UNITATEA DE JURISPRUDENTA SI FORTA OBLIGATORIE

UNITATEA DE JURISPRUDENTA SI FORTA OBLIGATORIE

Asadar, in sistemul nostru de drept, judecatorul nu creaza dreptul, ci aplica legea. El nu poate refuza, insa, judecarea unei cauze pe motiv ca n-ar exista norma juridica aplicabila ori ca aceasta este confuza sau incompleta, caci ar fi culpabil, de "denegare de dreptate", conform art. 3 din codul civil.

Cand intalneste astfel de situatii judecatorul este dator sa faca apel la principiile generale ale dreptului sau la regulile (principiile) institutiei juridice in cauza, ori, chiar, la analogie si la constiinta lui juridica, hotararea sa neavand valoare normativa, ci, doar forta obligatorie in speta.

Problema vitala care, in mod permanent, s-a relevat o constituie cerinta unitatii de practica judiciara in interpretarea si aplicarea textului de lege (asa cum sublinia ferm si P. Vlahide).

Constitutia are dispozitii cu aceasta finalitate, iar, in cele doua coduri de procedura - civila si penala - a fost consacrata institutia recursului in interesul legii, ca mijloc procedural de reglare a practicii judiciare.

Potrivit art. 126 (3) din Constitutie: " Inalta Curte de casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti potrivit competentei sale".

Potrivit art. 414 cod procedura penala "Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, are dreptul, pentru a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legilor penale si de procedura penala pe intreg teritoriul tarii, sa ceara Curtii Supreme de Justitie sa se pronunte asupra chestiunilor de drept care au primit o solutionare diferita din partea instantelor de recurs". Deciziile se pronunta in sectii unite, numai in interesul legii, neavand efect asupra hotararilor judecatoresti examinate si nici cu privire la situatia partilor din acele procese.

Se consacra, asadar, principiul fortei obligatorii a acestor decizii pentru judecatorul oricarei cauze, care va fi tinut de interpretarea unitara data de sectiile unite a instantei supreme, ceea ce face, in astfel de situatii, sa se restranga, substantial, continutul si eficienta principiului constitutional al independentei judecatorului (art-. 124 alin. 3 din Constitutie).

Tot astfel si "in caz de casare, hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecatorii fondului" (art. 315 Cod procedura civila), iar conform art. 385 indice 18 Cod procedura penala " instanta de rejudecare trebuie sa se conformeze hotararii instantei de recurs, in masura in care situatia de fapt ramane cea avuta in vedere la solutionarea recursului".
Se poate observa deci, ca deciziile Inaltei Curti de Castie si Justitie, date in interesul legii, nu creaza noi norme de drept, ci, interpretand legea aplicabila, o completeaza, descifrandu-i sensul sau real.

Daca in privinta acestor decizii nu exista o dispozitie constitutionala care sa confere Inaltei Curti de Castie si Justitie o astfel de prerogativa, forta general obligatorie a deciziilor Curtii Constitutionale este data de Constitutie.

Potrivit art. 147(4) "deciziile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor", aceasta eficacitate absoluta si fata de toate autoritatile publice, inclusiv fata de instantele judecatoresti, asezandu-le in acelasi plan cu legea.