LEGEA PROCEDURALA APLICABILA IN LITIGLE DE DREPT INTERNATIONAL PRIVAT REZOLVATE DE INSTANTELE ROMANE

LEGEA PROCEDURALA APLICABILA IN LITIGLE DE DREPT INTERNATIONAL PRIVAT REZOLVATE DE INSTANTELE ROMANE

Sectiunea 1. Legea aplicabila procedurii de judecata- Legea nr. 105/1992

Procedura de judecata este reglementata de dispozitiile art. 159 din Legea nr. 105/1992^[1], potrivit carora instantele romane aplica legea procedurala romana, daca nu s-a dispus altfel in mod expres. Asadar, legea forului reglementeaza formele procedurale. Legea forului stabileste si daca o anumita problema este de drept procesual sau de drept material. Procedura executarii silite este cea a tarii unde se face executarea. Legea romana, deci legea forului, este cea care stabileste daca o problema este de drept procesual sau de drept material. In unele legislatii si in unele conventii internationale, competenta legii forului este prevazuta in mod expres.

Legea nr. 105/1992 cuprinde norme pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept international privat si norme de procedura in litigii privind raporturi de drept international privat. Aceste raporturi sunt de natura civila, comerciala, de munca, de procedura civila si alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate. Strainii, fie ei persoane juridice, sunt asimilati in conditiile legii, in drepturi civile cu cetatenii romani in tot ce priveste aplicarea dispozitiilor prezentei legi. Daca legea straina face trimitere la dreptul roman, se aplica legea romana, afara de cazul in care se prevede in mod expres altfel.

In cazul in care legea straina apartine unui stat in care coexista mai multe sistema legislative, dreptul acelui stat determina dispozitiile aplicabile. Aplicarea legii straine este independenta de conditia reciprocitatii, numai daca dispozitiile ce urmeaza sau legile speciale nu prevad altfel. Continutul legii straine se stabileste de instanta judecatoresca prin atestari obtinute de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui expert sau un alt mod adecvat, iar partea care o invoca poate fi obligata sa faca dovada continutul. Legea straina se poate inlatura daca incalca ordinea publica de drept international privat roman sau daca a devenit competenta prin frauda. In aceste conditii se aplica legea romana.

Statutul persoanei fizice este carmuit de legea sa nationala, numai daca prin dispozitii speciale nu se prevede altfel. Legea nationala este legea statului a carui cetatenie o are persoana in cauza, iar daca o persoana nu are nicio cetatenie se aplica legea domiciliului sau, in lipsa, legea resedintei.

Conditiile de fond cerute pentru incheierea casatoriei sunt determinate de legea nationala a fiecaruia dintre viitorii soti. Daca una din legile straine prevede un impediment la casatorie care, potrivit dreptului roman, este incompatibil cu libertatea de a incheia o casatorie, acel impediment va fi inlaturat ca incapabil in cazul in care unul dintre viitorii soti este cetatean roman si casatoria se incheie pe teritoriul Romaniei. Casatoria unui cetatean roman aflat in strainatate poate fi incheiata in fata autoritatii locale de stat competente ori in fata agentului diplomatic sau a functionarului consular al Romaniei, astfel casatoria este supusa conditiilor de forma ale legii romane, fie in fata autoritatii locale al statului celuilalt viitor sot. Relatiile personale si patrimoniale dintre soti sunt supuse legii nationale comune, iar in cazul in care au cetatenii deosebite, sunt supuse legii domiciliului comun.

Divortul este carmuit de legea natinala comuna sau domiciliului comun, daca sotii au cetatenii deosebite. Se aplica legea romana, in cazul in care unul dintre soti este, la data cererii de divort, cetatean roman, daca legea straina nu permite divortul ori il admite in conditii deosebit de restrictive. Legea care reglementeaza cerintele legale pentru incheierea casatoriei se aplica nulitatii si efectelor nulitatii acesteia.

Filiatia copilului din casatorie se stabileste conform legii nationale comune sau legii domiciliului comun, iar daca inainte de nasterea copilului, casatoria parintilor a incetat sau a fost desfacuta se aplica legea care, la data incetarii sau desfacerii, ii carmuia efectele. Aceeasi lege se aplica de asemenea tagaduirii paternitatii copilului nascut din casatorie, dobandirii numelui de catre copil si raporturilor dintre parinti si copil, inclusiv obligatiei parintilor de a-l intretine, a-l educa si a-i administra bunurile. Filiatia copilului din afara casatoriei se stabileste potrivit legii nationale a copilului de la data naster In cazul in care copilul, cetatean strain, are si o alta cetatenie straina, se aplica legea care ii este favorabila.

