 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Administratie | Contabilitate | Contracte | Criminalistica | Drept | Legislatie |
Organizatia Internationala a Muncii (O.I.M.)
REZUMAT
Acest capitol prezinta structura si specificul normelor adoptate de cea mai vasta institutie specializata a Organizatiei Natiunilor Unite in ceea ce priveste protectia si promovarea drepturilor economice si sociale. Prin conventiile si recomandarile adoptate, Organizatia Internationala a Muncii a creat Codul international al muncii, ce a influentat activitatea de reglementare si a altor organizatii internationale cu atributii in materie.
Totodata, sunt prezentate mecanismele de control structurate in cadrul acestei organizatii, si anume controlul regulat si procedurile speciale, inclusiv cele vizand protectia libertatii sindicale si a drepturilor sindicale.
a. Istoric; domenii de activitate
Organizatia Internationala a Muncii, cea mai veche si mai vasta institutie specializata din sistemul Organizatiei Natiunilor Unite, a luat fiinta in anul 1919 prin Tratatul de la Versailles(partea XIII), concretizand ideea fundamentala inscrisa in Constitutia sa conform careia o pace universala si durabila nu se poate stabili decat pe baza justitiei sociale.
In acceptiunea O.I.M., justitia sociala implica respectul drepturilor omului, un nivel de viata decent, conditii de munca umane, perspective pozitive pentru ocuparea fortei de munca si securitatea economica.
In 1944, prin Declaratia de la Philadelphia, au fost dezvoltate scopurile si principiile sale fundamentale, afimandu-se principial ca:
- munca nu este o marfa:
- libertatea de expresie si de asociere este o conditie indispensabila a unui progres sustinut:
- saracia, oriunde ea exista, constituie un pericol pentru prosperitatea tuturor:
- toate fiintele umane, fara deosebire de rasa, credinta sau sex, au dreptul de a-si urmari progresul lor material si dezvoltarea lor spirituala in libertate si demnitate, in securitate economica si cu sanse egale.
Organizatia Internationala a Muncii este singura institutie internationala ce functioneaza pe principiul tripatitismului, politica si programele sale fiind formulate de reprezentantii patronatelor si ai sindicatelor pe picior de egalitate cu cei guvernamentali. O.I.M. incurajeaza, de asemenea, instaurarea tripartitismului in cadrul statelor membre, indemnandu-le sa stabileasca un dialog social eficient prin asocierea organizatiilor sindicale si patronale la elaborarea si, daca este cazul, la punerea in aplicare a politicilor nationale in domeniul social si economic, ca si in multe alte sectoare.
Considerandu-se ca "neadoptarea de catre o natiune anume a unui regim de munca cu adevarat uman constituie un obstacol in calea eforturilor altor natiuni doritoare sa imbunatateasca soarta muncitorilor in propriile lor tari" , O.I.M. a constituit si constituie cadrul institutional cel mai adecvat care, la scara internationala, permite abordarea problemelor si preconizarea solutiilor pentru ca peste tot in lume conditiile de munca si securitate sociala sa fie cat mai bune.
In concretizarea principiilor constitutionale, Organizatia Internationala a Muncii si-a structurat activitatile in urmatoarele directii:
- elaborarea de politici si de programe internationale ce vizeaza promovarea drepturilor fundamentale ale omului, ameliorarea conditiilor de viata si de munca si dezvoltarea posibilitatilor de angajare in munca:
- stabilirea normelor internationale de munca in paralel cu structurarea unui sistem de control al aplicarii normelor, destinat sa orienteze actiunea nationala in sensul aplicarii acestor principii:
- organizarea unui vast program de cooperare tehnica pe plan international, definit si pus in aplicare in cadrul unui parteneriat activ cu mandantii, menit sa ajute tarile sa aplice in mod concret aceste principii:
- derularea de programe de formare, de invatamant, de cercetare si publicatii ce vin in sprijinul celorlalte forme de activitate.
b. Structura O.I.M.
Organizatia Internationala a Muncii este compusa dintr-o adunare generala anuala, Conferinta Internationala a Muncii, un consiliu executiv- Consiliul de Administratie, si un secretariat permanent- Biroul International al Muncii (B.I.M.). Organizatia isi desfasoara activitatea si prin organisme subsidiare, cum ar fi conferintele regionale, comisiile industriale si reuniunile de experti.
