DREPTUL EUROPEAN - UN NOU MEDIU NORMATIV SI JURISPRUDENTIAL PENTRU JUDECATORUL ROMAN

DREPTUL EUROPEAN - UN NOU MEDIU NORMATIV SI JURISPRUDENTIAL PENTRU JUDECATORUL ROMAN

Subsectiunea 1

Preliminarii

1.1. In ultimele 6 decenii (din anii `50) poporul roman a fost total absent din spatiul ideologic si, mai ales, din cel real, practic, al constructiei europene, in timp ce 6, apoi, 10, 12, 15 si, de la 1.05.2004, 25 de popoare au edificat si extins UE, care, aproape ca a devenit paneuropeana, iar alte popoare, precum cel helvetic sau cel norvegian ²n-au marcat decat un entuziasm discret in privinta constructiei europene²

Cu toate acestea, in mod evident, de constructia europeana au beneficiat, direct sau indirect, toate popoarele Europei, prin ²dinamica pacii², a efectelor dezvoltarii si, progresiv, prin integrarea masiva in UE.

1.2. Pentru judecatorul roman dreptul comunitar si jurisprudenta Curtii de Justitie a UE, de la Luxemburg, au fost ²enigme vestice² pana in decembrie 1989, iar, ulterior, au devenit, succesiv, din ce in ce mai accentuat, ²elemente stranii², mici ²cunostinte², subiecte ²tentante² (pentru un cerc restrans de elite), si, in prezent, ²tinte decisive² intr-un timp relativ scurt (pana la 01.01.2007), catre care, cu ²toate panzele sus² va trebui sa navige, cu orice riscuri.

Handicapul major al judecatorului roman consta in faptul ca el a fost ²marele absent al dezbaterilor asupra CEE², cat si al proceselor politico-juridice ulterioare, generatoare a UE si a extinderii sale viguroase.

1.3. In Romania, aplicarea progresiva a politicii de integrare economica si, mai apoi politica, europeana este, in principal, daca nu chiar in mod exculsiv, problema autoritatilor politice si administrative, dar nu a judecatorilor^[2].

De aceea, excluderea sau instrainarea judecatorului roman de ordinea juridica comunitara, l-a orientat, insa, oarecum neputincios, catre Strasbourg, in zona drepturilor omului, mai ales prin ²forta de atractie² a hotararilor CEDO contra Romaniei, incepand din anul 1997^[3].

1.4. Asadar, care este figura actuala a judecatorului roman si rolul sau in raport cu dreptul european si, deci cu integrarea juridica europeana?

Pe judecatorul roman il caracterizeaza, evident:

o absenta dramatica din spatiul juridic comunitar, atat teoretica, dar si practica, nefiind ²apropiat² nici macar de principiile dreptului comunitar, care se prezinta ca o ²punte² necesara intre jurisdictia nationala si cea comunitara in perioada de preaderare, dar si

o timida apropiere de normativele Consiliului Europei si o receptare, extrem de retinuta, a jurisprudentei CEDO, in pofida caracterului obligatoriu al acestora, in ordinea juridica nationala a Romaniei.

Aceasta conditie precara a fost impusa judecatorului roman prin factori inhibatori, gestionati constient sau neglijent de puterea politico- administrativa, dupa adoptarea Constitutiei, in decembrie 1991, dar mai ales dupa cele doua momente politice majore ale anului 1993:

aderarea Romaniei la Consiliul Europei la 07.10.1993 si ratificarea CEDO la 20.06.1994 si

incheierea Acordului de asociere al Romaniei cu UE in 1993.

1.5. Si toate acestea, in pofida faptului ca judecatorul national are un rol capital in procesul integrarii europene; el ramane, in continuare insa, un actor discret, chiar ignorat, al acestui demers continental.

