NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL

Capitolul I - Introducere in studiul nulitatii actului juridic civil

Sectorul I - a - Notiune, reglementare si functii

1. Notiunea nulitatii actului juridic civil

Ca notiune generica, termenul de nulitate deriva din latinescul " nulitas " si francezul " nullite " si are in mod obisnuit trei sensuri :

a)      lipsa totala de valoare, de talent

b)      persoana fara competenta

c)      ineficacitatea unui act juridic din caza absentei unor conditii de fond sau de forma[1].

In dreptul civil roman notiunea de nulitate primeste doua acceptiuni si anume :

a)      nulitatea - sanctiune. In aceasta acceptie ce este utilizata frecvent in doctrina si practica, nulitatea desemneaza, calitatea de sanctiune a masurii, sanctiune cu valabilitate, sau, cu alte cuvinte, nulitatea sanctiunii desemneaza consecintele nerespectarii conditiilor esentiale ale actului juridic cu prilejul incheierii acestuia.

b)      nulitatea-institutie juridica. Prin aceasta acceptie se desemneaza institutia juridica a nulitatii, adica totalitatea normelor juridice care o reglementeaza. De regula aceasta metoda . . . . . .[2].

In ceea ce priveste legea civila romana, aceasta nu cunoaste o definitie a nulitatii actului juridic civil, iar prevederile legale ce contureaza aceasta institutie, sunt raspandite in cuprinsul Codului Civil, si a altor legi. In aceste conditii misiunea definirii nulitatii actului juridic civil si-a asumat-o literatura de specialitate.

Traian Ionascu si E. Barasch considera ca nulitatea este " sanctiunea incalcarii prin act juridic - incalcare la data cand actul a fost facut - a unei dispozitii a legii " .

Tudor R. Popescu : " Nulitatea e o sanctiune de drept civil prin care actul juridic ce nu intruneste conditiile de validitate ( de fond sau de forma ) impuse de normele de drept este lipsita de efectele ce contravin legii ori regulilor de convietuire sociala , actul incheiat cu incalcarea dispozitiilor legale, este un act juridic nul si, in principiu, nu produce efecte ".

Teofil Pop precizeaza ca : " Nulitatea este acea sanctiune civila ce intervine dupa incalcarea normelor de drept . . . . actul juridic de efectele urmarite la incheierea lui. "

Ovidiu Capatana : "Prin nulitate se intelege o sanctiune de drept civil care suprima, in masura stabilita prin hotarare judecatoreasca, efectele actului juridic potrivnice scopului urmarit de dispozitiile legii referitoare la conditiile sale de valabilitate ".

O definitie care s-a impus prin conciziunea sa este aceea a lui Gheorghe Beleiu care defineste nulitatea sa : " acea sanctiune de drept civil ce lipseste actul juridic de efectele contrarii normelor juridice editate pentru incheierea sa valabila ". Asadar nulitatea este sanctiunea ce intervine in cazul in care la incheierea actului juridic civil nu se respecta dispozitiile legale referitor la conditiile de validitate ale actului juridic ( indiferent ca sunt conditii de fond sau conditii de forma ). De aici se pot desprinde trasaturile caracteristice nulitatii si anume :

nulitatea actului juridic este o sanctiune de drept civil ;

nulitatea priveste numai actul juridic nu si faptele juridice . . . .

intervine atunci cand sunt incalcate normele juridice ce reglementeaza conditiile de valabilitate ale actului juridic.

consta in lipsirea actului juridic de efectele ce contravin normelor juridice . . . . pentru incheierea valabila a actului juridic civil, deci nu priveste actul juridic in intregul sau.

pentru stabilirea concordantei sau neconcordantei cu legea efectelor actului juridic si recurge la finalitatea legii in sensul ca actul juridic e lipsit numai de acele efecte. La aprecierea concordantei cu legea se va avea in vedere si concordanta efectelor actului juridic cu morala, adica normele de convietuire sociala ori " bunele moravuri in termenii articolului 968 ti ai articolului 5 din Codul Civil ".

momentul in raport cu care se apreciaza conformitatea actului juridic cu legea este acela al incheierii actului juridic.

2. Reglementarea nulitatii

De lege lata, nu exista o reglementare unitara a nulitatii actului juridic. Este de retinut ca normele care alcatuiesc aceasta institutie se gasesc raspandite in tot Codul Civil art. 5, alin. 1, 803, 822-823, 839, 886, 910 alin 2, 953, 961, 965 - 966, 1008, 1010 ,1067 ,1156 ,1167 - 1168, 1190,1308-1309, 1211, 1689 alin 2, 1712, 1716, 1774 -1776, 1897, 1900 etc. - precum si alte izvoare de drept civil, precum : Codul familiei ( art. 129 alin.3, 133 alin 4, 105 alin 3, combinat cu 129 alin 3 si 133 alin. 4 ). Decretul numarul 31 / 1954 ( art. 20 si 34 ); Legea nr. 18 / 1991 republicata ( art. 32 ); Legea nr 16 / 1994 ( art 22 alin 3 si 24 alin. 1 ); Legea nr 112 / 1995 ( art. 11 ); Legea nr. 8 / 1996 ( art. 41 alin. 1 si 2 ; 51 alin. 2 ) ; Legea nr. 114 / 1996 ( art. 22 ); Legea nr. 54 / 1998 ( art. 14 si 15 ); Legea nr. 213 / 1998 ( art. 11 alin. 2 ); Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40 / 1999 ( art. 15 alin. 3, 18 alin. 2, 22 alin. 3 si 44 ) s.a.

