ASPECTE RETROSPECTIVE SI ACTUALE ALE COOPERARII INTRE MEDICINA UMANA SI MEDICINA VETERINARA

ASPECTE RETROSPECTIVE SI ACTUALE ALE COOPERARII INTRE MEDICINA UMANA SI MEDICINA VETERINARA

Pana la infiintarea invatamantului veterinar, sarcina de a organiza combaterea epizootiilor le revenea medicilor. In Anglia, cel mai mare sustinator al invatamantului veterinar a fost medicul John Hunter (1728-1793), anatomist, fiziolog si chirurg, una dintre cele mai mari figuri ale medicinei engleze care s-a exprimat ca si Pasteur mai tarziu ca: "daca nu ar fi fost in varsta, ar incepe studiile de medicina veterinara".

Legaturile dintre cele doua medicini, s-au manifestat si prin aceea ca in diferite tari numerosi medici veterinari au studiat si medicina umana.

O alta manifestare a relatiilor dintre cele doua medicini, a constituit-o faptul ca numerosi medici umani, atrasi de varietatea particularitatilor anatomice, fiziologice si de comportare fata de noxele mediului inconjurator a diferitelor specii de animale, au intreprins cercetari stiintifice in medicina veterinara.

Medicul englez William Harvey (1578-1657) a descoperit circulatia sangelui si a scris "Studiu asupra inimii si sangelui la animale".

Marcello Malpighi (1628-1694) a fost primul anatomist care a folosit microscopul si a lamurit modul cum trece sangele din artere in vene, descoperind capilarele.

John Hunter a deschis cadavre de animale, considerand ca pentru a intelege anatomia omului trebuie deschise si cercetate cat mai multe cadavre a diferitelor specii de animale. Numai printr-o comparare a organelor putem intelege functiile vitale generale, desfasurarea vietii normale si patologice.

Pavlov (1849-1936), un mare cercetator in fiziologia animala, a transpus in mod genial la om concluziile sale din experienta pe caini.

Joseph Lister (1827-1936) a introdus antisepsia in chirurgie, primul antiseptic utilizat in salile de operatie a fost fenolul.

Robert Koch (1843-1910) si-a inceput cercetarile bacteriologice ca medic de tara, preocupandu-l in mod deosebit etiologia antraxului. Era atat de pasionat, incat isi parasea pacientii care-l asteptau la consultatii pentru a se duce pe camp cu taranii dupa vacile moarte de antrax.

Robert Koch trebuie considerat al doilea fondator al bacteriologiei si microbiologiei. Postulatele lui, elaborate in 1878 si 1884, precizeaza ca un microb poate fi considerat agentul cauzal al unei boli atunci cand:

- se gaseste la toti indivizii care au prezentat aceleasi semne de boala;

- se izoleaza si se mentine in culturi pure;

- inoculate, reproduc infectia experimental, identica sau asemanatoare cu infectia naturala.

Semnalarea primului fenomen de alergie si prepararea primei substante revelatoare. Obtine tuberculina folosita si astazi ca preparat revelator pentru diagnosticul alergic al tuberculozei. In 1882 a stabilit etiologia tuberculozei, bacilul tuberculozei numindu-se '"acilul lui Koch".

Unul din primii elevi ai lui Koch a fost Friedrich Loeffler (1852-1915) care a descoperit in anul 1897 primul virus din lumea animala, virusul febrei aftoase.

Hans Christian Gram (1853-1938) introduce in 1884 metoda de colorare care ii poarta numele, ramasa pana astazi tehnica de baza pentru examenele bacteriologice curente.

Ilia Ilici Mecinikov (1845-1916), bacteriolog si imunolog, a evidentiat fenomenul de fagocitoza cu rol in rezistenta nespecifica a organismului impotriva infectiilor.

Karl Landsteiner (1868-1943), fiziolog si imunolog, a descoperit sistemul de grupe sangvine A, B, O si factorul Rhesus ( factorul Rh). Sangele, ca factor terapeutic de mare valoare nu poate fi utilizat in transfuzii inainte de a fi testata compatibilitatea sau incompatibilitatea sangvina dintre donator si primitor, realizata cu ajutorul unor teste imunohematologice, bazate pe cunoasterea grupelor sangvine ale celor doi parteneri (O, A, B si AB). Factorul Rh prezent 85% din oameni ( Rh pozitiv) si absent la 15% (Rh negativ) are implicatii deosebite in nasterea unui copil dintr-o mama Rh-negativ si un tata Rh-pozitiv.

