Raspunderea penala ca institutie fundamentala a dreptului penal

Raspunderea penala ca institutie fundamentala a dreptului penal

Notiunea de raspundere penala

Raspunderea penala este o institutie de baza a dreptului penal. De ea se ocupa nu numai teoria dreptului penal, care o dezbate si o studiaza in deaproape dar ea a patruns si in legislatia si practica penala. Pentru a avea o cuprindere exacta a problemelor raspunderii penale, sunt necesare cateva cuvinte prinvind notiunea de raspundere penala. In primul rand raspunderea penala este o notiune sau o categie juridica. Raspunderea penala este o forma a raspunderii juridice si sta alaturi de raspunderea civila, raspunderea administrativa ori raspunderea disciplinara. In general, prin raspundere juridica se intelege obligatia unei persoane de a suporta o anumita consecinta jiridica sau o anumita sanctiune, fiindca a incalcat un drept al altuia.

Prin raspundere penala in sens restrans, se intelege obligatia unei persoane de a suporta o sanctiune penala, o pedeapsa, fiindca a savarsit o infractiune.,,Responsabilitatea (raspunderea penala, in terminologia dreptului nostru penal ) care, in general, este obligatia unei persoane de a raspunde de consecintele actelor proprii, in dreptul penal consista in obligatia de a raspunde de actele infractionale proprii si de a suporta pedeapsa ce le este atasata prin lege. Ea nu este un element al infractiunii, ea este efectul si consecinta infractiunii''.

Prin raspundere penala, in sens larg, se intelege nu numai obligatia de a suporta o sanctiune(o pedeapsa), ci si dreptul de a aplica pedeapsa, care revine statului, prin instanta de judecata. In acest sens larg, notiunea de raspundere penala se apropie de insusi continutul raportului juridic penal, echivaland cu dreptul de a aplica pedeapsa si obligatia de a suporta o pedeapsamai mult decat atat, in sens mai larg, notiunea de raspundere penala se apropie de insasi notiunea de raport juridic penal. In felul acesta, raspunderea penala, ca o categie juridica, exprima continutul juridic al aplicarii unei pedepse si opozitia juridica a partilor in rapotul juridic penal. Aplicare pedepsei apare ca ceva strict reglementat si nu ca ceva arbitrar. Raspundea penala, in felul acesta, da continut si finalitate raportuli juridic penal, ,,determinand obiectiv si subiectiv, activ si psiv, mecanismul incidentei sanctiunilo penale'', mecanismul aplicarii pedepselor.

Din moment ce se stabileste existenta raspunderii penale pentru o infractiune savarsita, din acest moment instanta de judecata aplica pedeapsa prevazuta de lege. Aplicare pedepsei de catre instanta inseamna materializarea sau realizare dreptului statului de a aplica pedeapsa si a obligatiei infractorului de a suporta pedeapsa. De aceea, exista o stransa legatura intre raspunderea penala si aplicare pedepsei, una neputand exista fara cealalta. ,,Infractiunea asadar, este cauza raspunderii penale, iar recurgerea la sanctiuni penale(pedeapsa sau masura de siguranta) este consecinta raspunderii penale.

1.2. Definitia raspunderii penale

In literatura de specialitate s-au dat numeroase definitii raspunderii penale.

In vederea definirii raspunderii penale socotim necesar a se porni de la dispozitiile art. 17, alin.(2) C. pen in care se prevede ca ,,infractiunea este singurul temei al raspunderii penale''. Potrivit acestui text de lege raspunderea penala se naste numai ca urmare a savarsirii unei infractiuni si se realizeaza in cadrul raportului juridic penal prin activitatea subiectelor acestui raport, titulare de drepturi si obligatii corelative.

Statul ca titular al dreptului de a trage la raspundere penala are totdeauna obligatia de a-si exercita acest drept in cadrul legii, neputand pretinde de la destinatarii legii penale o alta conduita care nu a fost impusa de lege. Pe de alta parte, persoana care a savarsit infractiunea are atat obligatia de a se supune legii si de a suferi consecintele faptei sale, dar si dreptul de a pretinde ca tragerea sa la raspundere penala sa se desfasoare in cadrul legii si sa nu i se pretinda mai mult decat prevede legea.