Conferinta Internationala a Muncii alege Consilul de administratie, adopta bugetul O.I.M., finantat prin contributia statelor membre, stabileste norme internationale in domeniul muncii, oferind, totodata, un cadru global pentru discutarea problemelor sociale si de munca. Delegatia nationala a fiecarei tari cuprinde doi reprezentanti ai guvernului, un reprezentant al patronatului si unul din partea organizatiilor sindicale insotiti de consilieri tehnici dupa necesitati. Delegatii patronatelor si ai sindicatelor se bucura de libertate de expresie. Ei pot fi in dezacord cu guvernele lor, ca si intre ei, ceea ce se si intampla adesea.
Consiliul de Administratie are, de regula, trei sesiuni pe an la Geneva, in vederea adoptarii unor decizii privind chestiuni politice, precum si a programelor de actiune. Ca si Conferinta, Consiliul de Administratie este de natura tripartita. El este alcatuit din 28 de membri din partea guvernelor, 14 din partea organizatiilor patronale si 14 din partea sindicatelor. Guvernele unui numar de 10 state puternic industrializate sunt reprezentate permanent, restul membrilor fiind alesi la fiecare 3 ani de Conferinta.
Consiliul de Administratie are un rol important in ceea ce priveste controlul aplicarii normelor internationale ale muncii. El a instituit, in acest scop, trei organisme, asupra carora vom mai reveni, si anume: Comisia de experti pentru aplicarea conventiilor si recomandarilor, Comisia de investigare si de conciliere in materia libertatii sindicale si Comitetul libertatii sindicale.
Biroul International al Muncii este, asa cum am amintit, secretariatul permanent al O.I.M.. El elaboreaza documentele si rapoartele care constituie documentatia indispensabila pentru conferintele si reuniunile organizatiei. De asemenea, B.I.M. recruteaza expertii pentru activitatile de cooperare tehnica ce se deruleaza in lumea intreaga. B.I.M. organizeaza activitati diverse de publicare si publicare a unor documente privind o sfera larga de probleme sociale si de munca.
c. Normele internationale in domeniul muncii
Una dintre sarcinile principale ale Organizatiei Internationale a Muncii a fost, inca de la crearea sa, imbunatatirea conditiilor de munca si viata prin construirea unui cuprinzator cod de legi si practici. Se poate spune, astfel, ca O.I.M. a creat dreptul international al muncii prin cele 188 conventii si 199 recomandari adoptate pana in anul 2007.
Conventiile O.I.M. sunt instrumente juridice ce reglementeaza unul sau altul dintre aspectele administrarii fortei de munca, ale bunastarii sociale sau ale drepturilor omului. Ratificarea unei conventii implica o dubla obligatie din partea unui stat membru: ea este un angajament de a aplica prevederile conventiei respective si, in acelasi timp, indica disponibilitatea statului ratificant de a accepta masurile de supraveghere internationala specifice organizatiei.
Recomandarile adoptate de catre O.I.M. sunt instrumente juridice similare conventiilor, nefiind insa supuse ratificarii si cuprinzand orientari mai detaliate. Ele nu au, asadar, forta juridica, ci ofera un model si un stimul pentru legislatia si practica tarilor membre. De regula, o data cu o conventie se adopta o recomandare corespondenta.
Conventiile si recomandarile sunt adoptate dupa ce obtin doua treimi din voturile Conferintei Internationale a Muncii. Ele sunt definitivate la capatul unui proces ce incepe cu studiul comparativ al legislatiei si practicii in statele membre si continua cu analiza proiectelor instrumentelor normative internationale de catre B.I.M., guverne, sindicate, patronate, precum si de catre o comisie speciala tripartita instituita in timpul Conferintei Internationale a Muncii.
Dat fiind ca normele O.I.M. se adreseaza unor tari cu structuri sociale foarte diversificate, mai mult sau mai putin dezvoltate din punct de vedere economic, au fost concepute o serie de formule menite sa permita unui numar cat mai mare de state sa asigure in mod progresiv nivelul de de protectie dorit. Astfel, se ofera posibilitatea acceptarii doar a anumitor parti ale unei conventii , a excluderii anumitor sectoare de activitate, categorii de muncitori sau anumitor regiuni ale tarii din campul de aplicare a conventiei. Mai trebuiesc amintite, in acest sens, " clauzele de aplicare graduala" care permit de a ridica in mod progresiv nivelul de aplicare sau de largire a campului de protectie. De asemenea, in unele situatii sunt adoptate conventii care se limiteaza la enuntarea principiilor fundamentale, norme mai precise si mai detaliate figurand in recomandari complementare. Mai amintim posibilitatea oferita de unele conventii de a alege solutii diferite pentru a rezolva o problema, ca si supletea prevazuta in metodele de aplicare.
