De ce ne ingrasam?

DE CE NE INGRASAM?

Dietetica traditionala, hipocalorica pana la disperare, deci restrictiva, va face sa credeti ca daca va ingrasati -in afara unui eventual factor ereditar-este pentru ca mancati prea mult. Stiti insa ca e fals, in masura in care toti cei care au incercat sa-si reduca portiile de mancare pentru a slabi, nu doar nu au reusit o scadere in greutate pe termen lung, dar in foarte multe cazuri, chiar s-au trezit dupa un timp, cu o greutate mai mare decat cea initiala.

Inca o data, nu excesul de energie continut in alimente este responsabil pentru depozitele de grasimi, ci dupa cum vom vedea in detaliu in acest capitol, natura alimentelor consumate, adica caracteristicile lor nutritionale.

Mai mult, am atras atentia cititorului, pentru a-l stimula sa citeasca cu atentie acest capitol chiar daca, ca si precedentul, are doar un caracter tehnic. A trece direct la capitolul « Metoda » fara a fi inteles adevaratele motive ale ingrasarii ar fi o eroare regretabila.

Explicatia pentru « De ce ne ingrasam ? » se afla in planul mecanismelor metabolice, din care unele conduc tocmai la formarea depozitelor de grasime.

Am explicat inainte ca unul din principalii carburanti ai organismului este glucoza. Rezervorul permanent din care se alimenteaza toate organele care au nevoie de glucoza pentru a functiona (creierul, inima, rinichii, muschii..) este sangele. Am vazut ca in acest « rezervor » exista teoretic o cantitate permanenta corespunzand la 1 g de glucoza la litrul de sange. De fapt, organismul dispune de doua mijloace pentru a-si procura glucoza necesara si pentru a mentine astfel nivelul rezervorului sau la 1 g pe litrul de sange.

Unul dintre mijloace este de a-l fabrica. Organismul este capabil, intr-adevar, in orice moment, sa produca glucoza pornind de la masa lui musculara. Dar aceasta solutie de refugiu este exceptionala. Ea poate aparea mai ales in timpul unui post, cand toate celelalte surse sunt epuizate.

Celalalt mijloc pentru procurarea glucozei, mai obisnuit, este de a consuma alimente din categoria glucidelor, adica toate zaharurile, fructele si alte feculente (vedeti capitolul precedent). Stim ca, atunci cand organismul consuma o glucida, aceasta din urma se transforma (spunem ca se « metabolizeaza ») in glucoza in timpul digestiei (cu exceptia fructozei). Dar, inainte de a fi stocata in organism, sub forma de glicogen, glucoza digestiva trece prin sange. Astfel, atunci cand consumam o glucida, glucoza corespunzatoare va duce la cresterea glicemiei. Dupa ce am consumat un fruct,  dulciuri sau feculente, glicemia va creste brusc peste valoarea sa normala (care, cum am mai spus, este de 1 g la litrul de sange). Va putea trece, de exemplu, de la 1 g la 1,2 g, daca mancam fructe, sau la 1,7 g daca mancam cartofi.

Indata ce am depasit pragul de 1 g de glucoza la litrul de sange, avem hiperglicemie. Din contra, daca scade glicemia sub 0,5 g la litrul de sange, avem hipoglicemie (a se vedea schema de mai jos).

Dupa cum am vazut in capitolul anterior, hiperglicemia provocata de consumarea unei glucide depinde de indicele sau glicemic. Astfel, daca vom consuma un fruct al carui IG este mic (30), hiperglicemia va fi foarte slaba. In schimb, daca vom consuma dulciuri (IG 70), sau un cartof copt (IG 95), hiperglicemia va fi puternica si curba ar putea atinge, de exemplu, 1,75g.

Indata ce procentul normal este depasit, se va declansa un mecanism de reglare. Acesta din urma este controlat de un organ foarte important numit « pancreas », cel care secreta insulina. Principala proprietate a acestui hormon este de a scade glicemia trecand glucoza in ficat (glicogen) sau chiar in muschi.

