NEVOI SI DREPTURI ALE COPILULUI INSTITUTIONALIZAT

NEVOI SI DREPTURI ALE COPILULUI INSTITUTIONALIZAT

Conform Conventiei cu privire la Drepturile Copilului, "protectia copilului reprezinta un ansamblu articulat si coerent de masuri de natura legislativa, financiara, materiala,medicala, educationala, culturala prin care se promoveaza si sustine dezvoltarea armonioasa si bunastarea copilului".

Protectia sociala trebuie focalizata pe copilul in nevoie si / sau familia sa si presupune sprijin pentru integrarea sociala si profesionala pentru dezvoltarea pe multiple planuri si nu crearea unei stari cronice de dependenta. Principala finalitate a procesului de ocrotire sociala in cadrul retelei de servicii sociale destinate copilului si adolescentului este integrarea optima a acestora in societate, ceea ce implica un intreg complex de actiuni de educatie generala si speciala realizate in institutiile de ocrotire pentru acei minori care au fost crescuti, ocrotiti si educati in sisteme de tip rezidential.

In conceptia generala a ocrotirii sociale a copilului se includ si actiuni speciale de protejare a anumitor categorii de copii defavorizati cum ar fi:

Copilul lipsit sau refuzat de familie- orfan, abandonat de familie, neglijat;

Copilul defavorizat de familie din cauza carentelor materiale si moral- educationale;

Copilul cu nevoi speciale.

Presedintele Federatiei Internationale a Comunitatilor Educative, Robert Soisson, care a elaborat Cartea Drepturilor Copiilor Institutionalizati, a aprofundat drepturile minorilor pe perioada rezidentei in centre de plasament ce asigura protectie si asistenta in realizarea deplina si in exercitarea efectiva a drepturilor lor (Mocean, 2003)

Acestea se refera la :

dreptul la libertate de exprimare;

dreptul la mentinerea contactului permanent si nemijlocit cu parintii;

dreptul la exprimarea libera a opiniei;

dreptul la libertatea de afirmare;

dreptul la libertatea de gandire, de constiinta si religie;

dreptul la viata intima si privata;

dreptul la protectie importiva oricarei forme de abuz sau neglijenta;

dreptul la reevaluarea periodica a masurii de protectie stabilita;

dreptul la educatie, formare si insertie socio-profesionala;

dreptul la odihna, vacanta, activitati culturale si artistice;

dreptul la sanatate;

dreptul la securitate sociala;

dreptul la recuperare fizica, psihologica si reintegrare sociala.

Se stie ca inainte, generatii de copii au supravietuit la limita nevoilor bazale ale piramidei lui Abraham Maslow, izolati in institutii si etichetati de marea comunitate subiectiv "copii irecuperabili" (cum s-a intamplat si la noi) condamand iresponsabilitatea si neputinta sociala si materiala a celor care i-au adus pe lume (Revista Retelei pentru Prevenirea Abuzului si Neglijarii Copilului, nr.3, 2002)

Daca raportam situatia copiilor abandonati de timpuriu in institutii la piramida trebuintelor general-umane a lui Maslow, este evidenta imposibilitatea satisfacerii, in conditiile vietii lor a trebuintelor la toate nivelele piramidei, ceea ce duce la aparitia sentimentului de frustrare. Maslow arata ca o trebuinta apare atunci cand cele aflate pe treapta anterioara au fost satisfacute. Daca institutionalizarea rezolva satisfacerea trebuintelor bilogice: de hrana, caldura etc.,subiectii traiesc profunde sentimente de frustrare la nivelul nevoilor de securitate si apartenenta, ceea ce face imposibila aspiratiile legate de treptele superioare ale piramidei, stima si statut, autorealizare.

In pofida diversitatii lor, nevoile umane pot fi incluse in categorii care se raporteaza la: domeniul de manifestare (biologic, psihologic, social, cognitiv), modalitatea de definire, perceptia subiectului uman care resimte trebuinta. In conceptia lui Maslow satisfacerea nevoilor se produce potrivit unei ordini de prioritati, avandu-se mai intai in vedere nevoile umane primare, pentru ca apoi sa fie luate in calcul cele de ordin superior.

Piramida este structurata astfel:

Ø      nevoile elementare, de ordin fiziologic (nevoia de aer, apa, hrana, imbracaminte, etc).

