al Regulamentului Nr. 16l2/68 (art.7-9) contine dispozitii privind angajarea si egalitatea de tratament. Acestea se refera la :

a) Conditiile de munca

Conform art.7(1), un lucrator care are cetatenia unui stat membru nu poate, pe teritoriul altui stat membru, sa fie tratat in mod diferit fata de lucratorii acelui stat pe temeiul cetateniei cu privire la oricare din conditiile de munca, si in special in ceea ce priveste remuneratia, concedierea, ca si in situatiile in care ar fi somer, reinstalat sau reangajat'.

Acest articol acopera toate formele de discriminare, directa sau indirecta.

b) Avantajele sociale si in legatura cu taxele

Articolul 7(2) acorda lucratorului migrant aceleasi avantaje sociale si in domeniul taxelor ca si acelea ale lucratorilor nationali. Termenul 'avantaje sociale' a fost interpretat de Curtea de Justitie a Comunitatii in cel mai larg sens, acoperind si drepturi care nu erau direct legate de contractul de angajare (cazul Fiorini Nr.32/75).

c) Accesul in scolile de pregatire profesionala sau in casele de pensionari

Se acorda (art.7(3) lucratorilor migranti accesul, in aceleasi conditii cu ale lucratorilor autohtoni, in scolile de pregatire profesionala sau in casele de pensionari.

d) Drepturi sindicale; drepturi de reprezentare si management

Conform art.8, un lucrator migrant are dreptul la tratament egal in ceea ce priveste apartenenta la sindicate si exercitiul drepturilor derivand din aceasta. El poate fi exclus de la 'conducerea organismelor guvernate de dreptul public si de la posesia unui oficiu guvernat de dreptul public', dar el poate fi ales in organismele reprezentative ale lucratorilor existente in astfel de intreprinderi.

e) Locuinte

Un lucrator imigrant se bucura de toate drepturile si beneficiile acordate lucratorilor nationali in domeniul locuintelor, incluzand proprietatea locuintei necesare (art.9).

Prin dispozitiile incluse in Titlul II al Regulamentului 1612/68 si care se adauga celor din Tratatul CEE (art.7,48,52 si 59), se desfiinteaza orice discriminare bazata pe cetatenie intre lucratorii statelor membre. Principiul fundamental al nediscriminarii se adauga, deci, celui al libertatii de circulatie. Prin el se explica, de fapt, intinderea regulii liberului acces la angajare.

Nediscriminarea, egalitatea completa a cetatenilor Uniunii, a facut obiectul unei bogate activitati de interpretare a Curtii de Justitie. Astfel, ea priveste o activitate profesionala oarecare. Ea se aplica tuturor celor care doresc sa exercite in Uniune o activitate salariata, prestari servicii sau sa se stabileasca din ratiuni profesionale.

De asemenea, nediscriminarea priveste atat pe cetatenii unui stat membru cat si pe straini. Daca un cetatean al unui stat a obtinut o diploma intr-un alt stat al Uniunii si revine in tara sa de origine, lui nu i se poate opune o reglementare nationala care n-ar fi opozabila unui locuitor al unei alte tari a Uniunii. Este necesara, in mod evident, o armonizare a valorii si nivelului diplomelor.

In sfarsit, jurisprudenta a atentionat asupra cauzelor indirecte de discriminare, care pot fi disimulate de alte conditii tinand, de exemplu, de resedinta (cazul R.Italiana c.Comisie Nr.13/83). De aceea, s-a aratat necesitatea indepartarii oricaror dispozitii, chiar nebazate pe cetatenie, care au ca efect (principal sau exclusiv) indepartarea cetatenilor altor state membre.

Titlul III al Regulamentului Nr. 1612/68 (art.10-12) contine dispozitii privind membrii de familie ai lucratorului migrant. Pe langa cele amintite mai inainte, mai putem retine pe cele referitoare la:

a) Rezidenta

Membrii familiei unui lucrator au dreptul sa se instaleze ei insisi cu lucratorul migrant (care trebuie sa fie un cetatean al Uniunii), indiferent de cetatenia lor (art.10 (1)).