Dar insulina mai favorizeaza si stocarea grasimilor in depozite. Ea poate de asemenea favoriza transformarea glucozei (daca este excedentara in raport cu necesarul normal) in depozite de grasime. Astfel, imediat ce glicemia din sange creste, pancreasul secreta insulina pentru a readuce curba la normal.

In acelasi mod, imediat ce nivelul scade sub normal (hipoglicemie), pancreasul secreta un alt hormon - glucagonul-, al carui rol este de a mari procentul de glucoza din sange cu scopul de a restabili echilibrul glicemiei.

In mod normal, cantitatea de insulina produsa de pancreas cu scopul de a scade glicemia este direct proportionala cu importanta glicemiei. De exemplu, daca mancam un fruct ce produce o hiperglicemie mica, pancreasul va secreta putina insulina pentru a scade aceasta glicemie, pentru ca aceasta sarcina este putin importanta. In schimb, daca vom manca un desert care va declansa o hiprglicemie mare, pancreasul va trebui sa trimita o doza mai mare de insulina pentru a scade glicemia.

In toate cazurile, glucoza astfel « alungata » din sange de catre insulina va fi ori stocata in ficat (sub forma de glicogen), ori va fi folosita de organele care au nevoie de ea, cum ar fi creierul, rinichii sau chiar globulele rosii, ori va fi depozitata in tesuturile musculare.

Dar stim de acum ca daca un individ are tendinta de a se ingrasa si mai ales daca inclina spre obezitate, atunci pancreasul sau va fi tentat sa secrete o doza excesiva de insulina, adica disproportionata in raport cu cresterea glicemiei. Pentru a intelege mai bine acest fenomen, vom face un experiment dublu, punand o persoana cu tendinte de ingrasare sa consume doua feluri de tartine (paine) cu unt.

EXPERIENTA PAINII UNSE CU UNT

PRIMA OBSERVATIE

Il vom pune sa consume 100 g paine alba peste care vom pune 30 g unt. Painea se va metaboliza in glucoza, iar untul in acizi grasi si cele doua substante vor tranzita sangele (vezi fig. 1).

Painea alba fiind o glucida cu IG ridicat (70), va rezulta o hiperglicemie mare. (aproximativ 1,7).

Pentru a cobori nivelul glicemiei, pancreasul va secreta o anumita cantitate de insulina. Dar, cum avem de-a face cu un pancreas defectuos, cantitatea de insulina va fi disproportionata in raport cu cea normala. (fig. 2). Si acest hiperinsulism va provoca o stocare anormala a unei parti din acizii grasi din unt (fig. 3 si fig. 4).

A DOUA OBSERVATIE

De data aceasta il vom pune sa consume paine integrala veritabila peste care vom pune tot cele 30 g de unt (fig. 1). Painea integrala avand un IG scazut (40), va rezulta o hiperglicemie scazuta (aproximativ 1,2). Pentru a reduce aceasta hipeglicemie slaba, pancreasul va secreta o cantitate foarte mica de insulina (fig. 2).

Cum nu exista hiperinsulinism, in afara unei slabe solicitari, pancreasul va secreta doar doza de insulina necesara pentru a cobori aceasta hiperglicemie mica (fig. 3). Drept urmare, acizii grasi din unt nu vor mai fi stocati anormal, deoarece nu mai exista un exces de insulina (fig. 4).

Acest experiment al painii cu unt, desi este oarecum schematic, este suficient pentru a face bine intelese mecanismele formarii depozitelor de grasime si deci al greutatii excedentare. In cele doua cazuri « cobaiul » nostru a mancat acelasi lucru: 100 g de paine + 30 g de unt. De ce ne ingrasam in primul caz si in al doilea nu? Din cauza naturii painii, bineinteles! Compozitia sa nutritionala este singura explicatie.

Painea alba este de fapt un aliment rafinat. I s-au eliminat nu numai fibrele, dar si cea mai mare parte a proteinelor, sarurilor minerale si oligoelementelor. Acesta este motivul pentru care IG-ul sau este ridicat. Painea integrala, in schimb, este un aliment brut, caruia i s-a lasat in intregime continutul nutritional si mai ales fibrele si proteinele. De aceea indicele sau glicemic este scazut.

