Modalitati de partaj

Modalitati de partaj

Realizarea efectiva a partajului, presupune formarea loturilor si atribuirea lor, sau vanzarea bunurilor la licitatie si impartirea pretului obtinut intre coindivizari, conform cotelor cuvenite. Aceste operatiuni sunt reglementate in articolele 673⁵-673¹² C. proc. civ. si articolele 736 alin. (1), 740-742 si 744 C. civ.

Din dispozitiile legale sus-mentionate rezulta trei modalitati posibile de efectuare a partajului si anume:

- partajul in natura;

- partajul prin atribuirea bunului aflat in proprietate comuna, unui singur copartas;

- imparteala prin vanzarea bunului la licitatie.

Partajul in natura. Este o modalitate de realizare a impartelii ce consta in impartirea masei de bunuri indivize prin formarea de loturi, in functie de drepturile cuvenite coindivizarilor si atribuirea lor acestora, pe baza unor criterii avute in vedere de instanta de judecata.

Realizarea partajului in natura trebuie sa constituie regula, celelalte modalitati urmand a fi folosite doar in situatiile in care partajul in aceasta maniera nu poate fi realizat. Prioritatea partajului in natura rezulta atat din dispozitiile art. 736, art. 741 C. civ. art. 673⁵ C. proc. civ., cat si din necesitatea respectarii efectului declarativ al partajului. Daca un bun sau o masa de bunuri apartin mai multor persoane, este normal ca partajul sa le consacre, pe cat este posibil, tot un drept de proprietate deoarece nu exista nici o ratiune a se modifica acest drept, dandu-i alt continut, ca efect declarativ al partajului.

a. Alcatuirea loturilor. Dupa ce se stabilesc bunurile supuse impartelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecaruia si creantele nascute din starea de proprietate comuna - pe care coproprietarii le au unii fata de altii - instanta procedeaza la formarea loturilor si la atribuirea lor.

Stabilirea loturilor se face prin hotararea finala de partaj, fie ca se pronunta direct aceasta hotarare, fie ca in prealabil se pronunta incheierea prevazuta de art. 673⁵ C. proc. civ.

Compunerea loturilor constituie operatiunea de baza a partajului si de aceea ea trebuie dominata de principiul egalitatii partilor. Nu este si nu poate fi vorba de o egalitate in sensul ca fiecare coindivizar sa primeasca loturi de o valoare egala, indiferent de cota detinuta, ci de faptul ca fiecare trebuie sa primeasca un lot egal cu drepturile sale. Este vorba deci, de o egalitate proportionala cu drepturile cuvenite.

Codul civil roman, inspirat si in aceasta materie dupa Codul Napoleon (vechiul art. 832 Cod civil francez), consacra regula egalitatii in natura. Articolul 741 C. civ. arata ca "La formarea si compunerea partilor, trebuie sa se dea in fiecare parte, pe cat se poate, aceeasi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creante, de aceeasi natura si valoare." Exigenta egalitatii in natura nu poate fi pusa in discutie din moment ce pretinde a se compune loturile din aceeasi cantitate de mobile, de imobile, iar la creante si drepturi se pretinde ca in fiecare lot sa fie repartizate, pe cat posibil, unele de aceeasi natura sau valoare.

Egalitatea in valoare are doar un caracter subsidiar si rezulta din faptul ca doar in alin. (2) al art. 741 se arata ca, "se va evita insa, cat va sta in putinta, imbucatatirea peste masura a eritajelor si diviziunea exploatatiunilor"

Includerea in fiecare lot a unor bunuri de aceeasi natura reprezinta un deziderat care nu trebuie absolutizat. Fiecare lot trebuie sa cuprinda atat bunuri mobile cat si imobile, drepturi sau creante, atunci cand exista toate acestea, dar bunurile mobile sau imobile nu trebuie sa fie toate de acelasi fel. O astfel de compunere este, din punct de vedere obiectiv, imposibila, pentru ca in majori-tatea covarsitoare a cazurilor in masa indiviza nu se afla bunuri mobile si imobile de acelasi fel in asemenea numar, incat compozitia loturilor sa fie identica.

Regula egalitatii in natura a loturilor nu trebuie sa mearga pana la a uita de dispozitia subsidiara privind egalitatea in valoare. Daca egalitatea in natura in ceea ce priveste formarea loturilor cu bunuri mobile este usor realizabila, ea este mai greu de obtinut in cazul imobilelor. Acestea se vor imparti in loturi numai atunci cand nu se ajunge la imbucatatirea peste masura a bunurilor. Loturile pot cuprinde usor aceeasi cantitate de bunuri imobile atunci cand exista mai multe de acelasi fel, de exemplu mai multe terenuri agricole sau mai multe apartamente. Regula repartizarii de bunuri imobile in fiecare lot se poate realiza nu numai in cazul aratat ci si atunci cand se ajunge la o diviziune materiala a bunului, fara a i se afecta insa valoarea si utilitatea, ca in cazul unei constructii, cand se pot realiza doua unitati locative distincte sau in cazul terenurilor de constructii, cand noile corpuri funciare create sunt suficiente pentru a se edifica pe ele mai multe constructii, si sa ramana terenul aferent necesar.