Statelor membre li se cere sa faciliteze admiterea oricarui membru de familie daca 'el este dependent de lucrator () sau traieste sub acelasi acoperis in tara de unde vine' (art.10(2)).

In scopul ca familia sa se poata instala cu lucratorul, acesta trebuie sa aiba la dispozitie locuinta considerata ca normala pentru lucratorii nationali in regiunea in care el este angajat (art.10 (3)).

b) Angajare

Conform art.11, sotia(ul) lucratorului migrant si copiii sub 21 de ani sau aflati in intretinere au dreptul sa desfasoare orice activitate ca persoana angajata pe intreg teritoriul statului respectiv, chiar daca ei nu sunt cetatenii nici unui alt stat membru.

c) Accesul copiilor la cursurile de pregatire profesionala si ucenicie

Copiii unui cetatean al unui stat membru care este sau a fost angajat pe teritoriul altui stat membru vor fi admisi in invatamantul general, la cursurile de ucenicie si profesionale in aceleasi conditii cu cele ale cetatenilor acelui stat, daca copiii respectivi isi au rezidenta pe teritoriul sau (art.12).

In interpretarea acestui articol, Curtea de Justitie a Comunitatii Europene a decis ca un copil al lucratorului migrant are dreptul la un tratament national cu privire la toate formele invatamantului de stat, chiar daca parintele lucrator a fost pensionat sau a decedat in acel stat (cazul Comisie c. Belgia, Nr. 42/87).

Curtea a mers chiar mai departe in cazul Moritz (Nr.390/87). Avand in vedere necesitatea unei continuitati in educatia copiilor, nu se va considera ca se pierde statutul de 'copil din familie' ce beneficiaza de prevederile Regulamentului 1612/68 doar pentru faptul ca familia sa s-a reintors in statul de origine.

Totusi, trebuie retinut, in general, asa cum a decis si Curtea de Justitie (cazul Lebon Nr. 316/85), ca membrii familiei unui lucrator sunt numai indirect beneficiari ai dreptului la tratament egal acordat lucratorului conform art.7(2) al Regulamentului 1612/68. Avantajele sociale pot fi acordate membrilor de familie conform acestui articol doar ca avantaje ale lucratorului. Aceasta este o distinctie de finete, dar una destul de importanta

Tot pe baza interpretarii oferite de Curtea de Justitie, a fost asigurata libera circulatie a studentilor in spatiul comunitar (cazurile Gravier nr.293/83, Forcheri nr.15/82, Blaizot nr.24/86 s.a.).

3. Dreptul de a ramane pe teritoriul unui stat membru dupa desfasurarea unei activitati salariate in acel stat

Cetatenii Uniunii pot fi in anumite perioade neangajati. Pot fi, de aceea, privati de dreptul de a se deplasa si de a rezida in tarile ce constituie Uniunea ?

Articolul 48 (3) (d) al Tratatului CEE recunoaste dreptul de a ramane pe teritoriul unui stat dupa ce un lucrator a fost angajat in acesta.

Regulamentul Nr. 1251/70 a detaliat continutul acestui drept. In cuprinsul acesteia se prevede dreptul lucratorului si al familiei sale de a ramane permanent in statul in care el a lucrat in cazul pensionarii, incapacitatii sau, pentru familie, al mortii lucratorului.

Sunt incluse, de asemenea, dispozitii speciale pentru lucratorul 'frontalier', adica acela care traieste intr-un stat si lucreaza in altul adiacent.

Membrii familiei lucratorului vor avea dreptul sa rezideze in mod permanent atunci cand sunt indeplinite o serie de conditii

Directiva 2004 cuprinde si ea in cadrul Capitolului IV dispozitii referitoare la dreptul de sedere permanenta. Regula generala pe care ea o introduce pentru cetatenii Uniunii Europene si membrii familiilor lor este aceea conform careia cetatenii Uniunii care si-au avut resedinta legala in statul membru gazda pe o perioada neintrerupta de cinci ani au dreptul de sedere permanenta in statul respectiv (art. 16 alin.1). Dispozitia amintita se aplica si in cazul membrilor de familie care nu sunt resortisanti ai unui stat membru si care si-au avut resedinta legala impreuna cu cetateanul Uniunii in statul membru gazda, pe o perioada neintrerupta de cinci ani.

