FACTORI AI INSTITUTIONALIZARII

FACTORI AI INSTITUTIONALIZARII

Desi absolut necesara, punerea in practica a unei politici de prevenire a abandonului si institutionalizarii copilului se loveste de multitudinea si complexitatea factorilor ce concura la crearea unor situatii de risc.

Nu exista o cauza principala, bine evidentiata si nici nu se poate face portretul exact al unei familii pe cale de a-si abandona copilul. Totusi putem vorbi de anumite criterii care sa permita recomandarea unui anumit gen de actiune, criterii rezultate din cunoasterea caracteristicilor familiilor, deci a cauzelor ce i-au determinat pe anumiti parinti sa renunte la responsabilitatea de a-si mai creste copilul.

Mircea Agabrian defineste familia ca fiind un grup de oameni legati prin stramosi, casatorie sau adoptie, care traiesc impreuna, formeaza o unitate economica si coopereaza pentru cresterea copiilor. Sustine ca cei mai multi oameni vor apartine de cel putin trei familii diferite in cursul vietii lor. Cand venim pe lume, devenim un merbru al familiei de orientare, care consta din tata, mama si probabil cativa frati si surori. Aceasta este familia pe care nu trebuie sa o alegem. A doua familie pe care cei mai multi oameni o au este familia de procreare , se formeaza cand ne casatorim. Totodata cand ne casatorim devenim un membru al celei de-a treia familii, cea a sotului sau sotiei.

In cele ce urmeaza vom incerca sa diagnosticam situatia unei familii aflate in pragul abandonului copilului lor, insistand asupra diferitelor planuri ale vietii familiei si interactiunii ei cu mediul.

Criza familiala, ca orice situatie care induce aparitia stresului in familie, a tensiunilor intre membrii ei amenintand coerenta familiei sau avand ca rezultat ruperea ei, afecteaza in special adultii dar si copiii ce sunt martori si victime inocente ale acestei perioade de stres.

Factorii considerati ca fiind generatori de abandon sunt :

      decesul unuia dintre parinti;

      divortul;

      situatia familiala precara;

      situatia materiala precara;

      bolile cronice somato-fiziologice sau psihice;

      prezenta unui exemplu de abandon in viata sau familia unuia din parteneri;

      lipsa suportului social din partea familiei largite

Intr-un studiu CASPIS se arata ca, mai mult, numarul de copii este un predictor important al riscului de saracie al unei familii. Fiecare copil in plus fata de al doilea sporeste considerabil sansele familiei de a intra in saracie.

Fata de copii din familiile restranse, copiii din familiile numeroase prezinta un risc de trei ori mai mare de a fi saraci. Astfel, familiile sarace aleg sa institutionalizeze unul sau mai multi dintre proprii copii, nereusind sa le asigure traiul. (www.caspis.ro)

Dinamica saraciei in functie de numarul de copii in familie -%-Tabel nr.2

Sursa: CASPIS

O atentie speciala trebuie acordata si cazurilor extreme de familii cu copii fara locuinta sau care locuiesc in conditii improprii (un alt posibil motiv al institutionalizarii unui minor). Autoritatile publice locale dispun de un numar de locuinte sociale redus, aflandu-se adesea in imposibilitatea de a oferi conditii de locuire chiar si celor aflati in conditii disperate. Sistemul de adaposturi / locuinte temporare de urgenta este insuficient (www.caspis.ro).

Raportul Grupului de Lucru "Servicii pentru copilul abandonat" (12-13 aprilie 2006, Bucuresti; grupul de lucru a fost organizat in cadrul proiectului "Sanse egale intr-o Europa extinsa" finantat de Uniunea Europeana in cadrul programului "Networking Programme - Civil Society Component - Bulgaria and Romania") a aratat, printre altele, situatia actuala a abandonului in Romania, avand ca suport de discutii Studiul UNICEF si raportul realizat de Grupul tehnic de lucru interministerial constituit la nivelul Guvernului Romaniei - "Prevenirea pastrarii copilului de catre familie prin dezvoltarea de servicii comunitare de suport familial in Romania" (www.fonpc.ro).