Daca nu sunt bunuri imobile pentru a fi incluse in fiecare lot, iar imobilele existente nu sunt comod partajabile in natura, ele vor fi incluse in unele dintre loturi fara a fi divizate, iar celelalte loturi vor primi bunuri de alta natura, eventual si sulte, realizandu-se in acest fel egalitatea in valoare

b. Stabilirea loturilor dupa numarul coindivizarilor reprezinta un alt principiu in legatura cu formarea loturilor.

In situatia in care coindivizarii au drepturi egale in masa indiviza, numarul loturilor este, in principiu, egal cu numarul coindivizarilor. Este un lucru firesc din moment ce partajul in natura presupune ca fiecare coindivizar sa-si primeasca drepturile cuvenite prin atribuirea unui lot de bunuri asupra caruia devine proprietar exclusiv. Prin exceptie de la aceasta regula, in cazul reprezentarii succesorale, numarul loturilor depinde de numarul tulpinilor . In acest caz lotul cuvenit unei tulpini se va subimparti intre coindivizarii ce formeaza tulpina respectiva.

Numarul loturilor va fi mai mic decat al coindivizarilor si in situatia in care unul dintre coindivizari a decedat, succesorii lui urmand a primi un singur lot, cum ar fi fost situatia daca autorul lor era in viata.

c. Sulta. Inegalitatea in natura a loturilor este o situatie frecventa si normala, alcatuirea unor loturi de o valoare absolut egala fiind greu de realizat. De aceea art. 742 C. civ. prevede ca "inegalitatea partilor date in natura se compenseaza prin bani". Aceasta suma de bani poarta denumirea de sulta. Dispozitia este reluata aproape in aceeasi termeni, prin articolul 673⁵ din Codul de procedura civila. Plata sultei reprezinta o obligatie ce revine copartajantului care a primit in lotul sau bunuri de o valoare mai mare decat cea cuvenita in baza cotei detinute in masa supusa partajului, catre coindivizarii care au primit loturi sub valoarea cuvenita

In cazul in care mai multi copartajanti sunt obligati la plata sultei, intre acestia nu exista solidaritate pasiva , legea neprevazand o astfel de solidaritate, astfel incat in raport de dispozitiile art. 1041 C. civ., ea nu se prezuma. Suntem, deci, in prezenta unei obligatii conjuncte.

Coindivizarul obligat la plata sultei datoreaza dobanzi pentru suma respectiva, de la data cererii de chemare in judecata si pana la plata efectiva . Nu impartasim opinia ca suma acordata cu titlu de sulta produce dobanzi de drept, de la stabilirea ei si pana la plata deoarece in afara unei dispozitii legale care sa prevada aceasta curgere de drept a dobanzii, se aplica dispozitiile din art. 1088 C. civ., in sensul ca acestea se datoreaza numai din ziua cererii de chemare in judecata

Neachitarea sultei nu poate duce la desfiintarea partajului, copartajantul indreptatit avand calea executiei silite a acesteia in cazul in care debitorul refuza plata, iar in caz de insolvabilitate este antrenata obligatia de garantie a celorlalti coindivizari.

In scopul alegerii copartajantului caruia i se atribuie un anumit lot, se au in vedere o serie de criterii cum ar fi cota-parte din masa indiviza, componenta loturilor, natura bunurilor, posibilitatea unei valorificari cat mai eficiente a acestora, satisfacerea nevoilor materiale ale partilor, in special a celor de locuit, posibilitatea de procurare a altor bunuri de natura celor supuse partajului, se poate tine seama de folosinta bunurilor, de investitiile efectuate la acestea, de ocupatia copartajantilor, precum si de orice alte criterii care, in functie de imprejurarile concrete ale spetei, pot contribui la o atribuire justa si echitabila a loturilor

Modalitatea atribuirii intregului bun unui copartas. Daca partajul nu poate fi executat in natura, modalitatea la care trebuie sa se recurga este cea a atribuirii intregului bun unui coindivizar. Caracteristic acestui gen de imparteala este faptul ca intregul bun va fi repartizat unuia dintre coindivizari, ceilalti urmand sa-si primeasca contravaloarea cotei-parti cuvenite, exclusiv in bani.