Painea alba provocand o glicemie mare, conduce de fapt la o crestere in greutate (stocarea untului) prin hiperinsulismul ce a intervenit. Painea integrala, provocand o slaba glicemie, nu va favoriza stocarea acizilor grasi din unt intrucat nu va avea loc o secretie excesiva de insulina (hiperinsulinism).

Am demonstrat astfel ca nu cantitatea de energie continuta de alimente (aproape aceeasi pentru cele doua cazuri de paine cu unt) este cea care provoaca luarea in greutate. Natura alimentelor consumate, adica continutul lor nutritional, este ceea ce va induce sau nu mecanisme ce vor produce ingrasarea.

Daca nu exista crestere in greutate in al doilea caz, este pentru ca IG-ul painii e suficient de mic pentru a evita hiperinsulinismul, proces care este, indirect, adevaratul factor ce declanseaza ingrasarea.

Am avut grija ca, descriind aceasta experienta, sa precizam ca era vorba despre un organism in care pancreasul suferea de hiperinsulinism. Ce diferentiaza slabul de gras? Daca unul dintre cei doi se ingrasa mult (obez) mancand acelasi lucru (glucide cu IG mare), el va face hipeinsulinism. Caci nu exista, la el, adecvare intre procentul de insulina secretata si cantitatea de glucide ingerata. Celalalt, cal slab, nu a facut inca hipeinsulinism, dar nu va dura mult, daca va continua sa consume in exces glucide rele.

Hiperinsulinismul este, cum tocmai l-am descris, responsabil de stocarea anormala a acizilor grasi in depozite de grasime, care in absenta hiperinsulinismului ar fi in mod normal arse. Dar trebuie sa mai stim ca el este de asemenea responsabil de transformarea glucozei in depozite de grasime atunci cand glucoza este excedentara, adica este intr-o cantitate superioara capacitatii de stocare si nevoilor imediate. Astfel am explicat de ce, suprimand in totalitate consumul de grasimi si inlocuindu-le cu glucide cu IG mare, anumite peroane supraponderale continuau sa ia in greutate, chiar daca ele consumau mai putine calorii.

In stadiul in care ne aflam putem, pe de o parte, intelege usor ca ingrasarea si a fortiori obezitatea, nu sunt decat consecinta indirecta a unei alimentatii bogate in glucide cu IG ridicat (prea mult zahar alb, prea multa faina alba, prea multi cartofi) asociata cu un aport de grasimi. Consumul excesiv de glucide rele se va traduce intr-un final printr-o hiperglicemie permanenta, a carei consecinta va fi o stimulare anormala a pancreasului. Acesta din urma va putea rezista, intr-o prima faza, dar dupa cativa ani de tratament din acesta dur, pentru care nu a fost pregatit, va incepe sa dea semne de oboseala. Atunci vom lua in greutate cu varsta, ingrasarea fiind intotdeauna proportionala cu dezvoltarea hiperinsulinismului.

REZULTANTA GLICEMICA A MESEI

Studiile au aratat ca notiunea de IG ramanea valabila in cazul unei mese complexe. Ea depinde cert de catitatea de glucide absorbite, dar si de proteinele si de fibrele care sunt ingerate impreuna. Exista deci o rezultanta glicemica a mesei, despre care studiile arata ca nu este decat usor inferioara aceleia care ar exista in cazul in care glucida principala a mesei ar fi fost consumata singura.

Dar, dincolo de notiunea de IG, este mai ales amplitudinea secretiei de insulina cea care trebuie luata in considerare. Caci s-a aratat ca raspunsul insulinic era aproape intotdeauna mai mare (mai putin pentru fasolea alba) atunci cand glucida era consumata in cadrul unei mese complexe decat daca era consumata izolat, la un subiect suferind de hiperinsulinism, ceea ce este cazul obezului (si al unui diabetic ce nu este insulinodependent).

Am aratat deci ca anumite proteine (mai ales proteinele continute in lactoserul laptelui de vaca) declansau indirect o secretie importanta de insulina chiar daca aveau un mic impact asupra glicemiei.