Conform acestui studiu, iata care sunt cauzele frecvente ale separarii copilului de familie:

venituri reduse

lipsa educatiei

familii monoparentale/ mame minore

lipsa serviciilor de prevenire la nivel teritorial

lipsa de implicare a autoritatilor/comunitatii

lipsa educatiei sexuale

lipsa locuintei

maltratarea/violenta domestica

alcoolismul la parinti

starea de sanatate precara a parintilor/copiilor

absenta sanctiunilor pentru parinti

plecarea la munca in strainatate

Caracteristicile mamelor care isi parasesc copiii:

foarte sarace, lipsite de bunuri

lipsa unor venituri constante de la un loc de munca stabil

multi copii

mama mai mica de 19 ani

www.fonpc.ro

In continuare, vom analiza unii din factorii considerati ca generatori de abandon al unui copil, mentionati la inceputul capitolului al III-lea.

DECESUL UNUIA DINTRE PARINTI

Institutionalizarea minorilor imediat dupa decesul unuia sau ambilor parinti genereaza un soc major ce va ramane intiparit in memorie pentru toata viata, copiii devenind apatici, tristi, refuzand alimentatia, iar in timp se instaleaza un retard in dezvoltarea neuro-psihica, datorita absentei afectivitatii mamei (deprivarea materna), atunci cand perioada de institutionalizare se prelungeste mai mult de sase luni.

Sunt mai frecvente cazurile de abandon dupa decesul mamei, decat dupa decesul tatalui, mai ales daca varsta copiilor este mica. Mamele ramase vaduve incredinteaza copiii institutiei numai in situatii disperate cum ar fi: somaj, pierdrea locuintei, imbolnavirea lor, locuinta este unul din factorii de stabilitate al familiei si mediul in care copiii pot fi crescuti in armonie. lipsa locuintei sau evacuarea din locuinta este una dintre cauzele din ce in ce mai frecvent intalnite in Romania ca motiv de abandon si institutionalizarea minorilor pe termene foarte lungi de timp si ruperea legaturii cu familia care pleaca la distante mari pentru a-si castiga existenta.Tatii ramasi vaduvi mai ales daca exista copii de varsta mica ce necesita ingrijire permanenta ii incredinteaza cu mai multa usurinta institutiei.

Separarea copilului de familie prin decesul parintilor determina instituirea formelor de tutela, adoptie, plasament familial, incredintare spre crestere unei persoane sau familii, incredintare in institutii de ocrotire. Lipsa unui mediu familial propice dezvoltarii armonioase, face ca acesti minori sa suporte adesea si consecintele internarii in institutii necorespunzatoare care functioneaza dupa principiile vechi ale ocrotirii de tip rezidential in care lipseste comunicarea sincera si caldura sufleteasca. Cresterea si educarea acestei categorii de copii constituie aspectele esentiale ale asistentei sociale, care in Romania se afla inca la inceputul unui proces de modernizare si umanizare

2 DIVORTUL

Divortul inseamna despartirea legala dintre soti. O legislatie mai severa sau mai permisiva fata de divort afecteaza rata divortialitatii si are multe consecinte psihologice si sociale asupra copilului.

Trebuie specificat insa, si ca divortul si familiile dezbinate sunt cauze pe plan psihologic si social ale multor probleme ale copiilor, multi ajungand sa fie institutionalizati. Cei mai multi copii cu tulburari de comportament provin din familii dezbinate sau destramate, iar acest lucru ridica un mare semn de intrebare si va trebui sa ii determine pe parinti sa acorde mai multa atentie acestui subiect. Pe de alta parte, nici continuarea unei relatii insuportabile in cuplu nu este recomandata pentru copii.

O atmosfera incarcata de teroare, violenta psihologica sau/si fizica este de cele mai multe ori mult mai daunatoare pentru echilibrul afectiv, emotional al copilului decat un divort. Familiile cu un potential conflictogen ridicat si puternic carentate psihoafectiv si psihomoral afecteaza in cea mai mare masura procesul de maturizare psihosociala a copiilor (www.psihoconsulting.ro)

Incidenta divortului continua sa fie relativ crescuta, iar odata cu aceasta si rata copiilor afectati de divortul parintilor ramane la cote alarmante. Divortul este un act perceput ca fiind traumatizant pentru toate persoanele implicate. Printre evenimentele de viata stresante, divortul se plaseaza pe locul al doilea. Chiar daca pentru unii este o eliberare de o anumita tensiune si stres, cele mai multe persoane sunt profund afectate nu numi in plan social, material, ci mai ales in plan psihologic (Coasan, 2002)

Divortul este precedat de regula de neintelegeri, conflicte care se rasfrang negativ asupra copilului. Principalul efect al acestui climat tensionat este neglijarea copilului. In urma divortului copiii sunt impartiti intre cei doi parteneri si in cele mai multe cazuri unul dintre ei il abandoneaza in institutie.

