Traditiile Constitutionale ale Statelor Membre UE

Traditiile Constitutionale ale Statelor Membre

Preocuparea pentru o protectie eficace a drepturilor fundamentale ale cetateanului este o constanta in sistemele constitutionale nationale, intrucat Consitutiile Statelor Membre le recunosc si garanteaza, preluand drepturile proclamate prin tratatele internationale din care fac parte. Traditiile constitutionale ale statelor europene sunt surse continue de inspiratie pentru CEJ, desi la inceputul jurisprudentei comunitare, existau temeri cum ca vor submina suprematia dreptului comunitar. Trecerea timpului a aratat ca aceste temeri erau nejustificate, intrucat toti actorii europeni recunosteau preeminenta dreptului comunitar.

Normele interne ale fiecarui stat membru au fost si sunt si astazi folosite pentru a asigura o protectie mai buna drepturilor si libertatilor fundamentale. Insasi actele comunitare au ca si "conditie a legalitatii", respectarea drepturilor fundamentale asa cum sunt stipulate in Constitutiile nationale si in Conventia Europeana. Desi protectia drepturilor si libertatilor cetatenilor "se supune preeminentei logicii comunitare", importanta prevederilor constitutionale nationale in domeniu, nu poate fi ignorata de vreme ce acestea constituie surse esentiale de inspiratie pentru actele comunitare. Principiile derivate din traditiile constitutionale ale Statelor Membre includ egalitatea, proportionalitatea si claritatea legilor, astfel incat sa nu se aplice in detrimentul celor care s-au bazat pe ele.[1] In aceeasi ordine de idei, pricipiile derivate atat din traditiile nationale, cat si cele care rezulta din intelegerile internationale includ respectul pentru drepturile si libertatile fundamentale, ca valori indispensabile ale oricarui stat democratic, membru al UE.

Notiunea de "drepturi ale omului si libertati fundamentale" este folosita adesea alaturi de principiile de "democratie" si "preeminenta legii", motiv pentru care referinta la aceste drepturi este legata de traditiile constitutionale comune Statelor Membre in concordanta cu art. 6 (2) al TUE si cu tratatele internationale la care acestea sunt parti.[2] Mai mult, termenul de "drepturi fundamentale" este folosit de regula, mai mult in contextul legii constitutionale decat cel de "drepturi ale omului". Acesta este motivul pentru care, in mod traditional, se considera ca numai acele drepturi recunoscute in Constitutiile nationale sunt numite "fundamentale". Iata de ce, traditiile nationale ale statelor europene au reprezentat un model de referinta pentru institutiile UE, intrucat acestea din urma au cautat sa creeze un sistem adecvat de protectie a drepturilor si libertatilor fundamentale, de genul celor deja garantate de Statele Membre ale UE.

In Franta, drepturile omului sunt garantate in preambulul Constitutiei, unde se face referire la Declaratia din 1789, dar si in cuprinsul acesteia. Constitutia italiana contine sintagma "drepturi inalienabile", iar cea germana este mai precisa, consacrand primele articole drepturilor si libertatilor fundamentale. Libertatea de exprimare, ca unul dintre drepturile fundamentale care a stat la baza crearii drepturilor omului, nu avea cum sa nu fie inclusa in prevederile constitutionale.

Traind cu aceasta libertate de 2 secole si fiindu-ne indispensabila, ea a fost stipulata ca drept inviolabil. In acest sens, ea este un drept garantat in toate Constitutiile Statelor Membre, alaturi de libertatea gandirii, a constiintei si a religiei[4] sau decurgand din aceasta. Dreptul la libera expresie se inscrie fara nicio indoiala in categoria drepturilor si libertatilor fundamentale, consacrata si de Constitutia Romaniei. Revizuita in 2003, aceasta prevede in art. 30 ca: "(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin voi grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile." Astfel, Constitutia reglementeaza ce anume se poate exprima liber, dar si prin ce mijloace sau forme de exprimare.

Respectarea acestui drept fundamental a generat nasterea a doua reguli esentiale pentru insasi existenta lui: "responsabilitatea si interzicerea cenzurii." In acest sens, este necesara eliminarea tuturor restrictiilor abuzive, iar prevederile legislative sa fie in concordanta cu standardele actuale ale societatii democratice. Este foarte important ca ideile si opiniile exprimate sa genereze efecte, prin producerea unor dezbateri publice, care sa evidentieze probleme reale si de interes general.

Era absolut normal ca actorii europeni sa fie si ei garanti ai drepturilor fundamentale, cu atat mai mult cu cat UE cere acest lucru ca si conditie esentiala pentru integrarea in structurile ei. Astfel, doar respectand drepturile si libertatile fundamentale, Statele Membre vor putea sa-si pastreze integritatea si sa actioneze conform legilor democratice. Avand un caracter universal, problematica drepturilor cetatenilor este si va fii si o problema interna a statelor europene. Acesta este motivul primordial pentru care au fost instituite normele juridice, tehnicile si metodele adecvate pentru aplicarea si garantarea efectiva a acestora.

Desi Constitutiile Statelor Membre il garanteaza si interzic ingradirile de orice fel, dreptul la libera expresie trebuie sa aiba un "continut pozitiv" si sa fie sustinut de "valori concretizate in actiune", pentru ca numai in acest fel se va putea manifesta cu adevarat, iar cetatenii europeni vor simti acest lucru. Traditiile constitutionale ale Statelor Membre, ca surse si garanti ai respectarii libertatii de exprimare, intregesc peisajul comunitar al consacrarii drepturilor si libertatilor fundamentale, constituind o importanta referinta in domeniu.