3. Functiile nulitatii

Institutia nulitatii actului juridic civil are atat un rol preventiv cat si un rol represiv. In consecinta nulitatea nu indeplineste numai o functie preventiva ci si o functie sanctionatorie.

Functia preventiva ( sau inhibatorie ) consta in efectul inhibatoriu pe care il exercita asupra subiectelor de drept civil tentate sa incheie acte juridice civile cu nerespectarea conditiilor sale de valabilitate. Partile, stiind ca actul lor va fi lipsit de efecte daca nu respecta cerintele legii diligente sa-l incheie cu respectarea tuturor conditiilor legale de validitate.

Functia sanctionatorie ( represiva ) intra in actiune atunci cand functia preventiva nu si-a dovedit eficienta si consta in inlaturarea efectelor contrare legii pe care le contine acel act sau in nimicirea actului in totalitate daca nu e posibila mentinerea lui prin indepartarea clauzelor stipulate . . . . unor dispozitii imperative ale legii.

Unii autori adauga si o a treia functie, nulitatii actului juridic , rezultatul unei sinteze a celorlalte doua, anume functia de mijloc de garantie a principiului legalitatii in domeniul actelor juridice civile, in sensul ca, prin realizarea functiei preventive si a celei sanctionatorii se asigura respectarea normelor juridice civile ce reglementeaza conditia de valabilitate a actului juridic civil.

De retinut ca nu trebuie confundata nulitatea actului juridic civil cu ineficienta probatorie a inscrisului constatator. Se stie din materia dreptului probator ca pentru dovedirea unor actiuni juridice ( al caror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 lei ) legea are intocmirea unui inscris. Acest inscris, pentru a constitui un instrument probator, trebuie sa indeplineasca anumite conditii prevazute de lege. Nerespectarea acestor conditii atrage ineficienta inscrisului doveditor, ceea ce inseamna ca inscrisul lipsit de efectele sale in materie de proba, dar nu afecteaza validitatea operatiunii juridice ( negotium ) care poate fi dovedita, eventual prin alte mijloace de proba. Asa, de exemplu, neindeplinirea conditiei scrierii in intregime a inscrisului ori facerea mentiunii " bun si aprobat " inainte de semnarea ceruta pentru actul sub semnatura privata de textul articolului 1180 Codul Civil, atrage ineficienta inscrisului probator dar nu si a actului juridic pe care il constata. Daca insa inscrisul reprezinta o conditie pentru validitatea chiar a operatiunii juridice ( cazul actului juridic civil solemn ) nulitatea inscrisului atrage si nulitatea actului juridic.

Unii autori adauga si o a treia functie nulitatii actului juridic rezultand din sinteza celorlalte doua, anume functia de mijloc de garantie a principiului legalitatii in domeniul actelor juridice civile, in sensul ca prin realizarea functiei preventive si a celei sanctionatorii, se asigura respectarea normelor juridice civile ce reglementeaza conditia de valabilitate a actului juridic civil. Nulitatea apare si ca un mijloc juridic de respectare a ordinii publice si a bunelor moravuri.

In concluzie nulitatea se intemeiaza pe considerente care intervin in ordinea economica, sociala si politica si in anumite limite, pe considerente ce privesc apararea unor interese particulare ce reclama o ocrotire speciala.

Sectiunea a II - a Conceptia despre nulitate

In dreptul roman primitiv nulitatea actului era tot una cu inexistenta sa, ca si cum actul nu ar fi existat vreodata : nullum est negotium, nihil actum est sau cum de liniau autorii Marcel . . . . Si Georges Ripert : " actul nu mai exista din punct de vedere al legii, el nu avea . . . . Nici efect juridic, el nu avea nimic ". Pentru acea care nulitatea deriva fie din nerespectarea fie din lipsa unui . . . Pantru valabilitatea actului . . .

Intr-o alta conceptie se face deosebire intre functia potentiala a nulitatii si functia operativa a nulitatii, iar in analiza acesteia din urma functii se vorbeste printre altele de finalitatea preventiva ( Ovidiu Capatana op. cit. pag 212 - 214 ). Dar functia potentiala nu e altceva decat starea legala a actului juridic in intervalul de timp cuprins intre momentul incheierii si momentul anularii lui, perioada in care actul juridic lovit de nulitate se bucura totusi de o profunzime de validitate fara a mai fi nevoie de pronuntarea ei de catre instanta. Aceasta nulitate era denumita nulitate civila.