Continuitatea sederii nu este afectata de absente temporare care nu depasesc un total de sase luni pe an sau de absente de durata mai lunga datorate serviciului militar obligatoriu ori de o absenta de maxim douasprezece luni consecutive determinata de motive importante, precum sarcina sau nasterea, boli grave, studiu sau formare profesionala, sau mutare in interes de serviciu in alt stat membru sau intr-o tara terta . Odata dobandit, dreptul de sedere permanenta se pierde numai in cazul unei absente din statul membru gazda pe o perioada care depaseste doi ani consecutivi (art. 16 alin.3 si 4).

Reformuland intr-un sens mai larg dispozitiile din Regulamentul nr, 1251/70 (prin enumerarea si a persoanelor care exercita o activitate independenta), art. 17 al Directivei 2004/38 prevede ca dreptul de sedere permanenta in statul membru gazda se acorda inaintea incheierii unei perioade neintrerupte de cinci ani de sedere daca:

a)           salariatii sau persoanele care exercita o activitate independenta, in momentul in care inceteaza sa lucreze, au implinit varsta prevazuta de legislatia statului membru respectiv pentru pensia pentru limita de varsta sau lucratorii care inceteaza sa exercite o munca salariata pentru a se pensiona inainte de limita de varsta, cu conditia sa fi lucrat in statul membru respectiv cel putin in cele douasprezece luni precedente si sa-si fi avut resedinta acolo pe o perioada neintrerupta mai mare de trei ani.

b)           Salariatii sau persoanele care exercita o activitate independenta si au avut resedinta in statul membru gazda timp de cel putin doi ani si au incetat lucrul din cauza unei incapacitati permanente de munca. Daca aceasta incapacitate este rezultatul unui accident de munca sau al unei boli profesionale, care indreptateste persoana respectiva la o indemnizatie platita integral sau partial de o institutie a statului membru gazda, nu se impune nici o conditie privind durata sederii.

Conditiile privind durata sederii si a activitatii prevazute la lit.a) si b) nu se aplica daca lucratorul sau persoana care exercita o activitate independenta are un sot/sotie sau un partener care este resortisant al satului mebru gazda sau si-a pierdut nationalitatea statului membru respectiv prin casatoria cu lucratorul sau persoana care exercita o activitate independenta.

c)           Salariatii sau persoanele care exercita o activitate independenta si care, dupa trei ani de munca si sedere neintrerupta in statul membru gazda, lucreaza ca angajati sau persoane care exercita o activitate independenta in alt stat membru, dar isi pastreaza resedinta in statul membru gazda in care se intorc de obicei in fiecare zi sau cel putin o data pe saptamana.

In mod extensiv, perioadele de somaj involuntar, inregistrate corespunzator la oficiul de plasare a fortelor de munca competent, perioadele in care persoana nu a lucrat din motive independente de vointa sa, precum si absentele de la lucru si incetarea lucrului datorita unei boli sau accident se considera perioade de munca.

Indiferent de nationalitate, membrii de familie ai unui salariat sau ai unei persoane care exercita o activitate independenta care locuiesc impreuna cu acesta pe teritoriul statului membru gazda au dreptul de sedere permanenta in statul membru respectiv, daca lucratorul salariat sau persoana care exercita o activitate independenta a dobandit dreptul de sedere permanenta in statul membru respectiv.

Totodata, membrii familiei unui cetatean al Uniunii care au dreptul de sedere sau dreptul de sedere permanenta intr-un stat membru sunt indreptatiti sa se angajeze sau sa exercite o activitate independenta in statul respectiv (art. 23).