²In definitiv, functiile pe care judecatorul national este chemat sa le indeplineasca in aplicarea dreptului european se inscriu, pe deplin, in finalitatea politica si culturala pe care o reprezinta integrarea progresiva si pacifista a tarilor de pe Continent, fara exceptii²

Subsectiunea a 2-a

Delimitari conceptuale

2.1. Notiunea dreptului european

2.1.1. Dreptul european este si ramane un concept generic, care depaseste spatiul ordinii juridice comunitare^[5]. El cuprinde, asa cum s-a pronuntat, constant, doctrina si jurisprudenta europeana :

dreptul comunitar, elaborat sub egida comunitatilor si a Uniunii Europene, incluzand patru mari izvoare: ²Dreptul primar, dreptul derivat, dreptul relatiilor externe si dreptul complementar²

dreptul elaborat de Consiliul Europei si, in special, dreptul european al drepturilor omului, simbolizat remarcabil prin Conventia de la Roma (1950), care a ²impregnat toate ramurile dreptului european²

dreptul european privit ca drept international regional grupand, in special, ansamblul acordurilor bilaterale si multilaterale incheiate de statele europene, intre ele, de UE cu statele terte s.a.

2.1.2. Istoriceste, dreptul european este un drept international ²prin omogenitatea² puternica a efectelor sale si prin patrimoniul politic si cultural pe care il poarta; dreptul european, apare, din ce in ce mai mult, ca un drept al statelor, prefigurand ceea ce ²poate intr-o buna zi va fi dreptul intern european²

Promovarea efectiva si decisiva a dreptului in raporturile interstatale constituie, fara indoiala, ²caracteristica cea mai frapanta a ordinii juridice comunitare²

2.2. Notiunea de judecator

In dreptul european, notiunea de ²judecator², ca si cele de ²tribunal² si de ²jurisdictie², au primit, in contexte diferite, o definitie autonoma si complexa.

2.2.1. Conventia Europeana a Drepturilor Omului

In sistemul CEDO, notiunea de ²tribunal² este elementul central al unui ²proces echitabil² conform art. 6 al. 1 al Conventiei si face obiectul unei extrem de bogate jurisprudente a Curtii de la Strasbourg. Ea se delimiteaza de orice jurisdictie de tip clasic integrata in structurile judiciare ale ordinii interne.

2.2.2. Dreptul comunitar

a. In dreptul comunitar recunoasterea judecatorului national in calitate de ²jurisdictie², presupune, mai intai, o interpretare intr-un sens larg^[11]: au calitatea de jurisdictii, in sensul dreptului comunitar, nu numai jurisdictiile judiciare, dar si cele specializate in materii ca securitatea sociala, dreptul muncii, dreptul fiscal sau administrativ, ca si in jurisdictia constitutionala.

Principalele criterii fixate de Curtea de Justitie de la Luxemburg, sunt:

baza legala a jurisdictiei (sa fie prevazuta de lege),

permanenta sa, adica sa fie institutionalizata,

sa aplice procedura legala litigiilor, functionand ca orice tribunal de drept comun,

sa fie investita cu o competenta obligatorie si sa decida numai in conformitate cu legea.^[12]

In acelasi timp, s-a decis ca ²pentru a merita calificativul de jurisdictie a unui stat membru sau de jurisdictie nationala (art. 177 al. 2-3 TCE), trebuie sa existe o legatura organica intre aceasta institutie si stat²

b. Judecatorul national - judecator de drept comun al dreptului comunitar

Judecatorul national este competent sa judece toate litigiile care privesc aplicarea dreptului comunitar, daca norma comunitara nu le atribuie jurisdictia instantelor comunitare. Acest statut este efectul aplicarii directe si a prioritatii dreptului comunitar, care-i permite sa creeze drepturi si obligatii in favoarea particularilor, cu o dubla consecinta:

acestia sa poata sa si le valorifice in fata judecatorilor nationali, iar

instantele nationale au obligatia de a asigura respectul lor^[14].

Aceasta competenta de drept comun a judecatorului national nu este, insa, absoluta; ea poate sau trebuie sa se conjuge cu competenta Curtii de Justitie in materia interpretarii dreptului comunitar si in aprecierea validitatii acestor dispozitii de drept derivat^[15].