Totusi, trebuie subliniat ca asemenea clauze de aplicare graduala nu pot fi incluse in conventiile privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului.
In sistemul O.I.M. sunt cunoscute si asa-numitele conventii "promotionale" prin care statele se angajeaza, in momentul ratificarii, sa atinga obiectivele enuntate, dar prin metode care, in mare parte, sunt lasate la discretia lor, ca si, de altfel, calendarul masurilor ce urmeaza a fi aplicate.
d. Codul international al muncii - continut
Cele 185 conventii si 195 recomandari adoptate de catre O.I.M. in perioada 1919-2004 constituie, asadar, codul international al muncii. Analiza continutului acestor norme demonstreaza ca O.I.M. are o competenta generala, ele privind, de fapt, toate aspectele ce tin de munca si securitate sociala. Ele acopera, conform clasificarii realizate de O.I.M. insasi4 , urmatoarele domenii:
1. Drepturile fundamentale ale omului
In fapt, toate normele O.I.M. sunt reflexia vointei statelor membre de a asigura prin reglementare internationala un drept fundamental al omului: dreptul la munca si securitate sociala, precum si drepturile conexe acestuia.
Dar pentru pentru ratiuni de sistematizare vom cuprinde in categoria conventiilor vizand garantarea drepturilor fundamentale ale omului pe cele referitoare la:
A. Libertatea sindicala
Materia libertatii sindicale a fost reglementata prin mai multe conventii, dintre care doua sunt de o deosebita importanta, si anume Conventia nr.87 privind libertatea sindicala si protectia dreptului sindical (1948) si Conventia nr.98 privind dreptul de organizare si de negociere colectiva (1949).
Prima dintre ele, Conventia nr.87, prevede ca muncitorii si patronii, fara nici o deosebire, au dreptul, fara autorizare prealabila, sa constituie organizatii, la alegerea lor, precum si sa se afilieze la aceste organizatii, cu singura conditie de a se conforma statutelor acestora din urma (art. 2). Autoritatile publice trebuie sa se abtina de la orice interventie de natura sa limiteze acest drept sau sa-i impiedice exercitarea legala (art.3 par.2). In acest sens, conventia stabileste garantii menite sa permita organizatiilor sindicale sa-si desfasoare activitatea in deplina independenta. Totusi, in exercitarea acestor drepturi care le sunt recunoscute de catre conventie, cei interesati si organizatiile ce-i reprezinta sunt tinuti sa respecte legalitatea. Pe de alta parte, legislatia nationala si maniera in care ea este aplicata nu trebuie, totusi, sa aduca atingere garantiilor prevazute de conventie.
Conventia nr.98 urmareste ca organizatiile de muncitori si de patroni sa beneficieze de o protectie adecvata impotriva oricaror acte de ingerinta ale unora fata de celelalte(art.2). Pentru aceasta, trebuiesc luate masuri corespunzatoare conditiilor nationale pentru a incuraja si a promova dezvoltarea si folosirea cat mai larga a procedurilor de negociere voluntara . Sunt interzise actele prin care se subordoneaza angajarea unui muncitor conditiei de a nu se afilia la un sindicat sau de a inceta sa faca parte dintr-un sindicat.
B. Interzicerea muncii fortate
Conventia nr. 29 privind munca fortata (1930) vizeaza suprimarea recurgerii la munca fortata sau obligatorie sub toate formele ei. Totusi, Conventia nu se aplica, sub rezerva anumitor conditii si garantii, in cazul: serviciului militar obligatoriu, anumitor obligatii civice, munca in penitenciar, munca depusa in cazuri de forta majora.Cu o singura exceptie, munca fortata sau obligatorie, sub toate formele ei, va trebui sa fie remunerata(art.140).
O alta conventie, si anume Conventia nr.105 privind abolirea muncii fortate (1957), a interzis folosirea muncii fortate si obligatorii in scopuri politice, ca metoda de mobilizare si utilizare a fortei de munca in scopul dezvoltarii economice, ca masura de disciplina a muncii si pedeapsa pentru participarea la greve si ca masura de discriminare rasiala, sociala, nationala sau religioasa.
