Soia

1. Importanta. Raspandire

Importanta. Soia este una din plantele agricole de la care se poate valorifica toata biomasa realizata. Din biomasa epigee intereseaza, in primul rand, semintele care au un continut ridicat in substante proteice (27-50%) si lipidele (17-27%).

Din semintele de soia, ajunse la maturitate, se obtine faina din care se realizeaza diferite produse alimentare, cum sunt: lapte, branza, fulgi, cafea, ciocolata, biscuiti, ect. Proteinele din boabele de soia, care au o valoare alimentara ridicata, pot fi utilizate sub forma de ,,carne vegetala

Semintele de soia constituie, de asemenea, principala materie prima pentru extragerea uleiului folosit in alimentatia directa a omului, la fabricarea margarinei, sapunului, a maselor plastice, sau pentru industria alimentara, chimica si farmaceutica.

Cea mai mare parte din productia de soia, sub forma de srot (rezultat in urma extragerii lipidelor) si faina, este utilizata in furajarea animalelor.

Pastaile si boabele verzi, sau boabele germinate sunt folosite in alimentatia oamenilor, sub forma de salata.

Dupa treierat tulpinile si pastaile rezultate se pot folosi in furajarea animalelor, ca ingrasamant organic, combustibil sau in urma prelucrarii industriale, pentru obtinerea furfurolului si a matasii artificiale (M. Axinte, 1995).

Biomasa hipogee, prin procesul de simbioza, cu bacteriile , fixeaza azotul atmosferic realizand astfel conditii foarte bune de vegetatie culturilor postmergatoare.

Raspandire Dintre leguminoasele pentru boabe, soia se cultiva pe cele mai mari suprafete. Dupa anuarul FAO, in anul 2002 soia s-a cultivat pe 79,4 mil. Ha, cu o productie medie de 22,6q/ha. Suprafete mari cu soia sunt cultivate in SUA (29,2 mil. ha), Brazilia (16,3 mil. ha), Argentina (11,4 mil ha), China (9,4 mil. ha), India (5,7 mil. ha).

2. Sistematica. Soiuri

Soia cultivata apartine speciei Glycine max (L) Merr., sinonim Glycine hispida (Moernch) Max. In cadrul acestei specii sunt cuprinse patru subspecii: chinensis, indica, japonica si manshurica, singura cultivata in tara noastra.

Soiurile de soia reactioneaza puternic la temperatura si fotoperioada, functie de care sunt grupate pe clase de maturitate:

000 - foarte precoce (Diamant, Ilfov, Perla);

- soiuri precoce(Atlas, Boldy 44, Gadir, Romanesc99, Safir);

- soiuri semiprecoce (Clamir, columna, S0994RR, S1484RR, Stil, Zefir);

- soiuri semitardive (Cresir, Danubiana, Elisir, Triumf, Lena, Victoria);

- soiuri tardive (Stine 2250).

3. Particularitati biologice si cerintele fata de clima si sol

3.1. Particularitati biologice

Soia este o planta anuala cu o perioada de vegetatie de pana la 90 de zile, pentru soiurile foarte precoce si peste 145 zile, pentru soiurile tardive.

In cursul acestei perioade soia trece prin diferite stadii caracteristice(reper) (fig. 3.5 a), iar din punct de vedere practic se pot diferentia urmatoarele faze de vegetatie:

- semanat - rasarit;

- rasarit - inflorit;

- inflorit - formarea pastailor;

- formarea pastailor - maturitate.

Semanat - rasarit. Semintele de soia germineaza epigeic. Pentru a germina semintele au nevoie de o cantitate de apa ce reprezinta circa 150% din masa lor. In conditii bune de aprovizionare cu apa si aer, germinarea semintelor este dependenta de temperatura. Soia incepe sa germineze la 7-8^oC si necesita pentru aceasta faza de vegetatie 110-130^oC, temperaturi active (>0^oC).

Radicela iese din bob in zona micropilului, se fixeaza in sol, iar cand atinge 2-3 cm. Formeaza primele ramificatii. In acelasi timp incepe alungirea hipocotilului, care scoate la suprafata solului cotiledoanele. Si pentru soia acest stadiu este critic in cazul formarii crustei, motiv pentru care trebuie evitat acest risc.4

Rasarit - inflorit. In aceasta faza de vegetatie, care dureaza 30-40 zile si corespunde cu etapa cresterii vegetative a plantelor de soia, are loc cresterea sistemului radicular caracteristic, cresterea tulpinii si formarea aparatului fotosintetic, precum si diferentierea organelor de reproducere.

