Criteriile si conditiile care au generat sisteme de drept diferite

Criteriile si conditiile care au generat sisteme de drept diferite

Potrivit criteriului apartenentei dreptului la un bazin de civilizatie juridica, in dreptul comparat s-a realizat si o alta tipologie - familia de drept. René  David analizeaza urmatoarele familii de drept : romano-germanica, anglo-saxona (common law), dreptul socialist, dreptul musulman, hindus, chinez, japonez (al Extremului Orient) si dreptul Africii negre si al Madagascarului. Diferentele specifice dintre aceste familii (ce alcatuiesc marile sisteme de drept contemporan) sunt de natura ideologica - juridica (limbajul juridic, conceptele juridice, considerentele filozofice etc.).

Clasificarea propusa de R. David nu este lipsita de interes si de valoare practica.

Sistemele juridice de traditie romanica (familia dreptului romano-germanic) sunt rezultatul receptionarii dreptului roman in Europa si in alte parti ale lumii.

Aparitia dreptului romano-germanic se plaseaza in secolul al XIII-lea, prin receptionarea dreptului roman si prin fundamentarea unor principii, deduse pe cale de interpretare stiintifica in marile centre universitare din Europa Receptionarea dreptului roman s-a facut prin Scoala glosatorilor si postglosatorilor. Glosatorii erau cei care dadeau explicatii prin note (glose) asupra digestelor (metoda exegetica). Ei erau preocupati exclusiv de litera textului din opera lui Justinian. Postglosatorii (bartolistii) foloseau metoda dogmatica, constand din deducerea unor principii generale din textele gloselor, aplicate la solutionarea conflictelor din viata practica.

In mod special, in Germania s-a aplicat metoda dogmatica, ajungandu-se in secolele al XVI-lea si al XVII-lea la asa-numitul drept al "pandectistilor". Pandectistii au contribuit la dezvoltarea dreptului, la fuziunea dreptului roman cu dreptul cutumiar. S-a nascut prin aceasta un drept roman modernizat, cunoscut sub numele de "usus modernus pandectarum"

Codul civil german de la 1900 modifica sistemul dreptului civil pe o cale care compromite serios unitatea familiei romano-germanica. Partea generala a Codului atesta evident divortul produs in secolul al XIX-lea intre Scoala legala germana, dominata atunci de pandectisti, si Scoala franceza, bazata pe studiul Codului Civil. Scoala germana a influentat legislatia braziliana, chineza, ruseasca, greceasca, italiana, elvetiana. In aceste cazuri codurile civile au primit o parte in plus - partea generala, cuprinzand numai drepturile patrimoniale. Sistemele nordice sunt sisteme de traditie romanista cu puternice influente germanice si de common law.

Familia dreptului anglo-saxon isi are originea in Anglia, fiind in vigoare in aceasta tara si in Tara Galilor, precum si in S.U.A. , Australia, Noua Zeelanda, India s.a. Sistemul anglo-saxon (common law), opus celui romano-germanic (civil law), are trei ramuri principale: Common law, Equity si Statutary law Common law este alcatuit din reguli stabilite pe cale judecatoreasca (precedente judecatoresti - hotarari pronuntate de instante judecatoresti care devin obligatorii pentru instantele inferioare in cazuri similare). Equity este alcatuit din reguli de drept pronuntate anterior unificarii jurisdictiilor engleze, de catre curti speciale, pentru atenuarea asperitatilor regulilor de common law. Equity impune anumite reguli, cum ar fi executerea in natura a contractului. Statutary law reprezinta ramura alcatuita din reguli de drept create prin lege (statute). In sistemul anglo-saxon legislatia (legea scrisa) are mai mult caracter de lege speciala (lex specialis).

In materie constitutionala, Marea Britanie nu are o constitutie, in intelesul de act fundamental unic, care sa cuprinda normele ce reglementeaza organizarea ei politica. Constitutia Marii Britanii este formata din mai multe categorii de norme juridice, cuprinse in dreptul statutar (Statutary law), dreptul judiciar (Common law), obiceiul constitutional (ca drept nescris, alcatuit din uzante). In aceasta materie dreptul statutar nu apare ca o lex specialis, ci ocupa o pozitie prioritara, fiind alcatuit din: Magna Charta Libertatum, Habeas Corpus, Bilul drepturilor (asa-numitele "Biblii" ale constitutiei engleze), ca si din acte constitutionale mai noi (Actul despre Parlament, Statutul de la Westminster etc.).

Dreptul musulman reprezinta o continuitate a primelor legislatii sumero-akadiene si a legislatiei greco-romane, in zona cuprinsa intre Maghreb si Masrek, adica intre estul si vestul lumii arabe de azi. Acum el are o vasta arie de raspandire in Asia si Africa, aplicandu-se unei populatii de 300 de milioane de oameni. Initial, sistemul dreptului musulman a fost integrat organic doctrinei religioase a Islamului. Astazi se inregistreaza sensibile eforturi de transformare si modernizare a dreptului musulman, desi institutiile sale esentiale pastreaza inca rigoarea si traditionalismul. Prezumtiile irefragabile, dogmele juridice asigura sistemului o securitate statica si o mare stabilitate.

Sursa materiala a dreptului musulman este formata din fondul cutumiar mesopotamian, sirian si hidjazian (cutumele din Medinan). Din punct de vedere formal, sursa dreptului este doctrina. Sursa istorica a acestui sistem de drept o formeaza: Coranul, Sunna, Idjma, Idjitihad.

Coranul cuprinde dogme religioase, obligatii religioase de cult, educatie in general, drept. Din cele 6342 de versete, 500 se refera la drept. Coranul este cartea sfanta care cuprinde revelatii pe care Allah, prin profetul sau Mohamed, le-a transmis credinciosilor sai.

Sunna reprezinta tot ceea ce a fost atribuit de catre traditie profetului - fapte si cuvinte.

Idjma inseamna preceptele invatatilor, care sunt rezultatul unui consens - consensus omnium.

Idjitihad inseamna jurisprudenta.