Daca erati gras in copilarie, era pentru ca pancreasul vostru deja se afla intr-o stare proasta cand ati venit pe lume, din motive ereditare fara indoiala. Si obiceiurile alimentare proaste pe care vi le-ati insusit apoi (prea multe glucide rele) n-au facut decat sa agraveze situatia.

Daca populatia occidentala se confrunta astazi cu serioase probleme legate de ingrasare si de obezitate, este deoarece contemporanii nostri au adoptat, de mai bine de cincizeci de ani, o alimentatie in care glucidele rele au o prea mare importanta.

In fapt, acest lucru deriva din obisnuintele alimentare existente de aproape un secol si jumatate. De fapt, incepand cu prima jumatate a secolului al XIX - lea noile alimente, toate cauzatoare de hiperglicemie, s-au raspandit mai larg in tarile occidentale: zaharul, cartoful si faina alba.

ZAHARUL

Pana in secolul XVI, zaharul era practic necunoscut lumii occidentale. Era uneori consumat ca si mirodenie, iar raritatea sa il facea sa fie un produs foarte scump, accesibil doar celor bogati. Descoperirea Lumii Noi permite o dezvoltare relativa a trestiei de zahar, dar transportul si costurile legate de rafinare l+au facut mereu sa ramana un produs de lux rezervat celor privilegiati. In 1780, consumul era mai mic de 1 kilogram pe an pe cap de locuitor. Descoperirea, in 1812, a procedeului de extragere a zaharului din sfecla, face din zahar, progresiv, un produs de larg consum, pretul sau de revenire fiind vizibil mai scazut.

Pentru Franta, statisticile legate de consumul de zahar sunt urmatoarele:

1800: 0,6 kg pe an pe cap de locuitor;

1880: 8 kg pe an pe cap de locuitor;

1900: 17 kg pe an pe cap de locuitor;

1930: 30 kg pe an pe cap de locuitor;

1965: 40 kg pe an pe cap de locuitor;

1990: 35 kg pe an pe cap de locuitor.

Zaharul este, dupa cum se stie, o glucida cu IG ridicat (70). Consumul sau antreneaza deci o hiperglicemie care are drept urmare o stimulare excesiva a pancreasului. Se poate astfel considera ca descoperirea zaharului extras din sfecla de zahar a bulversat obiceiurile alimentare ale contemporanilor nostri, pana la punctul la care putem spune ca niciodata in istoria omenirii n-a avut loc o schimbare alimentara atat de radicala intr-un interval de timp atat de scurt.

Francezii pot totusi sa se bucure afland ca sunt cei mai slabi consumatori de zahar din lumea occidentala. Englezii consuma 49 kg, germanii 52 kg,  recordul mondial fiind detinut de americani, cu 58 de kg pe cap de locuitor! Situatia este chiar mai grava in conditiile in care zaharul american, care este extras din porumb (si nu din sfecla de zahar ca in Europa), are un indice glicemic mult mai ridicat.

CARTOFII

Unii ar putea crede ca, cartoful apartine patrimoniului alimentar al batranei Europe. Nu este nimic, pentru ca a inceput sa se dezvolte doar la inceputul secolului al XIX-lea, dupa ce Parmentier l-a propus ca inlocuitor provizoriu al graului in timpul perioadei de foamete care preceda Revolutia.

Dupa descoperirea sa la Pérou, la mijlocul secolului al XVI-lea, cartoful a servit doar la ingrasarea porcilor. De altfel, se numea « tubercul porcesc » si facea obiectul unei mari neincrederi datorita apartenentei sale la familia botanica a solanaceelor, in cea mai mare parte specii otravitoare.

Ce ne preocupa astazi este sa invatam ca, cartoful are unul dintre cei mai mari IG, intrucat copt sau prajit, este mai mare decat cel al zaharului.

Felurile in care este gatit cartoful sunt foarte importante, caci pot conduce la aparitia, mai mult sau mai putin, a amidonului rezistent. Cand facem cartofi copti sau piure, cantitatea de amidon rezistent este aproape nula si deci majoritatea e transformata in glucoza.

