ORDINEA JURIDICA SI SUPREMATIA DREPTULUI COMUNITAR

ORDINEA JURIDICA SI SUPREMATIA DREPTULUI COMUNITAR

1. Costa-Enel - 6/64 - 1964,1251

Spre deosebire de tratatele internationale obisnuite, Tratatul CEE si-a creat propria sa ordine juridica. Aceasta, odata cu intrarea in vigoare a tratatului, a devenit o parte integranta a ordinilor juridice ale statelor membre, pe care instantele acestora sunt obligate sa o respecte. Creand o Comunitate cu o durata nelimitata, avand propriile sale institutii, propria sa personalitate juridica, propria sa capacitate juridica si capacitate de reprezentare pe plan international si, mai ales, puteri reale promovand dintr-o limitare a suveranitatii sau dintr-un transfer al competentelor dinspre state spre Comunitate, statele membre si-au limitat drepturile suverane si au creat astfel un set de norme juridice care ii obliga, atat pe cetatenii lor, cat si pe ele insele.

Integrarea in sistemele normative ale fiecarui stat membru a prevederilor care provin de la Comunitate si, intr-un mod mai general, termenii si spiritul Tratatului nu permit statelor, ca un corolar, sa acorda intaietate unei masuri unilaterale si ulterioare asupra unui sistem normativ acceptat de ele pe baza de reciprocitate. Prin urmare, o astfel de masura nu poate fi incompatibila cu acest sistem normativ. Sistemul juridic nascut din Tratat, izvor independent de drept, nu poate fi, din pricina naturii sale speciale si originale, surclasat de catre normele juridice interne, oricare ar fi forta lor juridica, fara a fi lipsit de caracterul sau de drept comunitar si fara ca insasi fundamentul juridic al Comunitatii sa fie pus sub semnul intrebarii.

Transferul intreprins de state de la sistemul lor normativ intern catre sistemul legal al Comunitatii in ceea ce priveste drepturile si obligatiile prevazute de Tratat implica o permanenta limitare a drepturilor suverane ale acestora.

2. Walt Wilhelm - 14/68 - 1969, 0001

1. Tratatul CEE a creat propria sa ordine juridica, integrata in ordinile juridice ale statelor membre, si care trebuie respectata de catre instantele acestora. Ar fi impotriva naturii unei asemenea ordini sa permita statelor membre introducerea sau stabilirea unor masuri capabile sa afecteze eficienta practica a Tratatului.

Forta obligatorie a Tratatului si a masurilor luate pentru aplicarea sa nu trebuie sa difere de la un stat la altul ca rezultat al masurilor interne, pentru ca functionarea sistemului comunitar sa nu fie impiedicata si nici desavarsirea scopurilor Tratatului sa nu fie pusa in pericol.

Prin urmare, conflictele dintre reglementarile Comunitatii si cele nationale trebuie sa fie rezolvate aplicand principiul prioritatii dreptului comunitar.

2. Atata vreme cat un regulament adoptat conform art. 87 (2)(e) din Tratat nu a dispus altfel, autoritatile nationale pot actiona impotriva unei intelegeri in conformitate cu legile lor nationale competente, chiar si atunci cand o examinare a intelegerii din punctul de vedere al conformitatii cu dreptul comunitar este pe rol in fata Comisiei, cu conditia totusi ca aplicarea dreptului national sa nu prejudicieze aplicarea deplina si uniforma a dreptului comunitar sau efectele masurilor luate pentru aplicarea sa. Daca existenta unor proceduri paralele antreneaza sanctiuni subsecvente, o exigenta generala a dreptului natural cere ca orice decizie anterioara care stabileste o pedeapsa sa fie luata in considerare atunci cand se determina sanctiunea care se impune.

3. Internationale Handelsgesellschaft - 11/70 - 1970, 1125

1. Validitatea masurilor adoptate de catre institutiile Comunitatii poate fi interpretata numai in lumina dreptului comunitar. Dreptul nascut din Tratat, izvor independent de drept, nu poate fi din pricina naturii sale intime speciale si originale, surclasat de catre prevederile legale interne, oricare ar fi forta lor juridica, fara a fi lipsit de caracterul sau de drept comunitar si fara ca insasi fundamentul juridic al Comunitatii sa fie pus sub semnul intrebarii. Prin urmare, validitatea unei masuri comunitare sau efectul sau in interiorul unui stat membru nu pot fi afectate pe motivul ca ar contraveni fie drepturilor fundamentale, asa cum sunt ele definite de catre Constitutia acelui stat, fie principiilor structurii sale constitutionale (Hotararea din 15 iulie 1964, Cauza 6/64, CJCE Rep. 1964, pag. 594).