Mai tarziu in epoca imperiului, dreptul pretorian, pentru a da eficienta echitatii si a lipsi de efecte un act de care era valabil incheierii dupa dreptul civil, a introdus exceptiunile ( exceptiones ) si restituita in integrum ( repunerea in situatia anterioara ). Cu ajutorul lor pretorul roman putea sa paralizeze inechitatile care rezultau dintr-o formala aplicare a dreptului civil. Astfel prin restitutia in integrum pretorul fara a pronunta in mod direct nulitatea isi avea izvorul nu in lege ci in afara ei si nu opera de plin drept ci numai dupa ce era pronuntata de catre magistrat prin promovarea unei actiuni in justitie, altfel actul era privit ca valabil incheiat si isi producea toate efectele. Aceasta dualitate sub aspecte si motivatii diferite a condus in perioada redactarii monumentelor legislative europene la opinii divergente si dispute teoretice.

Dupa anul 1804 - al aparitiei Codului Civil Francez o complicatie in plus a adus aparitia termenului de " act inexistent " aplicat actului juridic ce nu a produs nici un efect, chiar inainte de a fi anulat, termen introdus in limbajul juridic de autorul german Zacharia si de autorii francezi Demalombe si Laureant . Acesta era definit ca un act juridic ce nu reuneste toate elementele de fapt pe care le presupune natura sau obiectul sau si in absenta carora este logic imposibil sa existe. Autorii mai sus amintiti apreciau ca ineficienta unui asemenea . . . este independenta de orice declaratie judiciara asupra sa, judecatorii trebuind sa recunoasca aceasta din oficiu. Se sustinea ca in cazul actelor inexistente nu este vorba de nulitate fiindca nu poate fi anulat un act care nu exista, actul nul fiind acela care reuneste toate elementele existentei sale, dar este lovit de ineficienta ca urmare ca el contravine unor prevederi legale.

Un ecou al actelor inexistente s-a regasit in Codul Civil German din 1901 care prin prevederile articolului 143 si urmatoarele a instituit o procedura de anulare actelor prin simpla declarare, fara interventia . . . .

In paralel adversarii acestei teze au sustinut ca pentru a lipsi un act de eficienta juridica este necesar ca nulitatea actului sa fie pronuntata printr-o sentinta judecatoreasca. Astfel George Plastara scria : " aceste numiri de nul anulabil si inexistent nefiind totdeauna potrivite , au dat nastere la numeroase confuziuni, lucru care a facut din teoria nulitatilor una din materiile cele mai obscure ale dreptului civil ". Un act juridic incheiat cu nerespectarea conditiilor prevazute de lege pentru valabilitatea lui, exista si produce efecte juridice chiar daca este lovit de nulitate absoluta si deci, lipsit de valoare juridica. El face credinta, deci el nu este inexistent. Aparenta de existenta valabila pe care o creeaza trebuie sa fie distrusa de catre instanta judecatoreasca singura in masura sa il declare ineficient si sa se desfiinteze eventualele lui efecte. Deci actul juridic nul sau anulabil exista si are un continut aparent valabil si este producator de efecte pana la data ramanerii . . . . . a hotararii judecatoresti care constata sau pronunta desfiintarea sa. Asadar nu avem o categorie a actelor juridice inexistente, avand doar acte nule si acte anulabile adica acte lovite de nulitate absoluta sau de nulitate relativa.

Nulitatea absoluta a unui act rezulta fie din lipsa unora sau a mai multora dintre elementele esentiale pentru validitatea sa ( consimtamant, obiect, cauza ) fie din faptul ca a fost incheiat prin nerespectarea unei interdictii legale ( ex. obiectul nu se afla in circuitul civil ).

Nulitatea relativa o intalnim atunci cand una dintre parti ( sau ambele) nu au capacitatea legala de a incheia acte juridice sau consimtamantul dat a fost viciat ( prin eroare, dat, violenta ).

Nulitatea absoluta face ca actul juridic sa fie " nul de drept ", constatarea nulitatii pe care o poate intenta orice persoana interesata ( sau o poate invoca pe cale de exceptie in aparare ) in orice moment.

Nulitatea relativa face ca actul sa fie anulabil, caracterul relativ al acestuia consta in faptul ca ea nu poate fi invocat decat de o persoana pentru protectia careia a fost instituita ( adica de incapabil sau de catre cal al carui consimtamant a fost . . . si numai in interiorul termenului de prescriptie ).

In conceptia clasica, care se afla inca sub incidenta dreptului roman, nulitatea era asimilata cu ineficacitatea actului juridic civil in totalitatea sa, fiind tratata ca o stare organica a acestuia, deoarece s-a incheiat cu nesocotirea dispozitiilor legale. Nulitatea avea ca efect desfiintarea actului juridic in intregime si ca o consecinta, nimicirea tuturor efectelor sale. Desi nulitatea era