In mod similar art. 3 al Regulamentului nr. 1251/70, si in aceleasi conditii enumerate in acesta, alin. 4 al art. 17 al Directivei 2004/38 prevede acordarea dreptului de sedere permanenta membrilor familiilor salariatilor sau persoanelor care exercita o activitate independenta si care decedeaza in timpul perioadei de activitate, dar inainte de a dobandi statutul de rezident permanent in statul membru gazda. Astfel, membrii familiei dobandesc dreptul de sedere permanenta in statul respectiv, daca:

a.         in momentul decesului, salariatul sau persoana care a exercitat o activitate independenta isi avusese resedinta pe teritoriul statului membru respectiv timp de doi ani neintrerupti, sau

b.         decesul a fost urmarea unui accident de munca sau a unei boli profesionale, sau

c.         sotul/sotia care a supravietuit si-a pierdut nationalitatea statului membru respectiv prin casatoria cu salariatul sau persoana care a exercitat o activitate independenta.

Din punct de vedere administrativ, statele membre urmeaza sa elibereze, la cerere, cetatenilor Uniunii indreptatiti la sedere permanenta un document care sa ateste sederea permanenta.

In schimb, pentru membrii de familie care nu sunt resortisanti ai unui stat membru, dar sunt indreptatiti la sedere permanenta, se elibereaza un permis de sedere permanenta, care se reinnoieste automat la fiecare zece ani (art. 20).

Toti cei care in temeiul Directivei 2004/38 isi au resedinta pe teritoriul unui stat membru gazda beneficiaza de tratament egal cu cel al resortisantilor statului respectiv. Totusi, nu exista obligatia statului gazda de a acorda dreptul la asistenta sociala in timpul primelor trei luni de sedere si nici nu este obligat ca, inainte de dobandirea dreptului de sedere permanenta, sa acorde ajutoare pentru studii, inclusiv pentru formare profesionala, constand in burse studentesti sau credite studentesti unor persoane altele decat lucratorii, persoanele care exercita o activitate independenta, persoanele care isi mentin acest statut si membrii familiilor acestora (art.24).

Astfel reglementat dreptul de sedere permanenta, acesta are menirea de a intari sentimentul cetateniei in cadrul Uniunii Europene si este perceput ca un element cheie in promovarea coeziunii sociale, care reprinzinta, de altfel, unul dintre obiectivele fundamentale ale Uniunii.

Directiva 2004/38 nu prevede in mod explicit abrogarea Regulamentului nr. 1251/70. Ca atare, prevederile celor doua acte comunitare urmeaza a fi avute in vedere in mod corelativ.

4. Angajarea in administratia publica

Conform art. 48(4) al Tratatului CEE, statele membre pot refuza sau restrange accesul la locurile de munca din domeniul administratiei publice pe temeiul cetateniei lucratorului.

Datorita gradului mare de generalitate al acestei prevederi, Curtea de Justitie a fost nevoita sa se pronunte in mai multe randuri asupra sa.

Astfel, in cazul Sotgiu (Nr.152/73) s-a aratat ca exceptia prevazuta in art. 48 (4) nu se aplica tuturor locurilor de munca din administratia publica. Ea se aplica numai anumitor activitati, aflate in legatura cu exercitiul autoritatii de stat. In viziunea Curtii, activitatile respective trebuie sa implice in mod necesar participarea la exercitiul drepturilor conferite de dreptul public si sa se refere la activitati ce vizeaza salvgardarea intereselor generale ale statului. Mai mult, exceptia se aplica numai conditiilor privind accesul in domeniul respectiv. Ea nu permite existenta unor conditii discriminatorii in angajare o data ce lucratorului i s-a acceptat accesul la locul de munca respectiv.

Clarificari in interpretarea textului amintit au fost aduse cu ocazia dezbaterilor prilejuite de cazul Comisie c. Belgia (Nr.149/79). Conceptul de administratie publica este, conform Curtii de Justitie, un concept comunitar. El se aplica numai exercitiului autoritatii oficiale si are in vedere numai lucratorii si functiile care urmaresc apararea intereselor generale ale statului.

In aplicarea acestui criteriu, derogarea prevazuta de art.48(4) va fi de uz limitat aplicandu-se, deci, posturilor care solicita din partea persoanelor care le ocupa o loialitate speciala catre stat, cum sunt functiile judecatoresti, esaloanele superioare ale administratiei de stat, fortele armate si politia.