Cat timp judecatorul national este competent sa aplice dreptul comunitar, in mod natural el trebuie sa fie si interpretul acestuia, fara, insa, ca opera de interpretare sa fie ²total abandonata² in favoarea multitudinii de judecatori nationali.

Daca multiplicitatea jurisdictiilor nationale creeaza riscul ca aceasta exigenta sa nu poata fi satisfacuta, iar existenta Uniunii sa fie in pericol de a fi compromisa iremediabil, atunci incredintarea judecatorului comunitar a puterii de interpretare autonoma a dreptului comunitar constituie solutia salvatoare. El va realiza scopul final - interpretarea si aplicarea uniforma si identica a dreptului comunitar in tot spatiul UE.

De aceea, tratatele constitutive au investit Curtea cu prerogativa absoluta de interpretare autonoma si au pus la dispozitia judecatorului national o procedura speciala, pe baza careia se realizeaza cooperarea necesara intre el si Curtea de Justitie a UE.

Totodata, numai Curtea de Justitie are competenta de a cerceta legalitatea actelor emise de institutiile Uniunii. Drept urmare, judecatorul national va putea solicita celui comunitar un raspuns direct asupra legalitatii, validitatii si modului de aplicare a unui text normativ comunitar, in cadrul unui proces in curs de solutionare, spre a-si fundamenta decizia judiciara pe temeiul si in aplicarea dreptului comunitar.

b. Notiunea de jurisdictie nationala, include, asadar, institutiile care fac parte din organizarea jurisdictionala a statelor membre, ceea ce consituie prima componenta a jurisdictiei nationale.

Tratatele constitutive utilizaza formule ca ²jurisdictia Statelor membre² sau ²jurisdictia nationala², desemnand, astfel, acele institutii interne care compun organizarea jurisdictionala a Statelor membre si care apartin ordinului judiciar sau administrativ, au sau nu competente represive si in care dreptul judiciar national le-a specializat.

In dreptul national se pot institui si alte organe cu caracter profesional sau corporatist, in special din domeniul economic ori social, a caror calitate de jurisdictie ramane incerta. Dreptul comunitar le califica drept jurisdictii numai daca indeplinesc urmatorele conditii: au o baza legala, sunt permanente, au caracter de jurisdictie obligatorie si legala, aplica o procedura contencioasa si contradictorie, asemanatoare celei de drept comun s.a.

In context, s-a subliniat, repetat, in jurispurdenta comunitara si in cea comparata, rolul specific major al judecatorului, alaturi de legislativ si de executiv, in executarea si aplicarea tratatelor internationale^[16].

Subsectiunea a 3-a

Noul mediu normativ si jurisprudential european pentru judecatorul national

3.1. Cei trei piloni: Bucuresti, Strasbourg, Luxemburg

In mod evident, si din ce in ce mai mult, se pune intrebarea, de mare actualitate: care este mediul normativ in care va evolua judecatorul roman in viitorul apropiat?

In prezent, judecatorul roman se afla sub ²povara dulce² a dreptului national si, oarecum ²agresat² de un al doilea pilon, jurisdictia de la Strasbourg, careia Romania i s-a supus, neconditionat, la 20.06.1994, cand a ratificat Conventia Europeana a Drepturilor Omului, fara nici o rezerva (la numai 8 luni de la aderarea la Consiliul Europei).

Aplicarea prioritara a Conventiei si obligativitatea jurispudentei sunt principii directoare in dreptul si jurisdictia interna a tarii noastre, trasate clar prin art. 11 al. 2 si 20 al. 2 din Constitutia Romaniei, astfel ca judecatorul roman se vede in situatia de a fi ²dominat² de ²incarcatura² celor doua mari sisteme juridice-cel national si cel european al drepturilor omului.

Dar, judecatorul roman se afla si in ²anticamera² UE, datorita asimilarii acquis-ului comunitar, intr-o buna masura, in plan legislativ intern, ca o conditie a inchiderii provizorii a dosarelor de negociere a aderarii la UE, dar si a impactului indirect al jurisprudentei Curtii de Justitie de la Luxemburg; aceasta, in conditiile, in care, procesul de formare si ²specializare² a judecatorului national, ca primul judecator comunitar, conform marelui principiu al subsidiaritatii, este, din pacate, fara un acostament solid la fiecare institutie judiciara din Romania.