Cartoful are de altfel, un interes alimentar scazut, deoarece, in afara efectului sau hiperglicemiant foarte mare, el are un continut nutritional foarte mic dupa gatire (8 mg/100 g de vitamina C si cateva fibre). Continutul sau in vitamine, minerale si oligoelemente este cu atat mai inexistent cu cat ele se situeaza in apropierea cojii si este deci eliminat sistematic in timpul curatarii. El se reduce, de asemenea in cazul pastrarii in timp.

FAINURILE RAFINATE

Macinarea fainii, cernerea ei a existat dintotdeauna. Altadata era realizata grosier, cu mana si tinand cont de pretul sau de revenire ridicat (30 % din materii eliminate), consumul fainei astfel obtinute era rezervata celor bogati. Populatia neavand dreptul decat la paine neagra, Revolutia franceza a facut din painea alba una din revendicarile ei simbolice esentiale. Dar a trebuit sa se astepte anul 1870 si descoperirea morii cu cilindri pentru a face sa scada substantial pretul de revenire al rafinarii fainei si pentru a putea asigura unui numar mai mare painea alba zilnica.

Ori, stim astazi ca o faina rafinata este saracita de toate substantele sale nutritionale: proteine, acizi grasi esentiali, vitamine, saruri minerale, oligoelemente, fibre. Si stim mai ales ca rafinarea fainii de grau face ca IG-ul sau sa treaca de la 40 la 70, ceea ce face din ea un aliment hiperglicemiant.

Contemporanii nostri (cu exceptia americanilor) mananca poate mai putina paine decat acum o suta de ani, dar consuma mai multa faina alba: paste albe, sandwich-uri, pizza, fursecuri, diverse prajituri

OREZUL ALB SI PORUMBUL

Orezul alb, vine, cum stie toata lumea, din Asia, unde localnicii il consuma in general cu legume, al caror continut in fibre, vitamine, saruri minerale si oligoelemente e foarte mare, ceea ce duce la scaderea rezultantei glicemice. Occidentalul, care a inventat rafinarea, il mananca mai bucuros cu carne gatita, adica cu grasimi saturate.

Trebuie sa precizam intai ca orezul stravechi (asiatic mai ales) corespunde vechilor specii, bogate in fibre si proteine, ceea ce le conferea un IG mai degraba scazut. Cel mai bun exemplu este cel al orezului basmati (IG: 50). Orezul modern, hibrid si selectat genetic pentru randament, are IG ridicat, mai ales orezul glutinos.

La fel este si cu porumbul, a carui varietate consumata este in tarile occidentale corespunzatoare semintelor hibride puse la punct in laboratoare, in cadrul cercetarii agronomice canalizate doar pe randament. Porumbul original cu care se hraneau indienii din America are un indice glicemic mai scazut (aproximativ 35). S-a aratat ca, continutul sau mai bogat in fibre solubile explica diferenta. Nu numai ca acest aport important de fibre solubile ducea la o glicemie scazuta, dar permitea de asemenea retinerea umiditatii. Intelegem deci, de ce in absenta fibrelor solubile, este necesara azi udarea excesiva a speciilor de porumb moderne -cu consecintele ecologice stiute privind epuizarea panzei freatice.

AMELIORAREA EFECTELOR NEDORITE

Daca vrem sa intelegem bine fenomenul occidental de ingrasare si obezitate, este suficient sa constatam ca deriva obiceiurilor alimentare ale lumii noastre s-a facut in avantajul alimentelor hiperglicemiante (zahar, cartofi, faina, orez alb) si in detrimentul glucidelor cu IG mic (legume verzi, linte, fasole, bob, mazare, cereale brute, fructe) care constituiau altadata baza alimentatiei.

Intelegem de asemenea ca toate cercetarile in domeniul agronomiei din ultimii ani, orientate doar spre obiective legate de productivitate, s-a facut in detrimentul calitatii nutritionale a alimentelor. In cazul cerealelor, de exemplu, aceasta saracire s-a tradus printr-o crestere a IG-urilor, avand consecintele metabolice deja cunoscute.

