Statutul juridic al taranilor aserviti

Curs

In legatura cu statutul juridic al taranilor aserviti, profesorul Constantin Giurescu afirma existenta unui asa-numit "drept rumanesc" (zakon vlaski) plecand de la ideea ca termenul de vlahi ii desemna pe taranii dependenti. El dadea un exemplu: situatia celor eliberati din robie, care dobandeau statutul juridic de rumani (tarani dependenti).

Profesorul Giurescu facea distinctie intre Legea Tarii (aplicabila tuturor romanilor), termenul de roman avand conotatie etnica si zakon vlaski (drept rumanesc) care reglementeaza statutul juridic al rumanilor (tarani dependenti), termenul de ruman avand o conotatie sociala.

Nu putem impartasi aceeasi opinie intrucat ea e contrazisa de toate hrisoavele domnesti pastrate, dincontinutul carora rezulta indubitabil ca termenul de ruman are doua acceptiuni:

sens etnic - acela de roman

sens social - acela de taran dependent, acceptiune in care e utilizat urmand a rezulta din contextul frazei.

Robii

Statutul juridic al robilor era regelmentat de un drept al robilor (Holopascoe pravo) robii se mai numeau si holopi.

Din punct de vedere juridic, robii nu erau oameni liberi, ci lucruri putand fi obiect al unor contracte: vanzare, donatie, insa stapanii nu exercitau asupra lor un drept atat de intins xa acela exercitat in dreptul roman, in sensul ca nu aveau ius vitae necisque, ci doar un drept de corectie.

Totodata, robilor li se recunostea o anumita capaciate juridica limitata: dreptul de a se casatori (dar tot cu un rob), dreptul de proprietete asupra salaselor si asuprauneltelor de munca pe care le confectionasera.

Robii erau recrutati de regula din randul tatarilor si tiganilor, desi nstitutia robiei este anterioara datei la care cele doua etnii au patruns.

Dupa proprietari, robii erau:

domnesti

boieresti

manastiresti

Desi starea de robie era imprescriptibila, robii deveneau liberi daca erau eliberati de stapanul lor.

Strainii

Se bucurau de un regim juridic bine precizat si reglementat in amanunt prin dispozitiile Legii Tarii.

Legea Tarii stabilea strainilor un statut juridic tolerant in special acelor care erau crestini. Ei se puteau stabili in orase, puteau practica comertul si mestesugurile, si se puteau organiza in comunitati proprii.

Toate aceste drepturi le erau cordate strainilor prin actele de privilegii emenand de la cancelaria domneasca. Totodata, strainii se puteau naturaliza, fie prin casatorie cu o pamanteanca, fie prin acordarea unei dregatorii de domn.

Prin efectuarea naturalizarii strainiidobandeau acelasi regim juridic ca romanii (se bucurau de aceleasi drepturi civile si politice).

In mod expres erau exceptati prin dispozitiile legii tarii necrestinii si in special turcii, care nu se puteau aseza pe tariroriul T. R., nu puteau dobandi prorietati si nu puteau ridica lacasuri de cult.

Toate aceste interdictii erau continute si in capitulatiile incheiate de Tara Romaneasca (sau Tarile Romane?) cu Inalta Poarta.

Institutia rudeniei

Rudenia, asa cum e reglementata in Legea tarii, e o reletie speciala intre persoane izvorata:

din originea biologica comuna (rude de sange)

din anumite percepte religioase (rude prin alinata sau afinitatea)

tainele botezului si ale cununieii (rude spirituale)

La aceste forme de rudenie se adauga :rudenia izvorata din adoptie si rudenia din actul infratirii.

Ruda de sange poate fi directa, "suitoare" si "coboratoare" si colaterala, fiecare cu grade (trepte de rudenie) numerotate dupa numarul generatiilor care se interpun intre rudele respective.

Rudenia de sange era un impediment la casatorie si creea drepturi si obligatii de intrajutorare si intretinere reciproca, reprezentand totodata un temei al vocatiei succesorale.

ruda prin alianta este legatura dintre un sot si rudele celuilat sot pe care Legea tarii o denumeste "cuscrie". Biserica ortodoxa a intervenit in aceasta meterie, stabilind norme de comportament intre rudele prin alianta

genera efecte juridice asemanatoare cu cele ale rudeniei de sange.