Ø      nevoia de securitate individuala in mediul natural si social (protejarea fata de fortele exterioare ostile si fata de diferiti factori de risc). Trebuintele fizilogice si nevoia de securitate reprezinta nivelurile inferioare ale piramidei trebuintelor umane. Satisfacerea lor permite aparitia unor nevoi de ordin superior si a resurselor umane necesare satisfacerii celor din urma.

Ø      nevoile sociale se raporteaza la necesitatea acceptarii si apartenentei. Fiecare individ resimte nevoia de a fi acceptat intr-un grup, de a apartine afectiv cuiva. Satisfacerea acestei nevoi contribuie in mod semnificativ la intarirea sentimentului de siguranta, de securitate.

Ø      nevoia de stima, care deriva dintr-o exigenta auto-evaluativa a individului, care doreste sa-i fie recunoscut statutul pe care il are sau la care aspira. Satisfacerea acestei nevoi de stima permite dobandirea increderii in sine si determina sentimente de valoare, de forta.

Ø      nevoia de autorealizare, de indeplinire de sine vizeaza construirea unei imagini de sine favorabile si capacitatea de autocontrol.(Neamtu, 1999)

Majoritatea institutiilor de protectie sociala s-au constituit pe fostele institutii rezidentiale create in baza legii3/1970, ale caror principii de organizare si functionare erau straine de cerintele satisfacerii nevoilor copilului.

Actualmente, in multe institutii s-a inceput reorganizarea spatiilor in vederea satisfacerii nevoilor copilului. Un raport guvernamental asupra dezvoltarii umane in Romania mentioneaza cativa factori ce favorizeaza abandonul si institutionalizarea copiilor: 'circa 40,1% din copii institutionalizati datoreaza acest statut faptului ca mama este necasatorita, peste 60% sunt motivati de veniturile insuficiente ale familiei, iar 74% datorita faptului ca, cel putin unul dintre parinti este somer'. Se poate sustine chiar ca prabusirea nivelului de trai al unor familii le-a indemnat pe acestea sa-si plaseze - temporar - copiii in institutii. (Ghebrea, Georgeta, "Regim social-politic si viata privata", in "Calitatea vietii nr 1-2/1995).

1.1 Drepul la identitate si istorie personala

Acest drept este stipulat in Conventia O.N.U. cu privire la drepturile copiilor.

In anul 1990, numarul copiilor fara documente care se aflau in institutii era impresionant. Aceste deficiente grave sunt generate de mai multi factori legislativi si administrativi. Emiterea cartii de identitate presupune un domiciliu pentru copil, care este domiciliul parintilor. Multi parinti nu mai sunt gasiti la vechile domicilii si nu se mai stie nimic despre ei. Pentru copiii care au ca masura de protectie incredintarea, reprezentantul legal al copilului este Consiliul Judetean. Pentru aceasta categorie de copii exista intr-adevar, o limitare administrativa, legislativa, pentru emiterea cartilor de identitate, care in momentul de fata nu a fost rezolvata. (www.copii.ro)

In formarea identitatii la un copil neinstitutionalizat, un rol important il are viata privata, familia cu zestrea ereditara si educatia primita in primii ani de viata. In manifestarea ei isi pun amprenta anturajul, institutiile educative s.a. Deci, pentru dezvoltarea personala elementele de viata privata si publica se intrepatrund generand un raport de complementaritate. Astfel ca este absolut necesara constituirea unei istorii personale si pentru copilul institutionalizat.(Voinea, Bulzan, 2003, www.unibuc.ro)

Dreptul la identitate este strans legat cu cel la diferenta care recunoaste ca fiecare este o individualitate. Oamenii care nu sunt diferiti n-au ce sa comunice, nu se pot imbogati reciproc. Indiferent de culoarea pielii, ca suntem bogati sau saraci, femei sau barbati, adulti sau copii toti suntem oameni, adica fiinte umane care au nevoi ce confera aceleasi drepturi fundamentale. "Copilul este inregistrat imediat dupa nastere si are de la aceasta data dreptul la un nume, dreptul de a dobandi o cetatenie si, daca este posibil, de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit, crescut si educat de acestia" (L272 / 2004, art.8, alin.2)

Schema raporturilor viata privata- viata publica

(Voinea, Bulzan, 2003)

Acest model sugereaza ca drepturile confera identitate individului, iar ansamblul drepturilor, al asteptarilor individului de la ceilalti defineste statusul sau.