Cand privim tabelul IG-urilor (vezi capitolul 3 din prima parte), suntem surprinsi sa constatam ca alimentatia moderna se afla in partea stanga (indici glicemici mari) si ca alimentatia traditionala se regaseste in coloana din dreapta.

Deriva obiceiurilor alimentare ale societatii noastre occidentale corespunde trecerii de la consumul de alimente din coloana dreapta la coloana stanga si deci adoptarea unui model alimentar in care domina  glucidele cu IG mare.

In mod progresiv, de la inceputul secolului al XIX-lea, populatia occidentala a introdus in alimentatia sa produse din ce in ce mai hiperglicemiante. Dar, chiar daca pancreasul lor incepea sa dea semne de oboseala, obezitatea ramanea inca foarte marginala. Exista doua explicatii pentru asta. Mai intai, oamenii epocii mancau mult mai multe legume si leguminoase decat astazi, ceea ce reprezenta un aport important de fibre. Se stie ca aceste fibre au ca efect scaderea glicemiei si limitarea secretiei de insulina a pancreasului. In plus, IG-ul al cerealelor (chiar partial rafinate) era mai scazut, cum am vazut anterior, din cauza productivitatii scazute. Apoi, si mai ales, oamenii mancau putina carne gatita, asta pentru ca nu dispuneau de mijloacele necesare prepararii. In acest fel consumul lor de grasimi saturate (cele care se depun cel mai usor)era mic.

O data cu cresterea nivelului de trai, tarile occidentale si-au schimbat rapid obiceiurile, privilegiind consumul de carne gatita, deci de grasimi, dar mai ales de glucide rele (zaharuri, faina rafinata, cartofi, orez alb, porumb hibrid) si consumand mai putine legume si leguminoase, adica mai putine fibre.

Statele Unite sunt, de altfel, cel mai bun exemplu in acest sens, in masura in care este locul unde se consuma cele mai multe alimente hiperglicemiante si carne preparata si unde se consuma cel mai putin legume verzi. Nu este deci de mirare ca aceasta tara detine recordul in materie de obezitate. Am remarcat intotdeauna, de-a lungul secolelor, ca putinele persoane care erau grase faceau parte din randul bogatilor.  Mult timp s-a crezut ca daca cineva era gras, era pentru ca era bogat si astfel manca mai mult ca altii. De fapt, nu manca mai mult decat oamenii din popor, ci manca doar diferit, caci avea mijloacele necesare pentru a putea procura si consuma zahar si faina rafinata, produse rare si scumpe. In mod paradoxal, in SUA, cel mai mare procent de persoane obeze este in randul oamenilor saraci. Si asta pur si simplu pentru ca alimentele hiperglicemiante, la fel ca si carnurile foarte grase, au gasit aici cea mai buna piata de desfacere.

Cum v-am mai spus de multe ori, acest capitol este foarte important pentru intelegerea principiilor metodei, a carei explicatie detaliata urmeaza sa o dam in continuare.

Recititi-le de mai multe ori, pana cand veti fi siguri ca ati inteles de ce natura glucidei este cea care va conduce sau nu la acumularea de grasime. Pentru a putea manca fara a ne mai ingrasa vreodata, este absolut necesar sa intelegem de ce ne-am ingrasat.

Sperantele pe care le aveti sa scapati pentru totdeauna de kilogramele in plus constau in aceea ca organismul uman este capabil de o reala reversibilitate. Toti americanii care viziteaza Franta sunt surprinsi sa constate ca au pierdut din greutate mancand bucate din bucataria noastra traditionala. In acelasi fel, adolescentii francezi care isi petrec vara in SUA se intorc in general cu « rotunjimi » suplimentare.

Asta inseamna ca modul alimentar pe care il adoptam este cel care conduce fie la cresterea in greutate, fie la scaderea ei. Si tocmai calitatea celor mancate si nu cantitatea, este responsabila pentru acest lucru. Daca mancati doar glucide din coloana stanga, cele al caror IG este mare, va veti ingrasa. Daca veti prefera glucidele din coloana dreapta vor fi sanse serioase sa slabiti.