Instituia casatoriei

In Lega tarii nu e un contract civil, ci se incheie prin formalitati religioase stabilite de Biserica Ortodoxa, imbracand formele benedictiunii(binecuvantare) religioase.

Etapele premergatoare incheierii casatoriei potrivit legii tarii sunt:

a)      vederea in fiinta - cunoasterea viitorilor soti

b)      urmarea de vorba - tratativele dintre familiile viitorilor soti

c)      intocmirea foii de zestre

d)     binecuvantarea parintilor

Zestrea sau dota este o instititie de straveche traditie geto-daca, fiind un drept al ambilor tineri, adica ea se constituie nu numai de fata, ci si pentru baiat, reprezentand echivalentul muncii depuse de acestia in gospodaria familiei.

Zestrea era anuntata prin strigari publice in timpul nuntii, la care se adauga darurile de nunta primte de la alte rude, prieteni, in scopul constituiriibazei materiale a viitoarei familii.

Din secolul al XVII-lea apar foi de zestre. Zestrea devine doar un apanaj al viitoarei sotii, pierzand semnificatia traditionala. Ea devine in acelasi tinp un fel de afacere pentru viitorii soti("vanatorii de zestre"- Legea Tarii).

O varianta a casatoriei traditionale reglementata de Legea tarii este "casatoria cu fuga" consta intr-un simultan de rapire a viitoarei sotii de catre viitorul sot, pentru a forta binecuvantarea partilor.

Un impediment tipic feudal era starea de robie a unuia din soti, ceea ce conducea la caderea in robie si a celuilat sot si a copiilor.

Regulile prevazute de Biserica Orodoxa admiteau si divortul, consacrand egalitatea dintresoti in privinta motivelor de divort pe care le puteau invoca.

Totodata, si sotia putea recurge la repudiu, pastrandu-si sotul si declarand de fata cu martori ca nu se va intoarce la el.

Divortul era urmat de partaj, denumit "imparteala" sau "alegere" de Legea Tarii.

Institutia familiei

Familia este grupul format din rudele cele mai apropiate, avand ca nucleu pe parinti si copii.

Traditia geto-daca a fost mostenita in Legea tarii, imprimand familiei romanesti un caracter democratic, spre deosebire de familia romana, care avea un caracter aristrocratic.

Legea Tarii stabilea deplina egalitate a sotilor, izvorand din conditiile de viata si munca ale obstilor satesti sau teritoriale.

Ambii soti puteau exercita putereaparinteasca sin ambii aveau abligatia de a-i intretine si proteja pe copii, fara dreptul de a-i vinde, ucide sau de a le inchiria serviciile ca in dreptul roman.

Dupa moartea sotului, sotia putea exercita singura puterea parinteasca asupra copiilor minori. existau totodata drepturi si obligatii de intretinere si intre soti.

Legea Tarii prevedea ca sotul care nu-si indeplinea obligatiile de a-si intretine familia era supus oprobiului public prin aplicarea unei pedepse inflamabile: darea prin targ sau purtarea pe ulita.

Reglementarea institutiei familiei in Legea Tarii a suferit influente si din dreptul bizantin si din partea doctrinei crestin-ortodoxe.

Materia succesiunilor

Transmiterea bunurilor pentru cauza de moarte de la defunct la succesori se numea mostenire, iar succesorii sau herezii se numeau mostenitori.

Termenii de mosteniresi mostenitori fac parte din familia de cuvinte a cuvantului mos, de sorginte traca, din care deriva si termenul de mosie (cu sens de proprietate ereditara).

Mostenirea putea fi deferita fie pe cale legala (ab intestat) numita mostenire legala, fie potrivit testamentului defunctului, daca acesta este regulat intocmit si isi produce efectele numita mostenire testamentara.

mostenirea legala se deschide atunci cand defunctul nu a lasat testament ori acesta este neregulat intocmit sau nu isi produce efectele in materie succesiunii legale.

Legea Tarii consacra egala vocatie succesorala a copiilor legitimi cu cei adoptivi, denumiti "copii de suflet".

Totodata, Legea Tarii consacra egala vocatie succesorala a fetelor si baietilor, ata la bunurile de bastina, cat si la bunurile de cumparat ale parintilor lor. De la aceasta regula exista o singura  reg.in T.R. unde este reglementat privilegiul masculinitatii potrivit caruia "bunurile ereditare denumite ocina, bastina, dedina pot fi culese numai de baieti, iar fetele primeau echivalentul valoric a partii ce li s-ar fi cuvenit din bunurile de bastina in obiecte de pret sau bunuri de cumparatura.