Articolul 48 (4) trebuie sa fie analizat impreuna cu art.55 al Tratatului CEE care prevede ca libertatea de stabilire permisa de dreptul comunitar nu se va aplica activitatilor care au legatura, chiar si ocazional, cu exercitiul autoritatii de stat.

Avand in vedere practica raspandita printre statele membre de a exclude pe cei ce nu-i sunt cetateni de la un numar mare de profesii in administratia de stat, Comisia Europeana a publicat in l988 o Nota prin care a propus anumite sectoare de angajare ce urmeaza a fi considerate 'suficient de indepartate de activitatile specifice sferei publice astfel cum le-a definit Curtea Europeana si care nu ar putea fi acoperite decat in cazuri rare de exceptia din art.48(4)'. Acestea cuprind :

serviciile privind ingrijirea sanatatii publice;

predarea in institutiile de invatamant ale statului;

cercetare in domenii nemilitare in institutii publice;

organisme publice responsabile cu prestarea serviciilor comerciale.

Trebuie totusi sa subliniem ca prin dispozitiile privind cetatenia comunitara introduse prin Tratatul de la Maastricht si dezvoltate prin Tratatul de la Amsterdam, nu putini teoreticieni si practicieni ai dreptului considera ca exceptia prevazuta la art. 48(4), expresie a unei conceptii mai traditionale privind notiunea de loialitate fata de stat, va diminua ca importanta. Si aceasta pentru ca se considera ca exista o contradictie intre art. 48(4) si derularea unui proces tot mai complex de integrare europeana.

5. Restrictii ale dreptului de intrare si dreptului de sedere pe motive de ordine publica, securitate publica si sanatate publica

Articolele 48(3) si 56 ale Tratatului CEE prevad posibilitatea limitarii liberei circulatii a lucratorilor.

Dupa ce defineste libertatea de circulatie, art. 48(3) precizeaza ca ea 'implica dreptul, sub rezerva limitarilor justificate de ratiuni de ordine publica, securitate publica si sanatate publica, de a raspunde la oferte de munca efectiv facute'.

Articolul 56 este mai complet, el precizand ca 'prescriptiile referitoare la libertatea de stabilire nu prejudiciaza aplicabilitatea dispozitiilor legislative regulamentare si administrative prevazand un regim special pentru cetatenii straini si justificat de ratiuni de ordine publica, securitate publica si sanatate publica'. Alineatul 2 dispune ca 'inaintea expirarii perioadei de tranzitie, Consiliul adopta directive pentru coordonarea dispozitiilor legislative, regulamentare si administrative precitate'.

Acest text a stat la baza adoptarii Directivei 64/221 privind coordonarea masurilor speciale aplicate strainilor in domeniul deplasarii si rezidentei, justificate de ratiuni de ordine publica, securitate publica si sanatate publica si care privesc toti cetatenii statelor membre care exercita sau intentioneaza sa exercite o activitate profesionala, indiferent daca este o activitate salariata sau independenta. Aceasta directiva este abrogata, incepind cu data de 30 aprilie 2006, de catre Directiva 2004/38, care, la Capitolul VI instituie noile standarde in materie.

Scopul directivei este dublu. Pe de o parte, ea stabileste principiile pe baza carora un stat poate refuza intrarea sau rezidenta acelora care, in alte conditii ar fi eligibili, pe temeiul ordinii publice, securitatii publice sau sanatatii publice. In al doilea rand, ea stabileste o serie de garantii procedurale care trebuie sa fie respectate de autoritatile competente atunci cand se pune problema excluderii unor straini pe baza unuia din motivele amintite.

