Particularitatile obligatiilor comerciale

Obligatiile comerciale sunt reglementate prin unele dispozitii derogatorii de la dreptul comun datorita specificului relatiilor comerciale.

1.1        Solidaritatea obligatiilor

Sediul general al institutiei solidaritatii este in dreptul civil si este ca acea modalitate a obligatiilor care impiedica diviziunea lor, desi prin natura lor sunt divizibile.[1] Divizibilitatea creantei este regula, iar solidaritatea exceptia. Pentru a asigura o mai deplina ocrotire a creditorilor si securitate a tranzactiilor, legiuitorul a inversat aceasta regula, solidaritatea devenind regula si divizibilitatea creantei, exceptia.

Astfel, in articolul 42 Cod comercial se prevede: “In obligatiile comerciale codebitorii sunt tinuti solidar, afara de stipulatia contrara”. Solutia consacrata in Codul comercial este diametral opusa de solutia din articolul 1041 Cod civil, in care obligatia solidara nu se prezuma, ci trebuie expres stipulata. In Codul Comercial se prevede ca aceasta prezumtie exista si contra fidejusorului, chiar necomerciant; ea nu se aplica necomerciantilor pentru operatiuni care, in ceea ce-i priveste, nu sunt fapte de comert.

1.2        Dobanda comerciala

Problema dobanzilor este strict legata de materia daunelor pentru neexecutarea obligatiilor contractuale. Potrivit articolului 1073 Cod civil, oricine se obliga la efectuarea unei prestatii este indatorat sa o indeplineasca sub sanctiunea daunelor-interese. Cand obligatia consta intr-o suma de bani, daunele sunt prezumate si nu mai trebuie sa fie dovedite; ele se exprima sub forma de dobanzi. Dobanda legala poate sa curga de la o anumita data, prevazuta de legiuitor; in aceste cazuri ea curge de drept. In toate celelalte cazuri, daunele-interese sub forma de dobanzi sunt datorate din momentul in care debitorul este pus in intarziere. Dobanda nu curge prin simplul fapt al ajungerii la termen.

Potrivit articolului 43 Cod comercial, “Datoriile comerciale lichide si platibile in bani produc dobanda de drept din ziua cand devin exigibile”, debitorul este de drept in intarziere prin simpla ajungere la termen. Aceasta dispozitie se aplica daca este vorba de o obligatie comerciala care consta intr-o suma de bani.

Pentru ca dobanda sa curga de drept, trebuie intrunite anumite conditii si anume:

obligatia debitorului sa constea in plata unei sume de bani; la aceasta se va calcula dobanda;

obligatia sa fie lichida;

obligatia sa fie exigibila, ajunsa la scadenta;

o alta specificitate a dobanzii in materie comerciala o constituie anatocismul.[2]

Ordonanta Guvernului nr. 9/2000 reglementeaza regimul juridic al dobanzii legale. Astfel, in articolul 6 din Ordonanta Guvernului nr. 9/2000 se prevede ca prin dobanda se intelege nu numai suma de bani cu acest titlu, dar si alte prestatii sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obliga drept echivalent al folosintei capitalului.

1.3        Cumulul dobanzilor cu despagubirile nu este admis

De la aceasta regula, in dreptul comercial exista urmatoarele exceptii:[3]

• mandatarul care intrebuinteaza in alte scopuri sumele primite in contul mandatului datoreaza in afara de dobanzi si daune-interese (articolul 383 Cod comercial);

• “Asociatul care a depus ca aport una sau mai multe creante nu este eliberat cat timp societatea nu a obtinut plata sumei pentru care au fost aduse. Daca plata nu s-a putut obtine prin urmarirea debitorului cedat, asociatul, in afara de daune, raspunde de suma datorata, cu dobanda legala din ziua scadentei creantelor”. (articolul 84, alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicata; a se vedea capitolul 4, sectiunea 3.3.);

• “Asociatul care intarzie sa depuna aportul social este raspunzator de daunele pricinuite, iar daca aportul a fost stipulat in numerar este obligat si la plata dobanzilor legale din ziua in care trebuia sa faca varsamantul” (articolul 65, alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicata). In situatia unui contract comercial, penalitatea (dobanda) pentru intarziere in executare nu este limitata daca este stabilita pe cale contractuala.

1.4        Interdictia acordarii termenului de gratie

Potrivit articolului 1021 Cod civil, daca una din parti nu-si indeplineste obligatiile, contractul nu este desfiintat de drept, ci partea prejudiciata are alegerea sa sileasca pe cealalta parte sa execute conventia sau sa-i ceara desfiintarea cu daune-interese; desfiintarea se cere inaintea justitiei  care, dupa circumstante, poate acorda un termen de gratie partii actionate.

Articolul 44 Cod Comercial prevede ca: “In obligatiile comerciale, judecatorul nu poate acorda termenul de gratie permis de articolul 1021 din Cod civil”.

In materie comerciala, debitorului ii este interzis sa se prevaleze de facultatea pe care o are in materie civila. Necesitatea apararii creditului si a circulatiei bunurilor cer ca obligatiile comerciale sa se execute intocmai si la termenul stipulat. Pentru a opera interdictia de acordare a termenului de gratie trebuie indeplinite urmatoarele conditii si anume:

obligatia debitorului sa rezulte dintr-un contract sinalagmatic;

contractul trebuie sa prevada un termen de executare;

obligatia debitorului trebuie sa aiba un caracter comercial.

1.5        Interzicerea retractului litigios

In materia cesiunii de creanta, in scopul eliminarii intentiei de specula, in Codul civil s-a prevazut ca atunci cand se cedeaza drepturi litigiose debitorului, debitorul cedat va putea sa se elibereze valabil platind nu valoarea creantei, ci pretul real pe care cesionarul l-a platit cedentului plus cheltuielile si dobanda de la data achitarii pretului cesiunii (articolele 1402-1404). In acest fel dobanditorii de creante litigioase sunt descurajati, sub aspectul unor eventuale intentii speculative, nemaiavand motiv sa se substituie unor creditori aflati in jena financiara sau inspaimantati de perspectiva pierderii procesului.

Avand drept consecinta o ingradire a circulatiei bunurilor si o limitare sau chiar excludere a unui castig rezultat din diferenta dintre pretul de cumparare si cel de vanzare, retractul litigios nu putea si nici nu a fost acceptat de legiuitorul comercial (articolul 45 Cod comercial). Aceasta interdictie este insa circumscrisa la drepturile care isi au izvorul intr-o fapta de comert.

Retineti!

Nerespectarea obligatiilor contractuale  este principala sursa generatoare de conflice ce ajung pe rolul instantelor de judecata.

Grefierul trebuie sa cunoasca particularitatile obligatiilor comerciale deoarece el este acela care consemneaza sustinerile formulate de parti, avocati, consilieri judici in fata instantelor de judecata. Fara intelegerea terminologiei de specialitate, activitatea de sinteza, la care este practic obligat sa recurga grefierul, ar fi dificila, poate chiar imposibila.

Grefierul poate gasi un sprijin si in studierea Anexelor 14-21 de la p.73-80