STATUL MERCANTILIST FATA DE SARACIE

STATUL MERCANTILIST FATA DE SARACIE

Statutul social al saracului

Incepand cu secolul al XVII-lea, daca sistemul medieval se mentine in esenta, atitudinea Statului Vechiului Regim fata de problema sociala se schimba. Imaginii pozitive a saracului i se substituie o imagine negativa, cea a unui om inutil care nu produce nimic intr-o epoca in care munca devine o valoare.

De asemenea, aceasta populatie saraca inspaimantata caci, cel mai adesea, este ratacitoare, chiar amenintatoare. Dar nivelul ajutorului trebuie sa fie limitat caci exista de acum inainte teama ca el da nastere lenei. Richelieu, primul ministru al lui Louis al XIII-lea, afirma in Testamentul [sau] politic: ,, daca saracii sunt prea in voia lor, va fi imposibil sa ii mentinem supusi".

Secularizarea politicilor sociale

La cotitura secolului al XIX-lea, toate marile state dezvolta masuri de rationalizare, de centralizare dar si de secularizare a politicilor sociale fata de proliferarea saracilor. Incredintand adesea administratiilor civile si autoritatilor urbane gestiunea problemei sociale, aceste masuri se inspira mult din exemplele flamande dar si din politica engleza, care, prin caracterul national, apare drept deschizatoare de drumuri. Efortul marilor state se sprijina de asemenea pe politica de subzistenta: se reglementeaza circuitele ,,granelor" pentru evitarea rascoalelor foamei.

Represiunea se accentueaza si politica sociala este atunci legata de o ,,mare inchidere" a saracilor in spitale, ospicii, azile, puscarii. Spitalul naval din Greenwich sau hotelul Invalizilor sunt marca arhitecturala a acestui nou angajament al monarhiilor, care raman totusi confruntate cu o permanenta lipsa de mijloace financiare, caci razboiul are intaietate fata de asistenta. Cotitura importanta totusi, politicile sociale au recurs la finantarea prin impozit. Apare prelevarea obligatorie cu scopuri de protectie sociala. Totusi, aceste fonduri raman nesemnificative si incapabile sa infrunte serios saracia.

Taxa saracilor in Anglia

In Anglia, aceasta politica ia o noua dimensiune odata cu ,,taxa saracilor" (sau statutul reginei Elisabeta), pusa in aplicare in 1601 si reluata sub forme mai modeste in Norvegia, Suedia, Olanda, Danemarca, Belgia, in statele germane, o parte din Elvetia si in Scotia. In Anglia, aceasta taxa este consecinta unei secularizari a manastirilor si abatiilor de catre Henric al VIII-lea. Biserica este atunci lipsita de mijloacele care sa-i permita sa-si indeplineasca functiile sale traditionale de asistenta. Problema este cu atat mai acuta cu cat cresterea demografica este puternica si cersetoria si vagabondajul s-au accentuat brutal sub efectul ingradirilor care au sporit numarul taranilor fara pamant.

Legea incredinteaza parohiilor conducerea politicii sociale. Taxa impozata in fiecare parohie tuturor contribuabililor (este vorba despre o impozitare a locuintei si chiriilor) si controlata de inspectori benevoli asigura nevoiasilor valizi o munca la domiciliu; invalizilor si copiilor li se asigura ajutoare.Taxa stabileste in favoarea saracilor un fel de ,,drept" la asistenta. De la caritatea privata se trece atunci la ceea ce liberalii numesc ,,caritatea legala" pentru ca binefacerea publica actioneaza in virtutea unei legi care o obliga la aceasta si cu ajutorul unor fonduri speciale. Legea raspunde de asemenea vointei de a controla piata fortei de munca si pretul ei. In afara de aceasta, numeroase societati caritabile, inspirate de etica protestanta, lupta impotriva relelor sociale.