3 SITUATIA FAMILIALA PRECARA

Riscul de abandon si institutionalizarea apar cel mai des, in familiile supuse presiunilor si problemelor sociale: conditii de viata dificile, resurse materiale scazute, saracia,stresul si altele. La acestea se adauga si fenomenul de institutionalizare prezent in societate, vazut de familiile aflate in aceasta situatie ca fiind unica solutie pentru copil.(Zamfir, 2001)

Desi ceilalti factori mentionati anterior ca pondere in determinarea situatiei acestor familii totusi in majoritatea cazurilor in care copiii erau identificati drept victime ale abandonului si institutionalizarii, s-a constatat faptul ca ei apartineau familiilor care, fie din cauza situatiei familiale, fie din cauza nivelului socio-economic,erau considerate ca apartinand grupurilor defavorizate, marginalizate sau neadaptate.

Preponderenta familiilor defavorizate printre parintii ce-si abandoneaza sau institutionalizeaza copilul are si alte explicatii: anumite grupuri sociale, familii supuse constrangerilor din mediul exterior, constrangeri ce determina frustrare si tensiuni. Reducandu-se astfel atat pragul de toleranta in ceea ce priveste copilul cat si dorinta de a lupta pentru a trai in conditii de viata mai bune. Aceasta situatie este intalnita in cazul mamelor singure sau care convietuiesc cu parteneri intamplatori. In cazul in care aceste mame, de obicei tinere, sunt lipsite de suport social si sursa de subzistenta sau daca nu simt responsabilitate si atasament fata de copilul ,de obicei nou nascut recurg la abandon. In cazul lor acesta imbraca forme tipice: pastrarea copilului mic in spitale de copiii sau a sugarului in maternitate.

Starea civila a parintilor minorilor aflati in dificultate poate constitui motiv de ocrotire de catre sistemul de protectie sociala atunci cand prin statutul civil si pozitia sociala a unuia sau ambilor parinti, apar dificultati majore de ordin economic , social sau chiar medical, familiile monoparentale in special, nu pot asigura conditiile optime pentru cresterea si educarea minorilor.

Varsta parintilor sub 20 ani poate constitui cauza de institutionalizare datorita lipsei unei profesii si a unui loc de munca sigur care sa permita sustinerea materiala si financiara necesare pentru ingrijirea minorilor.

De cele mai multe ori suntem tentati sa-i consideram pe parinti ca fiind singurii responsabili sau ca mediul familial reprezinta un pericol si ca institutionalizarea sau plasamentul reprezinta unica solutie. Aceasta separare temporara sau definitiva , atunci cand ea nu se impune pentru securitatea copilului are de cele mai multe ori efecte negative asupra copilului si a relatiei acestuia cu familia lui naturala. Se actioneaza asupra anumitor factori la nivelul familiei, insa nu se rezolva problemele fundamentale, de ordin economic, social si cultural, de aici rezultand perpetuarea unei situatii generale de fundal , care favorizeaza aparitia tot mai numeroasa a familiilor aflate in situatia de a-si abandona si/sau institutionaliza copilul (www.caspis.ro, www.fonpc.ro)

O categorie cu risc ridicat o reprezinta si familiile monoparentale (in urma decesului unui parinte sau a separarii ori divortului). Acestea reprezinta aproximativ 10% din familiile cu copii, in astfel de familii traind spre 10% dintre copiii din Romania. Neexistand decat un singur aducator de venit, acest tip de familie infrunta riscuri crescute, cu atat mai mult cu cat in general este vorba de femei singure cu copii (veniturile femeilor sunt in medie mai mici decat cele ale barbatilor).

Copiii care traiesc in astfel de familii trebuie sa depaseasca nu numai situatia dificila generata de lipsa unuia dintre parinti, ci adesea si starea de saracie cronica in care se afla.

Studiul CASPIS - "Conditiile excluziunii sociale a copilului" din 2004 arata ca o cincime dintre familiile monoparentale sunt sarace. Rata nu foarte ridicata se datoreaza in special familiilor monoparentale cu un copil, intrucat cel de-al doilea copil si urmatorii cresc dramatic riscul saraciei: aproape 60% dintre cele cu 3 si mai multi copii sunt sarace. Introducerea noilor alocatii pentru familiile monoparentale vor avea in acest sens un impact pozitiv .

