STATUL DE DREPT

STATUL DE DREPT

SECTIUNEA 1

SCURTE CONSIDERATII ISTORICE[1]

Statul de drept este un tip specific de stat, un model organizational care a aparut si s-a construit in conditiile istorice ale epocii moderne, ca raspuns la anumite cerinte, necesitati si exigente ale vietii reale, cu caracter socio-economic si etico-cultural.

Evolutia istorica a statului de drept nu s-a desfasurat fara conflicte si contradictii. Succesiunea diferitelor modele de stat de drept demonstreaza existenta anumitor componente, mecanisme, proceduri si valori care au fost si trebuie sa fie considerate ca fundamentale, de nelipsit, si care constituie o realitate cu caracter procesual, perfectibila in timp.

Desi statului de drept i-au fost atribuite de-a lungul timpului multiple intelesuri, in istoria gandirii politice si juridice s-a acordat prioritate semnificatiei care opune statul de drept tuturor formelor de stat autoritare, in numele libertatii oamenilor si popoarelor si pentru apararea libertatilor individuale impotriva oricarui arbitrariu al statului.

In literatura de specialitate sunt descrise, in succesiunea lor istorica, patru modele de stat de drept (Reechsstaat): 1. liberal; 2. material; 3. formal si 4. democratic.

Modelul liberal corespunde organizarii politice a fazei societatii moderne, caracterizata prin libera competitie si avand la baza separarea sferei private de puterea politica, adica de stat. Modelul de Rechtsstaat liberal reclama ca legile sa aiba un caracter general, abstract si rational.

Modelul material a fost promovat de scoala constitutionalista germana, aflata in faza ei timpurie de evolutie, corespunzatoare primei jumatati a secolului al XIX-lea si care se incheie in momentul unificarii Germaniei. Accentul era pus pe semnul egalitatii intre stat si popor, cel din urma inteles nu ca entitate politica reala si activa, ci ca gen de unitate culturala, spiriuala. In cadrul acestul model, conceptului statului de drept i se atribuie un continut material.

Modelul formal apare dupa crearea celui de al treilea Reich si adoptarea Constitutiei germane din 1871. Statul nu mai este identificat cu poporul, ci este definit ca persoana juridica. Se considera ca puterea de stat suverana nu trebuie limitata la niciun principiu etic si ca dreptul este format din norme elaborate, conform Constitutiei, din ansamblul normelor emise de stat. Reducerea dreptului la dreptul pozitiv are ca urmare aparitia unui concept formal de Rechtsstaat. In cadrul acestui model, puterea legislativa este situata pe o treapta superioara, in raport cu puterea executiva si cea juridica.

Modelul democratic de stat de drept are la baza principiul legitimitatii caruia i se conformeaza dreptul modern. Legitimitatea dreptului modern are la baza consimtamantul exprimat al cetatenilor. Modelul democratic de Rechtsstat mentine elemente ale modului formal, astfel cum sunt: suprematia legislativului, subordonarea puterii executive fata de acesta, legalitatea adminisratiei.

SECTIUNEA 2

PERCEPTII, DEFINITII SI TRASATURI DEFINITORII

Analizand determinarile statului de drept, profesorul I. Deleanu remarca evaluarile diverse, surprinzatoare si contradictorii ale statului de drept, trecand in revista numeroase "perceptii doctrinare", intre care: statul de drept corespunde unei "necesitati antropologice" (H. Ryffel); el este un mit, un postulat si o axioma, o veritabila dogma (J. Chevallier); un pleonasm, un nonsens juridic (H. Kelsen); un concept inutil "care mutileaza de factura arbitrara alte doua concepte" (A. Haurion) s.a.

Alti autori remarca organizarea statului de drept pe baza principiului separatiei puterilor statului, in aplicarea caruia justitia dobandeste o reala independenta si urmarind prin legislatia sa promovarea drepturilor si libertatilor inerente naturii umane, asigura respectarea stricta a reglementarilor sale de catre ansamblul organelor de stat in intreaga lor activitate.

Trasaturile definitorii ale statului de drept sunt:

autonomia dreptului, este considerata una dintre principalele conditii ale existentei statului de drept. Situatia opusa autonomiei dreptului este aceea a instrumentalizarii lui. Prin instrumentarea dreptului se intelege subordonarea procesului de creare si aplicare a dreptului intereselor politice;

previzibilitatea, consta in posibilitatea ca oamenii sa se sprijine pe lege atunci cand actioneaza, ceea ce inseamna nu numai ca legile sa existe, ci sa aiba caracter prospectiv, sa li se asigure publicitatea, iar implicatiile lor sa fie relativ determinabile, sa fie demne de incredere si sa stabileasca limitele in care vor actiona guvernantii;

separatia puterilor, constituie o trasatura definitorie majora a statului de drept, fiind principalul mecanism de evitare a concentrarii puterii in mainile unui detinator unic si a totalitarismului, principala garantie a drepturilor si libertatilor individuale. Cele trei puteri (legislativ, executiv si jurisdictional) colaboreaza intre ele, dar tocmai aceasta inevitabila colaborare implica separatia si nu invers;