Ocrotirea minorului nascut din casatorie sau adoptat, exercitata de parinti ori, dupa caz, de tata sau mama, este carmuita de legea nationala comuna sau de legea domiciliului comun. Instituirea, modificarea, efectele si incetarea tutelei, precum si raporturile dintre tutore si persoana lipsita de capacitate sau cu capacitate restransa sunt supuse legii nationale a persoanei ocrotite. Obligatia de a accepta si de a exercita tutela este supusa legii nationale a tutorelui.

Cu privire la persoana juridica, aceasta are nationalitatea statului pe al carui teritoriu si-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social. Daca exista sedii in mai multe state, determinant pentru a identifica nationalitatea persoanei juridice este sediul real, prin care se intelege locul unde se afla centrul principal de conducere si de gestiune a activitatii statuare. Statutul organic al filialei este este supus legii statului pe al carui teritoriu si-a stabilit propriul sediu, independent de legea aplicabila persoanei juridice care a infiintat-o. Legea statutului organic al persoanei juridice carmuieste indeosebi:

- capacitatea acesteia;

- modul de dobandire si de pierdere a calitatii de asociat;

- modul de alegere, competentele si functionarea organelor de conducere ale persianei juridice;

- drepturile si obligatiile ce decurg din calitatea de asociat;

- reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii;

- raspunderea persoanei juridice si a organelor ei fata de terti;

- modificarea actelor constitutive;

- dizolvarea si lichidarea persoanei juridice.

Persoanele juridice straine cu scop patrimonial, valabil constituite in statutul a carui nationalitate o au, sunt recunoscute de plin drept in Romania. Persoanele juridice straine fara scop patrimonial pot fi recunoscute in Romania, pe baza aprobarii prealabile a guvernului, prin hotarare judecatoresca, sub conditia reciprocitatii, daca sunt valabil constituite in statul a carui nationalitate o au, iar scopurile statutare pe care le urmaresc nu contravin ordinii sociale si economice din Romania.

In cazul mostenirii, aceasta este supusa, in ce priveste bunurile mobile, oriunde acestea s-ar afla, legii nationale pe care persoana decedata o avea la data mortii, iar in ce priveste bunurile imobile si fondul de comert, legii locului unde fiecare din aceste bunuri este situat. Legea aplicabila mostenirii stabileste indeosebi:

- momentul deschiderii mostenirii;

- persoanele cu vocatie de a mostenii;

- exercitarea posesiei asupra bunurilor ramase de la defunct;

- calitatile cerute pentru a mosteni;

- conditiile si efectele optiunii succesorale;

- Intinderea obligatiei mostenitorilor de a suporta pasivul;

- drepturile statului asupra succesiunii vacante.

Intocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt socotite valabile daca actul respecta conditiile de forma aplicabile, fie la data cand a fost intocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricareia din legile urmatoare: legea nationala a testatorului; legea domiciliului acestuia; legea locului unde actul a fost intocmit, modificat sau revocat; legea situatiei imobilului ce formeaza obiectul testamentului; legea instantei sau a organului care indeplineste procedura de transmitere a bunurilor mostenite.

In ceea ce priveste actul juridic unilateral, conditiile de fond ale acestuia sunt stabilite de legea aleasa de catre autorul sau, iar in lipsa, se aplica legea statului cu care actul juridic prezinta legaturile cele mai stranse sau legea locului unde actul juridic unilateral este intocmit. Actul juridic accesoriu se ghideaza dupa legea care se aplica fondului actului juridic principal, in lipsa unei manifestari de vointa diferita. Actul se considera valabil din punct de vedere al formei daca indeplineste conditiile prevazute de una din legile urmatoare:

- legea locului unde a fost intocmit;

- legea nationala sau legea domiciliului persoanei care l-a consimtit;

- legea aplicabila potrivit dreptului international privat al autoritatii care examineaza validitatea actului juridic.

Sectiunea 2. Aplicarea legii forului(lex fori) si exceptii de la aceasta

Daca se ia ca punct de legatura procedura, se ajunge la concluzia ca lex fori este aceea care trebuie sa se aplice delictelor civile.