In timp ce notiunile de securitate publica si sanatate publica nu au ridicat probleme de interpretare, intelesul si scopul notiunii de ordine publica au necesitat interpretarea Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene. Astfel, in cazul Rutili (Nr.36/75) Curtea a decis ca restrictiile pe acest temei nu pot afecta dreptul unui cetatean al unui stat membru de a intra pe teritoriul altui stat membru, sa ramana si sa circule in acesta decat daca prezenta sa constituie o amenintare reala si suficient de grava pentru ordinea publica. Curtea a adaugat ca aceasta abordare constituie o aplicare a principiilor cuprinse in Conventia europeana a drepturilor omului (l950), conform careia nu vor fi aplicate restrictii privind drepturile prevazute in art.8-11 pe temeiul securitatii nationale si sigurantei publice decat daca acestea ar fi necesare pentru protectia acestor interese intr-o societate democratica . Restrictiile fac deci subiectul principiului proportionalitatii.

Directiva 2004 38 porneste de la ideea conform careia expulzarea cetatenilor Uniunii si a membrilor familiilor lor din motive de ordine publica sau securitate publica este o masura care poate afecta grav persoane care, folosindu-se de drepturile si libertatile conferite de Tratat, s-au integrat in mod real in statul membru gazda. Domeniul de aplicare al unor asemenea masuri ar trebui prin urmare sa fie limitat, in conformitate cu principiul proportionalitatii, evocat de jurisprudenta, pentru a se tine seama de gradul de integrare al persoanelor in cauza, durata sederii acestora in statul membru gazda, varsta, starea de sanatate, situatia lor familiala si economica, precum si legaturile cu tara de origine.

In consecinta, cu cat este mai mare gradul de integrare al cetatenilor Uniunii si al membrilor familiilor lor in statul gazda, cu atat ar trebui sa fie mai mare gradul lor de protectie impotriva expulzarii.

In acest sens, o masura de expulzare indreptata impotriva unor cetateni ai Uniunii care au locuit multi ani pe teritoriul statului membru gazda, in special daca s-au nascut si si-au avut resedinta acolo intreaga lor viata, ar trebui sa se ia numai in circumstante exceptionale, daca exista motive imperative ce tin de securitatea publica (Preambul, alin.24)

Directiva 2004/38 stabileste un numar de circumstante in care masurile luate pe temeiul ordinii publice sau securitatii publice nu vor fi justificate:

a)     ele pot fi invocate pentru a sluji unor scopuri economice (art.27(1));

b)     masurile luate din motive de ordine publica sau securitate publica respecta principiul proportionalitatii si se bazeaza exclusiv pe conduita personala a individului in cauza. Dar, asa cum a aratat Curtea de Justitie in cazul Van Duyn (Nr.41/74), acest comportament nu trebuie sa fie ilegal pentru a justifica excluderea strainilor, atat timp cat statul a aratat explicit ca el considera activitatile respective ca fiind 'social daunatoare' si a luat masuri administrative pentru a le neutraliza.

De asemenea, condamnarile penale anterioare nu constituie motive in sine pentru luarea unor asemenea masuri (art.27(2);

c)     nu se poate lua o decizie de expulzare impotriva unui cetatean al Uniunii, cu exceptia cazului in care decizia se bazeaza pe motive imperative de securitate publica, definite de statele membre, daca acesta :

si-a avut resedinta in statul membru gazda in cei zece ani anteriori sau

este minor, cu exceptia cazului in care expulzarea este in interesul copilului, conform Conventiei Natiunilor Unite pentru Drepturile Copilului din 20 noiembrie 1989.

Cat priveste exceptia bazata pe sanatatea publica, singurele boli care justifica masuri de restrictionare a liberei circulatii sunt bolile cu potential epidemic, conform definitiei din documentele relevante ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii, precum si alte boli infectioase sau boli parazitare contagioase, daca acestea fac obiectul unor dispozitii de protectie ce se aplica resortisantilor din statul membru gazda. In plus, bolile ce se declanseaza dupa o perioada de trei luni de la data sosirii nu constituie motive de expulzare de pe teritoriul respectiv (art. 29).

