Repunerea in termenul de prescriptie

Repunerea in termenul de prescriptie

Bibliografie selectiva I. Deleanu (I), Gh. Beleiu (II), Repunerea in termen in conditiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958, R.R.D. nr. 9-12/1989, p. 35-42.

Potrivit textului art. 19 din Decretul nr. 167/1958 "Instanta judecatoreasca sau organul arbitral poate, in cazul in care constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescriptie a fost depasit, sa dispuna chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea actiunii ori sa incuviinteze executarea silita".

In felul acesta, instanta il "repune" pe titularul dreptului in termenul de prescriptie, adica il considera ca a actionat in termen, desi in realitate termenul a fost depasit, insa depasirea a fost determinata de motive pe care instanta le apreciaza ca fiind "temeinic justificate". Nu este vorba in acest caz de o prelungire a termenului (care s-a implinit), ci de o fictiune a legii care permite judecatorului sa ia in considerare actiunea tardiva ca si cand ea ar fi fost introdusa in termen.

Aceasta institutie se justifica prin aceea ca legiuitorul in reglementarea cauzelor de suspendare a prescriptiei extinctive, deosebit de forta majora, nu a putut lua in considerare toate imprejurarile care sunt de natura sa-l impiedice pe titular sa actioneze, fara a i se imputa vreo culpa. S-a observat insa ca este contradictoriu ca pe de o parte judecatorul sa fie obligat sa constate prescriptia extinctiva din oficiu, iar pe de alta parte el sa aiba puterea de a nu respecta termenele de prescriptie; oricum, repunerea in termen este o masura exceptionala.

Pentru a putea opera repunerea in termen trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii:

a) in primul rand, trebuie sa existe o cerere de chemare in judecata, adica o exercitare a dreptului la actiune, facuta dupa ce termenul legal de prescriptie s-a implinit;

b) depasirea termenului de introducere a actiunii sa se fi datorat unor "cauze temeinic justificate". Nu se cere chiar existenta unui caz de forta majora (care ar fi suspendat de drept curgerea termenului), dar e vorba de imprejurari care - fara a fi impiedicari absolute - sunt impiedicari serioase si "legitime" care justifica intarzierea, chiar daca nu exclud cu desavarsire orice culpa a titularului dreptului.

De pilda, in practica s-a admis repunerea in termen pentru motive ca: executarea unei pedepse privative de libertate; necunoasterea de catre mostenitor, fara vina lui, a faptului ca autorul lui incetase din viata (de pilda, de cuius a murit in inchisoare si rudele n-au fost instiintate sau rudele de grad mai indepartat au ascuns cu rea-credinta faptul mortii fata de o ruda mai apropiata, pana dupa ce termenul de acceptare al mostenirii a expirat); pierderea pe posta a actiunii trimise in termen la instanta competenta, imprejurare aflata de reclamant abia cand s-a interesat la instanta respectiva, dupa ce termenul de prescriptie se implinise etc.

In schimb, nu s-a admis repunerea in termen, considerandu-se nejustificate cauze de intarziere ca: necunoasterea legii sau eroarea de drept (exemplu: cu privire la durata termenului); incercarile prelungite de conciliere cu adversarul; boala jurisconsultului intreprinderii reclamante sau aglomerarea lui cu mai multe actiuni care se prescriu in acelasi timp. Asadar, asa cum s-a subliniat, domeniul de aplicare al repunerii in termen incepe acolo unde inceteaza culpa si inceteaza unde incepe forta majora (A. Ionascu, op. cit., p. 185);

c) introducerea actiunii - si, odata cu ea, a cererii de repunere in termen - trebuie sa fi fost facuta in termen de cel mult o luna de la incetarea cauzelor care au justificat depasirea termenului de prescriptie. S-a discutat despre natura juridica a acestui termen. Astfel, intr-o prima opinie s-a spus ca este un termen procedural de decadere; intr-o a doua, la care ne raliem, ca este un termen de prescriptie extinctiva susceptibil de suspendare si intrerupere;

d) repunerea in termen sa fie stabilita de instanta prin hotarare motivata (de cele mai multe ori, prin insasi hotararea care rezolva fondul cauzei). Solutia de admitere a cererii de repunere in termen este supusa apelului si recursului odata cu solutia data fondului litigiului; este, de asemenea, supusa apelului si recursului si solutia de respingere a cererii de repunere in termen (si implicit, de respingere a actiunii ca fiind prescrisa).

In orice caz, in ordinea dezbaterilor in instanta problema repunerii in termen trebuie analizata inainte de a se trece la solutionarea in fond a pricinii. Ea poate fi examinata si din oficiu de catre instanta, atunci cand reclamantul a introdus doar cererea de chemare in judecata fara a formula expres si o cerere de repunere in termen si aceasta indiferent daca paratul a ridicat sau nu exceptia de prescriptie a actiunii, deoarece art. 18 din decret prevede ca "instanta judecatoreasca () este obligata ca din oficiu sa cerceteze daca dreptul la actiune sau la executarea silita este prescris", iar art. 19 prevede ca instanta poate "chiar din oficiu" sa dispuna judecarea cauzei, repunand pe reclamant in termenul de prescriptie.

Deosebit de reglementarea de principiu continuta de art. 19 din Decretul nr. 167/1958, exista reglementari speciale cuprinse mai ales in legile privind masurile reparatorii in materie de proprietate adoptate dupa 1989. De exemplu, art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 stabileste ca: "Mostenitorii, in sensul prezentei legi, sunt socotiti de drept acceptantii succesiunii de la data depunerii cererii prevazute de art. 14" ori conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, succesibilii care dupa data de 6 martie 1945 nu au acceptat mostenirea sunt repusi de drept in termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi etc. (E. Chelaru, op. cit., p. 236; M. Nicolae, Repunerea in termenul de prescriptie, Dreptul nr. 11/1999, p. 55).