Competenta acestei legi s-ar impune in cadrul unei conceptii potrivit careia normele ce carmuiesc delictele civile ar avea un caracter imperativ, iar instanta nu ar putea aplica niciodata o lege straina. Dar aceasta inseamna a considera ca normele privind raspunderea civila sunt de ordine publica sau ca orice norma straina referitoare la aceasta materie ar fi contrara normei publice locale si ca atare inaplicabila de catre instanta. Competenta exclusiva a legii forului cu privire la delictele civile consta in apropierea ce se face uneori intre delictele penale si cele civile, luandu-se dreptul penal ca baza pentru reglementarea delictelor civile. Daca s-ar proceda astfel, inseamna a ignora ceea ce caracterizeaza dreptul penal si anume ca numai comportarea faptasului este decisiva si de aceea dreptul penal are drept scop reprimarea delictului, pedepsind chiar simpla tentativa, in timp ce pentru dreptul civil este suficient sa existe o paguba, caci el are drept scop acoperirea acesteia.

Prin natura si scopul legii penale, judecatorul nu poate aplica decat legea forului, deoarece in materie penala judecatorul nu se preocupa decat daca faptul supus judecatii, cade sub incidenta legii tarii sale pentru ca, in caz contrar, sa se desesizeze de proces, ceea ce nu se intampla in materie civila unde judecatorul trebuie sa statueze si in privinta unor fapte ce nu cad sub incidenta legii forului si care ar putea sa nu aiba nicio contingenta cu aceasta lege (altfel ar comite delictul de denegrare de dreptate - art. 3 c.civ.rom.).

Lex fori este consacrata in materie de raspundere civila din Conventia maritima de la Bruxelles asupra abordajelor din 1910 (art. 12), in situatia in care toti cei interesati au cetatenia tarii forului sesizat cu judecarea litigiului. Ea s-ar mai impune in toate acele cazuri in care alta lege nu ar putea invoca vreun titlu spre a se impune, cum ar fi o ciocnire in marea larga a doua vase de nationalitati diferite.

Referitor la actele de procedura, cererea de chemare in judecata sau cererea arbitrala, sunt supuse, in ceea ce priveste forma sau fondul, legii forului. Intotdeauna insa capacitatea procesuala este reglementata de legea nationala. Calitatea procesuala activa sau pasiva apartine tuturor subiectelor de drept; fiind apreciata ca o chestiune de fond este supusa lex causae, la fel ca si drepturile substantiale, dreptul la actiune sau prescriptia acestuia.

Mijloacele de proba - daca se refera la probele preconstituite, sunt supuse regulii locus regit actum, iar cele nepreconstituite lex fori. Aceeasi reglementare se aplica si in legatura cu sarcina probei, obiectul probei, puterea doveditoare, cu exceptia inscrisurilor, care au forta probanta conferita de legea locului unde au fost incheiate. Proba faptelor juridice se face potrivit legii locului unde ele s-au produs. Cu toate acestea, va fi aplicata legea romana, daca aceasta admite si alte mijloace de proba decat cele prevazute de alte legi. Legea romana este aplicabila si in cazul in care ea admite administrarea probei cu martori si cu prezumtii ale instantei, chiar daca aceste mijloace de proba nu sunt admisibile potrivit legii straine [art. 161 alin. (2) din Legea nr. 105/1992].

Sarcina probei se supune legii care reglementeaza fondul. Totusi, repartizarea sarcinii probei poate fi influentata de prezumtiile legale, absolute ori relative, supuse legii fondului dreptului si de conventiile incheiate de parti asupra probelor, cere se apreciaza, de asemenea, dupa legea fondului^[2].

Admisabilitatea probei. Exista mai multe aspecte care trebuie analizate. Problematica, in sine, este reglementata de art. 161 din Legea nr. 105/1992. Aceasta prevede ca mijloacele de proba pentru dovedirea unui act juridic si puterea doveditoare a inscrisului care il constata sunt cele stabilite de legea locului incheierii actului juridic sau cea aleasa de parti, daca ele aveau dreptul sa o aleaga. Proba faptelor se face potrivit locului unde acestea s-au produs. Totusi, va fi aplicabila legea romana, daca aceasta admite si alte mijloace de proba decat cele prevazute de legea locului incheierii actului sau de legea locului faptului. Legea romana se aplica si in cazul in care ea ingaduie proba cu martori si prezumtii ale instantei, chiar daca aceste mijloace de proba nu sunt admisibile potrivit legii straine. Asadar, admisibilitatea mijloacelor de proba preconstituite pentru dovedirea actului juridic este supusa legii locului incheierii actului sau legii alese de parti . Justificarea intocmirii probelor conform legii locului unde a luat nastere ori s-a atins dreptul ce urmeaza a fi probat este argumentata prin faptul ca este singura lege cunoscuta in momentul probei.

