Distrugerea

Distrugerea

159. Notiunea si caracterizarea infractiunii. Distrugerea este fapta care aduce atingere integritatii materiale a unui bun apartinand, in regula generala, altuia. Fapta a fost incriminata, in art. 217 C. pen., ca infractiune de-sine-statatoare[1].

160. Continutul constitutiv al infractiunii de distrugere. Latura obiectiva. Elementul material nu prezinta modalitati normative de realizare. Fapta se poate savarsi prin orice mijloace.[2] Autorul poate comite infractiunea atat printr-o actiune, cat si printr-o inactiune, care se savarsesc direct sau prin procedee indirecte.

O conditie prevazuta de lege pentru existenta infractiunii este aceea ca bunul sa apartina altei persoane decat faptuitorul. Aceasta este regula in materie, de la care fac exceptie numai situatiile la care se refera art. 217 alin. 5. Prin bun apartinand altuia se intelege un bun aflat in proprietatea altei persoane decat faptuitorul distrugerii. Distrugerea bunului propriu nu este, in principiu, infractiune decat daca faptei ii corespund ipotezele prevazute in art. 217 alin. 2, 3 si 4 C. pen. Daca distrugerea bunului propriu prejudiciaza o alta persoana (spre exemplu, aceasta din urma are un drept de creanta asupra bunului), fapta nu va constitui, numai datorita acestei imprejurari, o infractiune de distrugere.[3]

Infractiunea exista si atunci cand fapta afecteaza doar estetica bunului.[4] In acest caz fapta se savarseste, de regula, in modalitatea degradarii. De asemenea, fapta se comite si atunci cand degradarea exista doar pentru ca integritatea bunului, asa cum o voieste proprietarul, a fost afectata (interes subiectiv).

Daca fapta consta in consumarea sau utilizarea fireasca a bunului nu va exista   infractiune.

"Impiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare a bunului", precum si "inlaturarea" unor astfel de masuri nu sunt altceva decat doua mijloace de savarsire a faptei, care, in mod exceptional, sunt prevazute de textul de lege. Ele sunt modalitati indirecte de comitere a infractiunii care insa nu epuizeaza sfera unor astfel de ipostaze ale elementului material al faptei.

a) Impiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare a bunului inseamna zadarnicirea actiunilor care se intreprind pentru asigurarea integritatii si calitatii bunului sau pentru a-l pune in afara unui pericol iminent.

b) inlaturarea masurilor luate pentru conservarea sau salvarea bunului reprezinta indepartarea sau distrugerea masurilor luate in scopul mai sus aratat.

Urmarea imediata a infractiunii este prevazuta de lege. "Distrugerea""degradarea", "aducerea in stare de neintrebuintare" sunt nu numai modalitatii ale elementului material, ci ele exprima si rezultatul actiunii sau inactiunii infractionale. Ele reprezinta o modificare obiectiva care s-a produs in integritatea bunului.

Distrugerea nu este o infractiune de pericol si de aceea rezultatul ei este, totdeauna, o atingere efectiva care se aduce bunului. In ceea ce priveste impiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare a bunului sau inlaturarea unor asemenea masuri (care au fost efectiv aplicate), si in aceste cazuri pentru ca fapta sa aiba urmarea prevazuta de lege, este necesar ca bunul sa fi fost realmente distrus, degradat ori adus in stare de neintrebuintare.

a) Distrugerea semnifica fie disparitia completa a entitatii materiale a bunului (spre exemplu, incendierea unei cabane construita in intregime din lemn), fie divizarea totala a lui (spre exemplu, aruncarea unui autocamion intr-o prapastie).

Caracteristica esentiala a acestei ipostaze a elementului material este faptul ca ea conduce la imposibilitatea refacerii entitatii bunului.

b) Degradarea reprezinta o alterare, o pierdere a calitatilor esentiale ale bunului, ceea ce il face impropriu (total sau partial) destinatiei sale initiale (spre exemplu, lasarea unor alimente destinate consumului populatiei in conditii de temperatura care le face toxice, sau desprinderea unor parti componente ale unei constructii).[7] Fapta exista chiar daca bunului i se poate da o alta destinatie.

c) Aducerea in stare de neintrebuintare inseamna pierderea temporara sau permanenta a posibilitatii de folosire a bunului in conformitate cu destinatia sa specifica (spre pilda, sustragerea unor piese de la o masina).