Prin urmare, subiectele raportului juridic au reciproc drepturi si obligatii, tocmai aceasta reciprocitate de drepturi si obligatii confera relatiilor dintre ele continutul de raport juridic.

Tinand seama de aceste raporturi obiective dintre drepturi si obligatii credem ca raspunderea penala este limitata in mod artificial daca se subliniaza numai obligatia faptuitorului de a raspunde pentru infractiunea savarsita, pe de o parte, si dreptul statului de aplicare, prin intermediul organelor sale, a sanctiunilor prevazute de lege, pe de alta parte.

In lumina celor aratate, putem defini raspunderea penala ca fiind un ansamblu de drepturi si obligatii corelative ale subiectelor raportului juridic penal de conflict, ce se realizeaza prin constrangerea exercitata de stat, in conditiile legii, fata de infractor, in vederea restabilirii ordinii de drept si prevenirii savarsirii de noi infractiuni.

1.3. Principiile raspunderii penale

Prin principiile raspunderii penale intelegem acele idei care calauzesc intreaga reglementare a activitatii desfasurate in vederea realizarii acestei forme de raspundere juridica.Principiile raspunderii penale, desi sunt strans legate de principiile fundamentale ale dreptului penal, nu se identifica cu acestea.In doctrina penala nu exista unanimitate, cu privire la numarul si continutul principiilor raspunderii penale.

Dupa parerea noastra s-ar putea retine ca raspunderea penala ca institutie fundamentala a dreptului penal are la baza urmatoarele principii : infractiunea este singurul temei al raspunderii penale, personalitatea raspunderii penale, unicitatea raspunderii penale ( non bis in idem), celeritatea raspunderii penale, inevitabilitatea raspunderii penale, individualizarea raspunderii penale si prescriptibilitatea raspunderii penale.

A. Infactiunea este singurul temei al raspunderii penale. Raspunderea penala, care inseamna dreptul de a aplica pedeapsa si obligatia de a suporta pedeapsa, adica raportul juridic penal, pune problema temeiului acestuia. Si ori de cate ori se pune problema temeiului unui raport juridic, tot de atatea ori se pune si problema unui fapt juridic.

Pe linia aceasta de gandire, temeiul raspunderii penale este un fapt juridic penal precis, anume comiterea unei infractiuni. In teoria dreptului nostru penal, acesta este un punct de vedere exprimat si care este cristaliyat si in Codul penal in vigoare (in art. 17, alin (2) Cod penal), unde se prevede in mod expres ca ,,infractiunea este singurul temei al raspunderii penale''. Acest punct de vedere se desprinde, in mod implicit si din celelalte dispozitii din partea generala si din partea speciala a Codului penal si din dispozitiile de procedura penala.

Explicatia admiterii acestui principiu consta in aceea ca, infractiunea fiind o fapta grava, ea creeaza pericol social, iar raspunderea penala, adica aplicarea de pedepse, uneori deosebit de severe (cum este detentia pe viata sau pe termen lung), isi are menirea sa previna astfel de fapte. Ori, acolo unde nu exista infractiune, adica pericol social, nu poate si nu trebuie sa existe nici raspundere penala, nici pedeapsa, adica privatiunea de libertate, uneori privatiune de viata. Raspunderea penala fara infractiunea ar fi ori razbunare ori un lucru arbitrar si fara rost.

B. Personalitatea raspunderii penale. Potrivit acestui principiu nu poate fi subiect pasiv al raspunderii penale decat persoana care a savarsit nemijlocit infractiunea ori a contribuit la comiterea acesteia in calitate de instigator sau complice. Acest principiu este consacrat expres in art. 10 lit. c) C. pr. pen. care prevede ca ,,actiunea penala nu poate fi pusa in miscare, iar cand a fost pusa in miscare nu mai poate fi exercitata daca fapta nu a fost savarsita de invinuit sau inculpat si este completat de alte prevederi cuprinse in Codul penal''.

Raspunderea penala este personala deoarece numai acela care nu s-a conformat preceptului din norma de incriminare dovedind o atitudine recalcitranta fata de ordinea juridica penala si numai lui trebuie sa i se aplice pedeapsa care are ca scop indreptarea celui vinovat si prevenirea savarsirii de infractiuni. Asa se explica de ce este inadmisibila transferarea raspunderii penale asupra altei persoane.