Starea civila - potrivit art. 162 alin. (2) din Legea nr. 105/1992, dovada starii civile si puterea doveditoare a actelor de stare civila sunt reglementate de legea locului unde s-a intocmit inscrisul invocat. Legea forului se aplica; administrarii mijloacelor de proba,aprecierii probelor, actelor de procedura si termenelor procesuale. Aceeasi lege se aplica si procedurii de judecata si exercitarii cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti; executarea silita este supusa legii locului unde se procedeaza la valorificarea titlului executoriu.

Supralegalizarea-Actele oficiale intocmite sau realizate de catre o autoritate straina pot fi folosite in fata instantelor romane numai daca sunt supralegalizate pe cale administrativa ierarhica si in continuare de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei, spre a li se garanta autenticitatea semnaturii si litigiului. Legalizarea pe cale administrativa este supusa reglementarilor stabilite de legea statului de origine al actului, urmata de supralegalizarea efectuata fie de misiunea diplomatica sau de oficiul consular roman din statul de origine, fie de misiunea diplomatica sau oficiul consular al statului de origine in Romania si, in continuare, in ambele situatii, de organele competente^[4].

Exista situatii intalnite in dreptul international privat in care apare, spre beneficiul solicitantului, scutirea de supralegalizare. Ea isi are izvorul fie intr-un act normative (lege), fie intr-o conventie bi - sau multinationala. Exista si practica recenta care spune ca scutirea se poate acorda pe baza de reciprocitate.

Avantajele aplicarii legii forului

Sunt numeroase argumentele care se invoca, in special in doctrina , in sprijinul legii forului. Autorul considera ca ar trebui cunoscute macar cateva dintre ele, cum ar fi:

- "justitia face parte din structurile de stat, instantele trebuind sa apere, in activitatea lor, valorile pe care statul le considera esentiale;

- procedura este o activitate exercitata de organele de judecata in numele statului, care stabileste normele de urmat;

- normele procedurale formeaza o institutie care trebuie sa raspunda unor exigente in conformitate cu interesul general, asa cum este cerut de stat;

- actele de procedura se localizeaza pe teritoriul statului de care apartine instanta de judecata;

- considerente de utilitate practica, pentru a evita dificultatile inerente aplicarii dreptului procesual strain;

- principiul egalitatii partilor in materie procedurala justifica aplicarea legii forului privind procedura;

- formele de procedura civila sunt legate de organizarea justitiei si depind de legea statului in numele caruia actioneaza judecatorii";

- orice drept poate fi aparat printr-o actiune in instanta. Actiunea civila reprezinta mijlocul legal de protejare prin constrangere judiciara a drepturilor civile incalcate sau a intereselor ocrotite de lege.

Clasificarea si caracterizarea cererilor promovate in instanta influenteaza competenta jurisdictionala sau modul de desfasurare a procesului civil. Din acest motiv, caracterizarea si clasificarea acestor cereri se face, aproape intotdeauna, dupa legea forului.

Actiunea trebuie sa indeplineasca toate conditiile de valabilitate prevazute de procedura civila. In cazul neindeplinirii acestor conditii, se apreciaza ca sanctiunea va fi prevazuta de legea forului.

Exeptii de la principiul legii forului

In literatura de specialitate s-a pus problema daca exista sau nu exceptii de la principiul legii forului in materie de procedura. La aceasta problema s-a raspuns fie negativ, fie afirmativ. Spre exemplu, unii autori disting intre conflictul de legi in spatiu, cand se aplica, in materie procedurala, aproape intotdeauna legea forului si conflictul de legi in timp si spatiu, cand se aplica legea straina in materie procedurala.

Exista si autori care considera-gresit, ca nu sunt permise exceptii de la aplicarea legii forului, motivand si argumentand ca justitia este una dintre puterile statului, instantele trebuind sa apere, in activitatea lor, valorile pe care statul le considera esentiale; procedura este o activitate exercitata de organele de judecata in numele statului, care stabileste normele de urmat .