Asigurarea dreptului la istorie personala constituie o preocupare recenta pentru autoritatile implicate in protectia copilului. Dreptul copiiilor la istorie personala era complet ignorat inainte. Posibilitatea reconstituirii istoriei personale (povestiri personale, jurnal, "istoria vietii") se poate face pe baza documentelor care se afla in dosarul copilului. S-a considerat ca istoria personala a copilului poate fi reconstituita pentru un copil daca la dosarul acestuia exista suficiente documente care sa informenze despre provenienta lui, cultura si evolutia lui ca si despre locurile pe care le- a tranzitat de la nastere pana in prezent (Voinea, Bulzan, 2003)

1.2 Dreptul de a avea o familie si de a pastra legatura cu aceasta

Familia constituie principalul factor al formarii si socializarii copilului, ea reprezinta primul intermediar in relatiile sale cu societatea, cadru in care se imprima cele mai importante trasaturi caracteriale si morale, orice experienta de viata, orice relatie afectiva sau comportamentala vor fi resmtite in functie de bazele socializarii oferite de familie (Mocean,2003)

De cand institutiile de protectie sociala din Romania se afla in centrul discutiilor privind respectarea drepturilor copilului, relatiile dintre copiii institutionalizati si parintii acestora au ramas aceleasi, ele fiind caracterizate de inconsistenta legaturilor, situatie care a favorizat neglijarea si abandonarea in timp a acestor copii.

Pentru asigurarea dreptului copilului de a avea si de a creste intr-o familie au fost emise reglementari pentru ca lipsirea copilului de familie sa fie cat mai scurta cu putinta. Masurile legislative au vizat, in principal, decaderea din drepturi a parintelui care nu-si viziteaza deloc copilul, intr-un interval de timp determinat, pentru a da sansa acestuia la o familie substitutiva prin adoptie. Multi copii rar vizitati sau nevizitati raman cu putine sanse de a creste intr-o familie prin adoptie. Legea admite ca este suficient ca un parinte sa-si viziteze copilul o singura data la sase luni pentru ca parintele sa fie mentinut in drepturi. In cazul copiiilor mai mari decaderea din drepturi a parintilor care nu-si viziteaza copilul nu sporeste sansa acestuia de a creste intr-o familie, deoarece acestia nu sunt preferati pentru adoptie.

Parintii isi lasa copilul in institutie si nu-l viziteaza mult timp sau deloc pentru ca saracia, distantele si slabele lor competente determina acest lucru. Competentele lor scad in timp si mai mult pentru ca dupa institutionalizarea copilului ,nimeni din comunitatea din care fac parte nu intervine pentru ca ei sa-si poata relua candva functiile parentale.

Pentru evaluarea dreptului la familie se urmaresc : vizitele parintilor la copii si a copiilor la parinti, consemnarea evenimentelor de relatie cu familia si conditiile create in institutie pentru pastrarea si dezvoltarea legaturilor cu familia.

Articolul 14, alin.1, din "Legea 272 / 2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului" specifica: copilul are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii, rudele, precum si cu alte persoane fata de care copilul a dezvoltat legaturi de atasament.

1.3 Dreptul la sanatate

Dreptul la sanatate este un alt drept al copilului, ca atare si al celui institutionalizat, prevazut de Conventia O.N.U cu privire la drepturile copilului.

Acest drept al copilului institutionalizat trebuie vazut din mai multe unghiuri cum ar fi: - starea de sanatate a copilului la intrarea in institutie ;

- statusul nutritional al copilului;

- structura orientativa a meniului unei zile in centrul de plasament;

- gradul de acoperire cu vaccinari. (Stativa, 2002)

In ceea ce priveste starea de sanatate a copilului la intrarea in institutie 65% dintre copiii mici prezinta probleme de sanatate la intrarea in institutie. Acest lucru se explica prin vulnerabilitatea mai mare a copiilor la factori de mediu (alimentatia, lipsa unor ingrijiri personalizate, a unor repere stabile), la care se adauga bolile congenitale, deficientele fizice, precum si unele afectiuni cronice prezente la multi copii din aceasta grupa de varsta.

Statusul nutritional este un indicator al starii de sanatate, fiind conditionat predominant de alimentatie, statut social, economic si cultural , boli severe si / sau repetate iar, pentru varstele mici , mai ales de stabilirea mediului si existenta unui atasament stabil.

Principalii indicatori antropologici folositi in prezent in evaluarea statusului nutritional al copiilor sunt:

      inaltimea raportata la varsta;

      greutatea raportata la varsta;

      greutatea raportata la inaltime.