Dupa rasarit, in timpul perioadei vegetative, radacinile au un ritm mai intens de crestere, comparativ cu parte epigee a plantei care timp de peste 50 zile inregistreaza un ritm redus , situatie in care apare riscul imburuienarii.

Sistemul radicular este format din axul principal pivotant (care poate ajunge in sol la 2 m adancime) si din numeroase ramificatii care cresc lateral pana la distanta de 40-70 cm.

Datorita simbiozei dintre bacteriile Bradyrhizobium japonicum cu radacinile soiei, se formeaza nodozitati care devin vizibile la 10-14 zile de la infectie, iar fixarea azotului incepe dupa 15-25 zile de la formarea lor. Dupa 25-35 zile de la formare nodozitatile ating dimensiunile maxime, iar dupa 50-60 zile de la infectie isi inceteaza activitatea.

Culoarea rosie intensa a continutului nodozitatilor (leghemoglobina) arata o fixare intensa a azotului, culoarea roza o activitate mai redusa, iar culoarea verde indica inactivitatea.

Importanta deosebita in dezvoltarea bacteriilor fixatoare de azot si in cresterea nodozitatilor pe radacinile de soia prezinta fosforul si molibdenul. Activitatea bacteriilor este inhibata , in cazul cand solul a fost ingrasat cu azot (tabelul 1).

Tabel 1

Formarea nodozitatilor pe radacinile de soia este mult influentata si de umiditatea solului, in prima parte a perioadei de vegetatie.

Tulpina la soia, pentru soiurile aflate in cultura, este erecta, cu grad diferit de ramificare, in functie de genotip si spatiul de nutritie. Dupa modul de crestere al tulpinii s-au evidentiat, la soia, trei tipuri:determinata, nedeterminata si semideterminata (intermediara). La cresterea determinata tulpina se termina cu o inflorescenta in varf; la tipul de crestere nedeterminata se formeaza 7-12 noduri, iar la cresterea semideterminata situatia este intermediara, tulpina continua sa creasca si dupa inflorire, insa intr-o masura redusa.

Tulpina, ramurile si frunzele sunt acoperite de numerosi perisori de diferite culori.

Primele frunze adevarate sunt simple, iar cele care apar in continuare sunt trifoliate si dispuse altern. Suprafata de asimilatie a plantelor de soia variaza cu soiul cultivat si conditiile de cultura. In general, un lan de soia formeaza la hectar 30-40.000 m² suprafata de asimilatie (Gh. Birteanu, 1989).

Inflorit-formarea pastailor sau etapa reproductiva, dureaza 0-50 zile. Inflorirea si fructificarea se desfasoara treptat, de jos in sus pe tulpina si ramificatii (la cresterea nedeterminata). Este de dorit ca, prin caracteristicile soiurilor cultivate, cat si prin tehnologia aplicata, locul de insertie al primelor pastai pe tulpina sa fie cat mai ridicat de la suprafata solului, pentru a realiza o recoltare mecanizata, fara pierderi.

Florile, grupate cate 3-9, sunt dispuse in raceme axilare sau terminale. In functie de tipul de crestere plantele au inflorirea diferentiata. Planta cu cresterea nedeternimata formeaza primele flori incepand cu nodurile 4-5, ia inflorirea progreseaza spre varful tulpinii. Planta cu cresterea determinata incepe inflorirea din zona nodurilor 8-9, iar inflorirea progreseaza atat spre varful tulpinii, cat si spre baza tulpinii. Inflorirea, la plantele de soia, este dependenta de tipul de crestere al tulpinii, dar este foarte mult influentata si de conditiile de mediu (fotoperioada, intensitatea luminii si temperatura).

Plantele de soia produc un numar mare de flori si pastai comparativ cu numarul final de pastai care raman pe planta. Din cauze neelucidate inca complet se manifesta fenomenul de avortare al florilor, de cadere a pastailor de diferite marimi, sau de formarea unor pastai fara seminte. Se considera ca acest fenomen de avortare este determinat de iluminarea insuficienta, de seceta si temperaturi prea scazute sau prea ridicate, in perioada reproductiva.