Si aici ca si la partajul in natura, cand impartirea loturilor se face prin atribuire, bunul se repartizeaza pe baza unor criterii de preferinta ce vor fi analizate de catre instanta de judecata, dar bunul nu-l primeste decat unul dintre copartajanti. Aceasta posibilitate de partaj este valabila atat in cazul bunurilor imobile cat si a celor mobile.

Conditiile generale necesare pentru a se adopta aceasta modalitate de partaj sunt: bunul sau bunurile sa nu fie comod partajabile in natura si copartasul sa nu refuze in mod justificat atribuirea bunului. Prima conditie rezulta din prevederile art. 673⁵ C. proc. civ., care arata ca instanta va face imparteala in natura, atunci cand este posibil acest lucru, iar a doua, din dispozitiile articolului 673 ¹¹ din acelasi cod, care prevede ca, in cazul in care nici unul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului, instanta va dispune partajul prin vanzarea acestuia.

a. Atribuirea provizorie a bunului. Elementul de absoluta noutate ce rezulta din actuala reglementare a partajului il constituie atribuirea provizorie a bunului unuia dintre coproprietari, inainte de pronuntarea hotararii finale.

Articolul 673 ¹⁰ C. proc. civ. prevede ca in cazul in care imparteala in natura a unui bun nu este posibila, sau ar cauza o scadere importanta a valorii acestuia, ori i-ar modifica in mod pagubitor destinatia economica, instanta il poate atribui, la cerere, in mod provizoriu, unuia dintre coproprietari care va fi obligat la plata drepturilor cuvenite celorlalti coproprietari. Coproprietarul caruia i s-a atribuit provizoriu bunul are obligatia sa consemneze la dispozitia instantei sumele stabilite, respectarea acestei obligatii asigurandu-i atribuirea definitiva a acestuia prin hotararea de partaj.

In cazul in care, in intervalul de timp acordat in acest scop, coproprietarul nu depune suma de bani stabilita, instanta va proceda la atribuirea provizorie a bunului, daca exista o cerere in acest sens, catre alt coproprietar.

Atunci cand mai multi copartasi solicita atribuirea bunului incomod partajabil in natura, atribuirea se va face catre cel mai indreptatit. Legea prevede in mod expres ca se va tine seama de aceleasi criterii ce sunt utilizate pentru atribuirea loturilor. Alaturi de criteriile aratate deja, o semnificatie aparte in aceasta situatie poate avea posibilitatea de plata a copartasului solicitant, deoarece atribuirea bunului coproprietarului fara posibilitati de plata duce la inutilitatea masurii, prelungind zadarnic procesul.

b. Atribuirea definitiva a bunului unui coproprietar. Din cele aratate deja rezulta ca realizarea acestei modalitati de partaj intervine, in primul rand, atunci cand coproprietarul care se bucura de masura atribuirii provizorii a bunului, a indeplinit obligatia de plata stabilita de catre instanta. Atribuirea definitiva a bunului prin hotararea de partaj este singura care-i ii confera beneficiarului calitatea de proprietar asupra acestuia, pentru ca masura atribuirii provizorii nu are semnificatia incetarii coproprietatii asupra bunului, ci da nastere unui drept la atribuirea definitiva a acestuia.

Alineatul final al articolului 673 ¹⁰ prevede ca la cererea unuia dintre coproprietari, instanta, tinand seama de imprejurarile cauzei, pentru motive temeinice, va putea sa-i atribuie bunul direct prin hotararea asupra fondului procesului, stabilind totodata sumele ce se cuvin celorlalti coproprietari si termenul in care este obligat sa le plateasca.

Modalitatea vanzarii bunurilor. Scoaterea in vanzare a bunurilor supuse partajului reprezinta o solutie extrema la care se poate recurge numai daca nu este posibila nici impartirea in natura nici atribuirea bunului catre un copartas ¹² . Cand este posibil partajul in natura sau prin atribuirea bunului, masura vanzarii la licitatie este nelegala ¹³ . Vanzarea la licitatie se dispune si atunci cand bunurile pot fi impartite in natura sau prin atribuire, dar copartasii, sau unul dintre ei, se opun acestor modalitati in mod justificat ¹⁴ , cum ar fi de exemplu situatia in care nici unul dintre coindivizari nu poate sa achite celuilalt contravaloarea cotei-parti cuvenite. In astfel de situatii este in interesul coindivizarilor ca bunul sa se vanda la licitatie publica pentru ca altfel s-ar crea dificultati in realizarea drepturilor lor. La fel este situatia cand toti coindivizarii se inteleg sa aleaga modalitatea partajului prin vanzare, vointa lor in alegerea modalitatii de partaj impunandu-se instantei in detrimentul ordinii determinata de textele mentionate.