In ciuda acestor argumente, credem ca trebuie, in cazuri justificate, permise exceptii de la aplicarea legii forului. Aceasta deoarece exista reglementari internationale potrivit carora, in indeplinirea cererii de acordare a asistentei juridice, institutia solicitata poate aplica, la cerere, normele procedurale ale partii contractante solicitante, in masura in care ele nu contravin dispozitiilor imperative ale legislatiei statului. Un alt argument in aprecierea tezei de mai sus rezulta din interpretarea art. 159 alin. (1) din Legea nr. 105/1992, care admite posibilitatea aplicarii legii procesuale straine, daca legea stabileste aceasta in mod expres. Printre aceste dispozitii legale se consacra competenta legii forului in materie de procedura care este prevazuta in legislatiile altor state, precum si in unele conventii internationale.

Lex fori are vocatia, in principiu, de a guverna aspectele procedurale ale procesului (litis ordinatoria).

Citarea persoanelor cetateni straini

In general, legea procesuala se aplica actelor de procedura -citare, termene, probe, pregatirea si dezbaterea litigiului, deliberarea, pronuntarea hotararii, continutul hotararii, efectele acesteia si caile de atac. Exista anumite particularitati privind aplicarea legii forului. De exemplu, in ceea ce priveste citarea persoanelor cetateni romani aflato in strainatate, aceasta se afce in functie de faptul daca au sau nu domiciliul sau resedinta recunoscuta. Astfel, daca da, daca nu exista tratate sau conventii internationale la care Romania sa fie parte ori acte normative speciale care sa prevada o alta procedura, cetatenii romani sau straini aflati in strainatate se citeaza prin scrisoare recomandata, iar recipisa de predare a scrisorii tine loc de dovada. Daca nu au domiciliul sau resedinta cunoscute, pentru persoanele aflate in strainatate citarea se face prin publicitate. De asemenea, in toate cazurile cand cei aflati in strainatate au domiciliul cunoscut in tara, in mod obligatoriu si la acesta.

Comisiile rogatorii

Alte particularitati le intalnim la comisiile rogator Exista situatii cand anumite acte de procedura trbuie efectuate in strainatate. In aceste conditii, se apeleaza la o institutie a dreptului international privat si nu numai, numita comisie rogator

In multe cazuri, administrarea justitiei nu ar fi posibila in procesele cu element de extraneitate, daca nu s-ar putea savarsi in strainatate anumite acte procesuale de care depinde desfasurarea procesului.

Comisia rogatorie este "delegatia prin care un organ de jurisdictie sesizat cu solutionarea unui litigiu ori un alt organ (ex. notariatul), numit instanta solicitata sau rogata , o confera unui organ de judecata sau unui alt organ dintr-o alta localitate, de a indeplini unele acte de procedura, cu deosebire administrarea de probe; in cazul in care instanta solicitanta si cea solicitata apartin unor tari deosebite, comisia rogatorie este internationala". Dar comisia rogatorie nu este o institutie specifica dreptului international privat. O intalnim si in dreptul intern, atat in procesul civil, cat si in cel penal. In ambele cazuri, probele, in anumite conditii, pot fi administrate prin intermediul comisiei rogator Nu se aplica acest regim decat comisiilor rogatorii inetrnationale civile, deoarece, in cazul comisiilor rogatorii in materie penala, exista un regim juridic special.

Comisiile rogatorii internationale asemanator cu cele interne, constituie o exceptie de la dreptul comun, deoarece administrarea probelor nu mai respecta principiul nemijlocir

Comisiile rogatorii in materie civila sunt reglementate si prin unele conventii internationale^[7]. In absenta comisiilor internationale, indeplinirea cererilor de comisii rogatorii adresate de institutii din strainatate nu este obligatorie. In ciuda acestui fapt, indelungata traditie a consacrat un principiu nescris, si anume ca, in fapt, statele accepta indeplinirea comisiilor rogatorii si in lipsa unor conventii internationale. Acest principiu are la baza, sustin specialistii, ideea de curtoazie internationala si interesul legitim al fiecarui stat de a contribui la realizarea justitiei in procesele cu element de extraneitate. Aplicarea legii straine procesuale ca exceptie este prevazuta de reglementarile international (Conventie de la Haga din 1954), iar in Romania, prin continutul art. 159 din Legea nr. 105/1992, se admite posibilitatea aplicarii acesteia, daca legea o prevede in mod expres. In unele reglementari internationale exista prevederi potrivit carora, in indeplinirea cererilor de acordare de asistenta juridica, institutia solicitata poate aplica, la cerere, normele procedurale ale partii contractante solicitante, in masura in care ele nu contravin dispozitiilor imperative ale legislatiei statului sau. Conventia de la Haga din 1 martie 1954 privind procedura civila prevede, de asemenea, posibilitatea aplicarii legii straine in ceea ce priveste forma comisiilor rogator