Directiva 2004/38 stabileste, totodata, dispozitii menite sa protejeze pe cei ce vor sa-si valorifice drepturile de intrare si de sedere in statele membre. Acestea se refera la :

a) Notificarea deciziilor

Persoanele interesate sunt notificate in scris cu privire la orice decizie adoptata in situatia sa, astfel incat sa poata intelege continutul notificarii si implicatiile acesteia (art.30 alin.1).

b) Motivarea deciziilor

Persoanele interesate sunt informate in mod precis si complet cu privire la motivele de ordine publica, securitate publica sau sanatate publica pe care se bazeaza decizia luata in cazul lor, cu exceptia situatiilor in care acest lucru este contrar intereselor de securitate ale statului (art.30 alin.2).

c) Dreptul la aparare

Notificarea precizeaza tribunalul sau autoritatea administrativa la care persoana interesata poate face recurs si, daca este cazul, termenul acordat persoanei respective pentru a parasi teritoriul statului membru, care nu poate fi mai mic de o luna de la data notificarii (art. 30 alin.3).

d)     Garantii procedurale

Persoanele interesate au acces, in statul membru gazda, la cai de recurs judiciare si, daca este cazul, administrative, pentru a face apel sau a solicita o revizuire in legatura cu o decizie luata impotriva lor din motive de ordine publica, securitate publica sau sanatate publica (art. 31 alin.1).

Persoanele care fac obiectul unei interdictii de acces in teritoriu din motive de ordine publica sau securitate publica pot prezenta o cerere pentru ridicarea interdictiei dupa o perioada de timp rezonabila, in functie de circumstante, si in orice caz dupa trei ani de la executarea hotararii definitive de interdictiei care a fost pronuntata in mod valabil in conformitate cu dreptul comunitar, aducand argumente ce atesta ca s-a produs o schimbare reala a circumstantelor care au justificat decizia de interdictie pronuntata impotriva lor (art. 32 alin.1)

Mai trebuie mentionat faptul ca statele membre pot adopta masurile necesare pentru a refuza, anula sau retrage orice drept conferit de Directiva 2004/38, in caz de abuz de drept sau frauda, cum sunt casatoriile de convenienta sau alte forme de relatii contractate exclusiv in scopul de a beneficia de dreptul de libera circulatie si sedere (art.35).

C. INSTITUTII COMPETENTE

Autoritatea competenta in domeniul liberei circulatii a lucratorilor este Consiliul. Acesta, conform art.49 al Tratatului C.E.E., astfel cum a fost modificat prin Tratatul de la Maastricht, respectand o anume procedura (stabilita in art.189 B si dupa consultatea Comitetului Economic si Social), dispune, prin directive si regulamente, masurile necesare in vederea realizarii liberei circulatii.

In acest sens, se urmareste:

a) asigurarea unei stranse cooperari intre serviciile nationale cu atributii in domeniul fortei de munca;

b) abolirea sistematica si progresiva a procedurilor si practicilor administrative ce rezulta din legislatiile nationale sau din intelegeri anterior incheiate intre statele membre si a caror mentinere ar constitui un obstacol in ceea ce priveste libera circulatie a lucratorilor;

c) instituirea unui mecanism adecvat care sa puna in legatura ofertele cu cererile de locuri de munca, precum si asigurarea unui echilibru intre cerere si oferta pe piata fortei de munca, astfel incat sa fie evitate amenintarile serioase in ceea ce priveste nivelul de viata si al angajarii in diferite regiuni si sectoare economice.

O deosebita importanta in formarea unei constiinte comunitare in randul cetatenilor o are prevederea inscrisa in art. 5o al Tratatului C.E.E., conform careia statele membre sunt chemate sa incurajeze schimbul de lucratori tineri, pe calea unor programe comune.

Prin adoptarea Deciziei Comisiei nr 2003/8/CE din 23 decembrie 2002 referitoare la punerea in aplicare a Regulamentului CEE nr. 1612/68 al Consiliului in ceea priveste compensarea ofertelor si cererilor de locuri de munca, s-a urmarit intarirea retelei de servicii de ocupare europene, cunoscute sub acronimul EURES (EURopean Employment Services), instituita prin Decizia nr. 93/569/CEE (decizie abrogata prin noul act comunitar).