INDIENII DIN ARIZONA SI ABORIGENII DIN AUSTRALIA REDESCOPERA IG MICI

Odata cu « New Deal », presedintele Roosevelt deschidea, in 1945, rezervatiile indienilor din SUA, dandu-le astfel acces la modul de alimentatie vicios « fetelor palide ». Cincizeci de ani mai tarziu, acestia erau bantuiti de obezitate si diabet.

Acum cativa ani, li s-a propus indienilor din Arizona sa se « intoarca » la alimentatia stramosilor lor, ceea ce a permis echilibrarea balantei. S-a putut proba astfel experimental ca, cu un aport caloric identic (prezenta grasimilor mai ales), doar alegerea exclusiv a glucidelor cu IG mic explica rezultatele exceptionale obtinute. 

Acelasi tip de experiment s-a realizat si in Australia, cu aborigenii a caror existenta a fost salvata datorita intoarcerii la alimentatia lor traditionala.

Iata de ce metoda pe care v-o propun este bazata pe alegeri alimentare. Ea nu este restrictiva, dupa cum stiti, ea este insa selectiva. Alegand alimente care convin, oricare ar fi cantitatea, veti putea slabi in mod eficient si durabil si asta continuand sa mancati cu placere si de asemenea gastronomic. Daca, dupa cateva luni de mentinere corecta a Fazei I, slabirea este nesemnificativa sau chiar insuficienta, vor trebui cautate posibilele cauze ale acestei rezistente la slabit. Voi inlatura de la inceput cazul acelor femei care au o greutate foarte apropiata de cea ideala, dar care, in ciuda acestei situatii normale, se incapataneaza sa slabeasca, ca si cazul acelor femei care confunda excesul de greutate si celulita. Alti factori de responsabilitate vor trebui totusi identificati si ii vom putea enumera astfel:

ori anumite medicamente ar putea avea un efect negativ asupra organismului. Este cazul tranchilizantelor, antidepresivelor, litiumului,

betablocantelor, a cortizonului sau a tonicelor ce contin zahar (a se vedea capitolul 7 al partii a doua);

ori stresul (de care vom mai vorbi ulterior). A-l gestiona printr-o metoda de relaxare poate fi necesar in scopul obtinerii unei slabiri corecte;

ori tulburarile hormonale care apar la femeie inainte sau in momentul menopauzei, cu sau fara tratament medical (a se vedea partea a doua);

ori o bulimie relevant comportamental.

REZUMAT. MECANISMUL LUARII IN GREUTATE SI AL PIERDERII IN GREUTATE

Persoanele care au tendinte de ingrasare sufera de hiperinsulinism. Asta inseamna ca pancreasul secreta o cantitate de insulina disproportionata in raport cu glicemia lor postprandiala (de dupa masa). Aceasta diferenta de insulina va avea deci ca efect deturnarea unei parti a acizilor grasi consumati in timpul mesei pentru a-i depozita sub forma de grasimi de rezerva (este fenomenul de lipogeneza).

Mai mult, aceasta diferenta de insulina poate avea ca efect transformarea glucozei in exces in grasimi de rezerva; este mai ales in cazul in care consumul de glucide cu IG mare in timpul unei mese a fost important si organismul nu l-a utilizat. In ambele cazuri, are loc o crestere in greutate.  Daca, in schimb, persoana care are exces ponderal consuma doar glucide cu IG scazut si mai ales foarte scazut (mai mic sau egal cu 35), cresterea glicemiei va fi foarte slaba si prin urmare raspunsul insulinic va fi nesemnificativ. In aceste conditii, toate grasimile consumate in timpul mesei vor fi arse, iar organismul va activa ceea ce se numeste « lipoza », adica va cauta rezervele de grasime pentru a le arde. De unde slabirea.

Intelegem astfel ca, cheia pierderii in greutate este reducerea secretiei de insulina. (In absenta totala a insulinei exista chiar o slabire patologica: diabetul juvenil de tip I.)