Formarea pastailor-maturitate dureaza 30-50 zile si se caracterizeaza prin acumularea substantelor de rezerva in seminte, respectiv maturarea acestora.

Pastaia la soia este usor curbata sau dreapta, cu 1-5 seminte, de culoare bruna-deschisa, sau castanie - deschis, cu perisori argintii sau roscati. Semintele de soia au tegument gros, cu permeabilitate redusa pentru apa. In functie de soi si conditiile de cultura MMB are valori cuprinse intre 50 si 400 g. In structura biomasei semintele reprezinta, in general, mai putin de 30%.

4. Cerintele fata de clima si sol

Soia face parte din grupa plantelor cu cerinte ridicate fata de temperatura. Temperatura minima de germinatie, pentru actualele forme cultivate, este de 7-8^oC. Dupa rasarire, in stadiul cotiledonal si al formarii frunzelor simple, soia suporta pentru scurt timp temperaturi de -2, -3^o C.

Cerintele plantelor de soia fata de temperatura, pe principalele faze de vegetatie, dupa V. Enken (1960) citat de Gh. Bilteanu, 1989, sunt prezentate in tabelul 2.

Tabelul 2.

Temperatura minima si optima pentru parcurgerea diferitelor faze de vegetatie la soia

Soia este o planta cu cerinte relativ ridicate fata de umiditate, inregistrand un consum specific cuprins intre 300 si 700. Perioada critica pentru apa se inregistreaza in faza de formare a organelor de reproducere, inflorire si umplerea semintelor.

In zona de sud a tarii, din cauza secetelor care survin in lunile iulie si august, fara irigare, productia de soia ramane scazuta si fluctuanta de la un an la altul.

Cerintele fata de lumina ale soiei sunt ca ale unei plante de zi scurta. Prin semanatul mai timpuriu, zilele scurte de la inceputul vegetatiei au rol important in satisfacerea cerintelor fotoperiodice ale soiurilor tardive si mijlocii(M. Axinte, 1995).

Fata de sol soia are, de asemenea, cerinte ridicare solicitand soluri cu textura mijlocie (luto-nisipoase, lutoase), cu reactie neutra sau slab acida, bogate in humus fosfor, potasiu si calciu. Soia asigura randamente ridicate pe cernoziomuri, brun-roscate si solurile aluvionale.

Zonele ecologice. In urma numeroaselor cercetari efectuate, au fost stabilite pentru soia trei zone de favorabilitate: zona foarte favorabila, zona favorabila, si zona putin favorabila. Luand in considerare suma gradelor zilnice utile (>10^oC) pentru crestere , Romania are 5 zone de cultura:

I -1600-1750^oC;

II -1400-1600^oC;

III-1100-1400^oC;

IV-1200-1400^oC;

V-1100-1250^oC.

5. Tehnologia de cultivare

5.1. Rotatia

Soia este mai putin pretentioasa fata de planta premergatoare. Totusi nu se poate cultiva dupa floarea-soarelui( din cauza Sclerotiniei), dupa porumb sau sorg, la care s-au folosit erbicide pe baza de triazine si nici dupa alte leguminoase.

Bune premergatoare pentru soia sunt cerealele paioase (grau, orz), plantele furajere graminee, porumbul (neerbicidat cu triazine), sfecla pentru zahar si cartoful.

Soia, prin calitatile insemnate de azot pe care le lasa in sol (60-168 kg/ha), este o buna planta premergatoare pentru cele mai multe culturi.

5.2. Fertilizarea

Soia este una din plantele agricole care consuma cantitati mari de elemente nutritive si in primul rand azot. Pentru formarea a 100 kg seminte si biomasa secundara aferenta, soia consuma 7,1-11 kg azot, 1,6-4,0 kg fosfor si 1,8-4,0 kg potasiu, la care se mai adauga cantitati importante de calciu, magneziu, sulf si microelemente (M. Axinte, 1995). Din cantitatea totala de elemente nutritive acumulate, raman in seminte: 75% N, 75% P₂O₅; 60%K₂O, restul sunt inglobate in partile epigee ale plantei, care pot reintra in circuitul agricol.