C. Egalitatea de sanse si tratament
Conventia cea mai importanta in materie este Conventia nr.111 privind discriminarea in domeniul ocuparii fortei de munca si exercitarii profesiei (1958). Discriminarea este definita ca fiind orice diferentiere, excludere sau preferinta intemeiata pe rasa, culoare, sex, religie, convingeri politice, ascendenta nationala sau origine sociala, care are ca efect sa suprime sau sa stirbeasca egalitatea de sanse sau de tratament in materie de ocupare a fortei de munca si de exercitare a profesiei (art.1, par.1, lit.a). Campul de aplicare a Conventiei include accesul la pregatirea profesionala, accesul la ocuparea fortei de munca si la exercitarea diferitelor profesii, precum si conditiile de ocupare a fortei de munca.
Ca atare, statul care ratifica aceasta conventie trebuie sa abroge orice dispozitie legislativa si sa modifice orice dispozitie sau practica administrativa incompatibila cu politica mentionata, sa adopte legi si sa incurajeze programe de educare capabile sa asigure acceptarea si aplicarea politicii nationale in colaborare cu organizatiile lucratorilor si patronilor.
Romania a ratificat toate conventiile O.I.M. ce se raporteaza la drepturi fundamentale ale omului in procesul muncii.
Mai trebuie sa amintim ca in anul 1998 a fost adoptata Declaratia O.I.M. referitoare la principiile si drepturile fundamentale ca o expresie a angajamentului guvernelor, organizatiilor patronale si sindicale de a promova valorile umane fundamnetale- valor care sunt de prima importanta pentru viata economica si sociala a oricarei societati. Aceste principii si drepturi sunt
Libertatea de asociere si recunoasterea efectiva adreptului de negociere colectiva
Eliminarea oricarei forme de munca fortata sau obligatorie;
Abolirea efectiva a muncii copiilor
Eliminarea discriminarii in materie de angajare si profesie
Declaratia stabileste in mod clar ca aceste drepturi sunt universale si se aplica tuturor popoarelor si tuturor statelor, indifferent de nivelul lor de dezvoltare economica. Pentru tarile care n-au ratificat toate conventiile fundamentale din domeniul drepturilor omului, Declaratia prevede elaborarea unor rapoarte anuale privind progresele realizate la nivel nationale, ca si dificultatile intampinate in procesul de ratificare.
2. Ocupare
a.Politica de ocupare
Obiectivul unei depline ocupari a fortei de munca, in scop productiv si in conditii de libera alegere a muncii este promovat de Conventia nr.122 privind politica de ocupare a fortei de munca(1964). Politica adoptata in vederea atingerii obiectivului mentionat va trebui sa aiba in vedere stadiul si de nivelul dezvoltarii economice, precum si de legaturile dintre obiectivele utilizarii fortei de munca si alte obiective economice si sociale si va fi aplicata prin metode adaptate la conditiile si obiceiurile nationale(art.1, par.3). In plus, reprezentantii celor ce angajeaza si ai lucratorilor vor trebui sa fie consultati asupra politicilor de angajare, pentru ca sa se tina seama in mod deplin de experienta si opinia lor, ca ei sa colaboreze la elaborarea acestor politici si sa ajute la obtinerea sprijinului in favoarea acestora.
Conventia nr.168 privind promovarea angajarii si protectia contra somajului (1988) stabileste in sarcina statelor ratificante obligatia coordonarii sistemelor de protectie contra somajului cu politicile de ocupare.
Doua dintre conventii concretizeaza principiul timpului de munca elastic ce caracterizeaza o politica de ocupare moderna. Este vorba de Conventia nr.175 privind munca cu timp partial (1994), precum si de Conventia nr. 177 privind lucrul la domiciliu (1996).
B.Serviciul de angajare
In baza Conventiei nr.88 (1948), statul trebuie sa instituie un serviciu public si gratuit de angajare. De asemenea, Conventia nr.96 privind birourile de plasare cu plata (1949) prevede suprimarea progresiva a birourilor de plasare cu plata.
C. Orientare si formare profesionala
Conventia nr. 142 privind punerea in valoare a resurselor umane (1975) solicita statelor parti sa adopte si sa dezvolte politici si programe complete si concertate de orientare si formare profesionala, prin stabilirea, in special datorita serviciilor de angajare, a unei relatii stranse intre orientarea si formarea profesionala, pe de o parte, si ocuparea fortei de munca, pe de alta parte.
D. Readaptarea si angajarea persoanelor handicapate
Dispozitiile Conventiei nr.159(1983) vizeaza sa asigure persoanelor handicapate, in deplina egalitate, un loc de munca convenabil , ca si insertia lor sociala.