EURES contribuie la punerea in aplicare a dispozitiilor partii a II-a a Regulamentului nr. 1612/68. Ea sprijina strategia europeana de ocupare si contribuie la intarirea pietei unice europene, promovand, in interesul solicitantilor de locuri de munca, al lucratorilor si angajatorilor:

a) dezvoltarea pietelor de forta de munca europene deschise si accesibile tuturora;

b) schimbul transnational, interregional si transfrontalier de oferte si cereri de locuri de munca;

c) transparenta si schimbul de informatii asupra pietelor fortei de munca europene, inclusiv asupra conditiilor de viata si posibilitatilor de dobandire de calificari;

d) elaborarea de metode si indicatori in acest sens.

Decizia Comisiei nr 2003/8/CE, intrata in vigoare la 1 martie 2003, a fost adoptata luandu-se in considerare si viitoarea largire a Uniunii Europene, retinindu-se necesitatea punerii in aplicare a retelei EURES in tarile aflate in curs de aderare.

Conform articolului 3 al deciziei, EURES cuprinde:

a) membrii retelei EURES, adica serviciile specializate desemnate de catre statele membre conform art. 13, paragraful 2, al Regulamentului nr. 1612/68, precum si Biroul european de coordonare, conform dispozitiilor articolelor 21, 22 si 23 din regulamentul amintit si

b) partenerii EURES prevazuti la articolul 17, paragraful 1, al Regulamentului nr 1612/68, si anume:

i) serviciile regionale de ocupare ale statelor membre;
ii) serviciile de ocupare competente pentru regiunile limitrofe;
iii) serviciile de ocupare specializate comunicate Comisiei conform art. 17 par.2 al Regulamentului nr. 1612/68.

Aceste grupuri cuprind organizatiile sindicale si patronale desemnate de catre membrii EURES.

D. LEGISLATIE INTERNA ARMONIZATA PRIVIND LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR SI A FORTEI DE MUNCA

Directiva 38/2004 a Parlamentului European si a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulatie si sedere a cetatenilor Uniunii Europene si membrilor de familie pe teritoriul statelor membre a fost transpusa in dreptul intern prin intermediul Ordonantei de urgenta nr. 102 din 14 iulie 2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European , act normativ de o deosebita importanta in ceea ce priveste integrarea pietei fortei de munca autohtone in cea europeana.

Astfel, se bucura de o serie de drepturi fundamentale privind raporturile lor juridice de munca si de securitate sociala, recunoscute de lege lata intr-o serie de acte comunitare de o deosebita importanta si pe care actul normativ roman le recunoaste la randul sau. Astfel, cetatenii Uniunii Europene, precum si membrii familiilor lor care intra si locuiesc legal in Romania, beneficiaza de o serie de drepturi si libertati, printre care si acela al unui acces neingradit pe piata fortei de munca din Romania, precum si la desfasurarea altor activitati de natura economica, in conditiile legii aplicabile cetatenilor romani (art. 3 lit. e)).

Urmarind structura directivei europene, O.U.G. nr. 102/2005 cuprinde prevederi referitoare la aspecte cum sunt:

Intrarea, sederea pe/de pe teritoriul Romaniei a cetatenilor Uniunii Europene, precum si a membrilor familiilor lor

Restrangerea dreptului la libera circulatie pe teritoriul Romaniei, a cetatenilor Uniunii Europene si a membrilor familiilor lor

INTREBARI DE CONTROL

1. Care sunt drepturile si libertatile continute in Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene?
2. In ce conditii se acorda dreptul de sedere pentru o perioada mai mare de trei luni intr-un stat membru al Uniunii Europene pentru cetatenii comunitari?
3. In ce consta liberul acces la angajare si egalitatea de tratament prevazute de dreptul comunitar?
4. Care sunt conditiile acordarii dreptului de sedere permanenta prevazute de Directiva 38
5. In ce conditii se poate restrictiona dreptul de intrare si dreptul de sedere pe motive de ordine publica, securitate publica si sanatate publica ?
6. care sunt prevederile esentiale ale Ordonantei de urgenta nr. 102 din 14 iulie 2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European ?