In Franta: protectie si represiune

In Franta, statul incearca sa controleze masa saracilor intr-un secol al XVII-lea dificil din punct de vedere economic si punctat de razboaie insotite de cresteri brutale ale saraciei si vagabondajului. Milostenia generala, Marele Birou al saracilor din Paris, Lyon, Rouen, ceeaza servicii publice controlate de laici. Ei concentreaza mijloacele fostelor spitale principale si distribuie ajutoare alientate de o taxa. Aceste ajutoare nu se mai sprijina pe o caritate personala, ci pe o caritate ,,administrativa", care controleaza si-i indeparteaza de ajutoare pe falsii saraci. Lupta impotriva saraciei se recentreaza pe spitalul general, care primeste la un loc bolnavi, cersetori, nevoiasi, nebuni si prostituate. Saracii sunt mai degraba inchisi acolo decat ajutati ,,in numele Domnului si al religiei catolice". Urmand sfaturile doctrinarilor mercantilismului (B. De Laffemas, A. de Montchrestien), saracul este pus la munca si reeducat. Saracia nu poate fi decat fructul unui viciu care trebuie combatut. Dar succesul acestei ,,mari ingradiri" a saracilor, pe care crearea depozitelor medicale din 1764 vine sa-l intareasca, este limitat. Comunitatea catolica ramane atasata formelor de milostenie traditionala, costul spitalului general este ridicat si poporul rezista acestei noi ,,politii sociale". Nici o institutie nu stavileste cu adevarat cresterea saraciei care insoteste crizele Vechiului Regim.

Aparitia unui model liberal

In secolul al XVIII-lea se dezvolta o critica a sistemului spitalului general si a institutiilor permanente de asistenta judecate prea costisitoare. ,,Modelul liberal" progreseaza. Sigur, se afirma dreptul saracilor la asistenta, dar se manifesta de asemenea dorinta de a se vedea aparand un guvern al ,,delasarii" care sa opuna constrangerii ajutorului, libertatea individului. Turgot, ministru reformator al lui Louis al XVI-lea, ilustreazam aceasta dubla atitudine, aceea a traditiei paternaliste: ,,Umanitatea, religia ne fac un serviciu prin alinarea semenilor in nenorocire" si aceea mai ,,moderna", a unei burghezii care se gandeste la libertate: ,,Ceea ce trebuie sa obtina saracul de la stat este distrugerea obstacolelor care ii impiedeca activitatea".

Cresterea saraciei la sfarsitul Vechiului Regim exacerbeaza conflictul intre cele doua opinii. Daca Turgot crede ca multimea nevoiasilor isi gaseste originea intr-o legislatie si o fiscalitate opresive, liberalizarea circulatiei granelor accentueaza totusi mizeria. Si Turgot, intendent in Limousin, confruntat cu foametea din 1769, face apel la guvernul central afirmand ,,ca regele este tatal supusilor sai".

Europa intre conservatorism si inovatie

In tarile germane, influenta puternica a corporatiilor si greutatea ierarhiilor sociale limiteaza influenta ideilor liberale. In schimb, din 1776, exista un statut al minerilor in Prusia, care fixeaza durata muncii la opt ore pe zi, asigura dreptul la munca, un minim de venit si ofera deja muncitorilor un sistem de asigurare foarte avansat impotriva bolii si accidentelor legate de profesia lor. Casele de ajutor pentru raniti functioneaza in minele din Harz chiar din secolul al XVI-lea. Este una din sursele conservatorismului politic al minerilor. Corporatiile joaca in Prusia un rol major si asigura adesea o acoperire in caz de boala, invaliditate, accident. Exista o cooperare mai stransa intre societatile de intrajutorare si puterile publice. Un edict al marelui duce de Tréves a prescris o retinere de 1 pfening pe luna pe salariile muncitorilor din toate categoriile si repartizarea venitului pentru raniti si pentru plata onorariilor medicilor. Mai multe asociatii in Germania - cea a taietorilor de lemne de exemplu - fondeaza case comune alimentate in parte de economiile si subventiile statului.

Tarile de Nord

In Belgia si Tarile de Jos se organizeaza un sistem de asigurare secularizata din secolul al XVI-lea, un amestec al sistemului englez cu cel francez. El se sprijina pe comuna si parohie la scara locala; se inspira din ,,workhouse"-ul englez (tuchthuizen) dar mentine sistemul de asistenta la domiciliu. In 1784 apare, in Tarile de Jos, celebra Societate pentru salvarea publica (NUT), organizatie liberala si crestina in favoarea asistentei publice si a educatiei saracilor.