3.2. Acquis-ul comunitar. Aspecte normative, constitutionale, institutionale si judiciare

Pentru a-si cunoste si intelege rolul sau de interpret si de autoritate de aplicare a dreptului comunitar, judecatorul roman va trebui, in mod obligatoriu sa accepte ideea ca ²acquis-ul comunitar² este nu numai:

- un ansamblu, cantitativ foarte important, de reguli normative (regulamente, directive, decizii), recomandari, avize, dar si 

un ansamblu de alte elemente care atesta dimensiunea constitutionala, institutionala si, mai ales, cea judiciara a acestui acquis.

3.2.1. Dimensiunea constitutionala a acquis-ului comunitar a fost clar si ferm afirmata principial de CJCE in hotararea COSTA-ENEL^[18] din 1964 si in cea din 13.07.1972 privind Comisia Europeana contra Republicii Italiene.

Curtea de Justitie a decis, in esenta, ca ²atribuirea, de catre Statele membre, in favoarea Comunitatii a drepturilor si puterilor corespunzatoare dispozitiilor tratatului, antreneaza, in mod direct, limitarea definitiva a drepturilor lor suverane, astfel incat nu vor mai putea invoca dispozitiile dreptului intern, oricare ar fi natura lor²

Mai recent, Curtea a afirmat mai energic ca ²Tratatul CEE constituie carta constitutionala a unei comunitati de drept²

Atat jurisprudenta, dar si doctrina au relevat unanim ca ²Tratatele institutive comunitare si principiile generale au valoare quasi constitutionala² , iar, pe de alta parte, ²principiile generale ale dreptului constitutional european sustin raporturile juridice cu valori constitutionale nationale²

Dimensiunea constitutionala a dreptului comunitar se va determina si coordona, in viitor, de catre Constitutia UE, adoptata la 18.06.2004 (se va semna la 20 noiembrie 2004), care va trebui sa fie ratificata, de cele 25 de state membre, in urmatorii doi ani, pentru a intra in vigoare.

Concordanta sau conformitatea dreptului national cu cel comunitar se va putea comensura, in primul rand, prin alinierea constitutiilor statelor membre la cea a Uniunii Europene, care va fi, totodata, si Constitutia cetatenilor europeni si a popoarelor Europei.

3.2.2. Dimensiunea institutionala

Judecatorul national, pentru a sesiza si afirma specificitatea dreptului comunitar, va trebui sa apere constant spiritul structurii institutionale a Uniunii, care se intemeiaza pe principiile reprezentativitatii originale:

Consiliul este o institutie reprezentativa a statelor membre,

Comisia este ²gardianul interesului comun² si al aplicarii dreptului comunitar,

Parlamentul european este ²expresia fortelor insufletite ale popoarelor europene² si

Curtea de Justitie, care este si ramane constiinta juridica a Uniunii.

²Multiplele legaturi juridice care se tes intre cele patru institutii comunitare permit calificarea originalitatii acestei quasipartitism institutional²

3.2.3. Dimensiunea judiciara a acquis-ului comunitar constituie un domeniu complex si deosebit de important pentru integrarea juridica europeana, in care rolul si functiile judecatorului national reprezinta coordonatele ei majore. Referindu-ne, in principal, la cunoscuti doctrinari ai dreptului comunitar^[24], vom incerca sa ilustram, in continuare, aceasta dimensiune, cu unele referiri specifice si actuale la judecatorul roman.

3.2.4. Aplicarea descentralizata a dreptului comunitar. Principiul subsidiaritatii

Intr-o comunitate formata din 25 de state membre principiul subsidiaritatii constituie ²cheia de bolta² a aplicarii dreptului comunitar, fiind consacrat, ca atare, si in Constitutia Uniunii Europene (art. ....).