2. Respectarea drepturilor fundamentale este parte integranta a principiilor generale de drept aparate de catre Curtea de justitie. Protectia acordata unor asemenea drepturi, atata timp cat este inspirata de traditiile constitutionale comune statelor membre, trebuie sa fie asigurata in cadrul structurii si obiectivelor Comunitatii (Hotararea din 12 noiembrie 1969, cauza 29/69, CJCE Rep. 1969, pag. 425).

3. Cerinta din partea reglementarilor comunitatii in domeniul agriculturii ca posesorii licentelor de import-export sa fie obligati sa efectueze tranzactiile propuse sub conditia depunerii unei garantii constituie o metoda care este atat necesara cat si adecvata scopurilor art. 40 (3) si 43 din Tratatul CEE, pentru a permite autoritatilor competente sa-si aleaga in modul cel mai eficient interventiile pe piata cerealelor. Sistemul garantiilor nu incalca nici un drept fundamental.

4. Conceptul de forta majora adoptat de catre reglementarile din domeniul agriculturii nu se limiteaza la imposibilitatea absoluta, ci trebuie inteles in sensul unor imprejurari neobisnuite, care scapa controlului importatorului sau exportatorului, si ale caror consecinte, in ciuda tuturor precautiilor, nu ar fi putut fi evitate decat cu pretul unui imens sacrificiu (Hotararea din 11 iulie 1968, Cauza 4/68, CJCE Rep. 1968, pag. 563).

5. Restrangand posibilitatea renuntarii la obligatia de a exporta si limitand dreptul la eliberarea garantiei la cazurile de forta majora, legiuitorul comunitar a adoptat o prevedere care, fara a impune o povara exagerata importatorilor sau exportatorilor este adecvata asigurarii functionarii normale a organizarii pietei de cereale in interesul general, asa cum este acesta definit in art. 39 din Tratat.

4. Simmenthal II - 106/77 - 1978, 0629

1. Curtea de justitie considera o cerere de pronuntare a unei hotarari premergatoare, in aplicarea art. 177 din Tratat, ca fiind adusa in mod justificat in fata sa, atata timp cat trimiterea nu a fost retrasa de catre instanta de la care emana si nici nu a fost casata de catre o instanta superioara.

2. Aplicabilitatea directa a dreptului comunitar inseamna aplicarea deplina si uniforma a reglementarilor sale in toate statele membre, incepand cu data intrarii lor in vigoare si atata timp cat acestea continua sa fie in vigoare. Prevederile direct aplicabile sunt un izvor direct de drepturi si obligatii pentru toti cei pe care ii afecteaza, fie state membre sau persoane fizice; aceasta consecinta priveste de asemenea orice instanta nationala a carei sarcina este, ca organ al unui stat membru, sa apere drepturile conferite persoanelor fizice de catre dreptul comunitar.

3. In conformitate cu principiul primatului dreptului comunitar, relatia dintre prevederile Tratatului si masurile direct aplicabile de catre institutii, pe de o parte, si dreptul national al statelor membre, pe de alta parte, consta in faptul ca aceste prevederi si masuri nu numai ca prin intrarea lor in vigoare fac in mod automat inaplicabila orice prevedere contrara a dreptului national in vigoare dat, atata timp cat ele fac parte integranta din ordinea juridica aplicabila pe teritoriul fiecarui stat membru si primeaza in raport cu normele nationale ale acesteia, ele impiedica totodata adoptarea valabila a unor noi masuri legislative nationale in masura in care ele ar fi incompatibile cu prevederile Comunitatii.

Daca s-ar admite ca masurile legislative nationale care incalca domeniul in care Comunitatea isi exercita puterea legislativa sau care sunt intr-un alt mod incompatibile cu prevederile dreptului comunitar, au avut vreun efect valabil, s-ar ajunge la negarea in aceeasi masura a eficientei obligatiilor asumate neconditionat si irevocabil de catre statele membre in temeiul Tratatului, periclitandu-se astfel insasi fundamentele Comunitatii.

4. O instanta nationala chemata, in limitele propriei sale competente, sa aplice prevederile dreptului comunitar, are obligatia sa asigure efectul deplin al acestor dispozitii, refuzand chiar din oficiu, daca este necesar, sa aplice orice prevedere contrara din dreptul intern, chiar adoptata ulterior normei comunitare, si nu este nevoie ca instanta sa solicite sau sa astepte mai intai abrogarea unor astfel de prevederi pe cai legislative sau constitutionale.