regimul constitutional, consta intr-un ansamblu de "stratageme constitutionale" reprezentand masuri de precautie destinate sa complice procesul de guvernare, astfel incat sa nu fie posibil ca o singura persoana, sau un singur partid, sa obtina controlul asupra intregului mecanism al puterii si sa-l foloseasca in scopuri private. Acestea au scopul de a mentine domnia legii si de a apara dreptul de uzurpari tiranice;

promovarea drepturilor omului, reprezinta trasatura definitorie, prioritara a statului de drept. Ele formeaza criteriul fundamental de distinctie intre tarile care exista un stat de drept si tarile in care un astfel de stat lipseste.

Statul de drept este acel stat in care indivizii apar in fata puterii ca titulari de drepturi, dispunand de mijloacele necesare pentru a le valorifica si apara.

Statul de drept, democratic si egalitar, este garantul drepturilor omului si prin aceasta protector al individului contra puterii.

CONCLUZII

Statul a aparut in urma cu aproape sase milenii in Orientul antic, unde s-au constituit primele organizari statale.

Aceleasi cauze care determina aparitia dreptului stau la baza aparitiei statului, si anume, schimbarile petrecute in oranduirea comunei primitive; schimbari care au facut ca vechile forme de organizare si conducere sa nu mai fie suficiente.

Rolul statului este de a apara interesul general al tuturor cetatenilor si al fiecaruia in parte. Statul are si anumite functii prin care se realizeaza rolul si scopul acestuia, si care ajuta la o buna functionare a statului, atat pe plan intern, cat si pe plan extern. De asemenea, statul are si un sistem de institutii care ajuta la realizarea functiilor sale.

In ceea ce priveste forma statului, aceasta ne arata modul de organizare si structura continutului puterii.

In epoca moderna a aparut un nou model organizational de stat, si anume, statul de drept. Trasatura definitorie a acestui tip de stat este promovarea drepturilor omului, fara de care nu se poate vorbi despre un stat de drept.

In fine, dreptul este strans legat de stat, iar aceste doua mari fenomene politice se impletesc atat de strans incat nu pot fi separate unul de celalalt.

BIBLIOGRAFIE

I. Acte normative

Constitutia Romaniei a fost publicata in "Monitorul Oficial al Romaniei", Partea I, nr. 767, din 31 octombrie 2003;

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 827, din 13 septembrie 2005;

Legea nr. 317/2004 a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005;

II. Doctrina

1. Alexianu, Gheorghe, Dreptul constituțional, Bucuresti, 1926;
2. Ciobanu, Dan, Introducere in studiul dreptului, Editura "Hyperion", Bucuresti, 1991;
3. Craiovan, Ion,  Tratat de teoria generala a dreptului, editia a 2-a revazuta si adaugita, Editura "Universul Juridic", Bucuresti, 2009;
4. Del Vecchio, Giorgio, Lecții de filozofie juridica, Editura "Europa Nova", Bucuresti, 1993;
5. Deleanu, Ioan, Drept constituțional și instituții politice, tratat, Editura "Europa Nova", Bucuresti, 1996;
6. Draganu, Tudor, Introducere in teoria și practica statului de drept,  Editura "Dacia", Cluj-Napoca, 1992;
7. Farcas, Vasile Augustin, Teoria generala a dreptului, Editura "Dimitrie Cantemir", Targu-Mures, 2005;
8. Hegel, G.W.Fr., Principiile filozofiei dreptului, Editura "Academiei", Bucuresti, 1969;
9. Kelsen, H., Teoria generala a dreptului (traducere J. Vermeulen), Editura "Glaser", Oltenia, 1928;
10. Mazilu, Dumitru, Tratat de teoria generala a dreptului, Editura "Lumina Lex", Bucuresti, 2004;
11. Montesquieu, Despre spiritul legilor, I, Editura "Stiintifica", Bucuresti, 1964;
12. Popa, Nicolae, Teoria generala a dreptului, Editura "Actami", Bucuresti, 1994;
13. Popa, Nicolae, Teoria generala a dreptului, Editia a 3-a, Editura "C.H.Beck", Bucuresti, 2008;
14. Popescu, Sofia, Teoria generala a dreptului, Editura "Lumina Lex", Bucuresti, 2000;
15. Rivera, J., Droit Administratif, Dalloz, Paris, 1983;
16. Rousseau, Jean Jacques, Contractul social, Editura "Stiintifica", Bucuresti, 1957;
17. Teodorescu, Anibal, Tratat de drept administrativ, vol.I, Editia a 3-a, Bucuresti, 1929;
18. Voicu, Costica, Teoria generala a dreptului, Editura "Lumina Lex", Bucuresti, 2002;
19. Voicu, Costica, Teoria generala a dreptului, editie revazuta si actualizata, Editura "Universul Juridic", Bucuresti, 2006;