Fetele isi primeau de regula aceste parti succesorale sub forma de dota (zestre), iar sarcina inzestrarii fetelor revenea parintilor, iar in absenta acestora fratilor.

In ceea ce priveste copilul natural, el vine la succesiunea mamei, prelundu-se in acest sens, principiul roman: "mater semper certa est".

Copilul vitreg, pe care Legea Tarii il denumeste fiastru, are aceasi vocatie succesorala ca a copilului legiuit, dar numai la succesiunea parintelui bun. Totodata, Legea Tarii admite si succesiunea prin reprezentare, precum si dreptul de msotenire al sotului supravietuitor in concurs cu copii.

Mostenirea testamentara se deschide pe baza testamentului intocmit de defunct, acesta putand fi redactat fie in forma orala ("cu limba de moarte") sau in forma scrisa (diata).

In general, testamentul in forma scrisa era putin raspandit intrucat stiutorii de carte erau in numar redus: preotii, cativa boieri.

O particularitate a testamentului feudal este inserarea in cuprinsul acesuia a blestemului pentru a asigura respectarea ultimei vointe a testatorului.

Legea Tarii cunoaste si institutia dezmostenirii (exheredarii): cazul fiilor rau-facatori sau lipsiti de respect.

O alta particularitate a succesiunii testamentare este valabilitatea substitutiunii fideicomisare, care este insa interzisa in dreptul modern. Este actul prin care disponentul imoune fiduciarului (un donatar sau legatar) sa pastreze bunurile primite si sa le transmita la decesul sau unui fidicomisar substituit indicat de disponentul testator.

Materia obligatiilor

Legea Tarii consacra ca izvor de obligatie contractuala ? si delict, punand accentul pe raspunderea personala, dar consacra si anumite forme de raspundere colectiva:

in materie penala

in materie fiscala

despagubiri de la altul

1)Raspunderea in materie penala este o reminiscenta a sistemului razboiului sangelui. La origine, in cazul comiterii unei fapte de omor sau ranire, ginta sau familia victimei isi exercita dreptul de razboi asupra gintei sau familiei faptuitorului, razboi care la inceput nu era limitat, apoi a fost limitat prin introducerea sistemului compozitiunii voluntare si a sistemului compozitiunii legale.

Compozitiunea voluntara este o intelegere de dezdaunare prin care victima/familia acestuia renunta la exercitarea dreptului de razboi si in schimb faptuitorul / familia acestuia plateste o suma de bani.

Compozitiunea legala presupune stabilirea de stat a cuntumului despagubirilor acordate. Acest sitem a generat in dreptul procesual modern sistemul amenzilor judiciare. Ele au reprezentat pentru statul feudal o importanta sursa de venit.

Inainte de intemeiere, obstea cerceta si sanctiona prin intermediul organelor sale de conducere toate infractiunile savarsite pe teritoriul sau de membrii obstii.

Dupa intemeiere, dintre vechile atributii ale obstei au mai ramas doar aceea de a-l cauta si identifica pe faptuitor si de a-l preda slujbasilor domnesti (gonitorii din urma). In caz contrar, obstea trebuia sa dea urma, adica sa indice locul pe unde faptuitorul a parasit hotarul obstei. Daca nici acest lucru nu era posibil, intreaga obste raspundea pentru fapta comisa pe teritoriul sau, fiind obligata sa plateasca amenda fixata de stat. Imposibilitatea obstei de a plati amenda ducea la aservirea ei.

Nu aceeasi este situatia infractiunilor comise pe domeniile feudale investite cu imunitati, unde slujbasii statului nu puteau patrunde, identifica si sanctiona faptuitorul fiind apanajul stapanului feudal, care realiza acest lucru prin aparatul propriu de slujbasi.

2)Raspunderea colectiva in materie fiscala

Este si ea un mijloc legal de aservire a obstii satesti/teritoriale.

Dupa cum stim, potrivit sistemului cislei, dupa fixarea sumei globale pe unitate impozabila se defalca aceasta suma pe gospodarii de rabojari, iar daca unii din membrii obstii dadeau bir cu fugitii, cei ramasi in sat trebuiau sa plateasca intreaga cisla. In caz contrar, obstea urmand a fi aservita de domn sau de un boier in contul datoriei.