S-a constatat si ca aprox. 70% din copii institutionalizati au sub 12 ani (ceea ce inseamna ca numarul copiilor din sistem va creste in urmatorii ani) si provin din familii cu situatie extrem de precara (www.policy.hu)

Copiii din segmentul de rromi al populatiei prezinta, de asemenea, un risc foarte ridicat: 80% se afla in saracie si 43,3 % in saracie severa si ajung in institutii (www.caspis.ro)

4 SITUATIA MATERIALA PRECARA

Situatia materiala precara este exprimata prin insuficienta sau absenta veniturilor, numarului mare de copii in familie, conditii necorespunzatoare de locuit. In cele mai multe cazuri de institutionalizare insa, situatia materiala precara se combina cu alti factori.

In actualul context socio-economic, numeroase familii se confrunta cu o degradare semnificativa a conditiilor de viata, avand drept consecinte izolarea, destabilizarea, uneori maltratarile de toate formele, suportate sau exercitate asupra copiilor, si institutionalizarea. Criza de identitate, caracterizata atat de schimbari in structura unei familii (concubinaj, divort, monoparentalitate etc), cat si de redefinirea rolurilor parentale si a relatiilor intre generatii este suplinita si de dificultatile parintilor in asumarea responsabilitatilor de crestere si educare a copilului (datorate adesea unor serii de dificultati economice si sociale (somaj, marginalizare, lipsa unei locuinte stabile) si/sau personale (conflicte conjugale, probleme de sanatate mentala, dependenta de alcool).

O mare parte din acesti parinti in dificultate au trecut, la randul lor, prin crize familiale caracterizate de violente, carente educative, neglijente grave (www.copii.ro)

Starea de pauperitate a familiei, care face ca parintii sa opteze pentru institutionalizarea copilului sau abandonul acestuia, este principala cauza si nu lipsa atasamentului fata de copii.

Chiar daca relatia parinte-copil poate fi intr-o oarecare masura alterata din cauza capacitatii reduse de adaptare la noua situatie de criza in care se afla familia, sau din cauza unui posibil potential conflictogen ridicat (Iftene, 2003)

Ceea ce trebuie remarcat este faptul ca nu toate familiile sarace isi abandoneaza copiii. Din analiza comparativa a cauzelor institutionalizarii realizata cu ocazia recensamantului din 1997 in cadrul programului DPC-EU/PHARE, rezulta ca motivele de natura socio-economica reprezinta principalul motiv care justifica decizia parintilor de a solicita institutionalizarea copilului, alaturi de prezenta unei deficiente ,in cele mai multe cazuri mintale, fapt ce justifica orientarea copilului catre invatamantul social.(Colton, 1999)

In studiul publicat in 1993 de "Medicins du Monde" este subliniata ideea ca absenta posibilitatilor financiare minime necesare cresterii copilului reprezinta o cauza importanta a institutionalizarii acestuia. Mass-media romaneasca a semnalat, de asemenea, ca 7% din copii institutionalizati au fost abandonati de la nastere, tot datorita situatiei materiale precare (www.policy.hu). Cu toate acestea, furnizotii de servicii in domeniul protectiei copilului se ghideaza si dupa alti factori de risc care predispun la institutionalizare, asa-zis "intuitivi" (presupusi): familie cu multi copii, consum de alcool sau stupefiante, origine etnica s.a.m.d.

Plasarea copilului in ingrijire rezidentiala constituie adesea o strategie de supravietuire folosita de parinti ca raspuns imediat la disperarea cauzata de saracie fara a lua in calcul consecintele pe termen lung. In cele mai multe cazuri parintii nu percep dezavantajele institutionalizarii. Institutionalizarea este un raspuns complet inadecvat la saracie. Nu intervine in nici o forma la nivelul cauzelor, este costisitoare si poate avea efecte devastatoare asupra copiilor asistati pe termen lung. Unul dintre efecte consta in perpetuarea ciclului dezavantajului si saraciei. (Neamtu, 2003)

5 BOLILE CRONICE SOMATO-FIZIOLOGICE SAU PSIHICE

Primul studiu, realizat de UNICEF si IOMC in 1990 (privind cauzele institutionalizarii copiilor si in leagane si sectii de distrofici), a relevat faptul ca, din aproape 9000 de copii cu varste intre 0-3 ani (institutionalizati), majoritatea aveau probleme medicale cornice (peste 80%) sau handicapuri aparute si in timpul sederii intr-o institutie sau alta.