E. Securitatea angajarii
Conventia nr.158 privind concedierea(1982) urmareste protejarea muncitorilor in cazul incetarii relatiei de munca la initiativa patronilor.
3. Politica sociala
O Conventie generala privind politica sociala nr.117 (obiective si norme de baza) a fost adoptata in 1962. Ea statueaza, principial, ca orice politica trebuie sa urmareasca in primul rand bunastarea si dezvoltarea populatiei, precum si incurajarea acesteia catre progresul social. De asemenea, in definirea oricarei politici de importanta generala va trebui sa se tina seama de repercusiunile acestei politici asupra bunastarii populatiei (art.1). In vederea concretizarii acestor obiective, Conventia instituie o serie de norme de baza privind, in special, nivelurile de salarizare, protectia salariilor, protectia contra oricarei discriminari, varsta minima de admitere la angajare, precum si educatie si formare profesionala.
4. Administratia muncii
In aceasta categorie sunt grupate norme ce vizeaza instituirea unor ministere ale muncii competente si eficiente. Sunt avute in vedere domenii de activitate cum sunt:
a. Inspectia muncii
Conventia nr.81 (1947) prevede un sistem de inspectie a muncii menit sa asigure aplicarea dispozitiilor legale relative la conditiile de munca si de protectie a muncitorilor in unitatile industriale si, in mod facultativ, in cele comerciale.
b. Statistici
In baza Conventiei nr.160 privind statisticile de munca(1985) statele ratificante se obliga sa publice periodic statistici de baza
intr-o serie de domenii expres prevazute de conventie. In situatia elaborarii sau revizuirii conceptelor, definitiilor si metodologiei utilizate in acest scop, acestea trebuie sa ia in considerare normele si directivele cele mai recente stabilite sub auspiciile O.I.M.
c.Consultari tripartite
O.I.M. a adoptat in 1976 Conventia nr.144 prin care se instituie in sarcina statelor ce o ratifica obligatia asigurarii unor consultari tripartite in vederea punerii in aplicare a normelor internationale ale muncii. Natura si formele procedurilor de consultare sunt stabilite conform practicii nationale si dupa consultarea organizatiilor reprezentative ale patronilor si lucratorilor.
5. Relatii profesionale
In aceasta categorie sunt incluse o serie de instrumente normative ce se refera la diverse aspecte ale relatiilor intre patroni si lucratori.
a. Negociere colectiva, conciliere si arbitraj voluntare, consultare si colaborare
Amintim, in acest sens, Conventia nr. 154 privind negocierea colectiva (1981), prin care se promoveaza negocierea colectiva libera si voluntara in toate domeniile de activitate economica, cu exceptia fortelor armate si politiei care pot fi exceptate. In ce priveste functia publica, prin legislatie sau practica nationala pot fi fixate modalitati speciale de aplicare (art.1).
b.Comunicatii in interiorul intreprinderii, analiza reclamatiilor
Referitor la aceste aspecte ale relatiilor profesionale, in cadrul O.I.M. nu au fost adoptate conventii, ci doua recomandari, nr.129 si 130, ambele din 1967, prin care se expun elementele unei politici de comunicare la nivelul intreprinderii , reafirmandu-se dreptul muncitorilor (individuali sau in grup) de a inainta reclamatii care sa nu ramana nesolutionate.
6. Conditii de munca
a. Salarii
Conventia nr.131 privind fixarea salariilor minime (1970) solicita statelor ratificante sa instituie un sistem de salarii minime care sa protejeze toate grupurile de salariati ale caror conditii de munca sunt de asemenea natura incat acestor salariati sa li se asigure o protectie corespunzatoare. Aceste gupuri sunt determinate de acord cu organizatiile reprezentative ale celor care angajeaza si ale lucratorilor sau dupa deplina consultare a acestora.
Protectia salariilor este asigurata de Conventia nr.95 (1949). Se instituie obligatia platii rapide si integrale a salariului prin evitarea practicilor care sunt de natura sa sporeasca peste masura dependenta salariatilor fata de patron. Retinerile din salariu nu vor fi autorizate decat in conditiile si limitele prescrise de legislatia nationala sau stabilite printr-un contract colectiv ori o hotarare arbitrala (art.8).
b. Durata muncii, munca de noapte si concedii
Prima conventie adoptata de O.I.M. in anul 1919 fixa durata maxima a muncii in industrie la 8 ore pe zi si 48 ore pe saptamana. Mai tarziu, prin Recomandarea nr.116 (1962) se incuraja adoptarea principiului saptamanii de 40 ore fara reducerea salariului.