C. Unicitatea raspunderii penale (non bis in idem). Acest principiu instituie regula dupa care raspunderea penala este unica in sensul ca savarsirea unei infractiuni atrage o singura data aplicarea sanctiunii penale prevazuta de norma de incriminare pentru savarsirea faptei ilicite.

Daca raportul juridic de raspundere penala s-a stins in vreunul din modurile prevazute de lege, raspunderea penala nu mai poate fi reluata. Aceasta solutie isi gaseste temeiul in art. 10 lit. j) C. pr. pen. in care prevede ca ,,actiunea penala nu mai poate fi pusa in miscare, iar cand a fost pusa in miscare nu mai poate fi exercitata daca exista autoritate de lucru judecata.''

Raspunderea penala, in unele cazuri, poate coexista cu raspunderea civila (cand prin savarsirea infractiunii s-au produs prejudicii materiale) sau cu raspunderea disciplinara (daca fapta intruneste si elementele specifice unei abateri).

D. Celeritatea raspunderii penale. Acest principiu este menit sa asigure eficienta raspunderii penale si presupune descoperirea infractiunilor si a infractorilor cat mai aproape de momentul savarsirii faptei, executarea prompta si riguroasa a urmaririi penale, trimiterea imediata in judecata a inculpatului si punerea de indata in executare a pedepselor si a celorlalte sanctiuni aplicate.

Promptitudinea in descoperirea infractorilor, in aplicarea si punerea in executare a sanctiunilor penale poate avea efecte pozitive atat asupra infractorilor contribuind la descurajarea lor cat si asupra celor care ar fi predispusi la incalcarea legii penale, realizandu-se astfel un climat de siguranta si de respect neconditionat al legii.

E. Inevitabilitatea raspunderii penale. Potrivit acestui principiu savarsirea unei infractiuni trebuie sa conduca inevitabil la aplicarea pedepsei cu exceptia cazurilor in care, potrivit legii, raspunderea penala este inlaturata. O data savarsita o infractiune si stabilita vinovatia infractorului, acesta trebuie sanctionat pentru ca numai in acest fel se poate restabili ordinea de drept si reda sentimentul de siguranta membrilor societatii.

Inevitabilitatea raspunderii penale este legata si de principiul fundamental al egalitatii membrilor societatii in fata legii si a autoritatilor publice prevazut in constitutia Romaniei , ambele fiind asigurate si prin actinea principiului oficialitatii actiunii penale in vederea tragerii la raspundere penala si sanctionarii infractorului.

Organele judiciare competente au obligatia, in baza legii, de a actiona din oficiu, cu exceptia infractiunilor la care punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila a persoanei vatamate ori de cate ori sunt sesizate cu savarsirea unei infractiuni pentru a face imposibila orice eludare a legii penale.

F. Prescriptibilitatea raspunderii penale. Potrivit acestui principiu raspunderea penala poate fi inlaturata prin trecerea unui anumit interval de timp prevazut de lege, de la data savarsirii infractiunii sau de la data pronuntarii unei hotarari definitive de condamnare. Astfel, inculpatul sau condamnatul nu mai poate fi supus raspunderii penale, sau executarii pedepsei stabilite prin hotararea definitiva pronuntata. Cu cat raspunderea penala intervine mai tarziu, dupa ce infractiunea a fost aproape uitata, urmarile reparate, inlaturate sau sterse prin trecerea timpului, numai apare ca necesara.

G. Principiul individualizarii judiciare a raspunderii penale. In conformitate cu acest principiu, raspunderea penala trebuie individualizata, in intelesul ca atat felul pedepsei cat si cantitatea pedepsei trebuie sa corespunda felului si gradului de pericol social al infractiunii si felului si caracteristicilor personale ale infractorului. Urmand acest principiu, la infractiuni grave trebuie sa se aplice pedepse grave, la infractiuni mai usoare pedepse mai usoare. Mai mult infractorului primar trebuie sa i se aplice o pedeapsa mai usoara, iar infractorului recidivist o pedeapsa mai severa. Aceasta este asa-numita individualizare judiciara a raspunderii penale. Ea este consacrata in legea penala, art.72 Cod penal, unde se prevad criteriile dupa care se poate face o asemenea individualizare. Urmand acest principiu, hotararea judecatoreasca trebuie sa reflecte aceasta orientare reala a aplicarii pedepsei.