Inaltimea mica pentru varsta indica un aport energetic inadecvat pe o perioada mai lunga, care nu poate sustine cresterea lineara a acestor copii , precum si conditiile de mediu limitate ale procesului de crestere, manifestate mai pregnant in mediul institutional decat cel familial.

Greutatea mica pentru varsta , indica o slabire acuta datorita unor ratii alimentare insuficiente, imbolnaviri repetate si unei vulnerabilitati mai mari la infectii.

In ceea ce priveste greutatea raportata la inaltime, aceasta indica existenta unei malnutritii acute,a unui deficit energetic semnificativ.Se stie ca in special in institutii , malnutritia se constituie deseori ca un indicator de risc al unor relatii afective adult-copil perturbate. De aceea orice program de recuperare al echilibrului nutritional la copil necesita participarea activa a persoanei de referinta pentru a repara si dezvolta legaturile afective perturbate.

In mass-media s-a semnalat de exemplu, ca mai mult de 7.200 de copii si tineri romani intre cincisprezece si nouasprezece ani traiesc cu HIV - cel mai mare grup de acest fel din orice stat european. Ei sunt, intr-un fel, copiii minune ai Romaniei, supravietuitorii unui grup de 10.000 de copii care au fost infectati cu HIV intre 1986 si 1991 institutii de ocrotire si camine-spital, ca rezultat direct al unor politici guvernamentale care au avut drept consecinta expunerea unui grup mare de copii la ace de seringa contaminate si la "micro-transfuzii" cu sange netestat.

Un aspect esential al acestui "miracol" medical a fost asigurarea timpurie si extinderea progresiva a accesului la anti-retrovirale. Romania a fost in mod justificat laudata pentru ca a fost prima tara din Europa de Est care a asigurat accesul universal la terapia anti-retrovirala. Dar angajamentul pentru accesul universal la terapia anti-retrovirala nu a fost dublat de un angajament similar pentru combaterea stigmatizarii generalizate si a discriminarii copiilor care traiesc cu HIV, fiind contaminati cand se afalu in spital sau in institutii de ocrotire, care impiedica in mod frecvent accesul acestora la educatie, ingrijire medicala, servicii guvernamentale si angajare.

Si mai ingrijorator este faptul ca nu exista niciun plan guvernamental pentru a garanta ca pe masura ce copiii cresc si depasesc varsta pentru programele de protectie sociala pentru copii, ei vor avea deprinderile si sustinerea necesara pentru a deveni adulti productivi, integrati in societatea romaneasca https://hrw.org/romanian/reports/2006

Se stie ca, in general, orice copil poate beneficia de consultatii gratuite la medicul de familie pe lista caruia este inscris. Si copilul institutionalizat are dreptul la consultatii medicale. Sanatatea, in ansamblu, trebuie urmarita sub aspect fizic, psihic, emotional etc.

Consultatiile se pot acorda la cabinet sau in vizite. In general, orice copilul are dreptul la examene de bilant (in functie de varsta, de situatie etc) recomandate de medic, dupa cum urmeaza:

      la externarea din maternitate

      la o luna, 2,4 si 6 luni

      la 9, 12, 15 si 18 luni

      de la 2 ani pana la 7 ani - anual

      peste 7 ani, o data la doi ani .

De asemenea, are dreptul la vaccinari efectuate de catre medic si de consultatii la medicul specialist, la spitalizare pe baza trimiterii de la medicul de familie sau al institutiei, sau fara trimitere, in caz de urgenta.

La acestea se adauga consultatii profilactice si tratamente stomatologice nelimitate pana la varsta de 18 ani, conform listei de servicii stomatologice in vigoare (www.mami.ro/familia-ta/legislatie).

1.4 Dreptul la educatie

Obligativitatea inscrierii copilului in unitati de invatamant prescolar si scolar a fost intotdeauna reglementata de institutiile de protectie pentru copilul aflat in dificultate. Cuprinderea copiilor in invatamantul de masa, in raport cu invatamantul special, este favorabila, chiar daca ponderea copiilor din institutii, cuprinsi in invatamantul special este mai mare decat la copiii din populatia generala. Cuprinderea copiilor institutionalizati in diverse forme de invatamant este importanta atat pentru dobandirea unei calificari profesionale, cat si pentru o buna integrare sociala a acestuia.

Copiii institutionalizati sunt indrumati catre scoli post-gimnaziale care sunt mai putin competitive, iar profesiile dobandite avand o slaba cautare pe piata muncii. In ceea ce priveste aspiratia in realizarea unei cariere profesionale, copiii doresc sa se califice in profesii care necesita studii postliceale si superioare.