Azotul. Consumul foarte mare de azot este determinat de continutul bogat al semintelor si al celorlalte parti ale plantei in substante proteice. Din cantitatea totala de azot, folosita de plantele de soia pentru intreaga recolta, 50-65% se asigura prin intermediul bacteriilor, iar restul se extrage din sol. In conditii normale cele doua cai de aprovizionare cu azot se completeaza reciproc, azotul din sol este necesar plantei in primele faze de vegetatie (25-35 zile), pana cand se stabileste simbioza dintre bacteriile Bradyrhizobium japonicum cu radacinile de soia, cand intra in actiune sistemul simbiotic.

Realizarea, in bune conditii a simbiozei dintre radacini si bacterii depinde de: aptitudinea de a lupta cu alte tulpini (suse) din sol si de a forma cat mai repede nodozitati (competitive); capacitatea ridicata de fixare a azotului (eficacitatea fixarii); toleranta la conditiile vitrege (temperatura, umiditate, pH) si capacitatea de a supravietui in sol; compatibilitatea cu soiurile de soia cultivate (M. Axinte, 1995).

Necesitatea fertilizarii cu azot si dozele de aplicare se vor corela cu numarul de nodozitati de pe radacini si frecventa plantelor cu nodozitati la aparitia primei frunze trifoliate (tabelul 3).

Tabel 3.

Dozele orientative de ingrasaminte la soia

Fosforul contribuie la sporirea numarului de nodozitati si la intensificarea fixarii simbiotice a azotului. Cerintele mari fata de fosfor se manifesta imediat dupa rasarire, cand are loc formarea sistemului radicular si dupa inflorire pana la maturitate. Comparativ cu alte culturi, soia valorifica mai bine fosforul din sol.

Potasiul joaca un rol insemnat in sinteza lipidelor si acumularea lor in seminte. Potasiul favorizeaza formarea nodozitatilor si fixarea simbiotica a azotului, cresterea rezistentei plantelor la boli, seceta si cadere.

Aplicarea ingrasamintelor cu fosfor si potasiu se face in functie de continutul solului in aceste elemente nutritive (tabelul 3).

5.3. Lucrarile solului

Soia face parte din grupa plantelor cu cerinte mijlocii fata de adancimea de afanare a solului. Lucrarea de baza a solului se realizeaza prin aratura de vara, sau de toamna, la adancimea de 20-25 cm.

Spre deosebire de alte culturi, soia are cerinte deosebite fata de nivelarea terenului si cantitatea patului germinativ (maruntit, afanat pe adancimea de 5-6 cm, curat de buruieni), care influenteaza uniformitatea rasaririi si densitatea plantelor, precum si pierderile la recoltare.

5.4. Samanta si semanatul

Samanta de soia pentru semanat trebuie sa aiba puritatea fizica de cel putin 98%, capacitatea de germinatie minimum 80%, iar masa totala a 1000 de boabe sa fie cat mai mare.

Semintele se pot trata cu fungicide impotriva bolilor numai atunci cand suspensia de bacterii (Nitragin-soia) se administreaza direct in sol, odata cu semanatul. Preventiv semintele se pot trata cu Titradin-75 in doza de 3,5 kg/t, sau Captadin 50UP, 0,2-0,5 kg/t. Cand suspensia de bacterii se poate administra direct in sol, se renunta la tratamentul cu fungicide si se face tratarea semintelor cu nitragin-soia, folosind pentru cantitatea de samanta necesara unui hectar.

Epoca de semanat este atunci cand in sol, la adancimea de semanat, se realizeaza temperatura minima de germinare, respectiv 7-8^oC. Semanatul in cadrul epocii optime asigura parcurgerea primelor faze de crestere, in conditii de zi scurta si temperaturi mai scazute, care determina diferentierea unui numar mai mare de noduri pe tulpina, prelungirea perioadei de inflorire si o mai buna fructificare. La semanatul mai timpuriu se asigura conditii mai bune de umiditate in sol pentru germinare si rasarire, o eficienta mai ridicata a erbicidelor si maturarea mai timpurie a plantelor

Calendaristic aceste conditii se realizeaza, de regula, incepand cu prima sau a doua decada a lunii aprilie, in sudul tarii si in decada a doua si a treia a lunii aprilie in celelalte zone ale tarii.

Densitatea la semanat este de 50-55 seminte germinabile/m² in conditii de irigare si 45-50plante/m² la neirigat.