Problemele medicale datorandu-se carentei affective, lipsei stimularii s.a. In 1996 urmeaza al doilea studiu, realizat de UNICEF, IOMC, FICF, care a evidentiat factorii economico-sociali ai abandonului/institutionalizarii unui copil si unele probleme medicale (www.unicef.org/romania

Cauzele intra-familiale de ordin medical genereaza multe situatii de copil aflat in dificultate, pentru care singura solutie este ocrotirea acestuia intr-un mediu rezidential, dar, de exemplu, cazurile minorilor proveniti dintr-un mediu cu tuberculoza necesita ocrotire timp indelungat in unitati de profil, numite sanatorii TBC pentru minori.

Bolile cronice somato-fiziologice sau psihice creeaza o stare de tensiune, din cauza imposibilitatii respectarii obligatiilor vietii de familie. Atunci cand mama nu este bolnava iar tatii nu-si asuma de obicei raspunderea ingrijirii copiilor, daca varsta lor este mai mica, atunci copiii sunt supusi abandonului. Boala grava a unuia dintre membrii familiei etc este unul din stresurile psiho-socio-medicale severe ce-si pun amprenta asupra dezvoltarii bio-psiho-sociale a copilului.

Anumite stari depresive ale parintilor, fie ele ciclice sau cronice, pot determina grave anomalii ale sentimentelor, in ceea ce priveste propriul copil, aceste anomalii putand merge de la dezinteresul fata de copil pana la ostilitate.

Prezenta unui exemplu de abandon in viata sau familia unuia dintre parteneri sau in anutrajul acestora reprezinta un alt factor al institutionalizarii.

Acesti parinti care, in perioada copilariei au fost ei insisi obiectul institutionalizarii, au in subconstientul lor ideea ca nu au fost iubiti si conserva un sentiment de insecuritate, esec si inferioritate care pare a conditiona comportamentul lor fata de copil.

6 LIPSA SUPORTULUI SOCIAL DIN PARTEA FAMILIEI LARGITE

Lipsa suportului social din partea familiei largite, sau a comunitatii in cazul familiei imigrante din alte zone, venite in cautarea unei vieti mai bune, reprezinta un alt factor al institutionalizarii copilului. Respinsi de societate, acesti oameni ajung sa dezvolte comportamente anomice si nu tin de obicei seama de sanctionarea din partea moralei publice a actului de abandon al propriilor copii. (Alexiu, 2001)

Acesti factori nu actioneaza decat rareori separat, de obicei ei sunt asociati cate doi, trei sau patru pentru conducerea conduitei de abandon.

Un studiu coordonat de catre dr. Ecaterina Stativa in anul 2005, sub egida UNICEF si numit "Situatia abandonului copiilor in Romania" (www.unicef.org/romania ) a scos in evidenta urmatoarele concluzii:

      in anii 2003-2005, abandonul copiilor a avut aceleasi coordonate ca acum 10-30 de ani (amploarea fenomenului s-a determinat prin calcularea ratei abandonului, de ex. Nr de copii abandonati la 100 de nasteri)

      in maternitati si alte unitati spitalicesti s-a estimat un nr de 4000 de copii abandonati, in ultimii 3 ani si multi dintre ei au fost institutionalizati

      majoritatea abandonurilor au fost realizate de femei sarace, fara posibilitati de crestere si educare a acelor copii

      au fost abandonati si copiii cu malformatii congenitale sau disabilitati, acestia fiind insitutionalizati ulterior.

      Dreptul copilului de a-si cunoaste familia a fost, uneori, incalcat in momentul in care s-a luat o decizie de protectie imediat dupa parasirea lui de catre mama in spital (plasarea la AMP si nu la rude de pana la gradul IV, uneori acestea fiind chiar necunoscute).

Un alt studiu (www.revista_de_pediatrie.tripod.com) a evidentiat si aspecte de genul:

      Cu cat se fixeaza mai mult conflictele emotionale neprelucrate ale copiilor institutionalizati sau abandonati, cu atat se accentueaza recidivele afectiunilor psiho-somatice.

      Bolile psihosomatice apar si in urma conflictelor pe plan emotional, la minorii institutinalizat

      Problemele sociale ale minorilor institutionalizati nu se reduc numai la arzatoarele probleme materiale, ci ele trebuie vazute si sub raportul: deprivarii familiale, carentelor afective, relatiilor sociale si interpersonale, al echilibrului social, al componentei sociale a starilor emotionale. Identitatea personala, cea sociala, categorisirea si competitia sociala, durerea priederii unei familii sau lipsa uneia, precum si comunicarile intre membrii grupului sau a societatii, constituie factori ce nu se pot neglija in privinta unui minor institutionalizat.