Legea 272 / 2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului specifica in art. 28 si art. 29 ca "orice copil are dreptul la educatie. Educatia trebuie sa pregateasca copilul pentru viata, sa-i dezvolte respectul pentru drepturile omului si sa-l formeze in spiritul intelegerii, pacii si tolerantei". De asemenea, Conventia drepturilor copilului specifica "copilul are dreptul la educatie care sa-i permita dezvoltarea, in conditii nediscriminatorii, a aptitudinilor si personalitatii sale" .(www.copilul.ro)

O cercetare realizata in perioada mai-iunie 2005 de catre firma de cercetare ISRA Centre Market Research, pe un esantion reprezentativ de parinti cu varste intre 25 si 35 de ani si elevi cu varste intre 9 si 12 ani din mediul urban si rural, in cadrul campaniei 'Drepturile copiilor sunt lege!', desfasurata de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC) in cadrul Programului Phare 2002, a urmarit sondarea nivelului de cunoastere a drepturilor copilului, reglementate prin Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului si a scos in evidenta faptul ca minorii cunosc mai multe lucruri despre drepturile lor decat adultii.

Una dintre principalele concluzii ale cercetarii a fost si ca, in timp ce copiii considera ca parintii sunt primii responsabili de cresterea si dezvoltarea lor, adultii sunt de parere ca principalii responsabili sunt institutiile statului.

Parintii si copiii au declarat ca au ca surse principale de cunoastere a drepturilor copilului emisiunile de stiri si reclamele TV. Pentru copii, o alta sursa importanta a fost reprezentata de informatiile primite la orele de Educatie Civica de la scoala.

Parintii au mentionat ca programe sau reclame TV in care au fost prezentate situatii de incalcare a Drepturilor Copilului:

v     reportaje despre lupte intre copii (planificate si arbitrate de catre adulti)

v     reportaje despre abuzuri asupra copiilor din gradinite

v     reclama TV cu un covor batut (metafora pentru un copil batut)

v     reclama TV pentru dreptul la educatie al copiilor rromi

v   reclama TV pentru dreptul copiilor orfani de a avea o familie/ de a fi protejati 'Casa de copii nu e acasa!' si altele.

(www.atentie.info/meniu/articol)

1.5 Dreptul la ingrijire personalizata

Ingrijirea personalizata are la baza proiectul personalizat care este un document scris. Prin acest proiect se decid si se planifica obiectivele si procedurile privind dezvoltarea, educatia,socializarea, terapia, durata sederii in institutie si locul unde va pleca copilul din institutie, pentru fiecare copil in parte. In ceea ce priveste continutul proiectelor personale in putine cazuri acestea cuprind toate elementele necesare care sa permita desfasurarea planificata a actiunilor de reintegrare socio-familiala a copilului.

Programele de dezvoltare si de educatie a copilului (inclusiv cel cu handicap) se regasesc cel mai frecvent in proiectele personalizate dar ele se reduc la informatii exprimate in parametrii de performanta. Informatiile care vizeaza durata sederii copilului in institutie, locul in care va pleca copilul dupa iesirea din institutie sunt foarte rar cuprinse in proiectele personalizate (Stativa, 2002).

Dreptul la reevaluare periodica a masurilor de protectie

Obligativitatea reevaluarii masurilor de protectie pentru copilul aflat in dificultate a fost introdusa pentru prima data in Romania prin Ordonanta de urgenta 26/1997.

Reevaluarea este unul dintre elementele cheie ale reformei incepute in 1997, pentru ca aplicarea ei poate determina schimbari semnificative, in domeniul protectiei copilului, prin reducerea numarului de copiii din institutiile rezidentiale si scurtarea sederii copilului in institutii. Pana la introducerea acestui demers, durata sederiii copilului in institutie era cu totul necontrolabila, copiii fiind mettinuti sau uitati in institutii pana la varsta majoratului. (www.copii.ro)

Lipsa acestei prevederi din legislatia anterioara de protectie a copilului aflat in dificultate a generat fenomenul institutionalizarii copiilor in Romania, caracterizat prin numarul mare de copii si durata lunga de sedere a acestora in institutii.

Din reevaluare nu trebuie sa lipseasca copilul. Evaluarea impactului masurii de protectie asupra copilului aflat intr-o institutie rezidentiala, justifica frecventa, cel putin o data la trei luni a reevaluarii iar intre solutiile cele mai potrivite de protectie, familia ramane pentru copil solutia ideala (Stativa, 2002).