O alta descoperire a lui Landsteiner a fost virusul poliomielitei (paralizia infantila).

August von Wassermann (1866-1925) a descoperit alaturi de Bordet, reactia care-i poarta numele, utilizata in diagnosticul serologic al sifilisului.

Cinader Bernhard a studiat si a descoperit markerii celulari ai limfocitelor B si T, mecanismele tolerantei imune si actiunea anticorpilorasupra enzimelor.

Barnh Blumberg a descoperi antigenul Australia in sangele aborigenilor. Antigenul Australia este antigenul de suprafata al virusului hepatitei virale de tip B.

Medicul roman, profesorul Victor Babes (1854-1926), este fondatorul scolii romanesti de microbiologie. In perioada 1881-1884 a lucrat in laboratorul lui Pasteur, iar in 1885 in laboratorul lui Koch. A elaborat peste o mie de lucrari si 25 de monografii. In 1885 publica la Paris, impreuna cu savantul Victor Cornil, primul tratat de bacteriologie din lume, intitulat "Les bacteries". A descoperit, in 1887, incluziile produse de virusul turbarii in celulele piramidale din cornul lui Ammon, cunoscute sub numele de "incluziile Babes-Negri". Este considerat al doilea mare specialist din lume (dupa Pasteur) in turbare si este autorul unei monografii intitulata "La rage" (turbarea). In 1887 infiinteaza institutul care-i poarta numele. Impreuna cu Lepp, in anul 1889, a preparat serurile imune.

A cercetat boli ale animalelor cum sunt: holera gainilor, morva, rujetul, antraxul, febra aftoasa, colaborand cu medici veterinari, in special cu Paul Riegler. Cea mai mare descoperire a lui Babes care i-a adus notorietatea mondiala a fost punerea in evidenta a parazitului Babesiella bovis.

Ion Cantacuzino (1863-1934), fondatorul Institutului de Seruri si Vaccinuri din Bucuresti (1921) care-i poarta numele si astazi. Fondator al scolii romanesti de patologie experimentala si imunologie, a initiat lupta antituberculoasa, introducand vaccinarea BCG (bacilul Calmette-Guerin).

Mihai Ciuca (1883-1969),microbiolog, imunolog, epidemiolog si igienist de reputatie internationala a descoperit, alaturi de Jules Bordet, fenomenul de lizogenie.

Academicianul Stefan Nicolau (1896-1967), fondatorul scolii romane de virusologie, a studiat numeroase boli virotice ale animalelor. Este fondatorul Institutului de Virusologie din Bucuresti si titularul primei catedre de virusologie de la catedra Facultatii de Medicina din Bucuresti.

Eduard Jenner (1749-1823) a fost preocupat de variola omului, sesizand asemanarea si inrudirea cu variola vacilor. A realizat vaccinarea speciei umane cu limfa din pustulele variolice ale vacii, realizand astfel, in anii 1796-1798, cu aproape 100 de ani inainte de Pasteur, prima vaccinare din lume.

Medicul veterinar Salmon, membru al Societatii americane de sanatate publica si presedinte al acesteia, in 1881 a scos in evidenta legatura stiintei veterinare cu sanatatea publica. A descoperit germenul Salmonella care marcheaza stransa legatura dintre patologia animala si cea umana.

Paul Erlich introduce chimioterapeuticele in practica medicala, prin sintetizarea salvarsanului, folosit cu succes in anul 1910 in tratarea sifilisului.

Alexander Fleming a obtinut in anul 1929 penicilina din culturile ciupercilor genului Penicillium.

Waksman obtine in 1944 streptomicina din Streptomyces griseus, iar Burkholder, in 1947, obtine cloromicina din Streptomyces venezuelae.

Societetea Regala de medicina din Londra are ca membrii si medici veterinari si are relatii de colaborare cu mai multe societati cu caracter veterinar intre care:

- Asociatia veterinara britanica;

- Societatea centrala veterinara;

- Asociatia veterinara britanica pentru cabaline;

- Asociatia veterinara britanica pentru pasari;

- Asociatia veterinara britanica pentru animale mici.

Academia Regala de medicina din Belgia, ca si Academiile de medicina din alte tari, au cate o sectie de medicina veterinara.

S-a concluzionat ca nu se poate face o separare intre cele doua medicini, impunandu-se o stransa colaborare intre ele, concluzie la care a ajuns si Organizatia Mondiala a Sanatatii prin crearea sectiei de sanatate publica veterinara.