3) Despagubiri de la unul la altul este o forma de raspundere solidara, insa cu o sfera de aplicatie mult mai larga decat formele de raspundere colectiva de la nivelul obstii. Ea cuprinde intregi categorii sociale apartinand aceluiasi popor.

Astfel, in dreptul modern, daca una din parti este straina, constrangerea acestuia pentru exercitarea obligatiilor contractuale se realizeaza pe baza conventiei incheiate intre state si a procedurilor executantului, prin care hotararile pronuntate de o instanta asupra unui cetatean strain devine executorie in statul caruia acesta ii apartine.

Potrivit sistemului despagubirilor de la altul, creditorii romani, primeau din partea domnului, dreptul de a-si realiza creantele pe care le aveau fata de debitorii straini pe seama conationalilor acestuia din urma, aflati in trecere prin T.R.?

Sub conditia de a le da acestora din urma toate dovezile privind existenta creantei si la modul in care s-a realizat executarea silita asupra lor. Asa incat, cei executati silit la intoarcerea in tara de origine puteau cere autoritatilor proprii sa fie despagubiti de catre conationalul lor pentru care au fost urmariti.

In mod asemanator se proceda si atunci cand debitorul era roman si este executat silit in strainatate

Formele de raspundere personala acestea sunt contractele. Cel mai important contract este acela contractul de vanzare , care in dreptul nostru obisnuielnic, spre deosebire de dreptul roman, este un contract consensual, translativ de proprietate.

Elementele unui contract de vanzare sunt:

obiectul

consimtamantul

pretul

Consimtamantul  trebuia sa izvorasca din vointa libera si neviciata a partilor si sa fi fost dat de buna voie si irevocabil.

In cazul in care consimtamantul era viciat contractul era nul.

Cel mai important viciu de consimtamant era violenta (denumita sila de Legea Tarii). Insa, motivele pentru care vanzatorul voia sa vanda nu erau considerate vicii de consimtamant.

Contractele de vanzare se incheiau in prezenta martorilor si celelalte vicii de consimtamant (dolul si eroarea) erau excluse.

La vanzarea pamantului, in afara consimtamantului partilor era necesar si consimtamantul rudelor si vecinilor, exercitate sub forma dreptului de protimis (precumparare si rascumparare)- daca e vorba de un teren in hotarele obstii.

Daca vanzarea avea ca obiect un rob sau o proprietate feudala, actul trebuia intarit prin hrisov domnesc, fiind necesar acordul domnului (ti. a lui dominium eminens).

Pentru a obtine acordul domnului si pentru a evita pradalica, partile faceau darea calului / cupei.

Obiectul trebuia sa fie un bun aflat in comert(aflat in crcuitul juridic civil).

Cel mai important bun era pamantul, insa o caracteristica a vanzarii feudale este ca obiect al actului de vanzare il putea constitui si fiinta umana

robii, care puteau fi vanduti si separat de mosie si

taranii dependenti, ce puteau fi vanduti odata cu mosia

De asemenea era vorba de taranii liberi, care apasati de povara datoriilor isi vindeau libertatea.

Pretul era de cele mai multe ori fixat in bani (impecunia munerata), insa datorita caracteristicilor naturale ale economiei feudale putea fi stabuilit in natura, ceea ce inseamna ca in dreptul feudal nescris se facea confuzie intre vanzare si schimb.

Pretul se platea integral, fie cu rest de pret, care trebuia platit pana la un termen, sub sanctiunea rezolutionarii contractului pentru neexecutare.

Rezolutionarea contractului pentru neexecutare era prevazuta sub forma punctului comisoriu.

De asemenea, pentru garantarea platii restului de pret, partile puteau constitui garantii personale sau reale.

In situatia in care intervenea un caz de evistiune ("val" in Legea Tarii) sau atunci cand bunul a fost cumparat rau, adica de la neproprietar se prevedea intoarcerea pretului de vanzator.

Sub aspectul formei, contractul se incheia fie in forma scrisa, fie verbala, insa intotdeauna in prezenta martorilor, uneori si in prezent chezasilor si aldamasarilor.

Contractele incheiate in forma scrisa distruse sau pierdute puteau fi reconstituite de domn si sfatul domnesc pe baza probei cu juratori sau probei testimoniale (cu martori).