Normele privind munca de noapte (Conventia nr.171 din 1990 si recomandarea corespondenta) vizeaza protectia femeilor si copiilor sau adolescentilor.
Repausul saptamanal face obiectul Conventiei nr.14 (1921), iar concediile anuale platite de cel putin trei saptamani sunt prevazute de Conventia nr.132(1970).
c. Securitatea si sanatatea la locul de munca
Acest subiect face obiectul a peste 30 de conventii si al unui numar si mai ridicat de recomandari, adeverind faptul ca el este in centrul preocuparilor O.I.M.
Conventia nr. 155 privind securitatea si sanatatea muncitorilor (1981) vizeaza crearea unei politici coerente in materie de securitate si sanatate a muncitorilor si mediului de munca. Conventia defineste directiile de actiune ale unei astfel de politici. Ea stabileste o serie de norme destul de detaliate privind actiunile la nivel national, precum si la nivel de intreprindere.
De asemenea, o serie de norme vizeaza sa protejeze muncitorii contra unor riscuri precise. Printre conventiile adoptate in ultimii ani, se refera la acest aspect, Conventia nr.172 privind conditiile de munca in hoteluri si restaurante (1991), Conventia nr. 174 asupra prevenirii accidentelor industriale majore (1993), Conventia nr. 176 privind securitatea si sanatatea in mine (1995).
d. Servicii sociale, locuinte, timp liber
O serie de recomandari (21/1924, 102/1956, 115/1961) stabilesc norme in aceste sectoare complementare prestarii muncii propriu-zise.
7. Securitate sociala
Si acest domeniu a fost bogat normativizat prin conventii si recomandari
Conventia cadru in materie este Conventia nr.102 privind securitatea sociala (norme minime) din 1952. Prin adoptarea ei s-a urmarit sa se instituie, cu flexibilitatea ceruta de diversitatea existenta in statele membre, a unor niveluri minime de prestatii in 9 ramuri ale securitatii sociale, considerate ca fiind esentiale (ingrijiri medicale, indemnizatii de boala, prestatii de somaj, prestatii de batranete, prestatii in cazul accidentelor de munca si al bolilor profesionale, prestatii catre familii, prestatii de maternitate, prestatii de invaliditate si prestatii pentru urmasi). Pentru a ratifica aceasta Conventie, statul interesat trebuie sa se angajaze sa respecte normele prevazute pentru cel putin 3 din ramurile enumerate, din care una cel putin din cele referitoare la prestatiile de somaj, accidente de munca si boli profesionale, batranete, invaliditate sau urmasi. Ulterior momentului ratificarii, statul respectiv isi poate asuma angajamentul respectarii si cu privire la alte ramuri.
Pe langa Conventia nr. 102, au fost adoptate numeroase conventii care detaliaza diferitele domenii ale securitatii sociale.
8. Munca femeilor
Normele O.I.M. urmaresc sa asigure egalitatea de remunerare(Conventia nr.100/1951) a femeilor cu barbatii, precum si sa instituie masuri suplimentare de protectie in cazul maternitatii(conventiile nr.3/1919, nr.103/1952 si nr. 183/2000), al muncii de noapte(Conventia nr.89/1948), interzicandu-se totodata munca femeilor in muncile subterane (Conventia nr.45/1935).
9. Munca copiilor si adolescentilor
Ca si in cazul muncii femeilor, munca copiilor si adolescentilor a fost reglementata prin conventiile O.I.M. Au fost stabilite, astfel, norme privind varsta minima de admitere la angajare (Conventia nr.138/1973) care nu poate fi sub 15 ani, sau 18 ani pentru muncile periculoase, precum si referitoare la examenul medical la angajare (conventiile nr.77/1946 si 124/1965) De asemenea, adolescentii sub 18 ani nu pot fi folositi in munci de noapte (conventiile nr.79/1946 si 90/1948).
De asemenea, pentru a se evita exploatarea muncii copiilor a fost adoptata Conventia nr. 182/1999 privind eliminarea celor mai grave forme de munca a copiilor.
10. Alte categorii de muncitori
Norme de protectie a altor categorii de muncitori pot fi regasite in sistemul conventional O.I.M. Ne vom limita insa, in continuare, la enumerarea lor.