Cei doi termeni ("degradare", "stare de neintrebuintare") se folosesc si in functie de natura bunurilor, caci unele nu pot fi susceptibile de degradare, dar pot fi aduse in stare de neintrebuintare.

In toate cazurile este necesar ca lucrul sa fie ori facut inutilizabil, ori sa i se reduca posibilitatea de utilizare specifica. Caracterul permanent sau temporar al acestor urmari este irelevant sub aspectul existentei raspunderii penale.

Latura subiectiva. Fapta se savarseste numai cu intentie (directa sau indirecta).

161. Formele infractiunii. Tentativa se pedepseste la toate formele prevazute de art. 217.

Consumarea are loc in oricare din cele cinci variante ale elementului material prevazute in art. 217 alin. 1. Fapta fiind o infractiune de dauna, paguba trebuie sa rezulte efectiv, altfel nu putem vorbi de o distrugere consumata; eventual fapta va fi doar o tentativa.

Infractiunea poate avea forma continuata.

162. Sanctiunea. In varianta simpla fapta se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 3 ani sau cu amenda. Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, iar impacarea partilor inlatura raspunderea penala, daca bunul este proprietate privata, inclusiv in situatia in care bunul este in intregime sau in parte al statului.

Agravantele sunt sanctionate mai aspru, in functie de natura obiectului material inchisoare de la unu la 10 ani pentru faptele prevazute de art. 217alin. 2 si 3) sau de particularitatile elementului material al faptei (inchisoare de la 3 la 15 ani in cazul art. 217 alin. 4).

Sunt, de asemenea, aplicabile in materia acestei infractiuni, dispozitiile art. 86 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar.

163. Variante agravate. Distrugerea prevazuta in art. 217 C. pen. are trei agravate cuprinse in dispozitiile alin. 2-4 ale acestui articol.

O prima agravata este prevazuta in art. 217 alin. 2, cerinta esentiala pentru existenta ei privind natura obiectului material al faptei. Bunul are o deosebita valoare artistica, stiintifica, istorica, arhivistica sau o alta asemenea valoare.

Prin expresia "o alta asemenea valoare" se intelege, avand in vedere ratiunea legii, tot o valoare sociala, deosebita, insa din alte domenii decat cele enumerate in text.

Art. 217 alin. 3 prevede o pedeapsa mai grava si pentru situatia in care distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare au ca obiect o conducta petroliera sau de gaze, un cablu de inalta tensiune, echipamente si instalatii de telecomunicatii sau pentru difuzarea programelorde radio si televiziune ori sisteme de alimentare cu apa si conducte magistrale de alimentare cu apa. Enumerarea acestor bunuri este limitativa. Un cablu multifunctional intra in aceasta categorie daca una dintre intrebuintarile lui are corespondent in textul de lege.[8]

A treia agravata este cuprinsa in alin. 4 al art. 217, continutul ei specific fiind alcatuit din anumite mijloace prin care se savarseste fapta si care reprezinta, prin ele insele, un pericol sporit, precum si din imprejurarea ca utilizarea unor asemenea mijloace a creat pericol public. Legea enumera exemplificativ doua mijloace de aceasta natura: incendiul si explozia.

De remarcat ca utilizarea unor astfel de modalitati de savarsire a faptei nu atrage, numai prin aceasta, incidenta textului de lege, ci mai este necesar ca, distinct, sa se dovedeasca faptul ca s-a creat un pericol public. Cu alte cuvinte nu este suficient pericolul potential pe care-l are mijlocul folosit, ci trebuie sa se produca efectiv o stare de pericol public.[9]

In sfarsit, in cazul tuturor agravantelor, fapta este infractiune chiar daca obiectul ei material este alcatuit dintr-un bun care apartine faptuitorului.

Aceasta exceptie deriva direct din importanta sociala a bunului sau, in cazul ultimei agravante, din pericolul public pe care il creeaza savarsirea faptei.

Infractiunea de distrugere, in oricare dintre modalitatile ei, poate intra in concurs cu infractiunile de furt, talharie, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice.[10] In cazul furtului trebuie observat daca distrugerea nu este cumva o modalitate de savarsire a lui, caci, in acest caz, va exista o singura infractiune, aceea de furt calificat.