In situatii de natura celor de mai, cand se impune ca partajul sa se efectueze prin modalitatea vanzarii bunurilor, aceasta vanzare se face prin buna invoiala sau prin executorul judecatoresc. Vanzarea prin buna invoiala se va dispune atunci cand partile se inteleg sub acest aspect. In caz contrar, se va dispune vanzarea bunului prin executorul judecatoresc. Tot prin executorul judecatoresc se va dispune vanzarea si atunci cand exista acordul coindivizarilor ca vanzarea sa se dispuna, de la inceput, in acest mod.

Dupa obtinerea pretului, daca sunt si bunuri care urmeaza a fi impartite in natura, urmeaza ca din acestea si sumele de bani obtinute din licitatie sa se formeze loturi, care vor fi atribuite potrivit criteriilor indicate mai sus. In cazul in care au ramas de impartit numai sumele de bani obtinute din licitatie, prin hotararea finala de partaj se vor imparti numai acestea.

Normele care stabilesc ordinea de prioritate in alegerea modalitatilor de partaj prevazute de art. 741 C. civ. si art. 673⁵, art. 673 ¹⁰ si art. 673 ¹¹ C. proc. civ. nu au caracter imperativ. Ca urmare a acestui fapt, instanta trebuie sa tina seama la alegerea modalitatii de partaj nu numai de vointa copartasilor dar si de vointa celui despre a carui mostenire este vorba. Daca acesta, printr-un testament valabil, a impus o anumita modalitate de impartire a bunurilor instanta trebuie sa se subordoneze acesteia. In acest caz, deci, prioritatea impartirii in natura a bunurilor poate ceda, de exemplu, in fata vointei defunctului ca bunurile sa se imparta prin atribuirea lor unui anume copartas.

A se vedea: V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, Ed. National, Bucuresti, 1997, p. 563; Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 475/1978, in C.D. 1978, pag. 24.

In Franta, prin reforma din 1938, introdusa prin Decretul-lege din 17 iunie 1938, regulile au fost inversate in sensul ca, in primul rand, in formarea si compunerea loturilor, trebuie evitat a se imbucatati imobilele si diviza exploatarile si apoi ca in masura in care imbucatatirea imobilelor si divizarea exploatatiunilor poate fi evitata, fiecare lot trebuie sa fie compus, atat cat este posibil, fie in tot, fie in parte, din mobile, imobile, din drepturi si creante de valori echivalente. Exigenta unei egalitati in natura nu este decat subsidiara in raport cu cea privind mentinerea integritatii imobilelor si exploatatiunilor.

A se vedea Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 399/1970, in Repertoriu II, p. 220. A se vedea si Plenul Tribunalului Suprem, decizia de indrumare nr. 4/1967, in C.D. 1967, p. 23.

A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 267.

Imprejurarea ca, odata cu partajul, un imobil este atribuit in intregime unuia dintre coindivizari - cu obligatia platii sultei - iar sotia acestuia contribuie la achitarea sultei, nu poate fi considerata drept o dobandire prin acte intre vii a bunului, datorita efectului declarativ al partajului, astfel ca intreg imobilul ramane bun propriu al fostului coindivizar si nu devine bun comun. A se vedea Trib. Jud. Hunedoara, decizia civila nr. 622/1982, in Dreptul nr. 2/1983, p. 61.

A se vedea Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 1590/1989, in Dreptul nr. 5/1990, p. 69.

A se vedea, in acelasi sens, D. Chirica, op. cit., p. 326.

A se vedea, in acest sens, T. Carabasiu, op. cit., p. 208.

A se vedea: Plenul Tribunalului Suprem, decizia de indrumare nr. 3/1968, in C.D. 1968, p. 13-14; Trib. Jud. Bacau, decizia civila nr. 154/1986, in R.R.D. nr. 1/1987, p. 67.

A se vedea: Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 399/1970, in Repertoriu II, p. 220; Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 1203/1971, in C.D. 1971, p. 116; Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 467/1982, in Repertoriu IV, p. 129; idem, decizia civila nr. 1287/1978, in C.D. 1978, p. 34; Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 23/1979, in C.D. 1979, p. 135.

In literatura juridica din perioada de aplicare a Legii nr. 603/1943 s-a exprimat si punctul de vedere, inacceptabil dupa parerea noastra, ca aceasta modalitate de partaj era subordonata indeplinirii a doua conditii, respectiv ca bunul supus impartelii sa fie un imobil si ca el sa nu poata fi comod partajabil in natura. A se vedea T. Carabasiu, op. cit., p. 211.

A se vedea Plenul Tribunalului Suprem, decizia de indrumare nr. 4/1967, in C.D. 1967, p. 123.

A se vedea Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 475/1981, in C.D. 1981, p. 56.

A se vedea Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 1003/1979, in Repertoriu IV, p. 144.