In dreptul european, in general, sunt ²fixate² obligatiile de rezultat, lasandu-se Statelor destinatare libertatea de a alege mijloace de a indeplini aceste obligatii. Curtea de Justitie a decis, constant, ca potrivit art. 5 TCE, ²recunoasterea puterilor Statelor membre implica asumarea obligatiilor lor de a aplica dreptul comunitar, iar problema de a sti in ce forma exercita aceste puteri si executa acele obligatii, in cadrul dat de Statele membre organelor lor interne determinate, este exclusiv a sistemului constitutional al fiecarui Stat²

Aceste obligatii comunitare de rezultat se ²impun tuturor auoritatilor interne ale Statelor membre, inclusiv, in cadrul competentelor lor, autoritatilor jurisdictionale²

3.3. Unitatea dreptului european si diversitatea contextelor nationale

3.3.1. Aplicarea dreptului comunitar este conditionata, in Statele membre, de respectarea particularitatilor fiecarui sistem juridic national, desi, normele comunitare tind a fi realizate in plan national cu un ²continut identic si cu o egala eficacitate²

Curtile de la Strasbourg si Luxemburg, prin numeroase hotarari, au constatat, pe baza compararii sistemelor interne, relative la contestarea impozitelor nationale sau la recuperarea celor achitate nedatorat, ca normele interne nu pot fi considerate ca incompatibile cu art. 9, 12, 13, 92, 93 si 95 din Tratatul CEE.

3.3.2. Asadar, jurisprudenta consacra, cu elocventa, ca unitatea dreptului european este compatibila cu un anumit pluralism social si cultural; legislatiile nationale urmaresc un scop justificat in privinta dreptului comunitar, fiind de competenta Statelor membre in a alege mijloacele cele mai adecvate si in respectul exigentelor decurgand din dreptul comunitar, in special ale principiului proportionalitatii.

Subsectiunea a 4-a

Configuratia ²puterii judiciare europene²

Fenomenul puterii judiciare europene a fost remarcat in doctrina si, apoi, aprofundat^[29], iar aceasta emergenta a puterii judiciare in Europa a fost, chiar, supusa unui examen critic.

M. Cappelletti, citat viguros de O.J. Guillarmot, releva, analitic, perspectiva fenomenului prin raportare la trei dezvoltari paralele:

noul constitutionalism, ilustrat de intarirea, in unele tari europene, a formelor jurisdictiei constitutionale, la nivel de stat,

un nou transnationalism, prin intarirea si largirea cooperarii internationale judiciare, si

un nou regionalism, in special in Consiliul Europei si iu Uniunea Europeana, in care cresc reiscurile potentiale ale conflictelor intre normele nationale si cele europene.

Acesti factori esentiali au contribuit la accentuarea necesitatii unui control judiciar eficace, ca fiind singurul mijloc de sanctionare a conflictelor dintre norme si de a restabili, la nivel national si, la cel supranational, echilibrul intre puterile legislativa si executiva. Consecinta a fost o expansiune considerabila a controlului judiciar in Europa, atat la nivel national, cat si la cel international.

Legitimitatea acestei expansiuni a puterii judiciare este data, pe de o parte, de intarirea garantiilor jurisdictionale oferite individului in plan national, dar, mai ales, supranational, ceea ce a ²mobilizat pe judecatorul national² si l-a personificat, substantial, pe cel european (Strasbourg si Luxemburg).

Pe de alta parte, cooperarea care s-a instalat sicare este ²cheia de bolta² a succesului jurisdictiilor nationale, dintre judecatorul national si cel european, reduce riscurile jurisprudentiale care pot surveni in interpretarea si aplicarea dreptului european.

Autoritatea hotararilor adoptate de cele doua jurisdictii europene si forta lor de penetrare in sistemele juridice nationale, ale Statelor membre, constituie, totodata, factori de importanta majora in aplicarea dreptului european, dar si in integrarea juridica europeana. Efectul direct produs in planul normativ, national, in practicile administrative si in jurisprudenta interna, dar si in mediul valorilor etice si culturale nationale, atesta finalitatea expansiunii puterii judiciare europene in ultimii ani.