- muncitorii varstnici
- muncitorii migranti
- muncitorii indigeni, muncitorii din teritoriile nemetropolitane, popoare indigene si tribale
- marinari (mai mult de 50 conventii si recomandari)
- pescari
- muncitori agricoli
- docheri
- personal infirmier.
e. Mecanisme de control
Ratificarea uneia sau alteia dintre conventiile O.I.M. de catre un stat implica angajamentul acestuia de a lua toate masurile necesare pentru a concretiza prevederile acestora. Conform Constitutiei O.I.M. , exista un control regulat bazat pe sistemul rapoartelor si un sistem cvasijurisdictional bazat pe sistemul plangerilor si reclamatiilor.
A. Controlul regulat
Guvernele trebuie sa prezinte rapoarte catre B.I.M. asupra masurilor luate pentru a supune conventiile nou adoptate autoritatilor competente, asupra cadrului legislativ si a practicii lor in ceea ce privesc conventiile neratificate, ca si asupra masurilor luate pentru a pune in aplicare conventiile ratificate. Rapoartele asupra conventiilor ratificate sunt realizate dupa un formular de raport aprobat de catre Consiliul de Administratie. Copii dupa aceste rapoarte trebuiesc transmise organizatiilor sindicale si patronale cele mai reprezentative.
Rapoartele guvernelor sunt examinate in prima instanta, in sedinta anuala, de Comisia de experti pentru aplicarea conventiilor si recomandarilor compusa din 20 personalitati independente de prim plan, cu o inalta competenta in domeniul juridic sau social, si care isi desfasoara activitatea cu titlu personal.
Raportul Comisiei de experti, cuprinzand observatii si cereri directe catre diversele guverne, este supus Conferintei Internationale a Muncii ce se convoaca anual pentru a fi examinat si discutat de catre o comisie tripartita a Conferintei special constituita in acest scop: Comisia de aplicare a conventiilor si recomandarilor. Punctele esentiale ale dezbaterilor si concluziile comisiei sunt incorporate intr-un raport ce se inainteaza plenului Conferintei. O data adoptat de catre Conferinta, raportul este comunicat guvernelor, carora li se atrage atentia asupra punctelor pe care trebuie sa le ia in considerare in momentul redactarii viitoarelor rapoarte.
B. Proceduri speciale
Pe langa controlul regulat, Constitutia O.I.M. prevede doua proceduri speciale in cazul incalcarii unei conventii ratificate de catre o tara anume: reclamatiile si plangerile.
In baza art.24 si 25 ale Constitutiei O.I.M., orice organizatie patronala sau sindicala, fie ea nationala sau internationala, poate prezenta Biroului International al Muncii o reclamatie prin care se invoca maniera nesatisfacatoare prin care un stat membru face aplicarea unei conventii pe care a ratificat-o. Reclamatiile sunt analizate de o comisie tripartita a Consiliului de Administratie. De asemenea, ele pot fi transmise guvernului in cauza pentru ca acesta sa faca o declaratie in acest sens. Daca nu se primeste nici o declaratie, sau daca declaratia primita nu este satisfacatoare, Consiliul de Administratie poate face publica reclamatia si, daca este cazul, raspunsul primit.
O procedura mai complexa, este aceea a plangerilor, prevazuta de articolele 26-29, 31-34 ale Constitutiei O.I.M. Plangerile pot fi depuse de oricare stat membru contra unui alt stat membru care, in opinia sa, nu ar asigura in mod satisfacator aplicarea unei conventii pe care ambele state au ratificat-o. O procedura analoaga poate fi angajata de catre Consiliul de Administratie fie din oficiu, fie in baza unei plangeri depuse de un delegat (guvernamental, patronal, sindical) la Conferinta Internationala a Muncii. Plangerile sunt de obicei analizate de o comisie de ancheta compusa din trei membri independenti desemnati in acest scop de Consiliul de Administratie. Comisia poate asculta marturii si poate desfasura anchete pe teren pentru a putea redacta un raport in care se includ constatarile privind situatia de fapt si de drept, ca si recomandarile pe care considera necesar a le face pentru asigurarea aplicarii conventiei in chestiune. Raportul Comisiei de ancheta este comunicat Consiliului de Administratie si fiecaruia din guvernele interesate: totodata, el este publicat. Fiecare din guverne dispune de un termen de 3 luni pentru a indica daca el accepta sau nu recomandarile continute in raport. Orice guvern care nu accepta aceste recomandari poate supune diferendul Curtii Internationale de Justitie, fapt ce nu s-a intamplat pana in prezent.