Distanta dintre randuri se coreleaza cu gradul de imburuienare al terenului si metodele utilizate pentru combaterea acestora, metoda de irigare si particularitatile soiurilor cultivate. Pe terenurile slab sau mijlociu imburuienate si in conditiile combinarii tratamentelor chimice cu lucrari mecanice de intretinere, se seamana in randuri echidistante la 50 cm, sau in benzi de 3 randuri la 45 cm, cu 60-70 cm intre benzi (irigat prin aspersiune), sau 80 cm (irigat prin brazde).

Soia se poate semana si in randuri apropiate la 25-30 cm, situatie in care combaterea se face numai prin folosirea erbicidelor (un tratament inainte de semanat si 2-3 tratamente in vegetatie), iar irigarea se realizeaza prin aspersiune.

Semanatul in benzi, formate din doua randuri, la distanta de 25-30 cm cu 70cm intre benzi, permite intretinerea culturii prin prasile mecanice si tratamente cu erbicide in benzi, reducand astfel necesarul de erbicide cu circa 50%. Aceasta metoda de semanat se recomanda pe terenurile infestate cu buruieni, care au rasarire esalonata(Solanum nigrum, Xanthium sp., Abuthium sp.).

In cazul cand nu sunt utilizate erbicide, se recomanda semanatul echidistant la distanta de 60-70 cm, pentru a realiza conditii mai bune efectuarii lucrarilor mecanice de intretinere.

Adancimea de semanat determina viteza si uniformitatea rasaririi si densitatii culturii.

Adancimea de semanat nu trebuie sa depaseasca 5cm, incadrandu-se intre 2,5-4 cm, in functie de umiditatea din sol, textura solului si epoca de semanat.

5.5 Lucrarile de ingrijire

Combaterea buruienilor. Soia prezinta sensibilitate deosebita la imburuienare in primele faze de crestere, pana la acoperirea terenului, dar si catre maturitate, dupa ce incep sa cada frunzele.

Lucrarile de pregatire a patului germinativ, lucrarile cu sapa rotativa si prasilele mecanice au o contributie insemnata la diminuarea imburuienarii in primele faze de vegetatie. O combatere eficienta a buruienilor (si a celor care apar spre faza de maturitate a soiei) nu se poate realiza folosirea erbicidelor (tabelul 4).

Tabel 4

Erbicidele folosite pentru combaterea buruienilor la soia

Combaterea bolilor si daunatorilor. Cele mai periculoase boli sunt mana (Peronospora manushurica) si arsura bacteriana (Pseudomonas glycinae). Pentru combatere sunt efectuate circa 2-3 tratamente cu Turda cupral 4 kg/ha, sau Orhocid 50 in doza de 2,5 kg/ha, primul tratament efectuandu-se la aparitia bolilor, iar celelalte la interval de 8-10 zile.

Dinte daunatori trebuie mentionati:paianjenul rosu (tetranicus urticae) care produce defolierea prematura si se combate prin tratamente cu Sintox 25 in doza de 2 l/ha; musca cenusie a culturilor (Hylemia sp.), care ataca cotiledoanele in timpul germinatiei, sau la rasarire si se combate cu Lindatox 3, peb+Lindan, 5+3 in doze de 25-30 kg/ha, inainte de pregatirea patului germinativ.

Irigarea soiei prezinta importanta deosebita in zonele unde se manifesta perioade de seceta. In primaverile secetoase este necesara aplicarea unei norme de 200-300 m³/ha imediat dupa semanat. Incepand cu faza de aparitie a butonilor florali consumul de apa creste si se mentine ridicat pe toata durata infloritului si umplerii boabelor. Irigarea incepe, de regula, inainte de inflorire, cand umiditatea in sol coboara la 50% sin IUA. Sunt necesare 4-5 udari cu norme cuprinse intre 700-800 m³/ha pe solurile cu permeabilitate buna si 400-500 m³/ha pe solurile cu permeabilitate slaba si nisipuri.

6. Recoltarea

Momentul optim de recoltare este cand frunzele s-au ingalbenit si cazut de pe plante, peste 70% din pastai au culoarea bruna, iar semintele capata culoarea specifica soiului si au umiditatea de 16%.

Recoltarea cu pierderi minime este determinata de nivelarea terenului, realizarea unor culturi cu densitate normala, fara plante cazute si cu insertia primelor pastai la 10-12 cm de sol.