C. Protectia libertatii sindicale si a drepturilor sindicale
In conceptia O.I.M., libertatea sindicala este conditia prealabila a oricarui progres catre justitia sociala, ea permitand lucratorilor sa-si exprime aspiratiile lor, sa le intareasca pozitia lor in negocierile colective reechilibrand contributia partilor. De asemenea, libertatea sindicala constituie o utila contrapondere puterii statului, permitand lucratorilor sa participe la elaborarea si aplicarea politicii economice si sociale .
Importanta deosebita a protectiei libertatii sindicale a determinat instituirea unor proceduri speciale pentru examinarea plangerilor referitoare la violarea drepturilor sindicale, proceduri stabilite pe baza unui acord din anul 1950 intre O.I.M. si Consiliul Economic si Social al Natiunilor Unite.
Trebuie retinut ca procedurile speciale referitoare la libertatea sindicala nu inlocuiesc ci completeaza controlul regulat al aplicarii conventiilor ca si mecanismele speciale bazate pe sistemul reclamatiilor si plangerilor. Totodata, aceste proceduri pot fi angajate impotriva guvernelor chiar daca ele nu au ratificat conventiile O.I.M. referitoare la libertatea sindicala, in baza ideii conform careia libertatea siindicala este unul din obiectivele afirmate de Constitutia O.I.M., trebuind deci sa fie respectata de statele membre in virtutea apartenentei lor la organizatie.
Prin acordul dintre O.I.M. si ECOSOC au fost instituite doua organe: Comisia de investigare si conciliere in materia libertatii sindicale si Comitetul libertatii sindicale al Consiliului de Administratie.
Comisia de investigare si conciliere in materia libertatii sindicale este chemata sa se pronunte in cazuri de importanta deosebita. Compusa, de obicei din 3 membri numiti de Consiliul de Administratie din randul personalitatilor independente de inalta calificare, ea nu-si poate desfasura activitatea decat avand consimtamantul statului in cauza, fapt ce de-a lungul timpului a ingreunat aplicarea intregii proceduri( folosita numai in 6 situatii).
Mult mai operational s-a dovedit a fi Comitetul libertatii sindicale al Consiliului de Administratie, instituit in anul 1951 ca un organism tripartit compus din 9 membri (3 pentru fiecare grup) si prezidat de o personalitate independenta. Functiile sale au un caracter cvasijudiciar, procedura pe care el o urmeaza fiind conforma principiilor fundamentale care guverneaza procedurile judiciare.
Reunindu-se de 3 ori pe an, la Geneva, Comitetul libertatii sindicale examineaza plangerile ce-i sunt inaintate referitoare la violari ale conventiilor privind libertatea sindicala, indiferent daca statul in cauza a ratificat aceste conventii sau nu. In plus, consimtamantul guvernelor vizate nu este necesar pentru analiza acestor plangeri. Comitetul examineaza documentele scrise ce-i sunt inaintate, precum si comentariile statului in cauza. In cazurile de o gravitate deosebita, Directorul General al B.I.M. poate cere guvernului sa autorizeze un reprezentant al Directorului General pentru a efectua o ancheta in tara respectiva pentru definitivarea unui raport ce va fi utilizat de comitet in redactarea concluziilor si recomandarilor.
Daca se stabileste ca a avut loc o incalcare a drepturilor sindicale, guvernul interesat poate fi invitat de catre Consiliul de Administratie sa ia masurile necesare pentru redresarea situatiei si sa faca, totodata, un raport despre acesta intr-un termen determinat. In plus, daca este necesar a se inlatura o situatie care aduce atingere libertatii sindicale si daca statul respectiv a ratificat conventiile pertinente, chestiunea este trimisa Comisiei de experti pentru aplicarea conventiilor si recomandarilor pentru a putea fi urmarita conform procedurilor controlului regulat.
De la crearea sa Comitetul libertatii sindicale a examinat mai mult de 1800 de cazuri, unele destul de serioase, referitoare la probleme cum sunt: constituirea organizatiilor si dreptul de a se afilia la acestea, alegerea si destituirea liderilor, ingerinte ale administratiei in activitatea sindicatelor, dizolvarea sau suspendarea organizatiilor, dreptul la greva, actele de discriminare antisindicala in angajare, arestarea sindicalistilor si interzicerea reuniunilor si manifestatiilor sindicale. Prin activitatea sa, Comitetul libertatii sindicale a elaborat un ansamblu de principii care formeaza un veritabil drept international al libertatii sindicale
INTREBARI DE CONTROL
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
